Aspecte ale istoriei bisericii

I

ASPECTE ALE GÂNDIRII ŞI ISTORIEI PATRISTICE

TEOLOGIA PATRISTICĂ ŞI ETOSUL BISERICII ORTODOXE^

În 1872 Wilhelm Gass a publicat Symbolic der Griechischen Kirche. Gass a fost un cărturar expert, competent în special în câmpul studiilor bizantine. Monografiile lui, Gennadius und Pletho (Breslau, 1844) şi Die Mystik des Nikolaus Kabasilas (Greifswald, 1849) au fost contribuţii notabile la studiul teologiei bizantine, puţin cunoscută în acele timpuri. Simbolica sa a fost o carte penetrantă, bine scrisă şi foarte bine documentată. Totuşi o problemă de metodă a fost implicată în expoziţia ei. La acest punct metodologic Gass a fost puternic provocat de un alt cărturar distins, Ferdinand Kattenbusch.¹

De fapt, Gass şi-a bazat expoziţia doctrinei greceşti în principal şi deliberat pe aşa-zisele „cărţi simbolice” ale Bisericii Orientale, în particular pe Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă (în versiunea greacă revizuită) şi pe Decretele Sinodului de la Ierusalim din 1672. Acum, Kattenbusch a contestat adecvarea unui astfel de mod de abordare. În opinia sa, aşa numitele „cărţi simbolice” ale Bisericii Orientale nu pot fi privite ca şi o sursă autentică. Ele nu au fost expresii spontane ale credinţei ortodoxe. Ele au fost scrieri polemice ocazionale adresându-se în special problemelor controversei occidentale, între Roma şi Reformă, în care estul creştin nu a fost implicat intrinsec. Secolul al XVII-lea nu a fost, după cum susţine Kattenbusch, o epocă creativă în istoria Bisericii estice. Cu scopul de a cuprinde duhul genuin al Biserici Ortodoxe trebuia după Kattenbusch să mergem înapoi la epoca crucială – die Grüdungsepoche, când tradiţia greacă distinctă a fost formată în cult şi în teologie; adică la marile controverse hristologice ale Bisericii Antice. Cu scopul de a înţelege Biserica Ortodoxă în inima ei trebuia să te întorci la Părinţi, la Sfântul Atanasie, la capadocieni şi întradevăr la Pseudo-Dionisie mai mult decât la Movilă şi Dositei. Mai mult am putea înţelege tradiţia ortodoxă numai în viziunea ei centrală. Kattenbusch a accentuat centralismul viziunii hristologice în structura totală a sistemului teologic grecesc: der Inbegriff aller Themata. Câţiva ani mai târziu, Kattenbusch a folosit în expoziţia sa această metodă comprehensivă sau sintetică în propria expoziţie a Ortodoxiei estice.²

Kattenbusch a avut dreptate. Pretinsele „cărţi simbolice” ale Bisericii Ortodoxe nu au o autoritate obligatorie indiferent cât au de fost de folosite de teologi particulari şi în vremuri particulare. Autoritatea lor este subordonată şi derivată. În orice caz, ele nu au nici o autoritate prin sine, numai în măsura în care sunt în acord cu tradiţia continuă a Bisericii. În anumite locuri ele trădează o anumită influenţă occidentală. Această influenţă a fost caracteristică anumitor stadii din istoria teologiei moderne, dar în nici un caz nu sunt caracteristice Bisericii Ortodoxe. Am putea cita în acest loc o afirmaţie aptă a regretatului profesor Nicolae Glubokovski. „De fapt Ortodoxia nu are nici un fel de „cărţi simbolice” în sensul tehnic al cuvântului. Toate discuţiile despre ele sunt extrem de condiţionale şi conformabile numai schemelor Confesionale Occidentale, aflate în opoziţie cu natura şi istoria Ortodoxiei. Acestea se consideră pe ele învăţătura adevărată şi autentică a lui Hristos în toată primitivitatea şi incoruptibilitatea ei, dar apoi – ce fel de doctrină distinsă particulară pot avea cu excepţia celei a Evangheliei lui Hristos? Biserica Ortodoxă de până astăzi nu foloseşte nici un fel de „cărţi simbolice,” fiind mulţumită cu documentele tradiţionale care au caracterul de a definii credinţa.”³

Gass nu a fost prea impresionat de argumentele lui Kattenbusch. Replica sa a fost fermă şi usturătoare. Nu a existat nici un fel de „Biserică greacă” în vremurile antice: damals noch gar kiene Griechische Kirche gab, d.h., kiene Griechische Separatkirche. În opinia lui Gass, Părinţii Bisericii au fost destul de irelevanţi pentru înţelegerea Ortodoxiei contemporane. Pentru Gass, Biserica Greacă Modernă nu a fost identică cu Biserica antică: ea a fost larg deviată şi depărtată de la temeliile primare. Gass a accentuat acest punct în Simbolica sa. Kattenbusch a vorbit despre Griechische Partikularkirche. În cazul lui era doar o afirmaţie formală. În opinia sa toate semnele distinctive ale acestei Partikularkirche au fost stabilite deja în epoca de la Calcedon şi Iustinian. Anumite trăsături distinctive dar nu necesar divizate s-au dezvoltat în Est şi în Vest deja în secolele primare ale istoriei creştine şi se vorbeşte particular de tradiţii legitime „particulare”: estică şi vestică, cartagină şi romană, alexandrină şi antiohiană. În orice caz, de la ruptura ultimă cu Roma, „Biserica Greacă” a existat ca şi Partikularkirche, la fel cum a existat şi „Biserica Romană.” Gass a mers mult mai departe. În viziunea sa, Biserica Orientală modernă era o „nouă Biserică,” o nouă formaţie „denominaţională,” separată de Biserica antică printr-un lung şi complex proces de decădere şi deviaţii. În alte cuvinte ea era doar o „denominaţie” particulară, între altele şi trebuia să fie caracteristică. Pentru această datorie numai „cărţile moderne de simbolică” erau relevante.⁴