Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu


Articolul 824. Regulile aplicabile schimbului



Yüklə 9,86 Mb.
səhifə144/249
tarix28.10.2017
ölçüsü9,86 Mb.
#18412
1   ...   140   141   142   143   144   145   146   147   ...   249

Articolul 824. Regulile aplicabile schimbului



Asupra contractului de schimb se aplica in modul corespunzator regulile contractului de vinzare-cumparare.
1. Analiza normelor referitoare la vînzare-cumpărare, ce nu contravin esenţei schimbului, precum şi a întregului capitol în acest domeniu, putem face concluzia, că la baza delimitării acestor contracte stau anumite criterii de sistem. Vînzarea-cumpărarea se bazează pe criteriul obiectului concret (transmiterea cu titlu oneros a bunului în proprietate), iar schimbul ţine de corelaţia (interacţiunea) a două obiecte reconvenţionale. Schimbul este caracterizat de aceleaşi caractere de gen ca şi vânzarea-cumpărarea, se deosebesc numai prin caracterul contraprestaţiei. Prezenţa sau lipsa unora dintre caractere are o importanţă pentru procesul de formare a legii, deoarece permite aplicarea faţă de contract, în cazul nostru faţă de contractul de schimb, a normelor, condiţionate de acest caracter, în măsura în care ele nu vin în contradicţie caracterului special (forma de marfă a contraprestaţiei).

Contractul de schimb poartă un caracter universal şi poate fi aplicat pentru reglementarea raporturilor cu participarea oricăror persoane, recunoscute în calitate de subiecţi ai dreptului civil. În baza Art.192 a prezentului cod Republica Moldova ca stat, participă la raporturile reglementate de legislatia civila pe principiul egalitatii participantilor la aceste raporturi. Legea nu stabileşte cerinţe speciale faţă de calitatea juridică a subiecţilor schimbului, însă urmează să ţinem cont de faptul că transmiterea reciprocă în proprietate a bunurilor, reprezintă o modalitate de dispunere a bunurilor, deaceea atît vînzătorul cît şi cumpărătorul, urmează să fie proprietarii bunurilor schimbate, sau titulari ai altor drepturi, care includ în sine împuternicirea de a dispune de ele. În cazurile prevăzute de lege sau contract, împuterniciri de dispoziţie asupra bunurilor pot fi delegate persoanelor, ce nu sînt titulari ai dreptului de proprietate şi anume într-u executarea de administrare fiduciară (Art.1053), comision (Art.1061), comisionarul profesionist (Art.1212).

Determinînd categoriile de bunuri care pot servi în calitate de obiecte ale contractului de schimb, legiuitorul face referinţă la normele corespunzătoare ale codului civil referitoare la vînzare-cumpărare, deoarece normele ce perfectează schimbul nu stabilesc reguli deosebite în acest sens, limitînduse la noţiunea de bun (Art.285). Drepturile patrimoniale, privite în mod separat, nu pot aparţine nici unui subiect cu drept de proprietate, nu se atribuie la categoria de bunuri, formează obiecte aparte ale drepturilor civile, şi respectiv, nu pot fi atribuite în calitate de obiecte ale contractului de schimb.

Conform contractului de schimb este exclusă restituirea bunurilor analogice celor transmise, precum şi achitarea preţului.

Contractul de schimb poate fi încheiat în privinţa bunurilor viitoare, adică în privinţa bunurilor care nu le deţin părţile la momentul încheierii contractului, dar le vor dobîndi sau le vor produce ăn viitor.

Deseori, în circuitul civil se pune semnul egalităţii între contractul de schimb şi operaţiunea de barter. Însă practica judiciară internaţională nu recunoaşte o astfel de echivalenţă juridică între aceste doua categorii, deoarece, în contractele de barter este evidentă obligaţia unei părţi de a livra mărfurile în contul achitării celor recepţionate (ca o formă deosebită de efectuare a achitărilor pentru mărfurile livrate). Obiectul contractului de barter nu totdeauna coincide cu obiectul contractului de schimb, deaceea normele referitoare la schimb, urmează a fi aplicate faţă de barter nu direct, dar prin analogia legii.



Articolul 825. Compensarea diferentei de valoare
1.In cazul in care bunurile schimbate nu au aceeasi valoare, diferenta de valoare poate fi compensata printr-o suma de bani, numita sulta, daca aceasta este prevazuta de contract.

