Chemarea la slujire

Chiar Neamurile-au zis:

"Minune e cu ei, ca Domnul le-a-mplinit al lor vis!" Minune e cu noi, ca Domnul ne-a intors; De-aceea suntem asa voiosi.

0, Doamne, adu pe robii ramasi, Sa-nviorezi tara Ta cu suvoaie noi. 0, Doamne, intoarce-i acas, in Sion Sa nu mai stea suspinand in Babilon.

Brazda, samanta udata cu lacrimi /:va rodi-nmiit la seceris:/

Al bucuriei cant va-ncununa atunci pe Cel Ce-a semanat cu durere.

Se-ntoarce tot aici undc El s-a trudit sa-si stranga pe-ai Sai ca snopi de grau.

Am fost fericit sa stiu ca am fost ultimul din cei doisprezece, scos din celula pentru eliberare, ca dupa mine nu a mai ramas nici unul. Marit sa fie Domnul! Au mai ramas doar cativa detinuti politici, ca sa predea spre seara inchisoarea detinutilor de drept comun.

imbracati in hainele noastre, in fata portii inchisorii a venit din Pavilionul Administratiei comandant-ul inchisorii si ne-a adresat cateva cuvinte binevoitoare, care pe mine m-au surprins cand leam auzit:

— Domnilor, a sosit vremea sa va intoarceti acasa in familie si in societate. Cu unii dintre dumneavoastra s-au comis greseli, n-ar fi trebuit sa ajungeti aici. Ceea ce va rugam este ca, intorsi acasa, sa nu solicitati posturi de conducere la locurile de munca. Aveti dreptul la munca garantat prin,Codul Muncii. Din partea noastra, va dorim drum bun si succes in viata!

Am fost urcati in camion si, pentru prima data in sase ani, nu am avut cu noi insotitori inarmati cu pistoale si in uniforme militare. Primisem mancare rece pentru o zi si bani exact atata cat sa avem de tramvai pana la Gara de Nord in Bucuresti si de acolo pentrutren pana la Arad, care includea si pretul suplimentului la trenurile accelerat. Fratele Vasilica imi comunicase ca se va abate din drumul spre casa, pentru a face un popas pe la rudeniile sale din CampulungMuscel si va ajunge la Arad cateva zile mai tarziu. Cu destinatia spre Arad, am avut cu mine pe preotul ortodox Bentea, fost preot in biserica din cartierul Sega, arestat impreuna cu lotul celor opt preoti ortodocsi din Arad, in septembrie 1958. Mi s-a parut a fi un om integru si ne-am inteles bine cat timp am fost impreuna, pe durata inchisorii. De asemenea am avut cu noi si doi tineri, care erau din comuna Vladimirescu de langa Arad.

Dupa miezul noptii am avut primul tren spre Arad, pe ruta Craiova-Timisoara, asa ca cei patru am avut tichete in acelasi compartiment de opt persoane. Am reusit sa prindem putin somn, pana la ivirea zorilor zilei de 31 iulie. In compartiment aveau loc discutii vii, intre ccilalti patru calatori care erau cu noi, pe chestiuni politice, care ne-au surprins de indrazneala cu care erau purtate, fara frica. Criticau pe fata pe comunistii moscoviti, iar noi eram convinsi ca sunt niste agenti provocatori pe langa noi, ca sa vada si pozitia n.oastra si ce anume avem de spus. Noi insa am tacut si nu ne-am lasat nici unul antrenati in acele discutii. De fapt, noi am fost rupti de problemele politice si de tot ce se pctrece in tara, cat si

in

lume, odata cu data arestarii noastre.

(Ajuns acasa, am aflat realitatea de la familiile noastre, cand le-am spus celc intamplate in tren. Gheorghiu-Dej, premierul

tarii, se imbolnavise de cancer si in pragul mortii a incercat sa scoata Romania din orbita politica a comunistilor din Kremlin. in acel an au fost lansate doua documente importante de comunistii de la Bucuresti, "Brosura Nr.1 si Nr. 2",

prin care criticau vehement pe economistii sovietici, care si-au permis sa se plimbe cu creionul pe harta tarii noastre si sa o imparta in asa fel incat sa devina doar furnizoare de produse agricole pentru celelalte state industrializate din lagarul socialist-comunist).

