Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1435. Decăderea din dreptul la succesiune

Circumstanţa care constitue temei pentru decădere din dreptul la succesiune trebuie constatată de instanţa de judecată. Acţiunea poate fi intentată de persoana pentru care decăderea succesorului nedemn din dreptul la succesiune are consecinţe patrimoniale.
Instanţele judecătoreşti sînt chemate doar pentru a constata dacă sînt sau nu îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a stabili nedemnitatea şi nicidecum pentru a pronunţa această sancţiune, care devine aplicabilă în puterea legii. Prin urmare, instanţa de judecată nu pronunţă, ci numai constată nedemnitatea succesorală.

Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată, care urmează să profite de la înlăturarea de la moştenire a nedemnului, cum ar fi comoştenitorii legali sau moştenitorii legali subsecvenţi ori legatarii sau donatarii în cazul în care nedemnul ar fi fost un moştenitor rezervatar al cărui prezenţă putea determina reducţiunea liberalităţii sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispoziţiilor testamentare.

Dreptul de a invoca o asemenea acţiune nu poartă un caracter exclusiv personal. Nedemnitatea poate fi invocată atît în mod direct de către persoanele enumerate mai sus, cît şi printr-o acţiune oblică (articolul 599 Cod civil), de către creditorii acestor persoane. Acţiunea poate fi invocată chiar de către persoana nedemnă.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului, atîta timp cît ultimul se află în viaţă, cît şi împotriva moştenitorilor săi legali sau testamentari, în cazul în care succesorul nedemn a intrat în stăpînirea bunurilor succesorale şi a decedat înainte de constatarea nedemnităţii.

Nedemnitatea poate fi invocată şi, în cosecinţă, constatată de instanţa judecătorească numai după deschiderea succesiunii şi numai dacă vocaţia succesorală a nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang preferabil (care pot culege moştenirea şi fără invocarea nedemnităţii).

Articolul 1436. Absolvirea succesorului nedemn

Persoana culpabilă de săvîrşirea unor acţiuni ce atrag decăderea din dreptul la succesiune pote fi chemată, în pofida acestui fapt, la moştenire dacă cel ce a lăsat moştenirea o iartă exprimînd acest lucru în mod expres în testament.
După comiterea faptei, cel care lasă moştenirea poate să-l gratifice prin testament pe moştenitorul nedemn. Astfel, prin voinţa testatorului, această normă admite înlăturarea sancţiunii legale a nedemnităţii succesorale.

Articolul 1437. Obligaţiile persoanei declarate ca succesor nedemn.
Dacă, după primirea succesiunii, este declarată de instanta de judecată ca succesor nedemn, persoana este obligată să restituie tot ceea ce a primit ca mostenire, inclusiv fructele obţinute.
Acest articol se referă la efectele nedemnităţii succesorale. Constatarea nedemnităţii face ca persoana nedemnă să devină total străină de moştenire, titlul său de moştenitor fiind retroactiv desfiinţat. Nedemnul va trebui să restituie tot ce a primit în calitate de moştenitor de la persoana faţă de care s-a făcut vinovat, inclusiv fructele şi veniturile percepute din momentul deschiderii moştenirii şi nu de la data constatării nedemnităţii.

În cazul în care nedemnul a încasat sume de bani de la debitorii moştenirii, va fi ţinut la plata dobînzilor pentru sumele încasate, chiar din ziua încasării lor, iar nu de la data chemării în judecată.

Nedemnul, dacă era moştenitor rezervatar, pierde şi dreptul la rezerva succesorală, care, în alte condiţii, ar fi primit-o în baza legii.

Nedemnul va păstra bunurile pe care le-a dobîndit în calitate de moştenitor al altei persoane, chiar dacă în patrimoniul acesteia s-ar găsi bunuri ale persoanei faţă de care fusese declarat nedemn, deoarece nedemnitatea are un caracter relativ.

În cazul în care persoana nedemnă a plătit anumite datorii ale moştenirii din propriul său patrimoniu, el va avea dreptul să pretindă înapoierea sumelor pe care le-a plătit. Persoana nedemnă trebuie despăgubită pentru cheltuielile necesare şi utile, în cazul în care le-a avut, cu privire la bunurile moştenirii în perioada în care le-a avut în posesie. Drepturile şi obligaţiile persoanei nedemne faţă de succesiune care se stinseseră prin consolidare sau confuziune, renasc cu efect retroactiv de la data deschiderii moştenirii.

Dacă în perioada dintre deschiderea succesiunii şi cea a constatării nedemnităţii, nedemnul în calitate de moştenitor a încheiat diverse acte juridice cu terţele persoane, care se referă la bunurile succesorale:

-actele de conservare şi administrare se vor menţine, dacă acestea nu contravin intereselor moştenitorilor şi sînt utile;

-actele de dsipoziţie asupra bunurilor succesorale, făcute de către nedemn, se vor menţine în cazul în care actul de înstrăinare se referă un bun mobil corporal şi terţul dobînditor a fost de bună-credinţă. Actele de dispoziţie asupra bunurilor imobile se vor menţine cu condiţia ca persoana terţă să fie de bună-credinţă şi să facă dovada că l-a încheiat în credinţa că a contractat cu adevăratul proprietar şi a existat o eroare comună şi invincibilă asupra calităţii de moştenitor a nedemnului (error communis facit ius)

Articolul 1438. Termenul de intentare a acţiunii privind declararea persoanei ca succesor nedemn

Acţiunea de declarare a persoanei ca succesor nedemn trebuie să fie intentată de persoana interesată în termen de un an din data deschiderii succesiunii.

Acest articol stabileşte termenul de prescripţie, de un an, pentru acţiunea prin care se pretinde declararea nedemnităţii succesorale. Acest termen începe să curgă din data deschiderii succesiunii, adică coincide cu încetarea din viaţă a celui care lasă moştenirea.

Articolul 1439. Cota succesorală a persoanei dezmoştenite

Cota succesorală a persoanei decăzute din dreptul la succesiune se împarte egal între ceilalţi moştenitori.
Ţinând cont de faptul că titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţat, cu efect retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, el nu va putea reclama partea de moştenire ce i s-ar fi cuvenit ca moştenitor şi nici măcar rezerva. Partea nedemnului va fi culeasă, în părţi egale, de cei care ar fi venit la moştenire împreună cu el sau pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la moştenire.

Articolul 1440. Deschiderea succesiunii
(1)Succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată.

(2)Momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui.

1.Deschiderea succesiunii este consecinţa juridică a încetării din viaţă a persoanei fizice (încetarea calităţii de subiect de drept a celui despre a cărui moştenire este vorba) şi produce efectul transmiterii de drept a patrimoniului său către moştenitorii legali sau testamentari, marcînd, implicit, momentul în care încep să acţioneze prevederile legale referitoare la instituţia moştenirii. Înainte de deschiderea moştenirii nu se poate vorbi de moştenitori sau de patrimoniu succesoral, persoana în viaţă, fiind titularul patrimoniului său (un om viu nu poate fi moştenit), iar moştenitorii urmează a fi determinaţi numai la data deschiderii moştenirii.

Faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie decesul persoanei fizice sau declararea morţii ei prin hotărîre judecătorească.

Simpla declarare judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efect deschiderea moştenirii.

2.Momentul deschiderii succesiunii este concomitent cu încetarea din viaţă a celui care lasă moştenirea. Momentul morţii se stabileşte după ziua (calendaristică), ora, şi minuta survenirii ei.

Cei care pretind moştenirea vor trebui să dovedească moartea, precum şi momentul morţii celui la a cărui moştenire se consideră îndreptăţiţi. Dovada morţii şi a momentului producerii acesteia se va face, după caz, prin certificatul de deces sau prin hotărîrea judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, care cuprinde şi data stabilită de judecată, ca fiind aceea a morţii.

Atît dovada momentului morţii făcută prin certificatul de deces, cît şi dovada morţii făcută prin hotărîre judecătorească declarativă de moarte au putere doveditoare pînă la proba contrarie, aceasta putînd fi făcută prin orice mijloc de probă, deoarece moartea este un simplu fapt material.

Stabilirea exactă a momentului morţii celui care lasă moştenirea prezintă o deosebită importanţă practică din următoarele motive: - la această dată primesc aplicare normele dreptului de moştenire; - în cazul unui conflict în timp al unor legi succesorale succesive, în funcţie de această dată, se determină legea aplicabilă (astfel, determinarea cercului de moştenitori chemaţi să culeagă moştenirea se va efectua conform normelor legale existente la data deschiderii succesiunii, iar actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar, de exemplu, acceptarea sau renunţarea la moştenire, vor fi reglementate de legea în vigoare la data, cînd aceste acte se săvîrşesc, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi); - în funcţie de acest element se determină cercul moştenitorilor legali şi testamentari; - la această dată se determină compunerea şi valoarea patrimoniului succesoral; - de la data deschiderii succesiunii începe să curgă termenul de 6 luni de opţiune succesorală; - data deschiderii succesiunii marchează data pînă la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire; - în cazul pluralităţii de moştenitori, data deschiderii succesiunii marchează ziua în care începe starea de indiviziune.

Articolul 1441. Comorienţii şi codecedaţii
(1)Persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care au murit fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit alteia se prezumă că au murit concomitent (comorienţii şi codecedaţii).

(2)Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasă de proprii moştenitori.

1.Prin comorienţi înţelegem două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care au decedat în aceeaşi împrejurare, în astfel de condiţii, încît nu este posibil de a stabili dacă una a supraveţuit alteia (de exemplu moartea ambilor soţi într-o catastrofă aeriană).

Codecedaţii sînt persoanele fizice care au decedat în acelaşi timp, fără a se putea stabili ordinea deceselor şi care nu sînt comorienţi (de exemplu unul din soţi a decedat din cauza bolii în spital, iar celălalt într-un accident rutier în drum spre spital).

Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili faptul că una a supravieţuit alteia, ele sînt socotite că au murit deodată.

2.Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai persoanelor care sînt în viaţă la data deschiderii succesiunii (art.1433 Cod civil) şi dovada acestei existenţe trebuie să fie făcută de cel care reclamă moştenirea, înseamnă că în situaţia imposibilităţii dovedirii supravieţuirii, drepturile succesorale nu pot fi recunoscute, din lipsa capacităţii succesorale, urmînd ca moştenirile să fie considerate deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi deferite, separat, moştenitorilor fiecăreia dintre persoanele decedate în acelaşi timp, fără ca – în mod reciproc sau una dintre ele – să poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celelalte persoane.

De exemplu, dacă soţii – avînd vocaţie succesorală reciprocă şi ca moştenitori legali pe părinţii lor – decedează în acceeaşi împrejurare fără a se putea stabili care dintre ei a supravieţuit celuilalt, în lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt, deoarece nu se poate dovedi capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morţii celuilalt soţ. Moştenirile lăsate de soţi vor fi culese, ca două moşteniri distincte, de către părinţii fiecăruia.

Articolul 1442. Deschiderea succesiunii după declararea morţii persoanei.

Consecinţa prevăzută la art.1441 survine şi în cazul declarării de către instanţa de judecată a decesului cîtorva persone în urma dispariţiei fără veste în aceleaşi circumstanţe. În acest caz, nu are importanţă momentul intrării în vigoare a hotărîrii privind declararea morţii acestor persoane.

Dacă două sau mai multe persoane cu capacitate succesorală reciprocă sau unilaterală au dispărut fără veste în aceleaşi circumstanţe, în hotărîrile judecătoreşti declarative de moarte, urmează a fi indicată aceeaşi dată a morţii pentru toate persoanele dispărute. În acest caz, este irelevantă data intrării în vigoare a hotărîrilor declarative de moarte. Moştenirea lăsată de fiecare dispărut va fi culeasă de proprii săi moştenitori.

Articolul 1443. Locul deschiderii succesiunei
Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii sucesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valorosă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.

Ca regulă generală, succesiunea se deschide la locul ultimului domiciliu al defunctului. Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau principală. Persoana a cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la locul reşedinţei sale. Reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară. În lipsă de reşedinţă, persoana este considerată că domiciliază la locul unde se găseşte, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul ultimului domiciliu.

Regula ultimuui domiciliu al celui care a lăsat moştenirea se impune şi din considerente de ordin practic, deoarece la ultimul domiciliu se află de obicei, înscrisurile defunctului şi tot acolo se pot culege informaţiile despre moştenitorii defunctului şi despre masa succesorală.

Deci, pentru stabilirea locului deschiderii succesiunii interesează nu atît locul unde a decedat cel care lasă moştenirea şi nici nu atît locul reşedinţei, ci ultimul său domiciliu.

Vorbind despre domiciliul unei persoane fizice, interesează atît domiciliul stabilit voluntar (domiciliul persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină), cît şi domiciliul legal (domiciliul fixat prin lege, cum ar fi domiciliul minorului sau persoanelor incapabile.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliu pe teritorilul Republicii Moldova, locul deschiderii succesiunii se consideră locul situării celor mai importante bunurilor succesorale.

Dacă domiciliul defunctului este necunoscut se aplică regula deschiderii moştenirii la locul unde se află bunurile mai importante ca valoare ale moştenirii. Aceeaşi regulă se aplică dacă bunurile succesoarale se află în locuri diferite.

Avînd în vedere că locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt, dovada lui se poate face prin orce mijloace de probă admise de lege.

Legea locului situării bunurilor se aplică numai în situaţia în care nu este cunoscut ultimul domiciliu al defunctului. Deci, în primul rînd se va ţine cont de situarea bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, atunci se va considera drept ultim domiciliu locul situării bunurilor mobile, şi dacă ultimile se află în locuri diferite - locul deschiderii succesiunii va fi locul situării părţii celei mai valoroase a acestor bunuri.

Articolul 1444. Patrimoniul succesoral
(1)Patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.

(2) Dacă există cîţiva moştenitori, cotele lor succesorale, pînă la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor acestora în calitate de patrimoniu unic.

(3) În patrimoniul succesoral intră cota-parte a celui ce a lăsat moştenirea din proprietatea comună, iar dacă împărţirea în natură nu este posibilă, valoarea ei.
1.La decesul unei persoane fizice patrimoniul ei se transmite moştenitorilor legali sau testamentari. Acesta cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale celui care au aparţinut defunctului. Drepturile personale nepatrimoniale, care sînt strîns legate de persoană şi încetează în momentul morţii celui care lasă moştenirea sînt intransmisibile pe cale de moştenire.

Transmisiunea succesorală poate fi atît activă cît şi pasivă.

În cadrul activului succesoral sînt cuprinse toate drepturile reale sau de creanţă ale celui care lasă moştenirea, cum ar fi: dreptul de proprietate asupra imobilelor; alte drepturi reale principale care au aparţinut defunctului şi care nu se sting la moartea lui (de exemplu, dreptul de servitute sau superficie) şi drepturi reale accesorii (de exemplu ipoteca, gajul); drepturile patrimoniale de autor (de exemplu, dreptul de a trage foloase materiale din valorificarea operei, etc); acţiunile patrimoniale care au aparţinut defunctului (de exemplu, acţiunea în revendicare, acţiunea în rezeliere sau rezoluţiune, etc) Există şi unele drepturi care deşi nu fac parte din patrimonial defunctului, la data deschiderii moştenirii, vor intra în alcătuirea activului succesoral, cum ar fi: fructele produse de bunurile succesorale, ulterior deschderii moştenirii, inclusiv echivalentul bănesc al folosinţei exercitată de un moştenitor asupra unui bun din patrimonial succesoral.

În conţinutul pasivului succesoral intră datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin datorii succesorale se înţeleg obligaţiile patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, inclusiv datoriile defunctului faţă de moştenitori, indiferent de izvorul apariţiei lor (contract, delict, lege). Nu reprezintă datorii succesorale obligaţiile care s-au stins prin moartea celui care lasă moştenirea, deci obligaţiile executarea cărora depinde de calităţile personale ale defunctului. Aceste obligaţii nu se transmit prin succesiune, însă sînt opozabile moştenitorilor.

Prin sarcinile moştenirii se înţeleg acele obligaţii care se nasc penrtu moştenitor sau în momentul deschiderii succesiunii sau după, independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui. Aceste sarcini se nasc fără a fi existat în patrimonial celui care lasă moştenirea. La ele se referă: cheltuielile de înmormîntare, cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii, plata legatelor cu titlu particular.

2.Dacă succesiunea este culeasă de doi sau mai mulţi moştenitori, ei dobîndesc patrimoniul lăsat de defunct, în indiviziune. Această stare de lucruri durează pînă la primirea certificatului de moştenitor.

Fiecare dintre moştenitori va dobîndi, de la data deschiderii succesiunii, o cotă-parte ideală şi abstractă din toate drepturile şi obligaţiile pe care moştenirea le cuprinde. De fapt, bunurile ce formează patrimoniul succesoral sînt în indiviziune, deoarece creanţele şi datoriile se divid între moştenitori, potrivit vocaţiei succesorale a fiecăruia.

De la deschiderea succesiunii, fiecare copărtaş nu are o parte concretă din lucrurile ce aparţin moştenirii, ci numai o parte abstractă din fiecare moleculă a fiecărui bun succesoral. De exemplu, dacă în patrimoniul succesoral intră o casă cu două camere de dimensiuni egale si există doi moştenitori, nu va avea fiecare dreptul la cîte o cameră ci, pînă la primirea certificatului de moştenitor, iecare are dreptul la jumătate din fiecare moleculă a întregii case.

Indiviziunea succesorală este marcată de două principii importante: nici unul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui bun individualizat din succesiune; fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine din indiviziune (de exemplu 1/2, 1/4 )

3.Proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari. Ca regulă generală, în privinţa bunurilor proprietate comună nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor proprietarilor. Totuşi, în cazul deschiderii moştenirii cota-parte a celui care lasă moştenirea din proprietatea comună va intra în patrimoiul succesoral.

Împărţirea bunului proprietate comună se face în natură, proporţional cotei-păţi a fiecărui coproprietar, iar dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură, împărţirea se face prin: atribuirea întregului bun, în schimbul unei sume, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea lor; vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori în caz de neînţelegere, la licitaţie şi distribuirea preţului coproprietarilor, proporţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei.

Aricolul 1445. Averea viitoare
Testatorul poate prevedea în testament o anumită avere pe care încă nu o stăpînea la momentul întocmirii testamentului, dar care, la deschiderea succesiunii, trebuie să fie în proprietatea sa.
Cel care lasă moştenirea poate transmite prin testament atît patrimoniul pe care l-a avut la momentul întocmirii testamentului, cît şi patrimoniul pe care îl va dobîndi în viitor, indiferent de faptul dacă există acest patrimoniu la momentul întocmirii testamentului sau nu (de exemplu, lucrurile aflate în posesia terţilor care ulterior vor fi dobîndite de testator prin acte juridice). Aplicarea acestei norme depinde de o condiţie suspensivă şi anume: la momentul deschiderii succesiunii, această avere să se afle în patrimoniul testatorului şi să fie succeptibilă de a fi transmisă prin testament.

Articolul 1446. Inadmisibilitatea transmiterii prin moştenire a drepturilor şi obligaţiilor cu caracter personal
În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter personal şi care pot aparţine doar celui ce a lăsat moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de contract sau de lege, care sînt valabile numai în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui.

Nu întră în activul succesoral acele drepturi care, deşi patrimoniale şi existente în patrimoniul celui care lasă moştenirea, se sting la moartea titularului lor, întrucît au caracter viager (pe viaţă) sau sînt contractate sau născute ex lege intuitu persoane (de exemplu, dreptul la pensie alimentară, renta viageră etc).

Nu reprezintă datorii succesorale obligaţiile stinse prin moartea celui care lasă moştenirea, cum ar fi:

• 
  obligaţiile legate de calităţile personale ale defunctului, care se sting prin decesul debitorului cum ar fi: obligaţia de întreţinere datorată în calitate de rudă sau de soţ, etc;
  
• 
  obligaţiile izvorîte din contractile încheiate intuitu personae, cum ar fi: contractul de muncă sau contractul de mandat.
  

Articolul 1447. Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale celui ce a lăsat moştenirea
Drepturile nepatrimoniale ale celui care a lăsat moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de către succesorii în modul prevăzut de lege.

Potrivit articolului 16 al Codului Civil, la cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei şi demnităţii unei persoane fizice şi după moartea acesteia. Aceasta se poate realiza prin cererea de a dezminţi informaţia ce a lezat onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională a celui care lasă moştenirea, dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii.

Articolul 1448. Dreptul la revendicarea bunului din patrimoniul succesoral
(1) Dacă testatorul a testat un bun care aparţine unei alte persoane, aceasta are dreptul la revendicarea bunului pe principii generale.

(2) Dacă patrimoniul defunctului conţine bunuri care aparţin unei alte persoane, determinarea acestei părţi din patrimoniu şi transmiterea ei persoanei îndreptăţite sînt obligatorii.
La momentul întocmirii testamentului, cel care lasă moştenirea are în vedere un anumit patrimoniu, concret determinată. Este posibil, însă, ca acest patrimoniu la momentul deschiderii succesiunii, în virtutea schimbărilor care au loc în circuitul civil, să fie diferit faţă de cel de la momentul întocmirii testatmentului. Astfel, este posibil ca testatorul, în acest interval de timp, să fi înstrăinat careva bunuri, să fi contractat nişte datorii sau să nu fi dobîndit bunuri pe care le-a testat, etc.

Este evident, că în situaţia în care testatorul a testat bunuri aparţinînd altor persoane, ultimele vor avea dreptul să-şi revendice bunurile pe prinicipii generale.

Acţiunea în revendicare va fi înaintată moştenitorilor care au acceptat succesiunea.

Determinarea părţii din patrimoniul succesoral, aparţinînd altei persoane se face cu întîetate, în baza oricăror mijloace admise de lege.

T i t l u l II

MOSTENIREA TESTAMENTARA

Capitolul I

DISPOZITII GENERALE CU PRIVIRE

LA MOSTENIREA TESTAMENTARA