Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 575. Termenul executării obligaţiei

(1) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea ei, iar debitorul este îndreptăţit să o execute oricînd. Dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei, debitorul trebuie să execute obligaţia în termen de 7 zile din momentul cererii creditorului.

(2) Dacă termenul de executare a obligaţiei este determinat, se consideră că creditorul nu poate cere executarea înainte de termen. Debitorul însă poate executa obligaţia înainte de termen dacă creditorul nu are nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea. În cazul în care respinge executarea anticipată, creditorul este obligat să-l informeze imediat în acest sens pe debitor şi să ia toate măsurile necesare pentru a evita prejudicierea lui.

(1) Termenul este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, care afectează executarea sau stingerea unei obligaţii. În marea majoritate a cazurilor termenul este fixat de părţi în contract. El fiind determinat de o dată calendaristică la care debitorul este ţinut să-şi execute obligaţia faţă de creditor (să plăteasca o sumă de bani, să predea o lucrare efectuată, să predea un lucru, să remită posesia unui obiect, etc.) sau rezultă din natura contractului, adică din circumstanţele care determină data la care creditorul va primi prestaţia datorată de către debitor (de exemplu, în cazul încheierii unui contract privitor la vînzarea roadei viitoare, fără indicarea termenului, se subînţelege că livrarea acestea va avea loc la coacerea ei).

Dacă termenul de executare nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, atunci obligaţia este susceptibilă de executare imediată. Aceasta înseamnă că debitorul este în drept de a-şi executa obligaţia în orice moment în cursul perioadei stabilite în contract sau determinate prin referire la contract, iar creditorul este obligat să primească executarea propusă de către debitor. La rîndul său creditorul, este îndreptăţit de a cere executarea obligaţiei în orice moment de la data naşterii raportului juridic obligaţional, iar debitorul este obligat de a o executa în termen de 7 zile din momentul cererii creditorului, dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei. În dependenţă de momentele specificate în acest articol se apreciază dacă părţile şi-au executat obligaţiile în termen sau sunt în întîrziere.

(2) Potrivit prevederilor alin.2, termenul de executare a obligaţiilor este presupus întotdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului. Aceasta înseamnă că creditorul nu poate cere executarea obligaţiei decît la împlinirea termenului stabilit, iar debitorul este în drept de a executa obligaţia chiar şi înainte de expirarea acestuia. Această prezumţie îşi are suportul pe regula generală de interpretare, potrivit căreia în caz de îndoială convenţia se interpretează în favoarea părţii care se obligă. Prin derogare de la această regulă, termenul de executare poate fi stipulat în favoarea creditorului, în cazul în care acesta are motive temeinice de a refuza executarea. Astfel de motive pot să rezulte din înţelegerea părţilor prin care creditorului i se acordă dreptul de a cere executarea obligaţiei înainte de termen sau din prevederile legii ori din natura obligaţiei. Un exemplu de acest gen este contractul de depozit, care acordă deponentului (creditorului) dreptul de a-şi ridica oricînd bunul depozitat, chiar şi atunci cînd contractul prevede un termen de depozitare (art.1096 alin.1.). Uneori, termenul se stipulează în favoarea ambelor părţi, adică atît al debitorului, cît şi al creditorului. O stipulaţie de acest gen se inserează în contractul de împrumut, căci aici debitorul are interes să plătească numai la scadenţă, neavînd pentru moment suma necesară efectuării plăţii, iar creditorul are interes să nu primească plata cu anticipaţie, pentru a nu pierde din dobînda la care este îndreptăţit. Chestiunea de a şti în interesul cui este stipulat termenul prezintă importanţă din punctul de vedere al renunţării la termen, deoarece o atare renunţare poate fi valabil făcută numai de către persoana în favoarea căreia s-a stipulat termenul, iar în ipoteza în care este prevăzut în folosul ambelor părţi, nu se poate renunţa la beneficiul său decît prin acordul ambelor părţi. Renunţarea la termen produce efecte întocmai ca şi împlinirea lui, în sensul că obligaţia devine imediat exigibilă.

În finalul acestui articol, legea bazîndu-se pe considerente de protejare a părţii obligate, pune în sarcina creditorului care respinge executarea anticipată, să-l informeze imediat pe debitor despre aceasta şi să întreprindă toate măsurile necesare pentru a evita prejudicierea lui.

Articolul 576. Dreptul creditorului de a cere executarea obligaţiei înainte de termen
Chiar dacă, în favoarea debitorului, este stabilit un anumit termen de executare, creditorul poate pretinde executarea imediată a obligaţiei în cazul în care debitorul se află în incapacitate de plată sau a redus garanţiile convenite anterior, sau în genere nu lea putut prezenta, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
1. În principiu, debitorul nu este ţinut să-şi execute obligaţiile înainte de termen, cînd termenul de executare este stabilit în favoarea sa. Ca excepţie, dispoziţiile prezentului articol decad debitorul din beneficiul termenului, în cazul în care există unul din următoarele temeiuri:

a) Incapacitatea de plată a debitorului. Conform definiţiei date de art.2 al Legii insolvabilităţii (nr.632/2001), incapacitatea de plată este situaţia debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi executa obligaţiile pecuniare scadente. Decăderea debitorului din beneficiul termenului, în baza acestui temei, nu se produce prin simpla invocare de către creditor a incapacităţii de plată a debitorului, ci trebuie ca această stare financiară a debitorului să fie confirmată printr-o hotărîre judecătorească. În cazul debitorului-persoană fizică, creditorul este ţinut în mod preponderent să probeze incapacitatea de plată a debitorului, căci în dependenţă de aceasta se va aprecia dacă prestaţia solicitată a devenit sau nu scadentă. Incapacitatea debitorului-persoană fizică poate fi confirmată atît printr-un proces judiciar preliminar, cît şi în cadrul aceluiasi proces. În cazul în care debitorul este o persoană juridică sau un întreprinzător individual, decăderea din beneficiul termenului nu are loc prin efectul unei simple încetări a plăţilor, ci se produce numai după adoptarea de către instanţa de judecată a hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate, care are ca efect să facă exigibile toate datoriile persoanei insolvabile. Raţiunea pentru care datoriile debitorului insolvabil devin exigile se bazează pe de o parte pe considerentul că creditorul nu acordă, în genere, un termen decît întemeindu-se pe solvabilitatea debitorului, aşa încît termenul trebuie să cadă odată cu încetarea solvabilităţii. Pe de altă parte, acest efect al insolvabilităţii se bazează pe necesitatea ca întregul pasiv al persoanei insolvabile să poată fi reglat şi licidat în acelaşi timp, căci în caz contrar, şi-ar încasa creanţele numai creditorii cu creanţa exigibilă în momentul declarării insolvabilităţii. Este de remarcat faptul că în cazul unei datorii solidare, incapacitatea de plată a unuia dintre debitorii solidari, nu dă dreptul creditorului să urmărească pe ceilalţi codebitori, care nu sunt decăzuţi din beneficiul termenului.

b) Reducerea garanţiilor convenite anterior. După cum rezultă din textul acestui articol decăderea debitorului din beneficiul termenului are loc în cazul în care debitorul a dat garanţii creditorului şi aceste garanţii sunt diminuate prin fapta sa. Observăm că textul se referă numai la garanţiile convenite anterior, adică la garanţiile convenţionale, precum ar fi gajul sau ipoteca. În ce priveşte creditorii chirografari, care nu dispun de o garanţie reală, ci doar de gajul general tacit asupra întregului patrimoniu al debitorului, decăderea din beneficiul termenului nu operează, pentru că ei nu sunt garantaţi prin garanţii convenţionale. La fel decăderea din beneficiul termenului nu se aplică la garanţiile legale, derivînd din puterea legii, în loc de a deriva din voinţa expresă a părţilor sau dintr-o dispoziţie a legii care interpretează numai voinţa părţilor. Astfel, ea nu se aplică gajului legal (art.467). Se consideră că garanţiile au fost reduse, cînd debitorul a scăzut prin fapta sa valoarea materială a bunului dat drept garanţie. Astfel, va fi decăzut din termen, debitorul care după ce a ipotecat o casă, o dărîmă sau o lasă să se ruineze; sau debitorul care ipotecînd o livadă, face tăieri extraordinare şi anticipate. Orice degradare, orice schimbare, orice act de proastă administrare, constituie, în regula generală, o cauză de decădere din beneficiul termenului. Dacă reducerea garanţiilor provine din faptul creditorului, care a neglijat, de exemplu, să îndeplinească anumite formalităţi pentru garantarea plăţii creanţei, decăderea din termen nu va avea loc. La fel nu va avea loc decăderea din termen în cazul în care reducerea garanţiilor provine dintr-un caz fortuit sau de forţă majoră. În cazul în care pe lîngă garanţiile micşorate mai există şi alte garanţii, debitorul nu va putea să înlocuiască garanţiile care au fost reduse cu alte garanţii sau să profite de faptul că garanţiile rămase sunt suficiente pentru garantarea executării obligaţiei la termenul fixat. Diminuarea garanţiilor este o chestiune de fapt. Constatarea acestui fapt trebuie să rezulte dintr-o hotărîre judecătorească.

c) Neprezentarea garanţiilor promise. Debitorul este decăzut din beneficiul termenului dacă nu a prezentat garanţiile promise prin contract, deoarece acest caz trebuie asimilat cu acel cînd debitorul micşorează garanţiile ce le-a dat prin contract. Astfel, debitorul este decăzut din beneficiul termenului, cînd a promis să aducă garanţia unei anumite persoane (fidejusiune) şi nu a adus-o, în acest caz, debitorul nu poate să beneficieze de termen, aducînd garanţia altei persoane sau constituind ca garanţie un gaj sau o ipotecă. Există diferenţă între cazul cînd debitorul a micşorat garanţiile date şi cazul cînd debitorul nu a dat garanţiile promise, deoarece în primul caz, debitorul este decăzut din termen fără a avea dreptul să completeze sau să restabilească garanţiile, iar în cel de-al doilea caz, pînă ce termenul nu a expirat, şi nu s-a pronunţat decăderea, debitorul poate da garanţiile ce le-a promis şi pe care a întîrziat să le dea.

d) În alte cazuri prevăzute de lege, decăderea din beneficiul termenului are loc numai dacă există o prevedere expresă care să acorde creditorilor o asemenea posibilitate. Astfel, conform art.45 alin.4 al Legii 1134/1997, creditorii societăţii pe acţiuni, în termen de o lună de la data publicării hotărîrii cu privire la reducerea capitalului social, au dreptul să ceară de la societate acordarea de cauţiuni sau garantarea obligaţiilor asumate de ea ori executarea înainte de termen a obligaţiilor societăţii. La fel în caz de reorganizare a persoanei juridice, creditorii pot, în termen de 2 luni de la publicarea ultimului aviz în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor (art.72 alin.2).

Articolul 577. Dreptul debitorului de a amîna executarea obligaţiei
Debitorul are dreptul să amîne executarea obligaţiei atunci cînd şi în măsura în care nu poate determina cu bună-credinţă cui trebuie să o execute.
În conformitate cu principiul executării corespunzătoare a obligaţiei, debitorul este ţinut să execute obligaţia în momentul stabilit (art.572 alin.2). Prin derogare de la acest principiu, prevederile acestui articol acordă debitorului dreptul să amîne executarea obligaţiei în cazul în care nu poate determina cu bună credinţă cui trebuie să o execute. Acest fapt poate să constea în necunoaşterea de către debitor a numelui sau denumirii creditorului ori a persoanei împuternicite să primească executarea; fie a domiciuliui, sediului sau locului de executare a obligaţiei; fie a datelor bancare ale creditorului la care urmează să se transfere banii.

În cazul în care debitorul nu poate determina identitatea creditorului doar referitor la anumite părţi ale obligaţiei, atunci el va putea amîna executarea doar în această măsură. Spre exemplu, în cazul unei obligaţii divizibile cu pluralitate de creditori (art.519), debitorul va putea amîna executarea obligaţiei în măsura în care nu cunoaşte identitatea unuia dintre creditori, iar în privinţa celorlalţi creditori, el va fi obligat să o execute în termenele stabilite. Este de observat faptul că debitorul este îndreptăţit să amîne executarea obligaţiei, doar în cazurile în care identitatea creditorului nu poate fi stabilită cu bună-credinţă, adică din motive neimputabile lui. Totodată, se impune de a fi remarcat faptul că prevederile acestui articol constituie un drept şi nu o obligaţie a debitorului de a amîna executarea, căci conform art. 645, debitorul în baza aceluiaşi temei, poate să consemneze bunurile ce constituie obiectul obligaţiei. Cu alte cuvinte, debitorul are dreptul să aleagă, între amînarea executării obligaţiei şi consemnare.

Articolul 578. Executarea obligaţiilor condiţionate
Dacă efectele unui act juridic depind de îndeplinirea unei condiţii, obligaţia devine scadentă în ziua survenirii acesteia.