Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 276. Suspendarea prescriptiei in cazul administrarii bunurilor unei alte persoane
Prescriptia nu incepe sa curga iar cea inceputa se suspenda intre persoana care, in temeiul legii, al unei hotariri judecatoresti sau al unui act juridic, administreaza bunurile unei alte persoane si cel ale caror bunuri sint astfel administrate, cit timp administrarea nu a incetat si socotelile nu au fost date si aprobate.
Administrarea bunurilor terţelor persoane reprezintă prin sine un raport juridico-civil de administrare a patrimoniului proprietarului în interesele proprietarului sau persoanei indicate de acesta. Administrarea patrimoniului terţelor persoane poate să se bazeze pe lege, hotărîre judecătorească sau act juridic ( mai detaliat vezi comentariul art. 41, 44, 88, 1053, 1060 CC RM, ş.a.). Administrarea bunurilor altor persoane în virtutea legii sau administrarea fiduciară în baza hotărîrii judecătoreşto sau actului juridic este prevăzută de normele CC RM şi alte legi speciale. Fondator al administrării poate fi atît proprietarul ( unipersonal sau deţinătorii patrimoniului în baza proprietăţii comune – de exemplu soţii), aşa şi alte persoane – organ de tutelă şi curatelă (art. 41,44 CC RM), instanţa de judecată ( art.50,88 CC RM), executorul testamentului ( art. 1475 – 1485, 1555 CC RM), ş.a.

Din formularea art. 276 CC RM, rezultă că această cauză de suspendare priveşte pe : persoana care în temeiul legii, al hotărîrii judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile unei alte persoane şi persoana ale cărui bunuri sînt astfel administrate. Aşa cum dispune textul, suspendarea operează pînă “administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate”.

Articolul 277. Intreruperea cursului prescriptiei extinctive
(1) Cursul prescriptiei extinctive se intrerupe:

a) in cazul intentarii unei actiuni in modul stabilit;

b) in cazul in care debitorul savirseste actiuni din care rezulta ca recunoaste datoria.

(2) Dupa intreruperea cursului prescriptiei extinctive, incepe sa curga un nou termen. Timpul scurs pina la intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se include in noul termen de prescriptie extinctiva.
1.Alături de suspendarea curgerii termenului de prescripţie, legea admite şi întreruoerea lui în virtutea împrejurărilor determinate în formă de acţiuni ale creditorului sau debitorului.Spre deosebire d suspendare, întreruperea termenului de prescripţie, înseamnă că timpul care s-a scurs pînă la împrejurarea, ce aservit temei de întrerupere, nu se ia în considerare. După întrerupere termenul de prescripţie începe să curgă din nou pentru un termen deplin, prevăzut de lege pentru categoria dată de pretenţii. Timpul scurs pînă la întrerupere nu se ia în calcul. Timpul scurs pînă la suspendare, dimpotrivă se ia în calcul, după suspendare el continuîndu-şi cursul mai departe.

Împrejurările indicate în art. 277 CC RM de întrerupere a termenului de prescripţie (spre deosebire de cele ce suspendă), poartă în caracter subiectiv, adică se manifestă în dependenţă de voinţa persoanelor, şi de aceea sunt acţiuni, dar nu evenimente. La ele se referă: a) înaintarea acţiunii; b) recunoaşterea datoriei.

Lista temeiurilor de întrerupere a termenului de prescripţie, stabilită de art. 277 CC RM şi alte legi, nu poate fi modificată sau completată la decizia părţilor ce se află în litigiu şi nu se supune interpretării extensive. Luînd în considerare, că împrejurările prevăzute de art. 277 CC RM sunt cu certitudine temeiuri de încetare a termenului de prescripţie, iar hotîrîrea instanţei trebuie să fie legală şi întemeiată, ea, la soluţionarea cererii părţii cu privire la expirarea termenului de prescripţie aplică regulile de întrerupere a prescripţiei şi în cazul lipsei demersului despre acest fapt din partea persoanei cointeresate, cu condiţia existenţei în dosar a probelor suficiente, care demonstrează faptul întreruperii termenului de prescripţie.

2. Pentru întreruperea termenului de prescripţie este necasar ca acţiunea să fie înaintată în instanţa de judecată, judecat arbitrală, a arbitrilor aleşi, sau alt organ jurisdicţional, în modul stabilit de lege. În conformitate cu art. 277 CC RM, curgerea termenului de prescripţie se întrrupe, în special, prin înaintarea acţiuniiîn modul stabilit, adică cu aplicarea regulilor de competenţă generală şi jurisdicţională, de formă şi conţinut al cererii, de achitare a taxei de stat, cît şi a altor cerinţe, prevăzute de actele normative, încălcarea cărora poate duce la refuz în primirea cererii şi restituirea acesteia reclamantului.

Potrivit p.6 art. 264 CC RM, cererile scrise, prezentate în oficiul psştel pînă la orele douăzeci şi patru a termenului, se consideră înaintate în termen. De aceea zi a înaintării acţiunii în termen trebuie considerată data, conţinută pe plic, pusă de oficiul poştal.

