Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1250. Cererea de plată
(1) Dacă a survenit cazul garantat, beneficiarul trebuie să-şi reclame în scris drepturile şi să anexeze documentele doveditoare cuvenite. Beneficiarul trebuie să indice în ce constă neîndeplinirea obligaţiei de către ordonator.

(2) Drepturile beneficiarului pot fi reclamate doar în termenul stabilit în garanţie.
(1). S – a amintit anterior că garanţia bancară prevăzută de Codul Civil este una documentară, adică executarea obligaţiei inerente acesteia va avea loc doar în condiţiile depunerii cererii în acest sens şi a actelor doveditoare precum că circumstanţele necesare au survenit. Respectiv, ţine de obligaţia beneficiarului ca, în scopul valorificării dreptului său legitim, să întocmească şi să prezinte cererea la care să anexeze actele ce i – ar justifica acţiunile întreprinse. Actele anexate trebuie în mod obligatoriu să reflecte neexecutarea obligaţiei de către ordonator, iar cererea trebuie să conţină indicaţii care la fel ar face lumină vis-a-vis de felul în care ordonatorul nu a executat obligaţia sa de bază.

Pentru determinarea strictă a actelor ce vor trebui prezentate de beneficiar va trebui să se apeleze la conţinutul garanţiei. Aceasta, cu siguranţă va conţine informaţia necesară. Astfel, respectivele acte pot fi numite expres în textul garanţiei sau, reieşind din conţinutul acestuia, ele pot fi determinate. Ar putea exista şi o a treia situaţie, cea în care sunt expres stipulate anumite acte prezentarea cărora va fi obligatorie lăsând la discreţia beneficiarului prezentarea altor acte considerate de acesta ca fiind necesare. Dacă în garanţie nu se stipulează nimic referitor la actele necesare a fi prezentate de către beneficiar, atunci rămîne la latitudinea acestuia din urmă să prezinte actele considerate necesare. O condiţie absolut obligatorie pentru orice act prezentat este ca acesta, prin esenţa sa, să indice asupra temeiului de înaintare a cererii de către beneficiar. Bineînţeles că în acest din urmă caz şi garantul dispune de dreptul de a solicita anumite acte pentru a avea deplina certitudine că informaţia prezentată de beneficiar şi reflectată în actele prezentate de acesta este veridică. În celelalte cazuri, când este indicată expres lista exhaustivă a documentelor garantul nu va putea solicita acte suplimentare decât în cazuri excepţionale.

Printre documentele anexate ar putea figura contractul încheiat între ordonator şi beneficiar, hotărâri ale instanţei judecătoreşti etc. dar în mod obligatoriu va figura ordinul de plată.

Pe lângă cerinţa ca documentele prezentate să ateste neîndeplinirea obligaţiei de către ordonator, cererea trebuie neapărat să conţină o clauză care ar indica în ce constă neîndeplinirea obligaţiei ordonatorului, nefiind necesare şi temeiurile acesteia.

Nu se admit cazurile de solicitare de la garant a sumei garantate fără întocmirea cererii scrise. Cererea verbală echivalează cu lipsa unei astfel de cereri. Scopul unei astfel de rigori este de a păstra înregistrarea completă a textului cererii, exact ca în cazul garanţiei.

Forma scrisă a cererii presupune şi admisibilitatea cererilor transmise prin telegramă, telex, poşta electronică. În aceste cazuri documentele vor trebui să fie prezentate ulterior, însă cu respectarea condiţiilor şi termenelor stabilite iniţial sau în amendamentele la garanţie. Prezentarea ulterioară a documentelor se admite şi în cazul depunerii cererii scrise, dacă există temeiuri de amânare a acesteia. Singura condiţie obligatorie a fi respectată în aceste situaţii este nedepăşirea termenelor prestabilite.

Importanţa formei scrise poate fi dedusă din asimilarea formei verbale cu inexistenţa ei. Dar chiar şi cu respectarea formei, ignorarea condiţiei privitoare la celelalte documente duce la respingerea efectivă a cererii scrise. Dacă însă cererea este prezentată în forma şi cu respectarea condiţiilor prestabilite, însă documentele însoţitoare sunt prezentate cu întârziere (cu depăşirea termenului prestabilit), atunci acesta va constitui un temei suficient de respingere a cererii, respectiv de nesatisfacere a garanţiei.

La prezentarea cererii se prezumă că beneficiarul confirmă că ordonatorul nu şi – a îndeplinit obligaţiunile în mod regulamentar şi că toate datele expuse în cerere precum şi în toate celelalte acte anexate sunt veridice.

(2). Al. II al art. 1250 idică asupra unui termen: cel de prezentare a cererii şi a documentelor anexate la ea. Respectivul termen va trebui indicat în mod obligatoriu în garanţie. O menţiune necesară a fi făcută este că respectivul termen nu poate depăşi nicidecum termenul de valabilitate a garanţiei. Chiar dacă termenul este prevăzut în garanţie, dar el depăşeşte perioada de valabilitate a ei, acesta nu va acorda nici un drept beneficiarului în virtutea nevalabilităţii garanţiei. S – ar putea ca termenul de prezentare a documentelor să fi diferit de cel de prezentare a cererii, dar în orice condiţie rămâne obligatorie respectarea valabilităţii garanţiei.

Beneficiarul dispune de dreptul de solicitare a prelungirii valabilităţii garanţiei, ceea ce automat ar prelungi şi termenul de prezentare a cererii şi documentelor. Dacă se solicită prelungirea termenului de prezentare a cererii sau documentelor, atunci acesta va putea fi prelungit doar în cadrul limitelor termenului de valabilitate a garanţiei.

Valabilitatea garanţiei poate expira la o dată fixă prestabilită sau ultima dată a unei perioade indicate în garanţie. Dacă în aceste condiţii data respectivă coincide cu o zi liberă, se va considera că data de expirare a respectivului termen este ziua lucrătoare imediat următoare.

S – ar putea ca în garanţie să se indice anumite circumstanţe de survenirea cărora va depinde valabilitatea garanţiei. Pentru a certifica expirarea termenului de valabilitate a garanţiei va fi absolut necesară atestarea documentară a survenirii circumstanţelor menţionate.

În cazul în care în textul garanţiei nu se indică nimic referitor la momentul expirării valabilităţii garanţiei, în practica internaţională s – a convenit ca aceasta să se considere expirată la scurgerea a 6 ani din momentul emiterii garanţiei. Această regulă este valabilă şi pentru scrisorile de credit “stand-by”. În cazul garanţiilor de participare la licitaţie termenul acesta se poate extinde până la 6 luni în cazul nestipulării nici unei prevederi referitoare la expirarea valabilităţii garanţiei (în legislaţia internaţională). Din păcate legislaţia R. Moldova nu stipulează un asemenea termen, de aceea se poate face referire doar la stipulaţiunile actelor internaţionale şi la uzanţele bancare.

Dacă în textul garanţiei sunt indicate concomitent data de expirare a valabilităţii şi anumite condiţii întrunirea cărora va echivala cu expirarea valabilităţii, atunci aceasta se va considera expirată la survenirea unuia dintre cirumstanţele menţionate.

Vorbind despre termene se poate menţiona şi termenul în cadrul căruia garantul va putea examina cererea şi documentele. Acestuia i se va acorda un termen rezonabil pentru examinarea setului de doccumente, dar, bineînţeles se va ţine cont ca să nu se depăţească termenul de valabilitate a garanţiei. Actele internaţionale încadrează acest termen rezonabil în limitele a 7 zile lucrătoare, acestea cosiderându – se ca fiind suficiente pentru luarea unei decizii de către garant.

Articolul 1251. Obligaţiile garantului
(1)La primirea reclamaţiei din partea beneficiarului, garantul trebuie să-l notifice de îndată pe ordonator.

(2) În cazul în care beneficiarul şi-a reclamat drepturile, garantul este obligat să verifice în timp util şi cu grija cuvenită dacă sînt întrunite condiţiile necesare pentru a plăti. El este obligat îndeosebi să verifice temeinic documentele doveditoare ale cazului garantat.
(1). În virtutea garanţiei bancare garantul îşi asumă o obligaţie fundamentală – cea de a plăti suma garantată beneficiarului la survenirea condiţiilor necesare. Însă până la efectuarea plăţii garantul are de întreprins un şir de măsuri întru asigurarea îndeplinirii tuturor formalităţilor pentru ca fiece participant la relaţie să fie la curent cu evoluţia situaţiei. În acest sens menţionăm că de îndată ce garantul recepţionează cererea beneficiarului, conform prevederilor al.1 al art. 1251 C. C., are obligaţiunea de a notifica despre acţiunile beneficiarului pe ordonator. Finalitatea unei atare acţionări din partea garantului o reprezintă dorinţa de a nu satisface o cerere neîntemeiată înaintată de beneficiar. Bineînţeles că aceasta nu este unica acţiune ce trebuie întreprinsă de garant, el trebuind să verifice toate circumstanţele ce constituie temei de efectuare a plăţii, scopul fiind acelaşi: de a evita satisfacerea unei cereri neîntemeiate, sau a unei cereri deşi întemeiate de facto, dar de iure – nu.

Trebuie să se acorde atenţie termenului de executarea a notificării: “de îndată”. Deci este evidentă lipsa necesităţii indicării unui termen de notificare a ordonatorului, chiar legea stipulând când se va face aceasta. De îndată ar semnifica imediata comunicare sau comunicarea cu cea mai mare rapiditatea posibilă. Însă pentru evitarea eventualelor dificultăţi ar fi bine ca garanţia să indice regulile concrete de acţionare a garantului. Cu siguranţă însă se poate afirma că în nici un caz nu se va putea stipula un termen de notificare care ar depăşi semnificaţia noţiunii “de îndată”. Nerespectarea acestei rigori va duce la nesocotirea clauzei contractuale sau a stipulaţiunii garanţiei bancare şi la aplicarea legii, ceea ce este absolut firesc.

Doar forţa majoră ar putea constitui un impediment pentru depăşirea limitelor timpului în cadrul căruia se cere a fi executată o obligaţiune sau alta, ceea ce este valabil şi pentru obligaţiunea de notificare a ordonatorului.

Însă în toate cazurile, chiar nerespectarea rigorii cu privire la tremenul de notificare a ordonatorului efectelor juridice ale garanţiei nu le este adusă vreo atingere. O consecinţă firească a acestei nerespectări ar fi apariţia unor eventuale divergenţe între ordonator şi garant. Consecinţe mai grave ar surveni în cazul nerespectării termenului acordat garantului pentru executarea obligaţiunii stipulate la al. 2 al prezentului articol.

Notificarea ordonatorului se va face şi dacă cererea a fost respinsă din motivele indicate în textul art. 1252, însă aceasta nu se mai va face “de îndată”, ci în termeni rezonabili. În aceste cazuri ordonatorul va fi înştiinţat şi asupra temeiurilor de refuz de satisfacere a pretenţiilor stipulate în cerere.

(2). Pe lângă obligaţia de notificare a ordonatorului despre depunerea cererii de către beneficiar, garantul mai este obligat ca într – un termen rezonabil să verifice verididcitatea informaţiei furnizate de beneficiar, temeinicia cererii şi documentele prezentate. În primul rând se va verifica dacă documentele prezentate sunt cele stipulate în garanţie, după care se va verifica dacă ele nu sunt false sau dacă nu conţin informaţie neveridică. În acelaşi timp se va verifica dacă actele prezentate sun întocmite conform cerinţelor tehnice regulamentare.

Dacă se constată lipsa vreunui act stipulat în garanţie, beneficiarului i se va comunica despre aceasta şi el va fi obligat ca în interiorul termenului acordat pentru prezentarea documentelor să suplinească lacunele constatate. Bineînţeles că s –ar putea întâmpla ca un act să nu poată fi prezentat din anumite motive temeinice. În acest caz garanţia va putea fi satisfăcută cu condiţia că celelalte acte prezentate sunt suficiente pentru a proba temeinicia cererii beneficiarului.

Dacă însă actele prezentate nu sunt suficiente pentru asigurarea cu informaţia necesară a garantului, atunci cererea nu va putea fi satisfăcută. Dacă un act nu se prezintă neexistând motive temeinice pentru aceasta dar conform garanţiei prezentarea lui este obligatorie, atunci indiferent de suficienţa informaţiei deţinute de garant cererea nu va fi satisfăcută.

Dacă documentele prezentate nu prezintă concordanţă între ele, satisfacerea garanţiei va fi refuzată.

Pentru executarea acestor acţiuni garantul va avea la dispoziţia sa un termen rezonabil, astfel încât el să le reuşească într – un “timp util”. La expirarea acestui termen garantul va trebui să fi luat decizia de a plăti în baza garanţiei sau de a refuza efectuarea plăţii. Timpul util presupune luarea unei decizii vis-a-vis de plată sau refuz cât mai rapid posibil. Varianta ideală ar fi ca respectivul termen să fie stipulat chiar în garanţie şi în contract, sau cel puţin în garanţie. În acest din urmă caz obligaţiile garantului vor trebui executate în cadrul termenului prevăzut. Dacă însă în actele menţionate nu se stipulează decât formula “termen rezonabil” sau “timp util”, atunci aceasta se va interpreta ca acţionarea cu o rapiditate care ar evita crearea de dificultăţi părţilor şi prejudicierea oricăreia dintre ele. Bineînţeles că se va ţine cont de termenul de valabilitate a garanţiei.

