Asocierea cultelor cu artele in perioada interbelica justifica in special activitatea de depistare, restaurare si conservare a monumentelor istorice religioase

INDEPARTAREA REPICTARILOR

Repictarile servesc la acoperirea sau adaptarea picturii la gustul epocii. Astfel de repictari sunt in mod obisnuit indepartate pentru a ramane vizibila pictura originala. Pentru acest scop nu sunt adecvati solventii puri, deoarece solventii slabi au foarte putin efect asupra stratului de deasupra picturii, iar cei puternici reprezinta o amenintare pentru stratul original de culoare. Din acest motiv, el este indepartat mecanic cu un cutit sub lupa sau microscop. Pelicula de deasupra poate fi inmuiata cu o pasta preparata dintr-un amestec de parafina si ceara de albine cu metanol, toluen, petrosin, tetralina, cloroform, tricloretilena si so0lventi similari. Retusurile vechi innegrite pot fi indepartate in acelasi mod. Se pot folosi si paste gata preparate.

RETUSUL

Astazi exista tendinta de a lasa vizibile parti mari care lipsesc si de a le repicta doar aproximativ, nu identic, potrivind nuantele. Totusi, portiunile mai mici sunt repictate, cateodata, astfel incat sa nu mai fie evidente. Deteriorarea este completata cu creta, ipsos, Polyfilla sau produsi de umplere similari care pot fi colorati astfel incat sa semene cu zona inconjuratoare. Potrivirea exacta a culorii si texturii se obtine prin folosirea vopselelor pe baza de ulei, acuarelelor sau tempera, fiind posibila si intrebuintarea pigmentilor preparati cu solutie de rasina sintetica.

VERNIS-UL

La incheierea tratamentului de restaurare, suprafata picturii initial vernisate este acoperita cu un nou strat de verni si pentru aceasta operatiune exista multe retete diferite cu o orientare generala spre rasini sintetice, care corespund numeroaselor necesitati ale acestui strat protector (de exemplu, rezistenta la lumina, rezistenta mecanica si solubilitatea mare) mai bine decat rasinile naturale. Acetatul de polivinilin si compusii inruditi, cum ar fi: copolimeri de vinilinacetatetilena, copolimeri de vinilinacetatdibutilmaleat, rasina acrilica, metacrilat de butil si rasina cetonica (policiclohexanona) se numara printe rasinile sintetice cel mai frecvent folosite.

Verniurile se aplica cu o pensula sau cu un pulverizator ; cele speciale se gasesc si sub forma de spray-uri.

Stralucirea unui verni poate fi atenuata prin adaugarea cerii. Unele ceruri pot fi aplicate si peste verni, nu numai pentru a-i imbunatati aspectul, ci si pentru a mai adauga un strat protector, usor de indepartat cu petrosin, fara a afecta verniul.

PROBLEME SPECIALE

Aceasta scurta prezentare a problemelor speciale incepe cu cele referitoare la suport. Atat lemnul, cat si panza pot fi atacate de catre organisme daunatoare. Daca lemnul ud sau panza sunt atacate de ciuperci, in special daca pentru dublare s-a folosit cleiul sau pasta, este bine sa se utilizeze formalina sau fungicid din comert. Infestarea cu insecte se trateaza cu fumigare sau iradiere. Aceste masuri sunt descrise in detaliu la capitolul Conservarea lemnului. Deformarea panourilor de lemn, o consescinta a uscarii, este foarte dificl de tratat. Incercarile de indreptare a panoului cu greutati, in conditii de umezeala, nu sunt intotdeauna sortite succesului. Nici incercarile de a aplica un strat de glicerina pe spatele panoului, cu acelasi scop: de a-l indrepta, nu se dovedesc intotdeauna satisfacatoare.

Crapaturile din panourile de lemn se repara, in general, cu adezive epoxidice.

Panourile din lemn pot fi inlocuite, evitandu-se aparitia crapaturilor si deformarilor, prin pachetare, adica lipind bucati de lemn pe spatele panoului, intr-o retea dreptunghiulara, fara a impiedica o usoara miscare a panoului, rezultat al modificarii umiditatii. Degradarea poate fi pricinuita si de o transformare a pigmentilor din pictura. Cea mai cunoscuta modificare este innegrirea albului de plumb prin transformare in sulfat de plumb si innegrirea oxidului galben de plumb (masicot) si rosu de plumb (minium) prin formarea oxidului negru de plumb. Rezinatul verde de cupru, un smalt verde obisnuit, devine maro; ultramarinul poate dveni gri albicios, iar albastrul de Prusia devine maroniu. Desi reactiile si cauzele lor sunt cunoscute, nu prea exista solutii practice pentru restaurarea culorii originale.

Cateodata, in stratul de verni apar zone neclare, un fenomen cunoscut drept matuirea sau inflorirea verniului. Potetnkofer a fost prima persoana (1870) care a incercat sa regenerez4e stratul de verni prin expunerea suprafetei pictate la vapori de alcool. Acest procedeu, care dizolva partial suprafata peliculei de verni si ii reface transparenta. Se soldeaza adeseori cu reusita si se practica si astazi, in acest mod sau intr-o forma usor modificata.

ALTE APLICATII ALE TEHNICILOR DE RESTAURARE A PICTURII

Obiectele pictate din colectiile etnografice sunt restaurate in acelasi mod ca picturile si panourile pictate din lemn. Picturile tibetane, picturile extrem orientale pe matase si paravanele pictate, sunt toate pictate pe textile care nu sunt mai usor de conservat decat pictura de sevalet. Portretele de pe mumiile egiptene si suprafetele plane pictate de pe mobilier se numara printre alte tipuri de pictura pe lemn, amenintate ca si picturile pe lemn. Indepartarea straturilor vechi de verni, consolidarea stratului de culoare, retusarea zonelor restaurate si protejarea suprafetei, toate necesita consumuri mari de materiale si indemanare din partea restauratorului.

PICTURILE MURALE

Degradarea picturilor murale poate sa provina de la suport si de la suprafata. Suportul, adica peretele, tavanul unei cladiri sau suprafata unei roci naturale, pot crapa ca rezultat al uscarii bazei sau deplasarilor in perete sau piatra. Suportul unei picturi murale poate deveni umed fie ca rezultat al patrunderii precipitatiilor printr-un acoperis spart, incheieturi sau fisuri naturale in piatra, fie prin crestereaumiditatii la cladirile istorice fara izolatie orizontala impotriva umezelii, fie ca rezultat al condensului care a devenit una din cele mai daunatoare surse de degradare datorita instalarii surselor de incalzire in biserici, fie datorita numarului mare al celor ce viziteaza pesterile preistorice.

Lucrarile de constructie improprii, ca folosirea mortarului de ciment impermeabil pentru tencuiala exterioara pot inlesni patrunderea umezelii in interiorul cladirilor, unde se evapora la suprafata peretilor. Aceasta umezeala da nastere la multe tipuri de degradare secundara. In primul rand, stratul de culoare este atacat si fresca propriu-zisa (buon fresco), liantul de ciment, este distrus sau se depun straturi de var; peste picturile din pesteri se pot forma si stalactite, se poate reduce stralucirea culorilor sau imaginile pot deveni intunecate. Dar o situatie mai rea decat depozitele de var este aparitia eflorescentelor de sare, care slabesc suprafata prin presiunea exercitata de cristalizare. Cand picturile murale care au fost pictate pe un perete uscat folosindu-se un liant (fresco secco) sunt afectate de umezeala, stratul de culoare tinde sa se exfolieze sau pigmentii devin pulverulenti si se separa de liant.

In al doilea rand, ca rezultat al umezelii, peretele poate fi atacat de microorganisme, in special de alge, ciuperci si bacterii. Picturile murale din cladirile umede sunt, adesea, acoperite cu alge lipicioase, in timp ce tavanele pictate pot fi patate de ciuperci sau bacterii. Picturile din pesteri, de la cele preistorice din sudul Frantei si Spaniei pana la templele budiste din Asia sunt atacate de alge care pot acoperi toti peretii pana la tavan, in special in zinele luminate. Culoarea se modifica relativ rar, deoarece pigmentii folositi pentru fresce sunt cunoscuti din antichitate si nu au suferit modificari importante. Schimbarile afecteaza in special pigmentii alb, galben si rosu de plumb, care se transforma in compusi maro inchis.

Murdaria joaca un rol important in cazul picturilor murale, deoarece funinginea si praful se pot depune perioade lungi de timp inainte de a fi indepartate. Cel mai grav afectate sunt picturile din temple, unde fumul de la candele s-a depus secole de-a randul, astfel incat se pot recunoaste cu greu. Picturile murale din mormintele si templele egiptene, in care taranii obisnuiau sa locuiasca din Antichitate, sunt afectate in mod asemanator.