Pretenţiile creditorului despre încasarea sumelor băneşti sau revendicarea bunurilor imobile de la debitor, pot fi exercitate nu numai pe cale de acţiune civilă, dar şi pe calea ordonanţei judecătoreşti, ceea ce este o procedură simplificată a examinării cauzei. Înainatera de către creditor a cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti cu respecatarea regulilor, prevăzute de CPC RM, întrerupe curgerea termenului de prescripţie, la fel ca şi înaintarea acţiunii. Dacă acţiunea civilă se depune nemijlocit în instanţa de judecată, dată a înaintării acesteia va fi consideraă ziua depunerii acţiunii la instanţa de judecată.

În primirea cererii reclamantului îi poate fi refuzat în temeiurile, care nu împiedică adresarea repetată, sau acţiunea paote fi restituită reclamantului, ca necorespunzătoare cerinţelor. În aşa cazuri, termenul de prescripţie se întrerupe doar din ziua, cînd cerera va fi depusă în instanţă cu respectarea procedurii stabilite. În cazul îndeplinirii la timp a tuturor cerinţelor, conţinute în încheierea înstanţei despre lăsarea cererii fără examinare, cît şi în cazul anulării încheierii despre restituirea cererii, ea, în virtutea prescripţiilor CPC RM se consideră depusă în ziua înaintării iniţiale, şi anume din ziua aceea se întrerupe curgerea termenului de prescripţie. Din ziua înaintării iniţiale în judecată se întrerupe curgerea termenului de prescripţie în cazul anulării încheierii înstanţei despre refuzul de a primi cererea, despre refuzul în primirea cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, sau refuzul de a elibera ordonanţa.

Legea prevede dreptul reclamantului la mîrirea sau micşorarea cuantumului acţiunii. Această acţiunde de dispoziţie nu prezintă o modificare a obiectului acţiunii.. În aşa cazuri moemntul întreruperii al curgerii termenului de prescripţie rămîne neschimbat – prescripţia se consideră întreruptă din momentul înaintării acţiunii, valoarea căreia se măreşte sau se micşorează de către reclamant. Astfel, creşterea sau micşorarea valorii acţiunii pînă la adoptarea hotărîrii de către instanţă, în special referitor la micşorarea sau mărirea valorii pretenţiilor, nu modifică momentul întreruperii termenului de prescripţie, survenit c aurmare a depunerii acţiunii în modul prevăzut.

În art. 277 CC RM nu este stabilit, dacă influienţează cumva asupra întreruperii termenului de prescripţie, faptul atragerii altui pîrît pe cauză sau a celui de-al doilea pîrît. Înaintarea cţiunii, care duce la întreruperea termenului de prescripţie, este legată de începutul exercitării forţate a dreptului încălcat de o persoană concretă. În cazul menţionat, curgerea termenului de prescripţie la cererea către pîrîtul sau ce de-al doilea pîrît atras se întreruoe în ziua emiterii încheierii despre atragerea lor în proces.

În practica judiciară sunt foarte dese cazurile, cînd părţile procesului nu sunt subiectele raportului material litigios, adică sunt părţi necorespunzătoare în proces. Se ceează situaţia, cînd curgerea termenului de prescripţie se întrerupe la depunerea acţiunii de către o persoană neîmputernicită (reclamant necorespunzător) sau faţă de pîrîtul necorespunzător. O astfel de situaţie nu răspunde sensului legii despre înaintarea caţiunii în modul stabilit.. Reclamantul trebuie să fie subiectul corespunzător, iar pîrîtul cel obligat să răspundă. Luînd în considerare acest fapt, se cere subliniat faptul că art. 277 CC RM lasă fără răspuns şi întrebarea cu privire la momentul întreruperii termenului de prescripţie în cazul subrogării părţii care figurează greşit în proces. Moment al întreruperii termenului de prescripţie va fi ziua cînd va fi adoptată încheierea despre subrogarea părţii necorespunzătoare după regulile CPC RM.

În literatura juridică ( comentariul la CC RM, M.1998, pag. 408-410) referitor la norma depsre întreruperea termenului de prescripţie prin depunerea acţiunii în modul stabilit, se menţionează, că conţinutul normei date nu se referă la indicaţiile concrete şi referitor la alte întrebări importante, care apar în practică. Lit.”a” alin 1 art. 277 CC RM adoptat la astfel de întrebări se referă la următoarele : 1) încălcarea modului stabilit de înaintare a acţiunii este depistată nu de prima, ci de cea de apel sau recurs după scurgerea unui timp îndelungat, după primirea acţiunii spre examinare în prima instanţă; 2) În execuatera hotărîrii, adoptată de judecată, este refuzat şi este necesar de a depune o nouă acţiune. De exemplu, instanţa neîntemeiat a primit spre examinare un litigiu, care nu se află în competenţa sa (în cazul existenţei clauzei de arbitri aleşi), sau hotărîrea adoptată nu poate fi executată peste hotare, deoarece RM nu are un contract de asistenţă în materie civilă, penală, etc. cu ţarta unde se află pîrîtul; 3) Este refuzat în executarea hotărîrii arbitrilor aleşi pe motiv că este nulă clauza de arbitarj, fie din cauza că va fi recunoscut că hotărîrea este luată în litigiul, ce iese din limitele unui astfel de acord. În aşa cazuri se propune de a aplica regula, analogică art. 278 CC RM. Termenul de prescripţie trebuie să se suspende pe timpul din momentul primirii acţiunii iniţiale şi pînă la momentul refuzului în examinare. Această regulă nu trebuie aplicată, cînd încheierea despre refuzul în examinarea cererii este adoptată de prim ainstanţă. Soluţi ar fi terbuit să fie aceeaşi şi în cazul imposibilităţii executării hotărîrii adoptate de instanţă. Termenul de prescripţie trebuie de recunoscut ca suspendat pe timpul din momentul depunerii acţiunii şi pînă la refuzul în executare.