Însă, conform legislaţiei internaţionale, termenul rezonabil nu va putea depăşi 7 zile lucrătoare următoare recepţionării cererii şi tuturor documentelor însoţitoare, acesta fiind stipulat de “Convenţia Naţiunilor Unite asupra garanţiilor independente şi scrisorilor de credit “stand – by”” (New York 1995).

Garantul nu – şi asumă nici o obligaţie referitoare la forma, exactitatea, autenticitatea, suficienţa, falsitatea sau efectele oricărui dintre documentele prezentate de beneficiar.

Garantului nu – i revine nici o obligaţie nici pentru orice întârzieri sau pierderi/deteriorări ale documentelor şi pentru consecinţele acestor acţiuni. Această afirmaţie este valabilă şi pentru cazul în care acestea se datorează tehnicii.

Articolul 1252. Refuzul de a satisface cererea de plată
(1) Garantul trebuie să refuze satisfacerea pretenţiilor ce decurg din garanţia bancară dacă nu s-a produs cazul garantat, dacă documentele prezentate nu corespund celor prevăzute ori dacă sînt prezentate după expirarea termenului stabilit în garanţie. În cazul în care refuză satisfacerea pretenţiilor ce decurg din garanţie, garantul este obligat să-l înştiinţeze de îndată pe beneficiar.

(2) Dacă garantul află înainte de satisfacerea pretenţiilor beneficiarului că datoria principală asigurată prin garanţie a fost deja achitată ori s-a stins din alte motive, ori este nevalabilă, trebuie să anunţe de îndată beneficiarul şi ordonatorul. Dacă ordonatorul repetă după înştiinţare dispoziţia de a plăti, garantul este obligat să plătească.
(1). Art. 1252 stipulează cazurile în care garantul îşi poate realiza dreptul de refuz de satisfacere a cererii beneficiarului. Respectiva situaţie nu trebuie confundată cu stingerea obligaţiei garantului, temeiurile căreia sunt indicate la art. 1254 C. C. Refuzul satisfacerii cererii beneficiarului nu echivalează cu stingerea obligaţiei garantului. În cazul refuzului beneficiarul dispune de dreptul de repetare a cererii întru confirmarea pretenţiilor sale, caz în care, conform al.. 2 al prezentului articol, garantul urmează să satisfacă cererea, cu condiţia că nu s – a stins obligaţia garantului în virtutea expirării termenului de valabilitate a garanţiei.

Astfel, conform al. 1 art. 1252 temei de refuz al satisfacerii cererii poate fi:

neproducerea cazului garantat;

documentele prezentate nu corespund celor prevăzute;

cererea şi documentele însoţitoare sunt prezentate cu depăşirea termenului indicat în garanţie.

Primul temei de refuz constă în inexistenţa circumstanţelor la survenirea cărora garantul s – a obligat să pătească în baza garanţiei. Atare circumstanţe sunt, după cum s – a menţionat la articolele precedente, neonorarea obligaţiei ordonatorului sau onorarea viciată a ei, adică cu încălcare unor condiţii prestabilite, ceea ce prejudiciază beneficiarul. Este obligatoriu ca situaţiile garantate să fie indicate explicit în textul garanţiei şi în cel al contractului de garanţie bancară pentru a putea afirma că ele nu au survenit. Refuzul trebuie probat documentar în baza constatării, la fel documentare, a neproducerii cazului garantat.

În cazul în care textul garanţiei prevede doar neonorarea obligaţiei de către ordonator pe poziţie de caz garantat, onorarea neconformă condiţiilor contractuale la fel va constitui caz garantat, dar alte circumstanţe – nu.

Dacă alte acţiuni ale ordonatorului se doresc a fi considerate a fi cazuri garantate, atunci acestea vor trebui indicate expres în textul garanţiei, în caz contraracestea nu vor putea servi drept temei de solicitare a plăţii.

După cum s – a menţionat anterior, o condiţie inerentă întocmirii garanţiei documentare este stipularea expresă a listei documentelor ce vor trebui să însoţească cererea la depunerea ei de către beneficiar. Astfel, dacă lista este exhaustivă şi se constată lipsa unui sau a câtorva dintre cele stipulate, aceasta va servi drept temei de refuz de satisfacere a pretennţiilor cu acordarea dreptului de suplinire a lacunelor constatate în cadrul termenului de valabilitate a garanţiei.

Necorespunderea documentelor prezentate cu cele prevăzute poate fi asimilată şi prezentării unor documente care nu au fost indicate în garanţie, chiar dacă şi ele atestă neîndeplinirea obligaţiei de către ordonator. Astfel, documentele prezentate vor fi respinse cu acordarea dreptului de prezentare a celor necesare şi cu respectarea termenului de valabilitate a garanţiei.

Dacă lista documentelor indicate în garanţie nu este exhaustivă, se va acorda atenţie deosebită prezentării documentelor indicate expres, prezentarea altor documente considerate nenecesare de către garant nu va constitiu temei de refuz de satisfacere a cererii beneficiarului.

Cel de – al treilea temei de refuz de satisfacere a pretenţiilor atestate prin depunerea cererii de către beneficiarul garanţiei îl constituie depunerea ei şi a documentelor însoţitoare cu depăşirea termenului indicat în garanţie. Referitor la termen nu se poate inidca unul anume în virtutea lipsei reglementărilor ce ar avea drept obiect anume acest termen. De aceea, în virtutea stipulaţiunilor Codului Civil, termenul în cadrul căruia va trebui să se facă depunerea cererii şi a documentelor va fi cel indicat în garanţie şi nicidecum altul. Stabilirea acestuia se va face ţinând cont de uzanţele bancare şi de regulili de activitate a garantului.

Deşi cererea ar putea fi depusă în termen, aceasta nu ar fi un temei de acceptare a ei în virtutea faptului că nu sunt prezentate documentele necesare. Dacă se repetă depunerea ei cu toate documentele în cadrul termenului, va urma procedura legală de notificare a ordonatorului şi de examinare a documentelor.

Chiar şi în cazul refuzului garantului, acesta din urmă va fi obligat să informeze ordonatorul despre evoluţia situaţiei.

(2). În cazul notificării ordonatorului despre depunerea cererii, examiării documentelor şi constatării lipsei oricărui temei de refuzare a satisfacerii pretenţiilor beneficiarului, urmează ca în condiţiile indicate în garanţie, garantul să – şi execute obligaţiunea asumată la emiterea acesteia.

Dacă între momentul luării deciziei de satisfacere a cererii şi cel al plăţii efective intervine cel puţin una dintre circumstanţele inidcate de al. 2 art. 1252, garantului îi revine obligaţia de notificare imediată a celorlalte părţi implicate în relaţie: ordonator şi beneficiar. Asemenea circumstanţe ar fi: executarea obligaţiei principale asigurate, stingerea în baza altor temeiuri sau nevalabilitatea acesteia obligaţii. Stingerea obligaţiei principale nu trebuie confundată cu stingerea obligaţiei garantului, acestea având temeiuri diferite.

Astfel, stingerea obligaţiei garantului poate avea drept temeiuri:

a) plata sumei garantate, adică executarea obligaţiei;

b) expirarea termenului de garanţie;

c) renunţarea beneficiarului;

d) confirmarea scrisă a garantului că beneficiarul a renunţat, acestea fiind expres stipulate de art. 1254.

Al. 2 al prezentului articol face referire la stingerea obligaţiei ordonatorului. Aceasta poate avea loc prin executarea ei de către ordonator, în primul rînd. Drept alte temeiuri de stingere a obligaţiei ordonatorului ar putea servi temeiuri generale de stingere a obligaţiilor: compensare, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, decesul sau lichidare ordonatorului, novaţie. În cazul novaţiei se poate emite o garanţie bancară nouă pentru asigurarea executării obligaţiei noi.

Dacă în acelaşi răstimp garantului îi devine cunoscută nevaliditatea obligaţiei principale (a ordonatorului faţă de beneficiar) el va trebui să notifice despre aceasta pe ceilalţi doi participanţi. Nevalabilitatea obligaţiei ar putea fi fondată pe nerespectarea unor condiţii de fond sau de formă la momentul încheierii tranzacţiei. Acesta ar fi un motiv suficient pentru stingerea concomitentă a obligaţiei garantului, însă aceasta nu se va putea considera, legea stipulând o altă derulare ulterioară a lucrurilor în cazul repetării cererii.

