Asociaţia Front Coaliţia pentru Egalitate de Gen revista presei


Femeile din lista celor 85 de bogati care controleaza lumea



Yüklə 260,75 Kb.
səhifə8/13
tarix17.01.2019
ölçüsü260,75 Kb.
#98638
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

Femeile din lista celor 85 de bogati care controleaza lumea

Ziare.com, 26 ianuarie 2014


Una dintre principalele teme de discutie cu ocazia intalnirii elitelor financiare de la Davos din acest an, in cadrul Forumului Economic Mondial, a fost inegalitatea.

Un raport realizat de organizatia caritabila Oxfarm a relevat o realitate zdrobitoare: doar 85 de persoane au impreuna o avere egala cu veniturile obtinute de cei mai saraci 3,5 miliarde de oameni, adica aproape jumatate din populatia globala.

Guardian observa ca in lista celor 85 de bogati se afla doar cateva femei, in general, mostenitoare ale unor imperii uriase.



Liliane Bettencourt, 90 de ani, a devenit cea mai bogata femeie din lume dupa ce valoarea actiunilor grupului francez de cosmetice L'Oreal, fondat de tatal ei, a crescut cu 30%.

Celebra pentru disputele familiale, Bettencourt ocupa, totodata, locul noua in topul celor mai bogate persoane din lume, cu o avere de 30 de miliarde de dolari (18 miliarde de lire sterline), desi sufera de dementa si nu mai conduce compania.



Christy Walton, 59 de ani, este cel mai bogat membru al familiei Walton si se afla pe pozitia a 11-a in topul celor mai bogati oameni. Ea a mostenit 28,2 miliarde de dolari dupa ce sotul sau, John, unul dintre fiii fondatorului retailerului american Wal-Mart, a murit un urma unui accident aviatic din 2005.

Avansul sau in ierarhia averilor membrilor Walton se datoreaza unei investitii a sotului sau in producatorul de energie solara First Solar. La fel ca Alice Walton, cumnata sa, a primit dividende Wal-Mart de aproape 350 de milioane de dolari in 2013.



Jacqueline Mars, 74 de ani, are in conturi aproximativ 20 de miliarde de dolari. Ea a mostenit impreuna cu fratii sai, John si Forrest, compania americana Mars Inc., care produce batoanele de ciocolata Mars si Snickers in 1999, dupa ce tatal lor a murit. Se afla pe locul 36 in topul general.

Australianca Georgina Rinehart, 59 de ani, are o avere de 17 miliarde de dolari, fiind mostenitoarea minelor Hancock Prospecting, fondate in 1955 de catre tatal sau Lang Hancock. Cu siguranta, darnicia nu este un cuvant care sa o reprezinte.

Rinehart a starnit indignare dupa ce le-a recomandat muncitorilor australieni sa accepte un salariu de 2 dolari pe zi, la fel ca cei din Africa.

Susanne Klatten, 51 de ani, a mostenit un pachet de 12,6% din actiunile producatorului auto german BMW. Ocupa locul 58 in clasamentul Forbes si este, in plus, cea mai bogata femeie din Germania, cu o avere de 14,3 miliarde de dolari. Klatten, fratele sau, Stefan Quandt (locul 81 in topul Forbes), si mama sa, Johanna Quandt (87 de ani), detin 50% din BMW.

Abigail Johnson, 52 de ani, este directorul executiv al Fidelity Investments, cea mai mare companie de fonduri mutuale din lume, unde detine o participatie de 24% din actiuni. Averea sa de 12,7 miliarde de dolari o plaseaza pe locul 74 in topul celor mai bogati oameni din lume.

http://www.ziare.com/afaceri/oameni-afaceri/femeile-din-lista-celor-85-de-bogati-care-controleaza-lumea-1279445

ARTĂ-CULTURĂ

Nymph()maniac. Nu chiar "mea vulva, mea maxima vulva"

