Analiza potențialului comunei ghizela



Yüklə 275,8 Kb.
səhifə4/4
tarix18.08.2018
ölçüsü275,8 Kb.
#72332
1   2   3   4

6. ANALIZA SWOT
Identificarea resurselor materiale și umane de care dispune comuna analizată, precum și a potențialului natural și economic al acesteia a permis realizarea unei analize SWOT, ale cărei concluzii pot constitui punctul de pornire în elaborarea strategiei de dezvoltare locală care urmărește să asigure valorificarea potențialului comunei.

În cele ce urmează s-a realizat o analiză a situației locale din perspectiva potențialului investitor în economia locală a comunei Ghizela, întrucât economia locală care este considerată principala forță motrice a dezvoltării locale este în mare parte absentă de pe teritoriul comunei. Realizarea investițiilor în diferite domenii va avea ca rezultat ocuparea populației, creșterea veniturilor locuitorilor, o utilizare mai eficientă a resurselor locale, apariția resurselor financiare necesare demarării unor proiecte de reabilitare și extindere a infrastructurii fizice și sociale și de protecție a mediului. Așadar, analiza își propune evidențierea punctelor tari și slabe, a oportunităților și amenințărilor comunei studiate în vederea atragerii investitorilor în comună.



Analiza SWOT realizată la nivelul comunei

Tabelul 7

Puncte tari

Puncte slabe

  • clima continental moderată

  • comuna dispune de un fond silvic și cinegetic, existând posiblitatea de practicare a vânătorii

  • prezența în apropiere a unor poli de atracție urbană (Lugoj, Timișoara) cu impact pozitiv asupra schimburilor comunității locale cu exteriorul (mărfuri, educație, locuri de muncă etc.)

  • apropierea de drumul european E70

  • teren agricol suficient pentru dezvoltări ulterioare

  • poluare redusă a mediului

  • număr relativ constant de locuitori

  • majoritatea angajaților din primărie sunt localnici, fapt ce armoizează relația dintre locuitorii comunei și aparatul birocratic

  • arterele de legătură cu drumurile județene și comunale sunt modernizate

  • toate localitățile aparținătoare comunei sunt racordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice

  • condiții favorabile practicării agriculturii ecologice

  • amplasarea în apropierea a două orașe (Lugoj și Timișoara) unde se resimte lipsa acută a unor locuri de refugiu față de stresul cotidian, de recreere și refacere

  • populația este ospitalieră și prietenoasă

  • existența unor tradiții culinare

  • toate satele se bucură de iluminat public

  • gospodăriile dispun de încăperi ce pot fi valorificate în scop agroturistic

  • edilul comunei este tânăr

  • comuna este acoperită în totalitate de telefonie mobilă

  • două dintre cele patru sate dispun de rețea de alimentare cu apă

  • întreaga comună beneficiază de serviciul de colectare a deșeurilor

  • marea majoritate a gospodăriilor se bucură de serviciul de televiziune prin cablu

  • forță de muncă disponibilă

  • unitățile de învățământ au fost reabilitate

  • existența în zonă a carierei de bazalt

  • anual sunt organizate manifestări culturale și de divertisment (Ruga bănățeană, Ziua bazaltului)

  • patrimoniu cultural tradițional (port popular)

  • gunoiul de grajd poate fi folosit ca sursă de energie

  • deschiderea instituțiilor publice locale la relații de parteneriat

  • satele nu dispun de rețea de canalizare

  • parcelearea excesivă a terenurilor

  • pondere mare a populației de vârsta a treia

  • pondere scăzută a populației salariate

  • pondere ridicată a populației cu studii de nivel gimnazial și primar

  • număr redus de întreprinzători locali

  • grad de finanțare scăzut

  • satele nu dispun de acces la rețeaua de distribuție a gazelor naturale

  • educație ecologică precară

  • dotarea tehnică precară a gospodăriilor agricole

  • producătorii întâmpină greutăți în valorificarea producției vegetale și animale

