Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1363. Dreptul de a cere desfiintarea comunitatii

(1) Fiecare copartas poate cere oricînd desfiintarea comunitatii.
(2) Daca dreptul de a cere desfiintarea comunitatii este exclus printr-un acord, se poate totusi cere desfiintarea daca exista un motiv întemeiat.
(3) Acordul în al carui temei, contrar dispozitiilor alin.(2), se exclude ori se limiteaza dreptul de a cere desfiintarea comunitatii este nul.

I. Scopul normei. Terminologie. Aspecte de ordin sistematic

1. Existenţa unei comunităţi asupra unui drept presupune, de obicei, atât existenţa unor interese paralele cât şi a unor interese divergente. Între copărtaşi nu există obligaţii de loialitate şi nici obligaţia promovării unor scopuri comune. În vederea evitării conflictelor respectiv litigiilor potenţiale sau a soluţionării cât mai rapide a acestora este prevăzută posibilitatea desfiinţării comunităţii în ocice moment.

2. Legea foloseşte termenul de „desfiinţare” a comunităţii. Acesta trebuie de deosebit de „împărţirea” respectiv „vânzarea” dreptului (bunului) comun. Ultimele sunt forme concrete ale desfiinţării, constituind, în fond, efectul juridic al desfiinţării comunităţii. „Desfiinţarea” este, deci, un termen generic, „împărţirea”/”vânzarea” constituind termeni speciali. Prin dreptul de a cere „desfiinţarea” se are în vedere dreptul de a cere „împărţirea în natură” sau „vânzarea” dreptului (bunului) comun. Art. 1363 reglementează condiţiile generale în care poate fi cerută „desfiinţarea”, art. 1364 – 1366, completate de art. 1367 – 1369, care reglementează modurile şi condiţiile concrete de desfiinţare a comunităţii. Importanţa deosebirii constă în faptul, că „împărţirea în natură” a dreptului (bunului) comun poate fi valabil exclusă iar vânzarea către un terţ interzisă prin convenţie (art. 1365 alin. 1), „desfiinţarea” comunităţii neputând fi limitată sau exclusă (art. 1363 alin. 3) [decât în cadrul art. 1363 alin. 2].

3. Asupra bunurilor aflate în proprietate comună se aplică dispoziţiile art. 358 – 365 în mod prioritar, art. 1363 constituie lex generalis faţă de art. 358 urm. [vezi supra art. 1355 I 9].

II. Dreptul de a cere desfiinţarea

1. Generalităţi. Dreptul de a cere desfiinţarea aparţine fiecărui copărtaş (1363 alin. 1), dacă acesta nu a fost exclus conform art. 1363 alin. 2. Dreptul la desfiinţare este opozabil tuturor copărtaşilor şi succesorilor lor în drepturi (art. 1360 analog). Naşterea şi exercitarea dreptului de a cere desfiinţarea nu presupune vreun acte de „reziliere” a comunităţii sau punerea în întrârziere a copărtaşilor. Fiecare copărtaş are dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii pentru sine; ceilalţi copărtaşii sunt liberi de a continua comunitatea.

2. Conţinutul dreptului. Dreptul copărtaşului de a cere desfiinţarea comunităţii se concretizează în dreptul de a cere împărţirea în natură (art. 1364) sau vânzarea (art. 1365) bunului comun, sau, după caz, vânzarea sau valorificarea creanţei comune (art. 1366). Exercitarea unui mod concret de desfiinţare a comunităţii depinde de natura dreptului (bunului) comun precum şi de convenţia copărtaşilor privind modul şi condiţiile desfiinţării comunităţii, dacă o asemenea condiţie a fost valabil încheiată. Astfel, un bun impartajabil va fi vândut, iar o creanţă va fi vândută sau valorificată (deşi şi partajarea unei creanţe poate fi, în anumite cazuri, posibilă). Privind situaţia în cazul încheierii de convenţii între copărtaşi a se vedea infra III.

3. Desfiinţarea parţială. Dreptul de a cere doar desfiinţarea parţială a comunităţii nu este reglementat de lege. Copărtaşii pot însă conveni prin contract asupra desfiinţării comunităţii doar asupra unei părţi a dreptului (bunului) comun, dacă aceasta este posibil. Necesar este acordul tuturor copărtaşilor; majoritatea de voturi nu este suficientă. In cadrul comunităţii transferul cotei copărtaşului care iese din comunitate (în urma desfiinţării parţiale a acesteia) celorlalţi copărtaşi proporţional cotelor părţi ale acestora nu are loc ex lege; pentru detalii a se vedea supra art. 1361 e, d.

4. Reclamarea dreptului. În cazul în care copărtaşii nu dau curs cererii copărtaşului de a desfiinţa comunitatea în modul cerut, acesta are dreptul de a reclama exercitarea dreptului printr-o acţiune civilă în justiţie. Acţiunea în justiţie trebuie astfel formulată, încât executarea hotărârii judecătoreşti să corespundă modului concret în care copărtaşul are dreptul de a cere desfiinţarea (partajare, vânzare, valorificare, etc.). Prin hotărârea judecătorească copoărtaşii vor fi obligaţi la exprimarea acordului sau la luarea/suportarea actelor necesare executării desfiinţării comunităţii în modul prevăzut. Reclamant este copărtaşul persoană fizică sau juridică; pârât este fiecare copărtaş care se împotriveşte desfiinţării comunităţii. Cererea de desfiinţare a comunităţii este imprescribtibilă (art. 1370).

III. Limitarea şi excludera dreptului de a cere desfiinţarea comunităţii

1. Generalităţi. Dreptul de a cere desfiinţarea poate fi limitat sau exclus. Aceasta rezultă implicit din art. 1362 alin. 2. Legea nu prevede limitări. Fundamentul acestora poate fi contractul între copărtaşi sau un act mortis causa. Ultimul caz apare atunci, când testatorul exclude dreptul moştenitorilor de a cere desfiinţarea comunităţii; art. 1363 alin 2, 3 se aplică în mod corespunzător.

2. Limitări contractuale. a) Art. 1363 alin. 1, 1364 urm. sunt norme cu caracter dispozitiv. Copărtaşii pot liber limita prin convenţie, anticipat sau ad hoc, dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii. Limitările pot viza de ex.: dreptul de a cere desfiinţarea doar asupra unor bunuri anumite din cadrul comunităţii; dreptul doar a anumitor copărtaşi de a cere desfiinţarea comunităţii; legarea cererii de desfiinţare a de un termen sau condiţie; dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii doar intr-un anumit mod, de ex. numai prin partajare. Necesar este acordul tuturor copărtaşilor. Convenţiile valabil încheiate au efect şi faţă de succesorii în drepturi ai copărtaşilor (art. 1360 analog).

b) Excluderea dreptului de a cere desfiinţarea. Copărtaşii pot de comun acord exclude în general dreptul copărtaşilor de a cere desfiinţarea comunităţii; aceasta nu contravine art. 1363 alin. 1 (vezi art. 1363 alin 2, 3). În cazul proprietăţii comune asupra unui bun legea prevede o limită maximă de cinci ani a dreptului de a cere desfiinţarea comunităţii prin împărţire (art. 359 alin. 1 prop. 1); pentru imobile este prevăzută forma autentică şi înregistrarea contractului în registrul imobilelor (art. 359 alin. 1 prop. 1).

IV. Desfiinţarea comunităţii pe motiv întermeiat în cazul limitării sau excluderii dreptului de a cere desfiinţarea comunităţii (alin. 2, 3)

1. Generalităţi. a) Art. 1363 alin. 1, art. 1364 urm. au caracter dispozitiv, copărtaşii putând valabil limita sau exlclude pentru o perioadă nedeterminată de timp dreptul copărtaşului de a cere desfiinţarea comunităţii. Art. 1363 alin. 2 şi 3 creează un echilibru între caracterul dispozitiv al normelor art. 1363 alin. 1, art. 1364 urm. şi necesitatea protecţiei copărtaşilor împotriva evoluţiei unor evenimente imprevizibile. Scopul reglementării constă în protejarea copărtaşului care, ca urmare a îngrărdirii sau exluderii dreptului său de a cere desfiinţarea comunităţii pentru o perdioadă nedeterminată, se află la un moment dat într-o situaţie disproporţionat dezavantajoasă sau inacceptabilă, care îi legitimează dreptul de a rezilia/desiinţa raporturile cu ceilalţi copărtaşi. Legitimarea acestui drept se concretizează în „motivul întemeiat” de a cere desfiinţarea comunităţii.

b) Art. 1363 alin. 2 prevede expres dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii pe motiv întemeiat doar atunci, când acesta a fost exlus. Considerăm necesară extinderea alin. 2 prin analogie (art. 5 alin. 1) şi asupra situaţie în care dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii este astfel limitat, încât limitarea acestuia corespunde, luând în considerare circumstanţele concrete ale cazului, unei exluderi de facto a dreptului. O asemenea interpretare extensivă a alin. 2 este impusă de scopul acestei dispoziţii normative de a proteja interesele copărtaşului dezavantajat în mod disproporţionat de evoluţia circumstanţelor concrete ale cazului.

c) Dispoziţiile art. 1363 alin. 2 şi 3 sunt relevante doar pentru situaţiile în care dreptul copărtaşului a fost exclus sau limitat prin contract sau act mortis causa. În cazul inexistenţei unei asemenea reglementări între copărtaşi fiecare dintre aceştia poate cere oricând desfiinţarea comunităţii în baza art. 1363 alin. 1.

2. Motivul întemeiat. a) Necesar şi suficient pentru exercitarea dreptului la desfiinţarea comunităţii conform art. 1363 alin. 2 este existenţa şi invocarea de către copărtaş a unui motiv întemeiat. Stabilirea existenţei unui motiv întemeiat depinde de circumstanţele concrete ale cazului. La calificarea unui motiv ca fiind întemeiat sau nu este necesară aplicarea unor criterii stricte, desfiinţarea comunităţii pe acest fundament având un caracter de excepţie. Motivul poate apărea în persoana unui/unor copărtaş(i), în evoluţia unor fapte obiective, independente de voinţa copărtaşilor sau în sfera raporturilor private ale copărtaşului.

b) Motiv întemeiat existent în persoana unuia dintre copărtaşi, care face menţinerea comunităţii pentru unul sau mai mulţi copărtaşi insuportabilă, se va trata restrictiv, întrucât copărtaşii nu sunt reuniţi într-o comunitate pe criterii intuitu personae, între aceştia lipsind de asemenea obligaţia de loialitate şi promovare a unor interese comune. Totuşi, reieşind circumstanţele concrete ale cazului, un asemenea motiv poate fi acceptat drept motiv temeinic.

c) Faptele obiective necesită de asemenea o analiză restrictivă. Astfel, dezacordul în stabilirea unu mod de administrare sau folosinţă a dreptului (bunului) comun conf. art. 1359 nu poate constitui în sine un motiv temeinic pentru desfiinţarea comunităţii; copărtaşii au la dispoziţie art. 1359 alin. 2 pentru stabilirea unui mod de administrare şi folosinţă de către instanţa de judecată. De asemenea, apariţia unei situaţii favorabile pentru valorificarea dreptului (bunului) nu constituie în sine un motiv întemeiat pentru desfiinţarea comunităţii, dacă conţinutul convenţiei între copărtaşi nu prevede tocmai condiţionarea dreptului de a cere desfiinţarea de apariţia unor asemenea împrejurări favorabile.

d) Motiv temeinic în sfera privată a copărtaşului poate fi de ex. schimbarea domiciliului într-o altă localitate care nu permite exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor rezultând din raportrile de comunitate fără eforturi suplimentare; insolvenţa copărtaşului; etc.

3. Efectele juridice. Apariţia unui motiv întemeiat dă dreptul copărtaşului de a cere desfiinţarea comunităţii conform art. 1363 alin. 2. Copărtaşul poate cere desfiinţarea imediată a comunităţii. Totuşi, convenţiile dintre copărtaşi sau circumstanţele concrete ale cazului pot impune respectarea anumitor termene sau condiţii (vezi de ex. art. 359 alin 3). Legea nu prevede pentru copărtaşi excepţii pe care aceştia le-ar putea ridica împotriva exercitării dreptului de a cere desfiinţarea: acest drept este imprescriptibil (art. 1370); un drept de retenţie a bunului comun în vederea satisfacerii creanţelor împotriva copărtaşului rezultate din raporturile de comunitate nu există, copărtaşii putând satisface creanţele lor în condiţiile prevăzute de art. 1368.

4. Nulitatea excluderii sau limitării dreptului de a cere desfiinţarea pe motiv întermeiat.

a) Dreptul copărtaşului de a cere desfiinţarea comunităţii pe motiv întemeiat nu poate fi exclus sau limitat. Orice acord între copărtaşi sau act mortis causa în acest sens este lovit de nulitate absolută.

b) Interdicţia limitării sau excluderii dreptului copărtaşului de a cere desfiinţarea comunităţii pe motiv întemeiat nu împiedică, însă, posibilitatea stabilirii prin contract a modului concret de desfiinţare a comunităţii (partaj, modul de vânzare, etc.) în cazul exercitării de către copărtaş a dreptului la desfiinţare a comunităţii conform art. 1362 alin. 2. O asemenea convenţie între copărtaş poate fi valabil încheiată şi nu contravine art. 1363 alin. 2, 3, întrucât protecţia copărtaşului este realizată prin posibilitatea exercitării – indiferent de modul concret de desfiinţare – a dreptului la desfiinţarea comunităţii.