2. Sulta nu poate depasi valoarea bunului.
1. Al.1 a prezentului articol stabileşte principiul echivalenţei economice ale bunurilor ce se schimbă, fapt ce corespunde esenţei juridice a raportului de schimb. Această menţiune legală reduce apariţia posibilelor litigii dintre părţi referitoare la preţul bunurilor contractate. Însă regula generală menţionată este urmată de o excepţie, conform căreia diferenţa de valoare a bunurilor poate fi compensată în formă banească. Părţile urmează expres în contract să stabilească un astfel de drept.

2. Mărimea sultei achitate la fel trebuie să reiasă din contract, dar nu să fie rezultatul ulterioarelor evaluări ale bunurilor. În cazul în care sulta depăşeşte valoarea bunului contractul de schimb poate fi calificat ca vînzare-cumpărare, deoarece se depăşeşte esenţa schimbului şi persistă achitarea preponderentă în bani. Sulta urmează a fi achitată nemijlocit, pînă la transmiterea (de către partea ce este obligată de a o achita) a bunului său contragentului, sau imediat după executarea obligaţiei sale de transmitere a bunului. În orice caz, achitarea sultei trebuie să fie efectuată pînă la momentul trecerii dreptului de proprietate ale părţilor asupra bunurilor schimbate. În acest aspect, contractul poate prevedea şi alte modalităţi de achitare a sultei.



Articolul 826. Dreptul de a refuza predarea bunului
Partea care poate demonstra ca cealalta parte nu este proprietar al bunului are dreptul, chiar si dupa ce a primit bunul, sa refuze executarea prestatiei la care s-a obligat. In acest caz, partea poate fi obligata sa restituie doar ceea ce a primit in baza contractului.
1. Acest articol conţine o normă absolut nouă în cadrul reglementării schimbului. Esenţa prevederii legale constă în declararea de către legiuitor a dreptului de refuz unilateral în executarea obligaţiei, pe motiv că o parte este neproprietară a bunului transmis. Pentru realizarea acestui drept, legea impune prezenţa a două condiţii, a) dreptul respectiv poate fi realizat după momentul încheierii contractului, b) probarea cu certitudine a faptului că contragentul nu este proprietarul bunului transmis. Refuzul de predarea a bunului prezintă un temei pentru rezilierea contractului, şi nicidecum, o măsură operativă de protejare a drepturilor contractuale. În calitate de consecinţă a unui astfel de temei de reziliere a contractului, legea prevede numai obligaţia de restituire a obiectului contractului, fără achitarea unor daune-interese.

Capitolul III

DONATIA

Articolul 827. Contractul de donatie
(1) Prin contract de donatie, o parte (donator) se obliga sa mareasca din contul patrimoniului sau, cu titlu gratuit, patrimonial celeilalte parti (donatar).

(2) Contractul de donatie prin care donatorul se obliga sa transmita in viitor intreg patrimoniul actual sau o fractiune din el fara a specifica bunurile care urmeaza sa fie predate este nul.

(3) Contractul de donatie care stipuleaza obligatia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu exista la momentul incheierii contractului este nul daca natura si intinderea datoriilor sau sarcinilor nu sint stipulate in contract.

(4) Contractul care prevede predarea bunului dupa decesul donatorului este nul.
I. Norma comentată este chemată să definească noţiunea unui contract civil tradiţional – contractul de donaţie. În baza acestui contract, donatorul îşi reduce cu titlu gratuit patrimoniul său în favoarea celeilalte părţi a contractului – donatarului. Contractul de donaţie este marcat de următoarele trăsături caracteristice:

a) Donaţia este îndreptată spre majorarea patrimoniului donatarului;

b) Majorarea patrimoniului donatarului se produce din contul patrimoniului donatorului gratuit;

c) Majorarea patrimoniului donatarului se face cu intenţia donatorului de a gratifica (animus donandi).

Contractul de donaţie are un efect translativ de drepturi şi este irevocabil. În rezultatul încheierii contractului de donaţie, dreptul care reprezintă obiectul contractului trece din patrimoniul donatorului în cel al donatarului, iar desfacerea contractului, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege este posibil doar prin acordul comun al părţilor.

Pornind de la noţiunea patrimoniului (Art. 284), prin contractul de donaţie pot fi transmise atît drepturi reale cît şi de creanţă. Se va considera donaţie transmiterea unui bun în proprietate, transmiterea altui drept real, exonerarea donatarului de executarea unei obligaţii patrimoniale faţă de donator (iertarea datoriei), transmiterea unei creanţe, stingerea unei datorii ale donatarului faţă de un terţ, precum şi alte cazuri în care, patrimoniul donatarului se măreşte din contul patrimoniului donatorului cu intenţie de a gratifica din partea ultimului. Deşi nu este prevăzut expres, obiect al contractului de donaţie pot fi atît bunurile prezente, cît şi viitoare.

