Articol aparut in special in ziua de Marti, Aprilie 13, 2004
Yüklə 216,47 Kb.
|
|
In amintirea fondatorului fabricii, „conducerea a decis ca, in semn de recunostinta, sa-i faca un bust de bronz, care sa fie instalat in sala de sedinte. A stat acolo pana au venit comunistii, care l-au scos si l-au dat la fier vechi“, spune nepotul lui Renner. Muncitorii au ascuns bustul timp de 10 ani, dupa care au fost nevoiti sa-l dea la topit. „Am facut cerere sa iau bustul acasa, dar mi-au zis sa duc 40 kg de bronz, la schimb. Am dus bronzul si am luat bustul acasa. Pe drum i-am spus: «Bunicule, mergem acasa. Acolo vei primi linistea». A stat la mine 37 de ani...“, isi aminteste Erwin Renner. In 1991, cand Clujana a aniversat 80 de ani de la infiintare, bustul si-a reluat locul in sala de sedinte, unde a ramas pana la inchiderea fabricii, in 1999. In anul 2002, nepotul l-a gasit in beciul palatului administrativ al Clujanei, printre vechituri. „L-am adus din nou la mine, si-l tin aici pana isi va gasi linistea in casa parinteasca de pe Str. Pasteur, pe care ma lupt s-o primesc inapoi“, mai spune nepotul. Vechea si noua Clujana Firma de renume, indiferent ca s-a numit Renner & Co, Dermata, Herbak Janos si, in final, Clujana, producatorul clujean de incaltaminte a supravietuit destramarii imperiilor si caderii mai multor regimuri politice, pentru ca democratia si regulile economiei de piata sa ii vina in cele din urma de hac. Fabrica a fost inchisa operational in anul 1999, lasand pe drumuri 5.000 de oameni (inainte de 1990 avusese si 11.000 de angajati), iar apoi a inceput vanzarea activelor sale, mai intai de catre consultantul de privatizare ales in cadrul programului PSAL, britanicii de la RES&Co, iar mai apoi de catre AVAB. In tot acest interval, clujenii isi cumparau in continuare pantofi cu marca Clujana din stocurile aflate inca in depozit. La momentul inchiderii fabricii, stocurile numarau 400.000 de perechi de incaltaminte! Si azi mai sunt cateva mii, care vor fi donate saracilor. Agonie
Paradoxal, in momentul inchiderii, Clujana mai avea comenzi de executat – 80.000 de perechi de încaltaminte pentru doua firme din Anglia si una din Olanda! Datoriile acumulate se ridicau, în momentul închiderii totale, la aproximativ 170 de miliarde de lei (catre Bancorex, furnizori, regiei de apa, gaz, curent). Pensionarii care au lucrat acolo 30 de ani au plans si au suspinat la moartea clinica a Clujanei, in 1999. Disponibilizatii si-au incasat salariile compensatorii si si-au cautat un alt loc de munca. Sperante de renastere Calculele facute de AVAB in anul 2002, privind redeschiderea Clujanei, concluzionau ca fondurile necesare realizarii acestui program – 36 de miliarde de lei pentru 2002 si 27 de miliarde de lei pentru 2003 – sunt imposibil de gasit. In mai 2003, Consiliul Judetean Cluj preia administrarea a aceea ce a mai ramas din fabrica de pantofi. Saptamana trecuta, noul administrator special al societatii Clujana, Ioan Dumitru Constantinescu-Govoreanu, a declarat ca intentioneaza sa redeschida fabrica pana cel tarziu la jumatatea lunii august. Datoriile societatii vor fi transformate în actiuni ale statului. Pana la sfarsitul lunii aprilie va fi facuta licitatia pentru desemnarea societatii care va efectua lucrarile de reabilitare a halei fostului Atelier Vegetal, spatiul în care va reporni activitatea fabricii. Constantinescu estimeaza ca fabrica va produce circa 20.000 de perechi de încaltaminte pe luna si ca mizeaza pe efectul „marcii“ Clujana. Oriana Tzelman -------------------------------------------------------------------------------- Bocanci pentru canadieni
-------------------------------------------------------------------------------- INEDIT
CI-CO s-a diluat in vartejul tranzitiei Pentru multi dintre noi, sucurile CI-CO sau Brifcor au azi un „gust“ nostalgic. Nu neaparat prin savoarea sucurilor in sine, ci prin amintirile legate de degustarile acestora. „Hai la un Brifcor!“ era un motiv de intalnire ca sa te simti bine cu prietenii, pentru a vorbi cate in luna si-n stele. Un suc CI-CO era 2 lei, pe cand Quick-Cola era 1,75 lei. Se gaseau la discretie. „Liniii tehnologice“ de preparare si de imbuteliere existau chiar si in sifonariile de cartier, singura diferenta, fata de produsele „firmei-mama“ fiind ca dopurile nu mai erau din tabla, ci din plastic. Ce sa mai, CI-CO era sucul romanului. In memoria colectiva este singurul produs comunist care are rezonanta pozitiva. Poate ca daca ar fi existat o strategie de marketing, ar fi facut cariera si dupa 1989, dar, neexistand, aceasta bautura s-a diluat in tranzitie. Acum, pe undeva, intr-un colt de tara, un intreprinzator incearca sa reimpuna pe piata Brifcorul. Gustandu-l insa, nu poti sa nu te intrebi, totusi, „unde e Brifcorul de altadata?“.
„Brifcor – sucul de care ti-a fost dor...“ Asa suna logo-ul cu care este promovat actualul Brifcor, produs de o firma din zona Moldovei. La inceput, prin anii ’40, a fost o fabrica de marmelada. Comunistii au transformat-o in Intreprindere de Prelucrare si Industrializare a Legumelor si Fructelor (IPILF). Intreprinderea respectiva producea Brifcor inca din perioada anilor ’80. Dupa privatizare, s-a mizat pe puterea de marca a produsului si s-a incercat reimpunerea lui pe piata. Asta se intampla prin 1997. Cezar Cailean, directorul de marketing al firmei care produce actualul Brifcor, ne spune ca „sunt vizati toti consumatorii cu venituri mici si medii“ si ca „datorita numelui, se adreseaza in special persoanelor de peste 30 ani, Brifcorul fiind sucul copilariei lor, trezindu-le amintiri placute“. Desi gustul este diferit de Brifcorul „de altadata“, directorul de marketing ne asigura ca se respecta intru totul reteta traditionala. Chiar si sticla difera, in incercarea de a tine pasul cu concurenta. Acum Brifcorul il bei din „bidoane“ din plastic, la 0,5 l si la 2,5 l. Exista nici mai mult, nici mai putin de 15 sortimente, iar Cezar Cailean sustine ca firma pe care o reprezinta detine exclusivitate asupra marcii. Eugen Ciufu, Gabriel Burlacu -------------------------------------------------------------------------------- Era Beraru, falimentul marcii
-------------------------------------------------------------------------------- ISTORIC CICO
Cererea pietei era atat de mare incat s-au mai ridicat alte patru fabrici: in Colentina, Avrig, Gara de Nord si in municipiul Brasov. Azi, sucuri sub marca Ci-Co se mai produc intr-o asa-zisa sectie, in fosta fabrica de la Gara de Nord. Intr-un singur loc se mai gasesc sucuri Ci-Co, si anume intr-o sifonarie „ascunsa“ prin Hala Obor. Sticlele sunt cele in care se vindea uleiul „ceausist“, la 0,5 litri, iar etichetele sunt xeroxate pentru ca nu sunt bani pentru tiparirea unora color Fostii angajati ai societatii Ci-Co se jura ca nici un suc de pe piata romaneasca nu se compara nici azi cu cele pe care le produceau ei. -------------------------------------------------------------------------------- Sucul Brifcor s-a scumpit de 5000 de ori Azi sucuri CI-CO se mai produc intr-o „sectioara“, cum ii spun fostii angajati. Singurul punct de distributie este o sifonarie situata in Hala Obor. Sticlele sunt cele de ulei, de pe vremuri, iar etichetele sunt mai mult decat originale. In plina era a tipizatelor color excelent realizate pentru a lua ochii clientului, etichetele