Anna karenina
Yüklə 3,26 Mb.
|
| The zest is gone 1. Vrea să uimească pe toţi şi e foarte
mulţumit de sine, se gindi Anna uitindu-se la un vinzător 1 l-a plqrit cheful (engl.). do prăvălie rumen la faţă, care călărea un cal de manej. Da. Nu mai ţine la mine. Dacă l-aş părăsi, i-ar părea bine in adincul sufletului.≫ Anna işi dădea seama clar, la lumina aceea orbitoare
dintre oameni, că asta nu era o presupunere. ≪Dragostea mea e din ce in ce mai pătimaşă şi mai egoistă, pe cind dragostea lui se stinge treptat, iată de ce nu ne mai inţelegem, işi zise Anna mai departe. Şi nu e nimic de făcut. Pentru mine el e totul. Eu ii cer să mi se dea din ce in ce mai mult, iar el caută tot mai stăruitor să fugă de mine. inainte de legătura noastră, mergeam unul spre altul ; de atunci, dimpotrivă, ne indepărtăm, fiecare pe alt drum. Asta nu se poate schimba. imi spune că sint absurd de geloasă, şi mi-a venit şi mie in minte acelaşi lucru, dar nu-i adevărat... Nu sint geloasă, ci nefericită. Insă...≫ Anna deschise gura şi-şi schimbă locul in trăsură din pricina tulburării aduse de un gind venit deodată : ≪Dacă aş putea fi şi altceva pentru dinsul decit amanta care-i iubeşte cu patimă dezmierdările ?! Dar nu pot şi nu vreau să fiu nimic altceva. Dorinţa mea ii stirneşte dezgust ; iar el trezeşte in mine ură. Şi nici n-ar putea fi altfel. Parcă ou nu ştiu că el nu mă minte, că nici nu se gindeşte la prinţesa Sorokina, că nu e indrăgostit de Kitty şi că n-are să mă inşele ?! Ştiu toate astea, dar asta nu mă uşurează. Dacă el ar fi bun şi drăguţ cu mine numai din datorie, fără dragoste, dacă nu mai simte pentru mine ce simt eu penti'u el, asta ar fi de o mie de ori mai rău chiar decit ura lui. Ar fi un iad. Şi acest iad il trăiesc... De mult nu mă mai iubeşte... Şi unde se sfirşeşte dragostea, acolo incepe ura... Nu cunosc deloc străzile astea. Nişte dealuri — şi case lingă case... Iar in case stau oameni şi tot oameni... Sint atit de mulţi, fără număr, şi toţi se urăsc unii pe alţii ! Chiar dacă ar fi să izbutesc să capăt ceea ce imi trebuie ca să fiu felicită ! Ei şi, ce-i cu asta ? Să zicem că aş căpăta divorţul, că Alexei Alexandrovici mi l-ar da pe ■'(' 379 Serioja, şi m-aş mărita cu Vronski..." Aducindu-şi aminte de Alexei Alexandrovici, Anna şi-1 inchipui numaidecit in faţa ei, extraordinar de viu, in carne şi oase, cu ochii săi blinzi, inexpresivi, stinşi, cu vinele albastre ale manilor albe, cu intonaţiile glasului şi cu trosnetul degetelor. Amintindu- şi de sentimentul care fusese intre dinşii, care şi el se numea dragoste. Anna se cutremură de dezgust. „Să zicem că aş obţine divorţul şi aş fi soţia lui Vronski. Ei şi ? Kitty m-ar privi altfel de cum m-a privit astăzi ? Nu. Iar Serioja ar inceta să intrebe sau să se gindeaşcă de ce am doi soţi ? Şi ce simţămint nou ar putea naşte intre mine şi Vronski ? Ar fi cu putinţă dacă nu fericirea, cel puţin o viaţă fără chinuri ? Nu şi nu ! işi răspunse Anna, de data aceasta fără pic de şovăire. E cu neputinţă ! Căile vieţii noastre se despart. Eu sint nenorocirea lui şi el a mea. Şi de schimbat, nu ne putem schimba — nici unul, nici altul. Am făcut toate incercările. Şurubul s-a tocit. Uite o cerşetoare cu un copil. Ea crede că lumii ii e milă de