Articolul 764. Viciile de natură juridică
Vânzătorul este obligat să predea bunul fără vicii de natură juridică (liber de drepturile unui terţ asupra lui), cu excepţia cazului când cumpărătorul a consimţit să încheie contractul cunoscând drepturile terţului asupra bunului. Se consideră viciu de natură juridică şi situaţia în care în registrul bunurilor imobile este înscris un drept inexistent.
Prin viciu de natură juridică se înţelege dreptul sau pretenţia unui terţ asupra bunului.
Art.764 se referă la dreptul de proprietate a unui terţ sau la dreptul de folosire a bunului, avându-se în vedere atât drepturile existente, cât şi eventualele pretenţii ulterioare, care se află în stadiu de precăutare.
Este important de menţionat, că articolul reglementează numai raporturile dintre vânzător şi cumpărător, dar nu şi între cumpărător şi terţa persoană.
Obligaţiei vânzătorului de predare a bunului fără vicii de natură juridică îi corespunde dreptul cumpărătorului de a prelua marfa fără asemenea vicii. Cumpărătorul este în drept să ceară vânzătorului îndeplinirea acestei obligaţii.
O importanţă deosebită o are momentul în care marfa trebuie să fie liberă de orice drept sau pretenţie a unui terţ. Din conţinutul articolului rezultă, că este vorba de momentul predării bunului, iar nu de momentul încheierii contractului. Dacă în momentul încheierii contractului marfa era liberă de drepturile sau pretenţiile unui terţ, nu s-a pus problema viciilor de natură juridică. Dacă ulterior încheierii contractului apar asemenea drepturi sau pretenţii se consideră că vânzătorul nu şi-a onorat obligaţiile prevăzute de art.764. Drepturile şi pretenţiile terţilor asupra bunurilor care apar ulterior predării mărfii nu sunt luate în considerare.
Dacă vânzătorul nu-şi onorează obligaţia stipulată în art.764 şi predă bunul cu vicii de natură juridică, atunci cumpărătorul este în drept în baza art.735 al Codului civil să solicite rezoluţiunea contractului.
Conform prevederilor art.764 cumpărătorul poate să consimtă să primească marfa cu vicii de natură juridică, însă nu se stabileşte forma în care trebuie exprimat acordul cumpărătorului. Din conţinutul articolului se înţelege, că nu este obligatoriu acordul expres al cumpărătorului. El poate fi exprimat şi prin acţiuni concludente, de exemplu, prin preluarea bunului de către cumpărător chiar şi în cazul în care el cunoaşte existenţa drepturilor sau pretenţiilor unui terţ asupra bunului.
Dreptul terţilor asupra bunului predat poate avea un caracter diferit, putând rezulta dintr-un contract de locaţiune, arendă, gaj. Astfel, dacă bunul care constituie obiect al contractului de vânzare-cumpărare este închiriat, atunci în baza art.900 al codului civil, cumpărătorul se subrogă locatorului în drepturile şi obligaţiile ce decurg din locaţiune. O asemenea situaţie este şi în cazul arendei, fapt ce rezultă din art.911, alin3 al Codului civil. În privinţa gajului, în conformitate cu prevederile art.459 al Codului civil, mărfurile care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, înstrăinate de debitorul gajist încetează a fi obiect al gajului în momentul trecerii dreptului de proprietate asupra lor către persoana care le-a cumpărat.
Conform articolului 764 este considerat viciu de natură juridică şi cazul în care în registrul bunurilor imobile este înscris un drept inexistent. Poate fi situaţia când în registrul bunurilor imobile este înscris un drept de uzufruct, gaj, superficie, dar în realitate aceste drepturi să nu existe.
Articolul 765. Obligaţia de verificare a calităţii bunului şi primirea bunului viciat.
(1) Drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sunt excluse dacă, în momentul încheierii contractului, cunoştea aceste vicii.
(2) Cumpărătorul poate beneficia numai atunci de drepturile care rezultă din viciul pe care nu l-a cunoscut în urma unei culpe grave când vânzătorul a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici.
(3) Cumpărătorul care este comerciant trebuie să verifice sau să pună pe cineva să verifice bunul într-un termen atât de scurt cât permit împrejurările, iar în cazul constatării viciilor, să-l informeze neîntârziat pe vânzător.
(4) Cumpărătorul pierde dreptul de a invoca viciul dacă nu l-a comunicat vânzătorului într-un termen rezonabil din momentul în care a constatat sau trebuia să constate viciul şi felul lui. Vânzătorul nu poate invoca dispoziţiile prezentului alineat dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul.
(5) Vânzătorul nu poate invoca o înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sunt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici.
(6) Dacă prin lege sau contract, este obligat să controleze calitatea bunului, vânzătorul trebuie să prezinte cumpărătorului dovezi de efectuare a controlului calităţii bunului.
(1) În cazul în care cumpărătorul în momentul încheierii contractului cunoştea viciile bunului şi a cumpărat bunul, se consideră că el a acceptat bunul cu vicii. Prin urmare, într-o asemenea situaţie, vânzătorul nu poartă răspundere pentru viciile bunului. Cumpărătorul poate să-şi exercite drepturile sale în privinţa viciilor numai dacă în momentul încheierii contractului nu a cunoscut aceste vicii.
(2) Cumpărătorul poate beneficia de drepturile sale în privinţa viciilor pe care nu le-a cunoscut numai dacă această necunoaştere se datorează unei culpe grave a vânzătorului când acesta a trecut sub tăcere viciul sau când vânzătorul a garantat existenţa unei caracteristici a bunului. În situaţia în care atât cumpărătorul cât şi vânzătorul nu au cunoscut existenţa viciilor, cumpărătorul nu poate beneficia de drepturile sale în privinţa viciilor.
(3) Alineatul 3 al articolului comentat se referă numai la cumpărătorii care au calitatea de comerciant. Cumpărătorul fie personal, fie prin intermediul unui reprezentant trebuie să verifice marfa într-un termen foarte scurt, reieşind din împrejurări. Aceasta înseamnă, că el recepţionând mărfurile trebuie să acţioneze destul de operativ. Deşi articolul stipulează că, cumpărătorul trebuie să verifice mărfurile într-un termen foarte scurt, nu stabileşte cerinţele şi procedura verificării. Acest fapt duce la concluzia că verificarea mărfii trebuie efectuată de către cumpărător în volumul şi condiţiile uzuale şi raţionale în asemenea circumstanţe.
De regulă cumpărătorul nu este obligat să verifice marfa în aşa fel încât să descopere eventualele defecte. Volumul şi modalitatea verificării raţionale a mărfii depinde în primul rând de condiţiile contractului, uzanţele comerciale, particularităţile bunului şi relaţiile dintre părţile contractante. Uneori împrejurările petrecerii verificării mărfii influenţează stabilirea a ce este posibil în situaţia concretă. De exemplu, dacă din motive obiective, cumpărătorul nu poate verifica marfa primită în corespundere cu uzanţele existente datorită lipsei mijloacelor tehnice, nu se poate de spus că el nu-şi îndeplineşte obligaţia de verificare a mărfii.
În cazul când cumpărătorul în urma verificării mărfii a constatat existenţa viciilor, este obligat să-l informeze neîntârziat pe vânzător. Aceasta înseamnă că, imediat cum au fost descoperite viciile, cumpărătorul trebuie să-l anunţe pe vânzător.
Poate fi, însă şi situaţia când vânzătorul personal sau reprezentantul său este prezent în momentul verificării mărfii, luând cunoştinţă de existenţa viciului chiar în timpul verificării.
(4) Cumpărătorul trebuie să anunţe vânzătorul despre constatarea viciului într-un termen rezonabil, în caz contrar pierde dreptul de a invoca viciul. Este important ca în reclamaţie cumpărătorul să enumere concret viciile descoperite, de exemplu, după caz să fie menţionat că marfa a fost livrată într-o cantitate mai mică sau calitatea mărfii livrate nu corespunde celei prevăzute în contract. Prezentul articol nu stabileşte conţinutul reclamaţiei, deoarece în multe cazuri atât forma cât şi conţinutul reclamaţiei, dacă în contract nu este stabilit expres, va depinde de particularităţile mărfii, relaţiile dintre părţile contractante, uzanţele comerciale. Important este ca reclamaţia să ajungă la vânzător şi să prevadă expres în ce constă viciul mărfii.
La fel, articolul dat nu prevede un termen concret în care cumpărătorul trebuie să prezinte reclamaţia vânzătorului. Potrivit art.783 (2), dacă în contract nu este stabilit un termen, pretenţiile pot fi înaintate de cumpărător în cel mult şase luni din ziua predării bunului mobil şi în cel mult un an în privinţa bunului imobil.
Totuşi, dacă vânzătorul a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul, nu poate invoca dispoziţiile prezentului alineat.
(5) Dacă între vânzător şi cumpărător există o înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sunt excluse sau limitate, această înţelegere nu poate fi invocată de cumpărător în următoarele două situaţii:
- când vânzătorul a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul;
- când vânzătorul a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici a mărfii.
(6) Alineatul 6 al prezentului articol stabileşte obligaţia vânzătorului de a controla calitatea bunului înainte de livrare în următoarele două cazuri:
a) când acest lucru este stipulat în contract;
b) când acest lucru este stabilit de lege.
Dacă vânzătorul este obligat să verifice calitatea bunului, atunci odată cu predarea mărfii el trebuie să prezinte şi documentele care confirmă efectuarea controlului. Aceste documente pot fi: actul de verificare, certificatul de calitate etc.
Pentru identificarea rezultatelor controlului calităţii de către vânzător şi cumpărător şi în scopul preîntâmpinării disputelor referitoare la aprecierea calităţii, este necesar ca modalitatea şi condiţiile efectuării controlului calităţii mărfii să fie similare pentru ambele părţi. În situaţia în care conform documentelor de standardizare sunt admise câteva metode de efectuare a controlului calităţii mărfii, atunci părţile trebuie să stipuleze expres în contract care din acestea va fi aplicată pentru efectuarea controlului. Dacă în contract nu există o asemenea prevedere, atunci vânzătorul va alege singur metoda de control, iar cumpărătorul va fi obligat să aplice aceeaşi metodă ca şi vânzătorul.
Verificarea calităţii bunului de către vânzător constituie o obligaţie accesorie predării mărfii.
Dostları ilə paylaş: |