În principiu, contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit. Sporind patrimoniul donatarului, donatorul nu urmăreşte obţinerea unor foloase patrimoniale. Dacă în rezultatul unui contract de donaţie donatorul obţine o contraprestaţie, donaţia se va considera simulată şi respectiv, lovită de nulitate absolută în condiţiile Art. 221. Nu se va considera că donatorul obţine o contraprestaţie atunci cînd dreptul transmis este afectat de unele limitări (ex. dreptul de abitaţie a donatorului în casa donată, servitutea de trecere pe terenul donat, etc). Contractul de donaţie condiţionată (Art.834), în limita sarcinii impuse în favoarea donatarului sau a unui terţ are un caracter oneros.

În cadrul contractelor gtratuite donaţia reprezintă o liberalitate, or, spre deosebire de contractele dezinteresate, în rezultatul donaţiei donatorul îşi reduce patrimoniul său.

Deşi noţiunea contractului de donaţie indică asupra caracterului lui consensual, acesta poate fi atît real, cît şi consensual. Contractul de donaţie este consensual de fiecare dată cînd conţine promisiunea de a dona în viitor (Art.830). În toate celelalte cazuri, contractul de donaţie are un caracter real, or se consideră încheiat din momentul transmiterii bunului (Art. 828).

În principiu, contractul de donaţie este unilateral obligaţional, or dă naştere la obligaţii doar în sarcina uneia din părţi. Astfel, în cazul contractelor reale, donatarul are o obligaţie legală de recunoştinţă. În cazurile cînd contractul conţine promisiunea de a dona în viitor, donatorul este obligat de a îndeplini acţiunile care reprezintă obiectul contractului.

În limita sarcinii impuse, Contractul de donaţie condiţionată are un caracter sinalagmatic(vezi com. Art.834).

În calitate de părţi la contractul de donaţie, adică de donator şi donatar, pot figura atît persoanele fizice, căt şi juridice, inclusiv statul şi unităţile lui administrativ-teritoriale, prin intermediul organelor acestora (Art.58). Capacitatea anumitor persoane de a primi sau efectua donaţii poate fi limitată prin lege (vezi com. Art.832).



II. Conform prevederilor Art. 674, poate fi transmis integral sau în parte doar acel patrimoniu al transmiţătorului, care există la momentul încheierii contractului. Din considerentul că patrimoniul viitor nu este transmisibil, alin.2 al articolului comentat prescrie specificarea expresă a bunurilor care urmează să fie predate în viitor, în baza unui contract de donaţie a întregului patrimoniu a donatorului sau a unei fracţiuni din acest patrimoniu. Nerespectarea acestei prevederi atrage nulitatea absolută a contractului de donaţie.

III. Norma ce se conţine în alin. 3 al articolului comentat se referă în exclusivitate la contractele de donaţie condiţionată, reglementate de Art. 834, în care condiţia impusă este achitarea datoriilor şi/sau realizarea anumitor sarcini. Pentru a fi valabil, contractul de donaţie condiţionată de achitarea datoriilor sau executarea sarcinilor care nu există la momentul încheierii lui trebuie să conţină referiri la natura datoriilor sau sarcinilor viitoare, precum şi la întinderea (mărimea) acestora. Prevederile respective sunt dictate, pe de o parte de faptul că în rezultatul donaţiei, patrimoniul donatarului urmează să se majoreze din contul patrimoniului donatorului, iar pe de altă parte, în cazul donaţiei condiţionate, se consideră donaţie doar partea de patrimoniu care excedează cheltuielile necesare executării condiţiei. În cazul în care natura şi întinderea datoriilor sau sarcinilor impuse donatarului nu vor fi cunoscute, nu se poate cunoaşte întinderea obligaţiei donatarului legate de executarea sarcinii (achitarea datoriilor), ceea ce atribuie contractului de donaţie un caracter aleatoriu impropriu. Astfel, ar riscul obţinerii unui efect invers decît cel care trebuie să-l producă un contract de donaţie – majorarea patrimoniului donatorului din contul patrimoniului donatarului, ceea ce ar reprezenta o viciere a consimţămîntul donatarului, care nu ar accepta un dar generator fe obligaţii care depăşesc valoarea donaţieie. Nespecificarea naturii şi întinderii sarcinilor şi datoriilor viitoare, impuse donatarului, duce la nulitatea absolută a contractului de donaţie.

