Articolul 47- Drepturi Sindicale.
Se vor respecta cele stipulate în Statutul Muncitorilor, Legea Organică cu privire la Libertatea Sindicală şi celelalte dispoziţii în materie.
Eligibili. În conformitate cu cele stabilite în Articolul 69.2 din Statutul Muncitorilor, sunt eligibili muncitorii care au împlinit vârsta de optsprezece ani şi o vechime în societate de minim trei luni. Se consideră că îndeplinesc condiţia vechimii muncitorii care au prestat servicii în aceeaşi societate în anul anterior convocării alegerilor, pe o durată egală sau mai lungă de trei luni, indiferent de data angajării în momentul realizării recensământului muncitorilor. În acest scop, în recensământul citat, cu privire la muncitorii care în momentul realizării acestuia, ţinând cont de data ultimei angajări în societate, nu au vechimea necesară, se vor indica diferitele perioade în care şi-au prestat serviciile în decursul anului anterior convocării alegerilor, până la completarea vechimii necesare.
Articolul 48- Acumularea orelor.
Membrii Comitetului Societăţii şi, dacă este cazul, ai Delegaţilor Muncitorilor pot acumula creditul de ore sindicale într-una sau mai multe componente, fără a depăşi maximul total, dacă aşa au acordat şi au comunicat acest lucru societăţii.
TITLUL VI- SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ
Articolul 49.- Securitate şi sănătate în muncă.
Se vor respecta cele stipulate în Legea 31/1995, din 8 noiembrie, cu privire la Prevenirea Riscurilor Profesionale, precum şi în celelalte normative în vigoare în materie.
Articolul 50.- Delegaţi pentru Prevenire.
1.- Delegaţii pentru Prevenire sunt reprezentanţii muncitorilor cu funcţii specifice în materie de prevenirea riscurilor la locul de muncă. Delegaţii pentru Prevenire sunt desemnaţi de către şi dintre reprezentanţii muncitorilor, în conformitate cu cele prevăzute în Articolul 35.2 din Legea 31/1995, cu privire la Prevenirea Riscurilor Profesionale.
Delegaţii pentru Prevenire dispun de competenţa, autorizaţiile şi garanţiile stabilite în Articolele 36 şi 37 din Legea cu privire la Prevenirea Riscurilor Profesionale. Totuşi, atunci când în societăţi nu există reprezentanţi ai muncitorilor, Delegaţii pentru Prevenire pot fi desemnaţi de către şi din rândul muncitorilor care se declară de acord să îndeplinească aceste funcţii.
2.- Delegaţi de Sector pentru Prevenire. Se vor respecta cele acordate la nivel de Interconfederaţie.
Articolul 51.- Asigurarea sănătăţii. Dreptul muncitorilor la protejarea eficientă a sănătăţii.
Toţi muncitorii, indiferent de sex, au dreptul să li se garanteze, de către patron, securitatea şi sănătatea din toate punctele de vedere care ţin de postul ocupat. Prin urmare, patronul trebuie să le garanteze muncitorilor condiţiile adecvate pentru asigurarea unei buni stări de sănătate în funcţie de factorii de risc la care sunt expuşi, în conformitate cu cele stabilite în Articolul 22 din Legea 31/1995, cu privire la Prevenirea Riscurilor Profesionale.
Asigurarea sănătăţii trebuie să se realizeze conform normativelor specifice existente pentru fiecare caz şi a regulamentelor stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Consumului, dacă acestea există. În lipsa acestora sau în mod complementar, asigurarea sănătăţii trebuie realizată prin alte mijloace rezultate din cunoştinţele ştiinţifice. Toate acestea trebuie realizate conform celor prevăzute în Articolul 37.3.c din Decretul Regal 39/1997, prin care se aprobă Regulamentul Serviciilor de Prevenire. În conformitate cu cele stabilite în Protocolul de Control Sanitar Specific al Insectofungicidelor, cu privire la periodicitate trebuie să se considere, ca normă generală, că controlul medical trebuie făcut anual. În ciuda celor indicate anterior, va fi semestrial dacă muncitorul este expus de obicei şi/sau intens sau dacă astfel recomandă alterările detectate. Rezultatele vor fi comunicate muncitorilor afectaţi.
Datele medicale cu caracter personal nu pot fi puse la dispoziţia patronului sau a altor persoane fără consimţământul expres al muncitorului. Toate cheltuielile legate de acestea sunt suportate de patron, neputând să cadă în sarcina muncitorilor.
Articolul 52.- Norme cu privire la aplicarea produselor fitosanitare.
În timpul manipulării şi aplicării insectofungicidelor trebuie respectate cu stricteţe instrucţiunile de utilizare a acestora indicate pe eticheta ambalajelor şi în special intervalele de siguranţă corespunzătoare. Pentru lucrările în sere, muncitorii vor fi informaţi asupra produselor fitosanitare pe care le folosesc, fiind interzisă munca în serele în care se aplică acest tratament.
În conformitate cu cele stabilite în Decretul 260/1998, din 15 decembrie, prin care se stabileşte normativa pentru reglementarea eliberării permisului pentru utilizarea insectofungicidelor, personalul care se ocupă de tratamentele cu aceste produse trebuie să fie pe deplin calificat pentru a desfăşura această activitate şi să se afle în posesia pemisului corespunzător, care să certifice cunoştinţele sale teoretice şi practice în materie.
Articolul 53.- Comitetul pentru Securitate şi Sănătate.
Comitetul pentru Securitate şi Sănătate este organul pariatar şi colegiat de participare destinat a consulta periodic acţiunile societăţii în materie de prevenire a riscurilor.
Se va consitui un Comitet pentru Securitate şi Sănătate în toate societăţile sau centrele de muncă în care lucrează 50 sau mai multe persoane, care va fi alcătuit din Delegaţii pentru Prevenire, pe de-o parte, şi patronul şi/sau reprezentanţii săi în număr egal cu cel al Delegaţilor pentru Prevenire. Comitetul va avea competenţa şi capacităţile care i se atribuie prin Articolul 39 din Legea cu privire la Prevenirea Riscurilor Profesionale .
Articolul 54.- Comisia Paritară pentru Sănătate la Locul de Muncă.
Se constituie o Comisie pentru Sănătatea la Locul de Muncă cu reprezentare paritară, alcătuită din trei membri din rândul fiecărei părţi semnatare a prezentului Contract Colectiv.
Din partea societăţii:
ASEMPAL: Dl. Luis Docavo Alberti (titular) şi Dl. Joaquin Sánchez Sánchez (locţiitor).
ASAJA: Dna. Adoración Blanque Pérez (titular) şi Dl. Francisco J. Fernández Escudero (locţiitor).
UAGA: Dna. Mª. Rosario Acien Olivares (titular) şi Dl. Juan José Rull Galdeano (locţiitor).
Din partea sindicatului:
CC.OO : Dl. Francisco Salvador Castelló şi Dna. Dolores Granados Martín.
UGT: Dna. Cristina Ortiz Andreu. Toţi trei în calitate de titulari. Locţiitorii vor fi numiţi când va fi necesar.
Comisia se va reuni cel puţin de două ori pe an sau de fiecare dată când una dintre organizaţiile care o alcătuiesc solicită acest lucru în scris membrilor acesteia, expunând în acest înscris subiectele care vor fi tratate. La primirea înscrisului, Comisia trebuie să se reunească într-un termen maxim de 20 zile de la primirea solicitării.
Dacă este vorba de o chestiune extrem de gravă şi urgentă, această convocare se poate face prin fax sau telefonic, încercându-se să se adune cât mai repede posibil, în orice caz, într-un interval maxim de o săptămână. Funcţionarea acestei Comisii se va desfăşura după cum ea însăşi acordă.
Funcţii şi activitate.
1.- Promovarea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă orientată către ridicarea nivelului de protecţie a securităţii şi sănătăţii muncitorilor la locul de muncă.
2.- Promovarea respectării normativei cu privire la prevenirea riscurilor profesionale de către muncitorii care intră în domeniul ei de aplicare.
3.- Promovarea organizării de activităţi de informare şi formare a patronilor şi muncitorilor.
4.- Colaborarea cu organele Administraţiei publice competente în materie de muncă, în scopul aducerii la cunoştinţă a acţiunilor concrete planificate în acest domeniu de activitate.
5.- Analizarea numărului de accidente de muncă înregistrate în acest sector, pe baza datelor puse la dispoziţie de Centrul Provincial de Securitate şi Igienă la Locul de Muncă.
6.- Obţinerea tuturor informaţiilor necesare, de la organele administrative competente şi de la instituţiile implicate, fie aceste publice sau private, pentru o mai bună cunoaştere a realităţii din sector în materie de prevenire.
7.- A discuta cu privire la toate aspectele care pot afecta muncitorii care se ocupă de aplicarea insectofungicidelor. Acordurile la care se poate ajunge se vor anexa la textul prezentului Contract Colectiv.
8.- Orice altă funcţie complementară celor anterioare.
Articolul 55.- Echipamente de lucru şi mijloace de protecţie.
Patronul va adopta măsurile necesare pentru ca echipamentul de lucru să fie cel adecvat şi adaptat la lucrările care vor fi desfăşurate, astfel încât să garanteze securitate şi sănătatea muncitorilor în timpul utilizării acestuia.
Dostları ilə paylaş: |