Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1009. Sarcina probaţiunii
1) Sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea ori depăşirea termenului de livrare de datorează uneia din împrejurările menţionate la art. 1008 alin. (1) revine cărăuşului.

(2) În cazul în care transportatorul susţine, că în raportul de împrejurări , distrugerea, pierderea sau deteriorarea se putea produce din cauza unui sau mai multor pericole menţionate la art.1008 alin. (3), se prezumă că prejudiciul s-a produs în acest fel. Cel îndreptăţit să dispună de încărcătură poate însă dovedi că prejudiciul nu s-a produs ori nu s-a produs exclusiv în una dintre aceste împrejurări periculoase.

(3) Prezumţia stipulată la alin. (2) nu operează în cazul prevăzut la art.1008 alin. (3) lit.a) pentru expedierea extraordinară sau pentru pierderea unor colete întregi.

(4) La transportul cu un vehicul dotat cu instalaţii speciale de protecţie a încărcăturii împotriva efectelor căldurii, friului, ale schimbărilor de temperatură sau umedităţii, cărăuşul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin. (3) numai dacă dovedeşte că a luat toate măsurile posibile în vederea alegerii, întreţinerii şi utilizării acestor instalaţii speciale şi că a respectat indicaţiile speciale date în acest sens.

(5) Cărăuşul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin.(3) lit. d) doar dacă dovedeşte că a luat toate măsurie care, în mod obişnuit, trebuiesc luate şi că a respectat indicaţiile speciale pe care le-a primit.
1. Legislaţia în vigoare stabileşte dualitatea regimului probelor.

Faptul că deteriorarea, pierderea, distrugerea încărcăturii se datorează, vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de marfă, în caz că marfa a fost însoţită de reprezentantul clientului, indicaţiilor celui îndreptăţit să dispună, unui viciu propriu încărcăturii, perisabilităţii naturale a obiectului transportat - este în sarcina cărăuşului. Se instituie o prezumţie legală a vinovăţiei transportatorului. Dacă se constată o pierdere sau deteriorare a încărcăturii se consideră că ea a survenit în urma vinovăţiei cărăuşului. Persoana îndreptăţită să dispună la înaintarea pretenţiei nu este obligată să demonstreze vinovăţia cărăuşului.

În schimb, transportatorul, pentru a fi exonerat de răspundere pentru prejudiciul cauzat, trebuie să demonstreze că pierderea sau deteriorarea au avut loc ca rezultat al unor factori obiectivi ce nu au putut fi evitaţi şi înlăturarea consecinţelor cărora nu a depins de el.

2. Lista prevederilor ce exonerează cărăuşul de la răspundere este aproximativă (nu este excaustivă). El poate invoca (pe lîngă cele expuse), oricare alte cauze ce l-ar degreva de răspundere. Aceste fapte trebuie să fie în legătură cauzală directă cu deteriorarea încărcăturii.

3. În cazurile prevăzute de art. 1008 alin.3 sarcina probei vinovăţiei cărăuşului îi aparţine persoanei îndreptăţite să dispună.

Cărăuşul, invocînd una dintre cauzele exonerătoare de răspundere, nu este obligat să facă dovada legăturii cauzale între cauza dată şi prejudiciul produs. Este instituită prezumţia nevinovăţiei cărăuşului, pînă la proba contrarie.

Cauzele prevăzte la art.1008 alin. 3 au caracter exhaustiv. În oricare alte cazuri, decît cele prevăzute la art.1008 alin. 3, sunt aplicabile dispoziţiile alin. 1 aceluiaşi articol şi prevederile legislaţiei în vigoare.

Invocarea uneia dintre cauzele nominalizate nu scuteşte definitiv cărăuşul de răspundere pentru pierdere, deteriorare, distrugere a încărcăturii. Dacă persoana îndreptăţită să dispună va demonstra că, necătînd la existenţa acestor cauze, paguba s-a produs din vina cărăuşului. Cu toate că este pusă în discuţie necesitatea probării vinovăţiei cărăuşului, - persoana îndreptăţită să dispună trebuie să demonstreze că nu există legătură cauzală între “cauzele speciale” de exonerare de răspundere şi deteriorarea încărcăturii, sau invers, încălcarea de către transportator a condiţiilor contractuale sau legale ce au determinat provocarea prejudiciului. În acest caz se va prezuma vinăvăţia cărăuşului. Sarcina probei se va inversa.