Curgerea termenului de prescripţie se întrerupe cu condiţia depunerii acţiunii în modul stabilit. Dacă acţiunea a fost depusă în modul necorespunzător, de exemplu cu încălcarea regulilor de competenţă, prescripţia nu se întrerupe. Nu se întrerupe prescripţia ţi în cazul cînd reclamantul a refuzat de la acţiune.

3. Un alt temei de întrerupere a termenului de prescripţie este recunoaştera de către persoana obligată a pretenţiilor persoanei împuternicite – recunoaşterea datoriei sau obligaţiei. Recunoaşterea obligaţiei, înclusiv şi a datoriei, întrerupe prescripţia în raporturile, atît cu participarea persoanelor fizice, cît şi a persoanelor juridice. Aceasta decurge din legislaţia în vigoare, care prevede că băncile de stat şi cele comerciale, persoanele juridice, independent de forma de proprietate, dar şi cetăţenii, pot să acored unul altuia împrumuturi ( cu sau fără dobîndă).

În cazul întreruperii termenului de prescripţie în legătură cu efectuarea de către persoana obligată a acţiunilor, din care rezultă că recunoaşte acţiunea ( p.”b” alin.1 art. 277 CC RM), instanţa de judecată şi persoana cointeresată trebuie în fiecare caz să stabilească, cînd concret au fost săvîşite aceste acţiuni. Această împrejurare este foarte importantă, deoarece întreruperea poate opera doar înăuntrul termenului de prescripţie, dar şi nu după expirarea lui. Săvîrşirea de către debitor sau altă persoană obligată a acţiunilor prin care se recunoaşte pretenţia după expirarea termenului de prescripţie, nu este temei pentru întrerupere. Astfel, din data săvîrşirii acţiunilor de către persoana din care rezultă recunoaşterea acţiunii, depinde hotărîrea întrebării despre faptul dacă a expirat sau nu termenul de precripţie. În cazurile în care, acţiunile de recunoaştere a datoriei au fost făcute după expirarea termenului de prescripţie, astfel de acţiuni deja nu întrerup prescripţia. Ceea ce nu curge, nu poate fi întrerupt.

La acţiuni de recunoaştere a datoriei, în scopul întreruperii curgerii termenului de prescripţie, reieşind din situaţia concretă, pot fi atribuite : admitera pretenţei, achitarea de către debitor sau cu acordul cu creditorul de o altă persoană a suemi datoriei de bază şi/sau penalităţilor, de altfel cum ar fi şi admiterea parţială a pretenţiei de achitare a sumei de bază a datoriei, dacă ultima are sub siendoar un temei şi nu mai multe; achitarea procentelor în vaza datoriei de bază; modoficarea contractului de către persoana împuternicită, din care rezultă că se recunoaşte datpria, la fel şi cererea debitorului de a petrece o aşa modificare a contractului ( despre amînarea sau eşalonarea datoriei); acceptul incassoului ; cererea de compensare: diferite scrisori conţinînd intenţia de achitare datoriei, făcute chia şi persoanei neîmputernicite. În conţinutul recunoaşterii nu este obligatoriu să fie clar individualizată datoria sau cuantumul ei. Este suficien ca să fie clar faptul că se recunoaşte. În toate cazurile de recunăaştere a datoriei, curgerea termenului de prescripţiese reîncpe de fiecare dată pentru un termen nou, din momentul săvîrşirii de către debitor a acţiunilor indicate.

În acele cazuri, înd obligaţia prevedea executarea în rate sau în forma plăţilor periodice şi debitorul a săvîrşit acţiunile, ce dovedesc recunoaştera numai a unei părţi a datoriei, astfel de acţiuni nu pot fi considerate temei pentru întreruperea termenului de prescripţie pentru celelalte părţi ale datoriei. Existenţa în dreptul civil al RM a institutului încasării incontestabile a sumelor datoriei de la debitor nu serveşte temei pentru întreruperea termenului de prescripţie pe calea înaintării pîrîtului a dispoziţiei de plată respectiv. Încasarea incontestabilă reprezintă prin sine exercitarea forţată a dreptului, dar aceasta nicidecum nu presupune recunoaştera datoriei de către debitor.

