Anna karenina

llazele piezişe a?e soarelui erau incă fierbinţi, Haine!e

lui, leoarcă de sudoare, i se lipeau de trup. Cizma din stingă,

Krea, p'ină de apă. clefăia. Pe faţa-i pătată de negreala

prafului de puşcă se prelingeau broboane de sudoare.

Ci ura ii era amară. in nas simţea numai iz de praf de puşcă

şi de metal incins. in urechi ii răsunau neintrerupt ţivliturilo

becaţelor. De ţevi nici nu te puteai atinge, atit ei-au

de incinse. Inima ii bătea scurt şi repede. Miinile ii tremurau

de enervare. Picioarele obosite i se impleticeau şi

NO poticneau in popindacele cu ierburi din m'aştină. Dar

el mergea mereu inainte şi trăgea intruna ; in sfirşit, cind

făcu o greşeală prea boacănă. işi trinti de pămint puşca şi

pălăria.

≪Trebuie să-mi vin in fire N, işi zise Konstantin Dmi-

Irici şi-şi ridică puşca şi pălăria. Chemă la picior căţeaua

şi ieşi din baltă. Cind ajunse pe uscat, Levin se aşeză pe un

popindac, se descălţă şi-şi scurse apa din cizmă. Se apropie

de baltă, bău zdravăn din apa cu gust de rugină, işi udă

(cvile incinse ale puştii şi se spălă pe faţă şi pe miini.

După ce se răcori, se indreptă din nou spre acelaşi loc

unde se lăsaseră becaţele, cu hotărirea neclintită de a nu-şi

mai pierde firea.

Levin hotări să fie calm, dar se petrecu acelaşi lucru.

Atingea cu degetul trăgaciul inainte de a fi ochit. Totul

mergea din ce in ce mai prost.

N-avea in torba decit cinci bucăţi cind ieşi din baltă

la anini, unde trebuia să-1 intiinească pe Stepan Arkadici.

inainte de a-1 zări pe Oblonski, Levin ii văzu dinele.

Negru de nămolul impuţit al bălţii, Krak ţişni de după o

rădăcină răsucită de anin şi, cu un aer de invingător, sa

mirosi cu Laska. După Krak, in urma animalului, se ivi

statura chipeşă a lui Stepan Arkadici. Roşu şi leoarcă de

sudoare, cu gulerul descheiat, el venea in intimpinarea lui

Levin, trăgind uşor piciorul, ca şi mai inainte.

—Cum v-a mers ? Aţi tras mult ? zise Stepan Arka

dici zimbind voios.

—Dar tu ? il intrebă Levin. N-avea insă nevoie să-1

mai intrebe, căci ii vedea torba plină.

—■ Binişor.

Avea paisprezece bucăţi.

175

— Straşnică baltă ! Desigur că te-a incurcat Vesiovski.

Cind doi puşcaşi trebuie să vineze cu un singur ciine, nu

le prea vine la indemină, spuse Stepan Arkadici. micşorindu-.

şi izbinda.

XI

Cind Levin, insoţit de Stepan Arkadici, ajunse la izba

mujicului la care trăgea de obicei, il găsi acolo pe Veslovski.

Şedea pe o băncuţă in mijlocul casei, ţinindu-se

cu amindouă miinile de ea ; un soldat, fratele gazdei, ii

trăgea cizmele pline de noroi. Vesel, Vasenka ridea cu risul

lui molipsitor.

■— De-abia am picat şi eu. Ils ont ete charmants *. inchipuiţi-

vă, mi-au dat să beau şi să măninc. Ce piine ! O

minune ! Delicieux 2! Şi ce votcă ! N-am băut niciodată

ceva mai gustos ! N-au vrut să ia bani pentru nimic in

lume. Tot spuneau : ≪Să nu vă fie cu supărare≫.

— De ce să ia bani ? Aţi fost oaspetele lor. Doar nu

li-e votca de vinzare ! zise soldatul, scoţindu-i in cele din

urmă cizma udă cu ciorapul innegrit.