4. Sunt impuse de către legiuitor şi unele restricţii , limitări la regimul special exonerator de răspundere a cărăuşului:

a) Astfel, prezumţia de nerăspundere a cărăuşului nu este aplicabilă în cadrul transportării încărcăturilor cu utilizarea unor vehicole deschise fără prelată. Deşi, în principiu, folosirea acestui tip de transport îl exonerează pe cărăuş de răspundere, totuşi, prezumţia de nerăspundere menţionată, nu operează în cazul expedierii extraordinare sau pierderii unor colete întregi;

b) Cărăuşului nu i se va prezuma nevinovăţia şi în cazul transportării unor mărfuri care datorită naturii sale sunt expuse deprecierii. Dacă deplasarea este efectuată cu ajutorul unui vehicol amenajat în vederea protejării mărfurilor împotriva căldurii, frigului, imedităţii sau schimbărilor de temperatură, cărăuşul nu va beneficia de prezumţia nevinovăţiei numai dacă va demonstra că a luat toate măsurile posibile în vederea alegerii, întreţinerii şi utilizării acestor instalaţii speciale şi că a respectat indicaţiile speciale date în acest sens.

c) Alineatul (5) din prezentul articol face referire la art. 1008 alin. (3) p,d). Considerăm că este o lacună care necesită a fi interpretată prin prisma art.7 Cod civil şi art. 18. p.5) Convenţia relativă la contractul de transport internaţional al mărfurilor pe şosele din 19 mai 1956 (în vigoare pentru Republica Moldova din 26 mai 1993), care prevede că prezumţia de nevinovăţie a cărăuşului ce decurge dintr-un transport de animale vii cu un autovehicol rutier este condiţionată de o serie de factori suplimentari. Transportatorul se poate prevala de prezumţia nevinovăţiei doar în caz că va demonstra că a executat toate ordinele persoanei îndreptăţite să dispună, precum şi că a luat toate măsurile speciale necesare în cazul unui astfel de transport.

Articolul 1010. Încălcarea termenului de livrare a încărcăturii
Termenul de livrare este încălcat atunci cînd încărcătura nu a fost livrată în interiorul termenului convenit sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui termen, cînd durata efectivă a transportului, cu luarea în considerare a împrejurărilor, depăşeşte durata care poate fi acordată în mod rezonabil unui cărăuş diligent.
1. După cum s-a menţionat anterior (vezi comentariul art.984) de rînd cu obligaţia de transportare a mărfii fără defecte şi neajunsuri, cărăuşul trebuie să livreze marfa în termen.

Deosebim termene legale şi contractuale; după cum scrisoarea de trăsură a fixat sau nu o dată pentru ajungerea la destinaţie.

Dacă termenul limită de livrare a fost fixat în contract atunci “încălcare” se consideră depăşirea acestui termen. Respectarea datei fixate este obligatorie, fără a mai fi necesar de vreo avertizare a transportului. Termenul în acest caz are caracter imperativ. Sosirea la ziua fixată se impune de plin drept.

În lipsa unei date stabilite de lege sau contract criteriul de apreciere este timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator deligent, luîndu-se în consideraţie volumul mărfii, viteza de deplasare, starea drumurilor etc.

Termenul de livrare începe să curgă de la orele 24 din ziua cînd încărcătura a fost percepută spre transportare. Acest fapt trebuie să fie inclus (ştampilat, parafat) în scrisoarea de trăsură.

Se consideră transportul efectuat în termen dacă este descărcat de către cărăuş la punctul de destinaţie sau este prezentat spre descărcare destinatarului pînă la expirarea termenului stabilit, fapt consemnat în scrisoarea de trăsură.

Cărăuşul este obligat să anunţe destinatarul în ziua sosirii la destinaţie, dar nu mai tîrziu de orele 12 a zilei următoare.

În cadrul transportului succesiv şi combinat (vezi art. 982) termenul de livrare se calculează cumulativ luîndu-se în consideraţie termenele prevăzute de Regulamentele fiecărui tip de transport ce participă la deplasarea încărcăturii.