Flu.ro, 20 Ianuarie 2014


de Irina

Ma recunosc drept o mare si lacoma consumatoare a filmelor lui Lars von Trier. M-am topit, de-a lungul anilor, la Breaking the Waves , Dancer in the Dark, Dogville, Antichrist si Melancholia. Legat de Nymphomaniac aveam asteptari amestecate. Pe de o parte, modul in care a fost marketat anunta un proiect ambitios, al carui succes atarna de un fir de par. Sexul, da, este cel mai la indemana, dar in acelasi timp cel mai greu de tratat subiect. Ca si cum ai pune un supraponderal sa mearga pe sarma. In toate partile, pandesc haurile vulgarului, excesivului, penibilului si neverosimilului, in care te poate arunca si cel mai marunt pas gresit. Pe de alta, aveam incredere ca e printre putinii care pot iesi invingatori dintr-o asa provocare.

N-a fost sa fie. Dar nu din cauza subiectului sau a modalitatii de ilustrare.

In primul rand, as vrea sa-i linistesc pe pudici si pe cei pe care i-a speriat atat de rau Antichrist incat n-au vrut sa calce nici la creatia sa ulterioara, Melancholia, care e un adevarat poem cinematografic. Aici nu-si taie nimeni nicio parte anatomica si niciun penis nu e zdrobit intre bolovani. Da, avem nuditate de toate felurile, avem cadre cu penetrare vaginala (protagonista a purtat, pare-se, o proteza vaginala), dar scenele nu sunt hardcore (in sensul asta, La vie d’Adele, prezent acum cateva luni in cinematografele de la noi si castigatoral Palme d’Or, de pilda, era mult mai explicit). Teaserele date publicitatii in ultimele luni supralicitau destul de mult. Ma asteptam la desfasurari masive de forte, frizand pornografia. Nu este cazul. Da, la un moment dat, se succed penisuri de diverse dimensiuni, forme si coloraturi, dar mai degraba modalitatea de prezentare aminteste de un manual de anatomie, de plansele din laboratoare. Camera le priveste detasat si asa o facem si noi. Lars von Trier isi priveste subiectii clinic. Iar viziunea e sustinuta si la nivel de compozitie. Primul volum este impartit in cinci capitole (ca si Antichrist), iar al doilea ne asteapta cu inca trei. Adesea ecranul este impartit in trei, patru casete. Didactica nimfomaniei.

Amuzant e avertismentul de la inceput. Suntem anuntati ca ceea ce vom vedea este o varianta cenzurata a peliculei (am inteles ca aceasta va fi prezentata integral in cadrul unui festival de film, la o data ulterioara), dar ca, desi a consimtit, regizorul nu s-a implicat in proces.

De fapt, asta constituie premiera ultimei opere Lars von Trier: faptul ca m-am pomenit de cateva randuri razand. Nu tin minte sa se mai fi intamplat vreodata, la vreunul dintre filmele lui.

Joe este o femeie, in pofida numelui masculin, pe care un barbat la debutul varstei a treia o gaseste pe o alee, plina de vanatai, intinsa pe asfalt. Refuza ambulanta, refuza sa fie chemata politia. Intriga. In casa salvatorului ei, care o priveste cu intelegere si toleranta, incepe sa-si depene povestea.

Un personaj aparent amoral, devorat de foamea de sex, nicicand satisfacuta, Joe este convinsa ca reprezinta raul. Desi necredincioasa, exporta din religie notiunea de pacat si se autoflageleaza, incercand sa-si convinga interlocutorul de natura ei profund viciata. Tovarasa pe parcursul evolutiei sale, in adolescenta, ii este o buna prietena. Drumul celor doua se desparte in momentul in care aceasta face o descoperire epocala : ingredientul secret al sexului e dragostea. Blasfemie pentru grupul celor care intonau ”mea maxima vulva”, un soi de incantatie calauzitoare, parodiind rugaciunea catolica « mea culpa ». In evocarea dimensiunii demonice a personajului, mi-a amintit de von Trier din Antichrist. Numai ca aici nu sperie pe nimeni si nici nu convinge.

