Caria dentară – generalităţi

2. Instrumentar rotativ utilizat în prepararea cavităţilor

a. Frezele: sunt acele instrumente prevăzute cu lame tăietoare şi care prelucrează suprafaţa prin aşchiere;

b. Pietrele: sunt acele instrumente a căror extremitate activă prezintă o suprafaţă abrazivă şi prelucrează structura prin abrazie.
a. Frezele dentare

În general, frezele prezintă trei mari porţiuni:cap gât, tijă.

Clasificarea lor apelează la mai multe criterii:

După piesa la care pot fi adaptate:

pentru piesa dreaptă;

pentru piesa contraunghi;

pentru piesa miniaturizată şi în unghi drept;

pentru turbină.

După material şi modul de fabricare:

freze din oţel – tratate termic, până la o valoare a durităţii Vicker de 800, cu care se lucrează numai în dentină şi numai cu viteze convenţionale (6.000 – 10.000 rpm);

freze din carbură de tungsten – pulberea din carbură de tungsten este amestecată cu pulbere din carbură de cobalt, sub presiune, şi sunt încălzite în vid până ce valoarea durităţii Vicker este de 1600-1700. Cu ele se poate lucra atât în smalţ cât şi în dentină, la viteze convanţionale sau înalte.

După lungimea frezelor:

freze pentru turbină – 19 mm, 21mm (L), 25 mm (XL)

freze scurte pentru cap miniaturizat – 16 mm;

freze normale pentru piesa contraunghi – 22 mm;

freze cu gât lung pentru piesa contraunghi – 26 mm;

freze normale pentru piesa dreaptă – 44 mm;

După forma părţii active

freze sferice nr. ¼, ½, 1, …. 10 – active pe toată suprafaţa capului, fiind utilizate în mişcări laterale de penetrare şi de retragere. Sunt indicate în deschiderea procesului carios şi plasarea şanţurilor de retenţie, În mărimile mai mari ajută la îndepărtarea dentinei patologice.

freze cilindrice (fissure) cu lame longitudinale nr. 55…59 – lamele tăietoare sunt paralele cu axul lung al frezei, având o orientare fie dreaptă, fie uşor oblică, în siprală.

freze cilindrice (fissure) cu lame longitudinale secţionate transversal nr. 555…560 – lamele tăietoare au aceeaşi orientare dreaptă su în spirală. Frezele cilindrice sunt indicate în:

• 
  lărgirea accesului în cavităţile carioase;
  
• 
  realizarea formei de contur;
  
• 
  realizarea pereţilor cavităţii;
  
• 
  unirea a două procese carioase.
  

frezele con-invers nr. 33 ¼ , 33 ½, 34, 35, 37, 39 – sunt freze care prezintă o parte activă sub formă de trunchi de con, cu baza mare aşezată frontal. Sunt indicate pentru:

• 
  extensia cavităţii;
  
• 
  realizarea formei de retenţie;
  
• 
  unirea a două procese carioase;
  
• 
  netezirea pereteui pulpar la cavităţile de clasa I-a şi a II-a;
  
• 
  prepararea caviţăţilor de clasa a V-a.
  

frezele roată nr. 14, 15 – după cum le spune şi numele au forma unei roţi plasată perpendicular pe gât şi sunt utilizate în:

• 
  plasarea şanţurilor de retenţie în cavităţile de clasa a V-a;
  
• 
  secţionarea coroanelor metalice.
  

freze pară (eliptice) nr. 329, 330,331, 332 – aceste freze sunt caracterizate prin unghiuri rotunjite şi părţi laterale uşor convergente spre gât. Extremitatea capului este curbă sau plată, cu unghiuri rotunjite. Acest tip de freze (330) a fost introdus încă din 1930 de dr. Miles Markley, odată cu principiul conservativ în prepararea cavităţilor şi cu apariţia tratamentulu restaurativ atraumatic.

frezele conice cu lame longitudinale nr. 168…172 – au forma unui con cu baza mare spre gât iar în funcţie de orientarea lamelor design-ul poate fi drept sau în spirală.

frezele conice cu lame longitudinale secţionate transversal nr. 699…703 – pot avea acelaşi design ca frezele anterioare şi capătul plat cu unghiuri uşor rotunjite..

frezele nr. 245, 271 şi 272 – sunt freze cu un design nestandardizat. Ele au fost astfel imaginate pentru a combina unghiurile rotunjite cu capătul plat. Astfel de freze uşurează preparaţia cavităţilor care vor avea planşee netede şi unghiuri interne rotunjite. O tendinţă universal valabilă în evoluţia frezelor o reprezintă rotunjirea unghiurilor ascuţite. Unghiurile ascuţite rezultate din acţiunea frezelor convenţionale pot provoca concentraţii înalte de stress, crescând tendinţa dintelui la fracturare. Frezele moderne cu unghiuri rotunjite au o viaţă mai lungă pentru că nu au colţuri ascuţite care să se fractureze sau să se uzeze prematur.
b. Pietrele dentare abrazive

1. Pietre diamantate

sunt cele mai longevive şi au o mare eficienţă când acţionează în smalţ şi în dentina sănătoasă. În schimb au un randament minim în ţesuturile alterate (demineralizate)

Descriere generală:

Sunt formate din trei părţi importante:

un substrat metalic;

pulperea de diamant abrazivă;

liant care menţine pulberea de diamant pe substratul metalic.

Substratul metalic – seamană cu o freză fără lame, fiind descrise acleaşi părţi esenţiale: tija, gâtul şi capul. Pentru discurile şi pietrele abrazive care au o durată de viaţă scurtă, partea activă (discul sau piatra roată) sunt detaşabile de tijă (mandrin).

Pulberea de diamant – diamantele utilizate sunt obţinute pe cale industrială, fie naturale sau sintetice, fiind prelucrate până la stadiul de pulbere cu diferite forme şi mărimi.

Liantul – poate fi: ceramic (mai rezistent la temperaturi înalte) sau răşinic (bachelită, mai elastic). În zilele noastre pulberea de diamant este ataşată la substratul metalic prin electoliza unui pelicule de metal de pe substrat pe care se plasează pulberea de diamant.
Se găsesc foarte multe forme ale cestor instrumente, diferite de ale frezelor care prezintă lame tăietoare:

Datorită lipsei de standardizare a instrumentelor diamantate, privind forma şi dimensiunile lor, pentru a alege instrumentul dorit este necesară examinarea directă a acestora.

Mărimea particulelor diamantate este de obicei clasificată astfel:

mare – 125-150μ;

medie – 88-125 μ

fină – 60-74μ;

foarte fină – 38 –44μ.

În general aceste instrumente nu trebuie folosite în tăierea metalelor sau a răşinilor acrliice auto- şi termopolimerizabile. Ele vor fi utilizate în special pentru îndepărtarea ţesuturilor dentare, a coroanelor din porţelan şi a răşinilor compozite.

2. Alte instrumente abrazive

Au fost descoperite şi utilizate înaintea instrumentelor diamantate, astăzi având indicaţii în special pentru modelarea, finisarea şi lustruirea restauraţiilor în laborator şi în cabinetul stomatologic. Ele sunt împărţite în două mari categorii:

1. 
   Instrumente obţinute prin turnarea substanţei abrazive:
   

1. 
   pietre fixate la tijă prin turnare: care au capul fix şi sunt utilizate predominant pentru tehnici de modelare. Aceste instrumente au o matrice mai moale (polimer rigid sau material ceramic) şi se uzează în timpul folosirii. Materialele abrazive frecvent folosite sunt: carbura de siliciu (SiC) – Carborundum sau oxid de aluminiu (Al₂O₃) – Alundum. Cele de culoare verde şi neagră pot fi folosite în operaţiile în smalţ şi pe dentină. Sunt disponibile atât pentru piesa dreaptă cât şi pentru contraunghi: conice, coninvers, cilindrice, flacără, lenticulară, de diferite lungimi şi diametre
   
2. 
   discuri şi pietre roată detaşabile: care se fixează la un mandrin de mărime conformă cu piesa utilizată şi care au un filet la un capăt. Aceste instrumente prezintă şi ele un orificiu în centru prin care va intra şurubul de fixare.
   

• 
  piatra Heatless: este confecţionată din Carborundum şi are o formă roată. Grosimea ei variază de la 2,35 mm la 1,17 mm, iar diametrul de la 0,9 mm la 1,8 mm.
  
• 
  discul de Carborundum (Joe Dandy Disk) este plat, şi utilizat în special pentru tăierea în laborator sau în cabinet a lucrărilor protetice. Dacă nu sunt manipulate cu atenţie se fracturează foarte uşor.
  

2. 
   Instrumente obţinute prin placarea substanţei abrazive pe substrat
   

În general sunt reprezentate de discuri mai mult sau mai puţin flexibile, fiind utilizate în special pentru modelarea unei suprafeţe neregulate (smalţ sau restaurare) pentru a obţine un contur neted, plat sau convex.

Majoritatea discurilor flexibile sunt de unică folosinţă şi ataşabile la un mandrin.

Mandrinul cu şurub are dezavanatjul că rotaţia este limitată numai la o mişcare de rotaţie în sens orar. Mandrinul fără şurub (mandrin “pop-on”) nu interferează cu zonele de instrumentat fiind activ în ambele sensuri.

Materialele abrazive sunt cimentate pe un suport flexibil care poate fi hârtie, plastic sau textile.

Discurile care au o acţiune secantă sunt în general acoperite cu carbură de siliciu sau oxid de aluminiu. Cele care finisează şi lustruiesc, conţin în special abrazivi naturali:

silicat de calciu, magneziu, fier (roşu);

quartz (alb);

pulbere de cremene;

praf de coral;

oxid de fier.

Mărimea granulaţiei pot fi:

mare;

medie;

fină;

ultrafină.
Deşi există o mare varietate de instrumente abrazive, fiecare practician îşi va selecţiona pentru activitatea cotidiană numai câteva tipuri, cu care el a obţinut rezultate optime.