Pentru încălcarea termenului de livrare cărăuşul poartă răspundere materială.

2. Transportatorul va fi atras la răspundere numai dacă întîrzierea la livrare de datorează vinovăţiei sale. Cărăuşul este exonerat de răspundere dacă va demonstra că întîrzierea nu-i este imputabilă sau se datorează unui fapt ce nu putea fi prevăzut sau înlăturat (inundaţii, interdicţii guvernamentale, alunecări de teren etc.).

Vinovăţia cărăuşului se prezumează. Sarcina probei îi aparţine.

3. Răspunderea materială a cărăuşului în cazul întîrzierii la livrare presupune doar o penalitate de întîrziere. Se încasează doar penalitatea nu şi despăgubirile pentru deteriorarea încărcăturii. Prin acordul său de voinţă părţile nu pot limita sau exclude răspunderea cărăuşului.

Mărimea penalităţilor este stabilită de prezentul cod şi alte acte normative. Astfel, legislaţia anterioară prevedea o penalitate pentru întîrziere la livrare de pînă la 60 % – la transportul auto (art.136 RTA), de pînă la 75% – în cadrul transportului feroviar (art.153 RTF URSS).

În prezent (vezi 1007 alin.2) legiuitorul a impus o normă mai drastică, conform căreia pentru întîrzierea transportării la punctul de destinaţie, cărăuşul poartă răspundere în proporţie de 100% din taxa de transport.

4. Plata penalităţii pentru întîrziere la livrare nu-l eliberează pe cărăuş de efectuarea despăgubirilor pentru pierderea , deteriorarea sau distrugerea încărcăturii.

Faptul întîrzierii la livrare nu atrage automat răspunderea cărăuşului pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea mărfii transportate. Este necesar de a stabili legătura cauzală între depăşirea de către cărăuş a termenului de livrare şi deteriorare, distrugerea mărfii.

Dacă încărcătura s-a deteriorat din vina persoanei îndreptăţite să dispună (în timpul încărcării, descărcării, ambalaj defectuos), în acest caz cărăuşul nu va fi ţinut la despăgubiri, chiar dacă a depăşit termenul limită de livrare.

5. O importanţă deosebită o are termenul la transportarea mărfurilor parisabile. La aceste încărcături trebuie să se indice termenul de transportabilitate. Acest termen este stabilit de către expeditor, în dependenţă de caracteristica mărfii, calităţilor individuale, precum şi de condiţiile de transportare. Este interzisă transportarea mărfurilor perisabile, în caz că termenul de transportabilitate este mai mic decît termenul de transportare.

Dacă cărăuşul încalcă aceste prevederi şi primeşte spre transportare marfă uşor alterabilă, termenul de transportabilitate al căreia este mai mic decît termenul de transportare, el va răspunde pentru deteriorarea încărcăturii, dacă această deteriorare se datorează transportării îndelungate. În oricare caz e necesar de stabilit legătura cauzală între aceste momente. Dacă se va stabili că pierderea, deteriorarea sau distrugerea au survenit în rezultatul încălcărilor prevederilor contractuale atît de către expeditor (ambalaj necorespunzător, indicaţii greşite), cît şi de către cărăuş (încălcarea termenului de livrare, a regimului de temperatură), atunci se va impune o răspundere proporţională vinovăţiei fiecăruia.

Dacă nu este stabilit termenul de transportare de către părţi, acesta se calculează ţinînd cont de viteza de transportare.

Legiuitorul acordă termeni mai restrînşi la transportarea mărfurilor perisabile. Astfel, conform pct.87 Regulamentul transporturilor de mărfuri parisabile, cărăuşii sunt obligaţi să transporte mărfuri uşor alterabile la destinaţie, reieşind din parcursul mediu de 350 km în 24 ore.

Articolul 1011.Prezumţia perderii încărcăturii
(1) Cel îndreptăţit să dispună, fără a mai aduce alte dovezi, poate considera pierdută încărcătura care nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, în decursul a 60 de zile de la preluarea încărcăturii de către cărăuş.

(2) Cel îndreptăţit să dispună poate cere în scris, la primirea despăgubirii pentru încărcătura pierdută, să fie imediat notificat dacă înmcărcătura a fost găsită pe parcursul unui an de la plata despăgubirii. Această cerere trebuie confirmată în scris de către persoana obligată.