  • lipsa unităților de prelucrare a produselor

  • structuri agricole neperformante

  • predomină gospodăriile populației

  • formele asociative sunt slab reprezentate/lipsesc

  • scăderea efectivelor de animale

  • număr redus de organizații economice în cadrul comunei, în special IMM-uri

  • slaba dezvoltare a serviciilor destinate populației

  • nu toate satele dispun de dispensar medical

  • număr insuficient de personal medical

  • degradarea progresivă a patrimoniului cultural

  • inexistența unor sisteme de canalizare și stații pentru epurarea apei

  • lipsa infrastructurii care să permită accesul pe piață

  • absența consultanței

  • lipsesc ideile inovative

  • gospodăriile produc în special pentru autoconsum

  • distanță mare față de magistrala de cale ferată

  • localnicii nu beneficiază de serviciul de transport către cele două orașe

  • pregătire profesională slabă

  • resurse financiare insuficiente

  • investiții puține

  • media de vârstă ridicată a celor care se ocupă de activitățile agricole

  • degradarea raselor de animale

  • nivel scăzut al producțiilor agricole la aproape toate culturile

  • diversitate redusă a unităților comerciale

  • valorificare slabă a produselor locale

  • nu toate satele dispun de bibliotecă

  • nu există posibilități de recreere pentru tineri

  • drumurile comunale necesită reparații

  • drumul de acces la E70 este adesea inundat

  • clădirile fostelor CAP-uri nu sunt exploatate suficient

  • slaba diversificare a culturilor

  • nu este folosită energia din surse regenerabile

  • productivitatea activităților este scăzută

Oportunități

Amenințări

- posibilități de acces a fondurilor comunitare destinate mediului rural (FEADR)

- amenajarea deponeului ecologic (generează noi locuri de muncă)

- interes crescut al orășenilor pentru spațiul rural

- interes crescut al orășenilor pentru produsele naturale

- 50 ha de teren urmează să fie împădurite

- case nelocuite care pot fi achiziționate de locuitori ai orașelor pentru petrecerea timpului liber



- comasarea școlilor din cadrul comunei poate avea ca rezultat abandonul școlar

- inundații

- migrația externă

- serviciul de consultanță la nivel național nu este bine pus la punct

- costul redus al forței de muncă, generează fenomenul de migrație urbană sau externă

În urma analizei SWOT au fost identificate patru direcții prioritare care trebuie să constituie baza elaborării strategiei în vederea dezvoltării locale, și anume:

1. Infrastructura necesită îmbunătățirii continue, de aceea investitiile trebuie făcute după anumite criterii economice astfel încât să producă cele mai mari efecte benefice.

2. Viața economică a comunei trebuie revigorată și dezvoltată în toate domeniile sale: agricultura, zootehnie, industrie, comerț și silvicultură. Autoritățile locale vor trebui să investească pentru vitalizarea vieții economice a comunei, aceasta trebuie să fie prioritatea numărul unu, deoarece produce cele mai mari efecte.

3. Calitatea vieții localnicilor necesită, de asemenea îmbunătățiri prin asigurarea accesului populației la cultură, servicii de sănătate și educație.

4. Implicarea populației în procesul dezvoltării rurale prin elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare locală și întărirea identității comunei.




BIBLIOGRAFIE

  1. Mateica Cosmina-Simona – Managementul dezvoltării rurale durabile în zona colinară a județului Timiș. Teză de doctorat, USAMVB Timișoara, 2010

  2. Mateoc-Sîrb, Nicoleta, Brad, I., Toader, Cosmina-Simona – Evoluţia demografică a localităţii Şanoviţa, judeţul Timiş şi populaţia ocupată în agricultură, Simpozionul ştiinţific „Management şi dezvoltare rurală”, Facultatea de Management Agricol, Timişoara, 20-21 mai, 2004

  3. Murgu, D. – Nicolae Ursu – compozitor şi folclorist, Ed. Facla, Timişoara, 1976

  4. Toader, Cosmina-Simona, Rujescu, C., Zombori, Andreea-Mihaela – Studiu privind evoluţia demografică a localităţilor rurale din judeţul Timiş, Simpozionul ştiinţific „Management şi dezvoltare rurală”, Facultatea de Management Agricol, Timişoara, 26-27 mai, 2005

  5. Toader, Cosmina-Simona – The Economic Evaluation Of Sanovita Village (Ghizela Commune, Timis County, International Conference „The Impact of the European Integration on the National Economy”, Faculty of Economics and Bussines Administration, “Babes-Bolyai” University of Cluj-Napoca, oct. 28-29, 2005

  6. *** – Breviarul Statistic al județului Timiș 2000-2009, Direcția Județeană de Statistică Timiș

  7. *** – Monografia comunei Ghizela, 1970

  8. *** – Populația României pe localități la 1 ianuarie 2010, INS, 2010

  9. www.banaterra.eu

  10. www.cjtimis.ro

  11. www.infotim.ro





Yüklə 275,8 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin