Concluzii. Consider conceptual reusit formatul dezbaterilor pe segmentul 18.15-19.45, segment care a constatat , în marea lui parte, din discutii libere: între moderatori și concurenți electorali, între concurenți reciproc, țntre concurenți și experții societății civile și ai mediului academic. Astfel, credem, am reusit să realizăm obiectivul pe care ni l-am propus inițial- să testăm fezabilitatea ofertelor electorale și potențialul concurentilor electorali. A conferit plusvaloare programelor de dezbateri ombudsmanul, care a avut rolul de evaluator al conduitei participantilor la dezbateri. Am realizat importanța acestui rol, or au existat pe durata dezbaterilor și momente conflictuale, cu atacuri verbale dure între concurenți, cărora a fost necesar să li se dea o apreciere pe final de emisiune.
Ţin să menționez aici că am avut reproșuri în adresa institutiei din partea candidaților independenți, care au exprimat nemulțumiri fată de ideea de a organiza dezbateri în mod separat cu această categorie de concurenti electorali. Este un moment care necesită a fi elucidat și reglementat organizând dezbateri pentru eventualele scrutine.
c) teme principale abordate în emisiunile de ciclu;
În emisiunile de ciclu printre temele principale abordate pe parcursul anului 2014 am putea enumera următoarele: procesul de integrare europeană; liberalizarea regimului de vize; negocierile în formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean; corupţia şi contrabanda; protecţia consumatorului; piaţa forţei de muncă; migraţia forţei de muncă şi instabilitatea familiei; investiţiile străine; preţurile la petrol şi agenţii energetici; utilizarea raţională a remitenţelor; transparenţa cheltuielilor bugetare; situaţia în domeniul sănătăţii; impactul mediului ambiant asupra sănătăţii populaţiei, etc.
Reflectarea adecvată a subiectelor şi a fenomenelor de actualitate a solicitat zilnic eforturi susţinute din partea echipei redacţiei, fiecare dintre acestea necesitând o abordare aparte – transmisiuni în direct, intervenţii în direct ale corespondenţilor speciali şi ale reporterilor, dezbateri, opinii ale specialiştilor în domeniu, ale analiştilor şi comentatorilor politici.
Vom nota că în cadrul emisiunilor de analiză şi dezbateri, pornind de la interesul cetăţeanului, au participat personalități de prim rang, miniștri, vice-miniştri, șefi de departamente, experți naționali şi internaționali pentru a răspunde la întrebările care frământă societatea. Dezbaterea aprofundată în cadrul emisiunilor ”Spațiul Public” și ”Loc de dialog”a temelor fierbinți discutate în legislativ a avut loc, nu doar cu exponenții partidelor parlamentare, ci şi cu participarea reprezentanților partidelor extraparlamentare.
Pe parcursul anului 2014 a fost regândit conceptul programelor matinale. Pentru realizarea Matinalului național (Matinal de week-end) au fost prevăzute diverse rubrici, servicii, cronici, agenda zilei, etc. Totodată a fost schimbată modalitatea de prezentare a programului matinal, astfel încât prin moderarea acestuia de către doi prezentatori să se aducă un câştig în materie de dinamism şi de personalitate. Cu mai multă bună dispoziție intercalată cu o doză lejeră de umor, cu buletine de știri la fiecare oră, sport şi desigur meteo, radiomatinalul în formula nouă cu genericul Matinal Naţional tinde să devină un prim reper al zilei.
4. Emisiuni speciale şi proiecte noi
Din resursele prevăzute în Caietul de Sarcini au fost realizate 4 duplex-uri : Duplex radiofonic Chisinau-Kiev ( martie,aprilie, septembrie)
5.Participări la training-uri şi alte tipuri de instruire.
*Realizatorii programului Podurile au participat la diverse intruniri cu jurnalistii de la Radio1, Tiraspol.
*2 vizite de lucru, susținute de Consiliul Europei in orașele Bratislava, Praga si Vienna
6. Succese. Probleme. Propuneri
*Svetlana Sârbu – decorată cu medalia jubiliară ”Eparhia Chișinăului-200 de ani” în semn de recunoștință pentru activitate sârguincioasă spre binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
* Tatiana Fișer -Diploma ASEM „Pentru promovarea științei, invățământului superior și a studenției de calitate”.
*Tatiana Fișer -Premiul III la Concursul jurnalistic „Să făurim viitorul țării cu proprietatea intelectuală”, organizat de AGEPI.
Tatiana Fișer - Premiul III la Concursul cel mai bun produs mass-media despre mișcarea sindicală, organizat de CNSM.
Veronica Mungiu - locul 3 la concursul „ O casa fără pericole pentru copilul tau” desfăşurat de Centrul pentru politici şi Servicii de Sănătate în cadrul proiectului REPEMOL.
Principalele dificultăţi în activitate au fost cauzate de necesitatea de a îmbina munca în noua structură cu grila aprobată anterior şi insuficienţa tehnicii performante. Începînd cu luna septembrie, 2014 volumul de emisie al redacției ” Dezbateri, documentare, coproducție și investigații” s-a majorat cu aproximativ 40-42 de ore lunar. Pentru acoperirea volumului respectiv am apelat la colegii din alte subdiviziuni care au îndeplinit munca de redactor-prezentator prin cumul. Pentru anul 2015 , solicit să fie suplimentat numarul de angajați cu două unități vacante.
Redacția Muzică
1. Politici (obiective) editoriale ale Redacției Muzică
Priorităţi editoriale:
-
Radio Moldova Muzical (RMM) este canalul în cadrul căruia sunt difuzate majoritatea din produsele muzicale ale Redactiei Muzica. Aceste emisiuni / rubrici / programe muzicale au ca prioritate educarea, instruirea estetică şi distrarea publicului ascultător.
-
Continuarea modificării conceptului canalului RMM, prin extinderea volumului muzicii academice, în special prin completarea programelor cu genericul „Capodopere ale muzicii universale”, care actualmente sunt puţin prezente pe piaţa radiodifuzorilor din Republica Moldova
-
Restructurarea grilei de program pe blocuri distincte: matinal, de zi, de seară şi nocturn;
-
Înlocuirea unor emisiuni cu programe muzicale în concordanţă cu noul concept, şi, astfel, elaborarea unei imagini inedite a Canalului RMM, ţinta căruia sunt ascultătorii melomani cu gusturi rafinate şi specialiştii în domeniu.
-
Realizarea de transmisiuni în direct de la festivalurile, concursurile naţionale şi internaţionale, precum şi cele mai importante concerte şi spectacole muzicale din sălile de concert din Chişinău şi din alte localităţi ale ţării;
-
Susţinerea informaţională a acţiunilor radio şi a celor comune (radio/TV), a campaniilor TRM, a proiectelor de parteneriat media;
-
Realizarea transmisiunilor în direct din cadrul manifestărilor de amploare de sărbătorile naţionale.
-
Realizarea unor programe competitive după conţinut şi format în vederea creşterii audienţei şi sporirii imaginii şi prestigiului RMM.
-
Dezvoltarea serviciilor on-line şi extinderea ofertelor pentru consumatori în baza procesului de convergenţă a programelor.
-
Colaborarea intensă cu Uniunea Europeană de Radiodifuziune, familiarizarea ascultătorilor melomani cu viaţa muzicală din Europa, se realizează prin difuzarea zilnică în cadrul programului EUROPA MUZICALĂ ( înregistrări oferite de UERT ), promovând arta muzicală autohtonă în ţările europene, prin intermediul UERT.
