Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1370. Imprescriptibilitatea cererii de desfiintare a comunitatii

Cererea de desfiintare a comunitatii nu este supusa prescriptiei.
I. Scopul normei

Art. 1370 are drept scop evitarea imposibilităţii de a cere desfiinţarea comunităţii asupra unui bun comun din cauza prescripţiei extinctive a dreptului de a cere desfiinţarea.

II. Domeniul de aplicare

1. Domeniul general. a) Art. 1370 se aplică atât asupra dreptului de a cere desfiinţarea comunităţii reglementat în art. 1363 cât şi asupra cererii de a cere desfiinţarea într-un anumit mod prevăzut în art. 1364 – 1366.

b) Deşi legea nu o prevede expres, art. 1370 se aplică şi asupra cererii de împărţire a fructelor garantate de art. 1357 alin. 1., aceasta rezultând din înseşi natura dreptului la fructe. Dreptul de a cere împărţirea fructelor există nu doar la un moment anumit, ci pentru toată perioada existenţei comunităţii: atâta timp cât bunul comun este apt de a produce fructe (chiar dacă doar sporadic sau la sfârşitul comunităţii) fiecare copărtaş are dreptul de a le culege proporţional cotei sale părţi din comunitate.

2. Existenţa unor convenţii. a) În cazul în care părţile au convenit prin acord desfiinţarea comunităţii într-un anumit mod (de ex. prin vânzarea bunului), dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii în modul convenit se prescrie conform regulilor generale (art. 267 urm.). Dacă, după expirarea termenului de prescripţie extinctivă, unul din copărtaşi refuză executarea desfiinţării comunităţii în modul convenit, bazându-se pe prescripţia extinctivă a cererii de desfiinţare, comunitatea asupra bunului nu va deveni perpetuă, ci se va reveni (de la regimul stabilit în convenţia încheiată) la regimul general prevăzut de dispoziţiile art. 1363, 1364 – 1365.

b) Dacă copărtaşii leagă prin convenţie dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii (într-un anumit mod) de o condiţie sau termen, neîndeplinirea acesteia sau expirarea termenului impune revenirea la regimul general al art. 1363, 1364 – 1365, dacă convenţia nu prevede altfel.

c) Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care copărtaşii au încheiat o convenţie privind împărţirea fructelor prin care se derogă de la art. 1357 alin. 1.

3. Deosebiri. Cererile imprescriptibile extinctiv reglementate la art. 1370 nu se vor confunda cu cele prescriptibilile extinctiv rezultând din raporturile de comunitate între copărtaşi, ca de ex. cele reieşind din art. 1362, 1368 sau 1369. Asemenea cereri se prescriu conform regulilor generale (art. 267 urm.) sau speciale (de ex. art. 785 pentru acţiunile privind viciile bunului în cazul art. 1369).

Capitolul XXX

Promisiunea publică de recompensă

Observaţii preliminare.

Printre actele juridice unilaterale se numără şi promisiunea publică de recompensă, instituţie introdusă în legislaţia Republicii Moldova odată cu adoptarea noului Cod civil. Cu toate că Codul civil din 1964 conţinea un capitol întitulat „Obligaţii ce se nasc din promisiunea publică de a acorda o recompensă”, acesta nu se referea decît la raporturile ce apăreau în urma anunţării de către „o organizaţie de stat, cooperatistă sau o altă organizaţie obştească” a unui concurs. În lupta cu veniturile provenite din alte surse decît munca, sistemul juridic sovietic a considerat instituţia promisiunii publice de recompensă, în sensul său general-cunoscut, drept fenomen puţin compatibil cu principiile „convieţuirii socialiste” şi a redus scopul acesteia la concursul anunţat de o organizaţie de stat sau obştească. Totuşi, raporturi legate de promisiunea publică de recompensă au existat şi în perioada amintită, de aceea doctrina şi practica judiciară au fost nevoite să le trateze în baza normelor generale cu privire la actul juridic şi la obligaţii.