(3) Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde, în decursul a 30 de zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (2), ca încărcătura să-i fie livrată contra satisfacerii pretenţiilor care decurg din scrisoarea de trăsură şi restituirii despăgubirii primite, reţinîndu-se, după caz, cheltuirlile de recuperare a prejudiciului. Pretenţiile sale la despăgubire pentru încălcarea termenului de livrare conform art. 1003 şi, art. 1016 rămîn neatinse.

(4) Dacă nu s-a formulat cererea prevăzută la alin. (2) sau nu s-a dat nici o indicaţie în termenul menţionat la alin. (3), sau dacă încărcătura a fost găsită după trecerea a mai mult de u n an de la plata despăgubirii, cărăuşul poate dispune de încărcătură conform legilor locului unde se află ea.
1. Dispariţia mărfii în timpul transportării, mai ales prin deteriorare totală, distrugere (accident, incendiu) nu ridică în plan probator, de regulă, nici o problemă.

Există, însă, situaţii de incertitudine, cînd pierderea mărfii doar se presupune, este nesigură, rezultată numai din faptul că ea nu a ajuns la punctul de destinaţie. În acest caz, legiuitorul, pentru a evita aceste stări de incertitudine, a instituit unele prezumţii.

Astfel, persoana îndreptăţită să dispună poate considera marfa pierdută, fără a prezenta alte dovezi, cînd aceasta nu a fost eliberată în termen de 30 zile de la expirarea termenului convenit. Dacă în scrisoarea de trăsură nu s-a stabilit data la care urmează să fie executată prestaţia, atunci încărcătura se consideră pierdută la expirarea unui termen de 60 zile de la primirea ei de către cărăuş în vederea executării deplasării. Ţinem să menţionăm că aceste termene sunt aplicabile doar în transportul interurban. Codul transporturilor auto (art.42 alin.3), precum şi Regulamentul transporturilor auto de mărfuri (pct.111) prevăd un termen mai restrîns – de 10 zile din ziua primirii mărfurilor la transport, pentru pierderea încărcăturii în traficul urban şi suburban.

Deasemenea este instituit termenul de 10 zile după încheierea termenului de transportare a bagajului în transportul auto de călători şi bagaje (RTACB).

2. Dacă cărăuşul în baza art.art. 1003 alin. 2, 1005 alin.3, a dispus de încărcătură, ea nu se consideră pierdută, cu toate că marfa nu poate fi pusă la dispoziţia persoanei îndreptăţite să dispună. Preţul obţinut va fi pus la dispoziţia celui îndreptăţit să dispună după scăderea costurilor care au grevat încărcătura. Luînd în consideraţie că obligaţiile de transportare a cărăuşului încetează în baza legii, precum şi din motive neimputabile lui, şi posibilele daune rezultate din diferenţa de valoare reală a mărfii şi preţul obţinut din realizarea ei, sunt suportate de către persoana îndreptăţită.

3. Cărăuşul care a pierdut încărcătura este obligat, după expirarea termenelor prezumate, să efectueze o despăgubire către persoana îndreptăţită să dispună.

Beneficiarul despăgubirii la rîndul său, are opţiunea de a alege este el sau nu cointeresat să intre în posesia mărfii considerate ca dispărute, după eventuala ei descoperire. Dacă vrea să obţină eleiberarea încărcăturii trebuie să depună o cerere scrisă, să fie imediat informat, în cazul în care marfa ar fi găsită în cursul anului care urmează plăţii despăgubirii.

Datorită acestei particularităţi (opţiunea persoanei îndreptăţite să dispună) reglementările în cadrul transportului auto se deosebesc de celelalte tipuri de transport. Bunăoară, în cadrul transportului de încărcătură pe cale ferată (art.154 Statutul Căilor Ferate) beneficiarul nu dispune de această opţiune. În caz de evantuală regăsire a mărfurilor el este obligat să le recepţioneze şi să restituie despăgubirile efectuate de cărăuş.

