Am fost medic

Sonderkommando, o nouă monedă de schimb:
discul de aur în greutate de 140 de grame. În to-
pitorie nu există creuzete mai mici, deci nu există
nici discuri mai uşoare. Aici n-are importanţă
preţul real al obiectelor negociate, pentru că cel
care plăteşte cu aur a rupt orice legătură cu lumea
de afară şi nu mai are decât o viaţă provizorie. Iar
cel care-i dă ceva în schimbul aurului îşi riscă de
două ori viaţa. O dată când a adus în incinta
crematoriului, trecând prin patru rânduri de
santinele SS, obiectele care nici afară nu se pot
procura decât cu mare greutate şi numai pe car-
telă, şi a doua oară când scoate aurul printre
aceleaşi rânduri de santinele. Atât la dus, cât şi la
întors, se poate face o percheziţie corporală.
Aşadar, aurul aflat în buzunarul unui ins
din Sonderkommando ajunge până la poarta
crematoriului. Omul se apropie de santinela SS, îi
115/435

---

spune câteva cuvinte, şi aceasta se întoarce şi
pleacă de la poartă. Pe linia ferată ce trece prin
faţa crematoriului lucrează, sub conducerea unui
şef de echipă, un grup de douăzeci-douăzeci şi
cinci de muncitori polonezi. La un semn al
Sonder-istului şeful de echipă se apropie, îi predă
sacul şi preia discul de aur înfăşurat în hârtie.
Astfel, sacul pătrunde în incinta crematoriului, iar
şeful de echipa primeşte o nouă comandă pentru
ziua următoare.
Sonder-istul intră în ghereta santinelei,
scoate din sac o sută de ţigarete şi o sticlă de
rachiu. SS-istul intră în gheretă, îşi vâră iute în
buzunar sticla şi ţigaretele şi se declară mulţumit,
deoarece un SS-ist primeşte zilnic doar două
ţigarete şi nici un fel de băutură alcoolică. Iar aici
ţigaretele şi rachiul sunt articole de lux şi nar-
cotice foarte necesare. Astfel pot bea şi fuma atât
SS-iştii cât şi cei din Sonderkommando.
Pe această cale intră în lagăr tot ce le este
necesar, mai ales unt, şuncă, ceapă şi ouă, arti-
cole pe care deportaţii nu le aduc cu ei.
116/435

---

Achiziţionarea de aur se face în colectiv, şi tot în
colectiv se împart şi obiectele procurate. Co-
mandantul crematoriului şi subalternii lui îşi
primesc raţiile, abundente, de ţigarete, rachiu şi
alimente. Toată lumea se preface că nu cunoaşte
provenienţa lor. Nimeni nu vrea să ştie nimic,
pentru că toţi profită de pe urma lor. Santinelele
crematoriului, fiecare în parte, pot fi mituite; nu
se tem decât de camarazii lor. Ştiu că nici un om
din Sonderkommando nu i-ar denunţa. De aceea
ţigaretele, băuturile şi alimentele cuvenite SS-
iştilor sunt predate fiecăruia între patru ochi.
Pe aceeaşi cale intră pe poartă, în fiecare
dimineaţă, ziarul Völkischer Beobachter, ofi-
ciosul celui de-al treilea Reich. Este adus şi el de
şeful de echipă al muncitorilor de la calea ferată.
Abonamentul lunar costă un disc de aur. Cel
care-şi asumă riscul să furnizeze deţinuţilor din
KZ, timp de treizeci de zile, ziare merită această
recompensă.
De când mă aflu la crematoriu primesc şi
eu ziarul. Îl citesc în ascunzişuri bine apărate şi îi
117/435

---

relatez apoi copistului din Sonderkommando-ul
nostru ştirile zilei El le transmite camarazilor săi.
Astfel, în câteva ore, toată lumea e la curent cu
cele mai noi evenimente.
Membrii Sonderkommando-ului dorm în
încăperi încălzite, curat întreţinute, bine aerisite,
au paturi curate, perne moi sub cap, plăpumi
bune, se bucură de o excelentă alimentaţie şi sunt
bine îmbrăcaţi. Au ce fuma şi ce bea. Poate că
datorită acestor împrejurări ei îşi păstrează atrib-
utele de oameni, spre deosebire de semenii lor ce
zac – mâncaţi de păduchi, chinuiţi de foame – în
boxele murdare din lagăr, gata să se sfâşie pentru
o bucată de pâine sau o jumătate de cartof.
Purtarea Sonder-iştilor este demnă, de-
centă. În limita posibilităţilor, ei ajută pe toată
lumea.
În faţa porţii lucrează de câteva zile, la con-
strucţia şoselei, un detaşament format din cinci
sute de femei. Ele sunt păzite de doi soldaţi SS şi
de trei-patru copoi. Cară pietre pe şosea. Câţiva
oameni
din
Sonderkommando,
cu
118/435

---

consimţământul paznicilor noştri, intră în
legătură cu SS-iştii care păzesc detaşamentul de
femei şi îi mituiesc cu câte un pachet de ţigarete
Astfel totul s-a aranjat. Trei-patru femei se
apropie de poartă având aerul că aruncă piatră pe
şosea şi preiau, fără întârziere, puloverele,
încălţămintea, îmbrăcămintea destinate lor. Li se
dau şi ţigarete, pâine şi slănină. Mereu alte şi alte
femei vin la poartă; mereu alţi şi alţi Sonder-işti
le predau darurile. Ei socotesc că este datoria lor
să procedeze astfel. Nimeni nu cunoaşte personal
pe nici una dintre acele femei, şi totuşi li se îm-