Priorităţi organizatorice:
-
Organizarea si desfăşurarea in 2014 a Proiectului O NOAPTE DE OPERĂ, ediţia II,
-
Reflectarea diverselor festivaluri, cum ar fi Zilele Muzicii Noi (ediţia a XXII-a) în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Republica Moldova, Mărţişor, Johann Sebastian Bach, etc.;
-
Organizarea, desfăşurarea şi reflectarea celei de-a treia ediţii a Festivalului Doinei (în colaborare cu Uniunea Muzicienilor, Ministerul Culturii, Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural şi material, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural şi material, Institutul Patrimoniului Cultural din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”;
-
Oferirea înregistrărilor celor mai importante şi interesante concerte ascultătorilor din ţările europene, prin intermediul UERT
-
Dezvoltarea paginii de internet cu transmisiuni şi înregistrări din sălile de concert cu posibilitatea pentru orice persoană, din orice colţ al lumii, să poată avea acces la baza de date sonore
Priorităţi financiare:
-
Reducerea cheltuielilor de producere a emisiunilor prin dezvoltarea ulterioară a fişei de cost a programelor, căutarea noilor surse de finanţare, inclusiv extrabugetară;
Priorităţi tehnice:
-
Modernizarea şi perfecţionarea noului soft implementat în 2013, ceea ce a dus la ajustări esenţiale atât tehnologice, cât şi legate de conţinutul emisiei:
-
eliminarea „trenării” frecvente a soft-urilor calculatoarelor din studio;
-
perfecţionarea “programării la distanţă” pe RMM a tuturor produselor direct din birou (cu toate dificultăţile de adaptare);
-
aplicarea numeroaselor oportunităţi oferite de acest nou soft; inclusiv transmisiuni directe din sălile de concert prezentatorul comentând evenimentul din Studioul 301, Casa Radio
-
introducerea noilor programe şi a modificărilor curente în grila de emisie.
În anul 2014 Redacţia Muzică Radio a realizat programe care au fost difuzate pe Canalele Radio Moldova Muzical (RMM) şi Radio Moldova Actualităţi (RMA), având scopul de a oferi un suport cultural-emoţional şi informaţional pentru melomanii de toate vârstele, inclusiv pentru specialiştii în domeniu. Radioascultătorilor au fost oferite programe de cele mai diverse stiluri şi genuri: emisiuni şi muzică folclorică autohtonă, de factură academică şi de factură „uşoară” (distractivă).
Redacţia Muzică a continuat colaborarea intensă cu Uniunea Europeană de Radiodifuziune, familiarizând ascultătorii melomani cu viaţa muzicală din Europa
5.1.Activitate editorială (RMA):
a) volum de emisie
volumul de emisie total: 1012,1 ore
volumul de emisie original: 805,05 ore
99%- emisiuni realizate in limba română.
1 % - emisiuni realizate in limba rusa.
b) Emisiuni / rubrici
Emisiuni pregătite pentru RMM si RMA
Durata – 120 min.
Periodicitate: două zile pe săptămână (sâmbăta-duminica)
Descriere: Program muzical de week-end. „Ad Libitum” – ar însemna „după bunul plac”, „după voia cuiva”. Şi pentru că este şi un termen
muzical, compozitorii notează astfel fragmente sau creaţii întregi ce presupun o mare doză de libertate în interpretare, emisiunea cu acest
titlu fiind bazată pe improvizaţie.
-
O CĂLĂTORIE ÎN LUMEA JAZZULUI.
Durata – 45 min.
Periodicitate: săptămânal (duminica).
Descriere: Un voiaj „acompaniat” de lucrări şi improvizaţi în interpretări originale, cât şi abordarea evoluţiei personalităţilor proeminente
care au contribuit la făurirea jazz-ului. O emisiune ce ne duce cu gândul şi cu toată fiinţa în lumea muzicii blue, de la începuturile ei până în
prezent, urmărind creşterea profesionistă a marilor interpreţi de jazz.
Durata – 45 min.
Periodicitate: săptămânal (miercuri).
Descriere: Profil de muzician - momente esenţiale din biografia şi creaţia unor personalităţi remarcabile, care au modelat lumea prin
intermediul muzicii, pe care au compus-o sau interpretat-o într-un mod absolut original.
Durata – 45 min.
Periodicitate: săptămânal (miercuri).
Descriere: Vedete sau vedete în devenire... Punctul de vedere al artiştilor autohtoni, referitor la activitatea profesională a colegilor
dumnealor.
Durata – 60 min.
Periodicitate: săptămânal (luni).
Descriere: arta relaxării prin muzică şi sunete armonioase.
-
MOLDOVA MUZICALĂ (transmisiuni)
Durata – 120 min.
Periodicitate: două zile pe săptămână (în funcţie de evenimente muzicale).
Descriere: transmisiuni din sălile de concert.
-
MOLDOVA MUZICALĂ (înregistrări)
Durata – 45 min.
Periodicitate: cinci zile pe săptămână (luni-vineri).
Descriere: Înregistrări din sălile de concert.
Durata – 120 min.
Periodicitate: şase zile pe săptămână (luni-sâmbăta).
Descriere: Muzică LIVE funky, techno, electro, house, trance, break beat, retro, disco, latino-dance, r&b mixată de dj. Aroma
Durata – 60 min.
Periodicitate: şase zile pe săptămână (luni-sâmbăta).
Descriere: Muzică LIVE Cafe del mar, chil-out, ambient, new-age, cosmic lounge, relax, ethnic, instrumental, dreams-electronic, jazz music.
Realizator dj Aroma
Durata – 45 min.
Periodicitate: săptămânal (luni.
Descriere: prezintă capodoperele clasicii universale, din fonoteca de aur a Radioului Naţional, bijuterii muzicale din clasica universală şi
naţională. Variante interpretative de excepţie ale unor opusuri de mare anvergură.
Durata – 45 min.
Periodicitate: săptămânal (marţi).
Descriere: alternează comentariile cu muzica, sporeşte gradul de percepere al muzicii academice. Descrie specificul creaţiei compozitorilor
de pretutindeni. Promovează valori perene ale clasicii universale şi naţionale. Oferă informaţie cognitiv-estetică.
Durata – 360 min.
Periodicitate: unic (22 noiembrie 2014, 00.00 – 06.00).
Descriere: proiect realizat în colaborare cu UERT. ŞCOLILE NAŢIONALE DE OPERĂ DIN EUROPA.
-
EUROPA MUZICALĂ (program muzical)
Durata – 55 min.
Periodicitate: cinci zile pe săptămână (miercuri).
Descriere: Înregistrări UERT - difuzarea concertelor realizate de diferite posturi de radio din Europa şi distribuite prin intermediul reţelei
Euroradio.
Durata – 120 min.
Periodicitate: cinci zile pe săptămână (luni-vineri).
Descriere: Program muzical interactiv - actualitatea muzicală din ţară şi de peste hotare - emisie directa.
-
EUROPA MUZICALĂ (emisiune)
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (sâmbăta).
Descriere: propagarea valorilor muzicale europene cu concursul UERT. Divertisment muzical constituit din creaţii ale compozitorilor
europeni în interpretarea artiştilor din Europa.
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (joi).
Descriere: tablou psiho-spiritual al muzicianului. Emisiunea descoperă vedetele dintr-o altă perspectivă. Abordează împreună cu interpreţi,
textieri, compozitori din R. Moldova, subiecte profunde şi complexe: relaţie dintre el şi ea, eşecul şi succesul, prietenia dintre bărbat şi
femeie, echilibrul muncă – viaţă privată şi multe alte teme utile şi interesante cu accent psihologic.
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (vineri).
Descriere: Incursiune in lumea operei, familiarizează ascultătorii cu genul sincretic al operei, ce are o răspândire largă pe mapamond.
Durata – 45 min.
Periodicitate: săptămânal (luni).
Descriere: promovează valorile muzicale şi are ca scop educare unui public competent, cu gusturi elevate. Descoperă noi talente. Prezintă nume de referinţă ale artei muzicale şi tinere talente autohtone, cât şi impunerea lor pe arena internaţională.
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (sâmbăta).
Descriere: fascinaţia notelor blue. Fiecare ediţie este dedicată unei personalităţi sau formaţii de gen, unui grup de instrumentişti sau solişti
vocali.
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (sâmbăta).
Descriere: revistă de muzică rock, cu interviuri, dialoguri, clasamente, festivaluri naţionale şi internaţionale, compartimente euro-rock, fan-club.
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (marţi).
Descriere: Emisiune cu instrumentişti şi interpreţi vocali
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (vineri).
Descriere: Topul creaţiilor populare de valoare
Durata – 45 min.
Periodicitate: săptămânal (duminica).
Descriere: emisiune interactivă. Conţine întâlniri cu interpreţi şi compozitori, preferinţele fanilor, sugestii, concursuri în direct cu
ascultătorii. Promovează muzica autohtonă. Realizează întâlniri în direct cu artiştii consacraţi din Republica Moldova.
Durata – 25 min.
Periodicitate: săptămânal (duminica).
Descriere: Muzicienii autohtoni despre copiii lor
Durata – 30 min.
Periodicitate: săptămânal (joi).
Descriere: arta muzicală autohtonă. Profilul emisiunii se concentrează pe dialogurile muzicale cu o serie de personalităţi, specialişti în
domeniul muzicii din contextul autohton, fie creionând portrete de creaţie ale compozitorilor, dirijorilor, interpreţilor, formaţiilor muzicale, cu
prezentarea celor mai remarcabile realizări.
Durata – 50-90 min.
Periodicitate: luni-sambata
Descriere: Program muzical la solicitarile ascultatorilor RMA.
Durata – 90-105 min.
Periodicitate: saptamanal (duminica)
Descriere: Program muzical la solicitarile ascultatorilor RMA.
Durata – 45 min.
Periodicitate: saptamanal (sambata)
Descriere: top national de muzica usoara.
-
TOP 10 HITURI INTERNAŢIONALE
Durata – 30 min.
Periodicitate: saptamanal (duminica)
Descriere: top national de muzica pop-rock straina.
Durata – 25 min.
Periodicitate: saptamanal (sambata)
Descriere: program muzical de muzica usoara autohtona si straina.
Rubrici
-
MELOTERAPIA sau SĂNĂTATEA PRIN MUZICĂ…
Durata – 10 min.
Periodicitate: de două ori pe zi
Descriere: Conexiunea între muzică şi medicină îşi are originea în trecut şi a constituit subiectul a numeroase controverse. Muzica
acţionează în mod direct asupra organismului, indiferent daca ne dam seama sau nu de acest lucru.
-
DICŢIONAR UNIVERSAL DE MUZICĂ
Durata – 10 min.
Periodicitate: de două ori pe zi
Descriere: Lumea muzicii cuprinde o sumedenie de genuri, unele cunoscute, altele mai puţin cunoscute. Multitudinea de forme si genuri
muzicale. Istorii succinte ale apariţiei termenilor din arta sonoră, ilustrate cu cele mai inedite exemple muzicale. Un amalgam muzical
sofisticat şi multicolor, de la clasic la modern, de la jazz la dub, de la funk şi electro la indie-pop.
Durata – 5 min.
Periodicitate: de două ori pe zi
Descriere: bancuri şi istorioare amuzante despre muzicieni. Tentaţia de a pătrunde fie doar pe o clipă în existenţa cotidiană a artiştilor de
seamă, despre care biografii lor povestesc o sumedenie de date şi fapte importante.
Durata – 5 min.
Periodicitate: de două ori pe zi
Descriere: gânduri despre muzică. Personalităţi din diferite domenii cu gânduri alese despre muzică şi muzicieni, despre muzica ce le
place…
Durata – 10 min.
Periodicitate: de două ori pe zi
Descriere: curiozităţi muzicale despre cântăreţi, formaţii, compozitori, albume şi muzică în general.
Play-listuri
CANTA FANFARA
ARMONII ASTRALE
JAZZ NOCTURN
Jazz vocal
Jazz instrumental
ACADEMIC MIX Muzică academică în aranjament modern
MUZICĂ ACADEMICĂ. Capodopere ale muzicii universale.
NOTĂ: Emisiunile AMBIANT SALON, O VEDETĂ LA PSIHOLOG, MUZICOTERAPIA, care în 2014 au fost difuzate pe canalul RMA, iniţial au fost concepute şi realizate pentru canalul RMM.
Se repeta la pagina 123-138
c) Schimb de programe cu ţări străine: număr / volum / titlu / descriere proiect / motivaţie / detalii (specificări, daca sunt)
Nr.
d/o
|
Numar / volum
|
Titlu
|
Descriere
|
Motivaţie
|
Detalii (specificări)
|
1.
|
52 ediţii / 26 ore
|
Europa muzicală
|
Programe muzicale oferite de UERT
|
Promovarea artei muzicale europene
|
|
2.
|
260 ediţii / 238 ore
|
Europa muzicală Înregistrări UERT
|
Programe muzicale oferite de UERT
|
Promovarea artei muzicale europene
|
|
2.
|
1 ediţie / 6 ore
|
O NOAPTE DE OPERĂ II
|
Proiect
|
Promovarea artei muzicale europene
|
Şcolile Naţionale de Operă din Europa
|
Radio Moldova a oferit Uniunii Europene de Radioteleviziune următoarele concerte înregistrate în sălile de concert din Republica Moldova, care se păstrează şi la RMM:
I. Festivalul „Mărţişor-2014” 4 concerte
1. SYMPONIC ORCHESTRA OF THE NATIONAL PHILHARMONIC “SERGHEI LUNCKEVICH”
2. JAN BOKSZCZANIN, organ (Poland)
3. TORNADO, Guitar Duo (Russia)
4. SYMPONIC ORCHESTRA OF THE NATIONAL PHILHARMONIC “SERGHEI LUNCKEVICH”
II. Festivalul „J.S.Bach” 3 concerte
1. OLIVIER LATRY, organ
2. ARTEMAMDOLINE BAROQUE ENSEMBLE /Luxemburg/
3. WIND ENSEMBLES
III. DAYS OF NEW MUSIC 4 concerte
1. Symphony Concert
2. ARS POETICA ENSEMBLE - MUSICAL DIALOGUE SPAIN – MOLDOVA
3. RESONABILIS ENSEMBLE (Estonia)
4. CONCERT OF ROMANIAN SYMPHONYC MUSIC from the Cycle ROMANIAN MUSIC OF BOTH SIDES OF THE PRUT RIVER
IV. DOINA FESTIVAL 2014. Gala concert 1 concert
V. A NIGHT OF TANGO 1 concert
VI. LATINO AMERICAN CONCERT
VII. Symphony Concert In Memoriam Alexandr Maximov 1 concert
VIII. „EBU Folk Music Easter Project” 1 piesă
IX. „EBU Folk Music Christmas Project” 2 piese
La Festivalul EUROSONIC 2014 - eveniment important European pentru tinere talente organizat de EURORADIO la Groningen, Olanda, în perioada 15 – 17 ianuarie 2014; Republica Moldova a fost reprezentată de formaţia MAHAGON.
d) Transmisiuni şi înregistrări din sălile de concert (165 de concerte)
dintre care transmisiuni in direct înregistrate şi propuse pentru predare şi păstrare în Fondul Radio - peste 90 de concerte, inclusiv:
|