CC RM 1964 nu prevedea recunoaşterea datoriei ca temei de întrerupere a termenului de prescripţie în raporturile dintre organizaţii. La moemntl actual ( CC RM 06 iunie 2002), recunoaşterea obligaţiei, inclusiv şi recunoaştera datorie, întrerupe curgerea termenului de prescripţie şi în raporturiel dintre organizaţii. Organizaţiile ca subiecte ale dreptului civil acţionează în raporturile juridice prin reprezentanţi, inclusiv prin persoanel cu funcţie de răspundere ( art. 61 CC RM). În legătură cu aceasta un interes practic o reprezintă problema determinării cercului de lucrători ai organizaţiei, acţiunile de recunoaştere a datoriei din partea cărora, pot fi recunoscute ca acţiuni ale persoanei juridice. Săvîrşire de către lucrătorul întreprinderii-debitor a acţiunilor de executare a obligaţiei, de recunoaştere a datoriei, întrerupe prescripţia cu condiţia, că aceste acţiuni intrau în cercul obligaţiilor sale de serviciu şi se bazau pe împuternicirea lucrătorului de a efectua astfel de acţiuni. (art. 242 p.1 CC RM) .

Legislaţia civilă deosebeşte aşa-numita datorie de bază şi cerunţe suplimentare.Neexecutarea cerinţelor suplimentare reprezintă prin sine datoria suplimentară, nu de bază. Recunoaştera de către debitor a datoriei de bază, inclusiv şi a formei de plată, singură prin sine nu poate servi drept dovadă a recunoaşterii de către debitor şi a datoriei suplimnetare ( penalităţi, dobînzi), cît şi a pretenţiilor de reparare a daunelor şi respectiv, nu poate fi considerată ca întrerupere a curgerii termenului de prescripţie în ceea ce priveşte pretenţiile suplimentare şi cele de raprare a daunelor.

Normele dreptului civil leagă efectele juridice nu numai cu acţiuni, dar şi cu inacţiuni. Deoarece lit.”b” alin.1 art. 277 CC RM indică, că curgerea termenului de prescripţie se întrerupe prin săvîrşirea , de către persoana obligată a acţiunilor ce demonstrează recunoaşterea datoriei, termenul de prescripţie n poate să se întrerupă prin inacţiunea persoanei menţionate. De aceea, împrejurarea, că debitorul nu a contestat documentul de încasare incontestabilă a suemi datoriei, posibilitatea contestării căruia este oferită de lege sau contract, nu poate fi considerat drept dovadă a recunoaşterii datoriei. Pentru astfel de temei ca recunoaştrea datoriei, nu poate să se întrerupă curgerea termenului de prescripţie în cazul pretenţiilor de recunoaştere a nulităţii actului juridic şi a organelor administrării publice.

Alin.2 art. 277 CC RM indică asupra consecinţelor întreruperii : Dupa intreruperea cursului prescriptiei extinctive, incepe sa curga un nou termen. Timpul scurs pina la intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se include in noul termen de prescriptie extinctiva.

Articolul 278. Cursul prescriptiei in cazul scoaterii cererii de pe rol
Daca instanta judecatoreasca a scos cererea de pe rol, cursul prescriptiei extinctive care a inceput pina la intentarea actiunii continua fara intrerupere.
1. Primind cererea, instnaţa este obligată să verifice, dacă are petiţionarul sau nu dreptul la înaintarea ei şi dacă este respectat modul stabilit de înaintare. Dacă acţiunea a fost înaintată cu respectarea procedurii procesuale, curgerea termenului de prescripţie se întrerupe ( lit. “a” art. 277 CC RM) din stadia întentării acţiunii civile. Nerespectarea procedurii de depunere a acţiunii atrage după sine consecinţe nagative. Judecata fie refuză în primirea cererii, fie nu dă curs acesteia. Refuzul în primirea acţiunii, fie nedarea cursului cererii înseamnă, că acţiunea a fost înaintată fără respectarea procedurii stabilite. În aşa cazuri curgerea termenului de prescripţie nu se întrerupe, ci continuă.

2. De obicei persoana interesată şi instanţa de judecată respectă procedura stabilită de înaintare a acţiunii. Litigiul juridico-civil se examinează în fond şi se încheie cu adoptarea hotărîrii, care dă răspuns la fondul pretenţiilor înaintate. Sunt cazuri, cînd la stadia examinării se depistează, că nu a fost respectat modul de înaintare a acţiunii stablit de lege. Respectiv, curgerea termenului de prescripţie nu a fost efectuată şi acesta continuă să curgă. Concluzia – regula art. 278 CC RM diferă de la regula lit.”a” art. 277 CC RM doar printr-o circumstanţă : întrebarea despre faptul neîntreruperii termenului de prescripţie a fost aflată nu în ziua depunerii acţiunii, care trebuie primită sau lăsată fără curs, ci mai tîrziu – în momentul, cînd instanţa, a început să examineze cauza în fond.

