Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1146. Contractul de fidejusiune

(1) Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului.

(2) Prin fidejusiune se poate garanta şi o obligaţie viitoare sau afectată de modalităţi.
1. Fidejusiunea este o garanţie personală şi constă în angajamentul pe care şi-l ia o persoană (fidejusor) faţă de creditor de a executa obligaţia debitorului principal în cazul că acela nu o va executa. Creditorul are astfel certitudinea că în caz de nevoie creanţa sa va fi realizată prin două gajuri generale: patrimoniul debitorului şi patrimoniul fidejusorului. Astfel, efectivitatea fidejusiunii depinde atît de calităţile personale ale fidejusorului, cît şi de situaţia materială a acestuia. Din aceste considerente, fidejusiunea îndeplineşte funcţia de garanţie.

Fidejusiunea poate fi de trei feluri: convenţională, legală şi judiciară.

Contractul de fidejusiune este bilateral şi este încheiat între creditorul obligaţiei principale şi fidejusor. De regulă, debitorul obligaţiei de bază este cel ce se adresează fidejusorului pentru ca acesta să-i ofere o garanţie, în acest sens, încheindu-se între ei un acord privind prestarea serviciilor de fidejusiune. În mod practic pot fi întîlnite contracte semnate de trei părţi: fidejusor, creditor şi debitor. Acestea nu contravin legislaţiei, nu ştirbesc caracterul relaţiilor de fidejusiune şi vor fi calificate drept contracte complexe, cu elemente ale contractului de fidejusiune şi a celui de prestare a serviciilor de fidejusiune.

Contractul de fidejusiune poate fi încheiat anterior sau odată cu încheierea contractului de bază, fie ulterior, de pildă la cererea creditorului care, reieşind din circumstanţele concrete consideră în mod rezonabil că va exista o neexecutare esenţială din partea debitorului şi insistă asupra prestării unei garanţii suficiente (art.736).

Caracterele juridice ale contractului de fidejusiune sînt:

- este consensual, adică va produce efecte după ce părţile au ajuns la un acord de voinţă (în forma cerută de lege) asupra clauzelor esenţiale ale contractului. Important este faptul ca în contract să fie stabilite cu certitudine obligaţiile fidejusorului, căci orice interpretare a clauzelor contractului va fi făcută în favoarea acestuia;

-este accesoriu, deoarece fidejusiunea nu poate exista în afara unei obligaţii principale şi va urma tot timpul soarta acesteia cît priveşte cauzele de valabilitate şi cele de stingere.

Prin fidejusiune nu se poate garanta decît o obligaţie valabilă. Dacă obligaţia principală este nulă (nulitate absolută), fidejusorul nu va avea ce garanta. Fidejusorul nu poartă răspundere pentru nevalabilitatea obligaţiei principale, el fiind ţinut să răspundă doar pentru neexecutarea totală sau parţială a acesteia. Cît priveşte obligaţiile anulabile, trebuie să ţinem cont că acestea îşi produs totuşi efectele pînă în momentul în care intervine constatarea încetării lor. Din moment ce atare obligaţie a fost desfiinţată, fidejusiunea va fi desfiinţată de drept. Nu poate fi garantată prin fidejusiune o obligaţie naturală, deoarece acestea sînt lipsite de sancţiune şi fidejusorul nu ar putea valorifica dreptul său de regres contra debitorului.

Caracterul accesoriu al fidejusiunii se dovedeşte prin aceea că fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase (art. 1152 alin.(2)); în absenţa unei clauze contrare, fidejusorul răspunde în toate cazurile doar pînă la suma maximă menţionată în contract (art. 1153 alin. 2); fidejusiunea încetează o dată cu stingerea obligaţiei garantate (art. 1167 alin. 1), precum şi prin alte norme.

- este un contract unilateral, deoarece doar creditorul este investit cu drepturi, fidejusorul fiind cel ce se obligă să execute în locul debitorului în tot ori în parte obligaţia neexecutată. Cu toate că şi creditorul poartă obligaţia, în baza art. 1161 să remită fidejusorului toate documentele, ce atestă creanţa împotriva debitorului, după ce fidejusorul execută obligaţia garantată, iar fidejusorul are dreptul corelativ, investit cu forţă de constrîngere, în caz de necesitate, aceasta nu face să schimbe caracterul unilateral al contractului de fidejusiune. Această obligaţie rămîne în afara limitelor obligaţiei de fidejusiune.

- este gratuit, deoarece în schimbul prestaţiei fidejusorului, creditorul nu se obligă la o contraprestaţie.

Orice obligaţie este susceptibilă de a fi garantată prin fidejusiune, deoarece legea nu stabileşte excepţii în această privinţă. Articolul comentat stabileşte că fidejusorul se obligă faţă de creditor să execute obligaţia debitorului. De fapt legiuitorul impune fidejusorul să răspundă, de rînd cu debitorul, în caz că ultimul nu execută obligaţia. Dacă fidejusorul va purta obligaţia să execute în natură ceea ce n-a executat debitorul, ponderea fidejusiunii ca garanţie va fi foarte neînsemnată, deoarece în primul rînd deseori obligaţiile asumate de debitor sînt personale, adică în mare parte executarea lor ţine de calităţile personale ale debitorului, iar în rîndul al doilea, obligaţia de a executa în natură l-ar impune pe fidejusor ori de cîte ori să aducă argumente pentru a proba incapacitatea sa de executare. Iată de ce fidejusorul va executa obligaţia debitorului în natură, atunci cînd obiectul acesteia este, de regulă, o sumă de bani, deşi în contractul de fidejusiune se poate specifica şi o modalitate concretă de executare în natură a obligaţiei, de exemplu, predarea unei anumite cantităţi de bunuri de gen de către fidejusor creditorului. Dacă este vorba de obligaţii de a executa o lucrare, presta un serviciu sau de obligaţii de a nu face, fidejusorul garantează plata daunelor la care ar putea fi obligat debitorul atunci cînd nu execută obligaţia.

Prin fidejusiune se poate garanta obligaţia debitorului integral sau parţial (art. 1153), gratuit sau oneros. Codul civil reglementează dreptul de regres al fidejusorului către debitor, pentru a percepe de la acesta tot ceea ce a fost plătit creditorului. . Însă fidejusorul poate renunţa la acest drept, gratificîndu-l astfel pe debitor. Dacă fidejusorul şi debitorul sînt persoane juridice cu scop lucrativ, asemenea acte de „donaţie” nu vor fi valabile (art. 832).Fidejusiunea poate avea şi caracter oneros atunci, cînd pentru serviciile sale fidejusorul beneficiază de o remuneraţie,plătită de debitor.

2. Prin fidejusiune se poate garantata şi o obligaţie viitoare, nu numai cele apărute concomitent sau pînă la instituirea fidejusiunii. Specific relaţiilor de fidejusiune este faptul că, pe lîngă atingerea acordului de voinţă dintre fidejusor şi creditor, mai este necesară existenţa unei obligaţii de bază valabile, garantată prin fidejusiune. Dacă se garantează o obligaţie viitoare, contractul de fidejusiune astfel încheiat confirmă doar legătura juridică între fidejusor şi creditor, fidejusorul fiind obligat numai dacă în viitor va lua naştere obligaţia garantată. Contractul de fidejusiune este considerat încheiat sub condiţie suspensivă (art. 239), fidejusorul fiind în drept să rezilieze contractul în condiţiile prevăzute de art. 1166 alin.( 1.) Garantarea unei obligaţii viitoare poate avea loc, de exemplu, atunci cînd fidejusorul asigură plata arenzii în modul corespunzător de către arendaş nu numai pe durata contactului de arendă, care expiră la finele anului curent, dar şi pentru arenda ce se va plăti în anul următor, în cazul prelungirii contractului de arendă.

Prin fidejusiune poate fi garantată şi o obligaţie afectată de modalităţi (termen, condiţie ori sarcină). Majoritatea obligaţiilor contractuale sînt afectate de modalităţi, cea mai des întîlnită fiind modalitatea termenului.

Varietăţi ale fidejusiunii sînt avalul, precum şi garantarea de către comisionar a executării obligaţiei asumate de către un terţ faţă de comitent. În schimbul garanţiei, comisionarul are dreptul la o remuneraţie, numită provizion (art. 1067 alin. 2).

Prin aval poate fi garantată plata unui cec, parţial sau integral (art. 1270) sau a unei cambii (art. 26 Legea nr. 1527/1993). Deosebirea dintre aval-cauţiune cambială şi instituţia fidejusiunii de drept comun rezidă în faptul , că avalizatorul se obligă întotdeauna în mod solidar, fără a invoca cauza excepţiei care l-ar scuti de plată. Fidejusorul însă, poate răspunde şi în mod subsidiar (art. 1157). Prin urmare, obligaţia avalistului este valabilă chiar dacă obligaţia în baza căreia a fost eliberată cambia, devine nulă din cauza diverselor motive, decît cele de formă. În plus, avalul este o convenţie unilaterală, spre deosebire de contractul de fidejusiune.

Articolul 1147. Forma contractului de fidejusiune
Contractul de fidejusiune, pentru a fi valabil, trebuie încheiat în scris. În cazul în care fidejusorul execută obligaţia, viciul de formă se consideră înlăturat.
Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în mod obligatoriu în formă scrisă. Forma scrisă simplă este de ajuns pentru ca contractul să fie valabil, chiar dacă obligaţia garantată prin fidejusiune necesită o formă mai strictă, cum este forma autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 208 alin. 2). Forma scrisă ad validitatem exprimă faptul că condiţia de formă, în cazul dat este cerută de lege pentru valabilitatea contractului, dar nu pentru dovada acestui contract. În baza art. 211, nici fidejusorul, nici creditorul obligaţiei de bază nu vor putea aduce proba cu martori pentru a dovedi faptul încheierii contractului de fidejusiune. Doar prin excepţie, nerespectarea formei simple scrise poate lăsa contractul valabil: atunci cînd fidejusorul execută obligaţia asumată.

Deoarece în contractul de fidejusiune se obligă doar fidejusorul, părţile pot semna şi un singur înscris. Contractul poate fi încheiat şi printr-un schimb de scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat (art. 209 alin. 2). Important este ca părţile să poată stabili cu certitudine că înscrisul e semnat de persoana respectivă. În aceste situaţii dovada faptului încheierii contractului va fi înştiinţarea scrisă, trimisă de către creditor fidejusorului privind acceptarea fidejusiunii (garanţiei). Dacă creditorul nu a făcut un astfel de înscris, apariţia raportului de fidejusiune poate fi probată prin înserarea în contractul de bază a clauzei cu privire la obligaţia fidejusorului. Dacă o astfel de referinţă lipseşte, se consideră că contractul de fidejusiune n-a fost încheiat. Prin înţelegerea părţilor, contractul de fidejusiune poate fi autentificat notarial (art. 212) sau poate conţine rechizite adăugătoare.