Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1413. Răspunderea în cazul căderii sau scurgerii din construcţie.
Dacă prejudiciul s-a produs prin faptul că din construcţie a căzut ori a scurs ceva, răspunde persoana care are construcţia în posesiune. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a produs prin forţă majoră ori din vina celui prejudiciat.
1. Domeniul de aplicare a răspunderii consacrate în această normă este diferit de cel stabilit în art. 1412 Cod civil. Specific este faptul că prejudiciul se repară potrivit acestui articol atunci cînd s-a produs prin căderea unui obiect din construcţie sau scurgerea a ceva, de regulă, lichid.

2. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau scurgerea din construcţie revine posesorului construcţiei. Posesor al construcţiei este proprietarul, alt titular al unui drept real, precum şi detentorul precar (chiriaşul, locatarul etc.).

3. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau scurgerea din construcţie este o răspundere obiectivă, angajîndu-se indiferent de vinovăţia posesorului construcţiei. Posesorul nu poate înlătura răspunderea dovedind că a luat toate măsurile pentru evitarea căderii sau scurgerii din construcţie. Posesorul se poate exonera de răspundere probînd existenţa unor cauze străine care a dus la cauzarea prejudiciului, şi anume: forţa majoră sau vina persoanei prejudiciate.

Articolul 1414. Răspunderea pentru dauna cauzată în comun.
(1) Dacă dauna a fost cauzată în comun de mai multe persoane, acestea poartă răspundere solidară.

(2) Poartă răspundere solidară nu doar autorul faptei cauzatoare de prejudicii, ci şi cel care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma daunei cauzate altuia.

(3) Dacă este imposibil să se determine cotele despăgubirilor datorate de debitorii solidari conform alin. (1) şi (2), ei vor fi răspunzători în cote egale.
1. Cauzarea daunei în comun generează, în virtutea legii, răspunderea solidară a coautorilor. Această împrejurare îi face pe coautori codebitori în cadrul obligaţiei solidare pasive de reparare a prejudiciului. Prin obligaţie solidară pasivă înţelegem acea obligaţie cu mai mulţi debitori, la care creditorul este îndreptăţit să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestaţiei (repararea daunei) care formează obiectul obligaţiei. Obligaţia solidară pasivă a coautorilor care au cauzat o daună în comun este numită răspundere solidară.

2. Caracterul solidar al răspunderii delictuale este condiţionat de două împrejurări: a) cauzarea daunei prin fapta comună a coautorilor; b) caracterul indivizibil al rezultatului dăunător. Aceste două noţiuni se caracterizează reciproc, deoarece de cele mai dese ori rezultatul dăunător indivizibil apare ca urmare a faptei comune a coautorilor. În cazurile expres prevăzute de lege răspunderea solidară se angajează în lipsa faptei comune a coautorilor, de exemplu în cazul producerii răspunderii solidare a posesorului legal şi-a posesorului ilegal al izvorului de pericol sporit.

Nu va fi angajată răspunderea solidară a părinţilor, tutorilor sau curatorilor şi-a altor persoane pentru prejudiciul cauzat de minori sau persoane incapabile, deoarece răspunderea solidară se angajează numai atunci cînd prejudiciul a fost cauzat prin fapta comună a coautorilor, ci nu prin cea a persoanelor obligate, potrivit legii, să repare prejudiciul.

3. Poartă răspundere nu doar autorul faptei ilicite, ci şi instigatorul sau susţinătorul lui. Instigator este persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvîrşească o faptă ilicită. Susţinător este persoana care contribuie la cauzarea prejudiciului prin sfaturi, indicaţii, consultaţii, furnizarea de informaţii etc. Persoana care în mod conştient a beneficiat de un folos în urma daunei cauzate altuia va răspunde de rînd cu autorul. Cuantumul din despăgubire ce va reveni acestor persoane va fi mai mic decît cel ce revine autorului faptei prejudiciabile, deoarece fapta lor nu este cauza apariţiei prejudiciului, ci numai o condiţie care a contribuit la producerea lui.

4. Răspunderea solidară are ca efect obligaţia fiecărui debitor de a repara prejudiciul în întregime. Fiecare coautor al faptei ilicite poate fi chemat în judecată pentru a repara integral prejudiciul, care constituie obiectul obligaţiei delictuale. Persoana vătămată poate cere repararea prejudiciului de la acel debitor, pe care l-a ales. Repararea integrală a prejudiciului de către un debitor îi eliberează de răspundere solidară pe ceilalţi debitori.

5. În situaţia în care, reieşind din împrejurările cazului, se poate de stabilit cu certitudine în ce măsură fiecare coautor a contribuit la cauzarea daunei (în acest caz rezultatului dăunător nu este indivizibil) prin fapta sa şi ţinînd cont de gradul de vinovăţie, fiecare din ei va repara o cotă-parte din prejudiciu. Dacă rezultatul dăunător este indivizibil, debitorii solidari vor repara prejudiciul în cote egale.

Articolul 1415. Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudiciul.
(1) Persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Statul, în cazul reparării prejudiciului în temeiul art. 1405, are dreptul de regres faţă de persoana cu funcţie de răspundere din organele de cercetare penală, de anchetă preliminară, procuratură sau instanţă judecătorească dacă vinovăţia lor este constatată prin sentinţă judecătorească.

(3) Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile prevăzute la art. 1406-1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva acestora.
1. Persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană dobîndeşte dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia. Prin această acţiune titularii acţiunii de regres cere autorului prejudiciului restituirea despăgubirii plătite persoanei vătămate. Asemenea acţiune poate fi exercitată de comitent împotriva prepusului său, de către un codebitor, care a reparat integral dauna, împotriva celorlalţi debitori în cazul răspunderii solidare.

În cazurile expres prevăzute de lege despăgubirea plătită persoanei vătămate nu se restituie integral prin intermediul acţiunii de regres. Astfel, salariaţii care au cauzat prejudiciul în exerciţiul funcţiilor încredinţate, în calitate de prepuşi ai angajatorilor, vor răspunde în ordine de regres faţă de comitentul său potrivit prevederilor legislaţiei muncii, care în anumite cazuri limitează răspunderea.

2. Dreptul de a înainta acţiune de regres apare din momentul în care persoana responsabilă de cauzarea prejudiciul a plătit integral despăgubirea persoanei vătămate. Din acest moment începe a curge şi termenul de prescripţie a acţiunii de regres. Instanţa de judecată nu are dreptul să admită acţiunea de regres dacă la momentul adoptării hotărîrii reclamantul nu a plătit despăgubire persoanei vătămate.

3. Alin. 2 al acestui articol conţine un caz particular, derogator de la regulile generale cu privire la apariţia şi exercitarea acţiunii de regres împotriva autorului prejudiciului. Aceste reglementări speciale au fost instituite ţinînd cont de faptul că răspunderea persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul organelor de anchetă şi judecată pentru erorile judiciare şi de anchetă este admisă, prin excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege. În consecinţă, statul, prin intermediul Ministerului Finanţelor, poate exercita acţiune de regres împotriva persoanei cu funcţie de răspundere vinovată din cadrul organelor de anchetă şi judecată numai atunci cînd vinovăţia ei a fost constatată prin sentinţă penală definitivă.

4. Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile prevăzute la art. 1406-1408 nu dobîndesc dreptul de a exercita acţiune de regres împotriva minorilor sau persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu, deoarece răspunderea potrivit art. 1406-1408 se angajează numai în prezenţa vinovăţiei persoanelor obligate să repare prejudiciul.

Articolul 1416.Modul de reparare a prejudiciului.
(1) Instanţa de judecată stabileşte felul despăgubirii în funcţie de circumstanţe. Ea va lua hotărîre diferită de cererea păgubitului numai din motive întemeiate.

(2) Instanţa de judecată, adoptînd hotărîre cu privire la reparaţia prejudiciului, obligă autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să repare integral prin echivalent bănesc prejudiciul cauzat.

(3) Instanţa de judecată stabileşte cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc în funcţie de întinderea prejudiciului la data pronunţării hotărîrii. Persoana vătămată poate cere despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul care a apărut după pronunţarea acestei hotărîri.

(4) Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se face prin încasarea unei sume globale în folosul persoanei vătămate sau prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în care se stabileşte o redevenţă, debitorul poate fi obligat la depunerea unei garanţii.
1. Norma respectivă conţine reguli cu privire la stabilirea întinderii reparaţiei şi modalităţile acesteia, atunci cînd este vorba despre prejudiciul patrimonial cauzat patrimoniului persoanei. Regulile respective urmează a fi aplicate de către instanţa de judecată atunci cînd părţile nu au realizat un acord cu privire la întinderea despăgubirii şi modalitatea de plată. Nimic nu împiedică părţile să stabilească prin acord comun cuantumul despăgubirii şi modalitatea de plată a acesteia.

