Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte

PAVEL, SFÂNTUL

PAVEL, SFÂNTUL

Pavel rămâne una din cele mai de seamă şi mai puternice personalităţi din istoria Bisericii creştine. Atât viaţa sa, profund marcată de arătarea nemijlocită a Mân­tuitorului pe drumul Damascului, cât şi activitatea şi învăţătura propovăduită de el, dezvăluie absoluta sa dăruire şi cre-dincioşie nestrămutată faţă de Hristos şi Biserica Sa. în Epistolele sale, scrise pentru a da răspuns unor cerinţe ime­diate, desluşim elementele principale ale teologiei creştine, în centrul căreia se află Hristos cosmic. Gândirea sa teolo­gică izvorăşte din experienţă, din trăire, mai mult decât dintr-un discurs raţional, deoarece Pavel ni se descoperă ca trăitor mistic care a izbutit să pătrundă realitatea tainică a tuturor lucrurilor în Hristos. Căci Hristos nu este doar Mesia, Cel în care s-au împlinit profeţiile şi făgă­duinţele Vechiului Testament, ci Fiul lui Dumnezeu, Cel preexistent şi veşnic, prin care au fost create toate lucrurile şi care, după ce a suferit umilinţe şi moartea pe cruce, a fost ridicat de-a dreapta lui Dumnezeu, fiind preaslăvitde întreaga făptură. De aceea, El este Capul noii umanităţi mântuite, noul 'Israel al lui Dumnezeu', în care evreul şi barbarul devin una (Efeseni 2, 14-19), adică, Biserica, care este în acelaşi timp Trupul Lui Mistic, în adevăratul creştin, Hristos este cel care trăieşte (Galateni 2, 20), transformându-1 întru asemănare cu El încă în această viaţă, însă în mod deplin la înviere. Viaţa nouă în Hristos nu mai este 'potrivit trupului', care în viziunea lui Pavel este starea de păcat, ci 'potrivit spiritului' şi începe de la botez. Prin Botez, credinciosul devine părtaş morţii şi învierii lui Hristos (Romani 6, 3-6), primind putere de la Duhul Sfanţ (Ga­lateni 5, 16), să împlinească cerinţele morale ale noii vieţi. Comuniunea Du­hului Sfânt îi uneşte pe toţi în legătura

iubirii (Coloseni 3, 14). Această comuni­une este menţinută şi exprimată prin Euharistie, Jertfa creştină, 'comuniunea cu Trupul lui Hristos' (I Corinteni 10, 16), fiind împlinită pe deplin la sfârşitul veacurilor, când Domnul va reveni în slavă, slavă în care vor fi părtaşi viii şi morţii (I Tesaloniceni 4, 13-17). Atunci totul va fi învăluit în iubire, profeţiile se vor fi încheiat, limbile vor înceta, iar noi nu vom cunoaşte ca prin ghicitură, ci fată către faţă (I Corinteni 13). Gândirea Sf. Apostol Pavel a pătruns şi nuanţat întreaga teologie creştină. Din nefericire, adeseori, gândirea sa a fost elaborată parţial şi trunchiat, fără o vi­ziune de ansamblu. Aşa se face că Fer. Augustin* va elabora teologia harului, a predestinaţiei şi a liberului arbitru por­nind de la anumite elemente prezente în epistolele pauline, dându-le accente apo­logetice, care le depărtează de esenţa teologiei pauline. La fel se va întâmpla şi cu doctrina justificării prin credinţă, ruptă din contextul general paulinic, care va deveni temeiul lutheranismului, iar predestinaţionismul, al calvinismului. în sec. XVIII şi XIX, teologia paulină va fi pusă în balanţă cu cea petrină, cu nuanţe care o îndepărtează de interpretările cla­sice date de Sfinţii Părinţi. Pavel a scris Epistolele sale cu un scop determinat, şi anume, de a răspunde pro­blemelor cu care se confruntau Biserica şi persoanele cărora le erau adresate, ur­mărind întărirea dreptei credinţe, pe de o parte, şi apărarea ei faţă de ereziile, care începuseră să-şi facă apariţia, pe de altă parte. Cele 14 Epistole incluse în canonul Noului Testament sunt, în ordine cronologică, următoarele: Epistola întâi către Tesaloniceni (Corint, în anul 52); Epistola a doua către Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola către Galateni (Efes, 54); Epistola întâi către Corinteni

