Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu
Yüklə 9,86 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- (4) În cazul în care lucrările prezentate sînt de aceeaşi valoare, privitor la acordarea premiului se aplică prevederile art.1372 alin. (2).
- (6) Persoana care a anunţat concursul este obligată să restituie participanţilor la concurs lucrările dacă anunţul privitor la concurs nu prevede altfel.
- Articolul 1374. Revocarea promisiunii publice de recompensă
- c) la momentul revocării promisiunii, acţiunea indicată în anunţ este deja săvîrşită şi autorul ei pretinde recompensa promisă.
- Articolul 1375. Valabilitatea contractului privind jocul şi pariul (1) Contractul privind jocul şi pariul este valabil doar în cazurile expres prevăzute de lege.
- Actul şi faptul juridic unilateral ca izvor de obligaţii. Jocuri şi pariuri
(3) Dreptul de a decide asupra corespunderii concursului desfăşurat în termenul stabilit promisiunii publice de recompensă (condiţiilor concursului) sau asupra stabilirii lucrării cîştigătoare aparţine persoanei indicate în anunţ, iar în cazul în care aceasta nu este indicată, persoanei care a anunţat recompensa. Decizia este obligatorie pentru toţi participanţii la concurs. (4) În cazul în care lucrările prezentate sînt de aceeaşi valoare, privitor la acordarea premiului se aplică prevederile art.1372 alin. (2). (5) Promitentul recompensei poate cere să i se remită dreptul de proprietate asupra lucrărilor executate în condiţiile concursului doar în cazul în care o atare clauză a figurat în anunţul public. Dreptul de autor aparţine în orice caz autorului lucrării. (6) Persoana care a anunţat concursul este obligată să restituie participanţilor la concurs lucrările dacă anunţul privitor la concurs nu prevede altfel. Concursul este un mijloc eficient de atingere a celor mai diverse rezultate, din care cauză se aplică în diferite sfere ale raporturilor sociale. Există categorii de concursuri care reprezintă obiectul de reglementare a altor ramuri de drept, cum ar fi, de exemplu, concursul pentru suplinirea unei funcţii, instituţie ce aparţine dreptului muncii şi asupra căreia nu se răsfrîng normele capitolului analizat. Unele concursuri se organizează în vederea adjudecării de granturi sau în vedere încheierii ulterioare a unui contract între promitent (organizator) şi cîştigător. Condiţiile de desfăşurare a unor astfel de concursuri vor fi guvernate de normele capitolului examinat doar în cazurile şi în măsura în care vor prevedea o recompensă pentru cea mai bună executare a lucrării prezentate pentru concurs, în caz contrar aplicîndu-se regulile cu privire la licitaţie şi tender. Raporturile juridice constituite după concurs între promitent (organizator) şi cîştigătorul concursului vor fi guvernate de contractul încheiat între aceştia. După cum s-a menţionat deja, Codul civil din 1964 reglementa concursul în calitate de unică formă a promisiunii publice de recompensă şi nu recunoştea dreptul de organizare a concursurilor decît organizaţiilor de stat, cooperatiste sau altor organizaţii obşteşti. Calitatea specială a persoanelor îndreptăţite de a anunţa şi petrece concursuri presupunea şi o aşa trăsătură esenţială a lucrărilor, pentru cea mai bună executare a cărora se oferea un premiu, ca utilitatea publică. În noile condiţii social-economice conceptul analizat a suferit unele metamorfoze esenţiale, astfel încît dreptul de a anunţa petrecerea unui concurs este recunoscut oricărei persoane fizice şi juridice cu capacitatea de exerciţiu corespunzătoare, iar lucrarea pentru care se promite premiul nu mai trebuie să servească unei utilităţi publice, dar trebuie să nu contravină legii, ordinii publice şi bunelor moravuri. Evoluţia menţionată a marcat cadrul legislativ în aşa fel încît, după părerea noastră, o atenţie sporită urmează a fi acordată de către instanţele de judecată şi alte instituţii împuternicite protecţiei drepturilor şi intereselor participanţilor la concurs, deoarece nu sînt excluse cazurile cînd concursurile vor fi simulate pentru a voala un interes meschin al organizatorului sau al unei alte persoane. Concurs în sensul Codului civil reprezintă totalitatea raporturilor juridice legate de promisiunea publică de a acorda un premiu uneia sau mai multor persoane care, în conformitate cu condiţiile expuse în anunţul despre lansarea concursului, vor fi recunoscute cîştigătoare în temeiul celei mai bune executări a lucrării stipulate. Prin lucrare se va înţelege atît acţiunea îndreptată spre obţinerea unui rezultat material (întocmirea unui proiect arhitectural, fabricarea unui obiect, crearea unui model industrial, realizarea unei fotografii sau picturi etc.), cît şi alte acţiuni prin care se manifestă calităţi şi aptitudini speciale ale participanţilor şi care reprezintă performanţe ce pot fi comparate în vederea stabilirii celei mai bune executări (interpretarea unei opere muzicale, o interpretare horeografică, propunerea unei inovaţii etc.). În esenţă, anunţul despre organizarea concursului este o categorie distinctă a promisiunii publice de recompensă, din care cauză îi vor fi aplicabile reglementările ce se referă la promisiunea publică de recompensă cu excepţia cazurilor cînd art. 1373 stabileşte reguli deosebite. Particularităţile ce delimitează angajamentul de acordare a premiului în conformitate cu rezultatele concursului de conceptul mai general de promisiune publică de recompensă sînt:
Deseori condiţiile concursului sînt într-atît de complexe, încît nu pot fi expuse în întregime în anunţul despre lansarea concursului, din care cauză organizatorul poate alege soluţia elaborării unui regulament privind modul de petrecere a concursului şi de identificare a cîştigătorului sau utilizării unui regulament-tip. Organizatorul concursului va putea face trimitere la prevederile unui astfel de regulament doar dacă anunţul cu privire la concurs conţine o menţiune expresă în privinţa acestui regulament şi dacă oricare dintre participanţii la concurs au avut posibilitatea de a face cunoştinţă de prevederile lui din momentul anunţării şi pe întreaga durata de desfăşurare a concursului. Anunţul despre petrecerea concursului este un act juridic unilateral constituit sub condiţie (vezi art. 234 - 241). Cu toate că legea nu le indică pe toate în calitate de condiţii de valabilitate, anunţul trebuie să conţină (de sine stătător sau împreună cu regulamentul la care face trimitere) următoarele elemente:
(2) Cu părere de rău, Codul civil nu face nici o referinţă la procedura şi consecinţele modificării condiţiilor promisiunii publice de recompensă, iar prevederea de la art. 1373 (3) lasă loc pentru interpretări neuniforme la acest capitol şi nu indică dacă este posibilă revocarea anunţului despre petrecerea concursului. Norma generală, conform căreia: „modificarea condiţiilor concursului în defavoarea concurenţilor este inadmisibilă”, nu oferă răspuns la un şir de întrebări practice. Vom încerca să modelăm o serie de situaţii legate de modificarea condiţiilor concursului şi revocarea anunţului despre petrecerea acestuia şi să sugerăm soluţii întemeiate, avînd în vedere necesitatea protecţiei sporite a drepturilor şi intereselor persoanelor ce şi-au exprimat intenţia de a participa la concurs. Considerăm că interdicţia de modificare a condiţiilor concursului în defavoarea concurenţilor, urmează a fi interpretată în sensul că modificarea acestor condiţii este inadmisibilă dacă acest fapt defavorizează toţi sau majoritatea concurenţilor, nu şi atunci cînd doar unul sau o parte minoritară dintre ei vor fi defavorizaţi. Această soluţie, cu toate că nu are o argumentare legală strictă la momentul scrierii comentariului, se întemeiază pe următoarele considerente:
Modificarea condiţiilor concursului trebuie să aibă loc în termeni utili pentru ca participanţii la concurs să poată reacţiona (în mod normal - în prima jumătate a termenului stabilit pentru prezentarea lucrărilor) şi să fie comunicată în acelaşi mod în care a fost anunţat concursul. (3) Organizatorul concursului este obligat să primească în ordinea şi termenele indicate lucrările prezentate de participanţii la concurs, dacă acestea corespund condiţiilor stipulate şi să asigure adoptarea în termenul stabilit a hotărîrii privind cîştigătorul concursului. Condiţiile desfăşurării concursului pot prevedea constituirea unui juriu special pentru validarea rezultatelor şi constatarea cîştigătorului concursului, sau pot nominaliza o persoană sau un organ pentru acest scop. Dacă anunţul despre desfăşurarea concursului sau regulamentul la care face trimitere nu indică persoana împuternicită să decidă asupra corespunderii concursului desfăşurat promisiunii publice de recompensă (condiţiilor concursului) şi asupra stabilirii lucrării cîştigătoare, va decide persoana care a anunţat recompensa. Decizia adoptată în conformitate cu alineatul analizat va fi obligatorie pentru toţi participanţii la concurs. Totuşi, participanţii care vor considera că, în cadrul concursului, li s-au lezat drepturile şi interesele legitime, vor avea dreptul de a se adresa instanţei de judecată în vederea revizuirii rezultatelor. Instanţa de judecată va examina circumstanţele pertinente şi, în cazul în care va constata încălcarea normelor imperative de drept, a condiţiilor de desfăşurare a concursului stabilite în anunţ şi/sau regulamentul de petrecere a concursului sau un conflict serios de interese, care a putut influenţa selectarea cîştigătorului, va declara rezultatele concursului nule, dar nu va fi îndreptăţită să adjudece premiul. Dacă va fi posibilă înlăturarea tuturor încălcărilor, concursul va fi petrecut în mod repetat, iar persoanele vinovate vor răspunde pentru prejudiciul cauzat prin fapta lor. Vezi si comentariul la art. 1371 (4).
Vezi si comentariul la art. 1372 (2). (5) Avînd în vedere că lucrările prezentate pentru participarea la concursuri reprezintă, de cele mai multe ori, obiecte ale proprietăţii intelectuale (opere de artă, inovaţii, modele industriale etc. ) sau, pur şi simplu, valori patrimoniale, a fost necesară reglementarea sorţii acestora după finalizarea concursului. Promitentul recompensei poate cere să i se remită dreptul de proprietate (sau un alt drept - folosinţă, administrare, arendă etc.) asupra lucrărilor executate în condiţiile concursului doar în cazul în care o atare clauză a figurat în anunţul despre desfăşurarea concursului (anume în anunţul sau în ambele anunţul şi regulamentul la care acesta face trimitere şi nu doar în ultimul). Această regulă se aplică indiferent de faptul dacă lucrarea în cauză au fost recunoscută cîştigătoare sau nu, dar în toate cazurile raporturile dintre autorii lucrărilor şi promitent vor fi reglementate printr-un contract separat. Premiul acordat cîştigătorului nu va îndreptăţi promitentul de a pretinde transmiterea gratuită a proprietăţii (sau a unui alt drept) asupra lucrării executate în condiţiile concursului, cu excepţia cazului în care anunţul despre desfăşurarea concursului prevedea expres şi explicit această condiţie. Dreptul de autor asupra lucrării executate în condiţiile concursului va aparţine în orice caz autorului şi va fi protejat în conformitate cu legislaţia respectivă. (6) Persoana care a anunţat concursul este obligată să restituie participanţilor la concurs lucrările prezentate, dacă anunţul (anume anunţul sau ambele anunţul şi regulamentul la care acesta face trimitere şi nu doar ultimul) privitor la concurs nu prevede altfel. De aici reiese şi obligaţia organizatorului concursului de a le depozita în condiţii adecvate şi de a le restitui în termen. Această regulă nu se referă decît la dreptul participanţilor la concurs de a li se restitui lucrările prezentate, în măsura în care natura lucrării sau anunţul cu privire la desfăşurarea concursului nu exclude asemenea posibilitate. Alineatul analizat nu conferă promitentului sau organizatorului concursului nici un drept de folosinţă sau dispoziţie asupra lucrărilor care n-au fost restituite participanţilor. Articolul 1374. Revocarea promisiunii publice de recompensă (1) Persoana care a anunţat public acordarea unei recompense este în drept să revoce în acelaşi mod promisiunea făcută, cu excepţia cazului în care: a) anunţul conţine sau din el rezultă cu certitudine inadmisibilitatea revocării; b) este indicat un anumit termen pentru săvîrşirea acţiunii pentru care se promite recompensa; c) la momentul revocării promisiunii, acţiunea indicată în anunţ este deja săvîrşită şi autorul ei pretinde recompensa promisă. (2) Revocarea promisiunii publice de recompensă nu privează persoanele care au răspuns la anunţ de dreptul de a cere compensarea, în limita recompensei anunţate, a cheltuielilor pe care le-a suportat la săvîrşirea acţiunii respective. (1) Atîta timp cît acţiunea indicată în promisiunea publică de recompensă nu a fost săvîrşită, nu există nici obligaţia de a plăti recompensa. Totuşi, după cum sa menţionat deja, Codul civil acordă o atenţie sporită protecţiei intereselor persoanelor care răspund la promisiunea publică de recompensă, de aceea, avînd în vedere că un astfel de răspuns se manifestă prin efectuarea unor acţiuni care implică eforturi de muncă şi cheltuieli din partea persoanelor respective, a fost necesar să se reglementeze condiţiile şi consecinţele revocării promisiunii publice de recompensă. Fiind ca şi promisiunea un act juridic ce reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure părţi, revocarea poate prejudicia interesele terţilor care au purces la efectuarea (sau pregătirea pentru efectuarea) acţiunii stipulate în promisiune. Această eventuală consecinţă a condiţionat stabilirea unui număr de cazuri în care promitentul nu este în drept să-şi revoce promisiunea, precum şi a obligaţiei de compensare a cheltuielilor efective, suportate de persoanele care au răspuns la anunţul despre promisiunea publică de recompensă. Prin analogie cu condiţiile de revocare a ofertei, revocarea promisiunii publice de recompensă nu este admisibilă atunci cînd anunţul conţine o stipulare expresă prin care promitentul exclude posibilitatea revocării, sau din textul anunţului rezultă cu certitudine inadmisibilitatea revocării. De asemenea, promisiunea publică de recompensă nu poate fi revocată, dacă anunţul indică un anumit termen pentru săvîrşirea acţiunii pentru care se promite recompensa. Aceste prevederi se bazează pe condiţia stabilităţii raporturilor juridice, în conformitate cu care unei persoane nu i se mai pot imputa cerinţe de prudenţă vis-à-vis de intenţia şi voinţa promitentului, odată ce acestea au fost exprimate cu o certitudine ce permite considerarea promisiunii ca fiind irevocabilă. Promisiunea publică de recompensă nu mai poate fi revocată şi în cazul în care acţiunea indicată în anunţ a fost deja săvîrşită şi autorul ei pretinde recompensa promisă, deoarece obligaţia de plată sa constituit deja. Totuşi, revocarea poate fi recunoscută valabilă în privinţa tuturor celorlalte persoane, care n-au reuşit să finalizeze acţiunea indicată pînă la momentul revocării promisiunii de recompensă, dacă promisiunea prevede plata recompensei în volumul indicat tuturor persoanelor care vor săvîrşi acţiunea în condiţiile stipulate. În ceea ce priveşte cerinţele de formă, revocarea trebuie să fie efectuată în condiţii similare cu celea în care a fost făcută promisiunea. Prin forma în care a fost făcută promisiunea publică de recompensă se are în vedere nu forma acesteia în calitate de act juridic (încheiat verbal, în scris sau în formă autentică), ci forma în care a fost făcut anunţul despre recompensă. Dacă promisiunea a fost efectuată prin difuzarea anunţului respectiv la un post de radio, de exemplu, revocarea va fi făcută prin difuzarea unui anunţ comprehensiv în sensul revocării la acelaşi post de radio şi în acelaşi regim de timp (oră, periodicitate etc.). Cu toate că normele capitolului analizat nu se referă la modificarea condiţiilor promisiunii publice de recompensă, considerăm că posibilitatea revocării acesteia implicit sugerează şi posibilitatea modificării condiţiilor actului juridic respectiv. Condiţia esenţială este buna-credinţă din partea promitentului şi minimizarea efectului negativ pe care-l poate avea modificarea conţinutului promisiunii publice de recompensă asupra persoanelor care au întreprins măsuri în vederea efectuării acţiunii stipulate (vezi şi comentariul la art. 1373 (2)).
Capitolul XXXI JOCURI SI PARIURI Articolul 1375. Valabilitatea contractului privind jocul şi pariul (1) Contractul privind jocul şi pariul este valabil doar în cazurile expres prevăzute de lege. (2) Contractul este valabil dacă se referă la exerciţiile şi jocurile licite care cer îndemînări sau exerciţii fizice numai din partea participanţilor, cu excepţia cazurilor cînd sumele în joc sînt excesive în raport cu circumstanţele, precum si cu starea si facultăţile părţilor. 1. (a) Capitolul XXXI Jocuri şi pariuri, se află în Cartea a treia, OBLIGAŢIILE, Titlul III, CATEGORIILE DE OBLIGAŢII. Trebuie să precizăm de la început că, în ceea ce ne priveşte, avem de formulat serioase rezerve faţă de structura acestui titlu. Considerăm regretabil faptul că legiuitorul moldovean a preferat modelul rus pentru conceperea şi redactarea acestui titlu, în special, şi a întregii cărţi despre obligaţii în general. Modelul canadian, care a servit masiv şi des drept sursă de inspiraţie avea o structură superioară calitativ codului rus şi pe cale de consecinţă codului moldovenesc. Conţinând, în esenţă, aceeaşi normă generală care reglementează izvoarele obligaţiilor (art. 514 C. civ. mold., Temeiurile naşterii obligaţiei: „Obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii”; art. 1372 alin. (1) C. civ. Québec : „L'obligation naît du contrat et de tout acte ou fait auquel la loi attache d'autorité les effets d'une obligation”; art. 307 alin. (2) C. civ. rus. „Обязательства возникают из договора, вследствие причинения вреда и из иных оснований, указанных в настоящем Кодексе”), modul în care au fost dezvoltate aceste dispoziţii sunt diferite. Codul Québec are următoarea structură a Cărţii a cincia, OBLIGAŢIILE: Titlul I, DESPRE OBLIGAŢII ÎN GENERAL; Capitolul 1, Dispoziţii generale; Capitolul 2, Despre contract; Capitolul 3, Despre răspunderea civilă; Capitolul 4, Despre unele alte izvoare de obligaţii (care conţine trei secţiuni: gestiunea de afaceri, primirea plăţii nedatorate, îmbogăţirea fără justă cauză); Capitolul 5, Modalităţile obligaţiilor; Capitolul 6, Despre executarea obligaţiilor; Capitolul 7, Despre transmisiunea şi „mutaţiile” (transformarea) obligaţiilor, Capitolul 8, Despre stingerea obligaţiilor, Capitolul 9, Despre restituirea prestaţiilor; Titlul al II, CONTRACTELE NUMITE, care conţine optsprezece capitole, fiecare reglementând un contract numit distinct (vânzarea-cumpărarea, donaţia, leasingul (credit-bail), locaţiunea etc.). Codul civil al Federaţiei Ruse reglementează în Cartea a III, Partea generală a dreptului obligaţional (Раздел III. Общая часть обязательственного права), Titlul 1, Dispoziţii generale despre obligaţii (Подраздел 1. Общие положения об обязательствах); Titlul 2, Dispoziţii generale despre contract (Подраздел 2. Общие положения о договоре); iar Cartea a IV, Unele categorii de obligaţii (Раздел IV. Отдельные виды обязательств) tratează în mai multe capitole contractele numite (vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia, renta viageră, arenda etc.), fapte juridice licite („gestiunea de afaceri” Глава 50. Действия в чужом интересе без поручения), acte juridice unilaterale (promisiunea publică de recompensă, Глава 56. Публичное обещание награды), răspunderea civilă delictuală (Глава 59. Обязательства вследствие причинения вреда), îmbogăţirea fără justă cauză (Глава 60. Обязательства вследствие неосновательного обогащения). Codul civil al Republicii Moldova structurează în acelaşi mod reglementarea obligaţiilor, operând unele modificări care nu sunt, însă, de esenţă: Cartea a treia, OBLIGAŢIILE, Titlul I, DESPRE OBLIGAŢII ÎN GENERAL, Titlul II, DESPRE CONTRACTE ÎN GENERAL, Titlul III, CATEGORIILE DE OBLIGAŢII. Remarcăm că, în timp ce legiuitorul canadian încearcă să sistematizeze cât mai mult materia obligaţiilor, realizând o delimitare clară între diferitele izvoare ale obligaţiilor, legiuitorii rus şi moldav preferă o simplă aglomerare a tuturor acestor izvoare într-un sigur compartiment. O discriminare clară (datorită importanţei acestei surse, probabil) între contract şi celelalte izvoare ale obligaţiilor transpare din întreaga economie a reglementării (în concret, contractul beneficiază de un Titlu distinct (Titlul II), iar în Titlul III, comun pentru toate izvoarele, deţine capul de afiş, celelalte izvoare fiind vădit marginalizate şi înşirate aleatoriu, fără a avea la bază nici un criteriu). De altfel, tocmai această lipsă de sistematizare o considerăm regretabilă. Acest neajuns este deja vizibil în doctrină. În cuprinsul unui manual de drept civil (Andrei Bloşenco, Drept civil. Partea specială. Note de curs, Editura Cartdidact, Chişinău, 2003) este prezentat un capitol (Capitolul 26. Actul şi faptul juridic unilateral ca izvor de obligaţii. Jocuri şi pariuri) care conţine patru paragrafe: 1. Promisiunea publică de recompensă; 2. Jocuri şi pariuri; 3. Gestiunea de afaceri; 4. Îmbogăţirea fără justă cauză. Nu ne vom opri aici asupra problemei gestiunii de afaceri sau a îmbogăţirii fără justă cauză (care urmează a fi analizate mai jos), ci ne vom îndrepta atenţia asupra jocurilor şi pariurilor. Remarcăm că, spre deosebire de alte contracte, cărora autorul le alocă câte un capitol separat, contractele de joc sau pariu sunt „înghesuite” într-un singur capitol cu actele unilaterale şi faptele juridice. Această confuzie este rezultatul metodei utilizate de legiuitor, care prin numerotarea capitolelor din cadrul Titlului III, lasă să se înţeleagă că jocurile şi pariurile n-ar fi contracte. Aceasta numai în aparenţă, însă, întrucât în art. 1375, atât din titlu cât şi din conţinut rezultă cu claritate că suntem în prezenţa unui contract. Ceea ce l-a determinat pe legiuitor să demarcheze, într-un mod intuitiv (din păcate nu intelectiv), acest contract de celelalte este (sau cel puţin ar fi trebuit să fie) profilul juridic diferit al jocurilor şi pariurilor despre care urmează să discutăm în continuare. (b) Legiuitorul nu defineşte în cadrul codului contractul de joc sau pariu. De altfel, nici nu rezultă cu claritate dacă contractul de joc este una şi aceeaşi cu contractul de pariu, fiind utilizate în calitate de sinonime, sau sunt două contracte diferite. Aceste noţiuni au fost definite, însă, anterior, încă în anul 1999 în cadrul Legii cu privire la jocurile de noroc (Legea Republicii Moldova cu privire la jocurile de noroc Nr. 285-XIV din 18.02.99, publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 50-52 din 20.05.1999 cu completările şi modificările ulterioare). Chiar dacă se referă la jocuri de noroc şi nu la jocuri în general, art. 2 alin. (1) statuează: „Prin joc de noroc, în sensul prezentei legi, se înţelege jocul, desfăşurat conform regulilor, participarea la care permite a cîştiga bani, alte bunuri sau drepturi patrimoniale, iar rezultatul este generat, în întregime sau parţial, de evenimente aleatorii.” Această lege utilizează un sistem puţin diferit de cel al codului civil. Termenul generic, care acoperă o gamă variată de posibilităţi, este cel de „joc de noroc”. Conform art. 3 Tipurile jocurilor de noroc, există trei categorii sau tipuri de joc de noroc: jocuri de şansă, pariuri, jocuri de abilitate (Articolul 3. Tipurile jocurilor de noroc: (1) Jocurile de noroc se clasifică în: a) jocuri de şansă, al căror rezultat este generat în întregime de elemente aleatorii, cînd cifrele întîmplătoare şi combinaţiile lor distribuite egal, de care depinde rezultatul jocului, se determină cu ajutorul cărţilor de joc, ruletei, zarurilor, biletelor de loterie, automatelor de joc sau în alt mod; b) pariuri, al căror rezultat este generat parţial de elemente aleatorii, cînd jucătorul mizează pe caracterul real sau ireal al unui oarecare eveniment, iar organizatorul jocului se obligă să plătească cîştigătorului suma cîştigului; c) jocuri de abilitate, al căror rezultat depinde parţial de abilitatea fizică a jucătorului, iar cîştigul minim nu poate fi mai mic decît miza. (2) În caz de apariţie a litigiului privind tipul jocului de noroc la care poate fi atribuit jocul de noroc în cauză, hotărîrea este în drept să o ia Ministerul Finanţelor), iar când în cadrul unui litigiu există divergenţe privind calificarea tipului jocului de noroc, soluţia, ca expresie a independenţei justiţiei, este în drept să o dea executivul, prin Ministerul Finanţelor. Codul civil utilizează sintagma „jocuri şi pariuri” nefăcând nici o distincţie între ele. Întrebarea care apare este ce relaţie există între dispoziţiile din legea jocurilor de noroc şi cele din prezentul capitol? Dispoziţiile codului civil sunt norma generală, iar dispoziţiile legii enunţate sunt norma specială. Şi doctrina franceză defineşte în mod constant jocul şi pariul ca fiind două contracte foarte asemănătoare între ele prin care două persoane îşi promit sub condiţie un lucru sau o sumă de bani, în aşa fel, încât numai una dintre ele – nedeterminată la momentul încheierii contractului – va deveni creditoare („Le jeu et le pari sont deux contrats fort voisins par lesquels deux personnes se promettent sous condition une chose ou une somme d'argent, de telle sorte qu'une seule d'entre elles - indéterminée au départ - sera finalement créancière.” (Planiol et Ripert, Traité pratique de droit civil français, t. 11, no 1200 ; Beudant et Lerebours-Pigeonnière, Cours de droit civil français, t. 12 bis, no 806) preluat din Jean-Louis Mouralis, Jeu-Pari, Répertoire Civil Dalloz, Octobre 1994, pct. 1). Din această definiţie nu rezultă nici o diferenţă între aceste două contracte. De altfel această problemă a prilejuit în trecut lungi controverse. Chiar dacă interesul era numai unul teoretic, din punct de vedere practic fiind supuse aceluiaşi regim juridic, această controversă este în prezent soluţionată. În cadrul contractului de joc condiţia (modalitate a actului juridic) care afectează promisiunea nu este una pur cazuală (îndeplinirea sau neîndeplinirea căreia depinde numai de hazard), întrucât producerea evenimentului incert depinde într-o măsură mai mare sau mai mică şi de calităţile personale ale cocontractanţilor (îndemânarea lor fizică sau intelectuală). În cazul contractului de pariu condiţia este una pur cazuală: părţile, care au o părere contrară asupra unui subiect oarecare, convin că va câştiga acela a cărui opinie se va adeveri a fi exactă (Aubry et Rau, Droit civil français, t. 6, § 386 ; Colin et Capitant, Traité de droit civil français, t. 2, no 1330 ; Cornu, Vocabulaire juridique Association Henri Capitant, 1987, PUF, Vo Jeu et pari ; Dekkers, Précis de droit civil belge, t. 2, no 1239 ; Planiol et Ripert, t. 11, no 1200 ; Beudant et Lerebours-Pigeonnière, t. 12 bis, no 806 ; Malaurie et Aynès, Droit civil. Les contrats spéciaux, no 970 ; Mouralis, La notion d'aléa et les actes juridiques aléatoires, thèse, Grenoble, 1968, no 110; în Jean-Louis Mouralis, Jeu-Pari, Répertoire Civil Dalloz, Octobre 1994, pct. 2). Luând în considerare aceste diferenţe, au putut fi formulate următoarele definiţii. Jocul este un contract aleatoriu prin care fiecare dintre părţi se obligă să îndeplinească o prestaţie determinată în favoarea celeia dintre ele care va câştiga în competiţia creată într-o formă oarecare şi având la bază îndemânarea fizică sau intelectuală şi hazardul. Pariul este un contract aleatoriu prin care două sau mai multe persoane, care au păreri diferite asupra unui subiect oarecare, convin ca aceea, opinia căreia se va adeveri exactă, va beneficia de o prestaţie determinată din partea celuilalt sau celorlalţi participanţi. Distincţia între joc şi pariu nu este asimilată nici de limbajul comun şi nici de către cel juridic, fiind adesea utilizate unul în locul celuilalt. Astfel, ceea ce se numeşte în mod uzual „joc bursier” nu este altceva decât un pariu asupra evoluţiei cursurilor. Chiar dacă confuzia este regretabilă, consecinţele practice nu sunt câtuşi de puţin devastatoare, întrucât ambele contracte beneficiază de aceeaşi reglementare legală. (c) Revenind la reglementarea jocurilor şi pariurilor în codul civil, trebuie să aducem în evidenţa caracterul eterogen şi „internaţional” al acestor dispoziţii. Toate cele trei articole ale capitolului XXXI au origini diferite. Art. 1375 este traducerea art. 2629 din codul civil Québec, art. 1376 este traducerea (cu adaptări) art. 1063 din codul civil rus, iar art. 1377 este, din câte am reuşit să deducem, o creaţie a legiuitorului moldovean. Acest lucru nu reprezintă ceva grav în sine, ceea ce este mai grav este că a fost „omisă” preluarea dispoziţiilor esenţiale în ceea ce priveşte reglementarea jocurilor şi pariurilor, conţinute atât de art. 2630 C. civ. Québec, cât şi art. 1062 C. civ. rus. Şi mai surprinzător este faptul că în proiectul codului civil al Republicii Moldova la art. 1983 au fost reglementate, cu lux de amănunte, „obligaţiile ce se nasc din jocuri şi pariuri”. Din raţiuni care ne depăşesc, acest articol nu a fost preluat de actualul cod civil, celelalte trei fiind preluate cu modificări neesenţiale. Despre importanţa practică a acestei „omisiuni” vom discuta un pic mai jos. (d) „Contractul privind jocul şi pariul este valabil doar în cazurile expres prevăzute de lege” ne spune legiuitorul în acest alineat (după cum am menţionat, acest articol reprezintă traducerea art. 2629 C. civ. Québec „ Les contrats de jeu et de pari sont valables dans les cas expressément autorisés par la loi. Ils le sont aussi lorsqu'ils portent sur des exercices et des jeux licites qui tiennent à la seule adresse des parties ou à l'exercice de leur corps, à moins que la somme en jeu ne soit excessive, compte tenu des circonstances, ainsi que de l'état et des facultés des parties.”). Remarcăm o diferenţă clară faţă de toate celelalte contracte reglementate în cod. Dacă în cazul lor regula este că sunt valabile (licite) atâta timp cât o dispoziţie legală nu le interzice expres, în cazul jocurilor şi pariurilor situaţia este diametral opusă, acestea din urmă fiind valabile numai dacă o lege specială le prevede. Fără a intra în amănunte, acest lucru se întâmplă din cauza faptului că legiuitorul nu priveşte cu ochi buni aceste contracte, considerându-le imorale. Întrucât nu le poate interzice cu totul, fără a aduce atingeri grave principiului libertăţii contractuale, a fost găsită această soluţie de compromis. 