Pufaitul aburilor si fluierul locomotivei la plecarea din statii

imi produceau o senzatie de placere, de care nu mai avusesem parte de atatia ani, si acum ne apropiam vertig

inos de destinatie. Trecusem de Turnu-Severin, cand mi-am adus aminte de cei de acasa: rni-am

pus intrebarea ce voi putea face, cum ma intorc intre copii cu mainilc

fara sa le pot aduce ceva dulciuri. Eram insa neputincios in a face ceva. Nu aveam in buzunar nici macar un singur ban... Cei de la dreptul comun, hotii, borfasii etc., primeau ceva plata pentru munca lor de la inchisoare, insa detinutilor politici nu li s-a dat nimic. Ca si in alte situatii, am adus la cunostinta Domnului prin rugaciune probIema mea si I-am incredintat-o Lui. Asa mi-am linistit inima...

Era o zi splendida de vara, cand pe la amiaza am ajuns la Timisoara. Lume multa, forfota mare la trenuri, am coborat si noi cei patru, sa ne gasim trenul de persoane care mergea in directia Arad. Eu am fost primul care am dat semnalul celorlalti trei pierduti prin multime si i-am strigat:

Veniti aici, asta-i trenul nostru spre Arad!

Cineva din multime, de la distanta, ma striga pe nume:

Mia, unde esti?

Ridica mana sa te vad! Se strecoara prin multime si ma intreaba:

Ce faci aici, unde mergi?

I-am spus ca merg spre casa. M-a intrebat de unde vin. Eu i-arn raspuns:

De la inchisoare de la Jilava

Era Ioan Jurjeu, de seama mea, profesor la o Scoala profesionala in Arad, cunostinta din copilarie. Era si el din familie de credinciosi baptisti. Impresionat peste masura, imi spune ca atat de mult a dorit sa-mi mai auda o data vocea cantand si m-a recunoscut dupa timbrul vocii.

Cu un ton hotarat imi spune:

Vino cu mine

M-a apucat de mana si m-a dus la bomboneria din gara si mi-a umplut buzunarele cu ciocolata si cu alte dulciuri.

Domnul a auzit suspinul si dorinta mea de a le duce ceva copiilor, sa nu ajung acasa la ei cu mainile goale si a dirijat totul ca prin minune. Eu nu ma indoiesc de acest lucru, in cazul meu nu a fost doar o coincidenta. A fost o interventie a Domnului meu Isus, care a intins cu doua mii de ani in urma mese in pustie, la mii de oameni, doar din cinci paini si doi pestisori... Am multumit Domnuluisi i-am spus si lui Jurjeu ce problema aveam pe inima cu catva timp inainte, pe care o adusesem la cunostinta Celui ce m-a iubit si S-a dat pe Sine la cruce pentru mine, spre mantuirea mea. A fost inca o dovada de la Acela care a zis: "Nicidecum

te las, cu nici un chip nu te voi parasi"

(Evrei 13 :5). Ionica s-a bucurat ca. Domnul a raspuns prin el la rugaciunea mea.

Asa cum ne apropiam de Arad, imi faceam planul cum sa

ma

strecor spre casa, fara sa ma recunoasca cineva. Voiam sa fie o surpriza. Bani de tramvai nu aveam. Am zis, ca ma voi strecura prin multime, ba chiar ca voi cobori pe partea opusa a trenului. Dar ajuns in statie impreuna cu domnul Bentea, m-am si trezit la scarile de coborare din tren. Am avut convingerea ca nu stie nimeni de sosirea mea. ln realitate nu a fost asa. Pe peronul mare al garii din Arad era o multime dc persoane care ma asteptau, cand cineva ma zarit a si dat alarma:

— Iata-1 pe Mia!

Au navalit spre mine o gramada de copii, intre 5 si 15 ani. Patru ai mei si trei ai fratelui mcu Nicolac. Apoi rudenii, cunostinte care au auzit vestea, care urmau sa intre in schimb la "Tricoul Rosu", toti m-au napadit cu intrebari, mi-au solicitat atentia. Sotia Domnica nici nu a reusit sa se impuna valului si a ramas mai la urma. invatase sa astepte in tacere ajutorul Domnului, in cei sase ani lungi de incercari si asteptare. Bucuria a fost mare. Fusesem "tradat" de fratele De la cunostintele sale din Bucuresti, el a dat telefon la Arad sa-i ceara familici consimtamantul sa zaboveasca o zi-doua la Campulung-Muscel, la surorile lui. Cu acel prilej a spus si despre mine ca sunt pe drum spre casa. Surpriza a fost mare pentru mine si nu am mai putut sa-mi iau ramas bun de la tovarasii mei de suferinta.

Cineva din familie ne-a asigurat costul unui taximetru, dar eram in total noua persoane, cei sapte copii si in plus sotia si cu mine. Spre mirarea noastra, soferul nu a schitat nici un protest. A fost foarte impresionat de faptul ca veneam de la inchisoare si a vazut atata multime in jurul nostru. Nu stiu daca a mai facut inainte vreo cursa atat de aglomerata, dar i-am si multumit de amabilitate.

Primul popas 1-am facut in casa parinteasca, la mama mea, care avea acum 77 de ani. Bucuria revederii a fost mare. Lipsea

insa tatal meu care, la varsta de 76 de ani, se mutase acasa la Domnul. L-am vazut in ziva procesului, in 18 februarie 1959 si mam bucurat din nou si la recursul care s-a tinut in ziva de 27 martie, a aceluiasi an. Cu ocazia primirii unui pachet cu articole de imbracaminte, eu am interpretat ca au fost ramase de la tatal meu care a decedat. Eram 1a Stoienesti in Balta Brailei atunci si cu ocazia primirii pachetului 1-am plans, caci a fost un om bun si foarte respectuos in relatiile cu oamenii.

De la mama mea am mers spre casa parintilor sotiei mele, unde locuia acum si familia mea. Am ramas surprins cati vecini au iesit la strada, unii chiar in mijlocul strazii, printre care erau romani, unguri si sarbi, chiar din familii de membri de partid si mi-au urat bun venit, cu mainile ridicate in sus. Dintre cei care vorbeau limba maghiara au folosit expresia: "Isten hoszta!", care tradus inseamna: "Dumnezeu te-a adus!" A fost o bucurie sa revad unele rudenii care au venit sa ma vada si sa putem sta de vorba. Un verisor primar mi-a adus un cadou, o cutie foarte frumoasa, facuta chiar de mana lui, cu oglinda interioara, pentru sculele de barbierit.

La plecarea din Jilava, ni s-a inmanat un document de eliberare din inchisoare si ni s-a pus in vedere sa ne prezentam urgent la Postul dc Militie de care apartinem. Sigur, scopul era ca sa fim luati in evidenta si supravegheati indeaproape. Nu mica mi-a fost surpriza sa constat ca cel ce m-a luat in primire a fost maiorul David Mihai, care a venit la Gherla in noiembrie 1961, la cateva zile dupa ce am sosit din Balta Brailei, colonia Gradina, sa ma ancheteze cu privire la fratele Alecu Panaitescu din Ploiesti, fostul reprezentatnt al Cultului Crestin dupa Evanghelie, asa cum am mentionat si cu alta ocazie. Politica lor neabatuta a fost sa ma intimideze, sa ma infrice, sa nu reiau activitatea in campul Evangheliei, in caz contrar, voi avea de a face cu ei si voi ajunge din nou la inchisoare. Ca fost detinut politic, am fost preluat sub supravegherea organelor de Securitate si nu de Militie, cum erau tratati condamnatii de drept comun. Mi-au contrasemnat pe verso, biletul de eliberare de la inchisoare din Jilava, si m-au luat in evidenta lor. Era primul document oficial de identitate, pana la facerea noului Buletin de Identitate.

strabatea

In ziva campia de 31 iulie Olteniei dimieii nea spre ta, cand Timdisoara eu eram, sotia trenu Domnica accelerat s-a ce

trezit din somn cu o stare de framant deosebit. Iata ce mi-a spus
.. cand am ajuns acasa, chiar in vorbele ei: "in dimineata zilei de 31
iulie 1964, m-am trezit cu un simtamant de adanca intristare. Pe
masura ce treceau orele, acest simtamant devenea disperare. Gandul

' ›

 

imi spunea ca tu nu mai vii acasa. Este ultima zi cand mai avea - putere decretul de gratiere si daca n-ai venit pana acum, inseamna ca. c tu nu te mai incadrezi in decret, pentru ca nu ai putut fi reeducat.De aceea ne-au consolat doar cu un drept la vorbitor, dupa

cinci ani si jumatate, dupa care vei ramane condamnat pe viata la

D.O. (domiciliu obligatoriu). Apasarea crestea peste sufletul meu. Am ingenunchiat si in hohote de plans m-am rugat: "Doamne Isuse, ., voia Ta este mai presus de orice! Daca sotul meu nu vine, da-mi : putere sa primesc totul din partea Ta!"

