Articolul 251. Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida)
Reprezentantul nu are dreptul, în măsura în care nu îi este permis în mod expres, să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia cazului în care actul juridic constă exclusiv în executarea unei obligaţii.
1. Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida). Actul juridic cu sine însuşi a fost definit în doctrină ca operaţiunea juridică încheiată pentru două părţi diferite de voinţa unei singure persoane, care acţionează într-o dublă calitate. O atare operaţie există în ipoteza în care aceeaşi persoană încheie un act pe de o parte ca reprezentant al unei alte persoane, iar pe de altă parte, pentru sine (in proprio), precum şi în cazul când aceeaşi persoană apare ca reprezentant al ambelor părţi contractante (aşa-numita dublă reprezentare). Astfel, reprezentantul care cumpără pentru sine un bun cu vânzarea căruia a fost însărcinat de reprezentat sau persoana care încheie un contract de locaţiune ca reprezentant atât al locatorului cât şi al locatarului săvârşeşte un aşa-zis contract cu sine însuşi.
Din punct de vedere tehnico-juridic actul cu sine însuşi nu este de neconceput, deoarece acelaşi individ poate acţiona, pe tărâm juridic, în mai multe calităţi, exprimând interesele unor persoane diferite, susceptibile de a figura ca părţi distincte într-un act. O asemenea operaţiune ar părea chiar să simplifice încheierea unui act. În practică însă actul cu sine însuşi prezintă riscul vătămării drepturilor reprezentatului din pricina conflictului de interese ce se poate ivi între reprezentat şi reprezentant ori partea pe care acesta din urmă, de asemenea, o reprezintă. Într-adevăr, într-o asemenea situaţie reprezentantul ar putea fi ispitit să dea precădere intereselor proprii atunci când încheie cu sine însuşi actul juridic, în care figurează şi ca reprezentant al altei persoane, sau să favorizeze pe una dintre părţi în dauna celeilalte, în cazul dublei reprezentări.
Pentru considerentele de mai sus, Codul civil interzice reprezentantului să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentant al unui terţ (art.251 din cod). Dar deoarece actul cu sine însuşi nu este subminat de un viciu de structură, ci este primejdios numai prin conflictul de interese pe care îl poate prilejui între reprezentat şi reprezentant, legea îl consideră valabil ori de câte ori reprezentatul a autorizat expres pe reprezentant să încheie o atare operaţie juridică sau când actul juridic încheiat constă exclusiv în executarea unei obligaţii, în această ipoteză lezarea intereselor reprezentatului fiind cu desăvârşire exclusă.
În orice caz sancţiunea nesocotirii prohibiţiei cu privire la actul cu sine însuşi nu poate fi decât nulitatea relativă, susceptibilă de a fi invocată numai de persoana ocrotită prin instituirea acestei prohibiţii, adică de reprezentat.
Articolul 252. Procura
(1) Procura este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi.
(2) Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în forma autentică trebuie să fie autentificată notarial.
(3) Procurile autentificate, conform legii, de autorităţile administraţiei publice locale sunt echivalate cu procurile autentificate notarial.
(4) Sunt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile eliberate de:
a) persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale militare, în cazul în care sunt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, sau de medicul de garda;
b) militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau instituţiilor de învăţământ militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective;
c) persoane care ispăşesc pedeapsa în locuri de privaţiune de libertate, autentificate de şeful instituţiei respective;
d) persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv.
(5) Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, a corespondenţei, inclusiv a coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura.
1. Consideraţii generale. Termenul de procură are un dublu înţeles. Într-o primă accepţiune el desemnează actul juridic unilateral supus comunicării prin care reprezentatul împuterniceşte pe reprezentantul său, în cadrul reprezentării convenţionale, să încheie unul sau mai multe acte juridice cu terţe persoane. Într-o a doua accepţiune, procura este înscrisul în care se consemnează împuternicirea conferită de reprezentat. Anume în această din urmă accepţiune termenul de “procură” este folosit şi în codul civil, care în art.252 alin.1 defineşte procura drept un înscris care este întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi. Procura se redactează în special pentru ca terţii să fie în măsură să verifice împuternicirile conferite reprezentantului, precum şi limitele în care acesta poate contracta în numele reprezentatului. Tocmai de aceea procura va trebui să fie prezentată terţilor fie de către reprezentant, fie de către reprezentat.
