Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

(4) Dacă încărcătura a fost livrată cu întîrziere, iar cel îndreptăţit să dispună dovedeşte că prin aceasta a suferit un prejudiciu, cărăuşul va plăti o despăgubire, însă numai pînă la valoarea transportului.

(5) Despăgubiri în volum mai mare decît cel stabilit la alin. (4) pot fi pretinse doar atunci cînd valoarea încărcăturii sau un interes special în privinţa livrării este consemnat conform art.1016.
1. După cum s-a menţionat în cadrul raporturilor juridice de transport, pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, se aplică principiul răspunderii limitate a cărăuşului.

Transportatorul va răspunde doar în limitele valorii (costului) încărcăturii. Beneficiul ratat nu poate fi încasat. Nu se încasează nici prejudiciul indirect, cauzat persoanei îndreptăţite să dispună, prin pierdere totală sau parţială a mărfii dacă el nu este inclus în costul mărfii (de ex: cheltuieli pentru construcţia unui depozit, staţionarea întreprinderii fără materie primă). Poate fi încasată suplimentar taxa de transport, pentru marfa pierdută total sau parţial, dacă ea nu a fost inclusă în costul mărfii.

2. Despăgubirea pentru pierderea totală sau parţială a mărfii se calculează în funcţie de valoarea încărcăturii la locul şi din momentul preluării. Acest criteriu îl favorizează pe cărăuş, deoarece preţul mărfii, de obicei este cu mult mai mare la punctul de destinaţie decît la punctul de expediere, ca efect al plusului de utilitate astfel realizat.

Determinarea valorii mărfii pierdute se face în dependenţă de caracteristicele ei.

Astfel, la transportarea bunurilor omogene, prejudiciul se calculează luînd în consideraţie costul mărfii pierdute raportată la întreaga încărcătură. La transportarea bunurilor neomogene sunt posibile 2 soluţii: a) dacă în documentele de însoţire sunt indicate costurile fiecărei categorii de mărfuri sau a părţilor sale componente, atunci întinderea prejudiciului se calculează în dependenţă de partea lipsă a bunurilor pierdute (de ex.: la transportarea unui set de mobilă a fost pierdut un fotoliu, preţul căruia este indicat în actele de însoţire a mărfii); b) a diua soluţie este analogică calculării prejudiciului prin pierdere a bunurilor omogene – raportarea valorii mărfii pierdute la valoarea întregii încărcături.

O importanţă deosebită prezintă transportarea încărcăturii ca un tot unitar, un set individual.

Dacă ulterior este posibilă reutilarea, completarea cu piese de rezervă şi aducerea mărfii la starea incipientă, aceasta trebuie de interpretat ca o pierdere parţială. Altfel, pierderea, chiar şi parţială, urmează a fi privită ca o deteriorare a încărăturii.

Pentru evaluarea costului categoriei de marfă transportată se ia în consideraţie cursul bursei sau preţul curent al pieţei. În lipsa acestora se ţine seama de valoarea uzuală a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate.

3. Contractul de transport auto de mărfuri este unul cu titlu oneros – pentru serviciile cărăuşului, beneficiarul transportului achită o taxă de transport (vezi art. 985).

În caz de pierdere totală sau parţială a încărcăturii contractul de transport rămîne neexecutat, şi respectiv, taxele de transport sunt primite de către cărăuş fără nici un temei, deoarece serviciul pretins nu s-a prestat.

Raporturile juridice dintre expeditor şi destinatar (contractul de vînzare-cumpărare) pot prevedea includerea taxei de transport în costul încărcăturii.

Dacă taxa de transport este inclusă în costul încărcăturii, atunci restituirea prejudiciului pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, presupune şi restituirea taxei de transport.

Dacă taxa de transport nu este inclusă în costul încăcăturii, atunci cărăuşul pe lîngă prejudiciul pentru pierderea totală sau parţială a mărfii va restitui proporţional încărcăturii pierdute şi taxa de transport.

