Asocierea cultelor cu artele in perioada interbelica justifica in special activitatea de depistare, restaurare si conservare a monumentelor istorice religioase

HARTIA

Degradarile care apar firesc datorita folosirii de zic u zi, constituie fara indoiala cele mai obisnuite situatii pe care le trateaza restauratorul de hartie si se intalnesc cel mai des la carti. Indoiturile si incretiturile, care pot duce la ruperea hartiei trebuie remediate, iar rupturile si gaurile trebuie tratate. In afara de degradarea mecanica, trebuie indeapartate si murdaria si petele. In aceasta situatie trebuie folosite masuri speciale in functie de tipul de pata (funingine, praf, amprente, cerneala, rugina sau grasime).

Rupturile simple fara pierderi pot fi remediate cu metilceluloza, acetat de polivinil sau dispersii de rasina acrilica. Orice lipsa mica poate fi completata cu una din substantele de mai sus si un amestec din fibre de hartie. Lipsurile mai mari se completeaza prin aplicarea hartiei japoneze sau hartiei din deseurile textile peste gaura, decupand marginile si presand-o in gaura cat este uda. Partile lipsa se pot completa si cu pasta de hartie. Aceasta pasta, care poate fi colorata, se poate pulveriza intr-o forma foarte diluata sau introduce in gaura cu o spatula.

Au aparut aparate speciale care absorb suspensiile de pasta diluata de hartie prin foaia de hartie degradata, astupand in felul acesta gaurile. Hartia foarte fragila i bucatile rupte se completeaza, se lamineaza sau se consolideaza. Cele mai bune tipuri de suport pentru acest scop sunt tesatura de nailon, crepelina in afara de alte variate tipuri de hartie (hartie japoneza, hartie din deseuri textile, glassine). Adezivul folosit este o mixtura de metilceluloza si pasta cu adaugare de conservanti; se folosesc si adezive pe baza de metilceluloza si polivinil acetat.

La inceput, clorura de polivinil si acetatul de polivinil au fost folosite pentru laminare, adica pentru montarea de folii pe fata si patele hartiei, dar acestea au fost inlocuite de folii de polietilen, acrilat sau poliamida. Aceste folii sunt aplicate folosind laminoare speciale. Unele tipuri de folii pot fi calcate cu fierul de calcat, in timp ce altele (foliile din acetat de celuloza) se pot aplica la rece, prin umectare cu acetona. Pentru restaurarea hartiei au aparut si foi adezive speciale.

Foliile de polietilena pot fi inmuiate prin incalzire, astfel ca patrund in hartie si o consolideaza. Hartia fragila poate fi consolidata prin impregnare realizata prin periere sau pulverizare.

Uneori se intampla ca stratul tiparit si desenele sa se desprinda de hartie. Pot fi consolidate si relipite folosind adezivii mentionati mai sus, in special metilceluloza sau spray-urile gata preparate, continand fixative. Alegerea unei substante anume depinde in fiecare situatie de proprietatile obiectului care trebuie tratat.

Banda adeziva si urmele lasate de o asemenea banda pot fi scoase cu acetat de etil.

In biblioteci, arhive si colectii de tiparituri si desene, distrugerea organismelor daunatoare joaca un rol central. Insectele se distrug in camere speciale de fumigare folosind acidul cianhidric, sulfura de carbon, diclorbenzen, bromura de metil, fluorura de sulf, hexachlorociclohexane, oxid de etilena sau benzi speciale de fumigatie, pulberi sau tablete.

Pe langa acestea exista o serie de lichide eficiente sau insecticide pudra, ca DDT, E 605 sau pudra cu piretru.

Exista o multime de dezinfectante pentru combaterea mucegaiului si a altor organisme care se dezvolta rapid pe hartie sau pe lucrari legate. Aceste produse trebuie folosite numai de specialisti, deoarece o intrebuintare improprie poate afecta grav nu numai obiectele tratate, ci si sanatatea celui ce o manevreaza.

Hartia uscata murdara poate fi curatata cu o guma, cu pudra de curatat, ace din fibra de sticla sau prin microsablare. In general, este eficienta o simpla imersare a hartiei in apa cu sapun sau in apa continand detergent, verniuri aplicate cateodata peste tiparitura si desenele pot fi scoase cu un solvent adecvat pentru rasina respectiva, de exemplu: acetona, etanolul, metanolul, toluenul, heptanul, dietileterul, dimetilformamida sau alcoolul si amoniacul.

