Chemarea la slujire



Yüklə 1,83 Mb.
səhifə15/31
tarix07.04.2018
ölçüsü1,83 Mb.
#47032
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   31

Distrofia este urmarea lipsei de hrana adecvata organismului uman, infometarea fiind perpetua si pe o lunga perioada de timp. Si noi eram in urma unei ierni grele, majoritatea in stare de distrofie avansata. La un anumit grad, distrofia nu se observa la un detinut imbracat, doar fata i se poate vedea. Fata insa era buhaita (nu grasa) si dadea impresia cat de bine aratam si ce grasi suntem. Realitatea aparea cruda cand eram dezbracati la pielea goala... Era un spectacol de piele si oase, cu toate tesuturile nobile atrofiate.

in conditii de felul acesta, cateva zile la rand, toti detinutii din colonie au fost mobilizati la aducerea de lemne pentru foc, de la un debarcader aflat pe bratul Dunarii dinspre Dobrogea. Nenorocirea a fost ca distanta era cam la 5 km de colonie si apoi drumul inapoi, cu spinarea incovoiata de povara a doua pana la patru tipligi, in functie de grosimea lor, dar nu Si de puterea detinutului. Gardienii erau cei care ne incarcau lemnele in spate, bineinteles fara sa tina cont de greutate. Daca ar fi indraznit vreunul sa protesteze, mai capata si pumni si lovituri de cizme in spate. In plus, au fost facute zilnic cate doua drumuri, care insumau 20 de km de mars, din care 10 km cu povara de lemne in spinare. De cate ori am avut senzatia de sfarseala si ca in orice moment ma prabusesc la pamant! In aceasta situatie, unul dintre frati, Simion Mot, a vrut sa iasa din

randuri si sa o ia razna, ca sa fie impuscat de escorta si sa termine cu calvarul acesta. Mie nu mi-a venit un asemenea gand, desi starea mea a fost identica cu a lui. Privind in urma, ma minunez cum de am supravietuit. Am auzit uneori zicala aceasta: "Doamne, nu-i da omului cat poate sa duca"... Dar Dumnezeu a trimis ingerii Lui sa ne asiste! "Marit sa-I fie Numele Lui, Cel Minunat"!

Doi detinuti despre care am mai vorbit au ajuns intr-o tinuta deplorabila in ce priveste imbracamintea. Ei erau intr-un contrast total unul cu Tapaszto si Karczagi. Unul foarte inalt si celalalt mic de statura si slab. Unul dintre simptomele slabiciunii fizice, al distrofiei in timpul iernii, era si acela ca mereu curgeau din nas picaturi de apa. Din hainele mele de schimb, 1-am ajutat si pe Tapaszto cu cate ceva si pe Karczagi. Karczagi m-a impresionat ca pe picioare in bocanci nu avea nici obiele si nici ciorapi; incaltamintea, si ea deplorabila, era luata pe picioarele goale pe un frig si ger mare in unele zile. I-am dat ciorapi si camasa si eram fericit sa-1 vad asa. Peste doua zile era fara ele si 1-am intrebat:

— De ce nu te-ai imbracat cu ce ti-am dat? Mi-a spus

 

ca i-au fost furate in noaptea care a trecut!... Si suferintele au continuat fara sa putem face ceva.



Mare har am avut cand in sfarsit a venit primavara, cu caldura ei binefacatoare. Au inceput muncile agricole. Pamantul din Delta era foarte fertil pentru agricultura. Am fost repartizat la plivit si la rarit sfecla, pe randuri lungi care erau, parca, fara capat. Trebuia sa stam in genunchi calare peste rand si rezemati pe maini. Pozitia nu a fost deloc usoara. Ne dureau si genunchii si mainile si spatele. Mi-am adus aminte la inchisoare de mai multe ori de o cantare pe care trebuia sa o solfegiem la orele de Muzica si care avea titlul: "Jelui-m-as si n-am cui". Asa eram noi, nu aveam voie sa zicem nimic, decat: "Am inteles, sa traiti". Asta inseamna a fi rob. Ce deosebire intre robia de felul acesta, cum erau evreii in Babilon,

si robia sfanta, de bunavoie, din Noul Legamant al harului, cum le placea apostolilor primului veac sa se numeasca. Asa de exemplu: "Pavel si Timotei, robi ai lui Isus Hristos". Fratele Domnului incepe epistola lui asa: "lacov, rob al lui Dumnezeu si al Domnului Isus Hristos".Ce sa zicem de un alt apostol care se prezinta asa:"Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos". Un alt frate al Domnului, cand isi scrie epistola incepe la fel: "Iuda, rob al lui Isus Hristos stfratele lui Iacov".