Pe lîngă restituirea taxei de transport (în caz de pierdere totală a încărcăturii – intergal, în caz de pierdere parţială – proporţional), cărăuşul va mai restitui taxele vamale, cheltuielile necesitate de conservarea mărfii, primele de asigurare, cheltuieli suportate în urma unei noi stivuiri a mărfii în camion, cheltuieli de expertizare şi evaluare a întinderii prejudiciului ş.a.

4. Transportatorul va fi obligat de a plăti despăgubiri în situaţia depăşirii duratei convenite pentru deplasare numai în cazul dacă din această întîrziere a rezultat un prejudiiu. Sarcina probei existenţei prejudiiului şi întinderea acestuia îi revine persoanei îndreptăţite să dispună.

Conform principiului general, de care este guvernat întreg contrcatul de transport – răspunderii limitate a cărăuşului, transportatorul va fi ţinut la recuperarea daunei cauzate astfel, dar numai pînă la incidenţa cu valoarea transportului.

Dacă transportarea în termen a încărcăturii are o importanţă majoră pentru persoana îndreptăţită să dispună, ea îşi poate consemna în scrisoare de trăsură interesul său special în privinţa livrării. În acest caz, conform art.1016, cărăuşul va fi obligat la despăgubiri mai mari decît cele prevăzute la alin. (4) din prezentul articol.

Articolul 1015. Răspunderea pentru deteriorarea încărcăturii
(1) La deteriorarea încărcăturii, căruşul poartă răspundere egală cu diminuarea valorii încărcăturii. Întinderea despăgubirii se determină conform art.1014 alin. (1), (2) şi (4).

(2) În cazul în care întreaga încărcătură este depreciată în urma deteriorării, despăgubirea calculată conform alin.(1) nu poate depăşi suma care ar fi trebuit plătită în situaţia pierderii totale.

1. Reglementările pentru deteriorarea încărcăturii sunt în cea mai mare parte similare celor aplicabile pierderii încărcăturii. Extinderea este expres prevăzută de prezentul articol prin trimiterea pe care o face la modul de calcul al despăgubirilor datorate de transportator în cazul lipsei totale sau parţiale de marfă, precum şi la cheltuielile adiţionale ce cad de asemenea în sarcina sa. Deci, în cazul deteriorării încărcăturii, cărăuşul va purta răspundere egală cu diminuarea valorii încărcăturii.

Prezentul articol prin deteriorare subînţelege atît deteriorări mecanice, produse în procesul de transportare, cît şi alterarea mărfurilor perisabile. Dar urmările deteriorării şi alterării mărfurilor pot fi evaluate şi de sinestătător, deaceea modalitatea de stabilire a prejudiciului în unele cazuri de deteriorare şi alterare sunt diferite.

Alterarea mărfurilor perisabile în toate cazurile duce la schimbarea indicilor calitătivi, în dependenţă de care se va stabili întinderea prejudiciului cauzat. Marfa poate fi alterată total sau parţial. Dacă este posibilă evaluarea numai părţii alterate, prejudiciul se va recupera luînd în consideraţie diminuarea valorii acestei părţi. Dacă nu este posibilă o astfel de delimitare, atunci prejudiciul se va calcula luînd în consideraţie diminuarea valorii întregii încărcături.

La deteriorarea încărcăturii, uneori este posibilă repaţia bunului, redîndu-i forma, complectaţia şi utilitatea iniţială. În aceste cazuri prejudiciul se va restitui în mărimea reparaţiei bunului şi plus pieselor componente, cheltuielile de transportare (tur-retur) spre locul de reparaţie. Dacă reparaţia este imposibilă, prejudiciul se va încasa proporţional diminuării valorii încărcăturii.

Prejudiciul poate fi reparat numai în formă bănească. Persoana îndreptăţită să dispună nu poate cere cărăuşului compensarea prejudiciului în natură. În speţă, nu pot fi puse în sarcina cărăuşului lucrările de reparaţie a bunului deteriorat sau obligaţia de a găsi o întreprindere (agent economic) care ar executa aceste lucrări.