cu care se vinde CI-CO in hala Obor sunt simple copii xerox alb-negru! Nici vorba de etichetele colorate de pe vremea comunistilor cu portocale, banane, lamai sau ananas stilizate. „Cele color le-am terminat si am oprit doar 2-3 ca sa le putem xeroxa“, ne spune vanzatorul. Gasim expuse sortimente ca Brifcor si Zmeurica, dar si siropuri sub aceeasi marca. O sticla de suc la 0,5 l costa 10.000 de lei, iar una de sirop, in aceeasi cantitate este 20.000 de lei. Suntem indemnati sa cumparam: „Luati sa aveti pentru Pasti. Va spun eu ca nu gasiti bautura mai buna ca asta. Nu are E-uri si alte chimicale“, isi face vanzatorul marca. Cumparam si gustam pe loc, la botul calului cum s-ar spune. Intr-adevar, are acelasi gust ca sucurile CI-CO din perioada de glorie. Mai cumparam si niste siropuri, spre satisfactia celui care le vinde. -------------------------------------------------------------------------------- Quik-Cola, suc pur romanesc din zahar si chimicale
Hai noroc si la mai mare! Berile Gambrinus sau Bucegi, sampania de la Zarea, tuica de prune Ochii lui Dobrin sau Saniuta sunt cele mai cunoscute marci pe care romanii le consumau la petreceri sau momente festive. La noi in tara, berea a devenit populara pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Primul producator modern de bere a fost Fabrica de Bere Luther, „stramosul“ berii Gambrinus. Istoria acesteia incepe inca din 1869, cand Erhard Luther fondeaza in apropierea Podului de Pamant, la nr. 46 din Soseaua Basarab, o fabrica, unde se producea berea care-i purta numele. In 1890, Luther se stinge din viata, iar fabrica ramane in proprietatea sotiei sale, Sofia. Dupa 15 ani, ea vinde fabrica lui Carl Czell, un industrias transilvanean care detinea si fabrica de bere de la Densusi. Datorita modernizarilor pe care acesta le face, productia de bere a fabricii creste de la peste 17.000 de hectolitri in 1905 la peste 67.000 de hectolitri in 1910.
Berea Bucegi – marca nationala Multi dintre noi isi mai aduc aminte cum era inainte de ’89. Cozile interminabile, cincinalul si toate celelalte „marete realizari“ erau indulcite cu bucurii simple alaturi de cei dragi. In acele vremuri, Bucegi era singura marca de bere produsa si distribuita la nivel national, ceea ce ii dadea valoarea unui element al solidaritatii si comunicarii interumane. Originea marcii de bere Bucegi este legata de perioada comunista, cand se statea vara zile intregi la cozi in fata portilor fabricilor de bere. De aceea nici nu era nevoie de promovare. O gluma din anii aceia spunea ca berea nu poate fi gasita cu usurinta decat in lunile cu „r“, nicidecum in mai, iunie, iulie, august. Berea Bucegi este cunoscuta ca unul dintre lucrurile care i-au ajutat pe romani sa depaseasca greutatile comunismului facand haz de necaz. Eticheta si ambalajul berii au ramas neschimbate de-a lungul timpului. Berea Bucegi era produsa in fabrici din multe orase ale tarii, precum Brasov, Cluj, Constanta, Reghin, Pitesti, Sibiu, Bucuresti. A existat o productie chiar si pentru compania Tarom. Concernul Brau Union a recuperat in 2002 acest simbol al vremurilor trecute, incercand sa ii redea valorile traditionale. Marca Bucegi a fost inregistrata la OSIM in 1992. Steluta Indrei -------------------------------------------------------------------------------- ISTORIC
An de aparitie:1869 Varsta marcii:135 Erhard Luther infiinteaza Fabrica de Bere Luther. La moartea sa, in 1890, fabrica ii ramane sotiei sale, Sofia Luther. Dupa 15 ani, ea vinde fabrica lui Carl Czell, un industrias transilvanean. El transforma fabrica in Societatea Anonima Luther. In timpul primului razboi mondial, fabrica va produce siropuri si suc de tomate. In perioada interbelica se infiinteaza depozite in toata tara. Dupa nationalizarea din 1948, denumirea este Intreprinderea de Bere Bucuresti – Fabrica Grivita. In noiembrie 2000, fabrica este achizitionata de concernul Brau Union. -------------------------------------------------------------------------------- Zarea – extaz in perioada comunista si agonie capitalista Prima atestare a producerii sampaniei in Romania dateaza din 1912, cand Fabrica Mott s-a infiintat in Strada Putul cu apa rece, in locul unde se gaseste astazi Casa Poporului. Vinul spumant Zarea a aparut la nationalizarea din 11 iunie 1948, prin preluarea fabricii de sampanie Mott si a intreprinderii Rhein din Azuga, care s-au transformat in Intreprinderea Industriala de Sampanie Zarea. Sampania mandria societatii Zarea, reprezentata de un soare stralucitor, este emblema societatii si este utilizata pentru toate produsele fabricii. Fiecare produs in parte are o denumire inregistrata atat in tara, cat si pe plan international. Sampania Zarea poarta denumirile Premiat, Athenee Palace, Trophaeum. Vinul spumant Zarea si-a pastrat traditia si specificul. Actualmente, ea reprezinta foarte putin din productie, dar a fost pastrata pentru emblema fabricii. “Este luxul si mandria societatii Zarea“, spune cu nostalgie Sabina Olinescu, director de marketing. Procedeul de obtinere presupune efort financiar considerabil. Sampania trebuie sa stea in sticla aproape un an. Investitia se recupereaza mai greu. Exporturi pe vremea comunismului Primele exporturi de sampanie Zarea s-au facut inca din 1956 in Germania si Cehoslovacia. In anii ’70, Premiat s-a exportat masiv in SUA, iar cu aceasta ocazie a fost o marca preluata de concernul Pepsi-Cola. Premiat a fost cea mai exportata sampanie romaneasca. Productia totala in anii ’80 era de 8 milioane de sticle de sampanie, iar majoritatea se exportau in URSS si tarile CAER. In prezent se produc mai putin de 100.000 de sticle pe an, iar exporturi nu se mai fac de 10 ani. Dupa Revolutie, la Zarea nu s-a facut promovare pe cai publicitare, ramanand intreprindere de stat pana acum doua saptamani. Sampania de protocol a lui Ceausescu Cand s-a inceput constructia Casei Poporului, cei de la Zarea au fost foarte indurerati. Atunci au fost demolate cavele preluate de la Mott. „A fost o lovitura pentru istorie, deoarece acolo fusese o inchisoare fanariota, iar grotele erau impresionante. Aveam acolo sali deosebite de prezentare si degustare.“ Intotdeauna sampania de protocol a lui Ceausescu si a conducerii comuniste a fost marca Zarea. Chiar si in prezent, Zarea furnizeaza sampanie Premiat pentru Presedintie, Guvern si Parlament. -------------------------------------------------------------------------------- O tuica tare la fel ca „Ochii lui Dobrin“
Mancare-surogat Produsele alimentare fabricate in Romania nu au reusit niciodata sa egaleze faima bucatelor traditionale romanesti. Initial, preparate cu cele mai bune ingrediente, mancarurile au ajuns sa fie produse in perioada comunista din surogati. Romania anilor ’80. Cel mai intunecat deceniu de dictatura comunista. Painea se cumpara pe cartela, in vitrinele magazinelor de carne batea vantul, pentru a cumpara lapte trebuia sa-ti lasi loc la rand de la primele ore ale diminetii, nu se gaseau dulciuri. Aprozaristii si vanzatoarele de la „Alimentara“ erau printre cele mai stimate persoane ale societatii. Produsele industriei alimentare din Romania erau in majoritate covarsitoare destinate exporturilor, in magazine ajungand doar mancarurile refuzate de straini. Inventivi, romanii au descoperit imediat surogatele.
Yüklə 216,47 Kb. Dostları ilə paylaş:
|