Despre toate acestea garantul va trebui să comunice, pe cât de rapid este posibil sau chiar imediat, pe beneficiar şi pe ordonator.

Dacă după recepţionarea mesajului beneficiarul repetă cererea, garantul va trebui, în virtutea prevederilor al. 2 al art. 1252, să satisfacă pretenţiile acestuia. Este de fapt o lacună a legislaţiei, deoarece constatându – se netemeinicia cererii, chiar dacă ea se repetă, ea nu ar tebui satisfăcută. Însă ţinând cont de caracterul imerativ al legii se va acţiona exact cum prescrie aceasta. Dacă netemeinicia cererii se va constata şi se va dovedi, aceasta se va soluţiona ulterior, după satisfacerea pretenţiilor, în modul prevăzut de garanţie şi/sau contract, cea mai probabilă cale fiind soluţionarea de către instanţa judecătorească. Astfel, printr – o hotărâre judecătorească sau în alt temei, beneficiarul va fi obligat la restituirea cheltuielilor garantului şi repararea prejudiciilor.

Articolul 1253. Limitele obligaţiei garantului
(1) Obligaţia garantului faţă de beneficiar se limitează la plata sumei garantate.

(2) Dacă garanţia bancară nu prevede altfel, răspunderea garantului faţă de beneficiar pentru neexecutarea obligaţiei ce rezultă din garanţie nu se limitează la suma garantată.
(1). La emiterea garanţiei garantul, asigurând executarea obligaţiei ordonatorului, stabileşte şi întinderea obligaţiei sale. Suma, pentru plata căreia garantează, constituie limita plăţii la care este obligat acest participant la relaţie.

Astfel, imediat ce se constată întrunirea tuturor condiţiilor de efectuare a plăţii de către garant, acesta îşi va executa obligaţia. Dacă în textul garanţiei se prevede un termen după care se va plăti, atunci se va respecta respectivul termen, şi doar apoi se va efectua plata. Al. 1 al prezentului articol stipulează că suma pe care o datorează garantul beneficiarului este cea garantată, adică cea indicată în garanţie. S – ar putea admite situaţia în care garanţia prevede o sumă mai mică ca cuantum faţă de cea care reflectă obligaţia ordonatorului faţă de beneficiar. În acest din urmă caz rămâne valabilă stipulaţiunea al.1, adică se va plăti suma garantată şi nicidecum mai mult.

Dacă garanţia indică asupra unui procent din sumă, vor trebui fixate toate condiţiile de calculare a acesteia. Indicare sumei într – o valută străină face necesară stipularea expresă a condiţiilor de plată şi de stabilire exactă a sumei ce va face obiectul plăţii.

Suma indicată în garanţie va putea fi redusă în virtutea unei execuţii parţiale a obligaţiei ordonatorului doar dacă această condiţie este expres stipulată în garanţie.

Afirmaţiile respective sunt valabile pentru cazurile de efectuare a plăţii în condiţii absolut normale, adică fără întârzieri sau alt tip de abateri. Însă garanţia va indica şi asupra limitelor răspunderii garantului pentru executarea obligaţiei sale cu admiterea unor devieri. Astfel, în toate cazurile se vor aplica prevederile actului ce atestă eliberarea şi existenţa garanţiei.

(2). La indicarea răspunderii se vor stipula absolut toate condiţiile de calculare a penalităţilor sau a altor plăţi cu care garantul va fi obligat să răspundă pentru încălcările admise. Dacă însă este strict indicat faptul că garantul răspunde în limitele sumei garantate, atunci acestuia nu i se va putea solicita nici o plată suplimentară în baza garanţiei. Aceasta însă nu exclude posibilitatea beneficiarului de a solicita despăgubiri adresându – se în instanţa judecătorească.

În toate celelalte cazuri, dacă se indică cuantumul sumei cu care garantul va răspunde sau doar se stipulează că el răspunde şi cu alte plăţi deasupra sumei garantate, atunci răspunderea nu se va limita la suma garantată.

Dacă nu se indică exact în ce mărime răspunde garantul, beneficiarul va avea la îndemână o paletă mai mare de drepturi, pe când în cazul indicării mărimii sau proporţiei exacte se vor respecta aceste limite. Ţinând cont de prevederile al. 2 al prezentului articol este clar că pentru neexecutarea obligaţiei ce rezultă din garanţie garantul ar putea răspunde cu o sumă chiar depăşind – o pe cea care constituia obiectul obligaţiei garantului.