Lăsarea acţiunii fără examinare – una din formele de încetare a procedurii judecătoreşti, cînd hotărîrea judecătorească nu se adoptă ca rezultat al nerespectării de către persoana interesată a procedurii de realizare a dreptului constituţional la apprare. Toate temeiurile de scoatere a cererii de pe rol convenţional se divizează în trei grupe. La I grupă se referă împrejurările, care dovedesc faptul că la primirea cererii de către persoana interesată şi instanţa de judecată a fost comisă o greşeală : de către persoana ce s-a adresat în judecată, nu a fost respectată procedura prealabilă, stabilită pentru categoria dată de cauze şi ea mai poate fi exercitată; cererea este depusă de o persoană incapabilă; cererea este depusă în numele unei persoane de către altă persoană, care nu are pentru aceasta împuternicirile necesare ; în procedura instanţei date sau altei instanţe este o cauză între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi cu aceleaşi temeiuri. Al doilea grup de temeiuri este legată de nerespectarea de către părţi a procedurii de prezentare în judecată. Cererea poate fi scoasă de pe rol, de exemplu, dacă părţile nu au solicitat examinarea cauzei în absenaţa lor, nu s-au prezentat fără motive întemeiate la citarea repetată, iar instanţa consideră posibil de a examina cauza în baza materialelor existente în dosar; reclamantul, care nu a silicitat examinarea cauzei în absenţa sa, nu s-a prezentat la citarea repetată, iar pîrîtul nu silicită examinarea cauzei în fond. În sfîrşit, al treilea grup include acele împrejurări, apariţia cărora împiedică examinarea în continuare în virtutea indicaţiei concrete a legii. La acestea se referă, de exemplu, apariţia litigiului de drept în cauzele cu procedură specială, ş.a.

Scoaterea cererii de pe rol în conformitate cu aceste temeiuri nu lipsesc reclamantul de dreptul de a se adresa repetat în instanţă, după ce va înlătura împrejurările, care au servit drept temei pentru scoaterea cererii de pe rol. În acest caz, din momentul în care a fost înaintată acţiunea iniţială şi pînă la emiterea încheierii de scoatere a cererii de pe rol, termenul de prescripţie nu curge ( se suspendă); însă din data acestei încheieri curgerea teremenului de prescripţie continuă după regula generală, adică în termenul de prescripţie se include timpul scurs pînă la înaintarea iniţială a acţiunii. Dar nu orice lăsare fără examinare a acţiunii are ca efect consecinţele prevăzute de art. 278 CC RM. Cum este menţionat, în cazul apariţieilitigiului de drept în cauzele u procedură specială, instanţa lasă cererea fără examinare şi explică părţilor, că ele sunt în drept de a se adresa cu acţiune în procedura contencioasă. Termenul de prescripţie începe să curgă numai din momentul apariţiei litigiului de drept, în cazul examinării cauzei în procedura specială. Regula este următoarea – nu poate fi intrerupt sau suspendat termenul care nu a început să curgă.

Dacă la depunerea cererii acţiunea a fost examinată şi admisă, întrebarea despre o nouă curgere atermenului de prescripţie decade, deoarece pretenţia material-litigioasă a reclamantului a fost realizată şi raportul litigios a încetat. În cazurile de adresare repetată a reclamantului, cînd aceasta este admisă de CPC RM, curgerea termenului de prescripţie se întrerupe în ziua depunerii din nou a aceleiaşi acţiuni. Dacă instanţa de apel sau recurs au anulat încheierile despre scoaterea cererii de pe rol, atunci termenul de prescripţie se calculează interrupt de acţiunea iniţială, deoarece adresarea în judecată de la bunul început a fost efectuată în modul stability de normele procesuale.

3. Spre deosebire de CC RM 1964, CC RM din 6 iunie 2002, nu reglementează separat consecinţele curgerii termenului de prescripţie în cazul lăsării cererii fără examinare, în cazul procesului civil. Din punct de vedere practice, p.5 art. 82 CC RM 1964, ar fi trebuit să fie împrumut de CC RM din 2002. Deoarece reclamantul este în drept să se adreseze în instanţă cu aceeaşi acţiune, dacă instanţa a lăsat fără examinare acţiunea, înaintată în procesul civil. În aşa caz, curgerea termenului de prescripţie se suspendă din momentul înaintării acţiunii pînă la intrarea în vigoare în vigoare a sentinţei, prin care acţiuna civilă a fost lăsată fără examinare. Cazurile, cînd acţiunea civilă în procesul penal este lăsată fără examinare, sunt prevăzute de CPP RM: Din momentul adoptării hotărîrii, însă, curgerea termenului de prescripţie continuă. Aici nu are loc întreruperea termenului de prescripţie, curgerea lui continuă, şi nu se întrerupe. Începerea curgerii termenului de prescripţie, pînă la depunerea acţiunii civile în procesul penal, continuă din ziua intrării în vigaore a sentinţei, prin care acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare. În cazul suspendării termenul de prescripţie nu curge un anumit timp, iar apoi continuă să curgă. Şi invers, timpul, scurs pînă la întrerupere, în termenul de prescripţie nu se include. Din momentul întreruperii termenul de prescripţie curge din nou.