(Efes, 56); Epistola a doua către Co­rinteni (Macedonia, 57); Epistola către Romani (Corint, 58); Epistola către Efeseni (Roma, 62-63); Epistola către Fi l i peni (Roma, 62-63); Epistola către Coloseni (Roma, 62-63); Epistola către Filimon (Roma, 62-63); Epistola către Evrei (Roma, 63); Epistola întâi către Timotei (Macedonia, 63); Epistola către Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua către Timotei (Roma, 66), considerată ca fiind 'testamentul spiritual' al Sf. Apostol Pavel.

Sf. Apostol Pavel rămâne, fără egal, între cei care şi-au asumat sarcina de a propovădui învăţătura creştină. El a fost cel care a propovăduit irumperea lui Hristos în viaţa omului, prin care acesta este transformat în făptură nouă: 'Prin urmare, dacă este cineva în Hristos, el e făptură nouă; cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi' (II Corinteni 5, 17). Pavel însuşi este exemplul acestei reîn­noiri: 'Fiţi următorii mei, aşa cum eu sunt al lui Hristos' (I Corinteni 11, 1).

W.J. Conybeare şi J.S. Howson, The Life and Episîles of St. Paul, 2 voi., 1851; A. Deissmann, Paulus, 1911 şi ed. 2-a 1925, trad. în engl. 1926; A.H. McNeile, St. Paul. His Life, Letters and Christian Doctrine, 1920; T.R. Glover, Paul of Tarsus, 1925; H.A.A. Kennedy, St. Paul and the Mystery-Religions, 1913; W.H.P. Hatch, The Pauline Idea ofFaiîh and its Reiat ion to Jewish and Hellenistic Religion, Cambridge, Mass., 1917; W.L. Knox, St. Paul and the Church of Jerusalem, 1925; Idem, St. Paul and the Church of the Gentiles, 1939; Mitropolitul Nicolae Bălan, Pavel, Apostolul lui lisus Hristos, Tablou biografic după Konrad Kirsch, Sibiu, 1931; G. Ogg, The Chronology of the Life of Paul, 1966; G. Bornkamm, Paulus, Stuttgart, 1969; W.D. Davies, Paul and the Rabinic Judaism, 1955; F.F. Bruce, Paul, 1978; H.J. Schoeps, Paulus. Die Theologie des Apostels im Lichte der judis-

chen Religionsgeschichte, Tubingen, 1959; G. Machen, The Origin of Paul's Religion, 1947; J.M. Murphy-O'Connor, Paul and Qumran, 1968; E. Pagels, The Gnostic Paul, 1975; W. Schmithals, Paul and the Gnostics, 1973; A. Schweitzer, The Mysticism of Paul the Apos t le, 1931; Nicolae M Iad in, Asceza şi Mistica Paulină, Ed. Deisis, 1966 (Teza de doctorat în teologie a regretatului Mitropolit Nicolae M Iad in susţinută la Facultatea de Teologie din Bucureşti, 1946); Grigorie T. Marc u, Antropologia Paulină, Sibiu, 1941; Comentarii: J.A. Cramer, Catenae Grecorum Patrum in Novum Testamentum, Oxford, 1844 (pentru fragmente pauline tom. IV-VII); C.H. Turner, Greek Patristik Commen-taries on the Pauline Epistles, în Dictionary of the Bible, ed. J. Hastings, New York, 1906, p. 485-531 şi voi. suplimentar, Edin-burgh, 1947; A. Souter, The Earliest Latin Commentaries on the Epistles of St. Paul, Oxford, 1927; K. H. Schelkle, Paulus Lehrer der Văter, Dusseldorf, 1959; Cele patru­sprezece epistole pauline comentate şi stu­diate de luliu Olariu, Caransebeş, 1910 şi 1913; V. Gheorghiu, Epistola către Romani, Cernăuţi, 1938; Gh. Munteanu, Epistola către Galateni, Cluj, 1940; Haralambie Rovenţa, Epistola către Efeseni, Bucureşti, 1929; Idem, Epistola întâi către Tesalo­niceni, Bucureşti, 1938; I. Beldie, Epistola către Tit, Sibiu, 1947; Nicolae Colan, Sfântul Apostol Pavel, către Filimon. Creştinismul şi sclavia, Sibiu, 1925; A. Schweitzer, Geschichte der paulinischen Forschung von der Reformation auf die Gegenwart, 1911; trad. în engl. Paul and his Interpreters, 1912; H. J. Fredde, Ein neuer Paulus Text und Kommentar, MI, Freiburg, 1973-1974; Cross, Paul, St., în ODCC, p. 1046-1049; E.E. Ellis, Pavel, în Dicţionar biblic, So­cietatea Misionară Română, Oradea, 1995, p. 975-988; V. Loi, E. Dassman, M.G.Mara, D. Mazzoleni, Paul, în DECA, II, p. 1937-1944; E. Dassmann, Paulus in fruhchristlicher Frommigkeiî undKunst, Opladen, 1982; J.M. Huskinson, Concordia Apostolorum. Chris-

PAVEL, SFANŢUL

PAVEL, FAPTELE LUI

PAVEL, FAPTELE LUI

PAVEL DE APAMEA

tian Propaganda at Rome in Fotirth and Fifth Centuries. A Study in Early Christian Iconography and Iconology, London 1982; Protos Lector Dr. Justinian Cârstoiu, Desăvârşirea creştină în epistolele Sfântului Apostol Pavel, teză de doctorat, Editura Bucura Mond, Bucureşti, 1996, cu bogată bibliografie românească.

Pavei, Apocalipsa lui

Apocalipsa lui Pavel, text apocaliptic apocrif, scris în limba greacă în a doua jumătate a sec. IV, în care se află o descriere a călătoriei extatice a Sf. Apostol Pavel 'în cel de al treilea cer' (II Corinteni 12, 2), în răstimpul căreia el a fost ridicat în cetatea lui Dumnezeu, unde s-a întâlnit cu profeţii, cu Cei curaţi, apoi cu Avraam, Isaac şi lacob şi, în cele din urmă, cu cei care şi-au dăruit viaţa slujirii lui Dumnezeu. Fer. Augus-tin* a cunoscut acest text, care s-a bucurat de o largă circulaţie, fiind tradus în latină, siriacă, coptă şi etiopiana. Epifanie* menţionează această apocalip-să ca făcând parte dintr-o lucrare de sinestătătoare care nu s-a păstrat. Acest text apocaliptic a aparţinut cercurilor gnostice.

C. Tischendorf, Apocalypses Apocryphae, Leipzig, 1866, p. 34-69; M.R. James, Apocrypha Anecdota, Texts and Studies, II, nr. 3, Cambridge, 1893, p. 11-42; în siriacă: G. Riciotti în Orientalia, II, Roma, 1933, p. 1-25, 120-149; în latină: T. Silverstein, Studies and Documents ed. de K.Lake-S. Lake, IV, 1935; în coptă: E.A. Wallis Budge, Miscelleaneous Copt ic Texts, New York, 1975; H. Duensing în Schneemelcher, II, 1964, p. 536-539, trad. în engleză: II, 1965, p. 755-798; Bardenhewer, I, p. 615-620; Quasten, Patrology, I, p. 146-149; Altaner-Stuiber, 1980, p. 142 şi urm.; Cross, Paul, Apocalypse of St., în ODCC, p. 1049; G. ROwekamp, Apokalypsen, în LACL, p. 485-486, cu bibliografie.

Pavel, Faptele lui

Faptele lui Pavel, document apocrif pus în circulaţie în a doua jumătate a sec. II. Textul a fost scris de un creştin, care a folosit la redactare Faptele Sf. Petru, în­tregul document a fost reconstituit dintr-o serie de fragmente (aproximativ 2000) de către C. Schmidt în 1904, în forma lui cea mai completă regăsi ndu-se în manu­scrisul coptic de la Heidelberg. Scopul scrierii a fost de a preamări viaţa şi acti­vitatea Sf. Apostol Pavel, autorul neţi-nînd cont de înşiruirea istorică a eveni­mentelor. Textul cuprinde şi Acta Pauli et Theclae, care descrie încreştinarea Sf Thecla, o tânără grecoaică din Iconium, care îi urmează sf. Pavel şi scapă de per­secuţie şi moarte în mod miraculos, retrăgându-se apoi la Seleucia. Tot în acelaşi document, este inclusă şi Cores­pondenţa Sf. Pavel cu corintenii, care conţine răspunsul acestora la cea de a doua epistolă pe care Apostolul le-a adresat-o. în cele din urmă, în acelaşi corp se include şi Martyrium sau Passio Pauli, text păstrat în două versiuni greceşti şi incomplet în traducere latină. Mai există versiuni şi în siriacă, coptă, etiopiana şi slavonă. Descoperirea unui papyrus, scris în jurul anului 300, care cuprinde textul grec, păstrat în prezent la Hamburg, confirmă justeţea reconsti­tuirii făcută de Schmidt. Textul faptelor a fost cunoscut de Origen*, Ipolit* şi Ciprian*, care l-au folosit.

C. Tischendorf, Acta apostolorum apo-crypha, 40 şi urm. şi R. A. Lipsius-M. Bonnet, Acta apostolorum apocrypha, I, Leipzig, 1891, p. 235-272; în latină: O.v. Gebhardt, Passio s. Theclae virginis, TU, 22, 2, Leipzig, 1902; în coptă: E.J. Goodspeed, The Book of Thecla. The America Journal of Semitic Languages and Literature, 17, 1901, p. 65-95 cu trad. în engleză, în siriacă: W. Wright, Apocryphal Acts of the Apostles,

London, voi I, 1871 p. 128-169, voi. II, p. 116-145 (cu trad. în engleză); Bardenhewer,

I, p. 554-564; Quasten, I, p. 130-132, cu bi­
bliografie; Altaner-Stuiber, 1980, p. 136 şi
urm., cu bibliografie; Schneemelcher, 1964,

II, p. 221-241; ediţia germană: p. 242-268.

Pavel de Alexandria

Pavel de Alexandria, astrolog din a doua jumătate a sec. IV. Este autorul unui manual elementar de astrologie intitulat Introducere, pe care 1-a adresat fiului său, Cronamon. Se crede că au existat două ediţii ale acestei lucrări, deoarece manuscrisul care s-a păstrat pare a fi ver­siunea primă la care a fost adăugată o prefaţă scrisă pentru ediţia a doua a aceleiaşi lucrări. Datorită exprimării clare şi concise, Introducerea lui Pavel a fost folosită în special de către astrologii alexandrini. Olimpiodor de Alexandria (500-564/5), filosof neoplatonician, elev al lui Ammonius, comentator al lui Pla-ton şi Aristotel, a comentat lucrarea lui Pavel, care a fost atribuită unui oarecare Heliodorus. în sec. IX, Leon Matema­ticianul a studiat Introducerea, iar litera­tura de specialitate a păstrat multe scholii asupra ei, dintre care unele au fost scrise în sec. XII. Introducerea s-a bucurat de mare popularitate fiind tradusă parţial în diverse limbi, în sec. VI, Sergiu* de Reshainatraduce capitolul 28, iar Anania de Shirak traduce în armeană primele două capitole, în secolul următor. Abu Ma'shar menţionează un alt Pavel de Alexandria care a trăit în sec. V.

Elementa apotelesmatica, ed. de E. Boer, Leipzig, 1958; Heliodori, ut dicitur: In Paulum Alexandrinum Commentarium, ed. de E. Boer, Leipzig, 1962; L.G. Westernick, în BZ 64, 1971, p. 6-21; Sergiosof Reshaina, Inedita Syriaca, ed, de E. Sadiau, Viena, 1870, p. 125 şi urm.; A.G. Ambrahamyan,

Anania Sirakac'u Matenagrut'yune, Erevan, 1944, p. 327-330; David Pingree, Paul of Alexandria, ODB, 111, p. 1608.

Pavel de Antiohia

Pavel de Antiohia, patriarh monofizit al Antiohiei (564-581). S-a născut în jurul anului 500 la Alexandria, unde a fost şi educat. Ajunge sincel (secretar) al patriar­hului monofizit de Constantinopol, Teo-dosie, care îl numeşte în locul lui Sergiu de Telia, fondatorul ierarhiei monofizite dizidente din Antiohia, mort Ia începutul anului 561. Pavel a adoptat o atitudine moderată în controversa timpului, luând parte la diverse întruniri eclesiastice. îm­potriva lui s-a ridicat însă lacob* Bara-daeus, marele organizator al ierarhiei monofizite din Orient şi aspirant la scau­nul patriarhal din Antiohia. Pavel a cdm-bătut tendinţele triteiste. în cele din urmă, ajunge să fie acuzat de sabelia-nism. în timpul disputelor, el a fost spri­jinit de triburile beduinilor ghassanizi, primind adăpost la şeicul lor Al-Harith bar Cabala. De la el au rămas o serie de scrisori, care au fost editate de J. Chabot.

CPG III, 7203-7214; J.B. Chabot, Do­cumenta ad origines monophysitarum illus-trandas, în CSCO 17, Louvain, ed. 2-a, 1952; E. Honigmann, Eveques et eveches mono-physites d'Asie anterieure au Vl^e siecle, Louvain, 1951; p. 195-205; W.H.C. Frend, The Rise of the Monophysite Movement, Cambridge, 1972, p. 291-293, 318-328; E.W Brooks, The Paîriarch Paul and the Alexandrine Schisma, în ByZ, 30, 1930, p. 468-476; Urbina, p. 209; J. Gribomont, Paul d'Antioche, în DECA, p. 1945; B. Windau, Paulus von Antîochien, în LACL, p. 486-489.

Pavel de Apamea

Pavel de Apamea a fost episcop de Apa­mea şi succesorul lui Petru în scaunul de

PAVEL DE APAMEA

PAVEL DE CALLINICUS

PAVEL DE CALLINICUS

PAVEL II DE CONSTANTINOPOL


mitropolit de Syria Secunda, depus de către împăratul Justin pentru convinge­rile sale monofizite în 513. A participat la sinodul de la Constantinopol din 536, convocat de patriarhul Mennas, ca sus-

a

ţinător al doctrine calcedoniene. In anul 536 îi scrie împăratului Justinian, în nu­mele episcopilor săi sufragani, o scri­soare în care mărturiseşte credinţa orto­doxă, aşa cum a fost ea fixată la Constan­tinopol şi Efes, şi îi condamnă pe Antim, Sever şi Petru, pentru credinţa lor mono­fizită.

Mansi 8, 980-984; E. Venables, Paulus (12), în Smith-Wace, IV, p. 255; E. Prinzivalli, Paul d'Apamee, în DECA, II, p. 1945.

Pavel de Asia sau Aphrodisia

Episcop iacobit de Aphrodisia, supranu­mit episcop de Asia, şi mitropolit de Caria, a fost hirotonit de lacob* Baradeul în 558, împreună cu alţi doi episcopi mo­nofiziţi. Informaţii despre el avem din Istoria bisericească a lui loan* de Efes. Pavel de Aphrodisia a fost martor al per­secuţiei monofiziţilor care a fost declan­şată la instigatia patriarhului loan Sco­lasticul şi la porunca împăratului Justin II, în 571. După ce a fost arestat la mă­năstirea din Caria, dus în lanţuri şi încar­cerat în palatul patriarhal din Constan­tinopol, Pavel a fost obligat să iscălească o mărturisire de credinţă calcedoniană, fiind trimis la Aphrodisia, unde a fost caterisit şi hirotonit din nou de un epis­cop calcedonian, spre marea lui dezamă­gire şi supărare. Am menţionat acest caz, deoarece este vorba de o situaţie singu­lară de rehirotonire a unui episcop. Se pare că a decedat nu după multă vreme, probabil în 576 sau 577.

CPG 7234; E.W. Brooks (CSCO 105/106), 110/180 text şi trad. în latină; C. Hoit, Paulus

(13), în Smith-Wace, p. 255-256; E. Ho-nigmann, Eveques et eveches monophysites d'Asie Anterieure au Vi^e siecle, Louvain, p. 218-231; D. Stiernon, Paul d'Aphrodise, în DECA, II, p. 1945-1946; B. Windau, Paulus von Aphrodisias, în LACL, p. 487.

Pavel de Callinicus (ar-Raqqah)

Pavel de Callinicus (ar-Raqqah), episcop monofizit de Callinicus, azi ar-Raqqah, în Osrhoene. Datorită înclinaţiilor sale monofizite, este ales episcop în jurul anului 503, în timpul domniei împăratu­lui Anastasie, pentru ca tot din pricina acestor înclinaţii să fie înlăturat din scaun în anul 518/9, la scurtă vreme după urcarea pe tron a împăratului Justin. Se retrage la Edessa, unde se dedică muncii de traducere, din greacă în siriacă, a ope­relor lui Sever* de Antiohia. Se ştie cu certitudine că el a fost editorul corespon­denţei polemice asupra incoruptibilităţii trupului lui Hristos, dintre Sever şi Iu­lian* de Halicarnas şi a discursului lui Sever împotriva lui Iulian. Se cunoaşte chiar data la care a fost efectuată tradu­cerea discursului împotriva lui Iulian, deoarece la sfârşitul lucrării se află o notă în care se spune că Pavel a terminat traducerea în anul 528 când se afla la Edessa. Tot lui îi este atribuită traducerea corespondenţei dintre Sever şi Sergiu* Gramaticianul asupra celor două naturi în Hristos, a tratatelor patriarhului antic­ii ian Contra impium Grammaticum, adică loan* de Cezareea, şi a unui tratat al aceluiaşi autor, intitulat Philatethes. Wright este de părere că tot Pavel de Callinicus a tradus Homiliae Cathedra-les şi Octoihul aparţinând lui Sever, pre­cum şi alte lucrări cunoscute din diverse fragmente şi citate dispersate. De aceea, iacobiţii l-au numit Mephashsheqana dha- khethabhe - Traducătorul de cărţi.

Acest Pavel nu trebuie confundat cu omonimul său Pavel*, episcop de Ede­ssa, exilat la Euchaita în 522, revenit în scaun în 526 şi decedat în anul următor sau cu episcopul Pavel de Edessa. La rândul lui, acest Pavel nu trebuie confun­dat cu stareţul Pavel*, care s-a retras, în jurul anului 624, tot în Cipru, dedicân-du-se traducerii în siriacă a operelor lui Grigorie* de Nazianz.

E.W. Brooks, PO 6, p. 1-169; B. Coulie, Corpus Nazianzenum, l, Versiones orien-tales, Turnhout, 1988; J. Gwynn, Paulus Callinicensis, în Smith-Wace, IV, p. 256; Idem, Paulus Edessenus, în Smith-Wace, IV, p. 259-260; Wright, p. 66; Duval, p. 359; Baumstark, p. 160; Bardenhewer, IV, p. 4-5; Urbina, p. 163, 245-246, cu bibliografie; J.-M Sauget, Paul de Callinicie, în DECA, II, p. 1946.

Pavel de Concordia

Pavel a fost monah într-o mănăstire în apropiere de Concordia. S-a născut pro­babil la o dată rămasă incertă, plasată de cercetători, între anii 270-275. A trăit, după cum se poate deduce din corespon­denta cu Ieronim, peste o sută de ani, vârstă pe care Ieronim o vede ca fiind o răsplată pe care Dumnezeu i-a dat-o pen­tru viaţa sa virtuoasă: Tu semper Domini praeceptacustodiens... (Tu, cel ce ai păs­trat întotdeauna preceptele Domnului). Informaţii despre el avem de la Ieronim, care vorbeşte despre el în De viris illus-tribus. Ieronim i-a adresat o scrisoare (Epistola 10: Ad Paulum senem Con-cordiae), solicitându-i cu împrumut câte­va cărţi, în schimb el îi trimitea Viaţa lui Pavel Eremitul. Nu s-a păstrat răspunsul lui Pavel către Ieronim.

Ieronim, De viris Hlustribus, 53; idem, Epistola 10; J. Labourt, Saint Jeromes, Lettres, Paris, 1949, P- 17 şi 27; P. Zavatto, Paolo din Concordia, AAAd 5, 1974, p. 165-

180; L. Dattrino, Paul de Concordia, în DECA, II, p. 1946-1947; B. Diimler, Paulus von Concordia, în LACL, p. 487.

Pavel II de Constantinopol

A

înainte de a se urca pe scaunul patriarhal de Constantinopol ca urmaş al Iui Pyrrhus, care s-a retras şi s-a refugiat în Africa, Pavel a fost preot şi iconom al Bisericii Hagia Sophia. După numirea sa ca patriarh, Pavel îi trimite scrisorile si­nodale uzuale papii Teodor I privind hirotonia şi numirea sa. Papa îi răspunde că înlăturarea din scaun a lui Pyrrhus nu trebuia să fie consecinţa unei revolte populare, iar pentru ca numirea lui Pavel să fie validă, trebuia să se purceadă la examinarea canonică, într-un sinod a Iui Pyrrhus, şi apoi la depunerea lui din treaptă. Prezenţa lui Pyrrhus nu mai era necesară pentru acest lucru, deoarece scrierile şi mărturisirile sale publice, vă­dit monotelite, îl condamnau. Scrisoarea papii era în consonanţă cu noua tendinţa de la Constantinopol, unde monotelismul era condmnat alături de Ektehsis-\\\ Iui Heraclie. Corespondenţa dintre Teodor şi Pavel nu are însă un curs paşnic. Papa Teodor îl excomunică pe Pavel din prici­na convingerilor religioase neortodoxe, pe care acesta le-a exprimat în corespon­denţa sa cu Roma şi îl trimite pe Martin să-i înmâneze acestuia excomunicarea. Ca urmare a acestui act, relaţiile dintre cele două scaune se înrăutăţesc. In loc să rezolve controversele doctrinare, acestea se înteţesc, datorită apariţiei unui alt do­cument, mult mai primejdios decât Ekthesis, şi anume Typos, care fusese redactat chiar de Pavel. între timp, papa Teodor moare (649) iar în scaun este ales Martin, cel care vizitase Constantinopo-lul, aducându-i patriarhului Pavel exco­municarea Romei. Pentru a rezolva pro-

PAVEL II DE CONSTANTINOPOL

PAVEL DIACONUL

PAVEL DIACONUL

PAVEL DE EDESSA

blema monotelită, stârnită de altfel de papa Honoriu ale cărui afirmaţii doc­trinare au constituit punctul de reazem al monotelismului, papa Martin convoacă un conciliu la Lateran (primul Conciliu Lateran), care respinge formula 'o sin­gură lucrare teandrică' şi pronunţa ana­tema asupra promotorilor monotelismu­lui (Teodor de Pharan, Cyrus de Alexan­dria, Serghei, Pyrrhus şi Pavel ai Con-stantinopolului şi a documentelor care susţineau idei monotelite, Ektesis şi Typos. Pentru atitudinea lui Martin este adus la Constantinopol, unde a fost sal­vat de la execuţie de bătrânul Patriarh Pavel. Pavel s-a stins din viaţă în anul 654. De la acesta s-a păstrat corespon­denţa sa cu papa Teodor.

Migne, PL 87, 91-99; Flich-Martin, 5, p. 165-168; V. Grumel, Regestes, Paris, 1972, p. 227-229; Hefele-Leclerq, 3/1, p. 398-400, 426-433, 459; W.M. Sinclair, Paulus //(19), în Smith-Wace, IV, p. 257-258; B. DUmler, Paulus II von Konslantinopel, în LACL, p. 487-488, cu bibliografie.