dinsa. Dar oare nu sintem toţi aruncaţi pe lume numai ca să ne urim şi să ne chinuim — pe noi inşine şi pe alţii ? Trec nişte liceeni rizind. Serioja ? işi aminti Anna. Şi pe el credeam că-1 iubesc... mă induioşam de iubirea pe care i-o purtam. Dar am trăit şi fără dinsul. L-am schimbat pe altă dragoste şi nu m-am plins de acest schimb, cită vreme această dragoste mă mulţumea. ≫ Şi Anna işi aminti cu dezgust ceea ce numea ea ≪această dragoste≫. O bucura limpezimea cu care ea-şi vedea acum viaţa, ca şi viaţa altora, ≪Toţi sint la fel — şi eu, şi Piotr, şi vizitiul Feodor, şi negustorul ăsta, şi toţi oamenii aceia care locuiesc acolo, pe Volga, pe loeu,rile spre care te indeamnă reclamele astea, oameni de pretutindeni şi de totdeauna≫, işi zise Anna, ajungind la clădirea joasă a gării Nijni Novgorod. Hamalii veniră in fugă in intimpinarea ei. — Să vă iau bilet pină la Obrralovka ? o intrebă Piotr. Anna uitase cu lotul unde pleca şi pentru ce, aşa că nu putu inţelege intrebarea decit după o mare sforţare. — Da, răspunse ea, dindu-i punga cu bani şi, luind in mină sacul ei mic, roşu, de voiaj, cobori din trăsură, .x 350 Indreptindu-se prin mulţime spre sala de aşteptare de rtasa intii, Anna depăna in minte, punct cu punct, toate amănuntele situaţiei sale şi hotăririle pe care incă le cumpănea. Şi iarăşi, ba nădejdea, ba disperarea ii chinuiau inima spăimintată, care-i zvicnea dureros. Aşezată pe o canapea in formă de stea, in aşteptarea trenului, uitindu-se cu dezgust la oamenii care intrau şi ieşeau (toată lumea II scirbea), Anna se gindea cum ii va scrie un bilet cind va sosi in staţie şi ce anume să-i scrie... sau că Vronski (fără să-i inţeleagă suferinţa) se plinge acum mamei sale ri≪' situaţia lui... şi ce-i va spune cind va intra in odaie. Ba se gindea că viaţa i-ar putea fi incă fericită... şi cit de dureros il iubeşte şi—1 urăşte in acelaşi timp, şi cit de infiorător i se zvircoleşte inima. XXXI
Se auzi sunind clopoţelul. Trecură nişte bărbaţi tineri, uriţi, neobrăzaţi şi grăbiţi, totuşi preocupaţi de impresia pe care o făceau asupra celorlalţi. in livrea, cu ghete inalte Vi cu aerul lui stupid, Piotr străbătu sala şi veni spre (linsa ca s-o conducă la vagon. Nişte bărbaţi gălăgioşi tăcură rind trecu Anna prin faţa lor pe peron, iar unul şopti celuilalt pe socoteala ei, bineinţeles, ceva necuviincios. Anna urcă treptele inalte şi se instala singură intr-un compartiment, pe o canapea cu arcuri, albă odinioară, acum murdară. Işi puse sacul de voiaj lingă ea. Piotr, cu un zimbet timpit, işi ridică la geam pălăria cu fireturi, in ■emn de adio, iar un conductor dezgheţat trinti uşa şi trase zăvorul. O doamnă foarte urită, cu turnură (Anna o dezbrăcă in gind şi se ingrozi de sluţema ei), şi o fată care ridea afectat trecură in fugă, pe jos, prin faţa vagonului. — La Katerina Andreevna, totul e la ea, ma tante l ■trigă fata. ≪Pină şi fata asta e schilodită sufleteşte şi se strimbă≫^ ≪e gindi Anna. Ca să nu mai vadă pe nimeni, ea se sculă repede şi se aşeză la fereastra din partea cealaltă a vagonului gol. Un mujic murdar, cu o şapcă de sub care 331