Norma comentată se referă doar la datoriile şi sarcinile care nu există la momentul încheierii contractului de donaţie. În cazul în care contractul de donaţie este condiţionat de achitarea datoriilor şi sarcinilor existente la momentul încheierii contractului, ne-specificare în contract a naturii şi întinderii acestora în contract nu va afecta valabilitatea contractului.



IV. Contractul de donaţie este un act juridic care se încheie inter vivos şi produce efecte doar între părţile lui, în timpul vieţii acestora. Dispunerea de patrimoniu mortis cauza este posibilă doar prin intermediul testamentului. Pentru a exclude posibilitatea de a evita aplicarea normelor dreptului succesoral şi de a scoate (exclude) anumite bunuri din patrimoniul succesoral, legea interzice sub sancţiunea nulităţii absolute încheierea contractelor de donaţie care stipulează predarea bunului după moartea donatorului. Dacă un astfel de contract va fi încheiat, el nu va produce efecte, iar obiectul lui, va fi inclus în patrimoniul succesoral potrivit regulilor institituite de Art.1444.

Articolul 828. Incheierea contractului de donatie
(1) Contractul de donatie se considera incheiat in momentul transmiterii bunului.

(2) In cazul in care un bun mobil este transmis fara acordul celeilalte parti, transmitatorul poate stabili acesteia un termen rezonabil in interiorul caruia trebuie sa declare ca accepta sau ca refuza sa accepte donatia. La expirarea termenului, contractul se considera incheiat daca cealalta parte nu a refuzat sa accepte donatia. In caz de refuz, transmitatorul are dreptul sa ceara restituirea bunului in conformitate cu regulile privind imbogatirea fara justa cauza.
Alin.1 stabileşte regula generală cu privire la momentul încheierii contractului de donaţie. Potrivit acestei norme, contractul de donaţie se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului. Norma comentată nu indică momentul în care bunul se consideră transmis. Deoarece potrivit Art. 284 prin bunuri se înţelege atît lucrurile cît şi drepturile patrimoniale, la determinarea momentului transmiterii bunului vom aplica prevederile Art.322.

Norma ce se conţine în alin.1 urmează a fi interpretată restrictiv, or nu fiecare predare a bunului are drept efect încheierea contractului de donaţie. Donaţia este un contract şi nu un act juridic unilateral şi din acest considerent predarea bunului în condiţiile Art. 322 va avea drept efect încheierea contractului de donaţie doar dacă este însoţită de acordul părţilor , exprimat în condiţiile Art. 679.

Acordul de voinţă a părţilor de a încheia un contract de donaţie, care nu este însoţit de transmiterea bunului, nu produce efecte juridice. Aceasta regulă nu este valabilă în privinţa contractelor care conţin promisiune de a dona în viitor (inclusiv obligaţia de susţinere materială în fomă de plăţi periodice), care se consideră încheiate în momentul ajungerii părţilor la un acord referitor la clauzele esenţiale ale contractului (vezi com. Art.830).

Persoana care are intenţia de a încheia un contract de donaţie poate transmite bunul mobil şi fără a avea acordul celeilalte persoane de a accepta donaţia. În acest caz, potrivit alin.2 al normei comentate, transmiţătorul poate stabili un termen rezonabil, în interiorul cărui cealaltă parte să facă o declaraţie, prin care să accepte sau să refuze să accepte donaţia. Termenul fixat de transmiţător urmează a fi suficient de lung, pentru ca potenţialul donatar să poată face declaraţia şi ca aceasta să ajungă la transmiţător. Tăcerea este calificată ca manifestarea de voinţă de a încheia contractul, astfel încît, nerecepţionarea refuzului expres de către transmiţător în cadrul termenului stabilit este echivalată cu acceptarea donaţiei.

Norma comentată poartă un caracter dispozitiv, or lasă la discreţia transmiţătorului posibilitatea stabilirii termenului pentru acceptarea donaţiei. În situaţiile cînd bunul mobil este transmis cu intenţia de a gratifica, fără acordul celeilalte părţi şi fără fixarea unui termen pentru acceptare, contractul de donaţie se va considera încheiat, dacă refuzul expres de acceptare a donaţiei nu va fi recepţionat de transmiţător în cel mai scurt timp posibil, pornind de la circumstanţele concrete.