Datorita situatiilor de acest gen sau in cursul unor restaurari mai vechi, peretii au fost varuiti, pictati din nou sau degradati prin folosirea unor instalatii.

In sfarsit, masurile improprii de conservare au dat nastere, la randul lor, la deteriorari. Cea mai frecventa cauza a deteriorarii suprafetei provine din incercarea de a revitaliza picturile intunecate, prin aplicarea unui verni, cel mai adesea mastic, shellac, colofoniu, clei, albus de ou, zahar candel sau bere, care ar putea aduce doar o imbunatatire temporara. Curatarea improprie, ca folosirea acidului clorhidric, a fost de asemenea daunatoare. S-au produs distrugeri grave prin aplicarea mortarului de ciment impermeabil in afara cladirilor. Dupa cum am mentionat mai sus, aceasta inseamna ca umezeala ridicata din sol nu mai poate ajunge in exterior printr-un strat poros de mortar, ci trebuie sa se evapore prin pictura murala inspre interior. Aceasta duce la eflorescenta, crapaturi datorate inghetului si dezvoltarea algelor in zonele umede. De asemenea, se poate ajunge la degradare printr-o apreciere necorespunzatoare a cladirii sau prin folosirea unor proiecte de restaurare neadecvate, de exmplu: cand acoperisul de lemn a fost tratat impotriva insectelor, iar suprafata s-a prelins, patrunzand prin bolta bisericii si distrugand tavanul pictat. Deteriorari alarmante ale picturilor rupestre (din pesteri preistorice) au fost produse prin explozie de la carierele din apropiere.

Actele de vandalism asupra picturilor murale pornesc de la zgarierea si mazgalirea de catre vizitatori a faimoaselor picturi Sigyriya din Sri Lanka, la care au contribuit vanzatori suparati, carora li s-a interzis vanzarea suvenirurilor.

O parte a degradarii picturilor murale se remediaza prin folosirea metodelor traditionale ale mestesugarilor si constructorilor. In principal, acestea se aplica pentru prevenirea umezelii si au fost descrise in detaliu in capitolul Conservarea pietrei, dar si referitor la degradarile suportului de pictura. Crapaturile se umplu cu mortar de var sau pe baza de rasina.

Repictarile se indeparteaza prin metode mecanice cata vreme straturile diferite nu sunt intim legate intre ele. In mod normal, culoarea se scoate cu un bisturiu, dar este raspandita si metoda microsamblarii. Atat timp cat aplicarea acesteia nu duce la amenintarea stratului de dedesubt. Praful si funinginea de pe peretii murdari se curata printr-o metoda generala folosita in gospodarie, prin tamponarea cu paine calda framantata de care murdaria se prinde foarte bine. Daca se folosesc spuma sau apa cu detergent, murdaria poate intra in pori si in crapaturi sau se pot desprinde si pierde unele portiuni. Prin urmare, acest fel de curatare este folosit doar in situatii adecvate. Unele dintre substantele pentru curatarea uscata sunt mai bune decat pastele pentru absorbirea murdariei si tamponul de curatat.

Toate celelalte masuri de restaurare si conservare sunt de neimaginat fara aportul industriei chimice, in special in domeniul rasinilor sintetice.

In trecut, accentul se punea pe curatarea zonelor neclare rezultate in urma cristalizarii sarurilor prin evaporarea apei, prin peliculizare si impregnare. Astazi se obisnuieste sa se foloseasca acizii pentru dizolvarea acestora, in special solutiile de saruri de acid fluorosilicic, deoarece acestea nu formeaza saruri solubile.

Intr-un procedeu descris referitor la picturile murale antice, se acopera fata picturii cu un strat de particule fine de siliciu. Un amestec de apa de la robinet si apa deionizata, amestec cu o solutie forte diluata de fluosilicat est injectata puternic prin pictura din spate. Nisipul absoarbe solutia care acum este saturata cu saruri. Acest mod de curatare merge mai adanc decat aplicarea de tampoane umede, care sunt potrivite pentru extragerea sarurilor din pereti. Bacteriile, algele si muschiul sunt combatute cu solutii de aldehida formica sau produse dezinfectante sau fungicide, care au efect remanent si nu afecteaza pictura. Rasinile sintetice sunt folosite pentru a consolida suprafetele deteriorate, detasate de suport. Rasinile epoxidice sunt potrivite pentru consolidarea suportului fragil si pentru prinderea peliculei de culoare desprinse. S-au mai folosit si dispersiile de rasini sintetice si, uneori, esterul siliconic. Pigmentul desprins a fost consolidat cu solutii de rasina acrilica, emulsii de rasina acrilica, rasini vinilice si compusi de acetat de polivinilin-cazeina, in timp ce rasinile naturale se folosesc din ce in ce mai putin. La muzeul „Museum fur Indische Kunst” din Berlin, suprafata picturilor murale de la Turfan din Asia Centrala au foat consolidate cu un copolimer poliacrilic.

In cateva situatii izolate s-a incercat inversarea modificarilor suferite de pigment printr-o reactie chimica: sa se transforme albul de plumb, care devenise sulfura neagra de plumb (PbS) in sulfat alb de plumb (PbSO₄)prin tratarea cesteia cu peroxid de hidrogen. (H₂O – H₂O + ½ O₂).

Transferarea picturilor murale este una din cele mai obisnuite activitati ale restauratorului specialist. De fapt, aceasta activitate a devenit un domeniu separat al tehnologiei de restaurare, deoarece a fost necesara dezvoltarea multor metode diferite in concordanta cu marele numar de probleme ce se ivesc in asemenea situatii. Transferarea picturilor murale este necesara cand straturlie de culoare aplicate mai tarziu trebuie indepartate, pentru a se ajunge la pictura originala, dar si acestea merita sa fie conservate sau cand peretii se afla intr-un loc in care nu mai pot fi pastrati.

In functie de tipul de scoatere se disting 2 tehnici: ‚distacco a stapro’, situatie in care se detaseaza numai stratul de culoare si ‚distacco a intonaco’, cand stratul de culoare este scos impreuna cu un strat subtire din suportul de ipsos aflat dedesubtul sau. Primul procedeu este folosit cand trebuie scoase mai multe straturi de repictare, aflate unul peste celalalt sau cand trebuie scos la iveala desenul initial (sinopia), aflat imediat sub pelicula de culoare. Dezavantajul acestui procedeu este ca stratul de culoare poate fi grav afectat.

Transferul unei pictruri murale incepe cu fixarea unui suport peste ea. Aceasta este, de obicei, in material usor, ca bumbac simplu tesut, poplin, tifon sau sifon, peste care se pune o tesatura groasa (panza, bumbac, canepa, fibra de sticla). Aceste materiale se lipesc unul de celalalt si de stratul de culoare, folosindu-se acetatul de polivinilin, polivinil ester alcool, dar si cleiul de oase si metil celuloza (adeziv pentru tapet). Pentru lipirea materialului fin de suportul mai gros se poate folosi si un adezic sensibil la apasare, usor solubil in tricloretilena sau metilen glicolacetat, deoarece suportul gros poate fi detasat dupa transportarea picturii, fara a se indeparta si materialul de protectie.

Apoi, pictura murala se scoate de pe suportul sau. Se poate rula pentru a se usura transportul, dar partile mici se monteaza pe panouri din lemn. Conform tehnicii intonaco, in primul rand se depune ipsosoul mecanic in strat de cativa mm si, apoi, se concolideaza. Pentru consolidarea mortarului sunt adecvate: rasini epoxidice, dispersiile de rasina acrilica, emulsiile de metacrilat de polimetil, solutiile de acetat de polivinilin si dispersiile sau esterii siliconici. Peste mortarul consolidat se poate aplica un strat de mortar armat cu o panza. Se poate prepara din solutii de acetat de polivinil cu cazeina pura. Adeseori se adauga acestui strat o folie de stiren expandat pentru a se facilita scoaterea picturii de pe noul sau suport, daca acest lucru este necesar.

Noul suport se poate face din foarte multe materiale. In afara de panouri din lemn si foi din metal, tesaturi groase, foi din fibre de sticla, exista o tendinta crescanda catre panouri tip fagure, care intrunesc toate calitatile: sunt usoare, se manevreaza usor, sunt stabile si rezistente fata de efectele agentilor mediului inconjurator, fata de umiditate si microorganisme. Suporturile tip fagure, ca Aeroweb, sau panourile prefabricate Aerolam facute de CIBA-AG, care contin miezuri tip fagure din diferite materiale, lemn de pluta si plastice expandate cuprinse intre plasice armate cu fibra de sticla, sunt in mod pecial adecvate acestui scop. In mod alternativ, se pot folosi ca substituient straturile din bile cu poliestiren legate cu rasina epoxidica.

Picturile scoase prin tehnica strappo se monteaza in mod asemanator. Un procedeu deosebit de interesant consta n punerea stratului de culoare intre placi de Perspex, care au fost ajustate pentru a corespunde formei suportului original.

In final, materialul fin, asezat peste pictura, se scoate, se curata suprafata si, daca este necesar, se retuseaza; apoi, pictura se inrameaza si se expune ca piesa de sine statatoare sau se fixeaza intr-un perete.

SCULPTURA POLICROMA DIN LEMN

Tehnicile folosite pentru restaurarea sculpturilor nu se prea deosebesc de cele cu care se opereaza pentru restaurarea panourilor pictate. Tipurile obisnuite de degradare sunt infestarea de catre insecte, deradarea stratului pictural, repictarea si murdaria. Restaurarea sculpturii acopera in principal domeniile antichitatatilor egiptene, in care se incadreaza multe figurine pictate din lemn, sarcofage, masti de mumie si unelte din lemn, intregul domeniu etnografic cu sculpturi pictate, masti, obiecte cu finalitate culturala si obiecte cu finalitate culturala si obiecte folosite in viata de zi cu zi si, in sfarsit, un domeniu al artei europene si antropologiei din Evul Mediu pana in prezent.

Controlul asupra parazitilor si a altor organisme daunatoare esste descris in detaliu in capitolul despre protejarea lemnului. In capitol se fac referiri la consolidarea lemnului friabil.

Pictura de pe sculpturi este supusa acelorasi modificari ca si pictura de pe panouri. Umflaturile sunt tratate cu compusii de baza de rasina-ceara si, in loc de operatiune de dublare pe masa fierbinte, se poate folosi metoda de aspirare conform careia pentru aplicarea adezivului se creeaza vid intre sculptura si invelisul de folie infasurat strans.

Procedeele folosite pentru scoaterea repictarilor, curatare si retus sunt cele mai folosite si in cazul restaurarii picturilor.

La muzeul „Museum fur Volkerkunde der Staatlichen Museen Preussischer Kulturbesitz” din Berlin, sculpturile pictate din marile Sudului sunt tratate cu o solutie de celuloza, tragacant si gelatina, care se usuca avand un aspect mort si asigura aderenta picturii la lemn pentru totdeauna. De asemenea, acest tratament face ca lemnul neuscat sa nu crape.

LEMNUL

Din cele mai vechi timpuri, lemnul a fost un material deosebit de versatil, iar restauratorii il intalnesc in toate fazele muncii lor. Sarcina lor porneste de la conservarea uneltelor preistorice, antice si parti de constructie, pana la salvarea si conservarea navelor din toate perioadele, de la conservarea colectiilor etnografice si restaurarea sculpturilor din lemn si mobilierului, pana la grija fata de cele mai sensibile instrumente muzicale. Nu in mod surprinzator exista multe tipuri si cauze diferite ale degradarii.

Material organic, lemnul este susceptibil fata de atacul biologic. Aceasta este situatia descoperirilor arheologice la care celuloza este descompusa de bacterii, in mod similar, a lemnului neprotejat, care este atacat de insecte daunatoare si mucegai care, la randul sau, face ca lemnul sa putrezeasca si sa devina sfaramicios. Sensibilitatea lemnului la fluctuatiile de temperatura si umiditate este scoasa in evidenta mai sus, la capitolele despre pictura si sculptura policroma. Mobilierul si instrumentele muzicale nu sunt mai putin afectate de acestea. In afara de crapaturile dinlemn exista si pericolul de desfacere a imbinarilor si de cojire s furnirului.

Grija fata de suprafata mobilierului si fata de instrumente este, de asemenea, una dintre cele mai importante sarcini ale restauratorului. Lustrul devine important si, de multe ori, suprafata originala este acoperita de multe straturi de verni si de culoare. In mod similar, stricaciunile mecanice datorate unor intrebuintari si manevrari improprii trebuie reparate.

Peste partile infestate de insecte se utilizeaza fumegarea sau se folosesc lichide care omoara. Toate aceste produse sunt inflamatoare si daunatoare; ele trebuie folosite numai de persoane cu o instruire corespunzatoare, trebuind respectate intotdeauna masurile de protectie. Lichidele pot fi injectate in obiectele delicate folosind seringi din plastic sau dispersante adecvate. Obiectele mari si detalile de arhitectura pot fi pulverizate, pensulate si imbibate cu lichide. Industria chimica a fabricat o gama larga de produse pentru diverse scopuri specifice.

Lemnul ud din cladiri este, adeseori, atacat de incingerea lemnului in diferitele sale manifestari; pentru combaterea acestei ciuperci sunt folosite produse care contin ca ingredient activ pentaclorfenolat de sodiu.

Lemnul putred poate fi consolidat cu diferite tipuri de rasina sintetica. Rasina poliesterica, rasina epoxidica, acetatul de polivinil si metacrilatul de polimetil au fost folosite cu succes; metoda de imbibare a lemnului putred in metacrilat de metilic monomeric si de initierea polimerizarii cu raze gama castiga din ce in ce mai mult teren.

Conservarea si consolidarea sculpturilor din lemn ce urmeaza a fi expuse in aer liber se realizeaza cel mai bine cu rasini epoxidice.

In multe situatii, de exemplu la instrumente muzicale sau mobilier, tratarea suprafetei necesita o seama de masuri de conservare, care variaza foarte mult, in functie de tipul obiectului si de natura suprafetei. De exemplu, ingrijirea suprafetei instrumentului muzical afecteaza atat aspectul, cat si calitatea sunetului. Evident, tehnicile de curatare si lustruire pot fi subliniate numai in linii generale. Suprafetele se lustruiesc, de obicei, cu solutii din diferite ceruri, ca: ceara de albine, ceara de Carnauba si parafina, care se folosesc foarte mult pentru mobilierul cu furnir. In prezent, ca tratament standard, rasinile sintetice au inlocuit complet shellacul traditional.

Acelasi lucru se poate spune si despre adezivele folosite acum pentru conservarea lemnului. Acestea se bazeaza in special pe uree formaldehida, fenol formaldehida, rezorcinol formaldehida sau rasini epoxidice. Pentru umplerea gaurilor si crapaturilor se poate adauga un produs de umplere adecvat (rumegus sau pluta).

LEMNUL IMBIBAT CU APA

O importanta parte a conservarii lemnului este destinata tratamentului lemnului descoperit inmedii umede. In cele ce urmeaza sunt rezumate cateva din procedeele de uscare si consolidare:

• 
  Metoda cu polietilenglicol
  

In prezent, acest procedeu de conservare a lemnului imbibat cu apa este, fara indoiala, cel mai obisnuit. Polietilenglicolul este un compus asemanator cu ceara, care se poate amesteca cu apa si a caror caracteristici depind foarte mult de greutatea sa moleculara. In scopurile conservarii lemnului, compusii cu o greutate moleculara intre 1000 si 4000 au cele mai adecvate proprietati. Lemnul poate fi intarit cu polietilenglicol prin saturarea in solutii acalde sau prin perierea sau pulverizarea lichidului peste piesa respectiva; polietilenglicolul extrage apa si intareste structura lemnului. Acest tratament poate dura luni de zile sau chiar ani, depinzand de marimea obiectului.

• 
  Metoda alcool-eter
  

Metoda de alaun de extragere a apei din lemn a fost inlocuita prin variate tehnici prin care apa este extrasa de alcooli (etanol, toluen, xilen) si eter sau de acetona. Se pot folosi materiale variate de conservare: ceruri, rasini sau compusi de ceara-rasina (ceara de albina, parafina, ceara de Carnauba, dammar) precum si rasini sintetice (metilmetacrilat) si polietilenglicol, care sunt descrise mai sus.

• 
  Uscarea prin inghetare
  

Acest procedeu de uscare a lemnului umed are dezavatajul ca apa inghetata poate sa distruga structura acestuia, datorita cresterii sale in volum. Se pot obtine rezultate ceva mai bune daca lemnul este mai intai stabilizat cu putin polietilenglicol. Broson Christensen a modificat tehnica de uscare prin inghetare, astfel ca apa sa fie schimbata cu un alcool butilic tertiar, ceea ce duce la posibilitatea de uscare prin inghetare la temperatura camerei.

• 
  Polimerizarea prin iradiere
  

Folosind acelasi procedeu, apa se scoate cu ajutorul metanolului. Apoi, metanolul este inlocuit prin impregnarea lemnului cu un metacrilat monomeric; rasina monomerica este polimerizata, apoi prin expunere la raze gama de la o sursa de cobalt 60. Munnikendam a avut rezultate bune cu 2 hidroximetilmetacilat solubil in apa de la firma Rohm&Haas, care scoate apa direct.