Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1469. Nulitatea testamentului

(1) Testamentul este nul dacă sînt prezente condiţiile de nulitate a actelor juridice.

(2) Dispoziţiile testamentare care contravin legii sau intereselor publice, precum şi condiţiile care nu sînt clare sau contravin una alteia, sînt nule.

(3) Testamentul întocmit cu nerespectarea formei stabilite de lege este nul.

(4) Testamentul este declarat nul de către instanţa de judecată.
Nulitatea este o sancţiune civilă prin care actele juridice încheiate cu încălcarea condiţiilor de validitate de fond sau de formă sînt lipsite de efecte juridice.

Testamentul ca orice act juridic poate fi lovit de nulitate în cazul încălcării regulilor comune tuturor actelor juridice, precum şi acelor speciale, prevăzute de lege pentru întocmirea testamentului.

1. După cum s-a menţionat, testamentul, fiind un act juridic poate fi recunoscut nul în baza temeiurilor prevăzute de Art.Art. 220-229 Astfel, testamentul poate fi recunoscut nul în baza temeiurilor de nulitate comune tuturor actelor juridice, cum ar fi: incapacitatea de a încheia acte juridice, viciile de consimţămînt, cauză sau obiect ilicit, lipsa formei cerute de lege pentru validitatea actului etc.

În dependenţă de încălcările comise poate interveni nulitatea absolută sau relativă a testamentelor (vezi Art.Art. 216-218).

Nulitatea testamentului se apreciază în raport de elementele şi temeiurile existente la data întocmirii testamentului.

2. Testatorul este liber de a dispune de bunurile sale pentru cauză de moarte, de a alege persoana în favoarea cărei dispune moştenirea sau legatul, de a încredinţa executarea moştenirii, precum şi de a obliga moştenitorii sau legatarii să execute anumite acţiuni sau să se abţină de la ele. Însă, în orice caz, dspoziţiile testamentare care contravin legii sau ordinii publice sînt nule. Spre exemplu, este nulă dispoziţia, prin care testatorul obligă un terţ să determine persoana în favoarea cărei să fie transmisă moştenirea sau dispoziţia testamentară, prin care testatorul interzice moştenitorului testamentar de a înstrăina bunul care face obiectul testamentului. Mai detaliat vezi comentariu la Art. 220.

Testamentul poate cuprinde una sau mai multe dispoziţii testamentare, fiecare constituind în parte un act juridic îndependent. Astfel, în cazul cînd o dispoziţie testamentară contravine altei, ea este nulă. Însă, pînă la declararea nulităţii dispoziţiei testamentare, instanţa trebuie să analizeze şi să interpreteze dispoziţiile testamentare în contextul întregului testament, ţinînd cont de voinţa reală a testatorului.

Sînt nule şi dispoziţiile din sensul cărora nu rezultă clar care a fost voinţa testatorului. Astfel, în cazul în care în testament nu este determinată persoana moştenitorului testamentul este nul, deoarece prin alte mijloace de probe nu se poate stabili care a fost manifestarea de voinţă a testatorului.

3. Testamentul fiind un act juridic solemn, unelateral, revocabil şi personal pentru a produce efecte juridice, pe lîngă condiţiile de fond, trebuie să îndeplinească şi condiţiile de formă generale, comune tuturor testamentelor, cum ar fi: forma scrisă şi întocmirea testamentului personal printr-un act separat (vezi Art. 1458).

Nerespectarea condiţiilor de formă generale comune tuturor testamentelor, precum şi nerespectarea condiţiilor speciale de formă pentru fiecare fel de testament, potrivit dispoziţiei comentate, atrage nulitatea absolută a testamentului.

Însă, în unele cazuri încălcarea condiţiilor speciale de formă pentru un anumit fel de testament, poate să nu atragă nulitatea testamentului. Spre exemplu, testamentul autentic sau mistic pentru viciile de formă admise de către testator sau persoana împuternicită cu autentificarea lor, poată să nu atragă nulitatea lor, dacă ele vor îndeplini condiţiile de formă ale tesamentului olograf, fiind scris în întregime, datat şi semnat de către testator. Nu atrage nulitatea testamentului nici lipsa datei, dacă nu există dubii privind capacitatea de exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, sau mai multe testamente, dacă se poate stabili cînd a fost întocmit ultimul testament.

4. Testamentul întocmit cu nerespectarea condiţiilor de fond sau de formă stabilite de lege pentru toate felurile de testamente, poate fu recunoscut nul de către instanţa de judecată de drept comun.

Articolul 1470. Nulitatea dispoziţiilor testamentare separate
(1) Dispoziţia testamentară în a cărei bază are loc chemarea la moştenirea unui bun care nu face parte din patrimoniul succesoral este nulă.

(2) Dispoziţia testamentară care nu poate fi executată din motiv de sănătate sau din alte motive obiective poate fi declarată nulă.
1. Testatorul, poate dispune pentru cauză de moarte, prin testament doar de bunurile sale. Testamentul sau dispoziţia testamentară prin care testatorul testează bunurile ce aparţin altei persoane este nul, deoarece în acest caz se prezumă că testatorul a fost în eroare asupra obiectului actului juridic, crezînd că este proprietarul bunului testat. Nulitatea dispoziţiei testamentare survine dacă la data deschiderii moştenirii, testatorul nu are nici un drept, actual sau viitor asupra bunului, obiect al testamentului.

Pentru ca testamentul să aibă ca obiect bunul altuia, trebuie să fie un bun individual determinat. Testamentul sau dispoziţia testamentară care are ca obiect un bun determinat generic, fie inexistent în masa succesorală la data deschiderii moştenirii nu atrage nulitatea, deoarece un anumit gen de bunuri nu poate aparţine unei anumite persoane. În asemenea cazuri, executorul testamentar sau moştenitorul testamentar procura cantitatea de bunuri, indicate în testament şi le transmite persoanelor indicate în testament.

Trebuie distinsă şi situaţia cînd testatorul testează un bun, ştiind că el aparţine altei persoane, adică face o dispoziţie cu sarcini, prin care obligă executorul testamentar de a procura un anumit bun de la proprietar şi de a-l transmite moştenitorului sau legatarului în proprietate. În asemenea situaţie, testamentul va fi valabil, exectorul testamentar, fiind obligat să execute această dispoziţie. În cazul în care va fi imposibilă executarea, executorul testamentar va plăti moştinitorului valoarea bunului testat, apreciată la data deschiderii moştenirii, dacă din testament nu rezultă altfel.

În cazul în care testatorul testează un bun individual determinat, care se află în indiviziune la data deschiderii moştenirii, testamentul va fi valabil pentru cota-parte care a aparţinut testatorului, indiferent de faptul, după cine este deţinătorul titlului de proprietate, iar soarta bunului va fi determinată numai la ieşire din indiviziune adică la data partajării lui.

2. Testamentul – ca şi orice act juridic poate fi întocmit sub condiţie, fiind aplicabile în acest caz regulile dreptului comun (Cap.IV, Cartea I). Dacă testamentul este întocmit sub condiţie, iar testatorul nu poate executa condiţia din motive de sănătate sau din alte motive mai presus de voinţa lui, atunci testamentul sau dispoziţia testamentară sînt nule.

Articolul 1471. Consecinţele pierderii puterii legale şi ale nulităţii unei dispoziţii testamentare
Dacă dintre cîteva dispoziţii testamentare una nu mai are putere legală sau este nulă, iar testatorul nu a lăsat alte dispoziţii, restul dispoziţiilor testamentului rămîn în vigoare.
Dat fiind faptul, că fiecare dispoziţie testamentară constituie un act juridic independent, legislatorul stabileşte că în cazul în care unele dispoziţii testamentare sînt nule sau caduce, celelalte dispoziţii testamentare sînt valabile, producînd efecte juridice respective.

Articolul 1472. Acceptarea succesiunii în cazul nulităţii testamentului
În cazul declarării nulităţii testamentului, moştenitorul privat prin acest testament de dreptul la moştenire are dreptul la opţiune în cadrul succesiunii legale conform regulilor generale.
Articolul comentat, stabileşte regula generală, potrivit cărei în cazul declarării integrale a nulităţii testamentului, de dreptul la moştenire dispun moştenitorii legali, inclusiv cei care au fost dezmoşteniţi prin testamentul menţionat. Însă, aceşti moştenitori pot fi înlăturaţi de la moştenire, dacă vor fi recunoscuţi succesori nedemni.

Această regulă este valabilă şi pentru cazurile cînd testamentul va fi recunoscut integral caduc sau va fi revocat.

Articolul 1473. Contestarea valabilităţii testamentului
Valabilitatea testamentului poate fi contestată, în temeiul condiţiilor de nulitate a actelor juridice, de către moştenitorii legali şi de alte persoane interesate.
Moştenitorii legali pot contesta valabilitatea testamentului, dacă consideră că acesta a fost întocmit cu încălcarea condiţiilor de fond şi de formă generale, inclusiv condiţiilor speciale de formă, care atrag nulitatea testamentului.

Pot înainta acţiuni privind declararea nulităţii testamentului sau a unei dispoziţii testamentare: moştenitorii testamentari şi rezervatari, legatarii, persoanele a căror bunuri au fost testate de către testator şi alte persoane a căror interese ar putea fi atrase prin dispoziţia testamentară.

În cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, în interesele acestor persoane, acţiunea poate fi înaintată de procuror (Art.71 din Legea nr. 1288/2003).

Pîrîţi, în aceste litigii, sînt recunoscute persoanele în beneficiu cărora a fost făcut testamentul sau dispoziţia testamentară.

Testamentul întocmit prin violenţă sau ameninţare poate fi revocat numai de testator.

Articlul 1474. Termenul de intentare a acţiunii
(1) Acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen de un an de la data deschiderii succesiunii.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) nu se extinde asupra acţiunii proprietarului dacă testatorul a testat din greşeală o avere străină ca fiind a sa.
Regimul juridic al nulităţii testamentelor nu diferă esenţial de regimul juridic de declarare a nulităţii actelor juridice, specific, fiind doar că termenul de prescripţie a nulităţii testamentelor curge nu de la cînd persoana îndreptată să ceară anularea actului juridic a aflat sau trebuia să afle despre temeiurile anulării sau de la data cînd a încetat violenţa (Art.233 C.C.), dar de la data deschiderii moştenirii.

1. Termenul înaintării acţiunii privind declararea nulităţii testamentului este de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest termen este un termen special de prescripţie extinctivă şi deaceea persoana îndreptată, poate fi repusă în termen în modul şi ordinea stabilită de Art. 279.

2. Dacă testatorul a testat un bun străin, atunci persoana a cărei drept a fost lezat poate înainta o acţiune de revindecare a bunului din patrimoniu succesoral în termenul general de prescripţie extinctivă, adică în termen de 3 ani de la data cînd i-a fost încălcat dreptul.

Capitolul IV

EXECUTAREA TESTAMENTULUI

Articolul 1475. Subiectele executării testamentului
În lipsa indicaţiilor în testament, executarea lui se pune în sarcina moştenitorilor testamentari. Aceştia pot încredinţa prin contract executarea testamentului unuia dintre ei sau unei alte persoane.
Executarea testamentului, de regulă, este pusă în sarcina executorului testamentar. Moştenitorii testamentari pot, prin contract, încredinţa executarea testamentului unuia dintre moştenitorii testamentari sau altei persoane. Însă, pentru a-i elibera pe moştinitorii testamentari de această sarcină sau pentru a fi mai sigur că testamentul se va executa întocmai, conform voinţei sale, testatorul poate desemna una sau mai multe persoane, numite executor testamentar, să execute testamentul.

Executarea testamentară este, de fapt, un mandat, iar executorul testamentar este un mandatar desemnat de testator pentru executarea dispoziţiilor testamentare. Astfel, regulile de drept comun ale mandatului sînt aplicabile executării testamentare în măsura în care nu sînt contrare naturii şi scopului acesteia.

Executarea testamentară faţă de mandatul obişnuit are următoarele patricularităţi:

- executorul testamentar poate fi desemnat numai prin dispoziţie testamentară, pe cînd mandatarul poate fi numit prin orice act şi în orice formă, chiar şi prin acceptarea tăcită (Art.Art. 1030, 1031);

- atribuţiile executorului testamentar sînt stabilite prin lege, iar ale mandatarului prin acordul părţilor;

- executarea testamentară produce efecte juridice la data deschiderii moştenirii, iar mandatarului la încheierea actului juridic, dacă din contract nu rezultă altfel, şi încetează la data decesului mandatului.

Executarea testamentară are şi unele particularităţi comune cu mandatul, cum ar fi: executorul testamentar ca şi mandatarul pot renunţa executarea sarcinilor; obligaţiile (sarcinile) ambilor încetează în caz de deces sau survenire a încapacităţii şi nu se transmit moştinitorilor lor; ambii execută mandatul, în principiu, gratuit, cu excepţia cazurilor prevăzute expres în actele juridice respective etc.

Articolul 1476. Desemnarea executorului testamentar
În scopul executării întocmai a dispoziţiilor testamentare, testatorul poate desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari, atît dintre moştenitorii testamentari, cît şi dintre persoanele care nu sînt moştenitori. În ultimul caz, este nevoie de acordul executorului testamentar, aceasta exprimîndu-l în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia.
Pentru a asigura executarea dispoziţiilor sale testamentare, testatorul poate desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari.

Dacă testatorul, ulterior, întocmirii testamentului, doreşte să desemneze un executor testamentar, el poate face această desemnare printr-un act în formă de testament, cu respectarea aceloraşi reguli de formă.

Executor testamentar poate fi orice persoană, cărei testatorul îi încredinţează executarea testamentului, inclusiv moştenitorii testamentari.

Prin lege, moştinitorilor legali nu li se înterzice de a fi executori testamentari. Astfel, ei pot fi desemnaţi, prin testament în această calitate. Pentru a fi numită în calitate de executor testamentar, persoana trebuie să dispună de capacitate de exerciţiu deplină la momentul executării testamentare, în caz contrar dispoziţia testamentară de desemnare a executorului testamentar este nulă.

Pentru desemnarea persoanei în calitate de executor testamentar, în mod obligatoriu, este necesar acordul scris al acesteia, cu excepţia moştenitorului testamentar, care poate fi desemnat fără acordul lui.

Acordul scris al executorului testamentar se anexează la testament. Executorul testamentar poate să-şi exprime acordul şi prin menţiunea făcută în scris pe testament.

Revocarea executorului testamentar se face sub forma unui act testamentar cu respectarea tuturor regulilor de formă.

Articolul 1477. Refuzul de a executa testamentul
Executorul testamentar este în drept să refuze în orice moment executarea

obligaţiei pe care i-a încredinţat-o testatorul, fapt care trebuie să-l aducă în prealabil la cunoştinţa moştenitorilor.
Executorul testamentar este obligat să execute testamentul conform dispoziţiilor stabilite în el. Totodată, executorul testamentar poate renunţa oricînd de a executa testamentul, indiferent de motiv. Pentru aceasta, el trebuie, în prealabil, să infromeze moştenitorii testamentari sau legatarii. Renunţarea ca şi acceptarea executării testamentare se face în formă scrisă.

Articolul 1478. Desemnarea executorului testamentar de către un terţ
(1) Testatorul poate încrediţa desemnarea executorului testamentar unui terţ care, după deschiderea succesiunii, trebuie să numească imediat executorul testamentar şi să anunţe despre moştenitorii. Terţul poate refuza îndeplinirea acestei sarcini, fapt care trebuie să-l aducă imediat la cunoştinţa moştenitorilor.

(2) Numirea executorului se face prin depunerea de către terţ a unei cereri la notarul de la locul deschiderii moştenirii.

(3) Excutorul comunică acordul prin depunerea unei cereri la notarul de la locul deschiderii succesiunii.
1. Testatorul poate împuternici prin testament un terţ să desemneze executorul testamentar. Terţul, imediat după deschiderea moştenirii, adică la data deschiderii moştenirii, este obligat să desemneze executorul testamentar, despre ce informează moştinitorii testamentari sau legatarii.

Terţul poate să renunţe executarea acestei obligaţii, despre ce este obligat să informeze moştenitorii. Atît acceptarea, cît şi renunţarea terţului de a executa sarcina se face în formă scrisă, ca şi în cazul executorului testamentar.

2. Potrivit alin. (2), desemnarea executorului testamentar de către terţ se face printr-o cerere scrisă, care se depune la notarul de la locul deschiderii moştenirii. Cererea urmează a fi autentificată.

Terţul, poate desemna în calitate de executor testamentar orice persoană cu capacitate de exerciţiu deplină.

3. Desemnarea executorului testamentar de către terţ poate avea loc, doar dacă executorul testamentar este de acord să îndeplinească această sarcină. Acordul se face în formă scrisă, care se depune la notarul de la locul deschiderii moştenirii.

Articolul 1479. Executarea parţială sau integrală a testamentului
Testatorul poate încredinţa executorului testamentar executarea integrală a testamentului sau doar a unor anumite dispoziţii.
Articolul menţionat stipulează, că testatorul poate încredinţa executorului testamentar executarea tuturor dispoziţiilor testamentare sau numai a unora. Această regulă este valabilă şi pentru terţul împuternicit cu desemnarea executorului testamentar.

Articolul 1480. Paza şi administrarea patrimoniului succesoral
Executorul testamentar este obligat ca, din momentul deschiderii succesiunii, să efectueze paza şi administrarea patrimoniului succesoral. El este în drept să îndeplinească toate acţiunile necesare executării testamentului. În limitele acestor împuterniciri, moştinitorii pierd dreptul de a administra patrimoniul succesoral.
Executorul testamentar dispune de dreptul de a executa testamentul din momentul deschiderii moştenirii.

El este obligat să asigure paza şi să administreze patrimoniul, să săvîrşească alte acţiuni necesare pentru executarea testamentului.

Prin urmare, executorul testamentar dispune de următoarele atribuţii:

- asigură paza patrimoniului succesoral;

- face inventarul patrimoniului succesoral;

- administrează patrimoniul succesoral prin intrarea în posesia lui;

- urmăreşte debitorii succesiunii şi întreprinde măsuri pentru încasarea creanţelor;

- satisface din contul patrimoniului succesoral creanţele debitoriale, în limitele prevăzute de Art. 1551;

- înştiinţează moştenitorii despre deschiderea moştenirii;

- execută dispoziţiile testamentare, iar în cazul în care sumele de bani aflate în patrimoniu succesoral sînt insuficiente pentru executarea dispoziţiilor testamentare, poate să vîndă o parte din bunuri, dacă este împuternicit cu dreptul de dispoziţie, prin testament. În caz contrar, vînzarea bunurilor se face cu acordul moştenitorilor;

- să oblige moştenitorii testamentari sau legatarii să execute dispoziţiile testamentare sub condiţie, dacă aceştea au acceptat moştenirea;

- să săvîrşească în limitele executării testamentului alte acţiuni, care nu contravin legii.

Dacă executarea testamentului este pusă exclusiv în seama executorilor testamentari, atunci moştenitorii sînt înlăturaţi de la administrarea patrimoniului succesoral pînă la acceptarea moştenirii de către toţi moştenitorii.
\

Articolul 1481. Paza şi administrarea patrimoniului succesoral de către cîţiva executori testamentari
Dacă există mai mulţi executori testamentari, se admit acţiuni individuale numai în cazul pazei patrimoniului succesoral, în alte cazuri fiind necesar acordul

dintre ei.
Dacă prin testament nu sînt delimitate atribuţiile fiecărui executor testamentar, atunci ei acţionează de comun acord. În cazul divergenţelor dintre ei, decide instanţa judecătorească, ce măsuri trebuie întreprinse.

Fiecare executor testamentar are dreptul să întreprindă, fără acordul altor executori testamentari, măsuri necesare pentru păstrarea patrimoniului succesoral, care se află în administrarea lor.

Articolul 1482. Compensarea cheltuielilor aferente exectării testamentului
(1) Executorul testamentar îşi îndeplineşte obligaţiile fără a fi remunerat, deşi poate primi o recompensă dacă aceasta este prevăzută în testament.

(2) Exectorul testamentar are dreptul la compensarea, din contul averii succesorale, a cheltuielilor de păstrare şi administrare a averii.

(3) Executorul testamentar care nu este moştenitor nu este în drept să facă alte cheltuieli din averea succesorală decît cele prevăzute de Art.1551.
1. Executarea testamentului se face, de regulă, cu titlu gratuit, deaceea executorul testamentar nu poate pretinde remuneraţii pentru lucrul executat. Totuşi, executorul testamentar poate primi o recompensă, dacă aceasta va fi stabilită prin testament. Ca şi în cazul mandatului, recompensa se va plăti în cuantumul stabilit în testament, în baza legii, prin uzanţe sau în dependenţă de serviciile acordate, din contul sumelor încedinţate pentru executarea testamentului sau din contul patrimoniului succesoral.

2. Executorul testamentar are dreptul la compensarea cheltuielilor necesare, efectuate în scopul păstrării şi administrării patrimoniului succesoral, care sînt plătite din contul masei succesorale. Aceste cheltuieli nu pot fi plătite, dacă testatorul este remunerat în baza testamentului.

3. Executorul testamentar, care nu este moştenitor, este îndreptăţit sa satisfacă din contul patrimoniului succesoral pretenţiile creditorilor testatorului privind cheltuielile de întreţinere şi tratament din timpul ultimei boli a testatorului, a cheltuielilor de înmormîntare, de obţinere a averii succesorale etc., prevăzute la Art. 1551.

Prin urmare, ceilalţi creditori ai testatorului precum şi moştenitorii rezervatari trebuie să înainteze pretenţiile sale, în ordinea şi modul stabilit de lege, doar moştinitorilor, chiar dacă administrarea moştenirii este acordată executorilor testamentari.

Articolul 1483. Darea de seamă a executorului testamentar
După executarea testamentului, executorul este obligat, la cererea moşte-

nitorilor, să le prezinte o dare de seamă despre activitarea sa. Executorul testamentar îşi îndeplineşte funcţiile pînă la acceptarea succesiunii de către toţi moştenitorii.
Executorul testamentar, la executarea testamentului, la cererea moştenitorilor, este obligat să prezinte o dare de seamă cu privire la administrarea patrimoniului succesoral şi executarea testamentului. În temeiul Art.1041, executorul testamentar este obligat să transmită toate informaţiile necesare şi să dea lămuririle cerute de moştenitori şi pe parcursul executării testamentului.

După executarea testamentului, executorul testamentar este obligat să transmită moştenitorilor bunurile succesorale rămase.

Reieşind din sensul articolului comentat, funcţia executorului testamentar încetează la data acceptării moştenirii de către toţi moştenitorii, adică pînă la această dată executorul urmează să execute deplin testamentul. Credem, însă, că dacă testamentul nu va fi executat, executorul testamentar va continua executarea şi după acceptarea moştenirii de către toţi moştenitorii. În acest caz, executorul testamentar va transmite în seama moştenitorilor paza şi administrarea patrimoniului succesoral, dacă din testament nu va rezulta altfel.

Funcţia de executor poate înceta prin: executarea deplină a dispoziţiilor testamentare; decesul sau incapacitatea executorului, renunţarea executorului de a îndeplini sarcina; declararea nulităţii sau caducităţii testamentului; revocarea executorului prin hotărîrea judecătorească.

Articolul 1484. Înlăturarea executorului testamentar
La cererea persoanei interesate, instanţa de judecată poate înlătura executorul testamentar dacă există motive întemeiate.
Executorul testamentar este obligat să administreze patrimoniul succesoral în mod corespunzător, să execute întocmai dispoziţiile testamentare. În cazul în care executorul testamentar nu la măsurile cuvenite pentru păstrarea şi administrarea patrimoniului succesoral, încalcă grav obligaţiunile sale, este incompetent sau a survenit incapacitatea lui, el poate fi revocat pe cale judecătorească.

Cererea de revocare (înlăturare) a executorului poate fi înaintată, oricînd, de către moştenitori testamentari şi legali, legatari, precum şi de către creditorii testatorului.

Articolul 1485. Responsabilitatea executorului testamentar
Dacă se abate, intenţionat sau din impridenţă, de la îndeplinirea obligaţiilor încredinţate prin testament, executorul testamentar poartă răspundere pentru pre-

judiciile cauzate astfel moştenitorilor.
Executorul testamentar este responsabil pentru prejudiciul cauzat moştenitorilor sau legatarilor, în legătură cu executarea testamentului, în cazul încălcării cu vinovăţie a obligaţiilor sale, precum şi în cazul neîndeplinirii sau încălcării acestor obligaţii din imprudenţă. El nu va răspunde pentru pieirea fortuită a bunurilor administrate.

Potrivit Art. 1481, dacă sînt desemnaţi mai mulţi executori testamentari cu atribuţii egale, ei pot săvîrşi acţiuni doar cu acordul comun al lor. Prin urmare, în caz de cauzare a unui prejudiciu prin acţiuni comune, executorii testamentari răspund solidar. În cazul în care prin testament au fost repartizate atribuţiile fiecărui executor, şi s-au mărginit strict la funcţia încredinţată, fiecare va răspunde separat pentru prejudiciul cauzat.

Dispoziţia testamentară, prin care testatorul eliberează executorul testamentar de repararea prejudiciului cauzat, este nulă, deoarece prin lege el este obligat să despăgubească moştenitorii şi legatarii în caz de cauzare a prejudiciului.

Capitolul V

LEGATUL

Articolul 1486. Legatul
Testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje patrimoniale (legat) fără a desemna în calitate de moştinitor.
Legatul este o dispoziţie testamentară curpinsă în testament, prin care testatorul însărcinează unul sau mai mulţi moştenitori să transmită uneia sau mai multor persoane avantaje patrimoniale.

Persoana în favoarea cărei este făcut legatul se numeşte legatar şi nu are calitate de moştenitor. Legatar poate fi orice persoană, precum şi cea concepută în timpul vieţii testatorului, dacă s-a năsut vie la data decesului succesorului. Moştenitorii legali şi testamentari, deasemenea pot primi legate, dacă testatorul a dispus ca un anumit bun să fie exclus din masa succesorală şi transmis acestora sub formă de legat, sau a obligat pe ceilalţi moştenitori testamentari să execute un legat de altă natură în favoarea altui moştenitor,

Dacă moştenirea testamentară poate fi executată atît de către moştenitorii testamentari, cît şi de către un terţ, exector testamentar, desemnat în ordinea prevăzută de lege, apoi legatul poate fi executat doar de către moştenitorii testamentari. Moştenitorii legali nu pot executa legate, deoarece ei primesc moştenirea fără careva condiţii. Dacă moştenitorul testamentar este concomitent şi moştenitor legal, el poate renunţa la moştenirea testamentară şi să accepte numai moştenirea legal. În acest caz, el va fi eliberat de obligaţia de a executa legatul.

Moştenitorul însărcinat cu excutarea legatului devine debitor, iar legatarul – creditor, dispunînd de dreptul de a cere executarea legatului.

Între legatar şi moştenitori testamentari există următoarele deosebiri:

- dreptul legatarului este limitat asupra unui sau mai multor bunuri concrete, pe cînd moştenitorului testamentar i se transmite universalitatea patrimoniului succesoral sau o cotă-parte din această universalitate;

- legatarului i se transmite obiectul fără a fi desemnat moştenitor;

- legătarul este eliberat de răspundere faţă de creditorii testatorului, iar moştenitorul testamentar răspunde pentru datoriile testatorului şi este obligat să execute legatul cu care este însărcinat.

