Cel mai inalt al capitalismului

87

nopţii ; spiritul acestei scene, al luminii de luna, şi al naturii, părea că se amestecă in mod

armonios cu spiritul vinului. /

xr

Cei doi rămăseseră o vreme tăcuţi, in timp ce ca-dul ii ducea la trap. Tess se ţinea de el,

gifiind incă tulburată de victoria pe care o obţinuse asupra celorlalţi, cu toate că pe de altă

parte era plină de bănuieli1. Băgase de seamă că nu era armăsarul nărăvaş pe care d'Urberville

călărea uneori, aşa că in privinţa aceasta nu-şi făcea nici un fel de griji, cu toate că se cam

clătina in şa, oricit s-ar fi ţinut de strins. II rugă să lase calul la pas, şi Alee ii indeplini dorinţa.

— Le-am cam făcut-o, dragă Tess. Aşa-i ? o intrebă el după un timp.

— Da, ii răspunse ea. Ar trebui să vă fiu foarte indatorată.

— Şi nu-mi eşti ? Fata nu răspunse.

— Tess, de ce nu-ţi place ,să te sărut ?

— Pentru că... pentru că nu te iubesc.

— Eşti chiar atit de sigură ?

— Citeodată sint supărată pe dumneata.

— Aha, mă cam temeam de asta. Totuşi Ailec nu făcu nici o obiecţiune la mărturisirea ei. Ştia

că nimic nu e mai ingrozitor decit răceala unei femei.

— De ce nu mi-ai spus cind te-am supărat ?

— Ştiţi prea bine de ce trebuie să tac. N-am incotro !

— S-a lintimplat vreodată să te jignesc vocrbin-du-ţi de dragoste ?

— Da, uneori !

■— De cite ori ?

— Las' că ştii dumneata... de foarte multe ori.

— Ori de cite ori am incercat ?

Tess nu răspunse şi calul ii duse la pas o bună bucată de drum, pină cind o ceată plăpind luminată,

care plutise toată seara deasupra văilor, se răspindi pretutindeni invăluindu-i şi pe ei. Părea

că ţine luna agăţată in vălurile sade, făcind-o şi mai străvezie decit pe cer senin. Poate din

pricina asta, poate pentru că gindiiTile ii erau aiurea sau fiindcă era somnoroasă, Tess nu-şi

dădu seama că trecuseră de mult de locul unde din drumul mare se făcea un drumeag care

ducea spre Trantridge, şi că insoţitorul ei n-o apucase către ,,Slopes".

Fata era frintă de oboseală. Toată săptămina se sculase la cinci dimineaţa şi trebăluise pină

tirziu, iar in seara aceea mai mersese şi trei mile pe jos pină la Chaseborough ; in afară de

aceasta, ii aşteptase pe tovarăşii ei de drum trei ceasuri fără să mănince sau să bea ceva, fiind

prea nerăbdătoare să-i vadă porniţi ; mersese iar pe jos spre casă cale de o milă, cearta pe care

o avusese o sleise cu totul, iar acum, din cauza pasului domol al calului, se făcuse aproape

unu noaptea. Cu toate astea, aţipise doar o dată, toropită de oboseală. in clipa aceea de uitare

işi rezemase uşor capul de d Urberville. care opri calul, işi trase picioarele din scări, se răsuci

in şa şi ii iniănţui mijlocul cu braţul ca s-o susţină.

Asta o făcu să tresară surprinsă intr-un mod neplăcut şi, intr-un impuls subit de a plăti ou

aceeaşi monedă, il imbrinci. D'Urberviile, care de-abia se ţinea pe cal, işi pierdu aproape complet

echilibrul şi fu cit pe-aci să cadă. Avusese norocul să fi incălecat un cal puternic, dar care

era totuşi cel mai liniştit dintre toţi caii pe care-i călărea.

— Tare mai eşti a naibii ! exclamă el. N-am vrut să-ţi fac nici un rău... voiam doar să te ţin să

nu cazi.

S9

Tess rămase o clipă pe ginduri, plină de bănuieli, apoi, zicindu-şi că s-ar puica totuşi să fie

adevărat, se mai imbuna, şi-i spuse supusă :

—■ Vă rog să mă iertaţi !

— Nu te iert decit dacă-mi arăţi că ai un pic de incredere in mine. Ce dumnezeu, izbucni el,

doar n-am ajuns să-mi intoarcă spatele o puştoaică de fată ca tine. De nu ştiu cită vreme

— aproape trei luni de zile — te joci cu inima mea, imi scapi din mină, şi-ji baţi joc de mine.

N-am de gind să rabd una ca asta.

— Bine, am să plec miine.

— Nu, n-ai să pleci miine ! Te mai intreb o dată : vrei să mă laşi să le /imbrăţişez ca sămi

arăţi că te increzi in mine ? Ei, hai ! că nu ne vede nimeni. Doar sintem cunoştinţe vechi şi

ştii că te iubesc şi te socotesc pe drept cea mai drăguţă fată din lume. Ce, n-am voie să mă

port cu tine ca şi cum aş fi iubitul tău ?

Tess oftă cu necaz, se frămintă incurcată in şa, privi inainte, şi şopti :

— Nu ştiu... aş vrea... cum să zic eu da sau nu, cind...

Dar d'Urbervi'lle incheie discuţia petrecindu-şi braţul pe după mijlocul ei aşa cum dorise, şi

Tess mi mai apuse nimic. inaintară aşa la pas, aplecaţi intr-o parte, pină cind Tess işi dădu

seama că merseseră vreme indelungată, mult mai mult decit era nevoie, mergind chiar la pas

— pentru a străbate un drum scurt ca cel de la Chaseborough şi că nu se mai află pe drumul

mare, ci pe o potecă.

— Da' unde sintem ? exclamă ea.

— Trecem pe lingă o pădure.

— O pădure... ce pădure ? Nu cumva ne-am abătut din drum ?

— E o parte din pădurea Chase... cea mai taă-trină pădure din Anglia. De ce să nu ne prelungim

puţin plimbarea pe o noapte aşa de frumoasă ?

90

— Cum poţi să mă-nşeli pină-ntr-atit ? izbucni Tess, ezitind intre maliţiozitate şi sinceră

descurajare. Se desprinse din strinsoarea lui desfăcin-du-i degetele unul cite unul, fără a tine

seamă că ar fi putut să cadă de pe cal. Tocmai cind m-am arătat atit de increzătoare şi ţi-am

făcut pe plac, de teamă să nu-ti fi făcut o nedreptate cind te-am imbrincit. Te rog

ajută-mă să cobor de pe cal şi lasă-mă să mă intorc singură.

— N-ai cum să te intorci acasă, draga mea, nici dacă ar fi vreme bună. Dacă vrei să ştii,

sintem foarte departe de Trantridge, şi pe ceaţa asta care se ingroaşă din ce in ce, poţi să

rătăceşti ore intregi printre copaci.

— N-are a face, ii spuse ea, pe un ton rugător. Te rog, ajută-mă să cobor. Nu-mi pasă unde

sintem, numai lasă-mă să cobor.

— Dacă-i aşa, bine, te las... dar cu o singură condiţie : mă simt răspunzător că te-am adus

aici, in locul ăsta singuratic, şi chiar dacă eşti de altă părere, eu vreau să ajungi acasă

nevătămată. Cit despre intoarcerea ta la Trantridge, neintovărăşită, asta-i cu neputinţă ; şi

drept să-ţi spun, draga mea, din pricina cetii ăsteia, care ascunde totul, nici eu nu-mi dau

prea bine seama unde sintem. Uite, dacă-mi făgăduieşti că aştepţi lingă cal pi-nă-mi fac drum

printre tufişuri, şi dau de o potecă sau de o casă, pină imi dau seama unde ne aflăm, o să te las

aici fără să mai zic nimic. Cind mă intorc, iţi dau toate lămuririle şi dacă ţii morţiş să jnergi pe

jos, poţi să mergi ; sau poţi să te duci călare, cum vrei !

Fata acceptă condiţiile şi sări de pe cal. D'Ur-berville ii fură o sărutare, după care sări şi el de

pe cal pe partea cealaltă.

— Trebuie să ţin calul ? il intrebă ea.

— Nu, nu e nevoie, ii răspunse Alee, bătind pe crupă calul care gifiia. Pentru astăzi ii

ajunge.

D'Urberville intoarse calul cu capul spre tufişuri, lăsindu-l să pască in voie, şi ii făcu fetei un

fel de culcuş sau ouib din stratul gros de frunze moarte.

— Uite, stai aici, ii spuse eil. Umezeala n-a pătruns incă in frunze, şi din eind in cind mai uită-

te să vezi ce face calul, dar nu trebuie să-fi baţi prea tare capul cu el.

Se indepărtă ciţiva paşi, apoi se intoarse şi spuse :

—• Ah, era să uit ! incepind de astăzi taică-tău are un cal nou. I l-a dat cineva in dar !

— Cine ? Dumneata ? D'Urbeirviille făcu semn din cap că da.

— Ce bun sinteţi cu noi ! exclamă ea simfin-du-se prost că trebuie să-i mulţumească tocmai

acum.

— Şi copiii au primit jucării.

—: Nu ştiam... că le-aţi trimis şi lor ceva ! şopti ea foarte mişcată. Mai bine nu le-aţi fi trimis

nimic... da, da, ar fi fost mult mai bine.

— De ce, draga mea ?

— Pentru că... mă stinjeneşte, mă face să mă simt pirost.

— Dar, Tess... nici acum nu mă iubeşti... nici măcar un pic ?

— Vă sint recunoscătoare, spuse ea, cam in silă. Dar cred că n-o să... Imaginea pasiunii

lui, care ii apăru deodată in faţă, o făcu să se simtă atit de deznădăjduită, incit, incetul cu

incetul, i se umplură ochii de lacrimi, şi citeva clipe mai tirziu incepu să pilingă in hohote.

— Nu mai plinge, draga mea, drăguţa mea. Hai, stai jos aici şi aşteaptă-mă pină mă-ntorc.

Tess se aşeză pe maldărul de frunze tremurind, dar fără nici un gest de impotrivire. Ţi-e frig ?

o intrebă el.

— Nu... puţin...

Cind o atinse, degetele i se infundară ca in puf.