C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

~^J lung se referă aici la tehnica imaginaţiei active, pe care a practicat-o atît el cît şi pacienţii lui. Dar şi această tehnică trădează o intenţionalitate care vine să contrazică "metoda" taoistă care nu face nimic anume în acest sens. Spiritualitatea. în taoism, nu se realizează printr-un efort special, care s-ar putea califica drept efort spiritual. în taoism, spiritualitatea nu este ceva sepa-

85

nimic mai simplu, şi totuşi aici încep dificultăţile. Credem că nu avem nici un fragment de fantasmă, sau avem dar este stupidă şi ridică o mulţime de obiecţii. Nu ne putem concentra: ne plic­tisim, ce ar putea ieşi de aici? "Asta nu-i decît..."²⁴, etc. Conştientul ridică o mulţime de obiecţii; ba chiar se pare că adeseori încearcă să înăbuşe activitatea spontană a imaginaţiei, deşi avem atît intuiţia clară a valorii acesteia din urmă, cît şi hotărîrea de a lăsa curs liber procesului psihic, fără nici o interferenţă. Uneori se produce chiar o crispare a conştiinţei²⁵.

Dacă reuşim să surmontăm difrtAflktea iniţială, intervine totuşi critica încercînd să interpreteze ^fragmentul de fantasmă, să o clasifice, estetizeze sau chiar să o minimalizeze. Tentaţia de a acţiona astfel este aproape irezistibilă. După o observare completă şi fidelă, putem lăsa liniştiţi fragmentul în grija nerăbdătorului conştient; aşa ceva este chiar necesar, altminteri ne-am confrunta cu rezistenţe paralizante din partea lui. Dar la fiecare nouă observaţie activitatea conştientului trebuie pusă din nou de-o parte.

în majoritatea cazurilor, rezultatele acestor eforturi sînt, ini­ţial, puţin încurajante. Este vorba de frînturi de fantasme care nu

rat de faptele vieţii de zi-cu-zi. Totuşi, Jung are de-a face cu pacienţi, adică cu inşi nevrozaţi, şi poate de aceea recursul la imaginaţia activă. (N. Tr.)

²⁴ Expresie celebră consemnată de Jung prin care pacienţii, ca şi criticii săi, încercau să relativizeze eforturile sale analitice reducîndu-le la explicaţii de genul: "dar ăsta nu face decît să psihologizeze", ca şi cum, comentează Jung, psihologia ar fi ceva la mintea cocoşului. (N. Tr.)

Toate aceste fenomene sînt citate de Freud atunci cînd exemplifică formele pe care le capătă rezistenţele eului pacienţilor aflaţi în terapia psiha­nalitică, din momentul în care li se cere să ofere asociaţii libere. După cum am mai arătat, Jung nu poate renunţa cu totul la bagajul de idei al psihanalizei freudiene; el încearcă, totuşi, să le despoaie de particularitatea lor freudiană, dar o face, adeseori, cu dificultate. (N. Tr.)

ne permit să discernem clar provenienţa şi destinaţia lor. Mijloacele de obţinere a fantasmelor sînt şi ele diferite în funcţie de individ. Pentru mulţi este mai simplu să le scrie; pentru alţii -să le vizualizeze; iar alţii le desenează sau le pictează cu sau fără vizualizare. Cînd avem de-a face cu o crispare accentuată a conştientului, se prea poate ca numai mîinile să mai vizualizeze: ele modelează sau desenează forme care îi sînt adeseori străine conştientului.

Aceste exerciţii trebuie continuate pînă ce se dizolva crisparea conştiinţei, altfel spus pînă ce vom putea lăsa lucrurile să meargă în voia lor, care este scopul imediat al exerciţiului. Se crează astfel o nouă atitudine, o atitudine care acceptă deo­potrivă iraţionalul şi incomprehensibilul, în chipul cel mai firesc cu putinţă. Această atitudine ar fi o otravă pentru cel care oricum este subjugat de iraţional; dar are o valoare supremă pentru cel care, printr-o judecată exclusiv conştientă, s-a limitat dintot-deauna să aleagă ceea ce-i convine conştiinţei lui din ceea ce se petrece de la sine, şi care s-a îndepărtat astfel de viaţă pentru a eşua într-o lagună stagnantă" .

Aici, drumurile celor două tipuri [umane] menţionate mai sus diverg. Ambii au învăţat să accepte ceea ce li se întîmplă. După cum arată maestrul Lu Zi: "Dacă ni se oferă ocupaţii, tre­buie să le primim; dacă ni se întîmplă lucruri, trebuie să încer­căm să le pătrundem sensul". Unul va primi, în principal, ceea ce îi vine din exterior - celălalt, ceea ce îi vine din interior. Şi, aşa cum vrea legea vieţii, unul va căpăta din exterior ceea ce a

²⁶ Această idee ilustrează concepţia lui Jung despre cele două categorii de tendinţe umane: introvertite şi extravertite. Extravertitul este mai puţin atent la "ceea ce se petrece" în el. De aceea el trebuie să-şi dezvolte atenţia la manifestările psihice dinăuntrul său. Rezultă de la sine că introvertiţii vor avea mai puţine dificultăţi în acest sens. (N Tr.)

86