Iar aici e hiba filmului. E palid. Fara vana, fara vlaga. O vedem pe Joe asumandu-si o sexualitate pe care normele o definesc drept patologica. Diagnosticul, de altfel, si-l pune singura si nu sunt asa de sigura ca el s-ar sustine medical. Iar filmul ne poarta, in cele cinci capitol ale primului volum (o, da, al doilea volum urmeaza sa apara in februarie) din partida de sex in partida de sex, din pat in toalete publice, de pe saltele in ateliere mecanice in trenuri si tot asa.

Punct si contrapunct.

Aventurile sexuale ale lui Joe sunt contrabalansate de replicile celui care o asculta. Seligman (care inseamna "cel fericit") – interpretat de Stellan Skarsgard (pe care von Trier l-a distribuit in multe dintre filmele sale, incepand cu Breaking the Waves, continuand cu Dancer in the Dark, Dogville si Melancholia) – creeaza tot felul de comparatii, care prind pe alocuri accente comice, intre jocul si vanatoarea erotica si pescuit. Musca fixata pe perete, in amintirea unui trofeu la pescuit (musca in sensul de momeala folosita de pescari la pastravi), e pretextul care declanseaza actul narativ al Seherezadei. Numai ca pe Joe a noastra n-o paste niciun pericol din partea lui Seligmar. Singura amenintare care planeaza asupra-i vine din propria ei fiinta. Dimensiunea expiatoare a confesiunii.

Seligman ii devine confesor, psihoterapeut, preot. Unul bland, plin de intelegere, care-si puncteaza observatiile cu note ihtiologice, cinegetice si muzicale. In timpul vizionarii, nu scapam de senzatia ca aflu mai multe despre comportamentul pestilor in diferite medii si conditii naturale si despre polifonia lui Bach decat despre nimfomanie. Desi ni se aminteste ca si fluturele, inainte de a fi creatura diagana pe care o stim cu totii, trece prin stadiul de larva, de nimfa.

Seligman, evreu fara constiinta iudaismului si fara simpatii sioniste (aici ne amintim de tot scandalul de la Cannes din 2011, care s-a soldat cu un statut de persona non grata, iar regizorul se apara cumva prin personaj, amintindu-ne ca antisionist nu e totuna cu antisemit), este cel care nu crede ca exista rau pur in umanitate.

Cu Nymphomaniac, Lars von Trier isi continua apetenta pentru povestile femeilor suferinde. Tocmai de aceea resping ideea misoginismului atribuit regizorului danez si recunoscut in parte chiar de sine. Nu cred ca misoginii ar face din femeie subiectul predilect al cinematografiei lor. Chiar daca ipostazele in care sunt surprinse mustesc de boala si violenta, femeile lui Von Trier sunt, pana la urma, femei puternice, femei-flama, iar nu femei-molii. Barbatii graviteaza in jurul lor, ele aprind scanteia si armeaza motorul, nu invers.

Charlotte Gainsbourg, si ea actrita-fetis, este din nou incredibila in fragilitatea ei, in vocea ezitanta, privirea franta, imaginea pura a unei feminitati bantuite de propriii demoni. O interpretare de exceptie face si cvasi-necunoscuta Stacy Martin, cea care executa partiturile din tineretea si adolescenta lui Joe, cu expresia ei rupta de propria-i realitate, cu golurile din ochi ce-o transforma in spectatoare la propriile-i frangeri. O surpriza a constituit-o distributia Umei Thurman in rolul sotiei isterice parasite, care nu ezita in a-si transforma cei trei fii in carne de tun pentru masacrul conjugal. Magistral rolul secundar pe care-l executa aici. Nu mi-as fi imaginat-o intr-un astfel de rol intr-o secventa ce combina grotescul cu umorul.

Sa zicem ca m-am obisnuit, in calitate de cinefila, sa fiu abuzata de Lars von Trier. Ei, dupa un festin precum Antichrist si Melancholia, cel care m-a dresat si mi-a apasat toate zonele sensibile, vine acum si-mi da o palma anemica, moale. Zau daca am tresarit vreun pic. Parca nici macar palma n-a fost, ci mai mult un fel de ciupitura semi-vesela.



http://www.flu.ro/articole/Cultura_urbana/Nymph_maniac_Nu_chiar_mea_vulva_mea_maxima_vulva_.html

Yüklə 260,75 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin