Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 126. Lipsirea şi renunţarea la dreptul de administrare şi de reprezentare a societăţii în nume colectiv
(1) Dacă există motive întemeiate, la cererea oricărui membru, instanţa de judecată poate priva persoana de dreptul de a administra şi a reprezenta societatea în nume colectiv. Motive întemeiate sunt, printre altele, încălcarea gravă a obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor.

(2) Printr-o declaraţie adresată persoanelor cu drept de administrare şi reprezentare, fiecare membru poate renunţa în orice moment la dreptul de a administra şi a reprezenta societatea.
1. Încetarea dreptului de administrare a societăţii în nume colectiv. Dreptul de a administra şi reprezenta societatea în nume colectiv încetează fie prin revocarea administratorului (art.126 alin.1 din cod), fie prin renunţarea acestuia la dreptul de a administra şi reprezenta (art.126 alin.2 din cod), precum şi prin expirarea termenului duratei mandatului încredinţat, moartea sau incapacitatea administratorului ori dizolvarea societăţii (acestea din urmă cazuri de încetare a funcţiilor administratorului, deşi nu sunt prevăzute expres de Codul civil, nu comportă nici o discuţie deoarece sunt împrejurări obiective care nu antrenează modificarea actului constitutiv şi deci nu necesită îndeplinirea unor formalităţi sau proceduri speciale de către asociaţi).

a) Revocarea administratorului. În privinţa revocării administratorului Codul civil prevede că, în cazul în care există motive întemeiate, instanţa de judecată, la cererea oricărui asociat, “va putea priva persoana de dreptul de a administra şi reprezenta societatea în nume colectiv” (art.126 alin.1 din cod). După opinia noastră, formularea legală este deficitară din mai multe considerente. Astfel, aşa cum am arătat mai sus, este nejustificată abordarea separată a dreptului de administrare şi a dreptului de reprezentare, întrucât ambele reprezintă prerogative ale funcţiei de administrator. În ceea ce priveşte situaţiile în care societatea este reprezentată de alte persoane decât administratorii acesteia se vor aplica întotdeauna regulile de la mandat. Această concluzie rezultă fără nici o urmă de îndoială din dispoziţiile art.124 alin.3 fraza a II-a din cod, potrivit cărora, dacă administrarea societăţii este încredinţată unor administratori, asociaţi sau nu, ceilalţi asociaţi au nevoie de procură de la administratorii desemnaţi pentru a încheia acte juridice în numele societăţii. Pe de altă parte, dispoziţiile art.126 nu ţin cont de faptul că, calitatea de administrator poate fi dobândită atât de către unul sau mai mulţi asociaţi cât şi de către persoane din afara societăţii. În acest din urmă caz, considerăm că ar fi normal şi logic ca asociaţii societăţii, atâta timp cât au înţeles să renunţe la posibilitatea de a administra ei înşişi societatea şi au încredinţat administrarea societăţii unor administratori neasociaţi, să-i poată oricând revoca pe aceştia, respectând, bineînţeles, principiul simetriei actelor juridice, în sensul că revocarea administratorilor neasociaţi să se facă cu acelaşi număr de voturi cu care s-a făcut desemnarea. Mai mult chiar, considerăm că revocarea administratorului neasociat poate interveni oricând şi independent de vreo culpă a acestuia, fiind vorba de o revocare ad nutum. În susţinerea teoriei enunţate se poate argumenta şi cu faptul că dispoziţiile art.126 alin.1 din cod urmăresc în mod prioritar protejarea intereselor asociaţilor, prin evitarea posibilităţii de înlăturare abuzivă a unui asociat de la administrarea societăţii, ştiindu-se că aceştia poartă o răspundere nelimitată pentru datoriile sociale.

În considerarea celor expuse mai sus, apreciem că dispoziţiile art.126 alin.1 din cod se vor aplica doar în ceea ce priveşte revocarea administratorilor care întrunesc în aceeaşi persoană două calităţi distincte, şi anume aceea de asociat şi aceea de administrator. Revocarea administratorului asociat se va putea face, aşadar, la solicitarea oricărui asociat dar numai prin hotărâre judecătorească şi numai dacă există temeinice în acest sens. Existenţa sau, după caz, inexistenţa unor asemenea motive este lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti, legea făcând doar o enumerare exemplificativă. Astfel, potrivit art.126 alin.1 fraza a doua din cod, sunt considerate motive întemeiate: încălcarea gravă a obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor. În acest din urmă caz, considerăm că nu poate fi vorba de o imposibilitate obiectivă (cum ar fi, moartea sau incapacitatea administratorului, în asemenea ipoteze funcţia de administrator încetând de drept), ci, mai degrabă, de o nepriceperea sau inabilitatea profesională. Ar putea constitui motive temeinice pentru revocarea administratorului şi neglijenţa gravă în îndeplinirea atribuţiilor sau însărcinărilor ce i-au fost încredinţate, precum şi incorectitudinea (indiferent de natura ei sau de modul în care se manifestă).

Revocarea administratorului va produce efecte fată de societate din momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost pronunţată, iar faţă de terţi numai din momentul înscrierii, cu titlu de menţiuni, a hotărârii de revocare în Registrul de stat al întreprinderilor. Ipotetic vorbind, până la acea dată, administratorul în cauză va putea încheia acte juridice cu terţii ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acele acte juridice îşi vor produce efectele normale atât în persoana societăţii, cât şi în ce priveşte pe terţii implicaţi.

b) Renunţarea la dreptul de administrare a societăţii în nume colectiv. Renunţarea la dreptul de administrare este o manifestare unilaterală de voinţă a administratorului, în sensul de a-şi declina această calitate, iar asociaţii nu îl pot obliga pe acela care şi-a exprimat voinţa într-un atare sens să revină asupra deciziei luate. Renunţarea are un caracter discreţionar, putând interveni în orice moment, singura condiţie cerută de lege este aceea a notificării celorlalţi administratori asupra renunţării (art.126 alin.2 din cod). Desigur, în condiţiile în care datorită renunţării societăţii i-a fost cauzat un prejudiciu, aceasta va avea dreptul la despăgubiri.

O anumită particularitate o reprezintă ipoteza administratorului renunţător care a fost desemnat în această funcţie prin actul constitutiv al societăţii ca unic administrator. Într-o atare ipoteză asociaţii vor fi puşi în situaţia de a numi un alt administrator, ceea ce de facto presupune modificarea contractului de constituire.

Articolul 127. Repartizarea veniturilor şi pierderilor societăţii în nume colectiv
(1) Veniturile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează între membrii ei proporţional participaţiunilor la capitalul social, dacă actul de constituire sau acordul membrilor nu prevede altfel. Acordul cu privire la înlăturarea membrului societăţii de la participarea la veniturile sau pierderile societăţii este nul.