Articolul 1371. Obligaţia de a acorda recompensă
(1) Persoana care a făcut promisiune publică de acordare a unei recompense pentru săvîrşirea într-un anumit termen a unei acţiuni licite, indicate în anunţ, este obligată să acorde recompensa oricărei persoane care a săvîrşit acţiunea în condiţiile stipulate, chiar dacă această persoană a acţionat fără a ţine cont de promisiunea publică de recompensă.

(2) Obligaţia de a acorda recompensă apare în cazul în care persoana care a făcut promisiunea de recompensă poate fi stabilită în mod cert. Persoana care doreşte să săvîrşească acţiunea în schimbul recompensei promise este în drept să ceară confirmarea în scris a promisiunii, în caz contrar suportînd riscul constatării faptului că autorul promisiunii nu este persoana indicată în anunţ.

(3) În cazul în care în promisiunea publică de recompensă nu este indicată mărimea recompensei, aceasta se stabileşte de comun acord cu promitentul, iar în caz de litigiu, de instanţa de judecată.

(4) În cazul în care anunţul de recompensă nu stabileşte sau din caracterul acţiunii indicate nu reiese altfel, corespunderea acţiunii săvîrşite condiţiilor expuse în anunţ se stabileşte de persoana care a promis recompensa, iar în caz de litigiu, de instanţa de judecată.
(1) Promisiunea publică de recompensă este adresarea unui cerc nedeterminat de persoane, prin care promitentul se obligă să transmită un interes patrimonial (recompensă) oricărei persoane ce va realiza un rezultat expres stipulat. Cu toate că promisiunea publică de recompensă nu constituie o ofertă, identificarea esenţei şi caracteristicilor acestui concept poate fi facilitată aplicînd, prin analogie, reglementările ce se referă la oferta publică ce conţine o manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare (vezi art. 681 (3)). Totuşi, dacă oferta, fiind acceptată, duce la constituirea unui raport contractual, relaţiile ce rezultă din promisiunea publică de recompensă nu sînt de natură contractuală. Contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane, iar în cadrul relaţiilor ce se nasc din promisiunea publică de recompensă dreptul la recompensă este recunoscut chiar şi persoanei care a săvîrşit acţiunea în condiţiile stipulate fără a ţine cont de promisiune (de exemplu, pentru simplul motiv că nu ştia despre existenţa sau condiţiile acesteia), ceea ce exclude acordul dintre voinţa promitentului şi cea a persoanei care a atins rezultatul stipulat.

Promisiunea publică de recompensă este un act juridic unilateral, căruia i se aplică în modul corespunzător dispoziţiile privind obligaţiile şi contractele, dacă aceasta nu contravine esenţei actului juridic respectiv (vezi art. 196 (1) şi (2)). Ca si orice act juridic, pentru a fi valabilă şi a da naştere unor drepturi şi obligaţii, promisiunea publică de recompensă trebuie să întrunească careva condiţii. Astfel, promisiunea trebuie să provină de la o persoană cu discernămînt, să fie exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice şi să nu fie viciată. În afară de aceasta, promisiunea publică de recompensă trebuie să corespundă următoarelor cerinţe definitorii:

1. 
   ea trebuie să fie adresată unui cerc nedeterminat de persoane. Dacă promisiunea de recompensă este adresată unui cerc limitat de persoane (identificate expres sau într-un alt mod), aceasta va fi tratată, în dependenţă de caz, ca o simplă ofertă de a contracta sau ca o chemare la ofertă;
   
2. 
   recompensa se stabileşte pentru săvîrşirea unei acţiuni licite. Pentru a aprecia corect caracterul licit al acţiunii vizate de promisiune publică de recompensă, se va face referire la art. 207 (3), în conformitate cu care se consideră ilicită orice acţiune ce contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri (vezi şi art. 220);
   
3. 
   promisiunea trebuie să ofere posibilitatea de identificare certă a promitentului (vezi comentariul la alin. (2)).
   

În conformitate cu art. 196 (1), promisiunea publică de recompensă nu constituie obligaţii pentru terţi, de aceea săvîrşirea acţiunii indicate în promisiune este dreptul şi nu obligaţia celor care răspund la anunţul despre recompensă. Promitentul nu este îndreptăţit să ceară cuiva executarea acţiunii indicate în promisiune, cu excepţia cazurilor în care acţiunea dată urmează a fi săvîrşită în temeiul altor norme ale Codului civil, de exemplu în temeiul art. 324 „Bunul găsit” sau art. 327 „Comoara”. Doar odată cu intervenirea unei sau mai multor persoane cu acţiuni de răspuns la promisiunea publică şi cu cererea de a li se transmite recompensa, promitentul dobîndeşte dreptul de a pretinde executarea corespunzătoare a acţiunii pentru care a promis recompensa. Totodată, nici obligaţiile promitentului nu se nasc decît odată cu executarea corespunzătoare (vezi comentariul la alin. (4)) de către terţ a acţiunii stipulate şi înaintarea cererii de plată a recompensei.

Nu vor fi îndreptăţite de a primi recompensa promisă persoanele care vor săvîrşi acţiunea indicată în cadrul exercitării obligaţiilor de serviciu, conform statutului profesional (poliţiştii, medicii, salvatorii etc.), cu excepţia liber-profesioniştilor, activitatea cărora presupune angajarea benevolă la eforturi de muncă, cheltuieli materiale şi expunerea la riscuri în vederea efectuării acţiunilor ce dau dreptul la obţinerea recompensei (detectivi, salvatori particulari etc.).

(2) Cu toate că alin. (2) nu se referă în mod direct la condiţiile de formă ale promisiunii publice de recompensă, anume acest aspect persistă în reglementările ce le conţine. Codul nu prevede expres careva condiţii de forma pentru valabilitatea promisiunii publice de recompensă, de aceea se vor aplica dispoziţiile art. 208 şi 209 (1). Ca şi în cazul altor acte juridice pentru care legea nu stabileşte formă scrisă sau autentică, promisiunea publică de recompensă poate fi efectuată verbal sau în orice altă formă, de exemplu sub forma unui anunţ pe un panou de anunţuri, în ziar, sau la radio etc. Esenţial este ca forma aleasă de promitent să permită considerarea promisiunii ca fiind adresată unui cerc nedeterminat de persoane. Chiar dacă promisiunea publică de recompensă a fost făcută în aşa mod încît a fost direct accesibilă unui cerc limitat de persoane (anunţ verbal faţă de persoanele prezente), dar esenţa promisiunii denotă faptul că promitentul va transmite recompensa oricărei persoane care va săvîrşi acţiunea stipulată, promisiunea va fi considerată ca fiind adresată unui cerc nedeterminat de persoane.

Avînd în vedere cerinţele liberale înaintate faţă de forma promisiunii publice de recompensă, legiuitorul accentuează necesitatea existenţei unei certitudini în ceea ce priveşte identitatea promitentului, şi stabileşte dreptul persoanei care doreşte să săvîrşească acţiunea în schimbul recompensei promise de a cere confirmarea în scris a promisiunii. Din punct de vedere juridico-formal, prevederile ce se conţin la alin. (2) nu erau necesare, deoarece regulile pe care ele le constituie pot fi deduse din normele generale cu privire la actul juridic şi obligaţii. Totuşi, reieşind din problemele pe care le-a demonstrat practica aplicării normelor cu privire la promisiunea publică de recompensă şi, în special, necesitatea protecţiei persoanelor care răspund la anunţul despre recompensă, s-a purces la înserarea în Cod a unor dispoziţii care prezintă mai mult un caracter de avertizare-recomandare.

Dacă una sau mai multe persoane săvîrşesc acţiunea indicată în promisiunea de recompensă, dar ulterior se constată că persoana care a făcut promisiunea nu poate fi identificată cu certitudine (în anunţ nu sînt indicate datele promitentului, persoana indicată neagă efectuarea promisiunii şi nu pot fi prezentate probe contrare, promisiunea a fost făcută în numele altei persoane fără împuterniciri etc.), se va constata inexistenţa raportului obligaţional din cauza imposibilităţii identificării debitorului, ceea ce va duce la imposibilitatea acordării recompensei urmărite sau compensării cheltuielilor persoanelor care au săvîrşit acţiunea indicată (cu excepţia cazurilor în care compensarea poate fi pretinsă în baza altor temeiuri juridice, precum ar fi îmbogăţirea fără justă cauză). Drept remediu, pentru evitarea unor astfel de situaţii, poate servi solicitarea unei confirmări scrise a promisiunii de recompensă din partea promitentului, sau confirmarea împuternicirilor în cazul în care promisiunea a fost făcută în numele altei persoane. Solicitarea confirmării scrise este dreptul şi nu obligaţia persoanelor ce intenţionează să săvîrşească acţiunea indicată în promisiune, iar promitentul (mandatarul) este obligat să elibereze o astfel de confirmare, deoarece aceasta nu creează ci doar confirmă intenţia de aşi asuma o obligaţie.

(3) Recompensa promisă trebuie să constituie o sumă de bani sau un alt drept patrimonial (transmiterea unui bun în proprietate sau în folosinţă etc.) şi nu poate lua forma unei încurajări morale.

Recompensa nu poate fi tratată ca o simplă compensare a cheltuielilor suportate de persoana care a executat condiţia stipulată şi nici ca o contraprestaţie în cadrul unui contract sinalagmatic, în sensul art. 677. Ea este mai degrabă comparabilă cu un premiu, din care cauză, în mod normal, recompensa trebuie să fie mai mare decît o plată obişnuită pentru acţiuni similare celor care au fost întreprinse în vederea executării condiţiei stipulate în promisiunea publică de recompensă, dar săvîrşite cu altă ocazie (de exemplu - în temeiul unui contract). Totuşi, dacă promisiunea publică de recompensă indică cert mărimea (valoarea) acesteia din urmă, promitentul nu va putea fi obligat la plata unei recompense mai mari.

Promisiunea publică de recompensă poate să nu stabilească mărimea recompensei, esenţial este ca anunţul să indice intenţia promitentului de a plăti o atare recompensă. În asemenea cazuri, mărimea recompensei urmează să fie determinată de părţi, iar dacă acestea nu ajung la un numitor comun, de instanţa de judecată. La stabilirea mărimii recompensei instanţa de judecată se va conduce de considerentele expuse mai sus, iar în prezenţa unor circumstanţe speciale, va putea aplica normele C.C. care stabilesc mărimea recompensei pentru unele acţiuni (vezi art. 326 (2), 327 (3)).

Dacă persoana îndreptăţită să primească recompensa în întregime sau în parte refuză să o accepte, obligaţia promitentului de a plăti recompensa se stinge în întregime sau în partea datorată persoanei respective.

(4) Promitentul va fi obligat la plata recompensei doar în cazul în care rezultatul atins de persoana care pretinde recompensa:

1. 
   corespunde întocmai condiţiilor stipulate şi;
   
2. 
   a fost realizat la locul şi în termenul stabilit.
   

Corespunderea rezultatului (acţiunii efectuate) condiţiilor stipulate în promisiunea publică de recompensă se va aprecia în conformitate cu normele privind executarea obligaţiilor (art. 572-601), în măsura în care acestea nu contravin esenţei raporturilor generate de promisiunea publică de recompensă. Dacă anunţul despre recompensă nu stabileşte termenul pentru săvîrşirea acţiuni indicate, se va aplica prin analogie regula cu privire la acceptarea ofertei fără termen (vezi art. 688 (2)). În aşa fel, acţiunea stipulată în promisiunea publică de recompensă poate fi efectuată doar pînă în momentul în care promitentul se poate aştepta în mod normal, avînd în vedere toate circumstanţele situaţiei, la parvenirea răspunsului sau, cu alte cuvinte, acţiunea trebuie să fie efectuată într-un termen rezonabil.

Mai ales în cazurile în care anunţul despre recompensă este făcut de autorităţi sau instituţii publice, cînd acesta se referă la acţiuni complexe, costisitoare sau oferă recompense generoase, promitentul poate să stabilească persoana (organul) care va fi împuternicită să aprecieze corespunderea acţiunii executate condiţiilor expuse în anunţ. De asemenea, înseşi caracterul acţiunii indicate în promisiunea publică de recompensă poate să presupună că aprecierea corespunderii acţiunii respective condiţiilor expuse în anunţ poate fi efectuată doar de un terţ. Drept exemplu poate servi promisiunea recompensei pentru comunicarea informaţiilor ce vor duce la identificarea şi reţinerea autorului unei infracţiuni. Într-o atare situaţie doar sentinţa rămasă definitivă a instanţei de judecată poate constata corespunderea acţiunii săvîrşite condiţiilor stipulate în anunţ (persoana identificată şi reţinută datorită informaţiilor oferite a fost recunoscută autor al infracţiunii). Dacă anunţul despre recompensă nu conţine astfel de menţiuni şi din caracterul acţiunii indicate nu reiese altfel, corespunderea acţiunii săvîrşite condiţiilor expuse în anunţ se stabileşte de persoana care a promis recompensa.

Atunci cînd nu este de acord cu aprecierea corespunderii rezultatului realizat condiţiilor stipulate în promisiunea publică de recompensă, persoana ce a săvîrşit acţiunea se poate adresa instanţei de judecată pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale (cu excepţia cazului în care un act judecătoresc rămas definitiv serveşte drept temei pentru aprecierea corespunderii rezultatului realizat condiţiilor stipulate). Instanţa de judecată va fi îndreptăţită să judece corectitudinea aprecierii efectuate de persoana împuternicită şi, dacă va considera necesar, să dea o nouă apreciere corespunderii rezultatului realizat condiţiilor stipulate în promisiunea publică de recompensă.

Dacă termenul de transmitere de către promitent a recompensei celui ce a săvîrşit acţiunea stipulată în modul corespunzător nu este indicat în promisiune, recompensa va fi plătită în decurs de 7 zile din momentul în care persoana îndreptăţită a cerut plata (vezi art. 575 (1)).

Articolul 1372. Distribuirea recompensei
(1) În cazul în care acţiunea indicată în anunţ este săvîrşită de mai multe persoane, dreptul la recompensă îl are persoana care a săvîrşit prima acţiunea.

(2) În cazul în care acţiunea indicată în anunţ este săvîrşită de mai multe persoane şi este imposibil să se determine care dintre ele a săvîrşit prima acţiunea, precum şi în cazul în care acţiunea este săvîrşită concomitent de mai multe persoane, recompensa se împarte între aceste persoane în părţi egale sau în modul stabilit de comunul lor acord. Dacă recompensa este indivizibilă sau dacă, în conformitate cu condiţiile anunţului, ea trebuie plătită unei singure persoane, aceasta se alege prin tragere la sorţi.

(3) În cazul contribuţiei mai multor persoane la săvîrşirea acţiunii pentru care este promisă recompensa, aceasta se împarte lor de către promitent în funcţie de gradul de participare a fiecăreia la atingerea scopului, iar în caz de litigiu, recompensa se împarte de către instanţa de judecată.
(1) Dacă acţiunea indicată în promisiunea publică de recompensă este de aşa natură încît poate fi efectuată concomitent sau succesiv de mai multe persoane, anunţul poate să ofere recompensa în întregul volum tuturor persoanelor care vor săvîrşi acţiunea în condiţiile stipulate. Dacă promisiunea nu conţine un astfel de angajament, iar acţiunea indicată în anunţ este totuşi săvîrşită de mai multe persoane, va fi necesară soluţionarea chestiunii privind identificarea persoanei îndreptăţite să primească recompensa sau privind distribuirea recompensei între mai multe persoane îndreptăţite.

Regula generală îndreptăţeşte persoana care a săvîrşit prima acţiunea indicată în anunţ de a primi întreaga recompensă. În majoritatea cazurilor săvîrşirea acţiunii indicate în anunţ şi solicitarea recompensei se petrec concomitent sau la intervale de timp scurte, astfel încît nu apar probleme cu stabilirea persoanei îndreptăţite de a primi recompensa. Totuşi, pot exista şi cazuri cînd săvîrşirea acţiunii indicate în anunţ şi solicitarea recompensei sînt despărţite în timp, iar între acestea a intervenit o acţiune corespunzătoare condiţiilor stipulate în anunţ şi solicitarea recompensei din partea unei alte persoane. Trebuie să accentuăm că norma art. 1372 (1) face referinţă anume la acţiunea indicată în anunţ şi nu la acţiunea de solicitare a recompensei, din care cauză persoana care a săvîrşit prima acţiunea respectivă va fi îndreptăţită de a primi recompensa, indiferent de faptul dacă tot ea a solicitat prima plata recompensei. Această circumstanţă impune promitentului o obligaţie de prudenţă şi diligenţă, pentru a evita plata nedatorată şi riscurile legate de aceasta. Amintindu-ne că dreptul la recompensă îl are şi persoana care a săvîrşit acţiunea în condiţiile stipulate fără a ţine cont de promisiunea publică de recompensă, promitentul diligent şi cu bună credinţă va informa persoana respectivă despre promisiunea sa şi despre dreptul acesteia de a pretinde recompensa. În legătură cu problema probaţiunii, considerăm că, pînă la proba contrarie, persoana care a solicitat prima plata recompensei urmează a fi considerată şi prima care a efectuat acţiunea.

Dacă acţiunea indicată în anunţ a fost săvîrşită de mai multe persoane, pentru stabilirea persoanei îndreptăţite de a primi recompensa va avea importanţă doar prioritatea acţiunii şi conformitatea acesteia condiţiilor stipulate în promisiunea publică de recompensă (spre deosebire de condiţiile de atribuire a premiului în cazul concursului (vezi art. 1373 (3)), nu se va aprecia cea mai bună performanţă).

(2) Determinarea priorităţii acţiunii uneia dintre persoanele care au efectuat acţiuni similare la intervale de timp nu prea mari pare a fi una dintre cele mai complicate sarcini pentru stabilirea persoanei îndreptăţite de a primi recompensa. Chiar dacă se admit toate mijloacele de probă posibile pentru aprecierea acestei priorităţi (depoziţiile martorilor, înregistrări, înscrisuri etc.), de multe ori se va dovedi imposibil de a stabili care dintre două sau mai multe persoane a săvîrşit prima acţiunea indicată în anunţ. În astfel de cazuri, precum şi în situaţia în care se va dovedi că acţiunea a fost săvîrşită concomitent de mai multe persoane, recompensa se împarte între persoanele respective în părţi egale sau, în temeiul principiului libertăţii contractuale, în alt mod, stabilit de comunul lor acord. Dacă recompensa este indivizibilă sau dacă, în conformitate cu condiţiile anunţului, ea trebuie plătită unei singure persoane, aceasta se stabileşte prin tragere la sorţi. Părţile urmează să se asigure că modalitatea de tragere la sorţi şi condiţiile de efectuare a acesteia nu vor compromite credibilitatea rezultatelor (tragerea la sorţi să se efectueze în prezenţa tuturor persoanelor interesate, a unor martori cu un bun nume sau chiar a notarului sau judecătorului etc.).

(3) Dacă la săvîrşirea acţiunii pentru care este promisă recompensa au contribuit prin efortul comun mai multe persoane, recompensa se va împărţi între acestea de către promitent în funcţie de gradul de participare a fiecăreia la atingerea scopului. Dacă se va dovedi imposibilă aprecierea contribuţiei fiecărei persoane implicate la săvîrşirea acţiunii, se va considera că acestea au contribuit în egală măsură. În caz de litigiu (fie că părţile nu sînt de acord cu aprecierea contribuţiei fiecăruia la efectuarea acţiunii, fie că nu consideră echitabilă modalitatea de împărţire a recompensei etc.), recompensa se împarte de către instanţa de judecată, în baza aceluiaşi principiu al proporţionalităţii faţă de contribuţia prestată. Dacă recompensa este indivizibilă sau dacă, în conformitate cu condiţiile anunţului, ea trebuie transmisă unei singure persoane, considerăm că va fi corect să se aplice prin analogie normele cu privire la împărţirea bunului indivizibil proprietate comună pe cote-părţi (vezi art. 361) şi nu tragerea la sorţi, prevăzută pentru situaţia reglementată la alineatul precedent.


Articolul 1373. Concursul
(1) Anunţul public de acordare a recompensei sub formă de premiu pentru cea mai bună executare a unei lucrări este valabil numai în cazul în care stabileşte termenul de executare a lucrării.

(2) Modificarea condiţiilor concursului în defavoarea concurenţilor este inadmisibilă.