Nu a indraznit sa spuna cu privire la sine ca este fratele Domnului Isus, ci s-a raportat la fratele lui Iacov, desi amandoi erau fratii Domnului Isus. Este aceasta smerenie? Eu spun: Da. Si ii onoreaza mult. Cati nu iau astazi in desert Numele Domnului cand zic mereu: "Domnul, Domnul", cand nu Domnul le-a vorbit! Lucruri spuse in Numele Domnului nu s-au implinit! Pe de alta parte, Domnul Se plange: "De

ce Imi ziceti Doamne, Doamne nu faceti voia Tatalui Meu care este in ceruri?"

Intr-o zi, pe cand lucram la rarit si plivit sfecla, cu un soare cald, s-a innorat si un vant a adus nori negri si grei de ploaie. Ploaia rece cazuta pe frunte si fata mi-a adus o raceala foarte grea la cap. Zilele urmatoare am avut niste dureri mari la frunte, care erau

si mai greu de suportat cand trebuia sa ma aplec cu capul in jos la munca pe care o aveam de facut. Parca un pietroi greu inii statea in cap si incerca sa imi sparga fruntea. Medicul detinut mi-a spus ca

boala asta se cheama "sinuzita frontala" si ca pentru asta ar trebui administrata streptomicina, dar de unde? Minunea a fost ca un detinut a primit un pachet in care a fost si streptomicina si mi-a dat doua fiole. Domnul a fost indurator cu mine si m-am facut bine. Mi-a ramas insa o sensibilitate la nivelul fruntii pentru tot restul vietii, asa ca a trebuit mereu sa ma protejez la cap, ca sa nu ajung din nou in aceeasi situatie. Multumim lui Dumnezeu pentru medicina, medicamente, medici si alt personal din domeniu, care ne-a facut atata bine prin stiinta care si-au insusit-o in sluj irea celor in suferinta.

Apostolul Pavel 1-a avut cu el pe doctorul Luca, care a scris pe langa Evanghelia lui si cartea

Faptele Apostolilor.

Am incredintarea ca Dumnezeu 1-a randuit sa fie impreuna cu Pavel, pana la sfarsitul vietii, in inchisoarea din Roma, sa-i fie de folos si in cele medicale. In cazuri cu totul speciale, Domntil Insusi a intervenit pentru sfinti si i-a vindecat prin credinta, cum este mentionat la Evrei 11:34.

Se cuvine sa mentionez faptul ca atatia asa-zisi "crestini" in zilele noastre au distorsionat Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la

vindecari si darul tamaduirilor prin Duhul care a fost inlocuit

cu scamatorii si ritualuri impresionante, pentru a-i amagi pe creduli, asa ca au transformat acest "zis" dar al lui Dumnezeu, in cazul lor, intr-un izvor de castig marsav. Mi-a fost dat sa cunosc personal asemenea situatii cu proroci mincinosi care i-au amagit pe multi, dar de care nu ma ocup aici. Scopul principal al propovaduirii Evangheliei lui Isus Hristos a fost nu vindecarile trupesti, ci mantuirea sufletelor de pacat si eliberarea lor din lanturile faradelegii, asa cum marturiseste apostolul Pavel in fata imparatului Agripa despre sine:

"Te-am ales din mijlocul norodului acestuia din mijlocul Neamurilor la care te ca sa le deschizi ochii, sa se intoarca de la intuneric la himina de sub puterea Satanei la Dunmezeu

primeasca prin CREDINTA IN MINE, IERTAREA DE P CATE MOSTENIREA IMPREUNA C U CEI SFINTITI"

(Fapte 26:17-18).

