Alexandr Soljenitin

’, Tot în noiembrie, în ziarul „Pravda”, apare un fragment din povestirea O întâmplare în gara Kocetovka.

1963 în acest an, revista „Novâi mir” îi tipăreşte povestirile Gospodăria Matrionei şi O întâmplare în gara Krecetovka. (Numele real al gării este Kocetovka, dar a fost schimbat în Krecetovka pe motiv că redactorul-şef al Revistei „Oktiabr”, cu care „Novâi mir” se afla în relaţii potrivnice, se numea Kocetov.) în presa sovietică încep să răsune cele dintâi ecouri ostile lui Soljeniţân. În schimb, scriitorul primeşte un număr impresionant de scrisori de la cititorii romanului O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, din care va alcătui o antologie: Cititorii lui „Ivan Denisovici”.

În „Novâi mir” îi apare povestirea Pentru binele cauzei, scrisă special pentru această revistă. Este propus pentru Premiul Lenin.

Stimulat de succesul colosal, lucrează cu râvnă deosebită la mai multe lucrări deodată: Arhipelagul GULAG, Pavilionul canceroşilor, un roman despre revoluţia din 1917.

Începe lucrai la „mutilarea” romanului în cercul întâi în vederea unei eventuale publicări.

1964 Renunţă la postul de profesor.

Nu i se acordă Premiul Lenin, ceea ce constituie unul din semnele căderii lui Hruşciov, protectorul lui Soljeniţân. De Paşti primeşte vizita lui Alexandr Tvardovski, care a venit pentru trei zile să citească varianta „purificată” (denaturată sau mutilată, cum va spune mai târziu Soljeniţân) a romanului în cercul întâi.

Versurile în proză – Miniaturile – circulă prin Samizdat, bucurându-se de o mare popularitate.

1965 îşi cumpără o căsuţă lângă satul Rojdestvo, la sud-vest de Moscova.

Septembrie. KGB-ul efectuează o percheziţie la locuinţa antroposofului:’ Teuş (prieten cu N. Reşetovskaia), unde Soljeniţân îşi ascunsese întreaga arhivă. Cu acest prilej, sunt confiscate multe manuscrise, printre care şi În cercul întâi.; Se stabileşte la Peredelkino, în vila cunoscutului scriitor Kornei Ciukovski.

1966 Continuă (în diverse locuri) să lucreze intens la Arhipelagul GULAG.

În revista „Novâi mir” (Nr. L, ianuarie) apare povestirea Zahar-Kalita, ultima dintre scrierile lui Soljeniţân publicate în URSS. Predă la „Novâi mir” manuscrisul Pavilionului canceroşilor.

Februarie. Are loc procesul scriitorilor Andrei Siniavski şi luli Daniel, care marchează începutul „disidenţei” făţişe.

Septembrie, în revista „Novâi mir” apare un amplu articol al criticului Vladimir Lakşin împotriva ponegritorilor lui Soljeniţân (Ivan Denisovici, prietenii şi neprietenii lui).

17 noiembrie. Are loc şedinţa secţiei de proză a filialei din Moscova a Uniunii Scriitorilor, convocată la rugămintea lui Soljeniţân, la care este discutat Pavilionul canceroşilor. Romanul este apreciat de prozatorul Veniamin Kaverin. Şedinţa recomandă cartea pentru tipar.

Revista „Secolul XX” (Bucureşti) publică în Nr. 9 povestirea într-o gară (O întâmplare în gara Kocetovka). Traducere de Igor Block.

1967 Primăvara. Se dedică întru totul muncii la romanul istoric despre revoluţia din 1917 – „R 17

Martie. Acordă un interviu ziaristului slovac Pavel Licko.

22 mai. Se deschide cel de al patrulea Congres al Scriitorilor din URSS. Soljeniţân se adresează delegaţilor la congres cu o scrisoare deschisă, în care demască cenzura şi prigonirile la care este supus personal. „Propun Congresului să adopte o rezoluţie prin care să ceară desfiinţarea oricărei Cenzuri – fie ea făţişă ori secretă – editurile să fie scutite de obligaţia de a obţine aprobare pentru fiecare coală de tipar.”

