În procesul de traducere din limba română în limba germană a cărui problematică urmează a fi exemplificată în acest referat cu o traducere din eseul lui Andrei Pleşus au fost implicaţi - în decursul timpului - în jur de 800 de mediatori. Locul de întâlnire între limbi şi culturi a fost camera de studiu, reşedinţa de la ţară, redacţia ziarului, reşedinţa reginei României din Bucureşti şi Sinaia ca sursă de inspiraţie, instituţii de ştiinţă, ministere ale propagandei, edituri, asociaţii şi uniuni, cercuri literare, cefenele şi cofetării, biblioteci, saloane private (cum ar fi cele ale familiilor Flora Fröhlich şi Gerda Ziegler din Sibiu), facultăţi, birourile secretarilor literari, atelierele de lucru.
Mai întâi au existat preocupări comparative care vizau miturile şi limbile şi care au avut ca finalitate traduceri în limba germană. În epoca paşoptistă apoi li s-au alăturat motivaţii de ordin filologic şi în cele din urmă cele de natură estetică. Politica a fost cea care înainte de toate a suscitat interesul din partea germană pentru traduceri: instalarea unei monarchi de sorginte germană în Principatele Române, războaiele de eliberare antiotomane, formarea României Mari, interese geopolitice în anii ’30 şi ’40, apartenenţa la acelaşi sistem cu Republica Democrată Germană, revoluţia română din 1898 printre a cărei personaje simbolice s-au numărat şi scriitorii.
Mai întâi au existat preocupări comparative care vizau miturile şi limbile şi care au avut ca finalitate traduceri în limba germană. În epoca paşoptistă apoi li s-au alăturat motivaţii de ordin filologic şi în cele din urmă cele de natură estetică. Politica a fost cea care înainte de toate a suscitat interesul din partea germană pentru traduceri: instalarea unei monarchi de sorginte germană în Principatele Române, războaiele de eliberare antiotomane, formarea României Mari, interese geopolitice în anii ’30 şi ’40, apartenenţa la acelaşi sistem cu Republica Democrată Germană, revoluţia română din 1898 printre a cărei personaje simbolice s-au numărat şi scriitorii.
„Traducerii literare îi revine la transferul cultural o importanţă majoră. [...]. Menirea traducătorului este cea de liant; ea devine evidentă într-o epocă marcată de deschiderea şi închiderea graniţelor: literatura tradusă permite accesul la culturi diferite şi totodată deschide ferestre spre spaţii culturale până acum închise: ‚Literatura în traducere reprezintă dorinţa materializată de a comunica.‘“ [propoziţia citată aparţine lui Karl Dedecius, cf.. Peeters,2002, pag. 1 ].
„Traducerii literare îi revine la transferul cultural o importanţă majoră. [...]. Menirea traducătorului este cea de liant; ea devine evidentă într-o epocă marcată de deschiderea şi închiderea graniţelor: literatura tradusă permite accesul la culturi diferite şi totodată deschide ferestre spre spaţii culturale până acum închise: ‚Literatura în traducere reprezintă dorinţa materializată de a comunica.‘“ [propoziţia citată aparţine lui Karl Dedecius, cf.. Peeters,2002, pag. 1 ].
Traducătorul bi- sau multilingvist este un individ cu competenţă şi formaţie transculturală. Mulţi mediatori români şi germani au dovedit mai mult decât competenţă bilinguală şi biculturală.
Fiind cărturar şi traducător Johann Karl Schuller avea cunoştinţe de limbă latină şi engleză. Regina României, Carmen Sylva, a stabilit primele legături cu cultura acestei ţări prin intermediul limbii franceze. Aforsimele redactate de ea în limba franceză au fost distinse cu premiul Botta al Academiei Franceze. În 1871 lua naştere prin străduinţa ei o societate pentru traducerea în limba română a cărţilor pentru copii. 1888 publică la Bucureşti o carte pentru copii în patru limbi (germană, română, franceză, engleză) intitulată Monsiuer Hampelmann. Romanul de succes Islandfischer al scriitorului francez Pierre Loti (oaspetele reginei rezident la Sinaia) a fost între anii 1885 şi 1902 editat în traducerea lui Carmen Sylva în cinci ediţii.
Fiind cărturar şi traducător Johann Karl Schuller avea cunoştinţe de limbă latină şi engleză. Regina României, Carmen Sylva, a stabilit primele legături cu cultura acestei ţări prin intermediul limbii franceze. Aforsimele redactate de ea în limba franceză au fost distinse cu premiul Botta al Academiei Franceze. În 1871 lua naştere prin străduinţa ei o societate pentru traducerea în limba română a cărţilor pentru copii. 1888 publică la Bucureşti o carte pentru copii în patru limbi (germană, română, franceză, engleză) intitulată Monsiuer Hampelmann. Romanul de succes Islandfischer al scriitorului francez Pierre Loti (oaspetele reginei rezident la Sinaia) a fost între anii 1885 şi 1902 editat în traducerea lui Carmen Sylva în cinci ediţii.
Din perspectiva comparatistă româno-germană există în sec. XX un număr de exemple ale diversităţii lingvistice şi culturale. Bănăţeanul Zoltan Franyó a tradus din greaca veche şi maghiară dar şi (probabil din surse indirecte) într-o duzină de alte limbi. Bucovineanul Joseph Kalmer se lăuda cu traduceri efectuate fără colaboratori din 33 de limbi. Alfred Margul-Sperber, apreciat îndeosebi pentru traducerea liricii populare române, a fost interesat ca traducător şi de cântece de dragoste irlandeze şi indiene, de autori modern francezi şi englezi, de poeţi ruşi, spanioli, greci, evrei. Sperber a fost (1926) – fapt dovedit – primul traducător german al poemului Ödland de T. S. Eliot.
Paul Celan a tradus mai puţin din română, cu precădere din rusă, engleză, franceză, ebraică, italiană. Bănăţeanul stabilit la Frankfurt pe Main, Gerhardt Csejka, probabil cel mai preţuit şi productiv traducător al literaturii române contemporane, traduce ocazional (în parte recurgând la traducerile interlineare) şi poezii din maghiară, sârbo-croată şi rusă.