Cu toată necurăţenia adusă in izbă de cizmele vinătorilor

şi de ciinii murdari care se lingeau intruna, cu tot mirosul

de baltă şi de praf de puşcă ce se incinse inăuntru, şi

deşi lipseau cuţitele şi furculiţele, puşcaşii cinară şi băură

ceai cu atita poftă, cum se mănincă numai la vinătoare.

Spălaţi şi curaţi, tustrei se duseră in şura de fin, unde

vizitiii pregătiseră aşternutul pentru boieri.

Cu toate că se innoptase, nici unui vinător nu-i era

somn.

Vorba lincezi la inceput intre amintiri şi povestiri despre

felurite lovituri, ciini şi despre vinătorile de odinioară,

şi alunecă apoi asupra unui subiect care-i interesa pe

tustrei.

Stirnit de cuvintele de admiraţie ale lui Vasenka, care

nu inceta de a lăuda frumuseţea serii, mireasma finului,

farmecul căruţei sfărimate (i se păruse sfărimata, fiindcă

1 Au fost fermecători (fi\). 1

Delicioasă (fr.).

176

fusese scoasă de pe roţile de dinainte), inima bună a mujicilor

care-1 cinstiseră cu votcă şi ciinii culcaţi fiecare la

picioarele stăpinului său — Stepan Arkadici povesti

despre o vinătoare minunată la Malthus, unde fusese cu

un an mai inainte. Malthus era un vestit şi bogat antreprenor

de căi ferate.

Descrise bălţile arendate de Malthus in gubernia Tver

şi in ce stare le ţinea, apoi trăsurile şi docarele care-i duceau

pe vinători, şi cortul intins pe malul bălţii pentru gust.

urea de dimineaţă.

— Nu pricep deloc, il intrerupse Levin, ridicindu-se

d i n aşternutul lui de fin, cum nu te dezgustă asemenea

oameni ! Desigur că o gustare la care se bea Laffitte e

Toarte plăcută, dar cum nu te dezgustă tocmai luxul

acesta ? Toţi oamenii ăştia fac bani, intocmai ca otcupcicii

care se imbogăţeau intr-un chip ruşinos fără să le pese de

dispreţul celorlalţi, ştiind că in cele din urmă averile adunate

necinstit pot răscumpăra pină şi dispreţul.

—Foarte adevărat ! exclamă Vasenka Veslovski. Per

fect ! Oblonski, fireşte, o face numai din bonhomie,

dar

alţii spun : ≪Chiar şi Oblonski frecventează casa

lui...≫

—Ba deloc ! (Levin simţi că Oblonski zimbea rostind

aceste cuvinte.) Eu nu-1 socot mai necinstit decit

oricare

dintre negustorii sau nobilii bogaţi. Şi unii şi alţii au

făcut

avere deopotrivă prin muncă sau printr-un efort

inte

lectual.

—Bine, bine, dar prin ce muncă ? Să capeţi o conce

sie şi s-o revinzi, asta-i muncă ?

—Fireşte că da. E muncă in sensul că dacă n-ar fi

existat el şi alţii ca dinsul, n-am fi avut nici căi ferate.

—Cum poţi să asemuieşti munca asta cu munca mu

jicului sau a savantului ?

—Să zicem că nu, totuşi este o muncă, fiindcă activi

tatea lui dă un rezultat — calea ferată. Dar tu eşti de

pă

rere că liniile ferate sint inutile.

—Asta e altă problemă. Sint gata să recunosc că sint

folositoax-e. Orice achiziţie insă, care nu corespunde

muncii

depuse, e necinstită.

•— Dar cine este chemat să hotărască dacă intr-adevăr

corespunde ori nu ?

10 1

—Dobrndirea de bunuri pe căi necinstite, prin vicle

şuguri, urmă Levin, dindu-şi seama că nu poate

preciza

limita dintre cinste şi incorectitudine, seamănă cu

imbo

găţirea bancherilor. Răul acesta, adică dobindirea

de

averi uriaşe fără muncă, aşa cum era pe vremea

otcupurilor,

nu şi-a schimbat derit forma. Le roi est mort,