Miliail Şolohov cere ca „lui Soljeniţân să i se interzică să mai scrie”.

Din acest moment – mai 1967 – a început lupta deschisă, necruţătoare, a lui Soljeniţân împotriva puterii sovietice.

; începe să noteze principalele momente ale acestei lupte în „schiţe din viaţa literară”, care vor fi intitulate S-a luat viţelul în coarne cu stejarul.

Se desparte de prima soţie, N. Reşetovskaia,

12 septembrie. Se adresează din nou Uniunii Scriitorilor, cerând ca aceasta să se delimiteze de calomniile proferate la adresa lui.

22 septembrie. Este chemat la şedinţa Secretariatului Uniunii Scriitorilor, unde îşi menţine aceleaşi puncte de vedere.

Decembrie. La „Novâi mir” apare şpaltul părţii întâi din Pavilionul canceroşilor.

1968 Soljeniţân lucrează fără preget la prima carte din „R 17” – August O Mie Nouă Sute Paisprezece, mutându-se dintr-un loc într-altul.

16 aprilie. Difuzează printre membrii Uniunii Scriitorilor materiale privind conflictul său cu Secretariatul Uniunii.

Pavilionul canceroşilor şi în cercul întâi (acesta din urmă în editura americană Harper and Row, în limba rusă) apar în Occident, fără acordul autorului, ceea ce îi agravează situaţia în patrie, (în cercul întâi – titlul face aluzie la primul cerc al infernului din Divina comedie a lui Dante – este un roman în genere satiric, a cărui acţiune se petrece într-o închisoare specială – şaraska, identică cu cea din Marfino, în care a fost deţinut Soljeniţân. Criticii occidentali au apreciat în mod deosebit romanul pentru „panorama largă şi analiza profundă, nepărtinitoare a realităţii staliniste”. Pavilionul canceroşilor conţine de asemenea elemente autobiografice. Deşi aici sunt uşor sesizabile accentele politice, tema principală a romanului este lupta omului cu moartea. Scriitorul sugerează ideea că victimele necruţătoarei maladii, în mod paradoxal, dispun de o libertate care rămâne necunoscută oamenilor sănătoşi.)

26 iunie. Organul Uniunii Scriitorilor, „Literaturnaia gazeta”, publică, în sfârşit, o scurtă scrisoare a lui Soljeniţân (predată redacţiei cu câteva luni înainte), prin care scriitorul îşi declină răspunderea pentru publicarea operelor sale în străinătate, declarând că autorităţile au înlesnit scoaterea cărţilor din ţară pentru a se crea motivul arestării lui. Scrisoarea este Plasată alături de un amplu articol duşmănos, în vremea asta, Soljeniţân izbuteşte să transmită în Occident microfilmul cu Arhipelagul GULAG.

În revista „Plamen” din Praga apare un fragment din Pavilionul, ; – canceroşilor. Soljeniţân se întâlneşte pentru prima dată cu Natalia Svetlova

(care va deveni cea de a doua soţie a lui).

21 august. Are loc invadarea Cehoslovaciei. Soljeniţân schiţează la repezeală un manifest dur: „Este o ruşine să fii sovietic!”, însă renunţă la ideea de a-l publica, pentru a nu dăuna Arhipelagului.

> Decembrie. Află că la Paris i s-a decernat premiul „Pentru cel mai bun rornan străin”.

Continuă să lucreze la „R 17”, petrecând multă vreme în arhivele Muzeului de istorie.

1969 Vara. Călătoreşte, însoţit de Na talia Svetlova, prin nordul Rusiei, împreună proiectează editarea unei reviste naţionale, care să fie difuzată prin Samizdat.

, ’; 4 noiembrie. Este exclus din filiala din Riazan a Uniunii Scriitorilor. Participând la şedinţă, Soljeniţân se apără cu înverşunare.

12 noiembrie. Excluderea lui Soljeniţân din Uniunea Scriitorilor este făcută publică în mod oficial. Scriitorul trimite o scrisoare deschisă, în care îi atacă pe membrii secretariatului, acuzându-i de ură oarbă.