Apoi am luat Biblia mea, m-am asezat pe o canapea si am vrut sa incep sa citesc. 0 miscare prin dreptul geamului dinspre

'

s

trada, mi-a atras privirea. L-am recunoscut pe fratele Viorel Truta,
. care, din greseala, trecuse de casa noastra, dar indata 1-am vazut
cum s-a intors inapoi. Atunci am tresarit si mi-am zis: "Pana acum,
acest frate nu m-a vizitat niciodata. Daca acum ma cauta, inseamna

ca imi aduce vestea mult dorita".

Am iesit repede din casa si am stat in prag, in timp ce el a si ajuns in fata mea. Ne-am uitat unul la altul in tacere. Nici unul din noi nu putea vorbi. Emotia era puternica. Nici sa plang nu am putut, decat am simtit un foc arzator in dreptul inimii si am dus involuntar mana pe piept. Am zis doar atat:

Asa-i ca vine? E pe drum!

Fratele a zis:

Da! Dar daca ati fost tare sase ani, sa mai fiti o zi! Apoi mi-a dat amanunte cu ce tren, din ce parte, si la ce ora soseste "Mia", cel mult asteptat de multi!

Doi dintre copii erau la ceilalti bunici. In mare graba, Michael s-a dus cu bicicleta sa-i cheme acasa. A urmat in si mai mare graba

 

 

spalatul si imbracatul. Am plecat cu toti patru cu tramvaiul la gara. Vestea s-a raspandit ca fulgerul in tot orasul. In tramvai femeile ma priveau ele insele cuprinse de emotie si mai ales cu o satisfactie tacita, pe care le-o dadea acest triumf dumnezeiesc asupra fiarei care a vrut sa, ne inghita, dar n-a putut! Marit in veci de veci sa fie Domnul, cel singur vrednic de lauda"!

Au urmat vizite ale unor frati scumpi din tara, si surori, dintre care pe unii nici nu i-am cunoscut inainte. Amintesc pe fratele Furdui Ioil, de la Hunedoara, care a venit sa aduca prinosul dragostei lor, a unui grup de cateva familii, care indemnati de Duhul lui Dumnezeu, au facut darnicia in fiecare luna cu scumpatate si unul dintre ei venea pana la Arad sa o puna in mana sotiei sau a sorei Sanzeana Moisescu, ca sa fie impartita pe familii.

Pe la inceputul lunii septembrie, au venit si doua surioare tinere, profesoara Ortansa Grigorescu, impreuna cu Virginia Albeanu din Bucuresti. Erau din gruparea "Crestini dupa. Evanghelie, ramura II", Adunarea lui Tudor Popescu, strada Carol Davila.

Nu pot trece cu vederea vizita fratelui Aurel Popescu din Bucuresti, tot in luna septembrie, pe care il vizitasem cu cateva zile inainte de a fi fost arestat. Mai tarziu au fost arestati si fratele Aurel si sora Valerica, pentru mai multe zile, dar au fost pusi in libertate. Vizita lui mi-a produs o adanca satisfactie duhovniceasca, prin incarcatura de dragoste si smerenie de care era plin. Partasia duhovniceasca avuta cu acea ocazie, a echivalat ca si cand ar fi venit la noi un ostean al cerului. Ce mare lucru este unitatea de gandire si simtire in Hristos Domnul, dintre madularele Trupului Sau, Ekklesia Lui slavita. Pentru o astfel de unitate s-a rugat Domnul Isus in Evanghelia dupa Ioan, cap. 17. Aceasta unitate nu o poate realiza dccat Duhul lui Dumnezeu, intre cei care au primit cu adevarat credinta Domnului Isus Hristos.

Cei care au fost eliberati inaintea mea din inchisoare, cu un an sau aproape doi, acum erau incadrati in adunarile pe unde au crezut ei de bine. in ceea ce ma priveste, am fost invitat sa devin membru in adunarea din care, pastorul ne izgonise cu 16 ani in urma. I-am pus intrebarea:

Esti gata acum sa suporti consecintele angajarii mele in lucrare in aceasta adunare?

