Anna karenina

" • - ■ • ■ X I X ■ ■ ■ ■ ■ • ■ • • • ;

i „Ai ascuns celor inţelepţi ceea ce al descoperit copiilor

[fi color săradi'cu duhul", gindea Levin, stirad de vorbă cu .

[loţla sa in seara aceea.

Se giralea la citatul acesta din Evanghelie, nu fiindcă

•o jiocotea inţelept. Nu se credea inţelept, dar nu putea să

flU ştie că era mai deştept decit soţia sa şi decit Agafia

1/lihaUovna, şi că atunci cind se gindea la moarte, medita

jU toate puterile sufletului său. Mai ştia că multe minţi

luminate de bărbaţi se gindiseră la aceeaşi problemă (Levin '

(≪< t'ltise ideiie in cărţi) fără să ştie nici a suta parte din ceea

PC cunoşteau soţia sa şi Agafia Mihailovna. Oricit de deosefclte

ar fi fost aceste două femei, Agafia Mihailovna şi

jU (cum ii tăiem Nikclai şi cu≫ ii Jăceu o deo*ebită pia- ''

cere ţi lui Levin s-o numească acum), in această privinţă

amindouă erau la fel. Nu incăpea nici o indoială că şi unii

şi alta ştiau ce e viaţa şi ce e moartea. Deşi n-ar fi putut

răspunde nimic la intrebările puse de Levin, şi nici măcar

nu le-ar fi inţeles, ele nu se indoiau de insemnătatea acestui

fenomen, pe care-1 priveau cu aceiaşi ochi, impărtăşind

aceeaşi părere cu atitea milioane de oameni. O dovada

că ele ştiau perfect ce e moartea era faptul că, fără să şc

văie o clipă, se pricepeau cum să se poarte cu muribunzii ;

nu se temeau de dinşii, pe cind Levin şi alţii, deşi putea

spune multe despre moarte, desigur n-o cunoşteau, de

oarece se temeau de ea şi habar n-aveau ce trebuie s,.i

faci cind moare un om. Dacă ar fi fost singur cu frateL

său Nikolai, Levin s-ar fi uitat cu groază la dinsul şi a'

fi aşteptat deznodămintul cu o groază incă şi mai mare-,

nefiind in stare să facă altceva.

Mai mult, Konstantin Dmitrici nu ştia ce să spună,

cum să privească şi cum să meargă. A vorbi despre ceea

ce nu-1 privea pe bolnav, ar fi fost o jignire. Nu se putea.

Să vorbească despre moarte sau despre lucruri triste,

iarăşi era imposibil. Dar nu putea nici să tacă. „Dacă l-aş

privi, el ar crede că-1 iscodesc şi că mi-e frică de dinsul.

Dacă nu l-aş privi, şi-ar inchipui că mă gindesc la altceva.

Dacă aş călca in virful picioarelor, ar fi nemulţumit. Să

păşesc pe toată talpa, nu-mi vine." Kitty insă, de bună

eeamă, nu se gindea la ea insăşi, şi nici n-avea timp. Se

gindea la dinsul, fiindcă ştia ce trebuie să facă, şi totul

ieşea bine. Vorbea şi despre ea, despre nunta ei, zimbea,

ii compătimea, il mingiia, ii povestea cazuri de insănătoşire

şi totul ieşea bine. Ştia, prin urmare. O dovadă că

jactivitatea ci şi a Agafiei Mihailovna nu era instinctivă,

animalică, iraţională consta in faptul că, pe lingă ingrijirea

fizică şi Uşurarea suferinţei, ele se ingrijeau pentru

muribund de ceva mai important decit grija fizică, ceva

care n-avea nici o legătură cu condiţiile fizice. Vorbind

despre un bătrin care murise, Agafia Mihailovna spusese :

„Da, slavă Domnului, l-au grijit... i-au făcut sfintu

maslu... Dă, Doamne, ca fiecare să moară aşa." La fel şi

Katia. Pe lingă toate grijile sale in legătură cu rufele, cu

băutura şi cu rănile bolnavului de prea mult stat in pat,

74 7

≪ft izbutise chiar din intiia zi să-1 convingă pe muribund

dl se impărtăşească şi să primească maslul. :

După ce se intoarse de la bolnav ca să se odihnească

BOuplea in camera lor, Levin rămase cu capul in jos, ne-|

dind ce să facă. Nu se gindea la masă, la dormit sau la

ce trebuia să facă, nici nu putea vorbi măcar cu soţia ii

era ruşine. In schimb, Kitty era mai activă şi chiar li

vioaie decit de obicei. Porunci să li se servească masa,

ipachetă fiingură bagajele, ajută la aşternut paturile şi

uită să le presare cu praf persan. Avea insufleţirea şi rimea

minţii care se ivesc la bărbaţi inaintea incăieră-inainte de

luptă, in clipele hotăritoare, primejdioase |n viaţă, cind

bărbatul are prilejul să arate ce poate, să idească că

trecutul său n-a fost decit o pregătire pen-i acel moment.

Făcu totul cu spor şi cu indeminare. Lucrurile fură

la locul lor incă inainte de miezul nopţii, curat, in

4ne, aşa incit camera de hotel incepu să semene a casă

om, asemănătoare cu propriile lor odăi : paturile erau

BUte, periile, pieptenii şi oglinjoarele — aşezare in rinială,

şerveţelele —- intinse.

Levin credea că in astfel de momente e un lucru

nein-duit să măninci, să dormi şi chiar să vorbeşti.

Simţea că icare mişcare a lui era o necuviinţă. Kitty insă

işi alegea fttrluţele, dar făcea totul aşa, incit nu părea

nimic jignitor II asta. ^

Totuşi, ei nu putură minca nimic. Nu putură adormi

Multă vreme şi dealtfel se culcară foarte tirziu. . — Sint

foarte mulţumită că l-am convins să primească flttslul,

zise Kitty şi, stind in halat inaintea oglinzii sale, <|t

voiaj, işi pieptăna părul moale şi aromat. Niciodată

il≪#m fost de faţă la taina asta. Nu ştiu, dar mama mi-a

tjpua că e vorba de rugăciuni de tămăduire.

—Crezi oare că s-ar putea insănătoşi ? o intrebă;

l^iVln, privindu-i cărarea ingustă de la ceafa căpşorului

ei

liitund — cărare care se ascundea de indată ce Kitty

tre-,

•Hă pieptenele prin păr.

—Am intrebat pe doctor. Mi-a spus că nu poate trăi

t|lii mult de trei zile. Dar ce pot ei să ştie ? in orice

caz,?

fml pare foarte bine că l-am convins, ii răspunse

Kitty,,

liivindu-şi pieziş soţul, din pricina părului. Se poate

inorice,

adăugă ea cu o anumită expresie aproape

ş S ; Care i ≪e oglindea pe faţă ori de eite ori vorbea

daspre religie.

"^^Upă discuţia lor despre religie, incă din timpul logodnei,

liici Levin, nici Kitty nu mai atinseseră această chestiune.

Totuşi ea indeplinea toate rinduieliie religiei : se

ducea la biserică, se ruga, şi totdeauna cu aceeaşi increc'

ţare liniştită că aşa se cădea. In ciuda asigurărilor

Levin că se inşela, Kitty credea foarte serios că soţu Wa

un creştin tot atit de bun ca şi ea, dacă nu şi mai b HftT

că tot ce spunea el in această privinţă constituia i dintre

ridicolele lui ieşiri de bărbat — ca de pildă glur:; felie

despre broderia engleză, cind spunea că oamenii iftaun

la cap ţes găurile, pe cind ea le tăia intr-adins.. & mai

departe.

— Da. Uite, femeia asta, Măria Nikolaevna, nu ştia

toate acestea, zise Levin, şi... trebuie să recunosc, i

bine, foarte bine că ai venit. Eşti atit de curată, inc; ;" Ii luă mina, dar nu i-o sărută (i se părea o necuvin.≫

K(IWi sărute raina acum, cind moartea era in preajmă). I-o

iSi nufliii''' cu un aer vinovat, privindu-i ochii ini-

ar fi fost atit de greu singur, spuse ea ; şi, ridi-

€fcfidu-şi sus de tot miinile care-i acopereau obrajii im-J

fitirpuraţi de plăcere, işi incolăci cozile pe ceafă şi le prinse

in spelci. Nu, urmă Kitty. Ea nu se pricepe... Eu, din fericire,

am invăţat multe la Soden.

—Erau şi acolo bolnavi ca el ?

—Ba incă şi mai rău.

—HŞjţftjzitor e că mereu imi apare in minte aşa curn

≪ra in ISpierefe... Nici nu-ţi inchipui ce băiat

incintător'

fusese. i% atafeti insă nu-1 inţelegeam.

—Tfe'.-dceH te cred. Simt că am fi fost prieteni cu

dinsul, adaoşe ea şi, inspăimintindu-se de cele spuse,

işi

intoarse capul'■spre soţul ei ; ochii i se umplură de

lacrimi.

—D&, &HI fi fost, incuviinţă trist Levin. El e tocmai1

unul dintre 'oamenii aceia despre care se spune că nu

sint

făcuţi pentru lumea asta.

•— Totuşi, mai avem multe zile in faţa noastră. Trebuie

să ne culcăm, urmă Kitty, uitindu-se la ceasornicul

ei micuţ.

MOARTEA

A doua zi, bolnavul se impărtăşi şi primi maslul. In-l

tainei, Nikolai Levin se rugă cu evlavie. Ochii I mari,

indreptaţi spre icoana pusă pe o masă de joc aco-ită cu un

şervet colorat, exprimau o rugă şi o nădejde itlt de

pătimaşă, incit Levin se ingrozi privindu-1, pentru ştia. că

aeeastă rugă şi nădejde pătimaşă ii vor face şi 1 grea

despărţirea de viaţa pe care o iubea atita. işi oştea

fratele şi-i ştia felul de a gindi. Ştia că acesta U

ajunsese necredincios fiindcă ii venise mai uşor să tră-ă

fără credinţă, ci fiindcă explicaţiile ştiinţifice mo-ne

ale fenomenelor lumii ii scoseseră pe incetul cre-ţ din

suflet. De aceea Levin ştia că revenirea de acum lui

Nikolai nu era logică, gindită, ci vremelnică, inte-,tă,

născută din nebuneasca nădejde a vindecării. Mai ti≫ că

şi Kitty ii sporise această nădejde, povestindu-i despre

miracttleaseie cazuri de vindecare de care auzise. Ştia

tonte aceste* li durea şi-1 chinuia privirea aceea rugătoare,

plină

ftt:ind semnul crucii pe fruntea cu pielea intinsă, ca şi

Umerii osop şi pieptul gol, ce horcăia şi nu mai putea cuprinde

in ei viaţa pe care o implora bolnavul. In timpul

tftlnei, Levin se rugă şi el, indeplinind ceea ce el, om nefllt

≫dincios, făcuse de o mie de ori. Spuse către Duranetmu

: ≪Dacă- exişti, fă ca omul acesta să se tămăduiască

■— doar s-a intimplat asta de multe ori — şi ne vei salva |

k> nmindoi≫.

După ungerea cu sfintul maslu, bolnavul se simţi mult

ftuti bine. O oră intreagă nu tuşi deloc. Zimbea şi săruta

mina lui Kitip, mulţumindu-i cu lacrimi in ochi. Spunea

fA ut1 simte bine, că nu-1 doare nimic, că are poftă de

Hilneare şi e in putere. Cind i se aduse supa, se ridică sin^

gur, apoi ceru incă o pirjoală. Cu toată starea lui deznădăjduită

şi deşi se vedea bine, privindu-1, că nu se mai

Eut≪'a insănătoşi, totuşi Levin şi Kitty petrecură un

cea≫ wufloţit de o sfioasă ferkire §i de teama de a şş

inşela.

•t\

'•**• ii e mai bine ? Da, mult mai bine. Extraordinar !