2. Alterarea şi deteriorarea încărcăturii limitează posibilitatea folosirii sale efective şi ca rezultat duce la diminuarea valorii sale. Dar alterarea şi deteriorarea mărfii poate duce, în unele cazuri nu numai la limitarea folosirii bunului după destinaţie, ci, în genere, la imposibilitatea utilizării sale (distrugere totală, alterare avansată). Luînd în vedere impactul economic pe care îl are acest fapt pentru destinatar, legiuitorul a echivalat deprecierea întregii încărcături în urma deteriorării cu pierderea ei totală. Aceasta, deoarece, persoana îndreptăţită să dispună, practic, este “deposedată” de încărcătură şi de facto, este pentru el pierdută. Din aceste considerente, deprecierea integrală a încărcăturii în urma deteriorării produce aceleaşi efecte juridice ca şi pierderea totală.

La o astfel de deteriorare, destinatarul este în drept să refuze preluarea mărfii la punctul de destinaţie şi să solicite despăgubiri pentru pierderea totală a încărcăturii.

Sarcina probei imposibilităţii folosirii după destinaţie (sau deprecierii integrale) revine persoanei îndreptăţite să dispună.

Articolul 1016. Interesul special al clientului
(1) În schimbul unui supliment la taxa de trancport, clientul poate stabili, prin consemnare în scrisoarea de trăsură, suma care reprezintă pentru el interesul ca încărcătura să nu fie distrusă, pierdută, deteriorată ori livrată cu întîrziere.

(2) Dacă s-a comunicat interesul special în privinţa livrării, se poate pretinde, independent de despăgubirea prevăzută la art.1014 şi 1015, repararea pagubei pînă la mărimea sumei menţionate ca reprezentînd special în privinţa livrării.

1. Prezentul articol instituie cîteva excepţii de la regula răspunderii limitate a cărăuşului. Excepţiile date sunt de o strictă interpretare. Legiuitorul oferă persoanei îndreptăţite să dispună posibilitatea să beneficieze de despăgubiri mai mari decît prejudiciul real cauzat în caz că a fost declarată valoarea mărfii sau s-a declarat un interes special la livrare.

Astfel, în caz de pierdere, deteriorare, distrugere sau livrare cu întîrziere a mărfii cu valoarea declarată, cărăuşul va fi ţinut să despăgubească persoana îndreptăţită să dispună pînă la limita valorii declarate a mărfii, dacă nu se va dovedi că valoarea declarată nu corespunde costului real al morfurilor (art.111 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri). Sarcina probei aparţine cărăuşului. Expeditorul nu poate invoca (proba) faptul că valoarea reală a încărcăturii este mai mare decît valoarea declarată şi să solicite recuperarea prejudiciului conform valorii reale. Aceasta deoarece, diminuînd valoarea mărfii expeditorul induce în eroare cărăuşul, şi respectiv în caz de producere a daunei expeditorul va suportă riscul diferenţei între valoarea reală şi cea declarată.

Reieşind din prevederile art. 111 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri, prejudiciul în mărimea valorii declarate va fi restituit doar în cazul pierderii totale a încărcăturii. În caz de pierdere parţială, deteriorare, distrugere, cărăuşul va avea posibilitatea de a stabili valoarea reală a încărcăturii, recuperînd persoanei îndreptăţite să dispună doar partea lipsă, sau diferenţa de valoare cu care s-a diminuat încărcătura.

Pentru a putea beneficia de despăgubiri pînă la limita valorii declarate a mărfii expeditorul va fi ţinut să îndeplinească cumulativ 2 condiţii. În primul rînd, să declare valoarea pe care o atribuie mărfii, înscriind suma respectivă în cuprinsul scrisorii de trăsură. În al doilea rînd, va fi obligat să plătească un supliment de preţ, convenit cu transportatorul , ca echivalent al unor eventuale despăgubiri majorate.

2. Spre deosebire de declararea valorii mărfii, care este ţinută să asigure majorarea despăgubirii pentru daune materiale cauzate prin pierdere, declararea de interes special la livrare are un obiect mai larg, urmărind depăşirea limitei maxime a despăgubirii în cazul pierderii, distrugerii, deteriorării sau livrării cu întîrziere a încărcăturii.

Ţinînd cont de importanţa deosebită a încărcăturii pentru persoana îndreptăţită să dispună, acesta îşi asigură interesul său special. Am putea spune că interesul special acoperă “dauna morală” a distinatarului în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale. Pentru a-şi asigura interesul special, la fel ca şi în cazul mărfii cu valoare declarată, clientul trebuie să achite un supliment de taxă şi să-şi consemneze interesul în scrisoarea de trăsură.

Independent de faptul achitării despăgubirilor pentru întîrziere, pierdere, deteriorare sau distrugere, efectuate conform normelor generale (art.art. 1014, 1015) care prevăd răspunderea limitată, cărăuşul va despăgubi persoana îndreptăţită să dispună pînă la limita interesului special declarat.

Articolul 1017. Dreptul la dobînzi al celui îndreptăţit să dispună
Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde pentru despăgubirea datorată

dobînzii în mărimea stabilită de art.619. Dobînzile încep să curgă din momentul reclamaţiei faţă de cărăuş sau, dacă nu a fost formulată o asemenea reclamaţie, din momentul chemării sale în judecată.
1. Pentru prejudiciul suferit persoana îndreptăţită să dispună de marfă poate pretinde dobînzi.

Întinderea dobînzilor datorate sunt dependente de rata de refinanţare a Bîncii Naţionale a Moldovei. La această rată se adaugă 5% din creanţa pe care o deţine clientul.

Părţile în contractul de transport pot prevedea dobînzi diferite de cele prevăzute în prezentul articol. Legea admite reclacularea dobînzilor datorate (în sensul micşorării) dacă cărăuşul va demonstra că clientului i s-a produs un prejudiciu mai redus.

Dobînzile anuale pot fi pretinse:

- din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului;

- din ziua introducerii acţiunii în justiţie (dacă nu a existat o reclamaţie prealabilă).

Articolul 1018. Dreptul cărăuşului în cazul unor pretenţii

Extracontractuale
(1) Dacă distrugerile, pierderile, deteriorările sau întîrzierile apărute la un transport care intră sub incidenţa dispoziţiilor prezentei secţiuni duc, în conformitate cu dreptul aplicabil, la formularea unor pretenţii extracontractuale, cărăuşul poate să se opună acestora prin invocarea dispoziţiilor prezentei secţiuni care exclud răspunderea sa ori care precizează sau limitează întinderea despăgubirilor datorate.

(2) dacă sînt formulate pretenţii extracontractuale pentru distrugere, pierdere, deteriorare sau întîrziere împotriva unui prepus, acesta va putea invoca, de asemenea, dispoziţiile prezentului capitol în măsura în care exclud răspunderea sa ori precizează sau limitează întinderea despăgubirilor datorate.

1. În complexitatea sa, transportul de mărfuri, pe lîngă deplasarea în spaţiu a încărcăturii, mai implică o multitudine de operaţiuni conexe acestui proces.

De aceea, în cazul distrugerii, pierderii, deteriorării sau întîrzierii la livrare a încărcăturii se antrenează răspunderea transportatorului atît pe plan contractual cît şi pe plan delictual. Transportatorul va purta răspundere atît pentru fapta proprie cît şi pentru faptele prepuşilor săi.

Dat fiind faptul interconexiunii dintre deplasarea mărfii în spaţiu şi operaţiunile aferente ei, legislatorul, în prezentul articol, a ţinut să acorde acelaşi regim juridic răspunderii cărăuşului pentru prejudicii rezultate din contractul de transport propriu-zis, cît şi din raporturile extracontractuale.

Dacă împotriva cărăuşului au fost formulate unele pretenţii extracontractuale pentru pierderea, deteriorarea sau întîrzierea la livrare a încărcăturii el va fi în drept să invoce prevederile articolelor 1008, 1014, 1015, care limitează sau exclud răspunderea sa.

2. În calitate de parte la contractul de transport, cărăuşul îşi asumă, în primul rînd, o răspundere personală pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor contractuale. Totodată el va răspunde şi de acţiunile şi omisiunile prepuşilor să şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exeriţiu funcţiilor lor.

Legiuitorul, în alineatul 2 al articolului dat, prevede că prepusul, în caz de formulare a unor pretenţii extracontractuale, pentru cauzarea prejudiciului se va putea prevala de drepturile oferite cărăuşului privind limitarea sau excluderea răspunderii sale.

Trebue de adăugat că de aceste prevederi se va putea prevala şi un terţ care nu are calitatea de prepus al cărăuşului (de ex.cărăuşul angajează un terţ pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare-descărcare, stivuire). Obligaţia de bază, impusă de lege, în acest sens, este ca atît prepusul cît şi terţul să acţioneze în exercitarea funcţiilor sale.

Articolul 1019. Interzicerea exonerării cărăuşului de răspundere
Cărăuşul nu poate invoca dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.
În vederea evitării abuzurilor din partea cărăuşilor, legea instituie unele agravante asupra regimului răspunderii limitate a cărăuşului.

În caz de intenţie(dol) sau culpă gravă transportatorul nu va beneficia de prevederile ce-l exonerează, limitează în răspunderea sa sau răstoarnă sarcina probei.

Dolul (intenţia) presupune săvîrşirea unei fapte de către transportator cu intenţie, prevăzînd rezultatele posibile, fie că le-a urmărit sau nu.

Culpa (în ambele sale manifestări – neglijenţă şi imprudenţă) poate atrage uneori un nivel de gravitate foarte mare care poate atinge nivelul dolului (intenţiei).

Pe lîngă răspunderea cărăuşului, aceeaşi agravantă intervine şi dacă faptele intenţionate sau din culpă gravă sunt ale prepuşilor transportatorului sau ale oricărei alte persoane la serviciile cărora el recurge pentru executarea deplasării, dacă aceşti prepuşi lucrează în exerciţiu funcţiunilor. În acest caz, nici prepuşii, nici celelalte persoane nu au dreptul de a se prevala de prevederile care exclud sau limitează răspunderea lor sau care răstoarnă sarcina probei.

Determinarea “culpei grave” este de competenţa instanţei de judecată. Printre astfel de cazuri putem considera: - pierdarea documentelor vamale de către cărăuş; - neglijenţa şoferului la traversarea unui pod, ce a condus la deteriorarea mărfii ş.a.

Articolul 1020. Prezentarea reclamaţiilor
(1) În cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, părţile sînt obligate să înainteze în prealabil o reclamaţie.

(2) Dacă destinatarul preia încărcătura fără a verifica, împreună cu cărăuşul, starea acesteia şi fără a formula faţă de cărăuş obiectul cu indicarea distrugerilor, pierderilor sau deteriorărilor, se va prezuma, pînă la proba contrară, că destinatarul a priomit încărcătura în starea descrisă în scrisoarea de trăsură. Obiecţiile urmează a fi făcute, dacă este vorba de pierderi sau deteriorări ce pot fi observate la o examinare exterioară , cel tîrziu la recepţionarea încărcăturii.

(3) Dacă destinatarul şi cărăuşul au verificat împreună starea încărcăturii, dovadă contrară rezultatului acestei verificări se admite doar în cazul unor pierderi sau deteriorări ce nu pot fi recunoscute la examinarea exterioară şi în cazul formulării de către destinatar a unor obiecţii scrise faţă de cărăuş în decursul a 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale.

(4) Dacă rezervele nu privesc pierderi sau deteriorări care pot fi recunoscute la o examinare exterioară , obiecţiile urmează a fi făcute în scris, în decursul a 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, după recepţionare.

(5) Pentru încălcarea termenului de livrare se pot cere despăgubiri doar dacă, în termen de 21 de zile din momentul în care încărcătura a fost pusă la dispoziţia destinatarului, este înaintată o obiecţie scrisă către cărăuş.

(6) La calculul termenelor stabilite în prezentul articol nu se ia în considerare ziua recepţionării sau ziua în care încărcătura a fost pusă la dispoziţia destinatarului.

(7) Cărăuşul şi destinatarul sînt obligaţi să-şi acorde toate înlesnirile corespunzătoare pentru constatările şi verificările necesare.

1.Prezentul articol instituie regula generală de soluţionare a litigiilor pe cale extrajudiciară, între cărăuş şi persoana îndreptăţită să dispună. Pînă la intentarea acţiunilor referitor la transporturile auto este obligatorie înaintarea pretenţiei faţă de participanţii la transpotr (art. 49 Codul transporturilor auto, art. 116 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri). Pretenţia constituie o cale extrajudiciară efectivă de soluţionare amiabilă a litigiilor provenite din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor rezultate din contractul de transport.

Reclamaţia poate avea ca obiect o cerere de despăgubiri izvorîte nu numai din raporturi contractuale cu transportatorul, ci şi din fapte delictuale, ce-i sunt imputabile.

Calea extrajudiciară de soluţionare a litigiilor în cadrul raporturilor de transport diferă esenţial de regimul soluţionării prealabile a diferentelor între persoanele juridice.

În cadrul raporturilor contractuale de transport (atît la transportul de mărfuri, cît şi cel de pasageri şi bagaje), pentru valorificarea creanţelor sale atît persoana juridică cît şi persoana fizică este obligată să înainteze o pretenţie cărăuşului. Deasemenea, diferenţa esenţială constă în faptul că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune, în litigiile izvorîte din transport, începe să curgă doar după expirarea termenului de înaintare a pretenţiei sau după respingerea ei. Deci, momentul apariţiei dreptului la acţiune cu momentul apariţiei dreptului la înaintarea pretenţiei nu sunt identice.

Omiterea termenului de înaintare a pretenţiei conduce la puerderea dreptului la acţiune. Instanţa de judecată nu poate repune părţile în termenul de înaintare a pretenţiei.

Dacă este depusă o acţiune în judecată fără a se formula, în prealabil, o pretenţie instanţa va refuza primirea cererii, iar dacă cererea a fost primită, ea va fi scoasă de pe rol.

Pretenţia se va depune în scris. La ea vor fi anexate toate documentele justificative, probele ce confirmă pierderea, deteriorarea încărcăturii, întîrzierea la livrare sau alte încălcări ale prevederilor contractuale (act de formă generală, act comercial). În caz de pierdere sau deteriorare a mărfii de vor depune probe ce confirmă valoarea ei.

Dreptul de a înainta pretenţii şi acţiuni în instanţă o are numai persoana îndreptăţită să dispună. Cesiunea către alte persoane fizice şi juridice a dreptului de înaintare a pretenţiilor şi de intentare a acţiunilor nu se admite, cu excepţia cazurilor cînd expeditorul de mărfuri cedează acest drept destinatarului mărfurilor sau destinatarul mărfurilor expeditorului, sau persoana îndreptăţită să dispună (expeditor sau destinatar) organizaţiei ierarhic superioare sau organizaţiei de transport şi expediţie (art.50 Codul transporturilor auto, art.117 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri din 09.12.1999).

Din lipsă de prevederi exprese în Codul civil, precum şi în actele normative ce reglementează acest tip de transport, referitor la locul de înaintare a pretenţiilor şi acţiunilor se vor aplica dispoziţiile generale ale Codului de procedură civilă (art.38).

Această omisiune, limitează posibilităţile persoanei îndreptăţite să dispună doar la sediul cărăuşului.

Soluţia dată este injustă în cazul transportului auto de pasageri şi bagaje. Făcînd analogie cu transportul feroviar, aerian, maritim de pasageri şi bagaje (art.170 Statutul căilor ferate, 383 Codul navigaţiei maritime comerciale) considerăm aplicabile aceste prevesdri şi în cazul transportului auto – pasagerul poate înainta pretenţii şi acţiuni atît la punctul de pornire cît şi la cel de destinaţie.

2. Alineatele 2-5 ale prezentului articol stabilesc termenele şi modalităţile de înaintare ale reclamaţiilor către cărăuş în dependenţă de faptul dacă deteriorările pot fi depistate la o examinare exterioară sau nu, precum şi în cazul întîrzierii la livrare.

Legiuitorul instituie o prezumţie conform căreia marfa se va considera livrată fără deteriorări sau lipsă dacă desinatarul la recepţionare nu va verifica starea mărfii şi nu-şi va consemna rezervele în scrisoarea de trăsură. Sarcina probei contrarii revine persoanei îndreptăţite să dispună.

Pentru viciile evidente (deteriorări şi pierderi ce pot fi observate la o examinare exterioară) obiecţiile urmează a fi făcute la data recepţionării. Dacă nu s-au consemnat aceste rezerve asupra viciilor evidente a încărcăturii,- ulterior, ele nu vor putea fi invocate.

Independent de faptul dacă s-au depistat sau nu vicii evidente la recepţionarea mărfii, legiuitorul acordă posibilitatea persoanei îndreptăţite, să formuleze, faţă de cărăuş, pretenţii pentru viciiloe ascunse (deteriorări ce nu puteau fi observate la o examinare exterioară). Termenul de înaintare a pretenţiei pentru viciile ascunse ale încărcăturii este stabilit la 7 zile.

Destinatarul (expeditorul) va beneficia de despăgubiri pentru prejudicii cauzate de livrarea cu întîrziere a încărcăturii, doar în cazul în care va înainta o obiecţie scrisă cărăuşului timp de 21 de zile din mometul cînd i-a fost pusă la dispoziţie încărcătura.

La calculul termenului de 7 zile pentru înaintarea pretenţiei asupra viciilor ascunse ale bunului nu se includ duminicile precum şi zilele de sărbătoare.

La înaintarea pretenţiei pentru depăşirea termenului de livrare, zilele de duminică şi sărbătorile nu se exclud. Toare termenele de înaintare ale pretenţiilor către cărăuş încep să curgă din ziua imediat următoare zilei în care marfa s-a recepţionat sau a fost pusă la dispoziţia destinatarului.

După cum s-a menţionat, repunerea în termenul de înaintare a pretenţiei, indiferent de motivele omiterii (obiective, subiective), este inadmisibilă.

3. În comparaţie cu legislaţia anterioară, precum şi reglementările altor tipuri de transport, normele în vigoare nu stabilesc un termen de examinare şi soluţionare a reclamaţiilor înaintate.

În situaţia creată reclamantul singur va indica termenul de examinare a reclamaţiei de către cărăuş, dacă acest termen nu a fost stipulat expres în contractul de transport.

Articolul 175 Statutul căilor ferate prevede că calea ferată este obligată timp de 3 luni să examineze şi să dea răspuns la pretenţie; termenul de 6 lun i este prevăzut pentru răspunsul la reclamaţiile în cadrul transportului mixt; pentru reclamaţiile cu privire la plata amenzii este stabilit un termen de 45 zile. Prevederi analogice conţine şi Codul navigaţiei maritime comerciale (art.387). Dacă cărăuşul restituie reclamaţia, lăsînd-o fără examinare, pe motiv că a fost încălcat termenul sau modalitatea de înaintare a pretenţiei, acest fapt nu echivalează cu refuzul în satisfacerea reclamaţiei şi nu oferă expeditorului (destinatarului) dreptul de a înainta acţiunea în instanţă, privind soluţionarea cauzei în fond. Persoana îndreptăţită să dispună poate depune acţiune în judecată privind stabilirea corectitudinii înaintării reclamaţiei către cărăuş. Dacă acest fapt se confirmă, instanţa reţine cauza spre examinare în fond.