O alta etapa pentru imbunatatirea aspectului este albirea, in special pentru curatarea petelor de foxing. In afara de albire, in lumina soarelui sau la raze ultraviolete se mai folosesc si substante chimice pentru albire, ca: hipoclorat de calciu, hipoclorit de sodiu (apa Javelle, apa de Labarraque, clorox), sodiu-para-toluensulfoncloramina (cloramina T), bioxid de clor gazos, clorura de sodiu, perborat de sodiu, permanganat de potasiu, bisulfit de amoniu, ditionit de sodiu, formaldehidsulfoxilat, metacrilat de metil, solutii de nitroceluloza sau gelatina se folosesc pentru a proteja cernelurile sau culorile care ar putea fi afectate de agentii de albire.

Pentru indepartarea petelor se recomanda urmatorii agenti:

Ceara: teraclorura de carbon

Ulei, grasime, smoala: cloroform, eter, piridina, tetraclorura de carbon, tricloretilena si absorbante (spuma de mare, sepiolit oxid de magneziu)

Cerneala: agenti de albire, dimetilformamida, oxalat de potasiu, acid oxalic si acid citric

Urme de pix: dimetil sulfoxid, dimetilformamida

Rugina: acid oxalic

Lapte: borax

Cafea, ceai: perborat de potasiu, peroxid de hidrogen

Vin rosu: amoniac

Sange: peroxid de hidrogen

Pete lasate de muste: peroxid de hidrogen cu apa sau eter

Halouri de apa: baie de apa, acid citric

Foxing: baie de formaldehida-clorura de sodiu

Aciditatea excesiva a hartiei, care este mai degraba rezultatul procesului de fabricatie decar absorbtia bioxidului de sulf din aer, poate produce degradarea hartiei. Astfel ca este necesar sa se neutralizeze aciditatea cu masuri de conservare adecvate.

O imbunatatire initiala se poate realiza prin introducerea hartiei in apa. Efectul este sporit prin adaugarea carbonatului acid de calciu hidroxilului de calciu, carbonatului acidul de magneziu, carbonatului acid de sodiu, hidroxilului de bariu, posibil cu un amestec de compusi organici, ca: metilceluloza sau solutii de nailon, in felul acesta consolidandu-se hartia. Exista, de asemenea, produsi de neutralizare variati din gama Regnal.

Hartia friabila se poate consolida folosind gelatina si dispersiile de acetat de polivinil. Transformarea albului de plumb in sulfura neagra de plumb este una din putinele cazuri de reversibilitate a pigmentului. Tratarea zonelor innegrite cu peroxid de hidrogen poate da nastere la o transformare a sulfurii in sulfat alb de plumb.

Verdigriul, un acetat bazic de cupru folosit adeseori ca si colorant, este foarte coroziv. Efectul acid poate fi neutralizat cu carbonat acid de sodiu. Apoi, devine necesara albirea petei maro si consolidarea hartiei.

Distrugerea hartiei de catre cerneala ferogalica se trateaza in mod similar. Dupa ce este neutralizata cu carbonat acid de hidrogen, hidroxid de bariu sau amoniac, hartia fragila este consolidata.

Cernelurile se pot, si ele, decolora. In functie de tipul de cerneala se abordeaza procedee diferite pentru a le restaura, facandu-le lizibile; pentru cernelurile ferogalice se recomanda folosirea taniului. Exista alte metode care transforma componentele metalice ale unei cerneli in compuşi inchisi la culoare, dar acestia pot ataca hartia.

RESTAURAREA IN MASA

Termenul a fost larg acceptat pentru a descrie metoda ‚en gros’ folosita in cazul dezastrelor, cand trebuie salvate un foarte mare numar de obiecte similare, cum este situatia in biblioteci si in arhive dupa inundatii sau foc. Literatura recenta de specialitate a inregistrat un numar considerabil, de asemnea catastrofe in cursul carora masurile luate de urgenta au dus la preintampinarea degradarilor grave la care ar fi putut fi supuse bibliotecile si arhivele.

Una dintre masurile de prim-ajutor cel mai mult folosita pentru carti ude s-a dovedit a fi inghetarea in depozite frigorifice. Cartile pot fi scoase apoi, una cate una, pentru tratamentul de conservare.

Cateva din procedeele de uscare prin inghetare sunt adecvate: uscarea prin inghetare sub vid, incalzirea dupa inghetare, intercalarea foilor de ziar din timpul dezghetarii, inlocuirea apei topite cu lichide organice, aplicarea aerului uscat si alte cateva variante ale acestei tehnici. Alte exemple sunt uscarea cu microunde si folosirea campurilor electrice.

