Buletinul clubului Român din Chattanooga Numărul 20 (douăzeci) Iunie 2013 romclub wordpress com

Imi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorţesc limba. În timp, unele rezistă, altele dispar. A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate de sus în jos în Ţările Române. Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul 19 au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic. Rusismele din anii 50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale.

După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi săachieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin? Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, care voia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate – şi reclamele în engleză.

Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii. Secretarele nu-şi mai spuneau decît manager assistant. Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici dar vioaie. Nici gînd. S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, cum cuvinte româneşti cît se poate de utile sînt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române şi cu gramatica ei. Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului. Potrivit lor nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi. Nu mai sîntem hotărîţi să facem ceva, ci sîntem determinaţi. Nu mai realizăm,  ci implementăm. Nu ne ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă. Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must! Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care sîntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesînd la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv. Altfel, cînd ies din rol, îi auzi cu cîte un neaoş şi superior „Să-mi bag …” sau cu concluzia absolută: „Un căcat!”

Ca orice altă limbă, româna suferă un permanent proces de transformare, inclusiv adoptarea de neologisme. Multe din neologismele definitiv intrate în fondul lingvistic sunt utile şi îmbogăţesc limba, altele au efect negativ, “strică şi urâţesc” vorbirea curentă, pătrund în vocabularul folosit de media, chiar în scrierea literară.

Lingviştii români descriu sursele cele mai abundente de neologisme nedorite ca fiind următoarele trei:

1. 
   Anglicizarea: în special legată de comerţ, economie, tehnologie, limbaj legat de computere, sport şi industria de divertisment (business- bişniţ, feed-back, account, mortgage- mortgăgiuit, downloading- dounlodat, save- seivd, paste, erase, play-back, tenismeni, overtime, pressing, etc). Rezultatul este romgleza, care – ca şi franglais – este privită ca o ameninţare a limbii naţionale.
   
2. 
   Manelizarea/ ţiganizarea: e un proces mai vechi, început în anii cincizeci (mişto, şucar, gagiu/gagică, şiş, manglire,puriu, barosan, etc), care preia astăzi mai multe expresii din zona populaţiei ţigăneşti (cocălar, naşpa, i-o trage, etc).
   
3. 
   Neologisme argotice: cu origine în păturile sociale inferioare, zona delincvenţială şi a închisorilor (pretenar, boschetar, merţan, bengos, sexoasă, bunăciune, terminoiu, etc).
   

Anglicizare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă (extras din Cristina Călăraşu: Globalizare lingvistica şi anglicizare)

Anglicizarea se prezintă ca o tendință a limbilor actuale de a lăsa să pătrundă, mai ales, în domeniul vocabularului, influența engleză, aceasta manifestându-se, deci, ca element de superstrat. Fenomenul este cu atât mai interesant, cu cât are loc între limbi neînrudite genealogic; prin faptul că acesta cuprinde astăzi un număr tot mai mare de limbi, el are tendința de internaționalizare, relevând o nouă dimensiune a contactului între limbi. Dacă luăm ca exemplu limba română, constatăm că acest element de superstrat are o pondere destul de mică în ansamblul lexicului din perspectiva structurii sale etimologice. Două sunt aspectele sub care se manifestă influența engleză asupra limbii române actuale :

1. Un aspect vizează categoria neologismului necesar și în acest caz avem în vedere cele câteva domenii în care lexicul de origine engleză s-a impus și a intrat în circulație atât în limba scrisă, cât și în varianta vorbită; în funcție de domeniu circulația unor astfel de elemente lexicale poate prezenta un caracter larg popular; un exemplu, în acest sens, îl constituie terminologia sportivă, unde anglicismele s-au impus și unde uneori chiar au creat un prototip după un model englezesc presupus, ceea ce demonstrează o anumită productivitate a modelului ; vezi, de exemplu, explicația cuvântului tenisman, cuvânt inexistent în limba engleză.

2. Un alt aspect ține de moda lingvistică și are, deci, un caracter mult mai superficial și, în mare parte, efemer. Utilizarea englezismelor astăzi, mai ales, în vorbirea tinerilor, depășește limitele "clasice" ale jargonului, care indicau un mijloc de manifestare nu numai a snobismului dar și a diferențelor sociale. Englezismele din limbajul actual al tinerilor sunt mai ales elemente lexicale (cuvinte și expresii) preluate din limbajul familiar, vorbit (ok, cool, fresh etc.) și reprezintă un mijloc de "internaționalizare" comportamentală și, prin opoziție cu jargonul "clasic", o modalitate de ștergere a diferențelor sociale și naționale.

Reacția "oficială" împotriva anglicismelor a fost, inițial, una de respingere și ea s-a manifestat cu putere, mai întâi, în spațiul de limbă franceză.

Este binecunoscută încercarea, practic, inutilă a factorilor decizionali din Franța de interzicere prin lege a extinderii utilizării cuvintelor englezești. Oficialitățile românești de resort nu au acționat altfel "promovând" legea Pruteanu, iar eficacitatea aplicării ei, probabil, va concura ineficiența celei franceze. Va trebui să se mai scurgă un interval de timp pentru ca să ajungem să ne întrebăm și noi, mai mult sau mai puțin retoric, dacă anglicismele prezintă un pericol sau un mijloc de îmbogățire a vocabularului.

Anglicizarea actuală a unor limbi, deși prezintă o tendință de internaționalizare, rămâne un fenomen procentual scăzut, rezultat din evoluția firească a unei limbi sau a alteia, iar din punct de vedere lingvistic el se circumscrie fenomenelor de superstrat.