Refuzul de a accepta donaţia oferă dreptul transmiţătorului de a cere restituirea bunului transmis. În acest caz, cererea lui urmează a fi întemeiată pe normele care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză (Art.1389 – 1397), or are loc o reducere a patrimoniului transmiţătorului şi respectiv o îmbogăţire a acceptantului fără temei juridic.




Articolul 829. Forma contractului de donatie
Daca obiect al donatiei este un bun pentru a carui vinzare (instrainare) este prevazuta o anumita forma a contractului, aceeasi forma este ceruta si pentru donatie.
Norma comentată stabileşte exigenţele faţă de forma contractului de donaţie. În cazurile cînd pentru vînzarea (înstrăinarea) bunului care reprezintă obiectul contractului de donaţie legea cere respectarea anumitei forme, aceeaşi formă va fi obligatorie şi pentru contractul de donaţie. Această normă se referă doar la forma contractelor reale de donaţie, or, contractele consensuale (promisiunea de a dona în viitor) urmează a fi încheiate în formă autentică de fiecare dată (Art. 830).

La moment, legea prevede forma autentică doar pentru vînzarea (înstrăinarea) întreprinderii ca un complex patrimonial şi pentru înstrăinarea terenurilor. Respectiv, contractul de donaţie a întreprinderii ca un complex patrimonial urmează a fi încheiat în formă autentică şi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat (Art. 818), iar potrivit Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr/1997, contractele de donaţie a terenurilor se va încheia în formă autentică sub sancţiunea nulităţii. În celelalte cazuri, contractul de donaţie urmează a fi încheiat potrivit cerinţelor legale generale referitor la forma actului juridic (Art.208-213).

În cazurile cînd obiect al contractului de donaţie este un bun imobil, contractul respectiv urmează a fi înregistrat în condiţiile Art. 214 şi Art.321.

Nerespectarea formei cerute de lege pentru încheierea contractului de donaţie va produce efectele specificate în Art.211, 213 şi Art.830.



Articolul 830. Promisiunea de donatie
(1) Pentru a produce efecte, contractul care contine promisiunea de a transmite in viitor un bun trebuie incheiat in forma autentica. Nerespectarea formei nu afecteaza valabilitatea donatiei daca promisiunea este indeplinita, cu exceptia contractelor care au ca obiect bunuri pentru a caror instrainare se cere forma autentica.

(2) Donatorul este indreptatit sa refuze indeplinirea promisiunii de a transmite un bun daca ii este imposibil, tinind cont de celelalte obligatii ale sale, sa indeplineasca promisiunea fara ca prin aceasta sa-si pericliteze propria intretinere corespunzatoare sau executarea obligatiilor sale legale de intretinere a unor alte persoane. Donatarul nu poate cere despagubiri.

I. Alin. 1 al normei comentate determină particularităţile încheirii contractului donaţie, care conţine promisiunea de a dona, prin transmiterea unui bun în viitor. Promisiunea de a dona nu este un act unilateral, or din moment ce aceasta se conţine în contractul de donaţie, reprezintă nu altceva decît obligaţia donatorului de a dona în viitor. Spre deosebire de contractele reale de donaţie, contractul care conţine promisiune de a dona în viitor se consideră încheiate din momentul cînd părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale şi incubă obligaţia donatorului de a preda bunul. Deşi legea nu indică expres, în rezultatul interpretării sistemice a normelor care reglementează donaţia, condiţii esenţiale ale contractului de donaţie sunt obiectul lui şi exprimarea intenţiei de a gratifica (de a mări patrimoniul donatarului gratuit, din contul patrimoniului donatorului).

Pornind de la noţiunea contractului de donaţie (Art. 827), contractul consensual de donaţie rămîne a fi unilateral din punct de vedere a obligaţiilor, or naşte obligaţii doar pentru donator. Pînă la transmiterea faptică a obiectului contractului (executarea obligaţiei de a dona), donatarul este în drept să renunţe la donaţie., iar donatarul nu poate fi obligat să accepte donaţia.

Contractul de donaţie care conţine promisiunea de a dona urmează a fi încheiat în formă autentică. Condiţia de formă însă, pornind de la prevederile alin.2, Art.208 nu este cerută pentru valabilitatea contractului. Prin derogare de la alin.1, Art.213, contractul de donaţie care conţine promisiunea de a transmite un bun în viitor, care nu a fost autentificat notarial, va fi lovit de nulitatea absolută doar în cazurile cînd:


  1. donatorul nu a respectat promisiunea de a dona;

  2. indiferent de îndeplinirea promisiunii de a dona, obiect al contractului de donaţie sunt bunuri, pentru a căror înstrăinare se cere forma autentică,.

II. Alin.2 al normei comentate prevede expres şi exhaustiv cazurile cînd donatorul este justificat să nu execute obligaţia asumată prin contractul de donaţie care conţine promisiunea de a dona, fără survenirea consecinţelor negative pentru neexecutarea obligaţiilor. Instituind această normă, legiuitorul subliniază statutul juridic specific al donatorului, care, executîndu-şi obligaţia, majorează patrimoniul donatarului din contul patrimoniului său fără a primi ceva în schimb.

Astfel, donatorul este îndreptăţit să refuze executarea contractului de donaţie, fără a fi obligat la plata despăgubirilor, în cazurile cînd îndeplinirea promisiunii, ţînînd cont de celelalte obligaţii ale sale va pune în pericol propria întreţinere corespunzătoare a donatorului sau/şi cînd aceasta ar periclita executarea obligaţiilor legale ale donatorului de întreţinere a altor persoane. Evident că obligaţiile donatorului care fac imposibilă respectarea promisiunii de a dona fără a periclita propria întreţinere corespunzătoare sau întreţinerea altor persoane să nu existe la momentul încheierii contractului de donaţie ci să fie contractate (să se nască) după încheierea lui. Aceste obligaţii trebuie să înrăutăţească starea patrimonială a donatorului în aşa măsură, încît executarea contractului de donaţie să creieze pericolul survenirii consecinţelor indicate în alin.2. Înrăutăţirea stării patrimoniale poate avea loc în rezultatul reducerii veniturilor, creşterii costului vieţii, înrăutăţirea stării sănătăţii, falimentul întreprinzătorului individual, modificarea statutului stării civile (căsătorie, divorţ), naşterea obligaţiei de repararea a prejudiciului cauzat, a obligaţiei de plată a pensiei alimentare, altor obligaţii de întreţinere, etc. Legea nu condiţionează posibilitatea refuzului donatorului de a executa contractul de comportamentul donatorului, astfel încît, survenirea împrejurărilor care oferă dreptul donatorului de a renunţa la contract pot fi legate şi de comportamentul vinovat al lui.

Determinînd dacă executarea contractului de donaţie poate să pericliteze propria întreţinere corespunzătoare a donatorului, urmează să se ţină cont de împrejurările concrete ale cazului precum şi de faptul că nivelul vieţii acestuia nu trebuie să se înrăutăţească după îndeplinirea promisiunii de a dona. Referindu-se la „obligaţiile legale de întreţinere a altor persoane”, legiuitorul a avut în vedere doar obligaţiile de întreţinere, instituite prin lege (obligaţia de întreţinere a copiilor de către părinţi, a buneilor de către nepoţi, a părinţilor de către copii, pensia alimentară în privinţa oricăror aceştia, prevăzute de Codul familiei). Obligaţiile de întreţinere asumate de donator prin contract, (ex. încheierea unui contract de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă) nu oferă posibilitatea acestuia de a renunţa la execuatarea contractului fără a achita despăgubiri.

Renunţarea donatorului la executarea contractului în condiţiile alin. 2 este posibilă doar pînă la transmiterea bunului. După transmiterea bunului contractul de donaţie poate fi rezolvit în conformitate cu prevederile Art.836.

Din norma ce se conţine în alin. 2 al articolului comentat rezultă că poate renunţa la îndeplinirea promisiunii de a dona doar donatorul – persoană fizică, or, nu putem vorbi despre „propria întreţinere corespunzătoare” a persoanei juridice. Similar, o persoană juridică nu poate avea obligaţii legale de întreţinere a altor persoane.

Contractului de donaţie i se aplică în egală măsură cu alte contracte dispoziţiile legale cu privire la obligaţii, cu excepţiile expres prevăzute de lege. În cazul renunţării donatorului de îndeplinire a promisiunii de a dona pentru alte motive decît cele indicate la alin.2, donatarul va putea cere despăgubiri în baza normelor generale cu privire la răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor.

Renunţarea la executarea contractului de donaţie este un caz de rezoluţiune a lui. Din acest considerent, actul de rezoluţiune a contractului pentru temeiurile indicate la alin.2 a normei comentate trebuie îmbrăcat în aceaşi formă ca şi contractul de donaţie care conţine promisiunea de a dona în viitor un bun, adică în formă autentică.


Yüklə 9,86 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   140   141   142   143   144   145   146   147   ...   249




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin