Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte

loan de Biclar

loan de Biclar (540-621), stareţ de Biclar, episcop de Gerona, în Spania, şi istoric. S-a născut la Scalabis (Santarem) în Lusitania, într-o familie de origine gotă. Adolescent fiind, a fost trimis la Constantinopol, unde îşi aprofundează studiile de greacă şi latină. Revine în Spania după o perioadă de 17 ani, când arianismul era dominant în structurile religioase ale Spaniei, datorită susţinerii de care se bucura din partea regelui Leovigild. întrucât regele nu îl poate câş­tiga pentru cauza ariană, îl exilează la Barcelona, unde a suferit persecuţii aspre, în tot timpul exilului, care a durat 10 ani, din partea arienilor din cetate, sub conducerea episcopului lor Ugnas. După

moartea regelui Leovigild, loan înte­meiază, în jurul anului 586, o mănăstire la Biclar, fixând şi reguli pentru monahii acestui aşezământ, în 591, este numit

/\

episcop de Gerona. In această calitate, el a participat la diverse sinoade sau con­cilii locale, ca de exemplu cel de la Saragossa din 592 sau Barcelona din 599. loan a fost martor al unor eveni­mente importante pentru istoria Spaniei, şi anume, unificarea ei sub Leovigild şi convertirea la creştinism a fiului acestuia şi urmaş la tron, Recared. Toate aceste evenimente, şi multe altele, se regăsesc în Cronica sa. Cronica a fost menită, după informaţia dată de către autorul ei, ca o continuare a cronicii lui Victor Tu-nunensis (cronicar african a cărui cronică a constituit un izvor principal de inspi­raţie pentru Isidor) şi să completeze seria de cronici scrise de Eusebiu*, Ieronim*, Prosper* şi Victor*. Cronica cuprinde perioada între anii 567 şi 589. loan nu a prezentat doar evenimentele din Spania, care deţin o mare pondere, ci a abordat, cu aceeaşi acurateţe şi acelaşi dis­cernământ, evenimentele petrecute în partea răsăriteană a Bisericii creştine, re­ţinând, ca informaţie, şi pacea încheiată de împăratul Mauriciu cu perşii.

Migne, PL, 72, 863-870; CPL, 1866-2261; MGH, Auct. ant., 11, p. 211-220; J. Campos, Juan de Biclaro, Madrid, 1969; M.A. Ward, Johannes Biclarensis, art. în Smith-Wace, III, p. 374-376; J. N. Hillgarth, Historio-graphy in Visigothic Spain, în La Storiografia altomedievale, Spoleto, 1970, p. 266-271; Altaner-Stuiber, 1980, p. 233; M. Simonetti, Jean de Biclar, în DEC A, II, p. 1294-1295; G. Rowekamp, Johannes von Biclar o, în LACL, p. 334-335, cu bibliografie.

loan Carpatul

loan Carpatul, episcop al insulei Kar-pathos (insula Sporadelor în Marea

Egee). Nu avem date precise despre viaţa sau perioada în care a trăit. Se pare că ar fi participat la sinodul al şaselea din 680, ceea ce îl plasează în sec. VII. îi sunt atribuite o serie de lucrări, având ca temă problema trăiri i ascetice: Căpiţa hortato-ria ad monachos in India; Narrationes variae de vitiis anachoretarum şi Flo-rilegium de sacra eucharistia et de com-munione. El nu a fost novator în dome­niul teologiei ascetice şi urmează, în linii mari, pe Evagrie. Totuşi, încearcă să des­luşească metodele sau căile practice prin care monahul se poate purifica, accen­tuând asupra mortificării trupului, smere­niei, milosteniei şi rugăciunii neîncetată. Ţinta finală a vieţii şi practicii ascetice este dobândirea nepătimirii (apatheia).

Migne, PG, 85, 791-826, 1837-1860; CPG, III, 7855-7859; L. Davidson, Joannes (97), art. în Srnith-Wace, III, p. 362; DTC, 8, col. 753 şi urm.; D. Stiemon, în DSp 8, col. 589-592; Beck, 452 şi urm., 817; Altaner-Stuiber, 1980, p. 520; A. de Nicola, Jean de Karpa-thos, în DECA, II, p. 1311; C. Schmidt, Jo­hannes von Karpathm, în LACL, p. 349-350.

loan Cassian vezi Cassian, loan

loan de Cezareea

loan de Cezareea, supranumit Hozevitul sau Grammaticus, episcop de Cezareea în Palestina. Despre viaţa sa avem puţine informaţii, în sensul că ar fi de origine din Cezareea Palestinei sau din Capa-docia. înainte de a deveni episcop, a trăit ca monah la mănăstirea Chuziba (Ho-zeva). A participat la sinodul de ia Ieru­salim, din anul 518. îi sunt atribuite mai multe lucrări, dar care nu s-au păstrat. Una din aceste lucrări a fost Apologia sinodului de la Calcedon sau Apologia credinţei de la Calcedon, scrisă în jurul

anului 515, la care face referire Atana-sie* Sinaitul în lucrarea sa Hodegus. Fragmente din aceeaşi lucrare se găsesc la Sever* de Antiohia, în limba siriacă, şi la Eulogiu (Evloghie) de Alexandria, în Doctrina Patrum, cu ajutorul cărora s-a putut reconstitui parţial Apologia sa. Cercetările recente îi atribuie alte două texte scurte antimonofizite: Capitula XVII contra acephalos şi Adversus aphtartodocetas; două omilii antimani-heice şi două fragmente exegetice laloan 8, 44; 10, 18. Se crede, că tot el ar fi autorul unei Disputatio cum Manichaeo. loan a fost primul reprezentant al teolo­giei neocalcedoniene, în măsura în care a acceptat formula calcedoniană, precum şi sintagma Unus de trinitate passus est., alături de anatematismele lui Chirii*, care subliniază unitatea persoanei în dualitatea firilor în Hristos (Simohetti),

, ' ;' •"' '.

CPG III, 6855-6862; M. Richard, în gCQ, l, p. 6-46; Evagrie, H ist. eccl., IV, _;7; Ipan Moscu, Prat. spirit., apud Migne, PG, 87, 2869; Galland, Bibi Pat., XII, 733; Atanasie Sinaitul, op. cit., cap. 6, în Migne, PG, 89, 101 D, 104D, 105D; T.W. Davids, Joannes (89), art. în Smith-Wace, III, p. 361; L. Perrone, La chiesa di Palestina e le contro-versie cristologiche, Brescia, 1980, p. 325; Altaner-Stuiber, 1980, p. 508; M. Simonetti, Jean de Cesaree, în DECA, II, p. 1295; G. Rowekamp, Johannes von Casarea, Gram-matiker, în LACL, p. 335, cu bibliografie.

loan bar Cursos sau Kursos

loan bar Cursos sau Kursos (482/3-538), episcop de Telia sau Constantina, unul dintre cei mai înfocaţi propovăduitori ai monofizitismului în Siria. S-a născut la Callinicus (ar-Raqqah), într-o familie înstărită. A fost educat cu mare grijă de către mama sa, rămasă văduvă. La vârsta de 20 de ani, îmbrăţişează cariera mili-

IOAN BAR CURSOS

IOAN DAMASCHIN

IOAN DAMASCHIN


tară, pe care o abandonează, după câţiva ani, în favoarea vieţii monahale, în 519 este numit episcop de Telia, fiind hiro­tonit de către lacob* de Serugh. Episco­patul său a durat foarte puţin, în anul 521, a fost expulzat din scaunul episco­pal de împăratul Justin şi de patriarhul ortodox al Antiohiei, Efrem, fiind acuzat că susţine, cu prea multă vehementă, ideile monofizite. El se retrage la mănăs­tirea Shigar. în 523 vizitează Constan-tinopolul. La reîntoarcere, este prins de către persecutorii săi şi dus la Nisibe, Ras'ain şi Antiohia, unde este întemniţat. Moare la Antiohia, la vârsta de 55 de ani. Cunoaştem două biografii ale sale. Cea dintâi a fost scrisă de 11 ie (de Dara?), iar a doua este inclusă în Vieţile fericiţilor orientali, scrise de loan* de Efes. loan bar Kursos a scris în limba siriacă. De la el au rămas 28 de canoane, numite Atenţionări şi învăţături, adresate cleri­cilor, referitoare la diverse teme liturgice; Răspunsuri, 48 la număr, date la între­bările puse de un anume preot Serghie, referitoare la Sf. Euharistie, un comenta­riu la Trisagîon şi o mărturisire de cre­dinţă adresată mănăstirilor din dioceza sa.

C. Kuberczyk, Canones Johannis bar Cursus, Tellae m auzlatae ep. e codice syr. paris mo et quattuor londinens. edili, Leipzig, 1901; F. Nau, Leş canons et Ies resolutions canoniques de Rabboula, Jean de Telia..., Paris 1906, p. 8-19 (trad. franceză); Th. Lamy, Dissertatio de Syrorum ftde et disciplina in re eucharisti-ca, Lovanii, 1859, p. 62-97 (cu trad. în latină); Wright, p. 61; Duval, p. 359; Baumstark, p. 174; Chabot, 70-71; Urbina, p. 163; J.-M. Sauget, Jean bar Kursos, în DEC A, II, p. 1294; P. Bruns, Johannes bar Kiirsos, în LACL, p. 351, cu bibliografie.

loan de Dalyata

loan de Dalyata, cunoscut în special sub numele de loan Saba sau Sabha, 'cel

Bătrân' (în şir. sobo qdisho; în ar. ash-Shaikh ar-ruhani - Bătrânul duhovni­cesc). Originar din Ardamut, în Beth Nuhadre. îmbrăţişează viaţa monahală la mănăstirea Yozadak, în munţii Cardu, pe care o părăseşte pentru a pune temeliile unei alte mănăstiri, pe care o numeşte, Beth -Dalyata. De la el au rămas 25 de omilii şi 51 de scrisori, în cea mai mare parte inedite, tratând teme legate de viaţa ascetică (darurile dumnezeieşti, mân­gâieri spirituale, ştiinţa tainelor, lupta împotriva demonilor, practicarea vir­tuţilor etc.). Ele există în traduceri arabe şi etiopiene. Nu se ştie cu certitudine, dacă este şi autorul anaforei care era în uz în vremea sa. Fiind acuzat de sabelianism şi messalianism, referitor la vederea lui Dumnezeu, scrierile sale au fost cenzu­rate şi condamnate de patriarhul Timotei I (780-823), în jurul anului 786. Este ade­seori confundat cu loan* de Penek (îoan bar Penkaje) şi losif-Abhd-isho Hazzaya (călugări nestorieni din sec. VII şi repsec-tiv VIII), precum şi cu Isaac* de Ninive.

P. Zingerle, Mon. Syr., l, 102-104; A. Raes, Anaph. Syr., II, Roma, 1951, p. 85-103; R. Beulay, PO, 39, 3, 1978, p. 253-538; Idem,, Jean de Dalyatha et sa Lettre XV, în Parole de l'Orient, 2, 1971, p. 261-279; C.J. Ball, Joannes (507) Saba, art. în Smith-Wace, III, p. 405; Wright, p. 72-73; Baumstark, p. 225-226; Chabot, p. 106; Duval, p. 228-229; Hausherr, Penthos, Roma, 1944, 149-150; Jean de Dalyata, sur lafuite du monde, OS, l, 1956, 305-313; Urbina, p. 153; G. Graf, Geschichte d. Arab. Lii., I, Roma, 1944, p. 434.436; D. Sp. 8, col. 449-452; S.J. Voicu, Jean de Dalyatha, în DECA, II, p. 1302, cu bibliografie; P. Bruns, Johannes von Dalyata, în LACL, p. 344, cu bibliografie.

loan Damaschin

loan Damaschin (675-749), considerat 'ultimul părinte bisericesc', s-a născut

într-o familie aristocrată (probabil arabă), în jurul anului 675 (după unele păreri în 650), care se afla în fruntea administraţiei fiscale a Siriei, încă de la începutul sec. VII. Celebritatea oarecum negativă a familiei Sf. loan Damaschin se datorează faptului că bunicul acestuia, numit Mansour, a avut ingrata sarcină de a trata capitularea Damascului, care intră sub stăpânire arabă, începând cu 4 sep­tembrie 635. Acuzat de unii de trădare, Mansour este apărat de alţii. Lui Mansour, îi urmează fiul său Sergiu (Sargun ibn Mansour), tatăl Sf. loan, care a îndeplinit funcţia de consilier intim al califilor Mu'awiya şi Abd al-Malik, Se ştie că el a făcut uz de poziţia sa pentru a-i apăra pe creştini şi diverse locuri sacre creştine de la distrugere. loan se bucură de o edu­caţie aleasă, având drept tutore pe un călugăr Cosma, venit din Italia, şi pe care Sergiu 1-a răscumpărat din robie. După moartea tatălui său, loan ocupă aceeaşi dregătorie, până în 718, când califul Omar II (717-720) porneşte o persecuţie sângeroasă împotriva creştinilor, inter­zicând acestora orice funcţie în statul musulman. loan împarte averea săracilor şi, împreună cu fratele său adoptiv, Cosma, se retrage la mânăstirea Sf. Sava. Este hirotonit preot de Patriarhul loan V al Ierusalimului, care îi dă şi sarcina de a predica în Biserica învierii din Cetatea Sfântă. Fratele său Cosma ajunge epis­cop de Maiuma în 743. Deşi retras din viaţa publică, Sf. loan se angajează activ în controversele vremii, dezlănţuind o luptă aprigă împotriva duşmanilor icoa­nelor, în consecinţă, el va fi anatematizat de sinodul iconoclast din 754, alături de Patriarhul Gherman şi Gheorghe de Cipru. Ca răsplată pentru dăruirea sa jert-felnică în apărarea icoanelor, el va fi reabilitat, alături de ceilalţi doi, la sino­dul VII ecumenic de la Niceea. Totodată,

el se va angaja şi în disputele teologice, apărând doctrina ortodoxă niceeană îm­potriva monofizitismului, nestorianismu-lui, iacobismului, maniheilor şi a islamu­lui. După informaţia biografului său, Ştefan Taumaturgul, Sf. loan se stinge din viaţă în anul 749, la Mânăstirea Sava, unde a fost înmormântat. Mormântul şi chilia lui au fost centre de pelerinaj pen­tru toţi cei care au vizitat acest lăcaş duhovnicesc.

loan Damaschin a lăsat o opera consis­tentă şi bogată, abordând teme diferite; dogmatice, polemice, moral-ascetice, oratorice, exegetice şi poetice. Lucrări dogmatice: Izvorul cunoaşterii, structurată în trei mari părţi: a. Dialec­tica sau Capitole filosofice, cuprinzând o serie de definiţii filosofice preluate de la diverşi filosofi vechi, ca Aristotel, Por-fîriu, dar mai ales de Ia Părinţii, Bisericii, pe care îi considera maeştri în filosofic, mai presus decât Aristotel. b. O istorie a ereziilor, conturată ca o introducere istorică în teologie, descifrând originea şi dezvoltarea ereziilor, în cuvintele sale, 'a doctrinelor religioase false', 103 la nu­măr, până la iconoclasm şi islam. c. Expunere exactă a credinţei ortodoxe sau Dogmatica, structurată în o sută de capi­tole, aranjate Ia rândul lor în patru părţi sau cărţi: l. Despre Dumnezeu cel unu şi întreit; 2. Despre lucrarea lui Dumnezeu: creaţiune, îngeri şi demoni, şi despre pro­videnţă; 3. Despre Hristos sau mai exact, doctrina ortodoxă despre întrupare în opoziţie cu învăţăturile eronate ale ereti­cilor; 4. Diverse alte aspecte ale credinţei creştine, tainele, Fecioara Măria, Sf. Scrip­tură, venerarea sfinţilor şi a moaştelor, răul în lume, eshatologia. Această îm­părţire, în patru cărţi, este datorată teo­logilor latini, care au luat ca exemplu Sentinţele lui Petru Lombardul. Lucrarea a fost adresată fratelui său adoptiv,

IOAN DAMASCHIN

IOAN DAMASCHIN

Cosma, episcop de Maiuma. Nu este vor­ba în această expunere a credinţei orto­doxe de o lucrare originală, ci de preluare şi prelucrare sistematică a tradiţiei creş­tine de până la el, ceea ce o face să fie un adevărat compendiu doctrinar complet, o explicare metodică a simbolului de cre­dinţă niceo-constantinopolitan (Cayre). Deşi nu menţionează întotdeauna izvoa­rele din care s-a inspirat, se poate obser­va că el a preluat din Părinţi şi scriitori bisericeşti, cum ar fi: Dionisie* Areopa-gitul, Grigorie*de Nazianz, Leonţiu* de Bizanţ, Maxim* Mărturisitorul ş.a. Alte lucrări dogmatice: Introducere elemen­tară în dogme; o lucrare pregătitoare pentru Izvorul cunoaşterii; Despre Sf. Treime, în care abordează probleme privind doctrina treimică şi hristologică; Cărţulie despre dreapta credinţă, scrisă pentru un episcop monotelit, convertit la ortodoxie.

Lucrări polemice: Trei cuvântări apolo­getice contra celor care resping sfintele icoane, una din primele lucrări ale Sf. loan în care concentrează învăţătura ortodoxă despre icoane. Contra mani-heilor sau Discuţia lui loan cu un mani-heu; Dialog între un saracen şi un creştin; Contra nestorienilor; Contra iacobiţilor; Despre cele două voinţe în Hristos, împotriva monoteliţilor; Despre zmei şi vrăjitoare, împotriva supersti­ţiilor; Scrisoare către lordanes, despre Trisagion (Sfinte Dumnezeule, întreit), în care îi atrage atenţia acestuia că Trisagionul este adresat deopotrivă celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi, nu doar Fiului şi de aceea adaosul 'cela ce te-ai răstignit pentru noi' nu poate fi acceptat. Lucrări moral-ascetice: Sfintele Paralele, un florilegiu de texte spre edificare mo­rală şi duhovnicească, preluate din Sf. Scriptură, Sfinţi Părinţi şi scriitori bi­sericeşti şi chiar din Philon* de Ale-

xandria şi losef Flaviu. Despre sfintele posturi; Despre cele opt duhuri ale rău­tăţii; Despre virtuţile şi viciile sufleteşti şi trupeşti.

Lucrări exegetice: Un comentariu detali­at la epistolele Sf. Apostol Pavel în care face uz de comentariile Sf. loan* Hrisos-tom, Teodoret* al Cyrului şi Chirii* al Alexandriei.

Lucrări omiletice: îi sunt atribuite 13 omilii, dintre care 9 sunt autentice. Cu­vânt la Schimbarea la faţă a Domnului nostru lisus Hristos; Cuvânt la smochi­nul neroditor; Cuvânt la Marea Sâm­bătă; Cuvânt la Naşterea Prea Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dum­nezeu şi pururea Fecioara Măria şi Trei cuvântări la Adormirea Maicii Dom­nului. Autenticitatea omiliei la Naşterea Fecioarei Măria este contestată, la fel şi cele două omilii la Bunavestire. Omiliile sale sunt considerate ca fiind scrise într-un spirit foarte personal şi deosebit de bogate sub aspect doctrinar. Acest lucru este uşor de explicat, deoarece Sf. loan a predicat întotdeauna pentru a transmite un mesaj doctrinar.

Lucrări poetice: Sf. loan Damaschin a fost un poet vestit în vremea sa. El a cul­tivat poezia clasică, bazată pe valoarea silabelor, şi poezia ritmică, bazată doar pe accentul tonic al cuvântului. Din pri­ma grupă reţinem, ca exemplu, canoa­nele la Naşterea Mântuitorului, la Epifa-nie şi Rusalii, iar din grupa a doua, canoanele de la înviere, înălţare, Schim­barea la Faţă şi Adormirea Maicii Dom­nului. Lui îi este atribuită cartea liturgică a Bisericii Ortodoxe, numită Octoihul. Sf. loan i-au mai fost atribuite două lu­crări haghiografîce: Viaţa Sf. Artemie, guvernator militar al Egiptului sub Cons-tanţiu, care a suferit moarte de martir sub Iulian Apostatul, şi Viaţa lui Varlaam şi loasaf, în care Varlaam, un anahoret

creştin, îl converteşte ta creştinism pe loasaf, fiul unui rege indian, care, la rân­dul lui, îşi converteşte tatăl şi, prin el, întregul regat. Ambele lucrări nu sunt autentice.

în teologie, Sf. loan a fost un adevărat creator, nu în sensul că a formulat noţiuni doctrinare noi, ci ca cel ce a realizat cea mai desăvârşită sinteză doctrinară a învăţăturii Bisericii Ortodoxe. El nu este un simplu compilator, deoarece regân-deşte unitar ceea ce fusese prezentat într-un mod dispersat, dând coerenţă, cursivitate şi concizie structurilor doctrinare. Pre­ocuparea lui loan Damaschinul a fost 'să adune, aidoma unei albine, tot ceea ce este conform cu adevărul, chiar şi din scrierile duşmanilor noştri'. Concluziile pe care el le oferă nu sunt ale sale, ci 'cele la care au ajuns, prin muncă labo­rioasă, cei mai eminenţi teologi'. Cu aju­torul filosofiei, el a incorporat în propriul său sistem rezultatele dezbaterilor hristo-logice, atitudinea ortodocşilor faţă de îngeri, sfinţi şi icoane şi rezolvarea pro­blemelor morale şi practice pe temeiul tradiţiei (J. Pelikan). Dintre ideile teolo­gice de care el s-a ocupat în special, reţinem definirea unor noţiuni trinitare, cum ar fî: natura, i poştaş, perihoreza, explicarea unirii ipostatice şi cele două voinţe în Hristos. Pentru el, teologia are valoare atunci când este transpusă în viaţă. De aici atenţia pe care o acordă vieţii monahale, înţeleasă ca desăvârşire creştină. De aceea, este necesar să se desluşească şi influenţa sa asupra spiri­tualităţii creştine şi nu numai asupra teologiei. Sfintele Paralele, alături de omiliile sale, au avut, fără nici un dubiu, un rol fundamental în promovarea unei spiritualităţi coerente şi sintetice în Ortodoxie, în viziunea sa, esenţa vieţii creştine este vederea lui Dumnezeu (theoria). Pentru realizarea ei, eaţe n,e-

voie de curăţia inimii, care se dobândeşte prin lupta împotriva patimilor şi prin desăvârşirea virtuţilor, şi de dragoste. Sf. loan Damaschin apare ca un teolog complet, în el se regăsesc elementele fundamentale ale cugetătorului, dar şi cele ale trăitorului celor înalte. Redesci-frarea lui în planul vieţii contemporane, ar fi o contribuţie în plus la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confrun­tă Biserica.

Migne, PG. 94-96; CPG, III, 8040-8127; ed. critică: B. Kotter, PTS, 7, 1969; 12, 1973; 22, 1981; trad. în română: Sf. loan Damaschin, Cultul sfintelor icoane, trad. de D. Fecioru, Bucureşti, 1935; Idem, Dogmatica, trad. de D. Fecioru, ed. a 2-a EIBMBOR, Bucureşti, 1943 şt retip. Ed. Scripta, Bucureşti, 1993; Udrişte Năsturel de Fiereşti a tradus Varlaam şi loasaf cu titlul: Traiul şi Viaţa preacu-vioşilor Părinţilor noştri a lui Varlaam şi a lui loasaf, tipărită pentru prima oară de ge­neralul P. V. Năsturel, Bucureşti 1904; D. Fecioru, Viaţa Sfântului loan Damaschin. Studiu de istorie literară creştină, Bucureşti, 1935; Cicerone lordăchescu, Sfântul loan Damaschin. Studiu patristic, Iaşi, 1912; C. Sandovici, Sf. loan Damaschin. Biografia, scrierile şi doctrina sa, Bucureşti, 1902; V. Loichiţă, Doctrina S. loan Damaschin despre Maica Preacurată, Cernăuţi, 1939; P. Vintilescu, Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea bisericească, Bucureşti, 1937, p. 102 şi urm.; V. Ermoni, Saint Jean Damascene, Paris, 1904; B. Studer, Die theologische Arbeitsweise des Johannes von Damaskus, Studia Patristica et Byzantina, II, 1956; Keetje Rozemond, La Christologie de Saint Jean Damascene, în idem, VIII, 1959; G. Richter, Die Dialektik des Johannes von Damaskos, în idem, X, 1964; A. Grillmeier, Vom Symbolum zur Summa: Mit ihm und inihm, Freiburg, 1975, p. 585-636; C. von Schb'nborn, L'icone du Christ, Fribourg, 1976 passim; M. Jugie, în DTC, VIII, pt.I, 1924, col. 693-751; J. H. L, Johannes Damascenus (529), art. în Smith-Wace, III, p. 419-423; Bardenhewer, V, p. 51-

IOAN DAMASCHIN

IOAN DE EFES

IOAN DE EFES

IOAN EGIPTEANUL

65; Cayre, II, 322-336; Cross, John of Damascus. art. în ODCC, p. 748-749; Altaner-Stuiber, 1980, p. 526-532, cu biblio­grafie; A. Louth. St. John Damascene and the Making of Byzantine Theological Synthesis, Dumbarton Oaks, 2000; B. Studer, Jean Damascene, în DSp 8, col. 452-466; idem, Jean Damascene, în DEC A, II, p. 1303-1304; R. Volk, Johannes von Damas-kus, în LACL, p. 345-347, cu bibliografie.

loan de Dara

loan de Dara (sec. IX), episcop şi teolog. Nu avem detalii despre viaţa sa. El a compus un comentariu la Ierarhia ce­rească şi Ierarhia bisericească ale lui Dionisie pseudo-Areopagitul; un impor­tant tratat Despre suflet şi Despre în­vierea trupului., în patru cărţi, lucrare de mare interes şi profunzime teologică. Tot el este autorul unui tratat Despre preoţie.

Wright, p. 145; Chabot, p. 93; Duval, p. 315-316,390.

loan Diaconul

loan Diaconul, diacon roman din a doua jumătate a sec. VI. autor al unui flori­legiu, intitulat: Expositum in Hepta-teuchum. Este vorba de o culegere de texte exegetice, preluate din diverşi scri­itori creştini, care în mare parte ar fi fost pierdute dacă nu ar fi fost consemnate de el. El ar putea fî autorul Comentariului Iui Pelagiu asupra epistolelor pauline, atribuit eronat lui Ieronim* (Morin), sau probabil, unui alt preot roman loan, care a ocupat scaunul pontifical din 523 şi până în 526 (Souter). Tot loan Diaconul ar putea fi autorul unei culegeri, Collec-tanea, la cele patru evanghelii, şi tra­ducătorul în latină a cărţii a şasea din Vitae Patrum.

CPL, 951-952: Expositum, in Heptateuchum, fragm. în J.B. Pitra, Spicilegium Solesmense, I, Paris, 1852, p. LV-LXIV, 258-301: Ana-lecta sacra et classica, V, l, Paris, 1888, p. 165-176; G. Morin, Jean Diacre et le Pseu-do-Jerome sur Ies epitres de S. Paul, în RBen., 27, 1910, p. 113-117; A. Souter, ed. rev. Pseudo-Jerome sur Ies epitres de S. Paul, în Tst., IX, 3, 1931, p. VIII şi urm.; Altaner-Stuiber, 1980, p. 464; S. Zincone, Jean Diacre, în DECA, p. 1304-1305; W. Geerlings, Johannes Diaconus, în LACL, p. 347.