4. Odată ce marfa a fost regăsită transportatorul notifică acest fapt, de urgenţă, persoanei îndreptăţite să dispună. În vederea urgentării transmiterii încărcăturii către destinatar, pentru evitarea pagubelor şi deteriorărilor, legiuitorul impune un termen de 30 zile de acceptare a notificării. Despăgubirile efectuate de către cărăuş pentru pierderea încărcăturii se vor restitui.

Destinatarul va recepţiona marfa, conform condiţiilor generale, verificînd cantitatea şi calitatea mărfii. Dacă se va constatat deteriorarea, pierderea sau distrugerea mărfii, destinatarul va putea pretinde despăgubiri conform prevederilor art.art.1007 şi 1014. Luînd în consideraţie că marfa a sosit la destinaţie cu o întîrziere mare, destinatarului i se păstrează dreptul să înainteze pretenţii la despăgubire pentru încălcarea termenului de livrare conform art. 1007 şi, eventual, dacă s-a consemnat în scrisoarea de trăsură interesul special, (art. 1016).

5. Situaţia în care persoana îndreptăţită să dispună nu-şi manifestă interesul faţă de marfa pierdută se poate exterioriza în două moduri:

- în primul rînd prin lipsa cererii de eliberare a încărcăturii pierdute, în eventualitatea descoperirii ei ulterioare;

- în al doilea rînd, prin lipsa de răspuns la înştiinţarea despre regăsirea mărfii, făcută de către transportator persoanei îndreptăţite să dispună de marfă. Aceste două situaţii se asimilează cu cazul în care marfa pierdută este regăsită după expirarea unui an de la plata despăgubirilor de către cărăuş. Asimilarea dată se motivează prin faptul că cererea de restituire a mărfii pierdute produce efecte numai dacă încărcătura este găsită pînă la un an de la data plăţii despăgubirilor.

Aşa cum, bunul este, practic, abandonat, transportătorul poate dispune de bun după bunul său plac, ţinînd cont de legile locului unde el se află.

Articolul 1012. Livrarea încărcăturii fără preluarea rambursului
Dacă încărcătura este livrată destinatarului fără preluarea rambursului pe care, conform contractului, cărăuşul trebuia să-l preia, acesta, păstrîndu-şi dreptul de regres împotriva destinatarului, este obligat să-l despăgubească pe client pînă la valoarea rambursului.
Una dintre obligaţiile cărăuşului este şi încasarea la punctul de destinaţie a costului transportului (taxele restante, precum şi orice alte cheltuieli ivite pe parcurs- inclusiv cele legate de inctrucţiunile suplimentare date de către expeditor pentru înlăturarea unor obstacole la transportare).

Dacă, conform contractului , destinatarul este ţinut la plata cheltuielilor de transport, cărăuşul prevalindu-se de dispoziţiile art. 1006 are dreptul de retenţie asupra încărcăturii pînă cînd nu-i vor fi rambursate toate cheltuielile aferente transportului.

Prezentul articol impune o “sancţiune” pentru neglijenţa cărăuşului de a încasa de la destinatar plata sumelor datorate.

În caz că, ignorînd prevederile din scrisoarea de trăsură, cărăuşul va elibera marfa către destinatar fără încasarea sumei ramburs, el va fi obligat să-l despăgubească pe expeditor personal pînă la limita sumei rambursabile.

Totuşi cărăuşul, după efectuarea plăţilor către expeditor, are posibilitatea de a înainta o acţiune de regres către destinatar pentru recuperarea prejudiciului său, produs prin această plată.

Articolul 1013. Regulile de expediere a încărcăturilor periculoase
(1) Clientul trebuie să-l informeze pe cărăuş, dacă ăi remite încărcături periculoase, despre natura exactă a pericolului şi să-i indice măsurile de siguranţă necesare. Dacă toate acestea nu sînt consemnate în scrisoarea de trăsură, clientul sau destinatarul trebuie să dovedească în alt mod că transportatorul cunoştea natura exactă a pericolelor legate de transportul încărcăturii.

(2) În cazul în care cărăuşul nu cunoştea pericolul în condiţiile alin. (1), încărcăturile periculoase pot fi descărcate, distruse ori făcute inofensive de către cărpuş oricînd şi fără obligaţia despăgubirii. Clientul răspunde, în plus pentru prejudiciul, inclusiv cheltuielile, cauzat de predarea, transportul, descărcarea şi distrugerea unor astfel de încărcături.

În sensul pct.8 al Regulamentului transporturilor de mărfuri periculoase şi prezentului articol se consideră mărfuri periculoase substanţe, materiale, articole şi deşeuri ale căror proprietăţi fizice, chimice şi biologice pot dăuna mediului înconjurător, sănătăţii şi securităţii populaţiei, clădirilor etc.
1.Ţinînd cont de caracterul periculos al mărfurilor transportate se impune cu certitudine aplicarea unor condiţii suplimentare, norme tehnice de protecţie atît a cărăuşului cît şi a mediului înconjurător şi altor persoane. Clientul este obligat să declare toate calităţile mărfii, natura exactă a pericolului şi să indice toate măsurile neceare de siguranţă. Aceste momente expeditorul este obligat să le includă în scrisoarea de trăsură.

Nu oricare cărăuş poate efectua transportarea mărfurilor periculoase. Sunt necesare mijloace de transport utilate adecvat precum şi şoferi instruiţi suplimentar. Legislaţia mai stabileşte, din cauza pericolului potenţial sporit, la transportarea unor categorii de mărfuri, coordonarea obligatorie a traseului de transport cu organele competente.

Sarcina probei, faptul că transportatorul cunoştea natura periculoasă a mărfii îi revine clientului, dacă acest fapt nu este consemnat în scrisoarea de trăsură.

2. Sancţiunea nedeclarării caracterului periculos al mărfii de către client este posibilitatea acordată cărăuşului de a descărca sau distruge încărcătura. Pentru aceste fapte el nu va fi obligat să recupereze prejudiciul astfel cauzat clientului.

Clientul va fi obligat să achite, în baza art. 45 Codului transporturilor auto, o amendă în mărimea stabilită de lege.

Amenda se va încasa doar pentru faptul comiterii abaterii nominalizate, dar cu condiţia că încărcătura să fi fost primită spre transportare. Dacă a fost stipulată natura mărfii sau s-a refuzat transportul, amenda nu se încasează.

Mărimea amenzii în legislaţia cu privire la transportul auto de mărfuri nu este stabilită. Legislaţia anterioară cu privire la transportul auto, precum şi statutul căilor ferate al URSS (în vigoare) prevedeau o amendă în mărime de 500% din taxa de transport.

Independent de achitarea amenzii, clientul este obligat să restituie cărăuşului toate prejudiciile cauzate în acest fel, – în speţă deteriorarea materialului rulant, ce necesită curăţare, reparaţii suplimentare; cheltuieli de încărcare, descărcare, depozitare, eventual distrugerea încărcăturii.

În unele cazuri este posibilă răspunderea clientului faţă de terţi. Astfel, dacă s-a aprins încărcătura de substanţe uşor inflamabile, transmisă spre transportare fără indicarea naturii mărfii şi ca rezultat a fost deteriorată încărcătura altui expeditor, va răspunde nu cărăuşul (lipsa vinovăţiei acestuia), ci clientul care a transmis marfa periculoasă spre transportare fără indicarea acestui fapt. Răspunderea este antrenată în baza generală conform răspunderii civile delictuale. Practica judiciară a deviat puţin de la această cale: va răspunde în aceste cazuri cărăuşul, care, compensînd prejudiciul terţelor persoane, are acţiune de regres faţă de clientul vinovat.

Articolul 1014. Determinarea valorii încărcăturii la pierderea ei şi plata

Despăgubirilor
(1) Dacă, în baza dispoziţiilor din prezenta secţiune, transportatorul trebuie să plătească despăgubiri pentru pierderea totală ori parţială a încărcăturii, despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea încărcăturii la locul şi din momentul preluării.

(2) Valoarea încărcăturii se determină în baza preţului de bursă, iar în lipsa unui asemenea preţ, în baza preţului de piaţă, iar în lipsa unor asemenea preţuri, la preţul obişnuit al bunurilor cu aceleaşi caracteristici.

(3) În afară de plata despăgubirilor prevăzute la alin. (1), urmează a fi restituite taxele de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli de transport, şi anume, în cazul pierderii totale a încărcăturii – integral, iar în cazul pierderii parţiale – parţial.