Îşi leagă viaţa, printr-o căsătorie de facto, de Natalia Svetlova, matematiciană din Moscova, foarte activă şi cunoscută în mediul disidenţilor, întâmpină greutăţi cu divorţul de prima soţie, deoarece li s-au pierdut actele de la starea civilă din Riazan. Este adăpostit de violoncelistul Mstislav Rostropovici la vila lui din Jukovka.

1970 Se naşte Ermolai, fiul cel mare al lui Soljeniţân.

I se decernează Premiul Nobel, la propunerea lui Fran9ois Mauriac. Soljeniţân refuză să plece la Stockholm ca să primească premiul. Evenimentul este marcat de ziare şi reviste din toată lumea. Este felicitat în săptămânalul „Lettres franşaises” (al cărui redactor-şef era Louis Aragon) de către scriitorul Pierre Daix, care publică articolul Celui mai mare dintre scriitorii care trăiesc astăzi în Rusia.

Georg Lukâcs publică la Berlin lucrarea monografică Solschenizyn.

1971 Apare la Paris August O Mie Nouă Sute Paisprezece, prima carte din epopeea istorică „R 17”. KGB-ul efectuează o percheziţie la casa lui Soljeniţân din Rojdestvo.

18 noiembrie. Revista vest-germană „Stern” publică interviul cu mătuşa lui Soljeniţân din partea mamei, din care răzbat aluzii la originea lui socială. „Literaturnaia gazeta” nu scapă ocazia de a reproduce interviul din „Stern”.

18 decembrie. Moare Alexandr Tvardovski.

1972 Se naşte cel de al doilea fiu, Ignat.

Februarie. Are loc întâlnirea cu Heinrich Boli. La întoarcerea în Germania, Boli a luat cu sine un exemplar al scenariului Tancurile cunosc adevărul. Un exemplar din Arhipelag, în acelaşi an, a dus în Occident scriitorul Vădim Leonidovici Andreev, fiul lui Leonid Andreev.

30 martie. Acordă interviuri ziarelor „New York Times” şi „Washington Post”, în care dezminte calomniile care i se aduc şi se plânge că nu are acces la arhivele din ţară.

Aprilie, înmânarea Premiului Nobel de către reprezentantul Academiei 1 Suedeze nu are loc din pricina unor maşinaţii ale ambasadei Suediei de la Moscova. Soljeniţân dă explicaţii în declaraţia pentru presă.

: ;: ’ 21 august. Adresează ministrului afacerilor interne o scrisoare deschisă, în care protestează împotriva prigonirilor la care este supus în viaţa personală.

23 august. Interviuri ziarului „Le Monde” şi agenţiei Associated Press.

1973 3 septembrie. Soljeniţân află că Elizaveta Voronianskaia, care a dactilografiat Arhipelagul GULAG şi a ascuns fără ştirea lui un exemplar, fiind interogată trei zile în şir la KGB, a divulgat ascunzătoarea, după care a fost găsită spânzurată în propria-i locuinţă. La două zile, Soljeniţân face: >. Publică această ştire şi dă indicaţii ca Arhipelagul… Să fie editat în Occident Primeşte din ce în ce mai multe scrisori anonime şi ameninţări. Ft: ; Septembrie. Se naşte cel de al treilea fiu al lui Soljeniţân, Stepan. -;,: Decembrie, în editura YMCA-Press din Paris apare (în limba rusă) primul volum al Arhipelagului GULAG.

— Prin această carte, Soljeniţân şi-a propus să reconstituie „istoria sovietică., oficial inexistentă”, să cinstească memoria milioanelor de victime ale

— Lagărelor sovietice. Titlul cărţii simbolizează închisorile, lagărele de reeducare prin muncă şi toate punctele de exil, răspândite pe întregul teritoriu al URSS.)

Apare în Occident cartea Alexandr Solzhenitsyn, An International Bibliography of Writings by and about him. Compiled by Donald V. Fiene. Ann Arbor.

