Biografia lui henri-irenee marrou nu are nimic spectaculos

XX

Istoricul trebuie să-şi revadă şi să-şi rafineze neîncetat instrumentele de analiză: de-abia am recunoscut autonomia civilizaţiei imperiale tîrzii, Spăt-antike, epoca Theopolis-ului sau orice denumire vom adopta, şi iată că trebuie deja s-o dedublăm: într-adevăr, ea se prezintă sub două înfăţişări distincte, deşi contemporane şi, în mare măsură, omologe; primei faze a civilizaţiei bizantine, fază numită de E. Stein friihbyzantinische „bizantină timpurie", îi corespunde în Occident această Spătantike latină ce-şi află în Sfîntul Augustin o atît de magnifică ilustrare.

Paralelismul dintre cele două se vădeşte a fi extrem de semnificativ: com-parîndu-le, nu găsesc în acest „bizantinism latin" nimic care l-ar condamna la o decadenţă rapidă şi la o moarte precoce: el nu prezintă mai multe simptome de degenerescentă decît omologul său răsăritean.

Uitarea limbii greceşti constituie, după cum am văzut, contrapartea nega­tivă a emancipării lumii latine: era nevoie ca Sfîntul Augustin să cunoască slab limba greacă pentru ca, neavînd memoria împovărată de dialectica ad intra care servea teologilor răsăriteni la construirea Sfintei Treimi, să fie liber să elaboreze teoria originală care-l aşază la început nu pe 6 Qzoq (adică pe Tatăl), ci pe Deus Trinitas...

Multe alte componente ale procesului s-ar cere de asemenea revizuite: nu cred, de pildă, că respectul faţă de tradiţia clasică ar fi neapărat un factor de decadenţă; el poate, ce-i drept, să dăuneze gîndirii originale dacă „ne mărginim să comentăm soluţiile deja dobîndite de un gînditor sau altul din Antichitate"²⁰⁶, dar acesta nu e un rău necesar: încă din secolul al III-lea,

²⁰⁵ Cf. deocamdată studiul lui C. N. Cochrane, Christianity and Classical Culture (i. e. idealul politic al imperiului roman!), a Study ofThought and Action from Augustus to Augustin¹, New York, 1944; necunoscînd însă idealul paralel al împăratului bizantin, autorul n-a putut să-şi aşeze analiza într-o perspectivă justă (cf. recenzia mea ap. The Review ofPolitics, voi. 9, 1947, pp. 247-252).

²⁰⁶ Citez o dată mai mult recenzia lui A. J. Festugiere, Revue des etudes grecques, voi. 52, 1939, p. 235.

520

SFÎNTUL AUGUSTIN ŞI SFÎRŞITUL CULTURII ANTICE

existau la Alexandria vajnici profesori care se îndeletniceau cu comentarea didactică a lui Platon şi Aristotel; ceea ce n-a împiedicat afirmarea geniului lui Plotin, iar geniul lui Augustin a ştiut, la rîndul său, să se emancipeze de noua „scolastică plotiniană".

Nu, decadenţa nu era inevitabilă. Am greşit văzînd în proiectele de manuale exegetice schiţate în De doctrina christiana „poziţii de retragere" pregătite de Sfîntul Augustin „pentru un discipol despre care ştie că e cu siguranţă mai puţin învăţat ca el" (p. 433): cum ar fi putut el să prevadă în ce condiţii, în ce context barbarizat aveau să lucreze de fapt urmaşii săi în Africa vandală, în Provenţa vizigotă sau în Italia longobardă? Elaborarea de manuale practice, ut non sit necesse propter pauca laborare „ca să nu tre­buiască să trudească pentru rezultate puţine" (p. 333), era în sine un in­strument de progres pedagogic, în care se vădea caracterul matur dobîndit de cultura creştină: aceste manuale ar fi înlesnit educaţia elementară a unei elite mai numeroase de „învăţaţi creştini"; şi n-ar fi devenit primejdioase decît în ziua în care oamenii s-ar fi mulţumit să rămînă la ele, în care, încetînd să fie doar o etapă a iniţierii în cultură, ar fi ajuns să însemne întreaga cultură.

Nu trebuie să proiectăm asupra epocii Sfîntului Augustin umbra vre­murilor de restrişte care i-au urmat. în ce mă priveşte, am acum sentimentul foarte acut că această faimoasă Decadenţă nu se precipită, ba chiar — să îndrăznim s-o spunem — nici nu se iveşte decît în urma şocurilor invaziilor germanice şi a distrugerii imperiului din Occident. Cultura epocii Spătantike era solidară cu o anumită structură socială; tradiţiile, instituţiile sale (şco­lile. ..) erau, ca însăşi această societate, solidare la rîndul lor cu un anumit organism politic, imperiul roman. Cucerirea barbară, provocînd prăbuşirea acestui edificiu politic şi social, a atras după sine dezintegrarea culturii. Dar aceasta nu-i decît o repercusiune, o consecinţă indirectă. Să nu ne pripim să vorbim de „accident" istoric: revine istoriei militare, politice, economice şi sociale să cerceteze şi să ne spună cum de s-a prăbuşit imperiul în Occi­dent²⁰⁷, de ce s-a dovedit atît de fragil, şi dacă această cădere a fost inevitabilă.

Numai întrucît era solidară cu această infrastructură, cultura imperială tîrzie poate fi şi ea considerată muritoare, fragilă sau condamnată să piară. Prin ea însăşi, această cultură era perfect viabilă, şi nu mi se pare că ar fi fost mai puţin vivace în Occident decît în Orientul prebizantin. Un efort tot mai mare de înţelegere a mentalităţii augustiniene, situîndu-ne în chiar miezul gîndirii sale, ne permite să-i retrăim epoca aşa cum a trăit-o el însuşi: nu văd ca el să fi avut motive temeinice să se îndoiască de viitorul culturii, al culturii latine şi creştine în slujba căreia a trudit atîta.

I-a fost, fără îndoială, dat să cunoască groaznicul avertisment pe care l-a reprezentat cucerirea Romei de către Alaric, fiind, pe moment, asemeni tutu-

²⁰⁷ Adevărata problemă priveşte acest aspect: de ce Occidentul a sucombat, de ce Orientul a rezistat sub loviturile barbarilor, de care nu a fost cruţat?

„RETRACTATIO"

521

ror contemporanilor săi, profund impresionat²⁰⁸, dar gîndirea nu i-a fost „cu adevărat răvăşită" (p. 292). E de-ajuns să citeşti Cetatea lui Dumnezeu, la care a început să lucreze imediat după această catastrofă şi care exprimă totuşi o atît de mare speranţă: îl vedem, din anul 415, formulînd foarte limpede în cartea a patra ideea că, la urma urmei, nimic nu-i definitiv compromis, că totul se mai poate încă îndrepta: „Desigur, imperiul roman a fost lovit, dar n-a fost năruit; el a mai trecut şi altădată prin asemenea încercări: nu-i cazul să ne lăsăm azi pradă deznădejdii, nec istis temporibus desperandum est« nu trebuie să ne pierdem speranţa nici pentru vremea noastră ». Facă-se voia Domnului!"²⁰⁹

A murit la 28 august 430, în oraşul său episcopal, Hippona, asediat de vandali, cu cîteva săptămîni înainte de capitulare: ce simbol al sfîrşitului unei lumi — al unei culturi, după cum s-a spus adesea. Dar „ca întotdeauna, istoricul e cel care, de la distanţă, descoperă aici simbolul" (p. 19); nici chiar pe patul de moarte Sfîntul Augustin nu credea că prăbuşirea e fatală. Putem afla de la Possidius care au fost ultimele preocupări omeneşti ale acestui suflet aflat deja foarte aproape de Dumnezeu: continua să se gîndească la viitorul operei sale şi la cel al culturii creştine: Ecclesiae bibliothecam, omnesque codices diligenter posteris custodiendos semper iubebat „era mereu preocupat ca biblioteca bisericii şi toate manuscrisele să fie păstrate cu grijă pentru urmaşi"²¹⁰.

Cît priveşte restul, et leguntur utiliter, si nonnullis ignoscatur, vel si non ignoscatur, non tamen inhaereatur erratis „şi sînt citite cu folos, chiar dacă pentru unele există iertare sau, dacă nu sînt iertate, cel puţin să nu se persiste în greşeală"²¹¹*.

²⁰⁸ Vezi, de exemplu, răspunzînd strigătelor de durere ale Sfîntului Ieronim (p. 288, n, 71), frumoasa predică De excidio urbis, P. L., voi. XL, c. 716-724.

²⁰⁹ Cetatea lui Dumnezeu 4, 7, P. L., voi. XLI, c. 117.

²¹⁰ Possidius, Vita 31, P. L., voi. XXXII, c. 64; Possidius nu spune că acestea au fost unele dintre ultimele cuvinte ale lui Augustin, dar fraza citată se află intercalată printre consideraţiile privitoare la dispoziţiile testamentare ale episcopului din Hippona.

²¹¹Retractări, Prol. 3, ibid., c. 586.

* în original, urmează o listă de unsprezece pagini de îndreptări, suprimări şi mici adăugiri la textul şi notele primei ediţii (1938), retipărit peste ani (1949, 1958, 1983) fără nici o modificare. în versiunea românească de faţă, conţinutul acestei erate a fost introdus în corpul traducerii. în aceste condiţii, am considerat că structura ediţiei franceze — ale cărei repere se constituie într-o adevărată „radiografie" a „istoriei" acestui volum: introducere, partea întîi, partea a doua, partea a treia, încheiere, apendice, indice (biblio­grafic, ...), „Retractatio" — în prezenta ediţie românească nu se mai justifică întru totul; astfel, am introdus „Retractatio" la sfîrşitui textului propriu-zis, imediat după apendice, completînd, cu referinţele bibliografice cuprinse în ea, indicele bibliografic (care în volumul francez se oprise la nivelul anului 1938) (n. t.).

3
I. INDICE BIBLIOGRAFIC

Articolele din dicţionare şi enciclopedii clasice nu figurează în indice cînd n-au fost citate decît cu titlu de instrument de referinţă general. Formatul nu e indicat decît dacă nu este in-octavo.

Culegeri colective publicate cu prilejul celui de-al XV-lea centenar al Sfîntului Augustin

I. Aurelius Augustinus. Die Festschrift der Gorres-Gesellschaft zum 1500. Todestage des heiligen Augustinus (publicat de M. Grabmann şi J. Mausbach), Koln, 1930.

II. S. Agostino. Pubblicazione commemorativa del XV centenario della sua morte. Rivista difilosofia neo-scolastica, supplemente speciale al voi. XXIII, ianuarie 1931, Milano, 1931.

III. Saint Augustin. Cahier de la Nouvelle Journee, nr. 17, Paris, 1930.

IV. Miscellanea Agostiniana, testi e studi pubblicati a cura del ordine eremitano di S. Agostino nel XV centenario della morte del santo dottore, 2 voi., Roma, 1930.

V. Miscellanea Augustiniana, Rotterdam, 1930.

VI. A Monument to St. Augustine, Essays on His Age, Life and Thought, Londra, 1930.

xTubert H. — Die Lehre vom Ethos in der griechischen Musik, Leipzig, 1899.

— Die Musikanschauung des Mittelalters und ihre Grundlagen, Leipzig, 1905. Albertini E. — La composition dans Ies ouvrages philosophiques de Seneque, Paris,

1923.

— L'empire romain, ap. Halphen şi Sagnac, Peuples et civilisations, Histoire

generale, voi. IV, Paris, 1929.

Ales A. d' — hala, ap. Recherches de sciences religieuses, 1921, pp. 214—219. Alfaric P. —L'evolution intellectuelle de saint Augustin. I. Du Manicheisme au

Neo-platonisme (singurul apărut), Paris, 1918.

— (Recenzie la Boyer, Christianisme et neo-platonisme), ap. Revue historique,

voi. CXXXVIII (192l-l922), p. 108.

* Altaner B. — Eustathius, der lateinische Ubersetzer der Hexaemeron-Homilien Basilius des Grossen, ap. Zeitschriftf. d. Neutest. Wiss., voi. 39, 1940, pp. 16l-l70.

* Autorii şi lucrările introduse prin asterisc sînt menţionaţi în „Retractatio" (n. ed.).

526

SFÎNTUL AUGUSTIN ŞI SFÎRŞITUL CULTURII ANTICE

— * Augustinus und die griechische Sprache, ap. Pisciculi (Melanges Dblger), Antike und Christentum, Ergănzungsband,\, 1939, pp. 19-40.

— * Augustinus und die christliche Patristik, ap. Byzantinische Zeitschrift, voi. 41, 1941, p. 59.

Alton J.-F. D' — Roman Literary Theory and Criticism. A Study in Tendencies,

Londra, 1931. Ambroggi P. de — L'Itala di S. Agostino, ap. Scuola Cattolica, 57 (1929),

pp. 114-l21.

— L'Itala, versione latina o greca? ap. id., 57 (1929), pp. 443-451. Ameringer T. E. — The Stylistic Influence ofthe Second Sophistic on the Panegyrical

Sermons of S. John Chrysostomus, Patristic Studies (editate de Catholic

University of America), V, Washington, 1921. Amerio F. — // „de Musica" di S. Agostino, Torino, f.d. (1929) (= ap. Didaskaleion,

1929, pp. l-l96). Angus S. — The Sources ofthe First Ten Books of St. Augustine' s de Civitate Dei,

Princeton, 1906. Appuhn A. — Das Trivium und Quadrivium in Theorie und Praxis, I. Das Trivium,

Erlangen, 1900. Arnim H. von — Leben und Werken des Dio von Prusa, Berlin, 1890.

— Stoicorum Veterum Fragmenta, voi. I, Leipzig, 1905; voi. II, Leipzig, 1903;

voi. III.Leipzig, 1903_v Arnou R. — Articolul Platonisme des Peres, ap. Vacant-Mangenot-Amann,

Dictionnaire de theologie catholique, voi. XII, c. 2258-2392. * Aron R. — Essai sur la theorie de l'histoire dans l'Allemagne contemporaine,

Paris, 1938. Arts M. R. — The Syntax ofthe Confessions of St. Augustine, Patristic Studies, XIV,

Washington, 1927. Atkins J.-W.-H. — Literary Criticism in Antiquity, a Sketch oflts Development,

2 voi., Cambridge, 1934.

JJaebler J.-J. — Beitrăge zu einer Geschichte der lateinische Grammatik im

Mittelalter, Halle, 1885. Baldwin C. S. — St. Augustine and the Rhetoric of Cicero, ap. Proceedings ofthe

Classical Association, 22 (1925), pp. 24-46.

— Medieval Rhetoric and Poetic (to 1400) Interpreted from Representative Works,

New York, 1928, in-l2. Balestri G. — Di un celebre passo in de Doctrina Christiana del S. P. Agostino,

Florenţa, 1927. Ballerini P. — // metodo di S. Agostino negii Studi, Roma, 1757, in-34 (acest

opuscul destul de rar se găseşte la Roma, în Biblioteca Angelică şi în

Biblioteca Vaticana). Balmuş C.-I. — Etude sur le style de saint Augustin dans Ies Confessions et la Cite

de Dieu, Paris, 1930.

— La lettre de saint Augustin â Licentius (Ep. 26), ap. în memoria lui Vasile Pân'an,

Bucureşti, 1934, pp. 2l-27.

Balogh I. — Augustins „alter und neuer Stil", ap. Die Antike, 3 (1927), pp. 35l-367.

— Voces Paginarum, Beitrăge zur Geschichte des lauten Lesens und Schreibens, ap.

Philologus, voi. LXXXII, 1926, pp. 84-l09; 202-240.

INDICE BIBLIOGRAFIC

527

* Balthasar, H. Urs von — Theologie et Saintete, ap. Dieu Vivant, 12, 1948,

pp. 17-31. Bardenhewer O. — Geschichte der altkirchlichen Literatur, voi. IV, Das fiinfte

Jahrhundert, ed. 1 şi a 2-a, Freiburg im Breisgau, 1924. Bardy G. — Le „De Haeresibus" et ses sources, ap. Miscellanea Agostiniana (=

IV), voi. 2, pp. 397-417.

— La litterature patristique des Quaestiones et Responsiones sur l'Ecriture sainte, ap. Revue biblique, 1932, pp. 210 şi urm., 341 şi urm., 515 şi urm.; 1933, pp. 14 şi urm., 211 şi urm., 328 şi urm.

— L'eglise et Venseignement dans Ies trois premiers siecles, ap. Revue des sciences religieuses (Strasbourg), 1932, pp. l-28.

— L'eglise et Venseignement au quatrieme siecle, ap. Revue des sciences religieuses, 1934, pp. 525-549; 1935, pp. l-27.

— * La question des langues dans l'eglise ancienne, voi. I, Paris, 1948, pp. 196-202. Barry M. I. — Saint Augustine the Orator. A Study ofthe Rhetorical Qualities of St.

Augustine's Sermones adpopulum, Patristic Studies, VI, Washington, 1924. Bassi D. — Sânt' Agostino e Virgilio, ap. Annali dell'Istruzione Media, 6, 1930,

pp. 420-431. Bate H. N. — Some Technical Terms of Greek Exegesis: a>Ar|Yopia, Secopla

tpoTUKOc;, ap. Journal ofTheological Studies, 24 (1923), pp. 59-66. Battifol P. —Etudes de liturgie et d'archeologie chretienne, Paris, 1919, in-l2.

— Le catholicisme de saint Augustin, 2 voi., Paris, 1920, in-l2. Baumgarten F., Poland F., Wagner R. — Die Hellenistisch-Romische Kultur, ■

Leipzig, 1913. Baxter J. H. — Colloquialisms in Saint Augustine, ap. Archivum Latinitatis Medii

Aevi (Bulletin Du Cange), 3, 1927, pp. 32-33. Bayet J. — Les origines de l'Hercule Romain, Paris, 1926.

— Litterature latine, histoire, pages choisies, traduites et commentees, Paris, 1934,

in-l6.

Becker H. — Augustin, Studien zu seiner geistigen Entwicklung, Leipzig, 1908. Berard V. — Introduction ă l'Odyssee, voi. II, Le Poeme represente, le Poeme edite,

Paris, 1924. Berthelot A. — Introducere şi Comentariu la ediţia pregătită de el a lui Festus

Avienus, Ora Maritima, Paris, 1934. Bidez J. — Vie de Porphyre, le philosophe neo-platonicien, Gând, 1913.

— Ediţia din împăratul Iulian, CEuvres completes, 1, 2, Lettres et Fragments

(colecţia „Bude"), Paris, 1924.

— La vie de VEmpereur Julien, Paris, 1930.

Billen A.-V. — The Old Latin Texts ofthe Heptateuch, Cambridge, 1927. Blasic P. — De Opere exegetico S. Augustini, ap. Bogoslov Smotra, 18 (1930),

pp. 415-429. Bloch O., Wartburg W. von, Dictionnaire etymologique de la languefranqaise,

2 voi., Paris, 1932. Blondel M. — Latent Resources in St. Augustine's Thought, ap. Monument to St.

Augustine (= VI), pp. 319-353.

— Le fecondite toujours renouvelee de la pensie augustinienne, ap. Saint Augustin

(= III), pp. 3-20.

Cf. Revue Neo-scolastique, 1930, pp. 26l-273; Revue de metaphysique et de morale, 1930, pp. 423-469.

528 SFÎNTUL AUGUSTIN ŞI SFÎRŞITUL CULTURII ANTICE

Boissier G. — La fin du Paganisme, etudes sur Ies dernieres luttes en Occident au

IVe siecle, ed. a 3-a, 2 voi., Paris, 1898, in-l6. Boemer F. — Der lateinische Neuplatonismus und Neupythagoreismus und Claudius

Mamertus in Sprache und Philosophie, Leipzig, 1936. Bornecque H. —Les dausules metriques latines, Lille, 1907.

— Introducerea la traducerea făcută de el a lui Seneca Retorul, Controverses et

Suasoires, 2 voi., ed. a 2-a, Paris, 1932.

Bouard M. de — Encyclopedies Medievales. Sur la „connaissance de la nature et du monde" au moyen-âge, ap. Revue des questions historiques, 1930, pp. 258-304.

— Une nouvelle encyclopedie medievale, le Compendium Philosophiae, Paris, 1936. Bouillet M.-F. — Traducerea lui Plotin, Les Enneades, 3 voi., Paris, 1857-l861. BOULANGER A. — Aelius Aristide et la sophistique dans la province d'Asie au II'

siecle de notre ire, Paris, 1923. Boulenger F. — Introducerea la ediţia sa din Sf. Vasile, Auxjeunes gens sur la

maniere de tirer profit des lettres helleniques (colecţia „Bude"), Paris, 1935. Bourgery A. — Seneque prosateur. Etudes litteraires et grammatkales sur la prose

de Seneque le philosophe, Paris, 1922. Bousset W. — Judisch-christlicher Schulbetrieb in Alexandria und Rom. Literarische

Untersuchungen zu Philo und Clemens von Alexandria, Justin und Irenăus,

Gottingen, 1914. ^v Boyer C. — L'idee de verite dans la philosophie de saint Augustin, Paris, 1920.

— Christianisme et neo-platonisme dans laformation de saint Augustin, Paris, 1920.

— La contemplation d'Ostie, ap. Saint Augustin (= III), pp. 137-l61.

— Articolul Augustin (Saint), I, ap. Villert M., Cavallera F., De Guibert J.,

Dictionnaire de spiritualite ascetique et mystique, Doctrine et Histoire, voi. I, fasc. 4, Paris, 1935, c. 110l-l130. Brehaut E. —An Encyclopedist ofthe Dark Ages, Isidor ofSeville, New York,

1912.

Brehier E. — Introducerea la ediţia sa din Plotin, Enneades (colecţia „Bude") voi. I, Paris, 1924, pp. I-XLV.'

— Les idees philosophiques et religieuses de Philon d'Alexandrie, ed. a 2-a, Paris,

1925.

— Histoire de la philosophie, voi. I, Antiquite et moyen-âge, Paris, f.d. (1926—1927).

— La Philosophie de Plotin, Paris, f.d. (1928).

— (Recenzia la Schissel von Fleschenberg, Marinos von Neapolis), ap. Revue

d'histoire de la philosophie, 1929, pp. 226-227. Brunner J. N. — Der heilige Hieronymus und die Mădchenerziehung auf Grund

seiner Briefe an Laeta und Gaudentius, Miinchen, 1910. Bruyne D. de — L'Itala de saint Augustin, ap. Revue benedictine, 1913,

pp. 294-314.

— Les fragments de Freising (epitres de saint Paul et epitres catholiques), Collectanea Biblica Latina, 5, Roma, 1921.

— Encore Vitala de saint Augustin, ap. Revue d'histoire ecclesiastique, 1927,

pp. 779-785.

— (Recenzii critice şi publicaţii relative la hala), ap. Bulletin d'ancienne litterature

chretienne latine, 2, numerele 102-l04 (supliment YaRevue benedictine, 1930, pp. [30][31])
INDICE BIBLIOGRAFIC

529

— Saint Augustin reviseur de la Biblie, ap. Miscellanea Agostiniana (= IV) voi. II,

pp. 52l-606.

— Les citations bibliques dans le de Civitate Dei, ap. Revue biblique, 1932, pp. 550-560.

— La correspondance echangee entre Augustin et Jerome, ap. Zeitschrift fur die

Neutestamentliche Wissenschaft, 1932, pp. 233-248.

— Notes sur le Psautier de saint Augustin, ap. Revue benedictine, 1933, pp. 20-28. Burckitt F. C. — The Old Latin and the hala, Texts and Studies, IV, 3, Cambridge,

1896. Bury J. B. — History ofthe Later Roman Empire from the Death ofTheodosius 1 to

the Death of Justinian, ed. a 2-a, 2 voi., Londra, 1923. Butler C. — Western Mysticism. The Teaching of St. Augustine, Gregory and

Bernard on Contemplation and Contemplative Life. Neglected Chapters ofthe

History ofReligion, ed. a 2-a, Londra, 1927.

* VjADIOU R. — Notes sur la premiere theologie de saint Augustin, ap. Recherches

de sciences religieuses, voi. 27, 1937, pp. 597—614. Cantor M. — Vorlesungen iiber Geschichte der Mathematik, voi. I, ed. a 3-a,

Leipzig, 1907. Capelle B. — Le texte du Psautier latin en Afrique, Collectanea Biblica Latina, 4,

Roma, 1913.

— (Recenzie critică a unor publicaţii privitoare la hala), ap. Bulletin d'ancienne litterature chretienne latine, I, numerele 666-667, supliment la Revue benedictine, 1928, pp. [265]-[266].

Cappuyns M. —Jean Scot Erigene, sa vie, son ceuvre, sa pensie, Louvain, Paris,

1933. Capua F. di — // ritmo prosaico in S. Agostino, ap. Miscellanea Agostiniana (= IV),

voi. II, pp. 607-764.

* Caramella S. — / Neoplatonici nelle Confessioni di S. Agostino, ap. Nuovo

Didaskaleion (Catania), I, 1947, pp. 49-54.

Carcopino J. — Etudes Romaines, (I), La Basilique pythagoricienne de la Porte Majeure, Paris, 1926, in-l6.

— L'Education Romaine, ap. Bulletin de la Societe franqaise de pedagogie, nr. 27, martie 1928, pp. 15-l9.

— Virgile et le mystere de la IV^e Eclogue, Paris, 1930, in-l6.

— La Republique romaine de 133 ă 44 avânt J.-C, Histoire Romaine, voi. II (în două părţi, prima cu Bloch G.), ap. Glotz G., Histoire generale, I. Histoire Ancienne, partea a 3-a, Paris, 1935.

Cardamone R. — Della Musica di Sânt'Agostino libri sei, tradotti e annottati,

Florenţa, 1878.

Casamassa A. — // Pensiero di Sânt'Agostino nel 396-397, Roma, 1919. Cavallera F. — Saint Jerome, sa vie et son ceuvre, 2 voi., Paris-Louvain, 1922.

— Encore Vitala de saint Augustin, ap. Bulletin de litterature ecclesiastique, 29, 1928, pp. 119-l36.

— * La contemplation d'Ostie, ap. Revue d'asc. et de myst., voi. 20, 1939, pp. 18l-l96.

Cayre F. — La contemplation augustinienne. Principes de la spiritualite de saint Augustin, Paris, 1927, in-l2.

530 SFÎNTUL AUGUSTIN ŞI SFÎRŞITUL CULTURII ANTICE

— * La vision d'Ostie, ap. La vie spirituelle, voi. 60, 1939, supl. (23) - (38).

* Chatillon F. — Locus cui nomen Theopoli est... Essai sur Dardanus, prefet du

pretoire des Gaules au V^e siecle, correspondant de saint Jerome et de saint Augustin, et sur sa fondation de Theopolis, Gap, 1943.

Chenu M. D. — La theologie comme science au XIII^e siecle. Genese de la doctrine de saint Thomas, ap. Archives d'histoire doctrinale et litteraire du Moyen Age, 2, 1927, pp. 3l-71.

— * Ratio Superior et Rado Inferior, ap. Revue des se. phil. et theol., voi. 29, 1940, pp. 84-89.

Chevalier I. — S. Augustin et la pensie grecque, Ies relations trinitaires, Fribourg

(Elveţia), 1940, pp. 98—102; 118. Chevalier J. — Etude critique du dialogue pseudo-platonicien l'Axiochos, sur la

mort et l'immortalite de l'âme, Paris, f.d. (1915). Christopher J.-P. — 5. Aurelii Augustini Hipponensis Episcopi De Cathechizandis

Rudibus Liber Unus, translated with an introduction and commentary, Patristic

Studies, VIII, Washington, 1926. Claesen A. — Augustinus en Cicero's Hortensius, ap. Miscellanea Augustiniana

( =