Articolul 279. Repunerea in termenul de prescriptie extinctive
(1) In cazuri exceptionale, daca instanta de judecata constata ca termenul de prescriptie extinctiva nu este respectat datorita unor imprejurari legate de persoana reclamantului, dreptul incalcat al persoanei este aparat.

(2) Repunerea in termen nu poate fi dispusa decit daca partea si-a exercitat dreptul la actiune inainte de implinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua in care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca incetarea motivelor care justifica depasirea termenului de prescriptie.
1. Omiterea termenului de prescripţie nu întotdeauna înseamnă că dreptul încălcat al persoanei este retras din regimul exercitării forţate a acestuia prin intermediul instanţei de judecată sau altui organ jurisdcţional. Nu este aşa. Dacă în cadrul examinării cauzei va fi stabilit că, partea pe dosar a omis termenul de prescripţie, atunci instanţa de judecată este împuternicită să-l restabilească. CC RM 1964 acorda instanţelor de judecată posibilităţi foarte largi de repunere în termen, independent de obiectul şi componenţa subiectivă ce necesită apărare. Pentru repunerea în termen era necesar doar existenţa unui motiv întemeiat de omitere a termenului. Spre deosebire de CC RM 1964, regula cuprinsă în p.1 art. 279 CC RM din 6 iunie 2002 cuprinde limite esenţiale referitor la repunerea în termen. Repunerea în termen se admite doar faţă de persoanele fizice şi numai în cazul existenţei unor motive, legate de personalitatea reclamantului.

După sensul articolului comentat, repunerea în termen, indifferent de motivele omiterii lui, nu se admite în cazul acţiunilor persoanelor juridice, cît şi cetăţenilor-antreprenori, în raporturiile ce decurg de practocarea activităţii de antreprenoriat.

P.1 art. 279 CC RM nu stabileşte lista îprejurărilor, legate de personaliatea reclamantului, care au dus la omiterea termenului de prescripţie şi care instanţa sau alt organ jurisdicţional este în drept să-l considere întemeiat. În afară de aceasta, evaluarea unelor sau altelor împrejurări în calitate de motive întemeiate de omitere a termenului de prescripţie, este totalmente acordată instanţelor de judecată sau altor organe jurisdicţionale. Practica judiciară consideră întemeiate motivele pentru omitera termenului de prescripţie următoarele: care fac imposibilă sau deosebit de complicată depunerea acţiunii, în lipa neglijenţei sau neatenţiei din partea persoanei interesate în apărarea dreptului său. În calitate de listă de exemplu a motivelor, pentru care este posibilă repunerea în termen se poate de indicat : boala gravă, situaţia de neputinţă sau analfabetism, care au împiedicat reclamantului să recurgă la apărarea drepturilor sale prin reprezentant; o deplasare îndelungată în interesele organizaţiei sau a statului; lipsa adresei pîrîtului în legătură cu schimbarea locului de trai; introducerea contragentului în eroare, ş.a. Aşa în practica judiciară motivul de omitere a termenului de prescripţie din cauza inducerii în eroare, atunci cînd pîrîtul din scrisorile sale îl ruga pe reclamant să nu depună în instanţă cerera de încasare a datoriei, promiţînd să livreze marfa care lipseşte. În unul din cazuri, ca temei pentru omiterea termenului de prescripţie au servit acţiunile incorecte ale judecătorului, care primind din instanţa ierarhică cererea de chemare în judecată, îndreptată acolo de către reclamant, şi depistînd neajunsuri în ea, restituie cererea în loc ca să stabilească termenul pentru corectarea neajunsurilor depistate. În astfel de situaţie au fost toate temeiurile de a considera omiterea întemeiată şi repunerea în termen. Cauzele omiterii termenului de prescripţie trebuie să sublinieze caracterul lor exclusiv, cînd repunerea în termen este posibilă. Normele dreptului civil reies din aceea că termenul de prescripţie poate fi omis doar din motive ce nu depind de voinţa părţilor. De aceea, în aşa cazuri, independent de expirarea termenului de prescripţie, legea prevede repunerea în termen, cu scopul acordării persoanei împuternicite a protecţiei. Repunerea în termen poate avea loc doar după expirarea termenului de prescripţie.

Faptul repunerii în termen este examinat în cadrul dezbaterilor judiciare în fond, cu citarea părţilor. Despre posibilitate repunerii în termen hotărăşte instanţa de judecată, reieşin din circumstanţele concrete ale cauzei, stabilind de fiecare dată temeinicia motivelor de omitere a acestuia. La repunerea în termen, în hotărîre este obligatoriu de indicat motivele pentru care, temeiul de repunere a fost considerat întemeiat.