Apar la Paris lucrările monografice A. L Soljeniţân de R. Pletniov şi Se qui je sais de Soljenitsyne de Pierre Daix.

1974 Ianuarie. Campania prigonirilor împotriva lui Soljeniţân ajunge la apogeu.

La 19 ianuarie, în interviul acordat revistei Time, Sojleniţân declară: „Cred în căinţa noastră şi în purificarea noastră spirituală”.

12 februarie. Apelul din Moscova: apel la împotrivire şi la refuzul minciunii (Să nu trăim în minciună).

13 februarie. Este arestat şi închis la închisoarea Lefortovo. I se ridică ’ cetăţenia sovietică şi este condamnat la expulzare din ţară. Cu un avion special este transportat în R. F. Germania, îl vizitează pe Heinrich Boli. Se: ; stabileşte la Ziirich.

20 februarie. „Literaturnaia gazeta” publică un amplu articol „privind activitatea trădătoare a lui A. I. Soljeniţân”.

Natalia Svetlova (cu care se căsătorise în 1973, după divorţul de prima soţie, N. Reşetovskaia) primeşte aprobarea de a-şi urma soţul în exil, împreună cu cei trei copii şi cu mama ei.

17 iunie. Acordă un interviu agenţiei de presă CBS, unde îi critică pe acei compatrioţi care emigrează de bunăvoie şi îşi exprimă mâhnirea provocată ’ de slăbiciunea Occidentului. Tot aici anunţă crearea „Fondului rus pentru ajutorarea deţinuţilor şi familiilor lor”. Toate onorariile obţinute din vânzarea Arhipelagului GULAG vor fi vărsate în acest fond.

: Apar lucrările monografice Sur Soljenitsyne, de Georges Nivat şi L’esprit de Soljenitsyne, de Olivier Clement, la Lausanne şi, respectiv, Paris.

Despre Arhipelagul GULAG şi predecesorii lui, la Londra apare lucrarea lui Mihail Geller Lumea concentraţionară ţi literatura sovietică.

1975. Aprilie. Călătoreşte la Paris cu prilejul apariţiei cărţii S-a luat viţelul în coarne cu stejarul. Participă la dezbaterile organizate de televiziune şi la o conferinţă de presă, unde povesteşte despre ajutorul pe care l-a primit de la Heinrich Boli.

Lunie-iulie. Călătoreşte în SUA. Rosteşte două discursuri importante la Washington (30 iunie) şi New York (9 iulie). Este primit cu fast de Senatul american, în discursurile sale lansează avertismentul privind orbirea democraţiilor occidentale şi face apel la fermitate.

Octombrie. Apare volumul Lenin la Zurich, câteva capitole alese din cărţile întâi şi a doua ale epopeii istorice „R 17”, care de acum se va intitula Roata roşie.

Apare la Moscova (editată de Agenţia de presă „Novosti”) cartea de amintiri a Nataliei Reşetovskaia: În dispută cu timpul, destinată să fie difuzată doar în străinătate…

1976 Martie. Din nou la Paris, cu prilejul premierei filmului realizat după O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. După film, care s-a transmis la televiziune, Soljeniţân participă la o discuţie televizată.

Călătoreşte în Spania. Presa spaniolă de stânga califică drept revoltătoare declaraţiile lui Soljeniţân referitoare la caracterul blând şi binefăcător al dictaturii lui Franco.

Octombrie. Soljeniţân părăseşte Elveţia şi se stabileşte în SUA, statul Vermont, în vecinătatea orăşelului Cavendish. Continuă să lucreze la cărţile începute: volumul al treilea din Arhipelagul GULAG şi Roata roşie, „povestea tragică despre cum ruşii… Cu mina proprie şi-au distrus trecutul şi viitorul”.

La Paris apare lucrarea lui Claude Lefort, Un homme en trop, reflexions sur l’Archipel de Goulag.

Soljeniţân vizitează o serie de universităţi din SUA, care adăpostesc fonduri arhivistice ruseşti. Lucrează intens la Roata roşie: reface cartea întâi, August O Mie Nouă Sute Paisprezece, scrie următoarele două, Octombrie O Mie Nouă Sute Şaisprezece şi Martie O Mie Nouă Sute Şaptesprezece.

1978 Mai. După o lungă tăcere, consimte să prezideze festivitatea de sfârşit de an de la Universitatea Harvard. Cu acest prilej adresează un avertisment solemn şi sever lumii occidentale, care a pus mai presus de toate „fericirea” şi s-a arătat oarbă faţă de alte culturi independente. Sămânţa răului 1 < rezidă, după opinia lui, în umanismul occidental etc.

19 septembrie. La Paris are loc masa rotundă Ce înseamnă Soljeniţân pentru fiecare dintre noi? (organizată de publicaţia „Kontinent”). Au participat

; N Pierre Daix, Vladimir Maximov, Guy Lardreau, Georges Nivat, Paul Goma şi alţii. Intervenţiile participanţilor vor apărea în „Kontinent” Nr. 18, 1978, număr omagial, închinat lui Soljeniţân, cu prilejul celei de a şaizecea ’ aniversări.

Decembrie. Apar la Paris, în limba rusă (YMCA-Press), primele două volume din ediţia de Opere complete (pregătite de Soljeniţân şi soţia lui la Cavendish), care conţin varianta „completă şi definitivă” a romanului În

— ’.’ ’ cercul întâi.:. – – ’:’

1979 Februarie. Apare un nou „supliment” la S-a luat viţelul în coarne cu stejarul. Soljeniţân răspunde la noile calomnii cu care îl împroaşcă + Moscova.

Realizează un interviu pentru BBC. Îşi defineşte noua concepţie privind ’: revoluţia din februarie 1917: catastrofă, ai cărei principali autori sunt liberalii ruşi. Avertisment Occidentului că îşi pregăteşte un „februarie 1917” al său etc.

Iulie. Apar volumele 3 şi 4 din ediţia de Opere complete (voi. 3: O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Gospodăria Matrionei, Miniaturi, Palma dreaptă, O întâmplare în gara Kocetovka, Pentru binele cauzei, Zahar-Kalita, Păcat, Procesiune de Paşti; voi. 4: Pavilionul canceroşilor).

Septembrie-noiembrie. Mulţi disidenţi din emigraţie îl acuză de fanatism fundamentalist a la Khomeini, pe care, bineînţeles, Soljeniţân nu-l lasă fără răspuns.

1980 27 martie. Face o declaraţie în legătură cu arestarea preoţilor Gleb lakunin şi Dmitri Dudko.

Atacurile împotriva „slăbiciunii” Occidentului stâraesc numeroase riposte, la care Soljeniţân răspunde cu contraatacuri zdrobitoare.

Aprilie. Polemizează cu istorici americani, în special cu Richard Pipes, în revista „Foreign Affairs”.

Continuă apariţia la YMCA-Press (în limba rusă) a ediţiei de Opere complete (voi. 5, 6, 7: Arhipelagul GULAG; voi. 8 conţine piesele compuse în memorie, în lagărul Ekibastuz: Ospăţul învingătorilor, Prizonierii, Republica muncii, Lumina din tine, Tancurile cunosc adevărul. Parazitul).

La Paris, Corinne Marion publică lucrarea monografică Qui a peur de Soljenitxyne?

1981 Printre emigranţi se înteţeşte polemica în jurul personalităţii lui Soljeniţân.

Toate ziarele şi revistele emigranţilor ruşi (începând din 1980) publică articole despre sau împotriva lui Soljeniţân.^

1982 * încheie lucrul la o nouă variantă a lui August O Mie Nouă Sute Paisprezece şi la Octombrie O Mie Nouă Sute Şaisprezece. Călătoreşte în Japonia şi Taiwan. Îi sfătuieşte pe japonezi să nu se lase ispitiţi şi să încheie înţelegeri cu guvernele Chinei şi URSS.

La Paris apare lucrarea lui Emil Kogan Stâlpul de sare. Psihologia politică. A lui Soljeniţân.

1983 10 mai. Alexandr Soljeniţân primeşte, la Londra, premiul Templeton „Pentru contribuţia la dezvoltarea conştiinţei religioase”.

Continuă lucrul la Roata roşie, pe care scriitorul o defineşte ca „naraţiune în soroace măsurate”, şi o împarte în acte şi „noduri” (uzlî). Încheie Actul Întâi (Revoluţia) în trei „noduri” şi opt cărţi; începe publicarea la Editura YMCA-Press.

Dovadă că nu a abandonat jurnalul literar, în numărul 139 al „Buletinului mişcării creştine ruse” (Paris) publică fragmentul intitulat Pluraliştii noştri, din volumul al doilea al Schiţelor din viaţa literară (voi. 1: S-a luat viţelul în coarne cu stejarul). Fragmentul constituie un atac la adresa adversarilor ideologici din emigraţia rusă şi a provocat un răspuns îndârjit din partea lui Andrei Siniavski. Soljeniţân demască „mitocanizarea istoriei ruse” şi „ura faţă de ortodoxie”.

/noiembrie. Acordă un interviu lui Daniel Rondeau (care va fi publicat într-un număr din decembrie al ziarului „Liberation”). Cu acest prilej, scriitorul răspunde la o serie de întrebări legate de procesul de creaţie şi lucrul la epopeea Roata roşie, atingând pe parcurs şi o serie de probleme politice, estetice, de filosofie a istoriei, întrebat dacă nutreşte o cât de mică şi smintită speranţă de a se întoarce şi trăi ca om şi scriitor liber în Rusia, Soljeniţân răspunde:„…Dacă îmi va fi ursit să mai trăiesc o vreme, da, în pofida oricăror argumente logice, în pofida situaţiei reale teribile care există astăzi în Uniunea Sovietică şi în lume, am convingerea că am să mă întorc acolo, nu doar cărţile mele se vor întoarce, ci şi eu, viu, mă voi întoarce. Nu ştiu de ce cred că o să mor în patrie.”

Almanahul revistei „Contemporanul” pe 1983 a fost dedicat laureaţilor Premiului Nobel pentru literatură din 1901 până în 1982 (autor Laurenţiu Ulici). Dintre cei şaptezeci şi nouă de scriitori antologaţi, doar Soljeniţân nu avea nici fotografie, nici referinţe critice, nici motivaţia juriului, nici fragment literar din operă. Din cele câteva rmduri biografice lipseau tocmai acele date care făcuseră din el cel mai acerb critic al regimului sovietic. Cauzele acestor omisiuni se deduc, fireşte, de la sine.

1984 „Buletinul mişcării creştine ruse” publică textul interviului acordat Televiziunii franceze la 31 octombrie 1983. (Emisiunea s-a bucurat de mare succes, fiind reluată de câteva ori.) în SUA este publicată biografia lui Alexandr Soljeniţân, scrisă de Michael Scammell, care a stârnit numeroase ecouri critice. Este remarcată aproape unanim atitudinea răuvoitoare a biografului şi influenţa puternică a cărţii din 1975 a Nataliei Reşetovskaia.

1985 Editura Molodaia Gvardia din Moscova publică ultima parte a trilogiei lui Egor Ivanov, Onoare şi datorie, dedicată aceluiaşi august 1914. Este mai mult decât evident că această trilogie a fost concepută ca o replică la Roata roşie a lui Soljeniţân.

În SUA continuă campania anti-Soljeniţân. Morman Podgoreţ publică în revista „Commentary” articolul intitulat O întrebare bizară despre Alexandr Soljeniţân. Autorul articolului nu vede în Soljeniţân decât „un amestec de manie a grandorii şi egoism”.

1 La Congresul internaţional al slaviştilor de la Washington s-a organizat o dezbatere cu tema: Este oare Soljeniţân antisemit? Ziarul „New York Times” publică, în numărul său din 13 noiembrie, o amplă relatare despre această dezbatere. – „,

În numărul 145 al „Buletinului mişcării creştine ruse” este publicat interviul cu Nikita Struve, în care discută despre cartea Octombrie O Mie Nouă Sute Şaisprezece.

1986 Sunt editate primele două volume din Martie O Mie Nouă Sute Şaptesprezece (YMCA-Press, Paris), în ediţia de Opere complete – volumele 15 şi 16…; >yv: ; -.: y; – x-i-r. *.<

1987 Soljeniţân acordă un interviu lui Rudolf Augstein pentru hebdomadarul german „Der Spiegel”. („Despre mine se spun atâtea minciuni cum numai despre morţi se pot spune.”)

Roata roşie continuă să apară. Sunt editate volumele al treilea şi al patrulea din Martie O Mie Nouă Sute Şaptesprezece (Opere complete – volumele 17 şi 18) „ j. În URSS şi mai cu seamă la Moscova ia amploare (mii de oameni); mişcarea celor care se pronunţă pentru editarea operelor lui Soljeniţân în patria sa Prestigioasa editură londoneză Overseas Publications Interchange Ltd. Publică (în limba rusă) originalul dicţionar al lui Jacques Rossi: Ghidul GULAG-ului. Dicţionar istoric al instituţiilor penitenciare sovietice şi al termenilor legaţi de munca forţată.

1988 Iulie. Pictorul Ilia Glazunov expune tabloul Misterul secolului al XX-lea, în care, printre alte chipuri, figurează şi cel al lui Soljeniţân.

/decembrie. La Casa Centrală a Cineaştilor din Moscova a avut loc o festivitate cu prilejul celei de a 70-a aniversări a zilei de naştere a lui Soljeniţân. Au luat cuvântul Andrei Smirnov, Iuri Kariakin, Iuri Afanasiev.

Un grup de oameni de cultură şi scriitori adresează lui M. S. Gorbaciov, secretar general al CE al PEUS, un protest împotriva opririi publicării Arhipelagului GULAG în revista „Novâi mir”. Printre semnatari: Serghei Averinţev, Andrei Bitov, Igor Zolotusski, Stanislav Rassadin, Valentin Rasputin ş.a.

— Un alt grup de scriitori propune Secretariatului conducerii Uniunii Scriitorilor să-l reprimească pe Soljeniţân ca membru al acestei uniuni.

Cu prilejul celei de a 70-a aniversări a lui Soljeniţân „Buletinul mişcării creştine ruse” scoate un număr special dedicat scriitorului. La Moscova, revista „Vâbor” („Opţiunea”), difuzată prin Samizdat, publică scrisoarea trimisă de Soljeniţân din America şi mai vechea lui (expediată încă din toamna anului 1973 şi publicată la 3 martie 1974) Scrisoare către conducătorii Uniunii Sovietice, în care îi chema să pună capăt monopolului ideologic al marxismului şi să se îngrijească de nord-estul teritoriilor ruseşti.

În scrisoarea adresată lui Viktor Aksiuciţ şi părintelui Gleb lakunin, editorii revistei „Vârbor”, Soljeniţân spune că, deşi doreşte să se întoarcă în ţară şi speră ca acest lucru să se întâmple cât încă mai este în viaţă, nu poate face

: totuşi acest lucru înainte ca principalele sale scrieri să fie editate în URSS.

1989 Februarie. Revista (în 1. Rusă) „Secolul XX şi lumea” publică articolul Să nu trăim în minciună (pe care Soljeniţân îl scrisese încă din 1974), însoţit De o postfaţă a lui Igor Vinogradov. Almanahul Kuban începe publicarea unui „ghid” prin universul lui Soljeniţân, conceput şi scris de Piotr Palamarciuk.

13 februarie. Moscova. Seară dedicată împlinirii a 15 ani de la data expulzării lui Soljeniţân din ţară. Au participat Igor Vinogradov, Vladimir Borisov, Elena Ciukovskaia, Printre alţii a luat cuvântul Anatoli Strelianâi, care şi-a intitulat discursul Să nu crezi, să nu te temi, să nu ceri. Concepţia despre lume a lui A. Soljeniţân conform cărţii Arhipelagul GULAG, tipărită de publicaţia „Russkaia mâsl” („Ideea rusă”) la 24 februarie.