Raspunsul a fost:

0, da, acum nu mai este cum a fost inainte.

Fratele meu Nicolae era diaconul adunarii. Evenimentele ulterioarc au dovedit ca nu a fost in stare totusi sa-si implineasca fagaduinta si asigurarea data cu vorba...

In prima duminica dimineata am venit la adunare cu toata familia, insotiti si de unul din fratii mei, care s-a asezat pe banca alaturi de mine. Am ramas profund sesizat, insa, cand la serviciul

de zidire alaturea de pastor era si "omul Securitatii", care ne-a van, dut, ne-a prigonit si in final am ajuns la inchisoare. Chiar din acel

moment mi-am plecat capul in jos si m-am rugat tot timpul, fara sa

il mai ridic pana la sfarsitul serviciului. Rugaciunea mea a fost ca

acest om al faradelegii sa nu mai apara niciodata la acest amvon! Si s-a si intamplat ceva uimitor. D.I., niciodata, nu a mai urcat la acel amvon si in cele din urma a trebuit sa plece intr-o alta adunare, care nu ar fi vrut sa-1 primeasca, dar au fost obligati de inspectorul de la culte, sa fie primit. Activitatea lui de pastor "comis" de Securitate a incetat definitiv. In adunare, faptul ca am stat tot timpul cu capul in jos, nu a putut sa treaca neobservat, Eu nu vorbisem cu nimeni nimic despre el, dar m-am rugat Domnului si El a facut sa fie inlaturat pentru totdeauna din orice pozitie de conducere sau influenta, in toate adunarile baptiste. Cu privire 1a persoana lui am fost intrebat intr-o ancheta la inchisoare:

— Ce atitudinc ai avea fata de D.I., in cazul in care ai fi pus in libertate?

Raspunsul meu a fost sincer si adevarat, ca nu am nimic de a face cu acest om. Dumnezeu 1-a inlaturat, ca lucrarea Lui in adunare

1.

' sa nu poata fi impiedicata. Am ajuns sa inteleg, ca de fapt, inspectorul de culte 1-a randuit la amvon in acea zi, ca sa se vada reactia mea. Familia lui a ajuns sa cunoasca ceva din consecintele pacatelor lui. Sotia i-a murit nu mult dupa aceea, fiica si-a pierdut auzul, iar baiatul a ajuns singuratec, al nimanui. Mai pe urma a murit si el in mare mizerie si nimanui nu i-a parut rau. "Grozav

lucru este sa cazi in' mainile Dumnezeului Celui viu! "

 

(Evrei 10:31).

 

Timp de o luna de zile am stat sa ma refac putin din punct de vedere fizic, si nu m-am angajat sa lucrez. Apoi, de la 1 septembrie 1964, m-am angajat din nou la aceasi fabrica de la care plecasem, datorita arestarii mele. Postul meu dinainte a fost acela de "Sef sectie Pregatire Plan", si baremul de salar pentru un asemenea post era de 2450 lei pe luna. In schimb, acum m-au angajat la Serviciul Dcsfacere, ca responsabil cu evidentele pe fiecare gestionar, ce anume marfa are in stoc, pe fiecare zi. Pana la venirea mea pe acest post a fost un haos, nici unul din gestionari nu stia in ce ape se scalda si le era frica sa nu vina vreun control de stat, cu posibilitatea sa fie pusi in inchisoare, in caz de lipsuri mari.

Mi s-a spus ca de inceput o sa mi se dea un salar de 800 de lei lunar, dar dupa o luna voi fi incadrat corespunzator muncii calificate pe care am prestat-o in realitate. Femeia de serviciu cu curatenia la magazii, avea 850 de lei pe luna, cu acces la premii. Nu a existat un salar mai mic in toata fabrica, in care lucrau vreo 3500 de salariati.

Trebuie sa spun ca dupa o luna sau doua, am ajuns cu cartotecile la zi, cu inventand facut si care era real, fiecare gestionar fiind foarte bucuros si multumit. Conducerea intreprinderii se folosea de evidentele mele pentru anumite rapoarte pe care le intocmeau catre Partid sau Ministerul Industriei Usoare din Bucuresti, in loc sa le ia de la Planificare sau de la Contabilitate, care tineau evidente amanuntite cu produsele finite ale fabricii. Salarul insa nu mi 1-au marit corespunzator, asa cum au promis la angajare, nici dupa doi ani. Era clar, un blocaj facut de catre organele de Securitate, ca sa ma determine la compromisuri.

Nu le-a convenit nici faptul ca am devenit foarte activ in lucrarea din adunare cu tineretul. Responsabilul cu tinerii, era un frate bine cunoscut de mine, G.B., care de la inceput mi-a spus:

— Ma bucur ca ai venit. Hai impreuna, sa ne ocupam cu activitatea in sanul tineretului.

Si eu am luat-o de buna invitatia lui. Nu au trecut nici doua sau trci saptamani, si fratiorul meu nu a mai venit nici macar la adunare,si nimeni nu stia de ce? M-am dus si 1-am cautat acasa, sa stam de vorba, dar... 1-am gasit stare cu totul deosebita decat cea in care-1 stiam din totdeauna. Primirea pe care mi-a facut-o a fost foarte rece si orice incercare a mea, de a-1 determina sa vorbeasca, sa-mi explice motivul pentru care s-a retras si chiar nici la adunare nu mai venea a fost fara rezultat. In fapt el imi facuse oferta ca sa lucram impreuna la tineret.

In cele din urma mi-am dat seama ca este legat de un duh de frica, timorat si nu mai dorea sa avem nici un fel de legatura. Cu greu, 1.a insistentele mele, mi-a spus ca D. 1. i-a atras atentia sa se fereasca de mine, sa nu aibe nici o legatura cu mine, ca in caz contrar va avea de suferit... Oricat am incercar sa-1 ajut, sa nu se lase biruit dc duhul de frica, a fost in zadar. El nu a mai putut fi recuperat. A activat pentru o scurta perioada ca si invatator al Scoalei Duminicale, dar a intrat in conflict cu fratii din conducerea adunarii, semn ca el fusese de-acum acaparat si de organele de Securitate. Neintelegerile au fost destul de mari, incat a decis sa plece la alta adunare.

Dar lucrurile nu au ramas aici, trist si dureros, a cazut si

al.ta stare de pacat. Am ajuns sa cunosc pe mai multi in viata, dintre aceia care nu au avut taria sa refuze orice legatura cu Securitatea si atunci au sfarsit-o in pacatul betiei, in care isi gaseau refugiu fata de o constiinta. incarcata. Securitatea avea multa experienta si pe multi a reusit rapuna intr-un fel sau altul. Printre metodele folosite era si acela de a aranja anumite stari de fiagrant delict, pe chestiuni amoroase sau de sustrageri de bunuri materiale. Omul prins in cursa era amenintat ca va dat pe fata, ba chiar in unele cazuri ca va fi actionat in judecata cu ani grei de inchisoare. in asemenea cazuri, multi au acceptat sa devina informatori, colaboratori cu Securitatea comunista. Asa au incercat si cu mine, dupa arestarea secreta., dar Domnul a fost mai tare si m-a salvat din orice cursa intinsa de-alungul vietii.

Asa si la Fabrica Tricoul Rosu, mi-au intins curse si de un fel si de altul. Mi-au favorizat posibilitatea sa ma imbrac cu anumite produsc, ca sa le scot clandestin din fabrica si pentru ca nu au reusit ca sa ma convinga, mi-au aratat o lista cu anumite persoane chiar cu pozitii politice, care au primit pachcte cadou sa duca acasa, dar

 

eu am refuzat categoric. Au incercat si printr-o schema de tentatie iscusit aranjata, ca sa cad in plasa lor, dar Domnul m-a ferit prin harul Sau, dupa Cuvantul Sau, sa birui orice ispita si orice tentatie, Marit sa fie Domnul, Cel vrednic de lauda"! Multi insa si dintre cei credinciosi au cazut in cursele lor, asa ca si-au ruinat viitorul lor spiritual si au ajuns chiar niste epave; unii au murit mult prea de timpuriu.

A doua duminica dupa masa am venit cu familia tot la adunarea din Sega. Pe treptele de la intrare, ma astepta unul din cei mai zelosi colaboratori ai regimului comunist, batranul frate N. N., care ma saluta cu cordialitate si mi-a zis: