Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1361. Dreptul de dispozitie asupra unei cote-parti

Fiecare copartas poate dispune de cota sa.



I. Generalităţi

1. Scopul normei îl reprezintă reglementarea raporturilor dintre copărtaşi asupra cotelor părţi ideale ce le aparţin în vederea evitării litigiilor dintre copărtaşi referitoare la dreptul de dispoziţie asupra acestor cote părţi. Legea stabileşte principiul liberei dispoziţii asupra cotei părţi ideale.

2. Dreptul fiecărui copărtaş la libera dispoziţie asupra cotei părţi ideale din dreptul (bunul) comun reprezintă o caracteristică principală a comunităţii asupra unui drept (bun) comun. Prin aceasta comunitatea se deosebeşte de societatea civilă, în care patrimoniul societăţii este legat de un anumit scop şi care poate fluctua prin creştere sau descreştere [supra art. 1355, I, 6], cotele părţi putând fi transmise terţilor doar cu încuviinţarea celorlalţi asociaţi

2. Art. 1361 prevede dreptul la dispoziţie asupra cotei părţi din dreptul (bunul) comun. De acesta trebuie deosebită dispoziţia asupra dreptului (bunului) comun în sine, copărtaşii putând exercita dispoziţia asupra acestuia doar în comun conform art. 1358 alin. 1. Acest principiu se subintelege din înseşi natura juridica a comunităţii. Întrucât nu dreptul este divizibil, ci doar dreptul (competenţa) de dispoziţie asupra bunului este impartită in cote parţi ideale, dispoziţia asupra bunului in intregime poate avea loc numai prin acordul unanim al tuturor copărtaşilor. Dreptul fiecărui copartaş de a dispune de cota-parte proprie rămâne neatins de principiul unanimităţii.

II. Domeniul de aplicare

1. Art. 1361 se aplică asupra tuturor comunităţilor asupra unui drept (bun) comun, indiferent de natura dreptului (bunului) comun.

2. Conform art. 1361 fiecare copărtaş are dreptul de a dispune de cota sa parte din dreptul comun. Stabilirea prin convenţie între copărtaşi a interdicţiei unui copărtaş de a dispune de cota sa parte este nulă. De asemenea, hotărârea majorităţii copărtaşilor de a interzice unui copărtaş dispoziţia asupra cotei sale din dreptul comun este nulă.

3. Copărtaşii pot conveni, însă, asupra limitării dreptului de dispoziţie sau asupra conţinutului acestuia. De ex. copărtaşul poate prin convenţie oferi celorlalţi copărtaşi un drept de preempţiune asupra cotei părţi ideale în caz de înstrăinare a acesteia sau lega exercitarea dreptului de dispoziţie de anumite termene sau condiţii.

4. Art. 1361 prevede dreptul, nu şi obligaţia, copărtaşului de a dispune de cota sa parte din dreptul (bunul) comun. Prin urmare, atât exercitarea dreptul de dispoziţie cât şi conţinutul acestuia se află în exclusivitate la latitudinea fiecărui copărtaş.

III. Dispoziţia asupra cotei părţi

1. Dispoziţia. a) Dispoziţia este orice act juridic sau fapt, prin care copărtaşul transferă, grevează (cu sarcini), modifică sau stinge cota parte ideală din dreptul comun care îi aparţine.

b) Copărtaşul are, de exemplu, dreptul de a transfera, gratuit sau cu titlu oneros, cota ideală unui terţi, fără ca (în lipsa unor convenţii între copărtaşi) ceilalţi copărtaşi să aibă un drept de preempţiune asupra acestei cote părţi. Copărtaşul poate împărţi cota ideală din dreptul (bunul) comun în cote părţi şi de a le transfera unor terţi diferiţi; aceştia vor deveni, în măsura cotelor părţi ideale dobândite, copărtaşi alături de copărtaşii existenţi la momentul dobândirii acestor cote părţi. Copărtaşul are dreptul de a constitui asupra cotei părţi un drept de uzufruct (art. 395 urm.), de preempţiune, de gaj (art. 457 alin. 6) sau alte sarcini. Condiţia indispensabilă pentru constituirea unor asemenea sarcini este aptitudinea sarcinii de a exista şi a se extinde doar asupra cotei părţi ideale din dreptul (bunul) comun proprie copărtaşului. Asemenea sarcini pot fi constituite atât în favoarea unui terţ cât şi în favoarea unuia dintre copărtaşi. Creditorul unui copărtaş poate, de asemenea, gaja cota parte ideală a copărtaşului.

e) Copărtaşul poate renunţa la cota sa parte ideală din dreptul (bunul) comun. Cota parte nu va deveni o cotă parte „abandonată”, aptă de a fi dobândită de un terţ de bună credinţă („bun găsit”). În acest caz copărtaşii vor dobândi proporţional cota parte a copărtaşului renunţător. Pentru condiţiile de formă necesare a se vedea infra d.

d) În privinţa actelor de dispoziţie asupra cotei părţi din dreptul (bunul) comun se vor aplica aceleaşi condiţii cerute pentru dreptul (bunul) comun însuşi. De ex. constituirea unui gaj sau ipoteci asupra cotei părţi ideale dintr-un drept de proprietate asupra unui titlu de valoare sau asupra unui lot de teren se vor aplica dispoziţiile art. 470 în mod corespunzător.

e) Dispoziţia asupra drepului (bunului) comun în sine are loc conform art. 1358 alin. 1. Prin dispoziţia comună asupra dreptului (bunului) comun în întregime fiecare copărtaş dispune (de fapt) asupra cotei părţi ideale proprie din acest drept (bun) comun. Privind fundamentul dogmatic a acestui mecanism juridic a se vedea supra art. 1355 I, 4.

2. Cota parte. Art. 1361 prevede dreptul fiecărui copărtaş de a dispune de „cota sa”. Dispoziţia normativă are în vedere cota parte ideală care i se cuvine fiecărui copărtaş din dreptul (bunul) comun, întrucât până la desfiinţarea comunităţii şi partajul bunului comun nu există o cotă individualizată, concretizată din acesta. Cota parte ideală din dreptul (bunul) comun se determină conform art. 1356.

Articolul 1362. Suportarea sarcinilor

Fiecare copartas este obligat fata de ceilalti copartasi sa suporte sarcinile bunului comun, precum si cheltuielile de conservare, de administrare si de folosinta comuna, în functie de cota sa parte.



I. Scopul normei şi domeniul de aplicare

1. Art. 1362 are drept obiect reglementare raporturile interne între copărtaşi privind suportarea sarcinilor şi cheltuielilor dreptului (bunului) comun. Suportarea acestora de către copărtaşi se bazează pe ideea, că cheltuielile survenite în cadrul dreptului (bunului) comun sunt totodată cheltuieli ale copărtaşilor proporţional cotelor părţi ce le revin. Raporturile copărtaşilor faţă de terţi (reprezentare, pluralitate de creditori sau debitori, etc.) se reglementează de reglulile generale.

2. Dispoziţiile art. 1362 se aplică asupra tuturor comunităţilor, indiferent de natura dreptului (bunului) comun. Excepţie o constituie doar art. 1365 alin. 2 prop. 2.

3. Art. 1362 are un caracter dispozitiv, copărtaşii putând conveni asupra modului de împărţire suportare a sarcinilor şi cheltuielilor dreptului (bunului) comun. Convenţia copărtaşilor are caracter special şi, deci, se va aplica prioritar. Un anumit mod de împărţire a cheltuielilor poate rezulta şi tacit, din natura modului de folosire şi administrare a dreptului (bunului) comun stabilit conform art. 1359. Unii (dintre mai mulţi) copărtaşi pot încheia doar între ei convenţii prin care se stablesc moduri diferite de suportare a cheltuielilor ce le revin proporţional cotelor părţi ideale din dreptul (bunul) comun; asemenea convenţii nu au efect faţă de ceilalţi copărtaşi.

II. Suportarea sarcinilor

1. Sarcini în sensul art. 1362 sunt toate prestaţiile publice şi private pe care copărtaşii sunt obligaţi de a le executa în baza dreptului (bunului) comun. Irelevant este faptul, că prestaţiile la care sunt obligaţi copărtaşii, vor fi executate din dreptul (bunul) comun însuşi sau din patrimoniul copărtaşilor. De asemenea, fără importanţă este caracterul unic sau periodic de executare a unor asemenea obligaţii. În categoria sarcinilor aparţin de ex. impozitele, taxele fiscale, cheltuielile şi dobânda legate de constituierea unei ipoteci asupra unui lot de teren aflat în coproprietate (art. 585), etc.

2. Nu constituie sarcini în sensul art. 1362 de ex.: drepturile reale accesorii (art. 395 urm.) constituite asupra dreptului (bunului) comun; dreptul de preemţiune; restricţiile sau condiţiile impuse de stat, unităţile administrativ teritoriale sau alte instituţii abiliate în privinţa exercitării prerogativelor dreptului (bunului) comun, de ex. a unui lot de teren aflat în coproprietate, a dreptului de autor comun, etc. Asemenea sarcini nu obligă copărtaşii la executarea anumitor prestaţii, ci doar îngrădesc prerogativele dreptului comun.

3. Art. 1362 are drept obiect de reglementare sarcinile existente asupra dreptului (bunului) comun şi nu asupra cotei părţi ideale a copărtaşului. Sarcinile asupra cotei părţi ideale proprii ale copărtaşului sunt suportate în întregime de către copărtaşul respectiv.

III. Categorii de cheltuieli

1. Generalităţi. a) Cheltuieli în sensul art. 1362 sunt toate alocaţiile financiare, prestaţiile de altă natură sau economiile altor copărtaşi legate de actele luate în cadrul art. 1358, 1359, care sunt necesare şi utile dreptului (bunului) comun sau au fost convenite de copărtaşi pe cale convenţională sau, după caz, prin hotărârea majorităţii. Dispoziţia normativă prevede în mod expres doar cheltuielile legate de conservarea, administrarea şi folosinţa comună a dreptului (bunului); în aceasta categorie intră, de asemenea, şi cheltuielile privind actele legate de dispoziţia comună asupra dreptului (bunului) comun conform art. 1358 alin. 1.

b) Nu constituie cheltuiele în sensul art. 1362 investiţia de timp şi munca copărtaşului. Pentru munca sau serviciile copărtaşului prestate în cadrul comunităţii acesta poate cere o remunieraţie doar în baza unei convenţii între copărtaşi. O asemenea convenţie poate fi, în funcţie de împrejurări, încheiată şi concludent. În cazul în care pentu o asemenea muncă, în circumstanţe asemenătoare, ar fi fost necesară intervenţia unui terţ (de ex. avocat, auditor, arhitect, etc), aceasta fiind prestată însă de copărtaş, copărtaşul poate cere o remuneraţie în cadrul raporturilor privind gestiunea de afaceri (art. 1382 urm.).

2. Cheltuieli de conservare. a) Cheltuielile legate de coservarea dreptului (bunului) sunt cheltuielile cauzate de măsurile de conservare necesare şi utile dreptului (bunului) comun luate de către copărtaş(i). Privind noţiunea măsurilor de conservare a se vedea supra art. 1358, pct. 3. Întrucât măsuri de conservare pot fi luate şi fără încuviinţarea celorlalţi copărtaşi, este indispensabil – în vederea protecţiei copărtaşului împotriva suportării unor cheltuieli abuzive –, ca măsurile de conservare să fie obiectiv necesare iar cheltuielile, efectuate de copărtaş în luarea măsurii, să fie făcute cu diligenţa unui bun proprietar. Prin urmare, copărtaşul este obligat la suportarea proporţională a cheltuelilor doar dacă măsurile de conservare întrunesc condiţiile art. 1358 alin. 2.

b) Nu constituie cheltuieli pentru măsuri de conservare cheltuielile efectuate în vederea sporirii valorii dreptului (bunului) comun. Copărtaşii pot califica prin convenţie asemenea acte drept măsuri de conservare; într-un asemenea caz, dreptul copărtaşului de a cere restituirea cheltielilor va avea un temei contractual, şi nu unul bazat pe art. 1362.

3. Cheltuieli de administraţie. a) Cheltuieli de administraţie sunt nu doar cheltuielile legate strict de administrare (ex.: remuneraţia administratorului, cheltuieli legate de înfiinţarea şi menţinerea unui oficiu al copărtaşilor sau adminstratorului; etc.), ci toate chletuielile cauzate de luarea măsurilor autorizate de administrare (ex.: taxe de înregistrare a dreptului comun; cheltuieli notariale la dobândirea dreptului comun; remuneraţia avocatului pentru apărarea dreptului comun în instanţă; poliţe de asigurare; efectuare de reparaturi necesare a bunului comun; etc.). Asemenea cheltuieli depind, in concreto, de modul stabilit de administrare conform art. 1359 şi de natura dreptului (bunului) comun. Măsurile de administrare pot fi stabilite prin convenţie, luate de copărtaşi cu majoritate de voturi, transferate (prin convenţie sau majoritate de voturi) unui terţ administrator sau impuse de către instanţa de judecată [a se vedea supra art. 1359].

b) Întrucât unele măsuri de administrare pot fi luate, în funcţie de modul de administrare stabilit, şi fără acordul expres al copărtaşilor (de ex. în cadrul administrării fiduciare a dreptului comun; luarea măsurii de administrare prin hotărârea majorităţii copărtaşilor, etc.), este necesară protecţia acestora împotriva unor măsuri de administrare abuzive. În acest sens a se vedea supra III 2 a.

c) Copărtaşii pot decide prin convenţie între toţi copărtaşii sau prin votul unanim al acestora luarea de măsuri de administrare care cauzează cheltuieli ridicate; în acest caz nu este nevoie de protecţia copărtaşilor, existând o manifestare de voinţă expresă a fiecărui copărtaş de a suporta asemenea cheltuieli.

d) Nu constituie cheltuieli de administrare de ex. cheltuielile efectuate doar în interesul unuia din copărtaşi.

4. Cheltuieli de folosinţă. a) Cheltuielile de folosinţă sunt toate cheltuielile care apar în cadrul folosinţei în comun a dreptului (bunului) comun. În această categorie intră de ex.: taxele pentru exercitarea unei licenţe comune; taxele pentru un cont bancar curent comun; cheltuielile pentru combustibil, piese de rezervă, etc. efectuate în cadrul folosirii în comun a unui autoturism aflat în coproprietate; redevenţa plătită de copărtaşii unui drept de folosinţă comun dintr-un contrat de leasing (art. 923 urm.) comun asupra unui bun; cheltuielile legate de renovarea unei locuinţe comune folosită în comun de copărtaşi; etc.

b) Distincţia între cheltuielile legate de folosinţa şi cele făcute în cadrul administrării dreptului comun este greu de realizat. Ambele categorii de măsuri se pot întrepătrunde reciproc. Imposibilitatea diferenţierii nu are valoare practică deosebită, întrucât asupra ambelor categorii de cheltuieli se aplică acelaşi regim stabilit de art. 1362.

5. Cheltuieli de dispoziţie. a) Suportarea acestor cheltuieli de către copărtaşi nu este prevăzută expres la art. 1362. Asupra acestora art. 1362 se aplică prin analogie (art. 5 alin. 1). Suportare acestor cheltuieli de către copărtaşi în comun rezultă din faptul, că măsurile de dispoziţie privind dreptul (bunul) comun luate conf. art. 1358 alin. 1 sunt opozabile tuturor copărtaşilor, cheltuielile făcute în luarea acesor măsuri trebuind suportate de asemenea de către copărtaşi proporţional cotelor părţi din dreptul (bunul) comun ce le revin.

b) Din categoria cheltuielilor de dispoziţie fac parte de exemplu cheltuielile efectuate la înstrăinarea cu titlu gratuit sau oneros a dreptului (bunului) comun; taxele legate de radiera din registru a dreptului (bunului) comun; etc.

IV. Repartizarea cheltuielilor

1. Dreptul la restituire. a) Fiecare copărtaş care a efectuat cheltuieli în luarea unor măsuri de conservare, administrare, folosinţă sau dispoziţie asupra dreptului (bunului) comun are dreptul de a cere de la ceilalţi copărtaşi restituirea proporţională a cheltuielilor efectuate. Dreptul copărtaşului este unul garantat de lege, nefiind necesara dovada unor raporturi de mandat, gestiune de afaceri sau îmbogăţire fără justă cauză între acest copărtaş şi restul copărtaşilor. Dreptul copărtaşului există atât pentru perioada existenţei comunităţii asupra dreptului (bunului) cât şi după stingerea acesteia, dacă cheltuielile au fost efectuate în perioada existenţei comunităţii.

b) Copărtaşul are un drept de creanţă, nu însă şi un drept de retenţie a asupra bunului comun (art. 637 urm.) până la momentul restiturii conf. art. 1363 a cheltueililor efectuate de către acesta. Copărtaşul poate cere, la desfiinţarea comunităţii, acoperirea cheltuielilor efectuate din contul bunului comun conf. art. 1367 alin. 2, 1368.

2. Repartizarea proporţională. a) Cheltuielile efectuate în luarea unor măsuri de de conservare, administrare, folosinţă sau dispoziţie asupra dreptului (bunului) comun sunt suportate de către copărtaş „în funcţie de cota sa parte”. Din aceasta rezultă principiul impărţirii proporţionale a cheltuielilor. Proporţia fiecărui copărtaş se calculează pornind de la cota parte ideală a fiecărui copărtaş din dreptul (bunul) comun; în cazuri incerte se aplică art. 1356.

b) Dacă copărtaşii (toţi sau unii dintre ei) au stabilit prin convenţie un alt mod de suportare a cheltuielilor, acestea se vor împărţi conform dispoziţiilor convenţiei. Raporturile între copărtaşi au în acest caz temei contractual.

c) Copărtaşul care a efectuat cheltuelile are dreptul de a cere de la fiecare copărtaş doar partea din cheltuieli care îi revine acestuia conform cotei sale părţi din dreptul (bunul) comun. Copărtaşlul nu poate cere de la un alt copărtaş plata întregii sume a cheltuielilor efectuate. Copărtaşii nu sunt debitori solidari în sensul art. 530 urm. Dispoziţiile referitoare la compensaţie (art. 651) se aplică în mod corespunzător.

3. Dreptul la avans. Copărtaşul poate cere de la ceilalţi copărtaşi plata în avans a cheltuielilor ce urmează a fi făcute în luarea măsurilor de conservare, administrare, folosinţă sau dispoziţie asupra dreptului (bunului) comun. În acest caz fiecare copărtaş va plăti un avans proporţional cotei părţi din dreptul (bunul) comun care îi revine. Dreptul copărtaşului de a cere (respectiv obligaţia de a presta) un avans depinde de circumstanţele concrete ale cazului, de modul stabilit de administrare şi folosire a dreptului (bunului) precum şi de volumul cheltuielile ce urmează a fi efectuate. Un avans va putea fi cerut în special atunci, când volumul cheltuielilor sau riscurile, care emană din suportărea iniţială unilaterală a cheltuielilor, ar constitui o sarcină (oneroasă) inacceptabilă pentru copărtaş. Copărtaşii sunt liberi în a stabili modul de acordare a unui avans prin contract, acesta aplicându-se în mod prioritar. Hotărârea privind plata unui avans luată cu majoritate de voturi este obligatorie pentru copărtaşii minoritari doar în măsura în care aceasta se referă la măsurile stabilite în cadrul art. 1359 alin. 1.