(2) Asociatul care a acţionat în interesul societăţii în nume colectiv fără împuternicire are dreptul, dacă societatea nu a acceptat actele juridice încheiate de el, sa-i ceară compensarea cheltuielilor suportate, în limita beneficiului sau a economiilor obţinute de societate ca rezultat al acţiunilor lui.

(3) Dacă, drept urmare a pierderilor suportate, activele nete ale societăţii în nume colectiv vor deveni mai mici decât capitalul ei social, venitul obţinut de societate nu va fi repartizat între membrii ei până când valoarea activelor nete nu va depăşi cuantumul capitalului social.
1. Distribuirea beneficiilor şi a pierderilor înregistrate de societate. Scopul urmărit de asociaţi cu ocazia constituirii societăţii în nume colectiv, ca de altfel a oricărei societăţi comerciale, este acela de a realiza beneficii şi de a le împărţi între ei. Însă activitatea comercială desfăşurată poate înregistra şi pierderi, în acest caz, datorită legăturii sociale care îi uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la suportarea pierderilor.

În general, asociaţii preferă să stabilească modul de împărţire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor înregistrate de societate prin actul constitutiv al societăţii. Totuşi, pentru ipoteza în care asociaţii nu fac asemenea precizări în actul constitutiv, art.127 alin.1 din Codul civil, stabileşte regula conform căreia beneficiile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează între asociaţi proporţional participării lor la capitalul social. Această regulă însă poate fi amendată prin stipulaţii contractuale contrare din actul constitutiv sau chiar printr-o hotărâre luată în unanimitate de către asociaţi. Astfel, asociaţii au facultatea să stipuleze ca repartizarea beneficiilor să se facă ţinându-se seama de gradul de participare al fiecăruia dintre ei la realizarea activităţii comerciale a societăţii sau la administrarea societăţii. Principiul care va guverna orice acord a asociaţilor privind împărţirea beneficiilor şi pierderilor decurge din însăşi finalitatea societăţii – toţi asociaţii trebuie să primească beneficii şi să participe la împărţirea pierderilor, iar clauzele derogatorii de la regula proporţionalităţii distribuirii dividendelor sunt admise până la limita în care ele frizează clauza leonină. Depăşirea acestei limite se sancţionează cu nulitatea absolută a lor. Astfel, nici un asociat nu va putea fi exclus de la beneficii sau exonerat de a suporta pierderile (art.127 alin.1 fraza a II-a din cod). După opinia noastră, în contractul de constituire nu vor putea fi înserate nici clauze prin care unul din asociaţi să fie limitat la beneficii vădit derizorii sau clauze prin care se garantează unuia dintre asociaţi un minim de foloase, pentru că acestea echivalează cu excluderea participării la beneficiile sau pierderile societăţii. Sancţiunea prevăzută de lege în aceste situaţii este nulitatea unei asemenea clauze, urmând ca celelalte clauze ale actului constitutiv să-şi menţină valabilitatea. Cât priveşte împărţirea beneficiilor şi pierderilor societăţii în acest caz, se va aplica regula consacrată de art.127 alin.1 din cod.

Asociaţii au deplina libertate să decidă dacă întregul profit este supus distribuirii, sau dacă numai o parte a acestuia va primi o astfel de destinaţie, cealaltă parte a profitului urmând a fi folosită în alte scopuri (cum ar fi, de exemplu, constituirea sau alimentarea unui fond de rezervă sau a de dezvoltare, etc.).

Menţionăm că distribuirea de beneficii asociaţilor se va putea face numai din profitul net obţinut de societate. Astfel, dacă, drept urmare a pierderilor suportate, activele nete ale societăţii au devenit mai mici decât capitalul ei social, venitul obţinut de societate nu va putea fi repartizat între membrii ei până când valoarea activelor nete nu va depăşi cuantumul capitalului social (art.127 alin.3 din cod). În ceea ce ne priveşte, considerăm că o asemenea restricţie este superfluă în cazul societăţilor în nume colectiv, întrucât răspunderea pentru datoriile societăţii nu este limitată doar la patrimoniul acesteia ci toţi asociaţii răspund nelimitată şi solidară cu tot patrimoniul lor pentru orice obligaţie a societăţii, ori în aceste condiţii orice diminuare a activelor nete ale societăţii nu va afecta în nici un fel interesele creditorilor sociali.

2. Recuperarea cheltuielilor efectuate de asociaţi în realizarea scopului societăţii. În îndeplinirea obligaţiei de administra şi reprezenta societatea, orice asociat poate fi pus în situaţia de a cheltui anumite sume de bani în interesul societăţii. Intr-o atare ipoteză, acel asociat este îndreptăţit să primească ceea ce a cheltuit, sens în care el trebuie să prezinte societăţii documentele justificative ale cheltuielilor făcute. Dar care va fi soluţia în situaţia în care asociatul acţionează în numele societăţii fără a avea acest drept? Importanţa soluţionării acestei chestiuni este dată tocmai de faptul că societatea nu va putea invoca lipsa validităţii actului în raporturile cu terţii de bună credinţă pe motivul că asociatul care a încheiat actul juridic respectiv nu avea dreptul de a reprezenta societatea. Considerăm că, în ipoteza în care societatea a suferit un prejudiciu în urma demersului întreprins de asociatul în culpă, ea va prelua eventualul beneficiul a respectivei afaceri cu titlu de reparare a pagubei, iar atunci când beneficiul nu va acoperi integral paguba încercată, societatea va avea posibilitatea să promoveze o acţiune în responsabilitate delictuală împotriva acelui asociat. Pe de altă parte, dacă societatea a avut de câştigat de pe urma unui astfel de demers a asociatului, legea acordă acestuia din urmă dreptul de a solicita societăţii compensarea cheltuielilor suportate de el în limita beneficiului sau a economiilor obţinute de către societate ca rezultat al acţiunilor sale (art.127 alin.2 din Codul civil).


Articolul 128. Răspunderea membrilor societăţii în nume colectiv pentru obligaţiile ei
(1) Membrii societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor pentru obligaţiile societăţii.

(2) Membrul societăţii în nume colectiv care nu este fondatorul ei poarta răspundere în egală măsura cu alţi membri pentru obligaţiile apărute până la încadrarea lui în societate.

(3) Membrul care a ieşit din societatea în nume colectiv poartă răspundere, pentru obligaţiile apărute până la ieşirea lui din societate, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate.

(4) Asociatul faţă de care este introdusă o acţiune pentru obligaţiile societăţii în nume colectiv poate opune numai excepţiile la care societatea sau asociatul personal are dreptul.

(5) Acordul membrilor societăţii în nume colectiv asupra limitării sau înlăturării răspunderii prevăzute de prezentul articol este nul.
1. Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale. În concepţia Codului civil, societatea în nume colectiv beneficiază de personalitate juridică. Fiind subiect de drept distinct, societatea are dreptul să îşi asume obligaţii în raporturile cu terţii şi, pe cale de consecinţă, va răspunde cu patrimoniul propriu pentru nerespectarea obligaţiilor în cauză. Însă pentru obligaţiile sociale, răspunderea va revine nu numai societăţii în nume colectiv, ci şi asociaţilor acesteia. În acest sens, art.128 alin.1 din cod dispune: “Membrii societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor pentru obligaţiile societăţii”. Astfel că, asociaţii societăţii în nume colectiv au o răspundere solidară şi nelimitată pentru datoriile sociale. Răspunderea lor are totodată un caracter subsidiar. În doctrină s-a afirmat că asociaţii societăţii în nume colectiv sunt garanţi ai executării de către societate a propriilor datorii, fiind într-o poziţie asemănătoare fidejusorului faţă de creditorii sociali şi faţă de societate (care rămâne obligatarul principal), iar asociatul plătitor are o acţiune în regres contra societăţii.

Întrucât răspunderea solidară şi nelimitată a asociaţilor din societatea în nume colectiv este de esenţa unei altfel de societăţi, orice acord a asociaţilor prin care limitează, divide sau exclude răspunderea acestora este nul de drept (art.128 alin.5 din Codul civil). Prin această dispoziţie a codului se urmăreşte ocrotirea terţilor contractanţi.

Existenţa unei duble răspunderi pentru obligaţiile sociale, a societăţii şi a asociaţilor, ridică problema de a şti care este modul de funcţionare a acestei răspunderi. Va trebui creditorul social să se îndrepte mai întâi împotriva societăţii sau va putea acţiona în instanţă direct asociaţii? Va avea asociatul care a plătit datoria societăţii o acţiune în regres împotriva societăţii? Dar împotriva celorlalţi asociaţi? Răspunderea acestora din urmă va fi şi ea solidară într-o asemenea ipoteză? Din păcate, deşi această problematică este de o importanţă majoră, legiuitorul, în mod inexplicabil, nu a considerat necesar să o reglementeze. Chiar dacă din prevederile alin.4 al art.128 Cod civil, potrivit cărora asociatul faţă de care este introdusă o acţiune pentru obligaţiile societăţii în nume colectiv poate opune numai excepţiile la care societatea sau asociatul personal are dreptul, s-ar putea deduce că creditorii sociali şi-ar putea îndrepta acţiunea direct împotriva asociaţilor, o asemenea posibilitate ar fi de natură să înlăture practic caracterul subsidiar al răspunderii asociaţilor. Astfel, societatea ar putea oricând evita răspunderea pentru obligaţiile sociale, transferând-o asociaţilor prin simpla neexecutare a obligaţiilor, ori, după cum e şi firesc, caracterul subsidiar al răspunderii presupune posibilitatea obţinerii beneficiului de discuţiune, adică acea excepţie prin care creditorii sunt obligaţi să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal şi numai în măsura imposibilităţii satisfacerii creanţelor lor vor putea urmări şi patrimoniul debitorilor subsidiari. În consecinţă, considerăm că răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor sociale incumbă societăţii, ca persoană juridică, întrucât aceste obligaţii fac parte din patrimoniul ei, şi care patrimoniu este separat de cel a asociaţilor, iar răspunderea subsidiară a asociaţilor are doar rolul de a garanta obligaţiile sociale a căror executarea cade în sarcina societăţii. Nu se poate vorbi de o răspundere solidară a societăţii şi a asociaţilor faţă de creditorii sociali. Tocmai din acest motiv, legiuitorul, pentru a fi pe deplin consecvent, a eliminat din forma finală a Codului civil textul art.223 alin.4 din proiect, care acorda creditorilor sociali posibilitatea de a se îndrepta direct împotriva asociaţilor societăţii după ce societatea era pusă în întârziere prin notificare. O asemenea dispoziţie, chiar dacă are avantajul de a proteja interesele creditorilor, nu ţinea cont de caracterul subsidiar al răspunderii asociaţilor şi nici din celelalte principii care decurg din calitatea de persoană juridică a societăţii în nume colectiv.

În concluzie, răspunderea asociaţilor societăţii în nume colectiv pentru datoriile sociale asumate în numele societăţii de reprezentaţii ei (legali sau de fapt)²⁸ este subsidiară răspunderii societăţii. Astfel, creditorii trebuie să urmărească mai întâi societatea şi, în cazul în care patrimoniul acesteia nu este îndestulător pentru plata creanţelor sociale, pot urmări şi pe asociaţi (această soluţie aplicându-se şi în cursul lichidării societăţii). În mod concret, după ce vor obţine un titlu executoriu împotriva societăţii (sau acest titlu executoriu există deja) creditorii sociali vor porni executarea silită a societăţii, şi numai dacă creanţa acestora nu a fost satisfăcută, ei vor putea să se îndrepte, pe baza acelui titlu²⁹, împotriva asociaţilor. Desigur că, în cazul în care societatea în nume colectiv a fost declarată insolvabilă sau dacă în urma lichidării activelor societăţii creanţele creditorilor nu au fost satisfăcute integral, aceştia, în mod logic, nu se pot îndrepta decât direct împotriva asociaţilor, iar asociaţii vor putea vor putea invoca în apărarea lor doar excepţiile pe care le-ar fi putut opune şi societatea (art.128 alin.4 teza I din cod). În toate celelalte situaţii, dacă creditorii sociali se îndreptă direct împotriva asociaţilor, aceştia vor putea opune creditorilor beneficiul discuţiunii, ca orice fidejusor de drept comun. O asemenea excepţie se încadrează în categoria celor personale pe care legea le permite să le invoce (art. 128 alin.4 teza a II-a din cod).

Răspunderea asociaţilor este nelimitată şi solidară. Având o răspundere nelimitată, asociatul urmărit va răspunde pentru creanţa creditorului, cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. De asemenea, fiind obligat solidar, asociatul urmărit va răspunde pentru întreaga creanţă a creditorului neputând invoca un beneficiu de diviziune. Bineînţeles că, după ce va plăti întreaga creanţă a creditorului, asociatul care a făcut plata va avea o acţiunea în regres împotriva celorlalţi asociaţi, datorită faptului că plătind datoria socială el devine astfel creditor pentru partea care excede participarea lui la suportarea pierderilor societăţii. Asociatul care a plătit o datorie a societăţii nu va putea însă să urmărească pe un alt asociat pentru tot ceea ce a plătit în plus faţă de ceea ce îi revenea să plătească, ci îl va putea urmări numai pentru ceea ce îi revine din obligaţia de plată proporţional cu participaţiunea sa la capitalul social, dacă asociaţii prin actul constitutiv nu au prevăzut o altă cotă parte de participare la pierderi. Cu alte cuvinte, solidaritatea asociaţilor priveşte numai raporturile asociaţilor cu terţii, iar nu şi raporturile dintre asociaţi, chiar dacă datoria a fost asumată în numele societăţii. Dacă s-ar admite soluţia contrară s-ar ajunge la un cerc vicios, unde asociatul care plăteşte poate să se întoarcă împotriva celorlalţi, în solidar.

Persoanele care devin asociaţi ulterior înfiinţării societăţii în nume colectiv răspund solidar şi nemărginit pentru toate obligaţiile contractate anterior de societate, orice clauză contrară fiind fără efect faţă de terţi (art.128 alin.2 din cod).

Menţionăm că, potrivit art.128 alin.3 din Codul civil, asociatul care a ieşit din societatea în nume colectiv răspunde, în egală măsură cu asociaţii rămaşi, pentru “obligaţiile apărute”³⁰ până la ieşirea lui din societate, această răspundere prescriindu-se doar după trecerea unui termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate. Prin această dispoziţie se urmăreşte protejarea drepturilor creditorilor sociali, întrucât aceştia contractează cu societatea în considerarea nu numai a solvabilităţii societăţii ci şi a asociaţilor pe care speră să-i regăsească în societate în momentul scadenţei şi executării creanţei sale.

2. Răspunderea asociaţilor pentru încălcarea obligaţiei de neconcurenţă. Pentru a proteja interesele societăţii în nume colectiv, legea interzice asociatului dintr-o asemenea societate să practice, fără acordul acesteia, activităţi similare celor pe care le practică societatea (art.116 alin.2 din Codul civil). Pentru înlăturarea acestei interdicţii este necesară existenţa consimţământului tuturor asociaţilor, nu numai a celor care deţin majoritatea capitalului social, pentru că numai în acest fel s-ar putea împiedica înţelegerile dolosive între unii asociaţi. Din această perspectivă, art.116 alin.2 din cod trebuie interpretat în sensul că participarea asociatului la activităţi concurente ce atrag răspunderea sa personală trebuie cunoscută de toţi asociaţii, şi nu numai de majoritatea lor. Considerăm că existenţa consimţământului poate fi probată prin orice mijloc, fără a fi necesară exprimarea lui în scris. Mai mult chiar, art.116 alin.2 fraza a doua din cod stabileşte că, dacă asociaţii au cunoscut activităţile concurente ale unuia dintre ei înainte de data acceptării acestuia ca asociat în societate, consimţământul se prezumă acordat.

Sancţiunea violării interdicţiei din art.116 alin.2 din cod nu poate fi anularea contractelor încheiate de asociat cu terţii, deoarece terţii nu pot avea obligaţia de a cerceta dacă actele săvârşite de un asociat contravin sau nu unei interdicţii legale, ea privind numai raporturile dintre asociat şi societate³¹. Astfel că, în cazul încălcării de către asociat a interdicţiei de neconcurenţă, societatea va putea doar fie să solicite să solicite despăgubiri asociatului culpabil, fie să decidă că asociatul a lucrat în contul ei şi, în consecinţă, să preia drepturile şi obligaţiile acestuia ori beneficiul care rezultă din actele încheiate (art.116 alin.3 fraza I din Codul civil). După cum s-a arătat în doctrină, societatea nu poate cumula dreptul de a cere despăgubiri de la asociat cu dreptul de a încasa beneficiile obţinute de acesta prin operaţiunile făcute în concurenţă cu societatea. Cererea privind repararea prejudiciului sau cesiunea drepturilor şi obligaţiilor (sau a beneficiului) se prescrie în termen de 3 luni de la data la care ceilalţi asociaţi au aflat sau trebuiau să afle despre încheierea actului, dar nu mai târziu de un an de la data încheierii acestuia (art.116 alin.3 fraza a II-a din cod).

Articolul 129. Modificarea componentei membrilor societăţii în nume colectiv
(1) În caz de retragere a unui membru al societăţii în nume colectiv, de deces, declarare a dispariţiei fără veste sau a incapacităţii unui membru persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere a procedurii de reorganizare în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, de lichidare a membrului persoană juridică al societăţii sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii membrului în capitalul social, societatea poate sa-şi continue activitatea dacă este prevăzut de actul de constituire al societăţii sau dacă hotărârea privind continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către membrii rămaşi.

(2) Membrul societăţii în nume colectiv poate fi exclus din societate dacă ceilalţi membri cer, din motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată excluderea lui.

(3) Dacă membrul societăţii în nume colectiv a ieşit din ea, participaţiunile la capitalul social ale membrilor rămaşi se majorează corespunzător, dacă prin actul de constituire sau prin acordul membrilor nu este prevăzut altfel.

(4) Membrul societăţii în nume colectiv poate transmite, cu acordul celorlalţi membri, participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt membru sau unui terţ. O dată cu participaţiunea trec, integral sau proporţional părţii transmise, drepturile membrului care a transmis participaţiunea.
1. Consideraţii generale. În afara cazurilor generale de dizolvare prevăzute în art.86 din Codul civil pentru orice persoană juridică, societatea în nume colectiv încetează, potrivit art.129 alin.1 din Codul civil, dacă prin actul constitutiv sau hotărârea asociaţilor nu se prevede altfel, prin:

(a) Retragerea din societate a unui asociat. Prin ieşirea voluntară a unui asociat, societatea suferă o modificare faţă de situaţia juridică iniţială, ceea ce justifică în lipsa unei stipulaţii contrare a actului constitutiv sau a deciziei unanime a celorlalţi asociaţi dizolvarea societăţii în nume colectiv³²;

(b) Decesul asociatului persoană fizică sau reorganizarea asociatului persoană juridică. În urma decesului unui asociat societatea în nume colectiv fie se dizolvă, fie îşi continuă activitatea, cu moştenitorii acestuia (dacă există acordul tuturor asociaţilor în acest sens) ori fără moştenitorii asociatului decedat, cărora însă li se va plăti cota parte din activele nete ale societăţii proporţional participării asociatului în cauză la capitalul social. O soluţie similară se aplică şi în cazul succesorilor rezultaţi în urma reorganizării asociatului persoană juridică;

(c) Incapacitatea asociatului persoană fizică sau insolvabilitatea unui asociat persoană juridică. Ca urmare a punerii sub interdicţie a asociatului persoană fizică³³ sau a declarării insolvabilităţii asociatului persoană juridică³⁴, patrimoniul acestora nu mai poate fi considerat o garanţie pentru creditori, iar implicarea activă acestora în viaţa socială nu mai este posibilă. Aceste împrejurări descalifică societatea şi justifică dizolvarea ei în lipsa unei clauze contrare sau a deciziei unanime a celorlalţi asociaţi;

(d) Declararea judecătorească a dispariţiei sau asociatului persoană fizică. Şi în acest caz datorită imposibilităţii obiective a asociatului vizat de a participa la activitatea societăţii în nume colectiv se impune dizolvarea societăţii, dacă nu există o prevedere contrară în actul constitutiv sau dacă ceilalţi asociaţi nu au hotărât altfel;

(e) Lichidarea asociatului persoană juridică;

(f) Excluderea unui asociat ca urmare a urmăririi de către creditorii personali a participaţiunii sale la capitalul social a societăţii³⁵.

În ipoteza intervenirii oricăreia dintre situaţiile enunţate mai sus, societatea în nume colectiv, de regulă, îşi va înceta activitatea şi va fi supusă procedurii lichidării în condiţiile prevăzute de lege. Societatea nu se dizolvă însă dacă există în actul constitutiv o clauză de continuare a activităţii sau dacă acest lucru este hotărât de ceilalţi asociaţi în unanimitate. Continuarea activităţii se va face întotdeauna într-o nouă componenţă, fapt ce va trebui, în mod obligatoriu, reflectat şi în actul constitutiv al societăţii.

Cota parte a participaţiunii la capitalul social a asociatului care nu se mai regăseşte în societate va fi împărţită între asociaţii rămaşi, prin majorarea proporţională a participaţiunilor fiecăruia corespunzător cotei pe care o deţineau anterior, afară numai dacă prin actul constitutiv sau prin acordul asociaţilor nu se prevede altfel (art.129 alin.3 din Codul civil).

Având în vedere că patrimoniul societăţii a fost constituit ca urmare a fructificării aporturilor asociaţilor, inclusiv a celui care nu mai face parte din societate, este echitabil ca restul asociaţilor să-l despăgubească pe el sau succesorii (creditorii) săi pentru partea care i-ar reveni şi care rămâne în proprietatea societăţii. Ca regulă generală, spre a nu se perturba activitatea societăţii, asociatul respectiv sau succesorii (creditorii) săi nu vor primi în natură o parte proporţională din patrimoniul social ci o sumă de bani care să reprezinte contravaloarea acesteia.

2. Transmiterea participaţiunii asociatului la capitalul social. După cum am mai arătat, în schimbul aporturilor lor, asociaţii dobândesc anumite participaţiuni, care le conferă calitatea de asociat, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Transmiterea participaţiunilor implică şi transmiterea calităţii de asociat. Întrucât schimbarea persoanei asociatului poate leza caracterul intuitu personae al societăţii în nume colectiv - în locul asociatului iniţial putând intra în societate o persoană care nu are calităţile avute în vedere la constituirea societăţii - Codul civil prevede că orice transmitere (prin cesiune, schimb sau donaţie) a participaţiunilor asociaţilor să se facă doar cu acordul unanim al asociaţilor, care trebuie să cunoască şi să evalueze calităţile personale ale noului asociat (art.129 alin.4 din cod). Consimţământul tuturor asociaţilor este cerut indiferent dacă transmiterea participaţiunilor se face unui terţ sau unui alt asociat.

Modificarea structurii participaţiunilor asociaţilor la capitalul social va trebui înscrisă în Registrul de stat al întreprinderilor, iar transmiterea va produce efecte numai din ziua efectuării acestor menţiuni în registrul indicat.

Pentru protejarea intereselor societăţii şi a terţilor, Codul civil prevede că asociatul care a transmis participaţiunea sa la capitalul social rămâne răspunzător faţă de terţi pentru obligaţiile apărute până la ieşirea lui din societate (art.128 alin.3 din cod), iar noul asociat va răspunde, în egală măsură cu ceilalţi asociaţi, atât pentru obligaţiile ivite ulterior încadrării sale în societate cât şi pentru obligaţiile existente până la acel moment (art.128 alin.3 din cod).

3. Excluderea asociatului din societate. Societatea în nume colectiv este o societate care se bazează atât pe încrederea dintre asociaţi şi pe calităţile personale ale acestora, cât şi pe implicarea şi conlucrarea tuturor asociaţilor la activităţile comerciale ale societăţii. Datorită acestui fapt, succesul sau insuccesul societăţii depinde în mare măsură de faptele asociaţilor, de activitatea pe care ei o desfăşoară în societate. Astfel că, în cazul în care un asociat nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate faţă de societate ori săvârşeşte anumite fapte potrivnice intereselor societăţii, existenţa societăţii este ameninţată. Pentru a proteja societatea şi, implicit, pentru a apăra interesele celorlalţi asociaţi, Codul civil reglementează posibilitatea excluderii din societate a asociatului indezirabil.

Măsura excluderii asociatului din societate apare ca o sancţiune aplicată asociatului şi, în acelaşi timp, ca un remediu pentru salvarea existenţei societăţii, în folosul celorlalţi asociaţi.

Potrivit art.129 alin.2 din Codul civil excluderea unui asociat din societatea în nume colectiv se va putea face numai pentru motive temeinice la cererea unanimă a celorlalţi asociaţi şi va fi pronunţată de instanţa judecătorească.

Regula unanimităţii în ceea ce priveşte acordul asociaţilor cu privire la excludere se justifică prin faptul că urmare a excluderii se va modifica implicit şi actul constitutiv. Este de la sine înţeles că asociatul a cărui excludere se intenţionează nu va putea vota în această chestiune.

Instanţa judecătorească sesizată de asociaţi va aprecia dacă există “motivele întemeiate” pentru excludere cerute de lege. Din păcate Codul civil nu face o enumerare măcar enunţiativă a unor asemenea motive. În doctrină s-a arătat că ar putea constitui motive temeinice pentru excluderea asociatului: (a) neefectuarea de către asociat a aportului angajat prin actul constitutiv³⁶; (b) amestecarea fără drept în administrarea societăţii, întrucât întinderea drepturilor şi obligaţiilor sale în calitate de simplu asociat au fost convenite fie iniţial prin actul constitutiv. fie ulterior prin consensul asociaţilor, a cărei hotărâri este obligat să le respecte; (c) încălcarea limitelor mandatului primit de a administra şi reprezenta societatea; (d) săvârşirea de către asociatul administrator a unor fapte păgubitoare pentru societatea³⁷; (e) urmărirea participaţiunii asociatului de către creditorii personali³⁸; alte cauze anume prevăzute în actul constitutiv ce nasc posibilitatea excluderii pe motivul nerespectării unor obligaţii societare.

S-ar putea discuta în context dacă motivele temeinice cerute de lege implică cu necesitate culpa asociatului. Se pune astfel problema cum se va proceda în cazul incapacităţii sau insolvabilităţii asociatului ori în cazul declarării judecătoreşti a dispariţiei a asociatului persoană fizică sau a reorganizării asociatului persoană juridică ori a exercitării de către creditorii unui asociat a dreptului de a-i urmări participaţiunea? Se va proceda la excluderea asociatului aflat în situaţiile de mai sus în conformitate cu procedura prevăzută de art.133 din Codul civil sau calitatea sa de asociat va înceta prin simpla hotărâre a celorlalţi asociaţi ori ca urmare a unei stipulaţii exprese în acest sens a actului constitutiv? După opinia noastră simpla intervenire a împrejurărilor menţionate mai sus nu poate duce la încetarea ope legis a calităţii de asociat, cu atât mai mult cu cât un asemenea fapt comportă în mod necesar modificarea actului constitutiv al societăţii. Prin urmare, considerăm că şi în aceste ipoteze se va impune excluderea asociatului din societate prin acordul unanim al celorlalţi asociaţi, în caz contrar societatea urmând să se dizolve. Totuşi, întrucât situaţiile enumerate nu implică culpa asociatului şi sunt expres prevăzute de lege ca şi cauze care în anumite condiţii pot duce la dizolvarea societăţii (art.129 alin.1 din cod), considerăm că excluderea asociatului în acest caz se va face cu votul unanim a asociaţilor fără a mai fi necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în acest sens, măsura excluderii apărând exclusiv ca un remediu pentru salvgardarea societăţii.

Asociatul exclus din societate pierde calitatea de asociat de la data excluderii, cu toate consecinţele care decurg din acest fapt. Acesta va avea dreptul la beneficii şi va suporta pierderile, până în ziua excluderii sale. De asemenea, asociatul exclus are dreptul la contravaloarea părţii sale de participaţiune la capitalul social. Menţionăm însă, ca regulă generală, că, întrucât răspunderea asociatului pentru obligaţiile sociale apărute până la data excluderii subzistă pe o perioadă de 2 ani calculaţi din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate, acesta nu-şi va putea retrage contravaloarea participaţiunii care i se cuvine decât după împlinirea acestui termen.

Articolul 130. Retragerea membrului din societatea în nume colectiv
(1) Membrul societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu condiţia informării celorlalţi membri cu cel puţin 6 luni până la data retragerii.

(2) Acordul dintre membrii societăţii în nume colectiv asupra renunţării la dreptul de retragere din societate este nul.
1. Retragerea asociatului din societate. În anumite cazuri, în cursul duratei societăţii în nume colectiv, asociaţii pot să îşi manifeste dorinţa de a părăsi societatea. Retragerea din societate este ieşirea voluntară a unui asociat din societate, cu consecinţa încetării calităţii de asociat a acestuia.

Reglementarea actuală conferă o largă libertate asociatului în ceea ce priveşte exercitarea opţiunii de a se retrage din societatea în nume colectiv. Astfel, legea nu condiţionează în nici un fel exercitarea dreptului de retragere de invocarea unor motive care ar legitima ieşirea din societate şi nici de acordul celorlalţi asociaţi. Singura condiţie impusă de Codul civil este ca asociatul care doreşte să se retragă să notifice celorlalţi asociaţi intenţia sa cu cel puţin 6 luni înainte de data preconizată a retragerii (art.130 alin.1 din cod). Această cerinţă este justificată de faptul că o retragere intempestivă a asociatului ar putea periclita existenţa şi funcţionarea normală a societăţii.

Orice convenţie dintre asociaţi asupra renunţării la dreptul de retragere din societate este nulă de drept (art.130 alin.2 din cod).

Articolul 131. Efectele retragerii membrului din societatea în nume colectiv
(1) Membrului care s-a retras din societatea în nume colectiv i se achită valoarea parţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel.

(2) Prin înţelegere dintre membrul care se retrage din societatea în nume colectiv şi membrii ramaşi, achitarea valorii patrimoniului poate fi înlocuită cu transmiterea lui în natură.

(3) Partea din patrimoniul societăţii în nume colectiv sau valoarea acestei parţi, ce i se cuvine membrului care se retrage, se determină conform bilanţului întocmit la momentul retragerii.
1. Efectele retragerii asociatului din societate. Ca urmare a retragerii din societate, asociatul pierde calitatea de asociat. Acesta va avea, însă, dreptul la partea sa din patrimoniul societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul social (art.131 alin.1 din Codul civil).

În principiu, drepturile asociatului retras cuvenite pentru participaţiunile sale se vor stabili prin acordul asociaţilor. Legea impune doar, ca regulă generală, ca aceste drepturi să fie determinate conform unui bilanţ întocmit la momentul retragerii (art.131 alin.3 din cod). În aceste condiţii asociaţii vor hotărî dacă asociatul retras va primi doar contravaloarea în bani a părţii sale din patrimoniu sau dacă i se va transmite efectiv în natură această parte (art.131 alin.2 din cod). În caz de neînţelegere între asociaţi considerăm că drepturile asociatului retras vor fi stabilite de către instanţele judecătoreşti.

Retragerea asociatului din societate va trebui obligatoriu menţionată în Registrul de stat al întreprinderilor, iar capitalul social al societăţii se va reduce în mod corespunzător.

Asociatul retras din societate poartă răspundere pentru obligaţiile apărute până la ieşirea lui din societate, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate (art.128 alin.3 din cod).

Prin retragerea asociatului societatea în nume colectiv suferă o modificare faţă de situaţia iniţială, dar ea îşi va continua existenţa. Numai excepţional, când datorită retragerii numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, societatea se dizolvă, afară numai dacă asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub o altă formă, prin reorganizare (art.134 din Codul civil).

Articolul 132. Decesul sau reorganizarea membrului societăţii în nume colectiv
(1) Succesorii membrului societăţii în nume colectiv decedat sau reorganizat pot deveni, dac actul de constituire nu interzice, asociaţi cu acordul tuturor membrilor. Actul de constituire poate prevedea o majoritate de voturi pentru adoptarea deciziei de acceptare a succesorului în calitate de asociat.

(2) Dacă membrii societăţii în nume colectiv nu acceptă succesorii în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională părţii din capitalul social deţinute de asociatul decedat sau reorganizat.

(3) Succesorul membrului societăţii în nume colectiv poartă răspundere, în limitele patrimoniului care a trecut la el, de obligaţiile pentru care, în conformitate cu art.128 alin.(2) şi (3), purta răspundere membrul decedat sau reorganizat.

1. Decesul asociatului persoană fizică sau reorganizarea asociatului persoană juridică. Potrivit Codului civil, în caz de deces al unuia dintre asociaţi persoană fizică sau de reorganizare a asociatului persoană juridică, societatea în nume colectiv poate continua, asociaţii rămaşi având la îndemână două posibilităţi: fie să plătească succesorilor acestora partea ce revenea asociatului, fie să continue societatea cu aceştia. Posibilitatea de opţiune există doar dacă actul constitutiv prevede sau asociaţii hotărăsc în unanimitate continuarea activităţii, în caz contrar societatea se va dizolva.

Societatea în nume colectiv va putea continua activitatea cu succesorii asociatului decedat sau reorganizat dacă există în acest sens acordul tuturor asociaţilor sau acordul majorităţii dintre ei, dacă actul constitutiv prevede un asemene cvorum pentru adoptarea deciziei (art.132 alin.1 din Codul civil). În ceea ce priveşte cerinţa textului de lege invocat ca actul constitutiv să nu conţină o clauză ce ar interzice cooptarea în societate a succesorilor asociatului decedat sau reorganizat, considerăm că o asemenea condiţie este inoperantă, atâta timp cât asociaţii rămaşi vor putea oricând modifica actul constitutiv în sensul contrar. S-ar putea presupune chiar că aceştia o fac în mod implicit atunci când îi acceptă în unanimitate în calitatea de asociaţi pe succesorii asociatului decedat sau reorganizat.

Deşi Codul civil nu o prevede în mod expres, considerăm că şi succesorii asociatului, în mod obligatoriu, vor trebui să-şi exprime consimţământul cu privire la dobândirea calităţii de asociat într-o societate în nume colectiv. Această cerinţă apare, în mod logic, ca o consecinţă a necesităţii modificării actului constitutiv, modificare ce implică îndeplinirea în persoana noilor asociaţi a aceloraşi formalităţi şi condiţii de fond care sunt necesare încheierii unui contract de constituire a unei societăţi în nume colectiv. Astfel fiind, considerăm că nu vor putea fi cooptaţi în societate moştenitorii minori sau incapabili ai asociatului decedat, chiar dacă o clauză de continuare cu moştenitorii a activităţii societăţii există în actul constitutiv.

În cazul în care moştenitorii asociatului decedat sau succesorii asociatului reorganizat nu sunt acceptaţi în calitate de asociaţi în societate sau nu consimt ei să devină asociaţi, societatea este obligată să le plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională părţii din capitalul social deţinute de asociatul decedat sau reorganizat (art.132 alin.2 din cod). Prin similitudine cu situaţia retragerii asociatului, succesorii vor avea dreptul la o parte în natură din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Succesorii vor avea, de asemenea, dreptul şi la beneficiile cuvenite asociatului decedat sau reorganizat până la data decesului sau reorganizării.

În ceea ce priveşte responsabilitatea succesorilor asociatului decedat sau reorganizat, art.132 alin.3 din Codul civil, prevede că aceştia vor răspunde pentru datoriile sociale apărute până în momentul decesului sau reorganizării doar până la concurenţa activului patrimoniului pe care l-au preluat de la asociatul decedat sau reorganizat.

Ca urmare a decesului asociatului persoană fizică sau reorganizării asociatului persoană juridică, indiferent de natura schimbărilor intervenite, noua situaţie juridică din societatea trebuie reflectată în actul constitutiv al societăţii şi în Registrul de stat al întreprinderilor.

Articolul 133. Urmărirea participaţiunii membrului din capitalul social al societăţii în nume colectiv
(1) Urmărirea participaţiunii din capitalul social al membrului societăţii în nume colectiv pentru datoriile lui nelegate de participarea la societate (datorii personale) se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor. Creditorii unui astfel de membru sunt în drept să ceară societăţii separarea unei părţi din patrimoniul ei proporţional participaţiunii debitorului la capitalul social pentru urmărirea acestei părţi. Partea din patrimoniul societăţii susceptibilă separării sau valoarea ei se determină conform unui bilanţ întocmit la momentul înaintării pretenţiilor creditorilor cu privire la separare.

(2) Urmărirea patrimoniului proporţional participaţiunii membrului la capitalul social condiţionează excluderea membrului din societatea în nume colectiv şi atrage efectele prevăzute la art.128 alin.(2) şi (3).
1.Urmărirea participaţiunilor asociaţilor de către creditorii personali ai acestora. Autonomia patrimoniului societăţii în nume colectiv faţă de patrimoniile propriilor asociaţi determină o serie de consecinţe juridice şi pentru creditorii personali ai acestora din urmă. Astfel, odată ce bunurile aduse ca aport de către asociaţi au intrat în patrimoniul societăţii, asociaţii nu vor mai avea nici un drept asupra acestora, iar pe cale de consecinţă nici creditorii personali ai asociaţilor nu le vor mai putea urmări, indiferent de data creanţei lor. Creditorii asociaţilor îşi vor satisface drepturile de creanţă din patrimoniul asociaţilor, în care se vor regăsi bineînţeles şi beneficiile obţinute de asociat ca urmare a participării la societate. Totuşi, în scopul protejării intereselor creditorilor asociaţilor, legea le permite acestora din urmă să solicite, în ipoteza în care patrimoniul propriu al asociatului este insuficient pentru onorarea datoriilor, separarea unei părţi din patrimoniul societăţii în nume colectiv corespunzătoare participaţiunii asociatului debitor la capitalul social al societăţii în vederea acoperirii creanţelor respective (art.133 alin.1 din Codul civil). Cota parte din patrimoniul societăţii cuvenite asociatului potrivit participaţiunilor sale sau contravaloarea ei se determină conform unui bilanţ întocmit la data înaintării pretenţiilor creditorilor cu privire la separare (art.132 alin.1 fraza a treia din cod).

Menţionăm că posibilitatea exercitării acestor drepturi speciale ale creditorilor asociaţilor nu încalcă principiul autonomiei patrimoniului societăţii şi nici nu instituie o răspundere a societăţii pentru datoriile asociaţilor, întrucât plata creanţelor se face nu din patrimoniul societăţii ci din partea de active nete care se cuvine asociatului.

Exercitarea de către creditorii unui asociat a dreptului de a urmări participaţiunea acestuia în societatea în nume colectiv impune excluderea din societate a asociatului respectiv, în caz contrar societatea urmând să se dizolve. Precizăm că, în cazul în care societatea îşi continuă activitatea fără asociatul exclus, obligaţia acestuia de a răspunde pentru obligaţiile sociale apărute până la ieşirea lui din societate subzistă pentru o perioadă de 2 ani calculată din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate (art.133 alin.2 coroborat cu art.128 alin.3 din cod).

Articolul 134. Dizolvarea societăţii în nume colectiv
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.86 alin.(1), societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămâne un singur membru.

(2) Ultimul membru rămas al societăţii în nume colectiv are dreptul ca, în termen de 6 luni, să reorganizeze societatea, în modul prevăzut de prezentul cod.
1. Dizolvarea societăţii în nume colectiv. Societatea în nume colectiv se dizolvă potrivit cauzelor generale de dizolvare a persoanelor juridice prevăzute de art.86 alin.1 Cod civil în următoarele situaţii: (a) expirarea termenului stabilit pentru durata ei; (b) imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituita sau realizarea acestuia; (c) existenţa unei hotărâri a asociaţilor în acest sens, luată în unanimitate; (d) existenţa unei hotărâri judecătoreşti de dizolvare (art.87 din cod); (e) insolvabilitatea societăţii.

În afară de aceste cauze generale legea stabileşte şi anumite cauze de dizolvare aplicabile societăţii în nume colectiv. Astfel, potrivit art.129 alin.1 din Codul civil, dacă prin actul constitutiv sau hotărârea unanimă a asociaţilor nu se prevede altfel, societatea în nume colectiv se dizolvă în cazul: (a) decesului, incapacităţii sau declarării judecătoreşti a dispariţiei asociatului persoană fizică; (b) declarării insolvabilităţii, reorganizării sau lichidării asociatului persoană juridică; (c) retragerii din societatea a unui asociat; (d) excluderii unui asociat ca urmare a urmăririi de către creditorii personali a participaţiunii sale la capitalul social a societăţi.

De asemenea, potrivit art.134 alin.1 din cod, societatea în nume colectiv se dizolvă dacă, indiferent de cauză, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, în acest caz ne mai putând fi îndeplinită condiţia prevăzută de art.121 alin.1 din cod.

Însă în această ultimă situaţie legea recunoaşte asociatului rămas singur în societate dreptul de a decide, în termen de 6 luni, reorganizarea societăţii în nume colectiv în societate cu răspundere limitată sau societate pe acţiuni.

După opinia noastră asociatul rămas singur în societate va putea evita dizolvarea acesteia şi daca va transmite (cesiona) o parte din participaţiunile sale unei alte persoane, astfel încât să fie îndeplinită cerinţa minimului de asociaţi.

Articolul 135. Reorganizarea societăţii în nume colectiv
(1) În cazul reorganizării societăţii în nume colectiv în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, asociaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute până la reorganizare.

(2) Asociatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care, până la expirarea termenului de 3 ani, înstrăinează dreptul de participaţiune la capitalul social.
1. Reorganizarea societăţii în nume colectiv. Pe parcursul existenţei societăţii în nume colectiv anumite interese ale asociaţilor acesteia pot determina necesitatea schimbării formei juridice a societăţii. Astfel că, asociaţii vor putea decide transformarea societăţii din care fac parte într-o altă formă de societate comercială sau în cooperativă. O asemenea reorganizare a societăţii în nume colectiv este posibilă numai cu condiţia ca asociaţii ei să respecte condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică în care se va transforma societatea (art..85 alin.2 din Codul civil).

Reorganizarea societăţii în nume colectiv se va decide numai în unanimitate de către asociaţi. Concomitent cu transformarea societăţii în nume colectiv se va opera şi o schimbare în denumirea iniţială a societăţii, adoptându-se o denumire nouă, în armonie cu regulile de formare a denumirii proprii pentru noua formă juridică pe care o ia pentru viitor societatea juridică transformată.

Schimbarea formei juridice a societăţii comerciale produce efect numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut. De aceea, în cazul în care o atare schimbare ocazionează şi modificarea întinderii responsabilităţii asociaţilor pentru datoriile sociale (cum se întâmplă bunăoară atunci când o societate în nume colectiv se transformă într-o societate cu răspundere limitată) convertind-o dintr-o responsabilitate nelimitată într-una limitată, caracterul limitat al răspunderii asociaţilor devine operant numai pe data înscrierii menţiunii respective în Registrul de stat al întreprinderilor. Astfel, asociaţii societăţii în nume colectiv vor rămâne în continuare responsabili nelimitat pentru datoriile contractate de societatea transformată până la data reorganizării. În acest sens, art.135 alin.1 din Codul civil prevede în mod explicit că, în cazul reorganizării societăţii în nume colectiv în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, asociaţii vor continua să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute până la reorganizare pe parcursul unei perioade de 3 ani de la data înregistrării reorganizării. Mai mult chiar, legea prevede că asociatul nu va fi absolvit de răspundere nici în cazul în care, până la expirarea termenului de 3 ani, înstrăinează dreptul de participaţiune la capitalul social (art.135 alin.2 din cod). Asociaţii vor răspunde limitat la valoarea aporturilor subscrise la formarea capitalului social numai pentru datoriile pe care societatea reorganizată le va contracta ulterior înscrierii menţiunii respective de schimbare a formei sale juridice în Registrul de stat al întreprinderilor. Această soluţie se impune ca o măsură de protejare a intereselor creditorilor sociali despre care se prezumă că au consimţit să intre în raporturi juridice obligaţionale cu societatea în nume colectiv, tocmai pe considerentul că au conştientizat responsabilitatea nelimitată a asociaţilor ca o garanţie suplimentară a creanţei lor.

O problemă specială se pune relativ la reorganizarea societăţii în nume colectiv într-o societate în comandită. Se ştie că o astfel de societate (adică cea în comandită) are, printre notele de specificitate, existenţa a două categorii de asociaţi, anume comanditaţi şi comanditarii, cei dintâi cu responsabilitate nelimitată, iar ceilalţi având beneficiul responsabilităţii limitate. Ca urmare, prin efectul transformării societăţii în nume colectiv în societate în comandită simplă, unii dintre asociaţii săi trebuie să dobândească calitatea de comanditaţi, iar alţii calitatea de comanditari. Chestiunea care se cere lămurită este după ce criteriu se va produce scindarea asociaţilor în cele două categorii distincte. După cum s-a arătat în doctrină, fiecare dintre asociaţi va avea libertatea să aleagă între cele două calităţi la care ne-am referit. Dacă nici unul dintre ei nu va opta pentru calitatea de comanditat sau, respectiv, pentru calitatea de comanditar, transformarea societăţii în nume colectiv în societate în comandită simplă nu va fi posibilă, întrucât nici unul dintre asociaţi nu poate fi constrâns să accepte aceea dintre calităţile menţionate pe care nu o doreşte. De asemenea, considerăm că pentru identitate de raţiune art.135 Cod civil se va aplica în mod corespunzător în ipoteza reorganizării societăţii în nume colectiv într-o societate în comandită, chiar dacă interesul practic al aplicării acestor dispoziţii priveşte numai asociaţii comanditari.