Deşi, de regulă, procura se dă în temeiul unui contract de mandat, ea nu se confundă cu mandatul, fiind un act juridic distinct. Procura îşi poate avea izvorul şi în alte contracte (de exemplu, într-un contract de muncă sau într-un act constitutiv al unei persoane juridice – în aceste cazuri de cele mai multe ori în practică se încheie un act denumit “delegaţie”, dar care este echivalentul unei procuri).
Deoarece procura este un act juridic unilateral întocmirea procurii nu este condiţionată de acceptarea reprezentantului, însă îndeplinirea sau nu a operaţiunii prevăzute în procure depinde de manifestarea sa de voinţă.
Procura poate atesta împuternicirile conferite unuia sau mai multor reprezentanţi100 (art252 alin.1 din cod). Pe de altă parte, subliniem că procura va putea fi dată şi unui singur reprezentant de către mai mulţi reprezentaţi, cu condiţia însă să existe un interes comun în încheierea actului sau operaţiunii care formează obiectul procurii (de exemplu, să reprezinte mai multe persoane în cadrul unui proces în care nu există o contrarietate de interese între persoanele reprezentate)101.
2. Felurile procurii. Procurile pot fi clasificate după criteriul întinderii şi obiectului împuternicirilor conferite în trei categorii: generale, speciale şi pentru un singur act.
Procura este generală când reprezentantul primeşte împuternicirea de a se ocupa de toate treburile reprezentatului încheind în acest scop toate actele juridice care vor fi necesare şi care pot fi săvârşite prin reprezentant (acest tip de procură se eliberează, de regulă, de o persoană care pleacă pe o perioadă îndelungată, lăsând gestiunea întregii sale averi pe seama reprezentantului).
Procura este specială când reprezentantul este împuternicit să efectueze anumite operaţiuni determinate (de exemplu, operaţiuni de administrare a unui imobil) sau să încheie numai o anumită categorie de acte (de exemplu, acte de achiziţionare de materie primă).
Procura este dată pentru un singur act când are ca obiect încheierea unui anumit act sau o anumită operaţiune care este expres prevăzută în conţinutul procurii, cum ar fi, procura eliberată pentru încheierea unui act de vânzare-cumpărare a unui autoturism determinat sau pentru ridicarea unui colet, etc.
3. Condiţii de formă. Procura va putea fi dată doar în formă scrisă (art.252 alin.1 din Codul civil). Înscrisul va fi întocmit în condiţiile prevăzute de art.210 din Codul civil şi va trebui să conţină anumite elemente pentru a putea fi valabil ca procură, şi anume: datele de identificare ale reprezentatului şi reprezentantului, obiectul şi limitele împuternicirilor conferite reprezentantului, data întocmirii (art.254 alin.2 din cod).
Când pentru validitatea actului juridic legea cere consemnarea lui într-un înscris autentic, procura eliberată în vederea încheierii acelui act trebuie, de asemenea, autentificată notarial (art.252 alin.2 din cod), întrucât, de vreme ce autenticitatea actului este impusă de legiuitor pentru salvgardarea unui interes obştesc ori pentru ocrotirea părţilor împotriva unui consimţământ uşuratic la un act de o însemnătate deosebită, este firesc ca autorul actului să fie obligat să îndeplinească aceleaşi cerinţe de formă atunci când înţelege să încheie actul prin reprezentant. Numai în acest mod va putea fi asigurată pe deplin realizarea scopului urmărit prin edictarea autenticităţii102.
Sunt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile autentificate, conform legii, de autorităţile administraţiei publice locale (art.252 alin.3 din cod). Astfel, potrivit art.37 lit.e) din Legea cu privire la notariat, persoanele cu funcţie de răspundere abilitate ale autorităţilor administraţiei publice locale pot efectua, printre altele, şi autentificarea procurilor pentru primirea pensiilor şi a indemnizaţiilor, precum şi pentru primirea sumelor indexate din depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii.
De asemenea, având în vederea anumite împrejurări neobişnuite, excepţionale în care se poate afla persoana care doreşte să întocmească o procură ce necesită autentificare notarială, codul civil prevede posibilitatea autentificării acesteia de către alte persoane decât notarul, echivalând-o totodată cu procurile autentificate notarial. Astfel, sunt echivalate cu procurile autentificate notarial:
(a) procurile întocmite de persoanele care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale militare, cu condiţia să fie autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, ori de medicul de garda (art.252 alin.4 lit.a) din cod);
(b) procurile întocmite de militari şi autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei de învăţământ militar (art.252 alin.4 lit.b) teza I din cod);
(c) procurile eliberate de salariaţii unităţilor, instituţiilor militare sau instituţiilor de învăţământ militar, precum şi procurile întocmite de membri ai familiilor respectivilor salariaţi şi ai familiilor militarilor, dacă sunt autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei de învăţământ militar. Procurile menţionate vor putea fi autentificate de către comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei de învăţământ militar numai cu condiţia ca în punctele de dislocare a unităţilor, instituţiilor sau instituţiilor de învăţământ militar să nu existe birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale (art.252 alin.4 lit.b) teza a II-a din cod);
(d) procurile întocmite de persoanele care îşi ispăşesc pedeapsa în locuri de privaţiune de libertate, dacă sunt autentificate de şeful instituţiei respective (art.252 alin.4 lit.c) din cod);
(e) procurile eliberate de persoanele majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv (art.252 alin.4 lit.d) din cod).
În ceea ce ne priveşte considerăm că numărul prea mare de persoane abilitate să autentifice procurile întocmite de persoanele şi în împrejurările menţionate mai sus este de natură a antrena numeroase abuzuri, care ar anihila rolul protector al cerinţei formei autentice impusă de lege unor asemenea tipuri de procuri. Pot fi imaginate suficiente ipoteze în care persoanele chemate să autentifice procurile ar putea abuza de poziţia lor profitând de prerogativele pe care legea le acordă. Mult mai indicat ar fi, după părerea noastră, ca şi în situaţiile de mai sus autentificarea procurilor să fie efectuată tot de către notari, cu atât mai mult cu cât legea103 le permite îndeplinirea actelor notariale chiar în afara biroului notarial şi în afara orelor de program. Singurele excepţii care ar justifica autentificarea procurilor de către alte persoane ar putea fi cele în care în locul în care se află, în împrejurările de mai sus, persoana care doreşte să întocmească procura nu există birouri notariale. În aceste din urmă situaţii considerăm că cel mai indicat ar fi ca procurile să fie autentificate de către persoane anume investite din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale.
În sfârşit, pentru a simplifica procedurile de multe ori greoaie şi costisitoare a autentificării notariale, legea permite persoanelor să apeleze în cazul procurilor eliberate pentru efectuarea anumitor operaţiuni comune, de largă răspândire, la o autentificare “simplificată”. Astfel, potrivit art.252 alin.5 din Codul civil, procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, a corespondenţei, inclusiv a coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura. Este de observat că enumerarea operaţiunilor pentru care legea permite asemenea autentificare este limitativă.
Articolul 253. Procura de substituire
(1) Persoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire numai dacă acest drept este stipulat expres în procură sau dacă este în interesul reprezentantului.
(2) În toate cazurile, procura de substituire trebuie autentificată notarial.
1. Procura de substituire. După cum am arătat şi cu o altă ocazie, deoarece desemnarea reprezentantului se face ţinându-se seama de calităţile personale ale acestuia, el va trebui să efectueze personal operaţiunea sau să încheie actele juridice pentru care este împuternicit. Reprezentantul va putea să-şi substituie o altă persoană în îndeplinirea sarcinii sale, prin transmiterea unei părţi sau a tuturor împuternicirilor primite, numai în cazul în care un asemenea drept i-a fost conferit de către reprezentat sau în cazul în care substituirea este impusă de interesele reprezentatului. Dispoziţiile art.253 alin.1 din codul civil nu fac altceva decât să reia regula stabilită de art.244 din cod, prevăzând că persoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire numai dacă acest drept este stipulat expres în procură sau dacă este în interesul reprezentantului104.
Procura de substituire va trebui întotdeauna autentificată notarial (art.253 alin.2 din cod). Întrucât dispoziţia textului de lege menţionat este imperativă nu se vor putea întocmi procuri de substituire în modalităţile menţionate de art.252 alin.3-5 din cod.
Procura de substituire va putea fi autentificată notarial numai după prezentarea de către reprezentant a procurii de bază în care este menţionat dreptul de substituire ori după prezentarea dovezilor referitoare la faptul că mandatarul (reprezentantul) procurii de bază a fost silit de împrejurări să facă aceasta pentru a apară interesele persoanei care a eliberat procura (art.53 alin.3 din Legea cu privire la notariat).
Prin procura de substituire reprezentantul iniţial va putea transmite o parte sau toate împuternicirile care i-au fost conferite, pe o durată egală cu termenul de valabilitate a procurii de bază sau mai scurtă. În toate cazurile, procura de substituire nu va putea însă conţine mai multe împuterniciri decât procura de baza, iar termenul ei de valabilitate nu va putea depăşi termenul de valabilitate al procurii de bază. Odată cu încetarea valabilităţii procurii de bază va înceta şi valabilitatea procurii de substituire (art.255 alin.3 din cod).
(1) Procura se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. Dacă termenul nu este indicat în procură, ea este valabila timp de un an de la data întocmirii.
(2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.
(3) Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o.
1. Termenul procurii. Durata procurii este limitată de lege. Astfel, potrivit art.254 alin.1 fraza I din codul civil, procura se poate elibera pe un termen de cel mult 3 ani. Procura întocmită pentru un termen mai mare va fi valabilă doar până la împlinirea termenului de 3 ani. Dacă în procură nu s-a indicat termenul de valabilitate, ea va fi valabila timp de un an de la data întocmirii (art.254 alin.1 fraza I din cod).
Întrucât toate termenele de valabilitate a procurii încep să curgă de la data întocmirii acesteia, legea consideră nulă procura în care nu este indicată data întocmirii (art.254 alin.2 din cod).
Prin excepţie de la regula instituită de art.254 alin.1 din cod, procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o (art.254 alin.3 din codul civil). Este vorba, bineînţeles, de o procură în care nu este indicat termenul de valabilitate. În ceea ce ne priveşte, considerăm nejustificată diferenţa de tratament juridic între procurile eliberate pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi cele eliberate pentru încheierea de acte juridice în interiorul ţării.
(1) Valabilitatea procurii încetează în cazul:
a) expirării termenului;
b) anulării de către persoana care a eliberat-o;
c) renunţării persoanei căreia îi este eliberată;
d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;
e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;
f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste;
g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ei incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu sau dispărută fără de veste.
(2) Persoana care a eliberat procura o poate anula în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment. Orice clauză contrară este nulă.
(3) O dată cu încetarea valabilităţii procurii, încetează valabilitatea procurii de substituire.
1. Încetarea valabilităţii procurii. Valabilitatea procurii încetează prin expirarea termenului stipulat în procură sau prevăzut de lege. De asemenea, procura eliberată pentru încheierea unor acte determinate încetează prin încheierea acestora, altfel spus prin executarea împuternicirilor primite.
Întrucât procura este un act juridic unilateral, reprezentatul care a eliberat-o va putea oricând să o anuleze (revoce)105, chiar dacă este dată cu termen, orice clauză prin care acesta ar renunţa la dreptul său de cere anularea procurii fiind considerată nulă (art.255 alin.2 din codul civil). Menţionăm că anularea poate fi nu numai totală dar şi parţială (de exemplu, procura dată pentru vânzarea casei şi autoturismului se anulează în privinţa casei). De asemenea, valabilitatea procurii poate să înceteze şi prin renunţarea la ea a persoanei căreia îi este eliberată. Valabilitatea procurii încetează din momentul anulării ei de către persoana care a eliberat-o sau a renunţării persoanei căreia îi este eliberată şi nu din momentul informării despre acest lucru a celeilalte părţi106.
Valabilitatea procurii încetează şi în cazul decesului uneia dintre părţi, declarării ei drept incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste (art.255 alin.1 lit.f) şi g) din cod). În mod corespunzător, procura va încetaşi ca urmare a dizolvării persoanei juridice care a eliberat sau căreia îi este eliberată procura (art.255 alin.1 lit.d) şi e) din cod).
Întrucât procura de substituire are un caracter derivat, o dată cu încetarea valabilităţii procurii de bază va înceta şi valabilitatea acesteia.
La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sunt obligaţi să restituie imediat procura (art.257 alin.2 din cod).
Articolul 256. Informarea despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii
Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. Aceeaşi obligaţie o au succesorii celui care a eliberat procura în cazurile stipulate la art.255 alin.(1) lit. d) si f).
1. Informarea despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii. Problema informării despre anularea şi încetarea procurii se află într-o anumită corelaţie cu cea privind încetării valabilităţii acesteia. Astfel, deşi valabilitatea procurii încetează din momentul anulării ei de către persoana care a eliberat-o, pentru ca procura să înceteze efectiv sunt necesare notificări în acest sens către mandatar şi terţi. Astfel, este normal să se presupună că, atâta vreme cât cel căruia i-a fost eliberată procura nu a cunoscut încetarea acesteia, el va continua să acţioneze în această calitate fără a i se putea face vreo imputare. Pe de altă parte pentru ca efectele unei situaţii juridice să înceteze, este necesar ca voinţa celui îndrituit a-i pune capăt să se exteriorizeze într-un mod susceptibil de a permite luarea ei în consideraţie în cadrul raporturilor juridice. Pentru aceste considerente, dispoziţiile art.255 fraza I din codul civil obligă persoana care a eliberat procura să informeze despre anularea acesteia atât pe cel căruia i-a eliberat-o cât şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze, în caz contrar, anularea nefiindu-le opozabilă. De asemenea, obligaţia de a informare despre încetarea valabilităţii procurii există şi în cazul dizolvării persoanei juridice sau decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept incapabilă sau limitată în capacitatea de exerciţiu, însă, de această dată, ea revine succesorului persoanei juridice dizolvate sau a persoanei fizice decedate, tutorelui persoanei declarate incapabile ori curatorului persoanei limitate în capacitatea de exerciţiu (art.255 fraza a II-a din cod).
Articolul 257. Efectele încetării valabilităţii procurii
(1) Actele juridice încheiate de reprezentant până la momentul când acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămân valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat.
(2) La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sunt obligaţi să restituie imediat procura.
1. Efectele încetării valabilităţii procurii. În scopul protejării terţilor de bună-credinţă ce au încheiat acte juridice cu reprezentantul căruia i-au încetat împuternicirile, legea consideră valabile toate actele juridice încheiate de acesta până la momentul când a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii. Actele astfel încheiate îşi vor produce efectele atât faţă de reprezentat cât şi faţă de succesorii săi, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că ca terţul contractant a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat (art.257 alin.1 din codul civil).
Din momentul informării, cel căruia i-a fost eliberată procura va răspunde pentru eventualele acte încheiate fără împuternicire.
La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sunt obligaţi să restituie imediat procura (art.257 alin.2 din cod), presupunându-se că în lipsa acesteia terţii nu ar mai trata cu reprezentantul decât dacă ar fi de rea-credinţă sau insuficient de prudenţi şi deci în culpă.
Dostları ilə paylaş: |