Cateva zile am fost dusi la prasit buruieni dintr-o cultura de porumb, cum nu am mai vazut in viata mea. Soiul acela de porumb fusese adus pentru semanat din Canada: crestea inalt pana la doi metri si jumatate, asa ca ni s-a parut ca suntem intr-o jungla. Avea frunze late si tulpina groasa, fiecare fir de porumb purta cate doi

si

trei stiuleti, dintre care unii ajungeau chiar si la lungimea de 28-30 cm. A fost un lot experimental, caci in alta parte nu am mai vazut asa ceva pe unde am umblat....



Apoi ne-am intors iarasi la construirea de diguri si intr-o zi am ajuns foarte aproape de un eveniment care ar fi marit foarte mult suferintele noastre, iar pe unii putea coste chiar viata. La amiaza ni se aducea mancarea cu carutele la locul unde lucram. De obicei mancarea sosea cam la aceeasi ora, iar noi, detinutii, scrutam zarea pana departe, sa vedem si sa primim vestea buna a zilei ca vine mancarea. Erau doua motive deosebite: foamea si super-oboseala de care sufeream permanent. Si gardienii si trupele care ne pazeau asteptau si ei, caci foamea nu cruta pe nimeni, dar ce diferenta era intre mancarea lor si a noastra...

in ziva aceea, nu se ivea nici un semn la orizont, si oamenii si-au dat seama dupa secretiile stomacului care au inceput cam la aceeasi ora, ca ceva nu este in ordine. Pe tronsoane nu se mai lucra, intre noi un singur lucru fiind in atentia si discutia fiecaruia:

— Ce este cu mancarea? De ce nu a venit?

Caraleii au dat incetarea lucrului si au ordonat ca toti oamenii sa urce pe dig, sa se aseze jos in asteptare. Vreo 1.200 de detinuti, intinsi pe o distanta de un kilometru de dig, scrutam cu ochii zarea, dar degeaba. Tensiunea a crescut foarte mult intre detinuti si au inceput unele vociferari. Cei credinciosi ne rugam Domnului sa ne pazeasca de vreo rascoala, care ar fi insemnat un dezastru pentru noi, cu morti si raniti si ingreunarea fara precedent a conditiilor de detentie. Cine ar fi putut prevedea ce ar fi insemnat deschiderea focului de arme, in caz de o razmerita??? Regret ca acum, dupa 40 de ani, nu-mi amintesc exact cum s-a sfarsit criza aceasta, daca dupa vreo doua ore a sosit mancarea, sau ca am fost incolonati mai repede si ne-am intors la colonie. Memoria mea inclina inspre faptul ca a sosit mancarea la camp, dar cu mare intarziere. I-am multumit Mantuitorului si Domnului nostru care ne-a scutit de un necaz foarte mare. Lui I se cuvine multumirea, lauda si toata cinstea. Amin!

Pe cand eram inca la Stoienesti, in anul 1960, am lucrat si la un canal adanc de desecari de ape, care cobora la cota maxima pana la adancimea de cinci metri. Volumul imens de pamant dislocat a trebuit sa fie aruncat de detinuti cu lopetile din rampa in rampa, pana sa ajunga la suprafata la locul destinat. Era o munca istovitoare, peste puterile noastre, orice munca cu pamant prin felul ei era foarte grea, cu cat mai mult pentru noi, care eram secatuiti si vlaguiti de puteri.

Amintesc in cele ce urmeaza o intamplare care s-a petrecut in colonia Stoienesti, in legatura cu fratele meu Mitica Harap. Era in iarna lui 1960/61, eram la baraci cu multe camere legate intre ele cu usi de comunicare, nu insa si cu exteriorul. Eu eram la regim de celula Norma 24 de hrana, la care primeam doar 100 de grame de paine pe zi. Mitica, mai sanatos, mai robust, era cu norma de munci, cu 300 de grame de paine pe zi. In celula lor era o soba mare, zidita din caramizi pentru incalzire.

seara m-am dus si eu cu bucatica mea de paine sa o prajesc putin la jaratecul din cuptor. Am observat mai in fundul sobei niste cartofi pusi la copt, insirati pe o bucata de sarma de vreun alt detinut, care nu stiu cum si-a facut rost de ei. Cu painea

