PATRULA DE RECICLARE - Unitatile de invatamant din Maramures, asteptate sa se inscrie intr-o competitie pe teme ecologice
Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec da startul inscrierilor in noua editie a programului national de educatie de mediu “Patrula de Reciclare”! Proiectul continua pentru al doilea an si in judetul Maramures si astfel gradinitele, scolile si liceele din judet au prilejul sa isi continue seria performantelor de pana acum.
Pana pe 11 octombrie dascali din toata tara sunt invitati sa isi inscrie unitatile de invatamant in program si sa se alature uneia dintre cele mai active miscari ecologiste de tineret din Romania. Patrula de Reciclare reuneste sute de profesori si mii de elevi pentru care responsabilitatea fata de mediu reprezinta un element important de conduita. Ei explica membrilor comunitatilor in care traiesc de ce este importanta colectarea selectiva a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE). Programul educativ al Asociatiei Romane pentru Reciclare RoRec este avizat de Ministerul Educatiei Nationale si se desfasoara cu sprijinul inspectoratelor scolare. Asociatia RoRec sustine echipele participante prin materiale educative care ii ajuta pe copii si tineri sa inteleaga cat de important este sa colectam si sa reciclam deseurile electrice in scopul protejarii mediului. Astfel, ei invata cum trebuie sa procedam pentru a respecta legislatia, cum putem contribui concret la recuperarea materialelor reutilizabile si salva resursele naturale. La randul lor, profesorii si tinerii vor deveni ambasadorii acestui mesaj ecologic si ii vor stimula pe membrii comunitatilor lor sa constientizeze obligatia de a colecta selectiv DEEE si sa inteleaga care sunt factorii de risc la care ne expunem cu totii printr-un comportament lipsit de responsabilitate in domeniu. In cele doua editii desfasurate pana in prezent de la lansarea programului Patrula de Reciclare in anul 2011, au participat peste 30.000 de elevi si peste 900 de cadre didactice reprezentand tot atatea unitati de invatamant (gradinite, scoli, licee). Ei au contribuit la colectarea a peste 300.000 kg de DEEE in Romania. /Emaramures, http://www.emaramures.ro/stiri/87735/PATRULA-DE-RECICLARE-Unitatile-de-invatamant-din-Maramures-asteptate-sa-se-inscrie-intr-o-competitie-pe-teme-ecologice-
Lucian Bode, fost ministru al Economiei: „Pentru România, ar fi foarte bine ca proiectul Roşia Montană să se realizeze, dar nu în forma aceasta”
Fostul ministru al Economiei în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, democrat-liberalul Lucian Bode, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că România are nevoie de un proiect de exploatare a aurului de la Roşia Montană, dar nu actualul proiect.
Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă şi a pornit de constituirea comisiei speciale parlamentare care ar urma să stabilească dacă legea pregătită de guvern inclusiv pentru Roşia Montană este bună. Bode a apreciat că proiectul este „vădit neconstituţional” şi a explicat şi motivul pentru care parlamentarii PDL au refuzat să facă parte din ea. „PDL a refuzat să participe la această comisie pentru că nu vrem să fim părtaşi la lipsa de resonsabilitate a Guvernului privind exploatarea de la Roşia Montană”. Întrebat cum vede, ca şi român, această controversată problemă, democrat-liberalul a spus că ar spune „Da”, dacă ar fi localnic, şi „Nu”, dacă ar fi ecologist. Una peste alta, deputatul spune că România are nevoie de acest proiect. „Pentru România ar fi foarte bine ca proiectul Roşia Montană să se realizeze, dar nu în forma aceasta”, a apreciat el. Lucian Bode a explicat că o exploatare de către stat a rezervelor de aur de acolo nu este posibilă, întrucât ar fi nevoie de o investiţie iniţială de câteva miliarde de euro, bani pe care România nu-i are. „Problema este că dacă vor pleca investitorii canadieni, probleme rămân. Vorbim despre poluarea istorică pentru a cărei înlăturare este nevoie de sute de milioane de euro, dar şi despre şomajul foarte mare din zonă. În plus, vor trebui băgaţi alţi bani în conservarea vestigiilor descoperite cu ocazia săpăturilor de descărcare de sarcină arheologică”, a explicat el. /Adevarul,http://adevarul.ro/locale/zalau/lucian-bode-rosia-montana-1_523c48fec7b855ff56a5f0c3/index.html
20 septembrie 2013
Teme ABA
MM: Pod peste râul Iza la Bârsana. Autorităţile au soluţii, dar nu şi bani
În zona localităţii Bârsana este mare nevoie de un pod peste râul Iza, localnicii fiind nevoiţi să treacă pe o punte improvizată. Prefectul Anton Rohian s-a aflat ieri în zonă, unde a avut discuţii cu autorităţile locale. La Bârsana este necesară construirea unui pod peste Valea Izei, mai multe familii fiind izolate în acest moment. Alături de prefectul Anton Rohian, la faţa locului s-au aflat viceprimarul comunei Bârsana, Teodor Ştefanca, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, ing. Dorel Canta şi Stelian Ivaşcu inginer şef al S.G.A Maramureş. "Cu această ocazie, s-a încercat identificarea locaţiei în vederea realizării unui pod peste Valea Izei, care să facă legătura între un cătun de 64 de case şi aproape jumătate din suprafaţa agricolă a Bârsanei, de centrul comunei. Cei prezenţi au analizat câteva locaţii unde s-ar putea face investiţia, urmând ca săptămâna viitoare să fie luată o decizie în acest sens", au anunţat oficialii Prefecturii Maramureş. La ora actuală în zonă se circulă pe o punte pietonală improvizată ce se află în apropierea Mănăstirii Bârsana. Cum este şi normal, prefectul Anton Rohian a dat asigurări că va purta discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu în vederea alocării fondurilor necesare realizării investiţiei. /CityNews,http://maramures.citynews.ro/eveniment/pod-peste-raul-iza-la-barsana-autoritatile-cauta-solutii-si-bani-1251880