Testatorul trebuie să indice în testament dacă bunul se transmite ca moştenire sau în formă de legat. Dacă testatorul nu a făcut aceasta, atunci ţinînd cont de intenţia testatorului, precum şi de valoarea bunului testat se va determina dacă bunul sau anumite bunuri concrete sînt transmise ca moştenire sau legat, avînd în vedere că valoarea obiectului legat nu poate depăşi valoarea masei succesorale ce revine moştenitorilor.

Articolul 1487. Obiectul legatului
Obiect al legatului poate fi transmiterea către cel ce recepţionează legatul (legatar) în proprietate, folosinţă sau cu un alt drept real a bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral; obţinerea şi trasmiterea către acesta a bunurilor care nu fac parte din moştenire; îndeplinirea unei numite munci, prestarea de servicii şi altele.
Obiect al legatului pot fi:

- unul sau mai multe bunuri determinate sau determinabile, cu condiţia să nu constituie o masă succesorală, care poate fi transmisă moştenitorilor testamentari;

- unul sau mai multe obiecte, care nu fac parte din masa succesorală, pe care moştenitorul testamentar este obligat să le cumpere şi să le transmită legatarului în proprietate. În cazul în care testatorul a legat un bun de gen nedeterminat, moştenitorul va cumpăra şi transmite un bun de calitate mijlocie, dacă testatorului nu a determinat persoana în drept să aleagă;

- o creanţă pe care testatorul o are împotriva unui terţ şi alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuală, dreptul asupra unor dividente, recolte viitoare, alte beneficii etc.;

- iertarea unor datorii a legatarului, care se sting la data decesului testatorului;

- efectuarea în beneficiul legatarului a unor plăţi periodice;

- drepturile reale, cum ar fi: uzufructul, uzul, abitaţia etc.;

- îndeplinirea unei munci, prestarea unor servicii etc. Spre exempu, obligarea moştenitorului să prelucreze terenul legatarului, să repare un automobil, să plătească datoria acestuia faţă de un terţ, etc.

Articolul 1488. Folosirea locuinţei în bază de legat
Testatorul este în drept să pună în sarcina moştenitorului cărui a testat casa, apartamentul sau orice locuinţă obligaţia de a transmite unei sau mai multor persoane dreptul de folosinţă viageră sau pentru anumită perioadă asupra încăperii de locuit sau a unei anumite porţiuni din ea. La cesiunea ulterioară a dreptului de proprietate asupra încăperii de locuit, dreptul de folosinţă rămîne în vigoare.
Articolul comentat reglemetează, în mod special, dreptul testatorului de a obliga moştenitorul cărui i-a testat o casă de locuit sau alt imobil locativ să acorde altei pesoane dreptul de abitaţie viageră sau pe o anumită perioadă de timp în acest imobil. Astfel spus, legislatorul permite transmiterea prin dispoziţie testamentară moştenitorului nuda proprietate, iar legatarului – uzufructul (dreptul de abitaţie). O particularitate importantă este acea că moştenitorul, nudul proprietar, la stingerea urufructului, beneficiază de el prin lege, dar nu prin voinţa testatorului. Acestor raporturi sînt aplicabile normele de drept comun în materia uzufructului şi dreptului de abitaţie (tit.IV, cap.I şi II, Cartea II), cu excepţiile prevăzute la Art. 1482 (2). Moştenitorul nudul proprietar) este obligat să se abţină de la orice act juridic şi fapta care ar împiedica sau ar tulbura dreptul de abitaţie al legatarului. Moştenitorul (nudul proprietar) dispune de dreptul de a înstrăina imobilul, însă la cesiunea ulterioară a dreptului de proprietate asupra imobilului, dreptul de abitaţie a legatarului nu se stinge.

Articolul 1489. Inalienabilitatea dreptului de folosinţă asupra încăperii de locuit
(1) Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu se înstrăinează şi nu trece la moştenitorii legatarului.

(2) Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu este un temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea dacă testamentul nu prevede altfel.
1. Legatarul dreptului de abitaţie se bucură de toate drepturile şi obligaţiile utufructuarului, dacă prin lege sau testament nu este stabilit altfel. Prin urmare, dreptul de abitaţie, ca şi uzufructul nu poate trece de la legatar la o altă persoană prin acte juridice sau prin succesiune; iar bunul care face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat. Legatarul sportă cheltuielile de cultură sau întreţinere, proporţional părţii de care se foloseşte etc. (Art. Art. 424-427).

2. Derogînd, de la prevederile Art. 424 (2) care permit titularului dreptul de abitaţie să locuiască în locuinţă împreună cu membrii familiei sale, prin alin.2, al articolului comentat, membrii familiei legatarului nu dispun de acest drept, cu excepţia cazurilor prevăzute în testament.

Articolul 1490. Limitele de executare a legatului
Moştenitorul încărcinat cu executarea legatului îl execută în limitele valorii patrimoniului testat, cu excepţia acelei părţi din datoriile testamentului a cărei stingere a fost pusă în sarcina moştinitorului, dacă testamentul nu prevede altfel.
Moştenitorul testamentar însărcinat cu executarea legatului, execută legatul în limitele valorii patrimoniului testat. Însă, în cazul în care moştenitorul a fost delegat cu obligaţia de a stinge datoriile testatorului, în primul rînd va plăti datoriile. Moştenitorul, deasemenea, este obligat în mod prioritar, să satisfacă din contul patrimoniului succesoral creanţele testatorului prevăzute la Art.1551, iar în cazul în care a fost testat întreg patrimoniul, atingîndu-se prin aceasta drepturile moştenitorilor rezervatari, moştenitorul testamentar este obligat să excludă din patrimoniu succesoral şi cota-parte a moştenitorilor rezervatari.

În aşa mod, legatul se execută din acea parte de bunuri, care a rămas după achitarea tuturor datoriilor. Prin urmare, legatul poate fi executat parţial, după achitarea tuturor datoriilor şi a rezervei succesorale.

Articolul 1491. Executarea legatului de către alţi moştinitori
(1) Dacă moştenitorul însărcinat cu executarea legatului a decedat pînă la deschiderea succesiunii sau a renunţat la moştenire, obligaţia executării legatului trece la comoştenitorii care au primit cota lui.

(2) În cazul în care executarea legatului este pusă în sarcina mai multor moştenitori, fiecare execută obligaţia proporţional cotei sale succesorale.
1. Dacă executarea legatului a fost pusă în sarcina mai multor moştenitori testamentari şi unul din ei a decedat pînă la deschiderea moştenirii, nu a acceptat şi nici nu a prelungit termenul de acceptare a moştenirii sau a renunţat la moştenire, atunci legatul va fi executat de către ceilalţi comoştenitori testamentari care au acceptat moştenirea.

Această regulă se aplică şi în cazul cînd unul din moştenitorii testamentari a fost recunoscut nedemn. În cazul în care, la data deschiderii moştenirii, din temeiurile enumărate, nu există nici un moştenitor testamentar, testamentul, inclusiv legatul în temeiul Art. 1468 devine caduc, rămînînd fără executare, iar moştenirea va trece la moştenitorii legali.

2. Dacă sînt obligaţi mai mulţi moştenitori să execute legatul, fără a fi determinat cine trebuie să execute legatul, atunci legatul este executat de către toţi moştenitorii testamentari proporţional cotei sale succesorale.

Articolul 1492. Termenul de solicitare a executării legatului
Legatul are dreptul de a cere, în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, executarea legatului dacă testamentul nu prevede altfel.
Creanţa legatarului se naşte de la data deschiderii moştenirii.

Dacă legatul este făcut sub condiţie suspensivă sau subordonat unui termen şi dacă termenul sau condiţia se îndeplineşte după deschiderea moştenirii, devoluţiunea legatului are loc în momentul îndeplinirii condiţiei sau a termenului.

În cazul în care legatarul nu este născut la momentul deschiderii moştenirii sau identitatea se determină printr-un eveniment care intervine după deschiderea moştenirii, atunci devoluţiunea are loc la momentul naşterii, respectiv al intervenirii evenimentului.

Legatarul are dreptul să ceară transmiterea bunului sau executarea altui legat în termen de 6 luni de la data deschiderii moştenirii, iar în cazul legatului sub condiţie, reieşind din regulile dreptului comun în materia actelor juridice, de la data realizării condiţiei, survenirii termenului sau evenimentului prevăzut în testament.

Dreptul de a cere executarea legatului este un drept subiectiv care trebuie valorificat înăuntrul termenului de 6 luni, sub sancţiunea stingerii lui (Art.1493).

În cazul în care debitorul refuză executarea legatului, creditorul legatar are dreptul de a înainta o acţiune în instanţa de drept comun.

Articolul 1493. Încetarea executării legatului
Legatul încetează dacă legatarul:

1. 
   nu a solicitat în termenul prevăzut la Art.1492 executarea;
   

b) nu este în viaţă la data deschiderii moştenirii.
Potrivit acestui articol executarea legatului încetează:

- dacă legatorul nu a solicitat executarea lui în termenul prevăzut de Art. 1493 (vezi comentariu la articol); şi

- dacă legatarul a decedat pînă la deschiderea moştenirii.

Executarea legatului poate înceta şi în cazurile de caducitate sau nulitate a dispoziţiilor testamentare cu privire la legate.

Articolul 1494. Legatul la primirea rezervei succesorale
În cazul în care moştenitorul testamentar însărcinat cu executarea legatului are dreptul la o cotă rezerva succesorală, el execută legatul în limitele acelei părţi a averii moştenite care depăşete cota din rezerva succesorală ce i se cuvine.
Moştenitorul testamentar care este concomitent şi moştenitor rezervatar, obligat cu executarea unui legat, dispune de dreptul de a executa legatul parţial, sau de a refuza executarea lui, dacă valoarea bunurilor testate lui este mai mică decît jumătate din cota-parte pe care ar fi primit-o în baza moştenirii legale.

Articolul 1495. Răspunderea legatarului
Legatarul nu răspunde pentru datoriile testatorului.
Legatarul, potrivit Art. 1486, nu are calitatea de moştenitor, deaceea, el nu este responsabil în faţa creditorilor testatorului. În cazul în care va fi desemnat atît în calitate de moştenitor, cît şi în calitate de legatar, el devine responsabil faţă de datoriile celui ce a lăsat moştenirea.

Articolul 1496. Renunţarea la legat şi degrevarea de executarea legatului
(1) Persoana căreia i se cuvine legatul este în drept să renunţe la el. În acest caz, cota succesorală respectivă revine moştenitorului care va avea sarcina executării legatului.

(2) Dacă persoana căreia i se cuvine legatul renunţă la el, moştenitorul însărcinat cu executarea legatului este degrevat de ea.
Renunţarea la legat este un drept subiectiv al legatarului. Astfel, legatarul poate liber să renunţe la legat. Legislatorul nu stabileşte în ce termen poate legatarul renunţa la legat, însă, reieşind din faptul că dreptul de solicitare a executării legatului este de 6 luni, acest termen este valabil şi pentru renunţare.

Renunţarea la legat poate fi tăcită, precum şi prin înaintarea unei declaraţii (cereri) persoanelor împuternicite cu executarea legatului. Legatarul nu poate renunţa la legat în beneficiul altor persoane. În cazul renunţării la legat, obiectul legatului trece în favoarea moştenitorilor obligaţi să execute legatul, proporţional cotelor ce le revin. Dacă moştenitorii testamentari decedează pînă la deschiderea moştenirii sau renunţă la moştenire, atunci legatul este cules de moştenitorii legali.

2. În cazul renunţării la legat, executarea legatului se stinge.

Articolul 1497. Transmiterea legatului către moştenitori
Dacă persoana căreia i se cuvine legatul decedează după deschiderea succesiunii, nereuşind să-şi exprime acordul, dreptul de a primi legatul trece la moştenitorii ei dacă legatul nu ţine de persoana legatarului.
Articolul menţionat reglementează situaţia cînd legatarul a decedat după deschiderea moştenirii, nereuşind să solicite executarea creanţei, stabilind că în acest caz dreptul de creanţă trece către moştenitorii legatarului, dacă legatarul a decedat pînă la expirarea termenului de 6 luni. Însă, nu se admite transmiterea prin moştenire a legatelor cu caracter personal, cum ar fi: dreptul de abitaţie, de achitare a unor plăţi periodice, etc.

Articolul 1498. Legatul în scopuri general-utle
(1) Testatorul poate ordona moştenitorului executarea unei anumite acţiuni în scopuri general-utile, fapt ce poate avea atît caracter material, cît şi nematerial.

(2) Dacă acţiunea încredinţată conform alin. (1) se referă la patrimoniu, se aplică normele care regemetează legatul.

(3) În caz de deces al moştenitorului însrcinat prin testament cu executarea unor acţiuni în scopuri general-utile, obligaţia executării trece la moştenitorii care au primit cota lui.

(4) Dreptul de a cere de la moştenitor prin instanţă de judecată executarea acţiunii încredinţate îl are executorul testamentar, iar dacă nu este desemnat nici un executor, acest drept îl are oricare dintre moştenitori, precum şi alte persoane interesate.
1. Testatorul, prin testament poate obliga moştenitorul să execute anumite acţiuni în scopuri general-utile, adică anumite legate cu caracter patrimonial sau nepatrimonial. Spre exemplu, testatorul obligă moştenitorul testamentar să transfere o sumă de bani pentru construcţia unei şcoli sau să permită să acorde în folosinţa unor persoane biblioteca sa.

2. În cazul grevării moştenitorului testamentar cu săvîrşirea unor acţiuni în scopuri general-utile cu caracter patrimonial, potrivit acestei norme, sînt aplicabile regulile cu privire la legate.

Deoarece obiect al legatului pot constitui şi acţiunile cu caracter nepatrimonial şi pentru aceste acţiuni sînt aplicabile normele menţioante.

3. Ca şi în cazul executării altor legate, în caz de deces al moştenitorului grevat cu obligaţia de a săvîrşi acţiuni în scopuri general-utile, aceste acţiuni vor fi îndeplinite (executate) de către ceilalţi moştenitori testamentari care au acceptat moştenirea.

4. Alin. (4) stabileşte cercul persoanelor care pot cere executarea legatului în scopuri general-utile. Acestea fiind: executorul testamentar, oricare moştenitor, precum şi organizaţiile publice şi obşteşti în interesul cărora a fost făcut legatul.

T i t l u l III

MOSTENIREA LEGALA

Captolul I

DISPOZITII GENERALE

CU PRIVIRE LA MOSTENIREA LEGALA

Articolul 1499 Moştenirea legală

(1)Moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului către persoanele menţionate în lege, se aplică în cazul în care:

a)cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament;

b)a fost declarată nulitatea testamentului;

c)succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;

d)succesorul testamentar este nedemn.
Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea moştenirii are loc în temeiul legii, la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege.

Moştenirea legală intervine în toate cazurile în care cel care lasă moştenirea nu a întocmit testament.

Dacă testatorul a întocmit testament, dar acesta a fost declarat nul, moştenirea va fi deferită potrivit legii. Un testament poate fi declarat nul, prin hotărîrea instanţei judecătoreşti, dacă sînt prezente condiţiile de fond şi de formă a nulităţii actelor juridice. La fel, un testament va fi nul în cazul în care dispoziţiile testamentare contravin legii sau intereselor publice sau conţine condiţii care nu sînt clare sau contravin una alteia. În cazul în care cel ce a lăsat moştenirea a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, prevăzînd alte dispoziţii de ultimă voinţă se vor aplica normele referitoare la moştenirea legală. Moştenirea va fi legală şi în acele cazuri în care testamentul cuprinde dezmoşteniri (înlăturarea de la moştenire a unui sau a mai multor moştenitori legali), fără ca testamentul să cuprindă legate.

Moştenirea se va diferi potrivit legii şi în situaţia în care nu există moştenitori testamentari, fie că aceştia sînt comorienţi sau codecedaţi, fie aceştia au predecedat, fie sînt declaraţi nedemni prin hotărîrea instanţei de judecată.

Moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară, dacă cel care a lăsat moştenirea a dispus prin testament numai de o parte din moştenire sau dispunînd de întreg, există moştenitori rezervatari, care dobîndesc rezerva întotdeauna în virtutea legii, deci ca moştenitori legali.