 

mea praj ita, in graba m-am intors sa merg in camera unde era patul meu. Drumul era pe langa patul lui Mitica, si cand m-a vazut a simtit mirosul de paine prajita. Mi-a spus ca va merge si el sa-si prajeasca painea lui. Nenorocirea a fost ca pe cand era tocmai el la cuptor a venit caraleul care facea pe ofiterul de serviciu. Sa fi fost vreun "ciripitor" care raportase...? Nu stiu. Gardianul ii ordona lui Mitica sa deschida usita de la cuptorul de Acesta se uita inlauntru si vede acolo cartofii inseilati pe sarma si-i spune lui Mitica:



Ma, ia spune, ai cui sunt cartofii aia?

Nu stiu, domnule plutonier. De fapt nu stia in adevar. Caraleul repeta intrebarea amenintator, la care raspunsul lui Mitica a fost la fel. Furios, ofiterul de serviciu tipa la el:

Ia asculta, baa, fiindca nu mi-ai spus ai cui sunt cartofii, la ora stingerii te prezinti la mine, in fata "mititicii". Mititica era o celula mica de izolare, unde erau pusi cei pedepsiti, neincalzita, cu groapa de aeresit deasupra usii si dedesubtul usii. Practic, frigul de iarna de afara era si in celula. Noaptea i se dadea celai pedepsit doar o saltea si o patura.

La stingere, bietul Mitica se prezenta la locul indicat unde 1-a asteptat caraleul. Acesta era o namila de om, bine facut, cunoscut de noi, detinutii, cu porecla de "hahaul". De fapt, el ne-a sugerat aceasta porecla, cand in diferite imprejurari ii ameninta pe detinuti cu o bataie sora cu moartea, cu un ton de bestie:

Ia da-ncoace mai, hahaul, sa-1 incerc pe spatele voastre, sa va mangai spinarea cu el. Toti detinutii ii stiau de groaza. (Hahaul era bastonul de cauciuc.)

Gardianul ii zice lui Mitica:

Ei, ia spune, te-ai gandit sa-mi spui cine a pus in soba cartofii? Mitica i-a raspuns:

Daca as sti v-as spune, sunt sincer, si va spun ca nu stiu.

Bine bandit, am sa te invat eu acuma, sa, ma tii minte pentru toata viata. A luat hahaul si 1-a batut din crestet pana jos la picioare cu o sete nebuna si salbaticie, incat 1-a lasat aproape mort. Asa, 1-a apucat si l-a aruncat in celula de izolare pe saltea, de unde se auzeau strigate de durere si gemete mari. Groaza a cuprins toata colonia de o asemenea bestialitate aplicata unui copil al lui Dumne-

zeu, credincios, nevinovat. Cand 1-am vazut ziua urmatoare cu vanataile pe tot trupul, m-am infiorat. Puteam sa fi fost prins eu la cuptor si sa fi fost eu cel batut. Sunt sigur ca dintr-o asemenea bataie eu nu as fi scapat cu viata. Dar a venit judecata lui Dumnezeu peste gardian si 1-a mustrat constiinta. Dimineata 1-a scos pe Mitica de la izolare, 1-a dus la bucatarie si i-a dat ordin bucatarului sa-i dea de mancare. I-a spus lui Mitica:

— Ma, ori de cate ori ti-e foame, sa vii sa-mi spui. Dar Mitica nu s-a dus niciodata.

Apostolul Pavel le scrie fratilor din Corint: "Ntr



v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dunmezeu, care este credincios, nu va ingadui sa pi ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda"

(1 Corinteni 10:13).

0 alta pacoste care a dat peste noi a fost aceea ca dupa o iarna si o primavara fara grasimi si proteine, atat de necesare anotimpului rece, odata cu sosirea caldurilor, ne-a fost data o mancate cu grasimi si carne de oaie. Detinutii s-au repezit sa manance fara precautie si astfel, in loc de a profita de o mancare mai buna, cei mai multi s-au imbolnavit de disfunctii gastro-intestinale, cu afectarea functiilor hepatice.

In ceea ce ma priveste, am intrat intr-un cerc vicios cu sanatatea, asa ca am fost retinut la norma de celula. impreuna cu a4ii capatam un hardau mare de zeama de cartofi, practic fara cartofi, o apa chioara, intr-un hardau cu portii pentru 70 de detinuti, nu erau mai mult de doua-trei polonice de cartofi. Te uitai cu jind sa vezi daca cumva se nimereste si in gamela ta un bulgaras de cartof. In alta zi mancarea era o ciulama de pastarnac, fara gust si fara calorii. Am slabit si mai mult.

intr-o zi, spre marea mea mangaiere, 1-am recunoscut pe un frate, auzind o melodie pe care o fredona, pe care o stiam si eu. A fost ca o parola de identificare; m-am apropiat de el si 1-am intrebat daca este credincios. A confirmat ca este credincios si astfel impreuna cu el am avut harul unei partasii binecuvantate, randuite de Dumnezeu pentru mine. Asa 1-am cunoscut pe fratele Honciuc Alexandru, din Iasi. De la el am invatat o cantare care mi-a facut

mult bine... Versurile erau de-ale fratelui Traian Dorz si melodia de Niculita Moldoveanu. Este vorba despre cantarea care avea sa apara in Cantarile Harului, inanul 1990, la numarul 631:

Totdeauna pe-a Domnului cale, au fost lupte si-au fost spini

destui,


caci acei ce-au urmat voii Sale trebuit-au sa-I semene Lui. N-a iubit lumea, nu, niciodata, pe-acei ce-au urmat Lui cu zel, ci c-o ura mereu ne-mpacata, i-a primit pe pamant ca pe El.

Dar cu ochii-atintiti spre rasplata, prin rabdarea Golgotei

privind,

n-au cartit cei alesi niciodata, ci-au trait si-au murit biruind. Nu-i la fel pentru toti incercarea, nici nu-i vremea la toti

intr-un fel; insa toti intr-un fel au chemarea, la un pret de dureri pentru E1.

Cei ce fug sau fricosi la-ncercare L-au lasat sau vandut pe Isus, Rusinati se vor pierde-n uitare, alungati de blestemulde sus. Tu fii tare, ca-n ziua-ncercarii, e-alegerea ta pentru har, stralucit esti in haina ocarii, cand te urci rabdator pe Calvar.

Tu catusele-atunci le saruta, rugator pentru cei ce le-au pus, ca-n cereasca rabdare tacuta, semana-vei atunci cu Isus. Iar prin moarte-nmiit vei culege rasplatirea cerescului zel, caci mereu astfel Domnu-Si alege pe-acei ce-mparati-vor

cu El.


Insusi Domnul a randuit pentru mine aceasta cantare cu mesajul ei, pentru ceasuri, zile, saptamani, luni si ani care vor veni. Nimeni atunci cu nimic nu m-ar fi putut ferici si imbogati mai mult ca fratele Honciuc de la Iasi, binecuvantat in veci sa fie Domnul pentru darurile Lui trimise la vremuri de nevoie.

intr-o zi, am fost dusi un grup de vreo 15 detinuti pentru ceva corvoada in incinta coloniei Stoienesti. Eram in ultimul rand al coloanei si am trecut prin fata unor birouri ale Administratiei Coloniei. in mars, ceilalti detinuti din fata mea au intors capul spre birouri si mi-am intors si eu capul spre stanga pentru doua sau trei secunde. Deodata, ca un traznet venit din cer senin, m-am trezit lovit cu piciorul in zona sirei spinarii, de un gardian, care m-a mai inghiontit ei inainte: — Misca, bandit! Unde te uiti?

Am simtit multa vreme acea lovitura, care putea sa fie a oricarui alt detinut, daca ar fi fost in locul meu. Nu aveai siguranta pentru clipa urmatoare ce anume ti se poate I-am multumit Domnului si am zis: "Doamne, Tu stii ca si aceasta lovitura merge in acelasi cont, al suferintelor pentru Numele Tatt. Multumesc pentru acest favor." Nu am avut nici un resentiment fata de acest om prins in solda lui Satan.

 

PRIMA BOALA GREA


LA STOIENESTI

Odata cu luna noiembrie 1960, situatia sanatatii mele s-a inrautatit, dupa ce pierdusem vreo 20 de kg. in greutate. Nu stiam ce se intampla cu mine, simptomele bolii mele fiind foarte mari dureri de cap, transpiratii neobisnuite si umflarea ganglionilor de la gat. Medicul detinut m-a luat sub observatie si in fiecare dimineata

si seara imi lua temperatura. De fiecare data, temperatura avea ceva specific, si anume urca pana la 37.1 si acolo se intepenea mercurul si nu mai mergea nici mai sus, nici mai jos. In mod normal o asemenea temperatura nici nu se ia in considerare, daca nu ar fi fost si alte semne insotitoare, ca cele pe care le-am enumerat mai sus. Medicul a obtinut permisiunea de la comandantul coloniei sa mi se admita sa

stau la pat, sa nu fiu scos la munca si sa fiu scutit de orice corvoada. Am stat fara tratament si fara speranta de incetare a bolii, doar ca mi se lua zilnic temperatura si atata tot.Pe data de 25 decembrie, dimineata, mi s-au dat de la magazie hainele civile si mi s-a ordonat sa ma scol si sa ma imbrac, ca voi

 

fi transportat la colonia Salcia. impreuna cu mine au mai fost selectionati pentru transfer si alti doi detinuti. Am fost urcati caruta trasa de doi cai, avand cu noi doi gardieni: unul in fata, care mana caii, si al doilea in spatele carutei, care ne supraveghea, ambii inarmati cu pistoale mitraliera.



Dupa ce am strabatut un drum de aproape doua ceasuri, am ajuns la Salcia. Era o colonie mare, poate cea mai mare din Balta Brailei. Acolo, am fost introdusi cladire aparte, care arata destul de bine si am inteles ca era Infirmeria, in care se gaseau detinutii bolnavi de diferite boli. Ni s-au inmanat efecte cazon, iarhainele civile au fost luate la magazie. Medicii detinuti, doi la numar, mi-au oferit un pat, m-au consultat sa stabileasca si ei diagnosticul cu care am fost trimis aici. Au confirmat ca este vorba de un TBC ganglionar. Ei mi-au prescris tratamentul de sapte pastile de hidrazida pe zi. Mi s-a spus ca este cea mai mica doza zilnica pe care pot sa mi-o aloce, ca asa erau dispozitiile. Eu I-am multumit Domnului

ca

am ajuns la odihna si caldura, fara obligatia de a iesi la numaratoarea de dimineata si seara pe platoul din curte.



Pe Ianga pastilele de hidrazida, am primit si ceva aspirine pentru durerile de cap. Dar hrana care mi s-a dat aici, desi nu era cea de norma 28 (pentru TBC), era buna, consistenta si in cantitate suficienta. Mancarea, caldura, odihna la pat si medicamentele au avut un efect bun asupra mea, asa ca in saisprezece zile, cat am stat in Infirmierie, am recuperat sase kg in greutate si, pe masura refacerii fizice, s-au retras umflaturile de la gat. Marit sa fie Domnul!

Prin 10 ianuarie 1961, impreuna cu alti 25-30 de detinuti, am fost inapoiati coloniei Stoienesti. Nu am putut sa uit nici pana astazi conditiile in care am marsaluit pana la Stoienesti. Vremea era ploioasa de cateva zile, drumul desfundat si framantat de carute, asa ca noroiul a ajuns pana la glezne. In caruta au incaput doar bagajele noastre. Noroiul si apa au patruns si in bocanci, aproape ceea ce era in drum era si in bocanci. Dupa acest drum extrem de anevoios am ajuns la Stoienesti in poarta, uzi pana la piele si de ploaie si de transpiratii. Am fost numarati si luati in primire, potrivit formelor aduse de gardieni, si introdusi in curte. "Mila, bunavointa sunt niste notiuni religioase din cultura burgheza retrograda din tarile capitaliste,

 

nu in comunism." Am fost tinuti ceasuri intregi in noroi, in picioare, uzi pana la piele, in bataia unui vant rece de Nord-Est, ce venea neoprit din stepele calmuce ale imperiului bolsevic sovietic pana la noi, si pe deasupra se si inseninase. Am mancat un frig si o oboseala sora cu moartea pana 1a ora 10 seara, cand era ora stingerii, si abia atunci am fost introdusi baraca cu paturi suprapuse, repartizati cate doi la un pat. Peste tot pe langa paturi ne-am intins toalele ude spre uscare si asa, in conditii de nespusa mizerie, am reusit sa ne asezam in pat. Pe langa toate situatiile inumane prin care am trecut, a fi primit permisiunea de a ne intinde la orizontala a fost considerata



 

o mare binefacere. Asta este doar un cliseu din imaginile

raiului comunist. I-am multumit Domnului pentru toate si am adormit, in

duhoarea de mucegai si umezeala, hainele urmand sa se usuce doar din caldura limitata emisa de bietele noastre trupuri flamamde.

Au trebuit vreo doua-trei zile pana cand haimele ni s-au uscat, iar dupa mai multe zile am fost introdusi la o morma de mancare pemtru refacere, pe timp de o luna, norma 31, pentru a fi redati fortei de munca de care era asa mare nevoie aici in Balta Brailei.

Poate se cuvine o explicatie.: Prin Balta Brailei nu se intelege doar o balta cu apa. Incepand din sudul Dobrogei, umde era si granita cu Bulgaria, fluviul Dunarea se desprinde in doua brate principale si descrie pana sus la Braila cifra 8, asa cum se vede pe harta,

in

urma impreunarii celor doua brate pentru o mica distanta. Partea dinspre miazanoapte a cifrei 8 descrisa de Dunare, imtreaga suprafata cuprinsa, se cheama "Balta Brailei".



Dupa timpul de refacere si odihna am fost si eu repartizat unei brigazi pentru munci. Nu dupa multa vreme, am aflat ca s-a dat un decret, ca cei care se afla la munca si dovedesc realizarea normei, dublata si de o buna conduita, au dreptul sa primeasca pachet cu 5 kg. de alimente lunar, de la familiile lor. Am iesit si eu cu aceasta nadejde la munca, dar scrisoare si pachet de acasa nu am reusit sa primesc. urma eforturilor depuse si a hranei sub orice limita, am avut o recadere TBC-ul gangliomar, cu aceleasi simptome, greu de suportat. Toxinele produse de microbii tuberculozei

in

organism, pe langa durerile de cap mari, mai au si un alt efect asupra simtirii, gandirii, creand o stare anonnala de zi si moapte. Temperatuta de 37.1 s-a reinstalat si asa am fost dus din nou la Salcia, la dispensar ori statiomar, cum i se mai spunea.



De data aceasta aveam experienta cu privire la mersul lucrurilor din acea cladire, numai ca ceva s-a schimbat. Intr-o zi, mi-am simtit foarte rau, fata si mainile imi erau ca de foc. Eu stiam ca o temperatura mare mareste foarte mult activitatea inimii, care e angajata sa lupte impotriva bolii. Pulsul se ridica de la 60/mimut cat este normal la 80-90 si mai mult. Ma simteam foarte rau cand samitarul detinut a venit sa-mi ia temperatura. Spre deosebire de alte dati cand mi-a luat temperatura si a vazut cat este, nu mi-a spusnici o vorba si a plecat grabit dim camera. Indata au venit ambii medici detinuti, m-au intrebat cum ma simt si, sigur, eu le-am spus realitatea, ca ma simt foarte rau. Ulterior am inteles ca temperatura s-a ridicat peste 41 de grade, un nivel imgrijorator, periculos. Ei au intervenit cu ce au putut si m-au supravegheat foarte atemt. Prim marea indurare a Domnului temperatura a cedat. Nu mi s-a explicat niciodata care sa fi fost concluzia medicilor, dar eu mi-am dat seama ca am fost la um pas de poarta Cerurilor, a Vesniciei... Domnul Isus a vegheat asupra robului Sau, cu care avea un plan...


Yüklə 1,83 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   31




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin