Cod-f-pc-4 revista presei 12-14 noiembrie 2013 cuprins

Descentralizarea iresponsabilităţii politice

Rămîne cum ne-am înţeles. Nimeni nu răspunde pentru faptul că şi în acest an, al şaptelea de la intraîn Europa foarte probabil că iarăşi vom plăti mai mult la bugetul Uniunii decît absorbim în mod real (adică după rambursarea de Bruxelles) din fondurile europene. Că nu răspunde nimeni la timpul trecut, deşi multe probleme din trecut vin, e una. Dar la cel viitor? Asta e întrebarea pentru cui îi pasă pe bune de ce se întîmplă în ţară. În rest, că Antonescu şi Băsescu au tras-o un pic PSD săptămîna asta şi toţi propagandiştii care au scuipat la Crin din greu s-ar putea să-şi dea limba la raşchetat pentru viitor zău că nu are de ce să ne emoţioneze. Chiar nu v-aţi prins că nu contează cine cîştigă alegerile, ce contează există să existe o opinie publică suficientă, cum s-a văzut în cazul cu Roşia Montană, ca să poţi să aperi interesul public? În rest, orice Escu vine pe acolo sfîrşeşte prin a-şi lua casă sau teren la preţuri preferenţiale indiferent cum începe şi aşa va fi pînă presiunea nu va fi mai mare şi vom avea doar 40 000 de likes sau pe unde mai sîntem cu spiritul civic la români. De ce există o corelaţie între banii cheltuiţi de un guvern pe achiziţii de orice fel şi corupţie la nivelul EU-28, astfel că o ţară europeană cu cît cheltuieşte mai mult din buget pe investiţii cu atît e mai coruptă? Răspuns: deoarece cheia bunei guvernări este raţionalitatea şi imparţialitatea cheltuielii publice. Cu cît e mai clar şi mai nearbitrar cum se alocă banii publici, cu cît această funcţie de alocare poate fi suplinită de un computer căruia i se dă un algoritm simplu în care s-au introdus criteriile, cu cît, cu alte cuvinte, arbitrariul politic şi administrativ este sub control cu atît poţi face mai multe cu banii, repara drumuri la preţuri rezonabile, repara şcoli şi subvenţiona căi ferate (că sînt subvenţionate peste tot, nu asta e problema).. Subliniez din nou că această corelaţie nu există cu banii alocaţi cheltuielilor sociale, care sînt clare şi universale (orice pensionar primeşte o pensie), ci taman cu acei bani de dezvoltare din care nu există dovezi că s-ar dezvolta cineva în afara cui bagă mîna în ei, cu banii din care cineva decide că se vor face trei grădiniţe, zece săli de sport şi o sută de biserici în 113 locaţii preferenţiale cînd poate era nevoie de două sute de dispensare rurale înainte, ca şi de încă o sută de grădiniţe şi săli de sport în altă parte. În ţările corupte există un enorm efort de a menţine aceste categorii discreţionare de cheltuieli din care politicienii îşi pot pune deoparte mai mult pentru clienţi (dar mare îndignare ideologică contra cheltuielilor sociale, ca ajutorul pentru handicapaţi). Circulă teoria foarte amuzantă că se fac sau repară aşa multe biserici din bani publici pentru că fac excepţie de la regulile de licitaţie şi contractorul e cine trebuie, cu dublu cîştig pentru cine alocă banii, şi firma de partid, şi votanţi fericiţi. Dar parcă nu îmi vine să cred, că nu văd obstacole mai nicăieri în provincie ca firmele preferate să cîştige tot ce vor cîtă vreme vin banii. Şi nici un stimulent pentru firmele nepreferate sau simplii cetăţeni să mai plătească taxe la buget. Păi de ce? Cine vrea să iasă de fraier în acest circuit vicios al cui împarte, parte îşi face? Cine nu are putere să împartă îşi scade contribuţia personală la ce este de împărţit şi evazionează. Evaziunea a crescut chiar la taxele indirecte, ca TVA, considerate mai uşor de colectat în economii informale. Vezi să nu! O să ajungem să reintroducem contrabanda cu benzină, pe lîngă ţigări, la cum merg lucrurile, de data asta în sens invers, din fosta Iugoslavie încoace. O lege a descentralizării în combinaţie cu o nouă reformă fiscală ar fi fost o enormă ocazie de a corecta acest cerc vicios şi a începe un cerc virtuos, cum a făcut spre exemplu Uruguay, care din 2004 încoace a crescut cu 62% numărul de contributori la bugetul de asigurări sociale, iar cel al colectării taxelor la buget a crescut per total cu 60 la sută, peste creşterea, ea însăşi substanţială, de PIB şi ascensiunea acestei ţări în topul celor mai bine guvernate din lume. Reţeta a fost un amestec de taxe simplificate, considerate juste şi cu excepţii pentru diferite categorii şi o reformă a administraţiei, contînd în simplificarea procedurilor birocratice, creşterea capacităţii fiscului şi înlesniri pentru parteneri privaţi care să preia din investiţiile necesare infrastructurii (porturi, de exemplu). Cum ar trebui ideal să funcţioneze la noi? Statul central ar trebui să păstreze tot ce necesită coordonare, omologare, standardizare şi control (şi de fapt să investească mai mult în control, care e slab) pentru că aceste criterii sînt unice şi e normal să fie aplicate dintr-un singur loc (şi mai economic) şi să cedeze tot ce este organizare directă a serviciilor judeţelor şi localităţilor unde decizia dacă vom construi un patinoar, o piscină sau un dispensar să fie luată local, pe bază de fonduri adunate care merg direct sau mult mai aproape de unde s-a promis în campanie că merg, iar dacă nu merg nu ai pe cine da vina şi la primele alegeri ai plecat. Priorităţile, cu alte cuvinte, ca şi strîngerea fondurilor pentru ele, trebuiesc stabilite local şi în consultare, inclusiv destinaţia fondurilor europene ca să nu mai avem o altă ministresă ca Udrea care face pîrtii de schi din bani de la buget în ani de austeritate cînd pentru asta erau bani europeni disponibili (dar cu alte rigori). Proiectul Dragnea nu face însă asta. Banii vor continua să fie strînşi la bugetul central, cu o singură excepţie unde vor fi reţinuţi direct local (asta ar fi trebuit să fie regula, nu excepţia) şi pe urmă alocaţi în general frăţeşte fără mare elaborare, 50 la 50 între nivelul central şi cel local. Cum evident banii nu vor ajunge localităţilor şi judeţelor care capătă în întreţinere totul, stadioane, porturi, vile, latrine (una de cărămidă şi una de lemn, scrupulos trecute în anexe, pontoane, barăci, metrouri, poliţii, şcoli, spitale,  rezervaţii naturale), pe lîngă că acei 50% vor fi iarăşi daţi cui e prieten cu guvernul (ăia cu schiurile   lui Udrea au rămas doar cu telegondola fără pîrtie cînd s-a schimbat guvernul) s-au găsit două soluţii. Soluţia unu este să strîngă nivelul local alte taxe peste alea existente deja şi împărţite fără să ajungă. Soluţia doi este să mai falimentăm nişte primării una cîte una, situaţie în care sînt deja sute, dar care e mult mai costisitoare şi detrimentală economic decît o decizie de comasare care a fost exclusă din start ca mai costisitoare politic. Adiţional, se amendează şi Legea Sănătăţii, unde se face o structură paralelă CNAS care va lua din banii de asigurări, probabil tot pentru că asigurarea de stat nu poate fi omorîtă deodată. De omorît, doar pacienţii, de asta spitalele sînt plasate universităţilor de medicină făr fonduri suplimentare, deşi de abia le ajung banii lor. Statul scapă astfel de tot ce nu e rentabil, ca omologarea şi standardizarea, care se vor face judeţean, să vezi de acum standarde europene de la pensiuni la servicii publice, şi dă puterea prin lege autorităţilor locale să se facă plătite direct pentru serviciile astea, de la beneficiari- aşa cum în Evul Mediu înainte de a se introduce impozitele fiecare dintre petenţi plătea pe magistrat şi scribul lui care nu aveau alt salariu.

Cum va creşte absorbţia fondurilor europene dacă aruncăm în spatele unor primari deja faliţi şi care nu mai au cum creşte taxe locale atîtea sarcini deodată pentru care nu sînt pregătiţi, sau nu ar fi înglodaţi în datorii? Mister. Legea nu spune, şi cum bugetul pe la anul trebuie adoptat în doar cîteva săptămîini e clar că nu avem timp să calculăm nişte scenarii cu 50/50, 30/70 sau pur şi simplu să agregăm costurile de jos în sus cum ar fi normal.  Tot ce guvernul central nu mai are bani să ţină din cauza plafonului de deficit trebuie să plece în subordinea autorităţilor locale. Care capătă dreptul de a numi şefi noi peste tot cu această ocazie (sintagma neadevărată folosită este „să organizeze un concurs”), va fi o orgie a numirilor de oameni competenţi în fruntea a tot ce mişcă de către consiliile judeţene, aceste temple ale numirilor pe merit cu departamente de resurse umane care într-o secundă au la degetul mic fişiere cu cine s-a distins ca manager, ca administrator de fonduri europene, ca organizator de tabere de tineret, campanii de vaccinare şi aşa mai departe. În sfîrşit resursele umane din Teleorman, Vaslui şi Bihor vor avea ocazia să se afirme.

Ajunşi aici, e cazul să expun ipoteza mea. Ori e vorba de prostie şi iresponsabilitate feroce, ori e un plan cinic de a păcăli deficitul pe la anul scoţînd în mare viteză nişte cheltuieli şi ascunzîndu-le prin alt capitol bugetar. Aceasta din urmă ar fi unica explicaţie raţională, deşi doar parţial, că nu poţi risca să distrugi şi puţinul care funcţionează ca să te ascunzi prin tufişurile fiscale şi la anul pe vremea asta să desfaci ce ai făcut.  Dacă nu e asta, atunci de ce să rişti o asemenea brambureală, plus călcarea a vreo două legi mereu ignorate (Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, şi legea 24/2000 care cere studiu de fezabilitate şi proiecţie bugetară).

Precedenta dată cînd am amintit legea asta din urmă a fost la încercarea lui Băsescu de a propune un proiect de lege a Sănătăţii prin asumarea răspunderii. Eugen Nicolăescu face şi el mai rău, încercînd să bage pe aceeaşi temă o ordonanţă de urgenţă (devine urgent să faci prostii de la un moment încolo cînd ajungi la guvernare). Toate acestea, Sănătatea şi descentralizarea au efecte pozitive incorect sau deloc estimate şi consecinţe nedorite cît carul. Adoptarea lor în pripă, fără estimare şi consultare ar fi o catastrofă, care ar compromite şi efectele potenţial pozitive ale unor alte aspecte prezente în ambele proiecte.

Dacă legea descentralizării era deja votată, proiectul Roşia Montană se făcea sigur, că autorităţile locale, dnii Dumitrel şi Hava sînt demult în buzunarul Gold, şi acum le-am fi dat şi mediul, şi patrimoniul. Ele s-au distins deja dînd imediat la loc autorizaţii anulate de instanţe, aşa de bine înţeleg statul de drept. În plus, aşa e societatea românească, societatea civilă e mult mai slabă local decît cea concentrată în Bucureşti, Cluj sau alte câteva centre dezvoltate, care a reuşit împreunată să creeze rezistenţa faţă de proiectul Gold. Eu nu spun, şi nu cred, că baroni locali sînt mai răi decît cei centrali, că dnul Şova e cu ceva mai bun ca dl Mazăre, probabil ideile de dezvoltare ale lui Mazăre sînt mai bune. Pe dl. Dragnea a trebuit să-l scot de două ori de pe lista neagră după ce l-am pus, că nu e un om uşor de prins şi a tot luat NUPuri. Nu şi la faza cu referendumul de anul trecut, dar văzînd ce au scris băsişti de rangul întîi, că nu sînt dovezi directe contra lui cred că era mai bine dacă nu pe asta îl trimitea DNA în judecată.

Pentru consecinţele acestei legi a descentralizării însă careva va trebui închis dacă se aplică aşa cum o citesc eu azi şi judeţele devin ca oraşele din westernuri unde şeful îşi pune rudele la poliţie şi procuratură şi mai omeneşte din cînd în cînd pe parlamentarul local ca să abată din drum autostrada naţională spre orăşel. Şi nimeni nu răspunde niciodată de nimic, că la aceeaşi masă de pocher se hotărăşte cine se prezintă la formă la alegeri şi cine pe bune./

România liberă,

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/descentralizarea-iresponsabilitatii-politice-317779.html