2. (a) Întrucât este puţin probabil ca legiuitorul să poată anticipa şi reglementa expres toate situaţiile posibile în materie de jocuri şi pariuri, în alineatul al doilea este instituită o excepţie. Vor fi considerate valabile, chiar în lipsa unui legi speciale care să le reglementeze, contractele ce vizează jocuri care necesită îndemânări fizice din partea participanţilor (jocuri de abilitate, după cum sunt denumite de legea cu privire la jocurile de noroc) dacă mizele nu vor fi excesive. Trebuie menţionat că şi aceste jocuri vor fi interzise în măsura în care ar constitui obiectul unei activităţi comerciale şi nu s-ar conforma dispoziţiilor legii cu privire la jocurile de noroc (Articolul 4. Jocurile de noroc interzise: „Jocurile de noroc ce nu corespund cerinţelor prezentei legi sînt interzise şi practicarea lor pe teritoriul Republicii Moldova nu se permite.”), textul codului civil vizând numai pariurile sau jocurile sporadice. (b) Am adus deja în discuţie, în câteva rânduri, faptul că aceste contracte au un regim juridic diferit. Diferenţa majoră, care, însă, nu apare în codul nostru civil, se concretizează în două reguli: (1) legea nu conferă câştigătorului posibilitatea de a solicita plata pe calea unei acţiuni în justiţie; (2) cel ce a plătit voluntar datoria rezultată dintr-un asemenea contract nu poate cere restituirea plăţii ca fiind nedatorată. (art. 2630 alin. (1) C. civ. Québec „Lorsque le jeu et le pari ne sont pas expressément autorisés, le gagnant ne peut exiger le paiement de la dette et le perdant ne peut répéter la somme payée”; art. 1062. C. civ. rus. Требования, связанные с организацией игр и пари и участием в них: „Требования граждан и юридических лиц, связанные с организацией игр и пари или с участием в них, не подлежат судебной защите,…”; art. 1636 C. civ. rom. „Legea nu da nici o acţiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare”, art. 1638 C. civ. rom. „Pierzătorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de buna voie, afara numai în cazul când câştigătorul a întrebuinţat dol, înşelăciune sau amăgire”; art. 1983 proiectul codului civil al Republicii Moldova „(1) Cerinţele persoanelor, derivate din organizarea jocurilor sau pariurilor, sau din participarea la ele, nu beneficiază de protecţie judiciară, dacă aceste jocuri sau pariuri nu sunt autorizate de stat, deoarece nu nasc obligaţii juridice. …”) Din punct de vedere tehnic, putem remarca o asemănare cu obligaţia naturală: prestaţia nu poate fi dobândită pe calea unei acţiuni în justiţie, iar odată plătită, nu se poate cere returnarea ei ca fiind nedatorată. Totuşi, aceste două situaţii sunt diferite, obligaţia naturală are la bază o îndatorire morală pe când în cazul jocurilor şi pariurilor din cauza imoralităţii se refuză acţiunea în justiţie. Nu numai fundamentul moral sau imoral al acestor situaţii le diferenţiază ci şi tratamentul juridic. Obligaţiilor naturale le sunt aplicate normele cu privire la obligaţii „dacă din litera sau spiritul legii nu rezultă că anumite reguli nu sunt aplicabile obligaţiilor pentru care nu se poate cere executare silită” şi ele pot fi novate într-o obligaţie civilă perfectă (art. 517 Obligaţia naturală, alin. (3) şi (4)), în timp ce datoriile rezultate din jocuri şi pariuri nu pot fi convertite de părţi în obligaţii civile, nu pot fi garantate şi nu pot servi drept cauză a unei obligaţii (cum ar fi a unui împrumut între o parte şi un terţ pentru asigurarea mizei). Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o dispoziţie similară celor prezentate mai sus. Pe cale de consecinţă, în dreptul civil moldovenesc contractul de joc sau pariu se prezintă, din punctul acesta de vedere ca oricare alt contract, adică este înzestrat cu acţiune în justiţie pentru realizarea drepturilor şi obligaţiilor corelative ce decurg din el. Unica diferenţă faţă de celelalte contracte o reprezintă necesitatea prevederii printr-o lege specială a valabilităţii lui. Atunci, întrebarea care se naşte este de ce legiuitorul îl separă de celelalte contracte şi îl marginalizează, plasându-l undeva între actul juridic unilateral şi faptele licite?
Yüklə 9,86 Mb. Dostları ilə paylaş:
|