Cel mai inalt al capitalismului

FAZA A DOUA

FEMEIA

XII

Bocceaua era mare, coşul greu, şi cu toate astea Tess le ducea ca un om care poartă pe suflet o

povară şi mai apăsătoare ; din cind in cind, fără să-şi dea geamă ce face, se oprea din mers

lingă o barieră sau un stilp, să se mai odihnească, apoi, săltindu-şi iar greutatea pe braţul plin

şi rotund, o pornea din nou la drum cu pas hotărat.

Asta se petrecea intr-o dimineaţă de duminică, spre sfirşitul lui octombrie, cam la vreo patru

luni după sosirea lui Tess Durbeyfield la Tran-tridge şi citeva săptămini după noaptea in care

străbătuse călare pădurea Chase. Abia se crăpase de ziuă, şi razele aurii ale soarelui, inălţat la

orizont in spatele ei, luminau costişa spre care se indrepta — un fel de barieră a văii de care se

instrăinase in ultima vreme — şi peste care trebuia să treacă ca să ajungă pe meleagurile

copilăriei. Pe acest versant panta era mai domoală, iar relieful şi priveliştea se deosebeau

foarte mult de cele din valea Blakemore. Chiar şi firea băştinaşilor şi felul lor de a vorbi erau

oarecum deosebite — deşi in apropiere trecea calea ferată, care are o acţiune unificatoare —

astfel incit lui Tess i se părea că satul natal e pierdut undeva departe, cu toate că se afla la mai

puţin de douăzeci de mile de locul unde stătuse la Trantridge, Cei care să-lăşluiau in această

vale erau minaţi de treburi

96

către miazănoapte şi apus, şi tot acolo işi lăsau zălog inima şi se căsătoreau ; toate gindurile

lor rătăceau deci intr-acolo. Cei care trăiau de cealaltă parte a văii işi indreptau insă energia şi

preocupările mai cu seamă către răsărit şi miazăzi.

Tess urca acum acelaşi povirniş pe care o dusese d'Urberville in acea zi de iulie, gonind calul

atit de sălbatic. Urcă panta pină sus, fără să se oprească ; cind ajunse la marginea povirnişului

işi aruncă privirile spre ţinutul inverzit, care ii era atit de cunoscut şi care se intindea acum in

faţa ei, pe jumătate invăluit in ceaţă. Lui Tess locurile astea i se păruseră intotdeauna

frumoase ; astăzi insă i se păreau dureros de frumoase, căci de cind fusese aici ultima oară,

aflase că şuieratul şarpelui se aude tocmai acolo unde cintă păsările cele mai minunate, şi

lecţia primită ii schimbase intru totul părerile despre viaţă. Fata care sta acum nemişcată,

copleşită de ginduri, şi care se intorcea să privească in urma, era cu totul alta decit cea naivă

care fusese ea insăşi in casa părintească ; de-abia indrăznea să se mai uite in vale.

Deodată zări un docar suind drumul lung şi albicios pe care tocmai il urcase şi ea. Pe lingă

docar mergea un om care ii făcea semn cu mina.

Tess ii ascultă indemnul şi rămase pe loc să-l aştepte, cu mintea golită de orice gind. După

citeva clipe omul işi opri calul lingă ea.

— De ce te-ai strecurat aşa pe furiş ? spuse d'Urberville gifiind şi pe un ton de dojana. Şi asta

tocmai intr-o duminică dimineaţă, cind ştiai bine că dorm cu toţii. Am descoperit intimplător

că ai plecat, şi am minat ca un nebun să te ajung. Uită-te la iapă ! De ce ai plecat aşa ? Doar

ştii bine că nimeni nu vrea să te oprească ! Ce rost avea să te chinui mergind pe jos şi cărind

atita greutate după tine ? Am fugit ca un desperat numai ca să te duc restul drumului cu

docarul... Asta bineinţeles dacă nu cumva vrei să te intorci.