Anna karenina

vwe

le roi '. De indată ce s-a desfiinţat otcupul, s-au ivit

căile

ferate, băncile, adică tot averi făcute fără muncă.

—Da ! S-ar putea să fie drept şi cuminte ce spui...

Krak, stai liniştit ! strigă Stepan Arkadici ciinelui

său,

care se scărpina şi răvăşea tot finul. Fiind convins

proba

bil de justeţea punctului său de vedere, el vorbea calm

şi

fără grabă. Dar tu n-ai precizat hotarul dintre munca

cin

stită şi cea necinstită. Faptul că eu am o leafă mai

mare

dedt şeful meu de birou, care cunoaşte lucrările mai

bine

decit mine, e lucru necinstit ?

—Nu ştiu.

—Atunci să-ţi spun eu. Faptul că tu primeşti pentru

munca din gospodăria ta, să zicem, cinci mii de ruble,

pe

cind gazda noastră, un mujic, nu scoate mai mult de

cinci

zeci de ruble, oricit ar munci, aste e tot atit de incorect

ca

şi faptul că eu primesc mai mult decit şeful meu de

birou,

iar Malthus — mai mult decit un maistru de la calea

fe

rată. De fapt, eu cred că ciuda oamenilor impotriva

celor

bogaţi e numai din invidie...

—Nu. Nu e drept, zise Veslovski. Nu poate fi vorba

de invidie. Afacerea asta are totuşi ceva necurat in ea.

—Dă-rni voie, urmă Levin. Spui că e nedrept ca eu

să am cinci mii de ruble, iar mujicul — cincizeci. E

ade

vărat ! Simt că e o nedreptate, dar...

—intr-adevăr, aşa e. Cind stai să te gindeşti că noi

mineăm, bem, mergem la vinat, nu facem nimic, şi

elmunceşte veşnic, veşnic ! zise Vasenka Veslovski,

gindindu-

se probabil pentru intiia dată in viaţa lui la

lucrul

acesta şi de aceea vorbind cu toată sinceritatea.

•— Da. iţi dai seama de asta, insă nu-i cedezi moşia ta,

spuse Stepan Arkadici, care-l aţiţa pe Levin parcă intradins.

Regele a murit, trStască regele (fr.l.

178

In vremea din urmă, intre cei doi cumnaţi &e iscase

parcă un fel de ostilitate ascunsă. Parcă de cind ţineau

două surori incepuse intre ei o rivalitate, fiecare căuttnd

să dovedească cine şi-a orinduit mai bine viaţa. Şi acum,

acest sentiment incepuse să se manifeste intr-o discuţie

pe chestiuni personale.

—N-o dau, fiindcă nu mi-o cere nimeni ; şi chiar dacă

as vrea, n-aş putea s-o dau şi nici n-aş avea cui,

răspunse

Levin.

—Dă-o mujicului ăstuia. N-are să te refuze.

—Cum să i-o dau ! Să mă duc cu el şi sa fac un act

de vinzare-cumparare ?

—Nu ştiu. Dacă eşti convins că n-ai dreptul...

—Ba nu sint convins deloc. Dimpotrivă, simt ea n-am

dreptul s-o dau, fiindcă am indatoriri şi faţă de

pămint, şi

faţă de familie.

—Dă-mi voie. Dacă tu crezi că această inegalitate e

nedreaptă, e de datoria ta s-o faci să inceteze...

—■ incerc să fac acest lucru, dar negativ, in sensul că

nu caut sa adincesc deosebirea de situaţii care există intre

mine şi el.

—Să am iertare, dar ăsta e un paradox.

—Da. Explicaţia e cam sofistică, intări Veslovski.

Hei, gospodarele, ii strigă Vasenka mujicului care,

făcind

să scirţiie uşa, intrase in şură. Ce e ? incă nu te-ai

culcat ?

—Ce culcat ? Credeam că boierii s-au culcat, cind

colo, ii aud vorbind. Am de luat o coasă de aici. Nu

muşcă

oare ciinele ? adăugă mujicul, călcind cu băgare de

seamă

cu picioarele goale.

— Dar dumneata unde o să te culci ?

■— Ne ducem să paştem caii.

—Ah, ce noapte ! izbucni Veslovski, aruncind o pri

vire către lumina slabă a amurgului, spre un colţ de

casă

şi spre căruţa fără cai, care se vedeau in cadrul larg al

uşii

deschise. Ascultaţi ! Se aud cintind nişte voci de

femei.

Şi nu-i zk urit. Cine cinta, gospodarule ?

—Nişte fete de la curte, de aici, de-alături.

—Hai să ne plimbăm. Tot n-o să putem dormi. Hai,

Oblonski !

iz* 179

—Cum aş face să pol şedea şi culcat, dar şi să plec ?

răspunse Oblonski, inl.inzindu-se. Tare bine e să

stai

culcat !

—Atunci, mă duc singur ! hotări Veslovski, sculindu-

se repede şi incălţindu-se. La revedere,

domnilor !

Dac-o fi frumos, vă chem. Mi-aţi oferit vinat

berechet.

N-am să vă uit.

—Nu-i aşa că e băiat simpatic ? intrebă Oblonski,

după ce ieşi Veslovski, şi mujicul inchise uşa in urma

lui.

—Da, e simpatic, răspunse Levin, gindindu-se mai de

parte la subiectul convorbirii de mai inainte.

I se părea că-şi exprimase cit putuse de limpede ideile

şi sentimentele. Totuşi aceşti oameni, amindoi deştepţi şi

.sinceri, ii spuseseră intr-un glas că se mingiie cu sofisme.

Asta il punea pe ginduri.

—Şi aşa, dragul meu. Una din două : ori recunoşti că

mlnduirea actuală a societăţii este dreaptă, şi atunci

poţi

,>ă-ţi aperi drepturile, ori recunoşti că te bucuri de

avan

taje nedrepte, cum fac dealtfel şi eu, şi te bucuri de

ele

cu plăcere.

—Nu, dacă te-ai bucura de avantaje nedrepte, nu te-ai

putea folosi cu plăcere de bunurile acestea. Eu, cel

puţin,

n-aş fi in stare. in ceea ce mă priveşte, trebuie să

simt

inainte de orice că nu sint vinovat.

—Şi ce-ar fi, la urma urmei, dacă ne-am duce şi noi ?

intrebă Stepan Arkadici, obosit probabil de atita

gindire.

Tot nu putem adormi. Hai să mergem !

Levin nu răspunse. il urmărea ceea ce se spusese in

timpul convorbirii, şi anume : că incearcă să fie drept numai

in sens negativ. ≪Oare numai negativul poate să fie

drept ?≫ se intrebă el.

—Ce tare miroase finul proaspăt ! zise Stepan Arka

dici, ridieindu-se intr-un cot. Nu-i chip să adormi, şi

pace!

Vasenka trebuie să fi pus ceva la cale acolo. N-auzi

ho

hote de ris şi glasul său ? Vrei să mergem şi noi ?

Hai !

—Nu. Nu merg.

—Nu. cumva faci şi asta tot din principiu ? adăugă

Stepan Arkadici cu un suris, căutindu-şi pe

intuneric

cascheta.

—Nu din principiu. De ce să mă dac ?

180

—Calci.rău, ţi-o spun eu, il dăscăli Stepan Arkadici,

găsind cascheta şi ridicindu-se in picioare.

—Adică de ce ?

—Crezi că nu mi-am dat seama de relaţiile dintre tine

şi soţia ta ? Am văzut că plecarea pentru două zile ]a

vinătoare

era o problemă de o importanţă capitală pentru

voi.

Asta e frumos ca idilă, dar nu merge pentru ţoală

viaţa.

Soţul trebuie să fie independent. Are interesele iui

bărbă

teşti. Soţul se cuvine să fie bărbat, incheie Oblon-kj

deschizind

uşa.

—Adică ce ar trebui să fac ? Să umblu di-pă slujni

cele de la curte ? il intrebă Levin.

—Şi de ce nu, dacă-ţi face plăcere ! Ca ne lire pas ă