2. Stabilind întinderea reparaţiei instanţa trebuie să ţină cont de principiul reparării integrale a prejudiciului. Astfel, autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai dauna reală, dar şi beneficiul nerealizat de persoana vătămată. La stabilirea întinderii despăgubirii nu trebuie să se ia în consideraţie, de regulă, nici starea materială a autorului prejudiciului, nici starea materială a persoanei vătămate.

3. Prejudiciul se repară în natură sau prin echivalent bănesc. Repararea în natură se poate face prin diferite modalităţi şi procedee, cum ar fi: restituirea bunurilor sustrase, înlocuirea bunurilor distruse cu altele de acelaşi gen şi calitate, repararea bunului etc. Modalitatea de reparare a prejudiciului este aleasă de către instanţa de judecată în funcţie de circumstanţe şi de opţiunea persoanei vătămate. În cazul în care instanţa de judecată stabileşte o altă modalitate de reparare a daunei decît cea indicată în cererea reclamantului, ea trebuie să motiveze acest fapt.

4. În cazul în care repararea prejudiciului se face prin echivalent bănesc, despăgubirea trebuie stabilită nu prin apreciere, ci în raport cu prejudiciul suferit de persoana vătămată. Cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc trebuie stabilit în raport cu valoarea daunei la data pronunţării hotărîrii judecătoreşti, deoarece numai astfel se asigură persoanei vătămate posibilitatea de a-şi restabili, la preţul zilei, situaţia patrimonială pe care o avea înainte de prejudiciere. Din momentul pronunţării hotărîrii rămasă definitivă, persoana responsabilă datorează şi dobînzi aferente sumei stabilite ca despăgubire (art. 619 Cod civil), pînă la plata ei.

Dacă după acordarea despăgubirilor prin hotărîre judecătorească definitivă se face dovada unui nou prejudiciu, avînd drept cauză aceeaşi faptă ilicită, se pot obţine despăgubiri suplimentare, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărîrii pronunţate anterior. Această posibilitate poate fi exercitată atît în cazul în care despăgubirile au fost acordate sub forma unei sume globale, cît şi în acela în care au fost acordate sub forma unor prestaţii periodice.

5. Repararea prin echivalent bănesc se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale, fie prin stabilirea unor prestaţii periodice succesive (redevenţă). În materia prejudiciului patrimonial cauzat patrimoniului persoanei credem că stabilirea reparaţiei sub forma redevenţei va tergiversa repararea promptă a prejudiciului, urmînd a fi exclusă.

Articolul 1417. Luarea în consideraţie, la determinarea cuantumului despăgubirii, a vinovăţiei persoanei vinovate.
(1) Prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se repară.

(2) Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei vătămate.

(3) Culpa gravă a persoanei vătămate nu constituie temei de reducere a despăgubirii în cazurile prevăzute la art. 1405 şi nici în cazurile în care prejudiciul a fost cauzat unui minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau a unei persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu.
1. Norma în cauză stabileşte cazurile în care fapta persoanei vătămate exclude integral sau parţial răspunderea autorului prejudiciului. Intenţia persoanei vătămate duce la exonerarea totală de răspundere civilă.

2. În cazul în care persoana vătămată prin culpa sa gravă a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, instanţa de judecată va reduce despăgubirea potrivit gradului de vinovăţie a persoanei vătămate. Norma respectivă operează cu noţiunea „culpa gravă”, însă nu dă o definiţie acesteia. În încercarea de a defini culpa gravă trebuie să apelăm la un criteriu obiectiv – împrejurările concrete ale cazului ce nu depind de calităţile autorului – şi altul subiectiv, care se referă la personalitatea autorului prejudiciului. Aplicînd aceste criterii putem afirma că în cazul culpei grave se încalcă cerinţele obişnuite, elementare pe care nu le-ar fi încălcat nici cel mai mărginit, reieşind din împrejurările concrete ale cazului.

3. Culpa gravă nu constituie temei pentru reducerea despăgubirii în cazul în care persoana vătămată este minor care nu a împlinit 14 ani sau persoană declarată incapabilă. Aceasta se explică prin faptul că minorii care nu au împlinit 14 ani şi persoanele declarate incapabile nu au capacitate delictuală şi de aceea fapta lor nu poate fi săvîrşită cu culpă gravă. Vinovăţia pentru a fi imputabilă presupune discernămînt, iar minorii care nu au împlinit 14 ani şi persoanele declarate incapabile nu au discernămînt. Nici culpa gravă a persoanelor responsabile pentru prejudiciul cauzat de minorii care nu au împlinit 14 ani şi de persoanele declarate incapabile nu constituie temei pentru reducerea despăgubirii, deoarece art. 1417 are în vedere culpa gravă a persoanei vătămate, ci nu pe cea a persoanelor obligate să repare prejudiciul cauzat prin fapta altuia.

În cazul prejudiciului cauzat prin erori judiciare şi de anchetă, culpa gravă a persoanei vătămate, care a contribuit la producerea prejudiciului sau agravarea lui, nu constituie temei pentru reducerea despăgubirii. În materia respectivă legea a instituit o împrejurare specială – autodenunţul intenţionat – care exclude dreptul la repararea prejudiciului.

Articolul 1418. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii.
(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau de altă vătămare a sănătăţii, autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc.

(2) Determinarea salariului nerealizat din cauza vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii se efectuează conform legii.

(3) La determinarea salariului nerealizat (venitului ratat) nu se iau în consideraţie pensia de invaliditate, stabilită persoane vătămate în legătură cu vătămarea integrităţii corporale sau cu o altă vătămare a sănătăţii şi nici alte indemnizaţii sau sume , plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.

(4) Volumul despăgubirilor ce se cuvin, în conformitate cu prezentul articol, persoanei vătămate poate fi mărit prin lege sau contract.
1. Norma respectivă conţine reguli cu privire la modul de determinare a prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau o altă vătămare a sănătăţii. În materia respectivă prejudiciul apare sub forma venitului ratat ca urmare a pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi sub forma daunei reale – cheltuieli suplimentare suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii.

2. Stabilirea prejudiciului sub forma venitului ratat se face diferit, după cum vătămarea sănătăţii n-a avut consecinţe de durată sau a avut drept urmare pierderea ori reducerea capacităţii de muncă. În situaţia în care vătămarea integrităţii corporale sau o altă vătămare a sănătăţii are efecte de scurtă durată, persoana vătămată va primi diferenţa dintre veniturile obţinute şi sumele primite pe durata concediului medical, ori retribuţia de care persoana vătămată a fost lipsită în acest interval de timp.

În ipoteza în care vătămarea integrităţii corporale sau o altă vătămare a sănătăţii are ca efect pierderea sau reducerea capacităţii de muncă, stabilirea prejudiciului se va face diferit, după cum persoana vătămată este încadrată în muncă; este majoră, dar neîncadrată în muncă; este minoră. În cazul în care persoana vătămată este încadrată în muncă, ea va avea dreptul de a obţine diferenţa dintre veniturile obţinute anterior şi cele primite după prejudicierea sa. Pentru a determina corect această diferenţă este necesar să stabilit venitul lunar al persoanei vătămate obţinut pînă la vătămarea sănătăţii. În situaţia în care persoana vătămată era încadrată în muncă prin contract, venitul ei mediu poate fi calculat potrivit Modului de calculare a salariului mediu adoptat prin HG din 14.01.1994, Monitorul parlamentului, 1994, nr. 1. La determinarea venitului ratat trebuie să ţinem cont nu numai de venitul pe care efectiv îl obţinea persoana vătămată anterior vătămării sănătăţii, ci şi de venitul care cert putea fi obţinut (vezi alin.2, art. 607 Cod civil).

După determinarea venitului mediu pe care persoana vătămată îl primea sau putea să-l primească, se determină nemijlocit venitul ratat în dependenţă de procentul de pierdere a capacităţii profesionale de muncă. Prin capacitatea profesională de muncă înţelegem capacitatea de a presta o muncă conform calificării şi profesiei obţinute.

În situaţia în care persoana vătămată era majoră neîncadrată în muncă, la calcularea despăgubirii se va ţine cont de evoluţia previzibilă şi conform aşteptărilor raţionale a veniturilor ei (alin. 2, art. 607 Cod civil). Astfel, dacă această persoană are o anumită specialitate, se poate de ţinut cont de salariul pe care ea ar fi putut să-l obţină prin angajare. Dacă ea nu are o specialitate am putea ţine cont de valoarea reală a prestaţiilor persoanei vătămate în gospodăria casnică.

Dacă persoana vătămată era un minor care nu era angajat în muncă, acestuia i se repara cheltuielile de tratament. Ulterior se pot stabili despăgubiri pentru pierderea ori reducerea capacităţii de muncă a acestei persoane, ţinînd cont de posibilităţile angajării ei în cîmpul muncii, de specialitatea dobîndită. Astfel, dacă persoana vătămată minor s-a încadrat în muncă, iar veniturile astfel realizate sînt mai mici decît cele pe care le-ar fi putut obţine dacă nu ar fi intervenit reducerea capacităţii de muncă, ea poate pretinde diferenţa respectivă.

3. Persoana vătămată are dreptul la repararea cheltuielilor suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii (cheltuieli suplimentare) – de tratament, îngrijire, alimentaţie suplimentară etc. În situaţia în care persoana vătămată a pierdut integral capacitatea profesională de muncă, ea poate pretinde de la autorul prejudiciului cheltuielile legate de reciclarea profesională.

4. În situaţia în care persoana vătămată este asigurată pe linia asigurărilor sociale de stat, ea va primi pensie de invaliditate. În actuala reglementare pensia de invaliditate plătită persoanei vătămate nu are caracter de despăgubire şi nu are ca scop repararea prejudiciului, deoarece cuantumul ei depinde de gradul de invaliditate, ci nu de întinderea daunei. În consecinţă, persoana vătămată va putea cumula despăgubirea primită de la persoana responsabilă de cauzarea daunei cu pensia de invaliditate, indemnizaţia sau alte sume plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.

Articolul 1419. Răspunderea în caz de deces a persoanei vătămate.
(1) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îi au:

a) persoanele inapte de muncă care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;

b) copilul persoanei născut după decesul ei;

c) unul dintre părinţi, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;

d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.

(2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:

a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;

b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor efectuate la fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;

c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 de ani – pe viaţă;

d) invalizilor, pe durata invalidităţii;

e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale abilitate.

(3) Determinarea cuantumului despăgubirilor pentru pierderea întreţinătorului se efectuează conform legii.

(4) Persoanele obligate să repare prejudiciul cauzat prin deces vor fi ţinute să compenseze şi cheltuielile de înmormîntare necesare, ţinînd cont de statutul social al defunctului ţi de obiceiurile locale, persoanei care le-a suportat.
1. Norma respectivă determină cercul de persoane care au dreptul la repararea prejudiciului în cazul în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea persoanei. Alin. 1 enumără expres cercul persoanelor care au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin decesul persoanei. Acest drept îl au personale inapte de muncă care erau întreţinute de defunct la data decesului acestuia (chiar dacă nu aveau dreptul la întreţinere din partea acestuia potrivit legii), precum şi persoanele inapte de muncă care, deşi nu erau întreţinute de defunct la data decesului, întruneau condiţiile legale pentru a beneficia întreţinere din partea acestuia. De acest drept beneficiază şi copilul persoanei decedate, care s-a născut după moartea ei.

Dreptul de a primi despăgubire se păstrează pentru minori şi în cazul înfierii lor ulterioare sau atingerii majoratului dacă la împlinirea acestei vîrste ei au devenit invalizi, precum şi pentru soţul defunctului, în cazul recăsătoririi acestuia (pct. 23 al Hotărîrii Plenului CSJ „Cu privire la practica aplicării legislaţiei ce reglementează repararea daunei cauzate sănătăţii”).

2. Persoanele apte de muncă care s-au aflat la întreţinerea defunctului nu au dreptul la repararea prejudiciului, cu excepţia cazului în care au devenit inapte de muncă pe parcursul a 5 de la decesul lui.

Dreptul la despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin decesul persoanei îl au şi membrii familiei acestuia, care nu lucrează şi se ocupă de îngrijirea copiilor, fraţilor şi surorilor defunctului, care au fost întreţinuţi de acesta ş care nu au împlinit 14 ani sau care, deşi au împlinit această vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii.

3. Alin. 3 prevede că determinarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin decesul persoanei se efectuează conform legii. La moment nu există un act normativ care ar conţine reguli în vederea determinării cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi acordate persoanele prejudiciate prin decesul persoanei.

4. Persoana care efectiv a suportat cheltuielile de înmormîntare necesare are dreptul la repararea lor de la persoana responsabilă, dacă aceste cheltuieli nu au fost acoperite prin sumele primite pe calea asigurărilor sociale de stat.