Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte
Yüklə 6,5 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Hypsistarieni
- IACOB DE SERUGH
Hypatius Hypatius, episcop de Efes, sfetnic al împăratului Justinian între anii 533-536. în timpul disputelor cu adepţii lui Sever de Constantinopol, a fost purtătorul de cuvânt al taberei ortodoxe, în 533, călătoreşte la papa loan II ca ambasador al împăratului, obţinând de la acesta recunoaşterea formulei theopaschite. La sinodul de la Constantinopol din 536 vorbeşte în numele episcopilor prezenţi. Data morţii sale este plasată în intervalul dintre 537/8 şi 552. Din cele două cărţi ale lucrării sale zi)u,uaktcic ^Tţi;fj|j,aTcc, redactate ca răspuns la întrebările episcopului Julian de Atramytion, s-au păstrat doar mici fragmente. Din fragmentele păstrate, se deduce că el ar fi compus şi un comentariu la Psalmi şi la cei 12 profeţi mici. Nu ştim cu certitudine dacă a scris şi un comentariu la Evanghelia după Luca. Dintr-o inscripţie, de 35 de rânduri, descoperită în 1904 la Efes, reiese că el a scris despre datoriile creştinilor la înmormântare. CPG III, 6805-6807; F. Diekamp, Anal. patrist., 1938, p. 109-153 (biografie şi fragmente); CSEL, 35, p. 320-328; P.J. Alexan-der, Hypatius of Ephesus. A Note on Image Worship in the Sixth Century, HThR, 45, 1952, p. 177-184; J. Gouillard, Hypatios d'Ephese ou du pseudo-Denys ă Theodore Studite, REByz 19, 1961, p. 63-75; Altaner-Stuiber, 1980, p. 511, cu bibliografie; J. Irmscher, Hypatios d'Ephese, în DECA, I, p. 1202; B.R. Suchla, Hypatius von Ephesus, în LACL, p. 304, cu bibliografie.
Hyperechios, singura informaţie despre acest personaj se referă la faptul că a fost călugăr şi că ar fi trăit în sec. V. De la el ne-a rămas o culegere de 160 de sentinţe duhovniceşti, referitoare la practicarea virtuţilor monahale, intitulată îndemn către monahi (Adhortatio ad monachos). Apophtegmata Patrwn reţine doar opt logii din Adhortatio. Alături de aceste scrieri, au mai fost identificate şi alte îndemnuri. Migne, PG, 79, 1471-1490; PG, 65, 429-439; J. -CI. Guy, Recherches sur la tradition grecque des Apophtegmata Patrum, Subs. Hagiogr., 36, Bruxelles, 1962; L. Regnault, Leş sentences des Peres du desert, 4 voi., ed. de Solesmes, 1967-1981; L. Cremaschi, Iperechio, Stefano di Thebe, Zozima, Magnano, 1992; J.-M. Sauget, Hyperechios, în DECA, I, p. 1202; J. Pauli, OSB, Hype-rechius, în LACL, p. 304-305, cu bibliografie.
Hypsistarieni, grupare sectară menţionată în prima parte a sec. IV şi descrisă de Sf. Grigorie* de Nazianz. El vorbeşte despre hypsistarieni pentru că tatăl său a aparţinut acestei secte înainte de a se fi convertit la creştinism. Numele lor derivă de la ftx|ncnio<;, întrucât se închină unui singur Dumnezeu, pantocrator, fără a-L considera şi Tată. în acest sens, s-a afirmat că secta este şi un precursor al islamismului. Ideologia acestei secte este formată din elemente doctrinare iudaice şi păgâne. Se crede că hypsistarieni i ar fi urmaşi ai sabeismului, erezie care s-a răspândit de la Eufrat, locul de origine, până în Egipt, în Palestina, în Asia Mică şi în special în Capadocia, venind în contact cu idei iudaice, în special cu cele esseniene, şi păgâne, din Răsăritul Apropiat, fără însă a se identifica cu vreuna din aceste tradiţii. Astfel, de la evrei au luat sărbătorirea sabatului, regimul alimentar restrictiv şi unele idei legate de Dumnezeu, dar nu şi circumciziunea şi sacrificiile, iar de la păgâni, cultul focului şi al luminii, fără închinarea la idoli. Primele informaţii documentare despre hypsistarieni le avem de la Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. Grigorie de Nyssa, care îi prezintă ca adoratori ai unui singur Dumnezeu, opus Treimei şi politeismu-lui. Spre deosebire de sabeeni, ei îl numeau pe Dumnezeu tjxi/ujtqc; sau Tcav-TOKpcVccop, profesând un monoteism simplu, absolut, şi respingând orice intermediari între Cel Preaînalt şi om. în esenţă, doctrina lor este un amalgam de credinţe iudaice, creştine şi orientale, fenomen specific la periferia orientală a imperiului roman. Se pare că secta a dăinuit până în sec. IX, întrucât Nichifor, patriarhul Constantinopolului, face referire la ea şi o caracterizează ca fiind: 'o sectă falsă şi urâcioasă, compusă din păgânism şi iudaism' (Antirrhet. I). Grigorie de Nazianz, Oratio 18, 5; Grigorie de Nyssa, Contra Eunomium II, în PG, 45, 483 şi urm.; G.T. Stokes, Hyspistarii, art. în Smith-Wace, III, p. 188-189; C. Ullman, De Hypsistariis, Heidelberg, 1825; G. Bareille, în DTC, VII, pt.l, 1922, col. 572; C. Roberts-T.C. Skeat-A.D. Nock, The Gild of Zeus Hypsistes, «n HThR, 29, 1936, p. 39-87; Cross, Hypsistarians, în ODCC, p. 685; F. Cocchini, Hypsistariens, în DECA, I, p. 1203. IACOB IACOB BARADAEUS IACOB BARADAEUS
lacob lacob (lacov), presupusul autor al epistolei soborniceşti a Sf. Apostol lacob. A făcut parte din rudele Domnului, însă nu şi din ceata celor 12 apostoli. Se pare totuşi că se număra printre cei 70 de ucenici aleşi de Domnul (Luca 10, 1). Din I Corinteni 15, 7, deducem că s-a bucurat de o arătare specială din partea Mântuitorului după înviere. A jucat un rol important în viaţa Bisericii creştine de la Ierusalim. După părerea lui Clement* de Alexandria, păstrată de Euse-biu de Cezareea, lacob a fost primul episcop al Cetăţii Sfinte. Tot el a prezidat sinodul apostolilor din Ierusalim (49-50). Mai este numit 'cel drept' şi 'cel mic' (Marcu 15. 40). loan* Hrisostom afirmă că ar fi fost hirotonit de către Mântuitorul sau de apostolii Petru, loan şi lacob, înainte de înălţarea Domnului. Se crede că el este autorul epistolei soborniceşti care poartă numele de lacob şi care ar fi fost scrisă la Ierusalim în anul 61. W. Patrick, James, the Lord's Brother, 1906; Prof. Iustin Moisescu, Ierarhia Bisericească în epoca apostolică, Editura Centrului Mitropoliei Olteniei, 1955; Ştefan Popescu, Epistola lui lacov, Bucureşti, 1906; T. Zahn, Bruder und Vettern Jesu, în Forschungen zur Geschichte der neutestamentlichen Kanons und der altkirchlichen Literatur, VI, 1900, 2, p. 225-364; S. Lyonnet, Leş temoignages de S. Jean Chrysostome et de S. Jerome sur Jacque, le f r ere du Seigneur, în RecSR, 29, 1939, p. 335-351; E Peretto, Jacque le
lacob Baradaeus (500-578), adevăratul fondator al Bisericii lacobite din Asia, de la care iacobiţii şi-au luat numele. Pe numele său adevărat, lacob bar Teofil, supranumit 'Burde'ani', de la haina din păr de cal (barda'thd) pe care o schimba doar atunci când era total zdrenţuită. A fost fiul lui Teofil bar Mânu, preot în Telia (denumirea completă Telia Mauza-lat) sau Constantina, după cel de al doilea fondator (aprox. 350), oraş în Osrhoene, la 70-80 km. la est de Edessa. De mic copil este încredinţat stareţului Eustatie de la mănăstirea Pesiita (Daira-da-phe-silta), sub îndrumarea căruia studiază literatura greacă şi siriacă, fiind totodată iniţiat în canoanele stricte ale vieţii ascetice. După terminarea studiilor, îmbracă haina monahală în aceeaşi mănăstire, nu departe de satul Gumelta, pe muntele Izla. Este hirotonit diacon şi apoi preot. După moartea părinţilor, cedează mănăstirii întreaga sa moştenire, iar el se dedică vieţuirii ascetice. Tradiţia iacobită îl prezintă ca mare făcător de minuni, împărăteasa Teodora, susţinătoare a monofizi-tismului, auzind despre el, îl invită să vină la Constatinopol, deşi, la început, nu dă curs invitaţiei, nedorind să părăsească viaţa ascetică pe care o ducea. In urma unei viziuni în care i s-ar fi arătat Sever, patriarhul eutihian al Antiohiei şi loan, episcop decedat de Telia, el pleacă la Constantinopol, împreună cu Sergiu. Aici a fost primit foarte bine de către împărăteasa Teodora şi rămâne timp de 15 ani. Perioada şederii sale la Constantinopol nu a fost una fericită pentru monofiziţi, împăratul Justinian era decis să impună credinţa calcedoniană în întreg im- periul de răsărit, iar preoţii şi episcopii care au refuzat să se supună, au fost depuşi din treaptă şi trimişi în exil. La intervenţia sheikului Harith (Aretas) ibn Jabala al creştinilor arabi monofiziţi, care împărtăşea şi el acelaşi crez, lacob este convins să părăsească liniştea mănăstirii de la Constantinopol, unde se retrăsese, şi să devină apostol al monofi-zitismului. Mai mulţi episcopi monofiziţi din Orient erau deţinuţi într-un castel la Constantinopol, printre ei, Teodosie de Alexandria, Antim, patriarh de Constantinopol, depus din treaptă, Constanţiu de Laodiceea, loan de Egipt ş.a. Aceştia îl hirotonesc pe lacob în treapta de episcop pentru Edessa. Acest eveniment a avut loc, probabil, în jurul anului 541. îmbrăcat în haine de cerşetor, lacob părăseşte Constantinopolul şi cutreieră Asia Mică, Syria şi Mesopotamia, până în Persia, hirotonind şi numind preoţi, acolo unde se simţea nevoia. Pentru a întări totuşi Biserica monofizită, el avea nevoie şi de episcopi. în acest scop, el intervine pe lângă Teodora şi, astfel, Teodosie de Alexandria hirotoneşte încă doi episcopi, pe Teodor, pentru Bostra, cu jurisdicţia asupra provinciilor din Palestina şi Arabia, şi pe lacob, ca episcop de Edessa, cu jurisdicţie asupra Siriei şi Asiei. La rândul lui, lacob îşi continua activitatea misionară, hirotonind mai departe diaconi şi preoţi. Totuşi, se simţea nevoia şi de alţi episcopi. Astfel, el alege încă două persoane, pe Conon din Cilicia şi pe Eugen din Isauria şi pleacă, împreună cu ei, la Constantinopol, iar de acolo, cu scrisori de recomandare, la Alexandria. Conon a fost sfinţit episcop pentru Tars în Cilicia, iar Eugen, pentru Seleucia în Isauria. Pe lângă aceştia, au mai fost făcuţi episcopi Antoninus şi Antoniu pentru diecezele din Siria. La revenire în Siria, lacob hirotoneşte şi alţi episcopi, printre care şi pe istoricul loan* de Efes. Eforturile sale de reînviere a Bisericii monofizite au progresat şi au fost încununate cu succes prin numirea în scaunul de patriarh de Antiohia a prietenului său Sergiu (544). Acesta decedează Ia scurtă vreme (547), scaunul rămânând vacant timp de trei ani. în cele din urmă, se hotărăşte ca în scaunul rămas vacant să fie numit Pavel, stareţ în Alexandria. lacob porneşte la drum din nou pentru a face o vizită prietenului său Damian, patriarh de Alexandria, însă decedează la graniţa egipteană, la mănăstirea Mar Romanus sau Casion, unde a fost înmormântat. Rămăşiţele sale pământeşti s-au odihnit aici până în 622, când au fost sustrase de către emisarii lui Zaheu, episcop de Telia, şi aduse la Pesiita, unde au fost înmormântate cu mare pompă, lacob a fost angajat mai mult în activitatea practică, pastorală şi de aceea moştenirea sa literară este mai săraca. De la el au rămas, printre altele, o anafora, diverse scrisori, o mărturisire de credinţă, păstrată în arabă şi în etiopiana, o omilie la Bunavestire, păstrată tot în arabă. Informaţii despre lacob avem din Viaţa atribuită lui loan de Efes (m. 586). H. G. Kleyn, Jacobus Baradeus, de Stichter der Syrische Monophysietische Kerk, Leyden, 1882, p. 164-194; E. Renaudot, Liturgiarum orientalium collectio, 2, 333-341; Symbolifidei în arabă: în Kleyn, op. cit., p. 139-163 (vers. olandeză); viaţa: J.P. Land, Anecd. Syr., 2, 346-383; E. Brooks, PO, 19, 228-268 (trad. engl.); Baumstark, p. 174-175; E. Venables, Jacobus (15), art. în Smith-Wace, III, p. 328-332; Wright, p. 62-64; Chabot, p. 73-74; Duval, p. 360-362; Cross, Jacob Baradaeus, în ODCC, p. 720; Urbino, p. 163-164; M. van. Esbroeck, Jacques Ba-radee, în DECA, II, p. 1282; D.D. Bundy, Jacob Baradaeus. The State of Research, a Review ofSources and a New Approach, în lACOB BARADAEUS IACOB DE EDESSA IACOB DE EDESSA
Museon, 91, 1978, p. 45-86; P. Bruns, Jakobus Baradaeus, în LACL, p. 327, cu bibliografie. lacob de Edessa sau loan de Asia lacob de Edessa sau loan de Asia (633/40-708), teolog, filosof, exeget, istoric, traducător şi gramatician, una dintre cele mai interesante şi mai prolifice personalităţi ale grupării monofizite din sec. VII. S-a născut la En-Debha (Fântâna Lupului), un sat din districtul Gumyah (Al-Jumah), din provincia Antiohia. A studiat la mănăstirea lui Aftunoyo din Ken-neshre (Kennesrin) sub îndrumarea lui Sever* Sebokht, învăţând greaca şi citirea corectă a Sf. Scripturi. L-a avut coleg de studii pe Atanasie, care a devenit patriarh în 684. De aici pleacă la Alexandria, unde probabil se familiarizează cu tradiţia exegetică alexandrină. Nu ştim cât timp a rămas acolo. Revine în Siria şi este numit episcop de Edessa, de către fostul său coleg Atanasie. Ca episcop, încearcă să impună cu stricteţe canoanele bisericeşti, ceea ce a stârnit nemulţumirea unor preoţi din episcopia sa. Datorită nemulţumirilor acestora, el n se retrage din scaun după patru ani. In locul lui este numit un călugăr în vârstă, pe nume Habbibh. lacob se retrage mai întâi la mănăstirea Kishum, care se afla între Bereea şi Edessa, iar mai apoi ia Eusebona, în împrejurimile Antiohiei. Aici predă, timp de 11 ani, psalmii şi citirea Sf. Scripturi în greacă. Părăseşte şi această mănăstire din pricina unor fraţi care 'îi urau pe greci', şi se stabileşte la mănăstirea Tell-Adda, unde a lucrat nouă ani la revizuirea Noului Testament în siriacă. La moartea lui Habbibh, este rechemat la Edessa. După patru luni de la urcarea pe scaun, revine la mănăstirea Tell-Adda pentru a lua cu sine biblioteca şi pe ucenicii săi. Se stinge însă din viată în 708 la Tell-Adda, unde a fost înmormântat. Activitatea literară a lui lacob a fost deosebit de bogată. Chiar dacă de la el nu avem un tratat dogmatic, care să-1 pună alături de marii teologi dogmatişti ai Bisericii creştine, în ceea ce priveşte preocuparea sa faţă de exegeza biblică, de traducerea Sf. Scripturi, îl putem plasa în mod indiscutabil alături de Fer. Ieronim*. Pe lângă traducerea integrală a Noului Testament, de la el a rămas o revizuire a Vechiului Testament în siriacă (Peshitta), lucrare care, din punct de vedere ştiinţific, stă alături de marile capodopere în domeniu. Din nefericire, din versiunea sa vechitestamentară s-au păstrat doar Pentateuhul, I şi II Samuel, Isaia şi Daniel, iar din celelalte cărţi doar fragmente, lacob a împărţit cărţile biblice în capitole, la începutul fiecărui capitol a făcut un scurt rezumat, iar marginal a scris o serie de note pentru a indica versiunile greceşti şi cele siriace, şi în unele cazuri a indicat pronunţia corectă a cuvintelor. O scholie la cuvântul Hosanna indică o bună familiarizare a sa cu limba ebraică. Notele, comentariile şi scholiile la Sf. Scripturi ne sunt cunoscute datorită Ca-terţelor lui Sever. Dacă Hexaemeronul său ne este cunoscut, deşi a rămas neterminat şi a fost completat de prietenul său George* al Arabilor, nu avem indicii despre tratatul său intitulat: Cauza primă, creatoare, veşnică, atotputernică şi necreată care este Dumnezeu, păstrătorul tuturor lucrurilor, în ton cu majoritatea părinţilor Bisericii siriene, el s-a preocupat şi de viaţa şi activitatea liturgică. Astfel, el a scris o anafora sau liturghie, a revizuit liturghia Sf. lacob, a compus o serie de rânduieli ale botezului şi sfinţirii apei la Bobotează, şi ale oficierii căsătoriei. In acest context, putem menţiona traducerea în siriacă a rânduielii botezului după Sever şi tratatul său privind impedimentele la căsătorie. Cartea comorilor este o expunere a slujbei euharistice, a sfinţirii apei şi ritualului botezului. A editat un ceaslov pentru zilele de sărbătoare şi a compus un calendar cu sărbătorile şi zilele sfinţilor de peste an. Cât priveşte disciplina în Biserică, el a formulat o serie de canoane. De la el au rămas şi câteva omilii, dintre care menţionăm: a. creştinii nu trebuie să jertfească mielul după obiceiul evreiesc, nici boi, nici oi, pentru cei decedaţi, nici să folosească numai vin şi nici pâine nedospită în oficierea Sf. Liturghii; b. împotriva folosirii pâinii nedospite; c. împotriva armenilor ca duofiziţi, pentru că ei greşesc în cazul acestei doctrine; d. împotriva celor nepioşi, care calcă în picioare canoanele Bisericii. La acestea pot fi adăugate omiliile în versuri despre Sf. Treime, despre întruparea Cuvântului şi despre credinţă împotriva nestorie-nilor. /v In domeniul istoriei bisericeşti, lacob a revizuit Istoria bisericească a lui Euse-biu*, pe care a continuat-o până în anul 692. Din nefericire, din lucrarea sa avem doar un manuscris grav deteriorat. Ea a fost folosită, din plin, atât de istoricii ia-cobiţi, cât şi de. cei nestorieni, cum au fost Bar Hebraeus, Elias bar Shinaya şi alţii, şi în consecinţă, a fost acceptată de Abhd-isho în catalogul său. lacob a fost cunoscut şi ca mare traducător din operele filosofice greceşti. El a tradus mai ales din operele lui Aristotel. Cu toate acestea, el rămâne cunoscut ca traducător al operelor teologice creştine. Lui îi revine traducerea integrală a lucrării Iui Sever de Antiohia, Homiliae Cathedrales, cunoscută sirienilor din traducerea mai veche a lui Pavel* Callinic, terminată în 701. La acestea, se adaugă revizuirea Octoihului lui Sever, tradus în Cipru de Pavel de Edessa şi a operelor lui Grigorie de Nazianz, traduse de stareţul Pavel. A mai tradus Istoria rehabiţilor, după naraţiunea lui Zosima, din limba ebraică, despre care se spune că a redat-o mai întâi în greacă şi apoi în siriacă. în acest context, se cuvine să menţionăm lucrarea sa proprie intitulată Enchiridion, care este un tratat de termeni tehnici filosofici, şi ediţia în versuri a aceleiaşi lucrări. El explică aici termeni ca: esenţă, substanţă, fiinţă, ipostas, persoană, natură etc., termeni folosiţi şi în teologie. Activitatea de traducător i-a atras atenţia asupra necesităţii fixării gramaticii limbii siriace în canoane stricte şi ştiinţifice, în acest scop, el încearcă o reformă în domeniul studiului gamatical şi compune o gramatică, intitulată: Gramatica limbii mesopotamiene, din care s-au păstrat doar fragmente. El concepe şi un nou sistem de vocalizare, după sistemul limbii greceşti, prin introducerea vocalelor în rândul consoanelor, dar care nu s-a bucurat de popularitate. în pofida unei activităţi deosebit de intense, lacob a găsit timpul necesar să întreţină şi o bogată corespondenţă. Unul din principalii săi corespondenţi a fost loan Stâlpnicul de la mănăstirea Litharba (al-Atharib) de lângă Alep. Preotului Addai îi scrie despre rânduiala botezului şi a sfinţirii apei, iar diaconului Bar-hadh-be-shabba, împotriva sinodului de la Calcedon. Preotului Pavel din Antiohia îi scrie despre alfabetul siriac, ca răspuns la o scrisoare a acestuia privind neajunsurile şi defectele alfabetului respectiv în comparaţie cu cel grec, iar Iui George, episcop de Serugh, despre ortografia siriacă. Din scrisorile sale s-a păstrat doar un număr restrâns. lACOB DE EDESSA IACOB DE NISIBE IACOB DE NISIBE
A. Baumstark , Geschichte fier syrischen Literatur, 1922, p. 248-256 (cuprinde lista principalelor lucrări); Abhd-isho, Cat. Libr. Syrorum, 165, ed. J.S. Assemani, BO, III, I, Roma, 1725, 229; I.B. Chabot- A. Vaschalde, CSCO, Scriptores Syri. Series Secunda, LVI, 1928 (Hexaemeronut); E.W. Brooks, PO, VI, 1911, p. 5-179; VII, 1911, p. 592-805; C. Kayser, Die Canones Jacob's von Edessa, Leipzig, 1886 (trad. germ. şi comentariu, cu introducere, viaţa şi opera, p. 48-78); S. Senii Ier, Die Oberzetzung der Categorien des Aristoteles von Jacobus von Edessa, Berlin, 1897; A, Voobus, The Discovery of New Cycles ofCanons and Resolutions Composed byJacob of Edessa, OCP, 34, 1968, p. 412-419; E.J. Revell, The Grammar of Jacob of Edessa and the Other Near Eastern Grammatical Traditions, Parole de l'Orient, 3, 1972, p. 365-374; C.J. Ball, Jacobus (24) Edessenus, art. în Smith-Wace, III, p. 332-335; E. Tisserant, DTC, VIII, pt. l, 1924, col. 286-291; Wright, p. 101-105; Chabot, p. 84-88; Duval, p. 374-376; Urbino, p. 177-183 şi 208-209, cu bibliografie; J.-M. Sauget, Jacques d'Edesse, în DEC A, II, p. 1283-1284 cu bibliografie; P. Bruns, Jakobus von Edessa, în LACL, p. 327-329, cu bibliografie. lacob de Nisibe lacob de Nisibe (sec. IV), episcop de Nisibe, cunoscut sub denumirea de 'Moise al Mesopotamiei', datorită înţelepciunii şi puterilor miraculoase pe care le-a posedat. S-a născut la Nisibe sau Antio-hia Migdoniae, la sfârşitul sec. III. Se spune că ar fi fost înrudit cu Sf. Grigo-rie* Luminătorul, Apostolul Armeniei, îmbrăţişează viaţa monahală de tânăr, dedicându-se în special practicilor ascetice. Reputaţia deosebită pe care a do-bândit-o, datorită vieţii sale de sfinţenie şi minunilor pe care le-a săvârşit, l-au determinat pe Teodoret* de Cyr să-i atribuie primul loc în lucrarea sa Religiosa Historia sau Vitae Patrum, numindu-l 6 u,ey cut siriaca, iar lacob a scris numai în siri-acă. lacob a scris tratatele sale la cererea unui oarecare Grigorie din Armenia. Ele au fost descoperite în mănăstirea armenească Sf. Antonie din Veneţia de către Assemani, care dă şi o listă: De F ide, De Dilectione, De Jejunio, De Oratione, De Bello, De devotis, De Poenitentia, De Resurrectione etc. Denumirea tratatelor este aceeaşi cu cea dată de Ghenadie, doar ordinea lor diferă. Această colecţie mai cuprinde şi o scrisoare pe care lacob a trimis-o episcopilor din Seleucia şi Ctesiphon, în legătură cu schisma asiri-ană. Liturghia care i-a fost atribuită, îi aparţine în realitate lui lacob* de Serugh. Avraam Ecchellensis (1600-1664), cercetător maronit, îi atribuie în mod eronat 84 de canoane niceene în arabă. Teoria potrivit căreia lacob ar fi fost una şi aceeaşi persoană cu Afraate*, 'înţeleptul persan', a fost abandonată. Ghenadie, De Viris Illustribus, I, PL, 59, 1060 şi urm.; P. Peeters, S.J., La legende de saint Jacques de Nisibe, în Anal. Boli., 38, 1920, p. 285-373; A. Voobus, I, CSCO, CLXXXIV, 1958, în special p. 141-143; P. Kriiger, Jacob von Nisibis in syrischer und armenischer Uberlieferung, în Museon, 58, 1968, p. 161-179; J. M. Fiey, Nisibe metropole syriaque orientale et şes suffragants des origines â nosjours, CSCO, 388/subs. 54; E. Venables, Jacobus of Nisibis, în Smith-Wace, III, p. 325-327; E. Tisserant, Jacques de Nisibe, DTC, 8, pt. l, 1924, col. 292-295; Cross, Jacob of Nisibis, în ODCC, p. 721; M. van Esbroeck, Jacques de Nisibe, în DECA, II, p. 1286. Yüklə 6,5 Mb. Dostları ilə paylaş:
|