ieşeau laţe incurcate de păr, trecu prin faţa ferestrei aple-j cindu-se sub roţile vagonului. ≪Parcă l-aş cunoaşte pe mujicul ăsta respingător≫, işi zise Anna. Deodată işi aduse aminte de visul său şi, tremurind de spaimă, ea se trase spre uşa din partea cealaltă. Conductorul tocmai deschi-| dea uşa, lăsind să intre un domn şi o doamnă. — Doriţi să coboriţi ? Anna nu răspunse. Nici conductorul şi nici perechea care intrase nu băgară de seamă groaza de pe faţa ei acoperită de voal. Anna se intoarse in colţul său şi se aşeză.] Perechea luă loc pe banca din faţă, cercetindu-i cu atenţie,] pe furiş, rochia. Atit bărbatul, cit şi soţia sa ii păreau nesuferiţi. Soţul o intrebă pe Anna dacă-i dă voie să fumeze, probabil nu pentru a fuma, ci ca să intre in vorbă cu dinsa. Primind ingăduinţa ei, bărbatul incepu să vorbească fran-j ţuzeşte cu soţia sa — lucru de care avea şi mai puţină nevoie decit de fumat. Amindoi spuneau fel de fel dej nimicuri — numai ca să-i audă Anna, care işi dădea seamaj cit de mult se saturaseră unul de altul şi cit se urau. De altfel, nici nu se putea să nu urăşti asemenea monştr vrednici de milă. Se auzi al doilea semnal de plecare şi, numaidecit, ho-] dorogitul cărucioarelor de bagaje, zgomot, strigăte, risete....! Pentru Anna era atit de limpede că nimeni n-avea de cel să se bucure, incit risetele acestea o enervau dureros. Ar | fi vrut să-şi astupe urechile ca să nu le audă. In sfirşit,-] răsunară al treilea semnal şi un fluierat, se auzi şuieratul' locomotivei, lanţul se smuci şi soţul se inchină. „Aş fi curioasă să-1 intreb ce inţelege prin asta", se gindi Anna, uitindu-se cu răutate la dinsul. Apoi privirea ei, trecind peste doamna din faţă, urmări pe fereastră persoanele rămase pe peron, care insoţiră pe cei ce plecau cu trenul, şi care parcă lunecau inapoi. Vagonul unde se afla Anna, şi care se cutremura cadenţat Ia imbucătura şinelor, trecu prin faţa peronului, pe lingă un zid de piatră, pe lingă un disc şi pe dinaintea altor vagoane. Roţile incepură să ţăcăne mai lin pe şine, cu un zvon uşor. Soarele, care scăpata la asfinţit, lumină viu fereastra, iar o adiere de vint prinse să se joace cu perdeaua. Anna, trăgind in piept 382
nerul proaspăt, uită pe vecinii săi de compartiment şi incepu din nou să se gindească in molcoma legănare a vagonului. „Da. Unde m-am oprit ? Am ajuns... că nu-mi pot inchipui nici o situaţie in care viaţa să nu fie un chin pentru mine, că noi oamenii sintem născuţi ca să ne chinuim — coca ce cunoaştem cu toţii, căutind veşnic a născoci mijloace ca să ne amăgim. Dar ce-i de făcut cind vezi adevărul ?" — Raţiunea a fost dată omului tocmai ca să scape de coca ce-1 supără, rosti cu afectare doamna din faţă in limba franceză, mulţumită de bună seamă de fraza ei. Cuvintele acestea parcă erau un răspuns la gindurile Annei.
,,Să scapi de ceea ce te supără", repetă in gind Anna. Pe urmă, uitindu-se la soţul bucălat şi roşu la faţă şi la nevasta sa uscăţivă, işi dădu seama că soţia bolnăvicioasă se socoteşte o femeie neinţeleasă, iar bărbatul său o inşală *i intreţine intr-insa această părere. indreptind asupra lor uceeaşi lumină puternică, Anna le văzu parcă viaţa intreagă şi toate cutele sufletului. Dar acolo nu era nimic interesant ! De aceea ea işi depăna mai departe firul gindurilor. „Da. Mă supără foarte mult, şi de aceea ne este dată
Yüklə 3,26 Mb. Dostları ilə paylaş:
|