Repunerea în termen de către instanţa de judecată a prescripţie omise din motive întemeiate, prin sine prestabileşte soarta litigiului. Verificarea şi evaluarea probelor, invocate de către reclamant, pot duce atît la admitera pretenţiilor reclamantului, cît şi la refuz în repunere, dacă după materialele dosarului pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiat. Dacă în cadrul examinării cauzei va fi stability, că partea în cauză care a omis termenul de prescripţie şi motive întemeiate pentru repunerea în termen nu sunt, atunci în cazul existenţei cererii din partea pîrtului despre expirarea termenului de prescripţie, instanţa de judecată este în drept să refuse în satisfacerea cerinţelor anume din acest motiv, deoarece potrivit art. 271 CC RM, expirarea termenului de prescripţie este temei de sine stătător de refuz în acţiune.

Indiferent de faptul care va fi hotărîrea, repunerea în termenul, omis din motive întemeiate, duce la obligativitatea instanţei de a examina cauza în fond, deoarece în lege (p.1 art. 279 CC RM) este indicat: “daca instanta de judecata constata ca termenul de prescriptie extinctiva nu este respectat datorita unor imprejurari legate de persoana reclamantului, dreptul incalcat al persoanei este aparat”. Aceasta înseamnă că repunerea în termen obligă instanţa, indifferent de cererea pîrîtului despre expirarea prescripţie, de a examina cauza, aşa cum ar ea examinată în cazul în care prescripţia nu ar fi expirat. Deoarece legea acordă instanţei dreptul de a hotărî întrebarea despre temeinicia sau netemeinicia motivelor de omitere a termenului, atunci hotărîrea despre restabulirea termenului nu se supune revizuirii de către organul ierarhic superior.

Sensul art. 279 p.1 C RM referitor la repunerea în termense reduce la următaorele:

regula despre repunerea în termenul de prescripţie omis, acţionează în cazurile, cînd termenul de prescripţie este scăpat, dar nu există motive pentru suspendarea sau întreruperea lui;

repunerea în termenul de prescripţie omis se petrece la decizia instanţei de judecată sau altui organ jurisdicţional;

repunerea în termenul de prescripţie omis presupune stabilirea momentului subiectiv, legat de persoana reclamantului – imposibilitatea pentru această persoană în condiţii concrete de timp şi spaţiu de a depune acţiunea.

repunerea în termenul de prescripţie omis este posibilă în cazurile exclusive, în cazul existenţei împrejurărilor, care sunt recunoscute ca motive întemeiate de omitere a termenului de prescripţie. Recunoscînd motivul omiterii întemeiat, instanţa de judecată nu poate refuza în acţiune pe motivul expirării prescripţiei.

Dacă instanţa de judecată recunoaşte motivul de omitere a termenului de prescripţie întemeiat, dar examinarea cauzei în fond în virtutea unor împrejurări, prevăzute de legea procesuală, nu va avea loc, atunci din momentul încheierii procedurii, se reîncepe să curgă termenul de prescripţie în conformitate cu regulile despre întrerupere. În fond, aceasta inseamnă nu altceva decît repunerea în termen.

Dacă motivele omiterii termenului de prescripţie sunt considerate de instanţă întemeiate, atunci trebuie să aibă loc repunerea în termen, atît pentru pretenţia de bază, cît şi pentru cele suplimentare (penalitate,etc.).

Regula despre repunerea în termen se răsfrînge asupra termenelor generale, cît şi speciale de prescripţie. Cu toate acestea, dacă faţă de termenele generale regula despre repunerea în termen se aplică fără excepţii, atunci faţă de termenele de prescripţie speciale, aceeaşi regulă poate fi aplicată în cazurile prevăzute de lege. De exemplu, potrivit p.2. art. 1170 CC RM, în cazul cînd termenul de fidejusiune nu este stabilit, ea încetează dacă creditorul în timpul unui an de la expirarea termenului pentru executarea obligaţiei garantate, nu a înaintat acţiune faţă de fidejusor. Deoarece, astfel termenul de un an se consideră termenul de existenţă a fidejusiunii, el nu poate să se suspende şau întrerupă, să se restabilească la hotărîrea instanţei. Regulile despre suspendarea şi repunerea în termen nu se răsfrîng asupra termenului de prescripţie despre executarea tabulară şi în acţiunile despre introducerea corectărilor (comentariul la art. 511 CC RM). Astfel, legea poate să stabilească excepţii de la regula generală despre repunerea în termen şi să să excludă unul sau altul termen special de prescripţie de la acţiunea regulii generale de repunere în termen.

Tremenul de prescripţie, ca şi orice alt termen, poate fi restabilit, dar şi prelungit (art. 266 CC RM). Cazuri de prelungire pot fi prevăzute de legi specviale. Astefel potrivit art. 313 CNMC RM, termenul de prescripţie, stabilit pentru pretenţiile, prevăzute de codul de faţă, se prelungesc de instanţele de judecată, în cazurile cînd nava, faţă de care sînt înaintate astfel de pretenţii, nu putea să se afle pe durate termenului de prescripţie în apele interioare ale RM.

2. Cauzele de omitere a termenului de prescripţie pot fi recunoscute întemeiate, dacă persoana interesată a luat măsuri de realizare a dreptului său la înaintarea acţiunii în termenul stabilit de lege. Potrivit p.2 art. 279 CC RM hotărîrea despre repunerea in termen nu poate fi dispusa decit daca partea si-a exercitat dreptul la actiune inainte de implinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua in care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca incetarea motivelor care justifica depasirea termenului de prescriptie. Termenul de 30 zile indicat este un termen de existenţă a dreptului la înaintarea caţiunii ( adică precluziv) şi el nu poate fi prelungit sau restabilit.

3. Repunerea în termen naşte întrebarea despre faptul, pentru care perioadă sau din care moment este pasibilă apărarea dreptului încălcat şi în ce volum. Un răspuns ferm nu-l putem da. Dar trebuie de reieşit din împrejurarea, că repunerea în termen nu presupune înnoirea pe un nou termen. Esenţa reounerii în termen constă în aceea că , instanţa de judecată va afectua apărarea dreptului încălcat, cu toate că termenul pentru aceasta a expirat. În legătură cu întrebările puse se poate menţiona, că se admit diferite hotărîri, în dependenţă de conţinutul pretenţiei apărate, iar în unele cazuri şi cu luarea în considerare a comportamentului pîrîtului. Referitor la volumul apărării dreptului, atunci, ca regulă, el se apără în volumul, existent la momentul expirării prescripţiei. De exemplu, dacă instanţa de judecată a repus în termenul, expirat cu patru ani înainte de înaintarea acţiunii în revindecare, atunci atribuirea bunului în folosul reclamantului este egală cu neaplicarea prescripţiei în cazul dat. Sau, p.2 art.98 CF RM, pensia alimentară se încasează, începînd cu ziua adresării în judecată. Alimentele pot fi încasate pentru perioada trecută, dacă este stabilit că pînă la adresarea în judecată a creditorului, au fodt luate măsuri de primire a lor, dar debitorul se eschiv ade la plata lor ( p.3 art. 98 CF RM). Potrivit p.3 art. 98 CF RM alimentele pentru aperiada anterioară, se încasează din momentul apariţiei dreptului la alimente, dacă va fi stabilit că persoana împuternicită, pînă la adresarea în judecată, a luat măsuri de primire a pensiei alimentare, dar ele nu au fost primite ca rezultat al eschivării persoanei obligate să le achite. Se are în vedere că neexecutarea cu vinovăţie a obligaţiilor de plată a pensiei de întreţinere, de exemplu prin refuzul de a încheia contractul cu privire al achitarea pensiei de întreţinere, ascunderea locului aflării sale, etc. În volum deplin şi pentru toată perioada sunt pasibile încasării orice surplusuri primite de către pensionar, ca rezultat al abuzului din partea sa, dacă acţiunea a fost înaintată în interiorul termenului de prescripţie. Aceasta decurge din p.39 al Regulamentului despre modul de achitare a pensiilor, aprobat prin HG RM nr. 868 din 22.09.1999 ( MO, 1999, nr. 106-108), în care se prevede că sumele pensiilor, achitate illegal în rezultatul încălcării din partea pensionarului ( prezentarea documentului cu date eronate, ascunderea veniturilor, etc.) se restituie în volum deplin organelor, care au efectuat plata pensiei.

De la regula generală despre apărarea dreptului subiectiv în volumul, existent la data expirării termenului de prescripţie, de către legislaţie pot fi stabilite excepţii. Astfel de excepţii sunt acţiunile de reparare de către întreprinderi, organizaţii, a daunelor cauzate lucrătorilor şi funcţionarilor prin leziuni corporale sau altă daunare a sănătăţii, legate de serviciu. În aşa cazuri, la depunerea acţiunii despre repararea prejuduciului cauzat sănătăţii, la expirarea a trei ani după pierderea venitului anterior în legătură cu boala de muncă sau moartea întreţinătorului, rapararea prejudiciului are loc din ziua adresării către administraţia întreprinderii, iar în celelalte cazuri – din ziua, cînd ca rezultat al traumei, lucătorul a pierdut venitul anterior sau din ziua morţii întreţinătorului (p.18 al Regulilor de reparare de către organizaţii, întreprinderi, a prejudiciului cauzat lucrătorilor, funcţionarilor prin leziuni sau altă daună adusă sănătăţii, în tmpul îndeplinirii de către aceştia a obligaţiilor de serviciu din 3 iulie 1984 – aplicabile ca nefiind în contradicţie cu legislaţia naţională). Legislaţia poate să prevadă şi o altă soluţie a întrebăriipentru ce perioadă sau din care moment este pasibilă apărarea dreptului încălcat. O soluţie ar stabilirea volumului pretenţiilor admise în dependenţă de limitele termenului restabilit. Uneori repunerea în termen în general nu atinge raporturile juridice trecute. De exemplu art. 1416 CC RM prevede, că repararea daunelor în echivalent bănesc se realizează pe calea încasării sumei generale în folosul pătimitului sau pe calea stabilirii plăţilor periodice. Dacă este prevăzută modalitatea plăţilor periodice, instanţa de judecată trebuie să admită acţiunea despre încasarea plăţilor periodice pentru repararea prejudiciului din ziua înaintării acţiunii. În aşa cazuri repunera în termen nu trebuie să aducă atingere pretenţiilor trecute.