Analele universităŢii din craiova

neo- neos, „nou” în neomartirii;

omo- homo, „aceeaşi, una singură” în omofon;

omo- omos, „umăr” în omofor;

pan-, panto- pan, pantos, „tot” în panteism, panteon, pantocrator;

tetra- tetra-„patru” în tetraevanghel, tetramorfon, tetramorfii, tetrapod;

triho- tricha, „trei” în trihotomism;

tri- triod, trisaghion, triteism;

-for <gr. „care duce, care poartă” phoros.

Clasele gramaticale corespondente termenilor enumeraţi sunt substantivul (omo-, eclesio-), adjectivul (hiero-), pronumele (omo-), numeralul (triho-, tri-) şi verbul (-for), care, prin compunere, dau în limba română termeni aparţinând clasei substantivului (panteism, angelologie, omofor), clasei adjectivului (teocentric) sau verbului (teologhisi). Denumesc în general noţiuni din sfera religiosului:

• 
  nume ale divinităţii: pantocrator,
  
• 
  denumiri ale persoanelor implicate în cult: ierodiacon, ieromonah, omofor,
  
• 
  sau ale celor „din intervalul om-divinitate”: tetramorfon, tetramorfoi,
  
• 
  tipuri de comunicare religioasă: angelofanie, hierofanie,
  
• 
  moduri de corectă abordare religioasă: hagiografie, mariologie, hristocentrism, dar şi pe cele neconforme acesteia idololatrie, trihotomie, iconoclastie,
  
• 
  obiecte de cult: tetraevanghel, tetrapod,
  
• 
  calităţi ale persoanelor implicate în cult: glosolalia.
  

Elementele formative sunt de origine greacă, limbă a Noului Testament, dar şi limbă care foloseşte pe scară mare compunerea. Acest pro­cedeu e întâlnit şi în onomastică şi dau individualitate domeniului teologic. Astfel, sfinţii, ca mijlocitori sau ca mărturisitori, a căror mărturie întăreşte şi nuanţează preceptele teologice, au nume sau supranume care amintesc de virtuţile religioase (aici creştine): Filofteia (gr. Filoteia, „dragostea de Dumnezeu”), Teofan (arătare a lui Dumnezeu), Teodor, Teodora („dar de la Dumnezeu”), Sf. Ioan Hrisostomul („gură de aur”), Sf. Ignatie Teoforul („purtător de Dumnezeu”), Sf. Grigorie Teologul.

Şi în denumirea icoanelor mariale se întâlnesc termeni compuşi cu elemente formative greceşti: Glycofilusa („Dulce-iubitoarea”), Galactofrusa („Hrănitoarea cu lapte), Panaghia Triherusa („cu trei mâini”).

Termenii sunt binari (formaţi din două elemente greceşti), dar există şi cei formaţi din trei elemente (destul de rar): (teologia) neo-ortodoxă (folosit, de exemplu, de Maciej Bielawski⁸).

O cercetare mai amănunţită, reflectată nu numai la nivel lexicologic, ar contura mult mai bine câmpul stilistic religios, în general, şi teologic, în particular.

NOTE

¹ Slama-Cazacu, Tatiana, Stratageme comunicaţionale şi manipularea, Iaşi, Polirom, 2002, p 71.

² Parpală-Afana, Emilia, Introducere în stilistică, Piteşti, Editura Paralela 45, 1997, 2000.

³ Cf. Coteanu, I. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1880), Bucureşti, Editura Academiei, 1981, p. 137; I. Gheţie, Istoria limbii române literare. Privire sintetică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p. 97; unii lingvişti optează pentru limbaj religios – Chivu, Gh., O variantă ignorată a românei literare moderne – limbajul bisericesc, LR, XLIV, 1995, nr. 9-12, pp. 445-453.

⁴ Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbii române, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2001.

⁵ Cf. Bidu-Vrănceanu, Angela; Călăraşu, Cristina; Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana; Mancaş, Mihaela; Pană Dindelegan, Gabriela, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001; Diaconescu, Paula, Structura stilistică a limbii. Stilurile funcţionale ale limbii române literare moderne, în SCL, XXV, nr. 3, 1974, p. 234.

⁶ Cf. Zafiu, Rodica, Diversitatea stilistică în româna actuală, Bucureşti, 2003 (e-Books, www.unibuc.ro).

⁷ Branişte, Ene, Branişte, Ecaterina, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Caransebeş, Editura Diecezană, 2001, teologie, iar pentru ştiinţă vezi Feyerabend, Paul K., Contro il metodo, http://www.emsf.rai.it/aforismi/aforismi.asp?d=72; e-Feyerabend;

⁸ Maciej Bielawski, Părintele Dumitru Stăniloaie, o viziune filocalică despre lume, Sibiu, Editura Deisis, 1998, p. 74.

BIBLIOGRAFIE

Bidu-Vrănceanu, Angela; Călăraşu, Cristina; Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana; Mancaş Mihaela; Pană Dindelegan, Gabriela, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001.

Branişte, Ene, Branişte, Ecaterina, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Caransebeş, Editura Diecezană Caransebeş, 2001.

Bria, Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994.

Chivu, Gh., O variantă ignorată a românei literare moderne – limbajul bisericesc, LR, XLIV, 1995, nr. 9-12, pp. 445-453.

Ciobanu, Fulvia; Hasan, Finuţa, Formarea cuvintelor în limba română, vol. I, Compunerea (FC1), Bucureşti, Editura Academiei, 1970.

Coteanu, I., Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1880), Bucureşti, Editura Academiei, 1981.

Diaconescu, Paula, Structura stilistică a limbii. Stilurile funcţionale ale limbii române literare moderne, în SCL, XXV, nr. 3, 1974.

*** Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998.

Feyerabend, Paul K., Contro il metodo,

http://www.emsf.rai.it/aforismi/aforismi.asp?d=72.

Gheţie, Ion, Istoria limbii române literare. Privire sintetică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.

Marcu, Florin, Noul dicţionar de neologisme (NDN), Bucureşti, Editura Academiei, 1997.

Parpală-Afana, Emilia, Introducere în stilistică, Piteşti, Editura PARALELA 45, 1997.

Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbii române, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2001.

Slama-Cazacu, Tatiana, Stratageme comunicaţionale şi manipularea, Iaşi, Polirom, 2002.

Zafiu, Rodica, Diversitatea stilistică în româna actuală, Bucureşti, 2003 (e Books, www.unibuc.ro).

ABSTRACT

The terminology of theological style contains terms formed with Greek and Latin elements. Part of these are compound words, binary terms, which consist of two Greek elements. These terms individualize a system of the Romanian language.