Am fost medic

Auschwitz în limba română,
11/435

---

punem la îndemâna cititorilor un
document
şi
o
mărturie
cutremurătoare prin adevărul lor.
EDITURA
12/435

---

DECLARAŢIE
subsemnatul dr. Nyiszli Miklós,
medic, fost de?inut în lagărul de con-
centrare de la Auschwitz, tatuat cu
numărul A 8450, am scris – fără
patimă, fără nici o exagerare, evitând
orice efecte de stil şi respectând în-
tocmai adevărul – această carte de-
spre cele mai întunecate pagini din is-
toria omenirii, întrucât mi-a fost dat
să fiu martor ocular şi să trăiesc sub
ameninţarea crematoriilor şi a

---

rugurilor de la Auschwitz, ale căror
flăcări au mistuit milioane de bărba?i
femei şi copii.
În calitatea mea de medic spe-
cialist pe lângă crematoriile de la
Auschwitz, am întocmit şi semnat, cu
numărul meu de tatuaj, nenumărate
procese-verbale de autopsie şi de
medicină legală, care, după ce au fost
contrasemnate de şeful meu, doctor
Mengele, au fost expediate la adresa:
Institut fürrassenbiologischeundantro-
pologischeForschungen
1
, Berlin-Dah-
lem, unul dintre cele mai renumite
foruri de ştiinţe medicale din lume.
Este foarte probabil ca aceste
14/435

---

documente să se afle ?iazi în arhiva
acestui mare institut de cercetări.
Lucrarea mea nu urmăreşte suc-
cesul literar. După cum atunci când
am trăit cele mai neînchipuite orori
am fost medic, nu scriitor, acum, când
a sosit vremea să le aştern pe hârtie,
le scriu cu condeiul medicului, fără
pretenţii literare.
Oradea, martie 1946
Dr. Nyiszli Miklós
15/435

---

I
O după-amiază toridă de mai; un vagon
marfă cu uşi ferecate şi cu plasă de sârmă ghim-
pată la ferestre; aerul, îmbâcsit de emanaţiilea
nouăzeci de oameni nespălaţi şi a tinetelor pline
până la refuz, abia se mai poate respira.
Trenuldeportaţilor – o garnitură compusă
din patruzeci de asemenea vagoane – goneşte de
patru zile pe teritoriul Slovaciei, apoi al General
Gouvernement
2
-ului, ducându-ne spre o destin-
aţie necunoscută. Acest tren transportă primul lot
din cei un milion de evrei din Ungaria sortiţi pie-
irii
3
.
Am lăsat în urmă Munţii Tatra. Am trecut
în viteză prin Lublin, pentru a ajunge la Cracovia.
Aceste două oraşe au devenit celebre în timpul
celui de-al doilea război mondial, pentru că aici
au fost concentraţi şi exterminaţi cetăţenii anti-
nazişti din Europa,

---

deporta?i de pe teritoriile cotropite de
reprezentanţii„noii ordini europene“.
Plecăm din Cracovia şi, cam după un ceas
de drum, trenul se opreşte în faţa unei gări destul
de mari, pe al cărei frontispiciu stă scris cu litere
gotice: Auschwitz
4
. Numele nu ne spune nimic.
Nu auziserăm despre această localitate, nici ca
staţie de cale ferată, nici în alt context.
Privind afară printr-o crăpătură din pereţii
vagonului, îmi dau seama că în jurul garniturii e
forfoteală mare. Santinelele SS, care ne es-
cortaseră până acum, coboară. Locul lor e ocupat
de altele noi. Personalul însoţitor de cale ferată,
de asemenea, îşi părăseşte posturile. Din frânturi
de conversaţie deducem că am ajuns la destinaţie.
Trenul se pune din nou în mişcare şi, după
vreo douăzeci de minute, se opreşte şuierând
prelung.
Privesc iarăşi printr-o crăpătură din peretele
vagonului. De jur împrejur, un şes întins, fără ve-
getaţie, pământ argilos, gălbui, cum sunt în gen-
eral terenurile din răsăritul Sileziei. Doar ici-colo
17/435

---

un crâng înverzit sau meandrele Vistulei întrerup
monotonia peisajului. Câmpul pustiu ce se
aşterne în faţa mea este împânzit până la orizont,
cu stâlpi de beton aşezaţi în şiruri simetrice. Între
ei, mai multe rânduri de sârmă ghimpată, fixată
în izolaţii de porţelan, iar tăbliţe de avertizare
foarte dese semnalează curentul de înaltă tensi-
une care circulă prin sârmă. Îngrădirile de beton
formează nişte patrulatere mari, iar în interiorul
lor sute şi sute de barăci de lemn, vopsite în
verde şi acoperite cu carton gudronat, se înşiră
de-a lungul unor străzi lungi şi drepte.
Lângă gardurile de sârmă ghimpată văd
nişte siluete purtând haine vărgate de puşcăriaşi.
Un grup cară nişte scânduri. Alţii, cu câte o
cazma pe umăr mărşăluiesc în coloană. Mai în-
colo, unii încarcă nişte baloturi mari în camioane.
Ceea
ce
caracterizează
această
aşezare
omenească sunt turnurile cu etaje situate în jurul
ei, la depărtare de vreo treizeci-patruzeci de metri
unul de altul. Sunt turnurile de observaţie. În
fiecare se află câte un soldat SS în uniformă
18/435

---

verde, sprijinit în coate pe o mitralieră aşezată pe
un postament.
Acesta este lagărul de concentrare de la
Auschwitz. Sau, cum îi zic nemţii – cu preferinţa
lor pentru prescurtări –, KZ. Se pronunţă:Kaţet
5
.
Tabloul nu e încurajator, dar deocamdată
curiozitatea îmi înăbuşă frica.
Îmi îndrept privirile către tovarăşii mei de
drum. Douăzeci şi şase de medici, opt farmacişti,
soţiile, copiii noştri, câţiva bătrâni şi bătrâne;
părinţii colegilor mei. Aşezaţi pe bagaje sau pe
pardoseală, cu chipuri ostenite, copleşiţi de griji,
privesc în gol. Probabil presimţirile rele i-au
toropit într-atât, încât nici emoţia sosirii nu-i
poate scoate din apatie. Unii dintre copii dorm,
câţiva ciugulesc din resturile de merinde, mai
ales pâine, iar cei cărora nu le-a mai rămas nici
asta, zadarnic încearcă să-şi umezească buzele
crăpate, cu limba uscată de foame ?i de sete.
Nisipul scâr?âie sub paşi greoi. Comenzi
răsunătoare întrerup monotonia aşteptării. Încep
să se desfacă lacătele ce ferecau vagoanele. Uşa
19/435

---

vagonului nostru se dă la o parte şi, în aceeaşi
clipă, răsună ordinul:„Geamantanele rămân pe
loc; toată lumea coboară cu bagajul de mână!”
De la înălţimea de un metru şi jumătate sărim pe
peron, apoi ne prindem în braţe copiii şi femeile
care sar din vagon. Fără întârziere, primim ordin
să ne aliniem de-a lungul trenului.
În faţa noastră stă un tânăr ofiţer SS, cu
cizme de lac şi rozetă de aur. Pare să dea in-
strucţiuni soldaţilor ce-i aşteaptă ordinele. Nu
cunosc încă gradele SS, dar după banderola cu
insigna lui Aesculap de pe braţul său bănuiesc că
este medic.
Mai târziu am aflat că ofiţerul era SS
Hauptsturmführer
6
-ul doctor Mengele, medic-şef
al lagărului de concentrare de la Auschwitz. Este
prezent pe rampă la sosirea fiecărui tren, întrucât
el face selecţia materialului uman.
În câteva minute trecem prin toate etapele
operaţiei de selecţie. Continuarea o vom afla mai
târziu, fiecare după soarta lui.
20/435

---

Începe trierea. Santinelele SS ne separă în
grabă, de o parte bărbaţii, de alta femeile şi copiii
sub vârsta de paisprezece ani, care rămân cu
mamele lor.
Astfel şirul lung din faţa garniturii se îm-