Daca nu mai exista posibiltatea inghetarii rapide a cartilor, devine de cea mai mare importanta tratarea anti-fungicida. Fumigatia, pulverizarea solutiilor cu timol, intercalarea foilor cu difenil, sunt doar cateva procedee folosite in acest scop.

FOTOGRAFIILE

Sensibilitatea atat imaginii, cat si a negativului face ca restaurarea fotografiei sa fie una dintre cele mai dificile sarcini ale restauratorului. Pentru asigurarea reusitei este necesara cunoasterea exacta a tehnicilor si materialelor folosite de-a lungul timpului.

Exista doua tipuri principale de degradari: in primul rand, murdaria si deteriorarea datorata modului de folosire si, in al doilea rand, transformarile: stergerea imaginii.

Chiar si curatarea imaginii depinde de material. Dagnerotipurile pot fi tratate cu o solutie diluata de uree si acid fosforic, in timp ce aceasta dauneaza emulsiilor cu gelatina. Pentru a dizolva murdaria emulsiilor cu gelatina sau albumina, trebuie inmuiate cu o solutie de hidroxid de amoniu. Emulsiile cu gelatina trebuie fixate. Pentru aceasta, Kodak a creat produse speciale.

Cand foile fotografice se lipesc, se inmoaie foarte bine intr-o solutie de carbonat de sodiu.

Fotografiile sterse pot fi tratate printr-un procedeu chimic complex, dar exista si posibilitatea folosirii tehnicii nucleare.

Se stie ca pastrarea fotografiilor si a negativelor in invelisuri din plastic duce la degradare. Agfa poate pune la dispozitie si benzi de hartie de proba, care sunt puse in mapa pentru a le indica daca folia din plastic emana sau nu substante daunatoare.

TEXTILE

Restaurarea textilelor este unul din cele mai versatile domenii ale tehnologiei de conservare. Materialul scos din mare, din pamant umed sau uscat trebuie tratate,ca si covoarele, steagurile, hainele, tesatura de tapiterie, componentele textile ale tuturor felurilor de echipament.

La fel de variate sunt si tipurile si cauzele deteriorarilor. Obiectele gasite in pamant sunt pline de nisip si humus, de bacterii si, in functie de umiditatea locului respectiv mai mult sau mai putin descompuse. In vreme ce textilele descoperite in mormintele egiptene sunt aproape neschimbate in ceea ce priveste aspectul si starea generala, vesmintele gasite in criptele manastirilor, in pamantul umed caracteristic cilemi noastre umede din nordul Europei sunt, adeseori, aproape total descompuse. Umiditatea este una din principalele cauze ale degradarii textilelor, deoarece sunt usor atacate de mucegai si incep sa putrezeasca.

Iluminarea excesiva este o alta cauza majora a deteriorarii fibrelor textile. Totusi, distrugerea colorantilor este, in acest caz, mai serioasa, deoarece aceasta afecteaza nu numai produsele sintetice vechi, c si coloranti vegetali folositi in mod obisnuit pana in sec. XIX-lea. Bioxidul de sulf este absorbit usor de textile si produce degradarea fibrei; in mod deosebit, bumbacul este susceptibil de a se deteriora astfel.

Textilele, ca si hartia si lemnul, sunt supuse infestarii cu insecte. In afara de atacurile specifice textilelor din partea moliilor si gandacilor de covoare, mai exista si unele suferite, de hartie si de lemn de obicei, din partea pestelui argintiu, gandacilor de bucatarie si termitelo, care pot produce degradari grave, pentru ca se hranesc cu textile.

Cele mai obisnuite tipuri de degradare de zi cu zi cuprind: uzarea, gaurirea, ruperea, murdaria si petele.

CURATIREA

Textilele nou achizitionate de un muzeu prezinta, in mod obisnuit, semn de murdarie, datorita folosirii obisnuite. Alegerea metodei de curatare depinde, in primul rand, de material si, in al doilea rand, de tipul si intensitatea murdariei. Matasea si lana se pot, adesori, curata numai cu un aspirator printr-un trelle din nailon, care sa sustina materialul. Daca materialul textil se poate uda si, in urma determinarilor, se constata ca sunt rezistenti colorantii, piesa se poate spala in apa. Atelierele de restaurare cu textile din muzee au dotari speciale, ca: bai cu suprafata mare,bazine cu gresie sau podele impermeabile, care se pot folosi pentru curatarea obiectelor mari, fara a fi necesara indoirea lor.

In apa se pot adauga sumbstante emoliente, solventi grasi si alte substante similare.

Curatarea cu apa presupune tamponarea cu un burete ud, care indeparteaza murdaria de pe materiala. Alte posibile adaosuri in apa sunt sapunul din oleat de potasiu si saponina. Saponina este adesea folosita pentru tapiterie si materialele de la mobilier, prin aplicarea spumei din solutie de saponina in apa, utilizandu-se o pensula: acesta curata bland si eficient materialul textil si refriseaza culorile.

In afara de curatarea cu apa, se folosesc frecvent solventi organici in cadrul asa-numitului procedeu de curatare uscata. Inacest scop sunt necesare teste preliminare pentru rezistenta culorilor. Tricloretanul, tricloretilena si tetracloretilena sunt cei mai obisnuiti solventi pentru aceasta operatiune. Pentru a spori eficienta procedeului de curatare se adauga sapunuri de spirt, ca: oleat de potasiu cu metilciclohexanol.

INDEPARTAREA PETELOR

Restauratorul poate sa opteze intre dizolvarea petei de pe tesatura sau decolorarea acesteia. O conditie preliminara a succesului acestor metode il constituie, inca o data, cunoasterea exacta a materialului textil si a naturii petei. Petele solubile in apa sunt cele produse de zahar sau de substante similare. Substantele saponificate (uleiul, grasimea) sunt dizolvate usor in medii alcaline, care se pot obtin eprin adaugarea amoniacului in apa. Si petele de vin si fructe pot fi tratate in acelasi mod. Acizii diluati ca: acidul acetic, formic si citric, dar si acidul fluorhidric se pot utiliza pentru scoaterea ruginei, cuprului si petelor similare produse de metal. Enzimele se folosesc la descompunerea petelor de sange, dar si gelatina, cleiul, laptele si petele de sos. Albirea cu hipoclorit ataca lana si matasea, iar peroxidul de hidrogen este folosit pentru scoaterea petelor de cerneala, bautura, iarba si mucegai. Decolorarile produse se compusii metalici, ca:sarurile de fier, mangan sau cupru, pot fi remediate prin reducerea la compusi solubili. Impuritatile metalice pot fi indepartate cu ajutorul agentilor chelatizanti, dintre care cel mai cunoscut este acidul etilendiaminoetracetic (ETDA). Ca agenti chelatizanti, pentru cupru se pot folosi amoniacul si amine diverse. Emulsifiantele sunt folosite pentru a dizolva particulele mici de murdari de pe fibre.

Uleiul, ceara, grasimea, si rasina pot fi tratate cu un foarte mare numar de solventi speciali pentru scopuri specifice. Unele pete pot fi doar inmuiate cu solventi, iar apoi scoase mecanic. Textilele afectate de mucegai se dezinfecteaza cu vapori de timol prin pulverizare cu solutii de orto-fenilfenol.

Infestarea cu insecte poate fi controlata prin fumigare sau prin aplicarea unor insecticide obisnuite, ca: diclorbenzen, piretrina, pentaclorfenol laurat. Naftalina nu este destul de eficienta.

Pentru a proteja materialul impotriva moliilor, la spalare s epot adauga cateva conservante.

Textilele descoperite intr-un mediu umed sunt, de obieci, atat de fragile incat nu pot fi luate fara sa se rupa. Drept urmare, sunt atat de uzate, incat este necesar sa fie impregnate pentru a consolida materialul. Solutiile de rasina acrilica in ester acetic, cu un posibil adaos de absorbanti UV si agenti de matizare s-au dovedit a fi foarte eficiente. Solutiile de polivinilhidrat in alcool etilic si solutiile de nailon sunt la fel de potrivite.

Dezvoltarea dezivilor sintetici a facut sa creasca importanta montarii materialului textil fragil pe diferite tipuri de suport in locul coaserii. Ca suport se folosesc: nylonul cu tesatura rara si terilenul. Obiectul poate fi montat pe suporturi in mai multe moduri, dar de cele mai multe ori, pe suportul textil se aplica cu fierul de calcat una deziv sensibil la caldura, ca: acetatul de polivinil. Pentru acest tip de operatiune, masa fierbinte ofera mari avantaje, folosita pentru procedeul de dublare la picturi.

PIELEA

Cand obiectele din piele se ingroapa in pamant pentru lungi perioade de timp, sunt supuse unor deteriorari grave. In medii uscate, de obicei, pielea se pastreaza bine, dar daca a fost depozitata in conditii de umezeala, compozitia solului ii determina starea de conservare. De regula, pielea se descompune complet in cursul a catorva decenii, desi apa din solul cu continut mare de saruri poate conserva, de fapt, materialul.

Pielea este relativ rezistenta la efectele luminii. Nici chiar lumina cu lungimi de unda scurte nu produce vreo degradare serioasa. Totusi, pielea este sensibila la umiditate mare, dupa cum este destul de expusa la mucegaire; uscaciunea excesiva o face friabila.

Descompunerea pielii de catre bacterii rezulta dintr-o depozitare in sol umed. O umiditate relativa, care sa depaseasca 70% duce la dezvoltarea rapida a ciupercii pe obiectele din piele, care decoloreaza si erodeaza pielea.

Pielea este, de asemenea, susceptibila degradarii de catre insecte. Legaturile de carte sunt atacate de aceleasi insecte care distrug si hartia. Straturile subtiri din piele sunt cateodata mancate de molii.

Pielea poate absorbi mari cantitati de bioxid de sulf. Aceasta da nastere unei pigmentari rosii, care se intensifica rapid. Cauza acestor pete este numai bioxidul de sulf din atmosfera, ci si folosirea acidului sulfuric si sulfatilor in procesul de tabacire cu tanin, prima oara introdusi in sec. XIX.

Ca semne ale utilizarii se deceleaza diverse tipuri de pete, afara de urmele uzarii obisnuite. Decolorarile produse de produsi metalici de coroziune ca rugina si patina de cupru, precum si petele de la multe substante organice pot duce la distrugerea pielii. Degradarea datorita unei ingrijiri si conservari incorecte are loc mai rar.

Cand pielea este scoasa din sol umed, este imediat inmuiata in apa pentru a se evita deshidratarea, care ar face ca pielea sa devina foarte frageda. In mod normal, in apa se adauga un dezinfectant.

Exista multe repere referitoare la urmatoarele etape ale tratamentului, de obicei bazat pe inlocuirea treptata a apei cu produsi uleiosi sau acetona, urmat de un tratament cu emolienti pentru piele. Cel mai obisnuit este un compus de lanolina anhidrica, ceara de albine, ulei din lemn de cedru si hexan produs la British Museum (BM Leather Dressing), iar la Deutsches Ledermuseum din Offenbach se foloseste o solutie de grasime neutra SSSI in alcool/toluen (1:1 DIM Emulsion 1101).

In alte retete se recomanda, mai intai, inmuierea pielii in vaselina topita si, apoi, in parafina sau ceara microcristalina, pentru a se evita ca suprafata sa devina lipicioasa datorita vaselinei.

Uleiul de in, uleiul rosu turcesc, glicerina, solutiile de alcool polovinilic-glicerina in apa si polietilenglicolul sunt, de asemenea, recomandate.

La Schweizer-Landesmuseum, prima masura de tratare a pielii ude este indepartarea murdariei printr-o curatare ultrasonica. Apoi, apa este scoasa cu acetona sau metiletilcetona, dupa care urmeaza imersarea in ulei de cedru sau ulei de pin. Dupa aceea, tratamentul continua cu o curatare ultrasonica cu tetraclorura de carbon pana cand toti porii sunt complet curati. Se adauga un fungicid (compus staniu-tributil, paranitrofinol, salicilamilida, 2-mercaptobenztiazol sau tetraclor-benzochinona, din care ramane o parte din piele ca substanta de conservare.

Dupa ce a fost scoasa toata apa, de regula, obiectele din piele sunt imersate in conservante lichide sau tratate cu paste de conservare. Obiectele din piele din medii foarte uscate ridica la fel de multe probleme. Pielea se intareste si se tinde sa devina fragila. Impregnarea cu ceruri din polietilenglicol reda, adeseori moliciunea. La museul Deutschen Ledermuseum din Offenbach se foloseste emulsia grasa DLM no. 4060 cu un continut de 20% Lipoderm Liquor SA, 10% Lipoderm Liquor A, 105 Karion F si 60% apa.

Ciupercile se combat cu fungicide standard pe baza de paranitrofenol, pentaclorfenol sau orto-fenil-fenol. Insecticidele obisnuite sunt acidul cianhidric, bromura de metil sau unul din numeroasele produse specifice folosite in camerele pentru fumigare.

Lactatul de potasiu se poate folosi impotriva petelor produse de concentratia mare de bioxid de sulf din piele. Impregnarea cu o solutie foarte diluata de rasina acrilica serveste la consolidarea zonelor afectate.

Efectele uzurii pot fi atenuate prin montarea pielii pe un nou suport sau alt material. Acest lucru este adeseori necesar pentru pielea folosita pentru pereti sau pentru mobilier. Ca dezive sunt folosite produsele pe baza de acetat de polivinil si rasini epoxidice. Alegerea metodei de curatare depinde intr-o mare masura de obiectul respectiv, precum si de tipul si marimea zonei de murdarie. Daca nu este suficienta curatarea uscata cu o perie, o guma sau lina din bumbac, se folosesc solventi. O solutie diluata cu sapunuri sau detergenti este, de obicei, suficienta pentru curatarea obiectelor din piele usor patate ca legaturile de carte si obiectele de muzeu. Agentii tensio-activi nu trebuie adaugati deoarece dizolva grasimile, uleiurile si taninul. Piesele din piele rezistente, foarte patate, ca pielea de pe cufere, sei, curele sau incaltaminte se pot curata cu sapun cu aleat de potasiu.

Deutsches Ledermuseum recomanda emulsia sa DLM no.3070, ce contine 10% Lipoderm Liquor SA, 10% Lipoderm Liquor A, 10% Karion F si 70% apa. Petele de fier pot fi scoase cu acid oxalic sau agenti chelatizanti. Petele produse de materiale organice pot fi decolorate folosind substantele despre care am vorbit la capitolul despre hartie. Inainte de aplicare, substantele utilizate in acest scop sunt amestecate, in mod normal, intr-o pasta cu o pudra ca oxidul de magneziu sau amidon.

CHIHLIMBARUL

Chihlimbarul este grav atacat prin depozitarea in pamant. Suprafata se transforma intr-o pulbere si materialul, odinioara omogen, devine un fel de tesatura de crapaturi fine care-i afecteaza nu numai aspectul, ci si consistenta.

O solutie de mastic in ulei de terebentina cu polietilenglicol si glicerina diluata in apa se poate folosi pentru restaurarea acestei degradari, prin saturarea perlelor de chihlimbar cu ea, urmand uscarea la 60%. O alta posibilitate este de a folosi solutii din balsam de Canada in xilen, verni din chihlimbar si solutii de dammar in ulei de terebentina care, totusi, poate produce decolorarea si fragilitatea. Chihlimbarul grav corodat poate fi tratat printr-o repetata saturare in ulei de chihlimbar.

Chihlimbarul si rasinile gen chihlimbar precum gagat crapa foarte usor si trebuie tratat cu deosebita grija. La galeri de sculptura a lui Staatliche Museen Preussischer Kulturbesitz din Berlin, o sculptura din gagat reprezentand „Fecioara cu pruncul” a fost restaurata cu succes din nenumarate fragmente.

CEARA

Este unul din materialele cel mai frecvent folosite. Era la fel de mult folosita pentru obiectele de uz casnic si pentru mestesugarit. Totusi, natura delicata a obiectelor din ceara este unul din motivele pentru care nu prea exista obiecte din ceara ramase din Antichitate. Totusi, machetele din ceara, sculpturile, sigiliile si lumanarile din perioade mai tarzii se intalnesc in laboratorul restauratorului.

Ceara este afectata in special de temperaturile ridicate si scazute. De asemenea, culorile pot pali intr-o lumina puternica, iar ceara se murdareste foarte repede prin depunerea prafului. Conditiile proprii de depozitare constituie un foarte important aspect al conservarii cerii.

Tratamentul atent cu apa continand un agent tensioactiv poate servi la indepartarea murdariei; o grija deosebita trebuie acordata cand in apa se adauga amoniacul, deoarece ceara ar putea intra in reactie cu amoniacul. Si solventii trebuie intrebuintati cu o foarte mare atentie pentru a se evita dizolvarea cerii. Cloroformul, toluenul si xilenul nu dizolva ceara, cu conditia de a ramane in contact cu suprafata doar cateva secunde.

Cerurile colorate se utilizeaza la completarea partilor lipsa. Se topeste si se toarna in locurile respective. Locurile se netezesc, apoi, cu o spatula fierbinte. Partile mai mari sparte pot fi prinse cu ace si, dupa aceea, consolidate cu ceara topita. Partile mai mici pot fi lipite cu adezive.