Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte
Yüklə 6,5 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- IOAN, SF.
loan, Sf. loan, Sf, apostol şi evanghelist. Potrivit tradiţiei, autorul Evangheliei după loan, al Apocalipsei şi al trei Epistole soborniceşti, lacob şi loan sunt fraţi şi fii ai lui Zevedei (Matei 4, 21), iar mama lor a fost, probabil, Salomea (cf. Matei 27, 56; Marcu 15, 40). Dacă concluziile comparaţiei dintre aceste două ultime versete citate şi cel din loan 19, 25 sunt adevărate, atunci mama celor doi fraţi a fost vara Fecioarei Măria, iar ei au fost veri ai IOAN, SF. IOANI
IOAN I IOAN III DE ALEXANDRIA lui lisus. Tatăl şi cei doi fii au fost pescari, iar din Luca 5, 10, deducem că au fost camarazi ai lui Simon Petru, întrucât lacob este menţionat înaintea lui loan, se presupune că acesta a fost mai tânăr. Marcu (3, 17) îi numeşte pe cei doi fraţi 'poavTipyei;1, adică, 'fiii tunetului', pentru că erau iuţi din fire (Luca 9, 54). înainte de a fi chemat la apostolat, loan a fost ucenicul lui loan Botezătorul, împreună cu Andrei, cu Petru şi cu alţii (loan l, 40). A fost chemat la apostolat de pe marea Tiberiadei, fiind la pescuit, şi se numără printre cei doisprezece apostoli. Este cel mai tânăr şi cel mai iubit de către lisus. Este prezent la Nunta din Cana Galileii, la Schimbarea la Faţă a Domnului - împreună cu lacov şi cu Petru - şi îl însoţeşte pe lisus în Grădina Ghet-simani după Cina cea de Taină, în timp ce Petru se lepădase de lisus, loan îl însoţeşte, fiind prezent la piciorul crucii şi primind de la Mântuitorul sarcina de a avea grijă de Mama Sa (loan 19, 27; 19, 26). Merge la mormântul Mântuitorului, văzându-1 gol, şi este de faţă la înălţarea la Cer a lui lisus. Participă la alegerea lui Matia şi este în ceată la Pogorârea Duhului Sfânt, îl însoţeşte pe Petru în activitatea misionară în ludeea, Galileea şi Samaria (Fapte 3, 1-5, 11;4, 13, 19; 8, 14), după ce vindecaseră pe olog (Fapte 3, 6) şi săvârşiseră alte minuni în Ierusalim (Fapte 5, 15-16). Participă la sinodul de la Ierusalim (anul 49-50). în timpul celei de a doua vizite la Ierusalim, după convertirea sa, Pavel se întâlneşte cu loan, Petru şi lacov (Galateni 2, 9), Se stabileşte la Efes, probabil în timpul episcopatului lui Timotei, supraveghind Bisericile din Asia Mică, menţionate în Apocalipsă (cap. 2 şi 3). Este exilat pe insula Patmos, unde se învredniceşte de revelaţia pe care o consemnează în Apocalipsă, între anii 94-95- Despre ultimii ani din viaţa Sf. loan, avem informaţii de la Irineu, care la rândul lui le-a primit de la Polycarp* al Smirnei, cel care 1-a cunoscut pe loan. Irineu spune că loan a trăit în Efes până în timpul domniei împăratului Traian. La Efes a scris Evanghelia care îi poartă numele, probabil între anii 96-98, iar la scurtă vreme, cele trei epistole soborniceşti, loan mai este numit şi 'teologul', pentru că el a pătruns, în prologul Evangheliei redactate de el, tainele adânci ale structurilor ontologice şi noetice care îl învăluiesc pe Hristos cel întrupat ca Logos dumnezeiesc în dăinuirea Sa alături de Tatăl din veşnicie. De numele Sf. loan se leagă şi o literatură apocrifa concepută în diverse cercuri eretice, gnostice sau docetice, cum ar fi Faptele Sf. loan şi Apocrifa lui loan. Cercurile encratite vorbesc despre ridicarea la cer a Sf. loan. E. Schwartz, Ober den Tod der Sohne
idem, Noch einmal der Tod der Sohne Zebedaei, în ZNTW, 'XI, 1910, p. 89-104; H.B. Swete, The Disciple Jesus Loved, în JTS, XVII, 1916, p. 371-374; F.M. Braun, O.P., Jean le theologien et son evangile dans l'Eglise ancienne, Etudes Bibliques, 1959, p. 301-393, cu bibliografie bogată; H.P.V. Nun, The Son ofZebedee and the Fourth Gospel, 1927; lona, în loan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 229; T. E. Pollard, Jean l'Evange- liste - Quatr&me Evangile, în DECA, II, p. 1306-1310, cu bibliografie; G. Rowekamp, Johannes-Literatur, în LACL, p. 331-332, cu bibliografie pentru literatura necanonică. loan I loan I, patriarh iacobit de Antiohia (631 -648). A fost chemat să ocupe scaunul patriarhal în timp ce se afla trăitor la mănăstirea Eusebhona din Tell-Adda. Este cunoscut şi sub numele de loan al Sedrelor (Yohanan de-sedhrau), fiind apreciat ca autor de sedre şi alte rugăciuni, îi este atribuită şi o liturghie. Bar-Hebraeus afirmă că el a tradus în limba arabă Evanghelile, la cererea emirului Amr ibn Saad. A decedat în anul 648, iar după Dionisie de Tell-Mahre, în anul 650. J. Marquess of Bute, The Blessing of the Waîers on the Eve of the Epihany, London, 1901, p. 65-78; H. Fuchs, Die Anaphor. des monophys. Patr. J. I, Munster, 1926; Bar-Hebraeus, Chron. Eccles., I, 275; Assemani, BO, I, 468; BO, II, 335 °i urm.; A. Baum-stark, Die Messe im Morgenland, Kempten-Munchen, 1906, p. 11-12; J. Mateos, loan III loan III, cel de al patrulea catolicos al Armeniei, sub care are loc ruperea definitivă a legăturilor dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica armeană. Historia Artnena îl numeşte Ozniensis. El a condus Biserica armeană între anii 718-729, ocupând scaunul de catolicos în perioada dintre Ilie şi David I. St. Martin îl numeşte Imasdar sau Filosoful. EI este autorul unui tratat despre Persoana lui Hristos, al unor lucrări împotriva pavlicienilor şi al unora legate de ritualul armean. A participat la sinodul de la Tovin din 719. Galanus, Historia Armena, C. XVII; Le Quien, Oriens. Christ., I, 1391; G. T. Stokes, Joannes (54), III, art. în Smith-Wace, III, p. 359.
loan Aegeatul sau Diacrinomenos, preot, autor al unei lucrări împotriva sinodului de la Calcedon, 451. Fotie afirmă că era nestorian, adăugând aprecieri cu privire la lipsa acestuia de pioşenie, loan a fost anatematizat ca nestorian de către preoţii şi monahii din Ierusalim, Antiohia şi Syria Secunda, în jurul anului 520. Denumirea de Aegeota apare cu această ocazie. Sinodul de la Constantinopol, din 680, reînnoieşte condamnarea, de această dată fiind menţionat alături de Cyrus, ambii fiind numiţi Toix; Aiyedraxţ. Fotie* îl identifică cu loan, autorul unei istorii bisericeşti eutihiene, care acoperă perioada de la Teodosie II la Zeno (aprox. 428-483). Istoria este citată de Teodor* Lectorul, care spune că autorul ei este loan 6 AiaKpw6u,evo<^ denumire care şi-o dădeau adepţii lui Eutihie*. Sinodul VII ecumenic, din 787, citează istoria ca fiind opera lui loan Diacrinomenos. Prin urmare, s-ar părea că loan Aegeatul a fost mai degrabă, eutihian decât nestorian, aprecierea lui Fotie fiind făcută din neatenţie. Există şi părerea că loan istoricul, sau Diacrinomenos, ar fi una şi aceeaşi persoană cu loan Rhetorul şi, deci, deosebit de loan Aegeatul. F. Nau, PO 13, 188 şi urm. (text şi trad. în franceză); Mansi, VII, 512; XI, 567; Fotie, cod. 55; 41; Teodor Lectorul, Ist. bis., cartea II, 31 în PG. 86, 199;Mansi XIII, 179; T.W.
III, p. 402; J.-M. Sauget, Jean Diacrino menos, în DECA, II, p. 1305; G. Rowekamp, Johannes Aegetes, în LACL, p. 332-333. loan III de Alexandria loan de Alexandria, patriarh iacobit al Alexandriei (681-689), în timpul în care dominaţia arabă se extinsese asupra Egiptului. Despre el se spune că a întreţinut relaţii directe cu Abd-al-Aziz, sheikul sarazin al Egiptului, în prezenţa căruia a organizat cel puţin două dia- IOAN III DE ALEXANDRIA IOAN DE APAMEA IOAN DE APAMEA
loguri cu reprezentanţi ai creştinilor cal-cedonieni şi credincioşi aparţinând religiei iudaice. Emirul a permis organizarea ierahiei ecclesiastice creştine din Egipt şi restaurarea lăcaşurilor de cult, între care şi biserica Sf. Marcu. De la loan a rămas o omilie dedicată Sf. Mina, în limba coptă, în care el evocă viaţa sfântului, reliefând importanţa oraşului-sanctuar ca centru de pelerinaj pentru creştini. J. Drescher, Apa Mena, Cairo, 1946; A. Van Lantschoot, Leş 333.
loan de Antiohia (m. 441/2), episcop de Antiohia din anul 429. Ş-a născut în a doua jumătate a sec. IV la Antiohia, fiind crescut şi educat la mănăstirea Sf. Eu-prepie împreună cu Nestorie* şi Teodor*, viitor episcop de Mopsuestia. Deşi şi-a început activitatea de episcop sub auspicii deosebite, fiind remarcat şi admirat de către toţi episcopii din Orient, loan nu a avut parte de linişte. Aproximativ în aceeaşi perioadă în care el devine episcop, prietenul său Nestorie este numit patriarh de Constantinopol. Cu ocazia numirii sale, Nestorie ţine o predică în care respinge denumirea de ©eoTOKoq. loan se raliază prietenului său în disputa pe care acesta o are cu Chirii* al Alexandriei. Este invitat să participe la sinodul de la Efes, din 431, însă grupul de episcopi din Orient pe care îl conducea, a întârziat. Chirii, luând acest lucru ca un joc de culise, refuză să amâne deschiderea sinodului până la sosirea lui loan şi îl condamnă pe Nestorie. La sosirea în Constantinopol, loan ţine un contrasinod care îl condamnă pe Chirii şi îl absolvă pe Nestorie. Tensiunea a crescut de ambele părţi, în cele din urmă, în 433, loan este reconciliat cu Chirii pe baza unei formule doctrinare concepută ca un compromis. Este vorba de Tomosul către armeni al Iui Produs*, patriarhul Constantinopolului. loan a pierdut mulţi sprijinitori, chiar din propria sa jurisdicţie. Iscălirea acestui document este ultimul act public cunoscut, săvârşit de loan, care decedează în 441/442. Din opera sa scrisă s-a păstrat doar corespondenţa dusă de el între anii 430-438, cu titlu personal sau în calitatea sa de conducător al grupării nestoriene moderate. Migne, PG, 77, 1449-1462 (corespondenţa sa); PG 83, 1440-1466; 84, 607-877; CPG, 6301-6360; A. Grillmeier, Das Konzil von Chalkedon, voi. I şi II, Wiirzburg, 1951-54 passim; R.V. Sellers, The Council of Chal-cedon, Lonon, 1953, p. 6-34; L.l. Scipioni, Nestorio e ii concilia di Efeso, Milano, 1974, p. 195-299; E. Venables, John ofAntioch, art. în Smith-Wace, III, p. 349-356; Cross, John ofAntioch, ODCC, p. 745; D. Stiernon, Jean d'Antioche, în DECA, II, p. 1290-1291; S. Muller-Abels, Johannes von Antiochien, în LACL, p. 333; vezi bibliografia la CHIRIL* DE ALEXANDRIA, NESTORIE*, SINODUL DE LA EFES*. loan de Apamea loan de Apamea, numit şi 'însinguratul' sau 'Solitarul', scriitor duhovnicesc de limbă siriacă. A fost originar din regiunea Apamea din Siria de Nord. Când a trăit şi când a activat loan de Apamea, este încă o problemă deschisă. Unii scriitori îl plasează în prima jumătate a sec. VI, în funcţie de cel mai vechi manuscris al operelor sale. Analizând limbajul său hristologic, R.O. de Halleux sugerează ca posibilă dată a activităţii sale perioada între anii 430-455. El vede în loan de Apamea un scriitor creştin precalcedo-nian, simpatizant al mişcării pro-chiri-line, activă în acea perioadă, în contextul Şcolii de Ia Edessa. Având în vedere numărul mare de manuscrise ale operelor sale, putem afirma că el a fost un scriitor foarte apreciat în vremea sa. Se pare că monahii creştini din Palestina 1-au vizitat adeseori, pentru a primi sfaturi de la el sau a se consulta în diverse probleme teologice, întrucât în opera sa pot fî desluşite curente de gândire prezente în mediile elenistice de la Alexandria, se crede că el a călătorit şi a studiat o perioadă oarecare în acest mare centru teologic. Temeiul gândirii sale teologice se regăseşte în Sfânta Scriptură. Deşi păstrează structurile antropologice şi culturale specifice vremii sale, el vede destinul omului în contextul unei istorii care nu este altceva decât un dar al lui Dumnezeu prin lisus Hristos. Esenţialul pentru el nu consta în îmbrăţişarea unor practici ascetice excesive sau dezordonate, ci 'în recurgerea permanentă şi în frecventarea asiduă a Cuvântului Luminii'. De aceea, meditaţia continuă asupra Scripturii, îl pune pe loan în prezenţa grandioasei desfăşurări a lucrării lui Dumnezeu de la creaţie şi până la împlinirea totală a omului în viaţa înviată. Există, după părerea lui, o permanentă iconomie (medab-beronuto} divină prezentă la toate nivelurile creaţiei şi în toate etapele istoriei mântuirii. Există o iconomie a lumii de sus, a lumii spirituale a îngerilor şi a cetelor cereşti, care va fi identică cu aceea a lumii care va veni, adică a omenirii înviate, punctul de convergentă al tuturor speranţelor umane în lisus Hristos. Alături de iconomia divină, găsim la el şi o pedagogie divină, care a lucrat în istoria poporului Israel. Aceeaşi pedagogie se reproduce în cazul fiecărui ins botezat. Singurul lucru necesar este de a urma etapele şi calea acestei pedagogii, care îl învaţă pe om cum să se deschidă speranţei adusă de lisus Hristos. Urmând ideea acestei pedagogii, loan insistă asupra etapelor progresului spiritual, care fac accesibilă împlinirea speranţei vieţii veşnice, dar al lui Dumnezeu în lisus Hristos. După informaţia lui Babai* cel Mare, el a scris o serie de epistole, un dialog despre suflet, şi tratate despre desăvârşire, botez şi alte teme teologice. O bună parte din opera sa a fost atribuită lui loan* de Lycopolis (îţi. 394). Analiza ulterioară a manuscriselor atribuite lui loan de Apamea relevă existenţa următoarelor lucrări: Dialog asupra sufletului şi a patimilor oamenilor; Trei scrisori; Trei tratate; Dialoguri, scrisori şi tratate (acestea au fost deja editate şi publicate). Lucrări ineditei Prim tratat asupra lumii celei noi; Al doilea tratat asupra lumii celei noi; împlinirea Jagă-r duinţelor în viitor şi viaţa nouă; De ce există în această lume drepţi nefericiţi şi răi fericiţi?; Despre sfârşitul lumii; Al doilea tratat asupra sfârşitului lumii. Doxologie şi Scrisoarea către EubuL Lucrări pierdute: Natura demonilor; Arătarea Domnului şi Imne. în legătură cu loan de Apamea menţionăm teza Iui Hausherr, care este de părere că au existat trei persoane cu acelaşi nume: a. loan de Apamea din Siria, autorul Dialogurilor şi Tratatelor şi al lucrărilor deja enumerate; b. loan de Apamea din Siria, care a profesat un panteism gnostic emanaţionist, despre care vorbeşte hereziologul Teodor* Bar Konai (sec. VIII-IX) în Liber scholîorum, identificat cu loan Egipteanul, combătut de Philoxen* de Mabboug. c. loan de Apamea din Mesopotamiâ, condamnat de ca-tolicosul nestorian Timotei I, în 786-787, o dată cu losif Hazzaya şi loan* Dalyatha. lOAN DE APAMEA IOAN AZRAQ IOAN BASSORENSIS IOAN DE BERVERLEY Johannes von Lycopolis, Ein Dialog uber die Seele und die Affekte des Menschen, Sven Dedering (ed.), Uppsala, 1936; I. Hausherr, S.J., în Orientalia Christiana Analecta, 120, Roma, 1939 (trad. în franceză); L.Gringell, ed., Briefe von Johannes dem Einsiedler, Lund, 1941; Idem (ed.), Drei Traktate von Johannes dem Einsiedler, Lund, 1960; Johannes von Aparnea, Sechs Gesprâch mit Thomasios. Der Briefewechsel zwischen Thomasios und Johannes und Drei an Tho-masios gerichtete Abhandlungen, ed. şi trad. Wenner Strothmann, Patristische Texte und Studien, Bând II, Walter de Gruyter, Berlin, 1972; Jean d'Apamee, Dialogues et traites, SCh. 311, introduction, traduction et notes par R. Lavenant, SJ, Ed. Cerf, Paris, 1984; Cross, John of Apamea, în ODCC, p. 745; Urbina, p. 109; P. Bruns, Johannes von Apamea, în LACL, p. 334, cu bibliografie. loan bar Aphtonia loan bar Aphtonia (475/80- 537/8), stareţ al mănăstirii Sf. Toma din Seleucia, pe râul Orontes şi întemeietorul vestitei mănăstiri Qen-neshre (Kenneshrin). S-a născut, în jurul anului 475, după moartea tatălui său, care a fost profesor de retorică edesşenian, şi din această pricină poartă numele mamei sale Aphtonia. La vârsta de 15 ani îşi exprimă dorinţa de a intra în mănăstirea Sf. Toma, însă, fiind prea tânăr nu este tuns în monahism şi i se dau diverse sarcini, în special sa îngrijească de călători. După şapte ani de ucenicie, primeşte haina monahală. Cu toate acestea, nu i se îngăduie să studieze şi i se dă sarcina să înveţe meseria de tâmplar, în pofida aceste interdicţii, el a învăţat limba şi literatura greacă şi a aprofundat studiile biblice. Reacţiile din timpul împăratului Justin I împotriva necalcedonienilor s-au făcut simţite şi în Seleueia, Episcopul locului, Nonnus, a trebuit să părăsească scaunul, iar călu- gării necalcedonieni din mănăstirea Sf. Toma au fost alungaţi. Deşi aflaţi sub presiuni din partea împăratului, ei rezistă şi îl aleg în fruntea lor pe loan bar Aphtonia, care şi-a păstrat rangul de arhimandrit. Un nou val de persecuţii, de această dată pornite de Efrem, patriarhul de An-tiohia, împotriva monofiziţilor, îi obligă pe aceştia să părăsească mănăstirea Sf. Toma, Cu toţii se retrag pe malul stâng al fluviului Eufrat, unde pun temeliile unei noi mănăstiri, fată în faţă cu Europus (Jerabis), pe care o numesc Qen-neshre, adică 'Cuibul Vulturilor'. Această mănăstire va deveni un centru cultural deosebit, unde vor studia limba şi literatura greacă mari savanţi elenişti: Toma* de Heracleea, Sever* Sebokt, lacob* de Edessa şi alţii. loan este ales în fruntea acestui nou aşezământ monahal, loan a compus un Comentariu la Cântarea Cântărilor, din care s-au păstrat doar fragmente în C atena Patrum, al cărei autor este necunoscut, o serie de im ne, care, fiind traduse în s ir iacă, au fost introduse în Octoihuî lui Sever* de Antiohia. F. Nau, ROC 7, 1902, p. 97-135 (viaţa - text şi trad. în franceză); Wright, p. 62; Duval, p. 359; Baumstark, p. 180-181; Chabot, p. 73; J.-M. Sauget, Jean bar Aphtonia, în DECA, II, p. 1293-1294; P. Bruns, Johannes bar Aphtonia, în LACL, p. 334. loan de Asia vezi loan de Efes loan Azraq (Johannan) loan Azraq (Johannan), a activat în sec. VIII, fiind autor de întrebări enigmatice sau ghicitori şi maxime scripturistice, încă rămase inedite. Baumstark, p. 210; Urbina, p. 151.
loan Bassorensis sau loan de Basra (m. 450), episcop monofizit de Basra, autor a! unei Anafora care începe cu cuvintele: Deus largilor caritatis et Aequanimitatis. După câte se pare, oratio fractionis -rugăciunea de frângere a pâinii din Liturghia coptă a Sf, Vasile, este derivată din această Anaphora. lacob, episcop de Maiphercata crede că loan de Basra a fost şi comentator al Sf. Scripturi şi citează părerea acestuia referitoare la îngeri, şi anume, că ei au existat înainte de crearea lumii. Tot la el ne trimite şi lacob de Tagrith în problema aceleiaşi doctrine. Renaudot, Liturg. Orient, II, p. 421; Jacobus Bartelensis, Liber Thesaur., partea 4, cap. 1; Assemani, BO, II, 97, 153, 239; C.J. Ball, Joannes (82), art. în Smith-Wace, III, p. 361.
loan de Berith (sec. V), episcop din ultima parte a sec. V, cunoscut prin intermediul scrierii lui Zaharia Scolasticul, Viaţa lui Sever al Antiohiei. După informaţiile din această lucrare, loan de Berith a aparţinut grupării calcedoniene, adică ortodoxă, între activităţile sale cele mai de seamă, Zaharia pomeneşte şi lupta lui împotriva magiei şi a necro-mantiei. Sinaxarul Bisericii Constanti-nopolitane îl prezintă drept colaborator al lui Rabbula* de Samosata (450-530) la întemeierea unui aşezământ monahal. De la el a rămas o scurtă omilie pascală: Homilia in ressurectionem salvatoris. Zaharia Scolasticul, PO, 2, p. 66, 69, 78; Synaxarium Ecclesiae Constantinopolita-num, ed. Delehaye, Bruxelles, 1902, p. 437, 475; CPG, 6720; Omilia pascală, M. Aubineau (ed.), în SCh. 187, Paris, 1972, p. 284-288, 296-299; F. Scorza, Jean de Berith, în DECA, II, p. 1294; B. Windau, Johannes von Berythus, în LACL, p. 334. loan de Beth Garmai loan de Beth Garmai sau loan cel Bătrân (sec. VII), stareţ al mănăstirii Beth Abe. A fost ucenic şi succesor la stăreţia aceleiaşi mănăstiri, Beth Abe, al lui lacob. A părăsit mănăstirea, stabilindu-se pe o colină în apropiere de Daquqa, în provincia Beth Garmai. Se stinge în viaţă în aşezământul monahal ridicat de lezechiel pe aceeaşi colină. Abhd-isho îi atribuie o cronică bisericească şi vieţile călugărilor Avraam, fondatorul marii mânăstiri cu acelaşi nume, a lui Bar Edta (Idta) şi Mar Khudhahwai, întemeietorul mănăstirii Beth Halle de lângă Moşul, o culegere de disertaţii ştiinţifice şi maxime şi reguli pentru novici. Şi-a scris opera în jurul anului 660. Chabot pune Viaţa lui Bar Edta sub numele lui loan Persanul. Wright, p. 125; Duval, p. 214, 371; Chabot, p. 101-102.
loan de Beverley (m. 721), episcop de Hexam şi York. S-a născut la Harpham în East Riding, Yorkshire, într-o familie aristocrată. A fost încredinţat episcopului Teodor spre a fi crescut şi educat. Acesta i-a dat numele de loan. A studiat la mănăstirea Hilda, în Whitby. Se pare că a studiat şi la Oxford, întrucât chipul lui apare pe unul din vitraliile din capela University Col lege. La acea vreme, la Oxford nu exista universitate şi, prin urmare, această tradiţie este îndoielnică. Probabil, datorită culturii lui deosebite şi a marii reputaţii de care s-a bucurat, el a fost asociat Oxfordului. Beda* Venera- IOAN DE BERVERLEY IOAN CARPATUL IOAN CARPATUL IOAN BAR CURSOS bilul a fost şi el unul din ucenicii lui îoan de Beverley. în 687, loan a fost ridicat la rangul de episcop la Hexham, unde slujeşte timp de 18 ani. în 705, după moartea lui Bosa, a fost transferat la York. Lui loan îi sunt atribuite următoarele lucrări: Pro Luca Exponendo, lib. L; Homiliae Evangeliorum, lib. I.; ad Hyldam Abbatissam, lib. I.; ad Herebal-dum Discipulum, Epist. I.; ad Audoenum et Bertium, Epist. 11 şi altele. Dacă este sau nu autor al acestor lucrări nu se ştie cu certitudine, înainte de a deceda, se retrage la mănăstirea din Inderawood, pe care el o întemeiase. Datorită minunilor pe care le-a săvârşit, a fost cinstit ca sfânt în Anglia, încă din evul mediu. Henric V atribuie victoria sa de la Agincourt (1415) lui loan de Beverley. Beda, Ist. bis., IV şi V; J. Raine, The History ofthe Church of York and its Archbishops, I, Rolls Series, i 879, p. 239-291; J. Raine, loannes Beverlacensis (201), în Smith-Wace, III, p. 377-378; Cross, John of Beverley, în ODCC, p. 746. Yüklə 6,5 Mb. Dostları ilə paylaş:
|