Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1366. Vînzarea creantelor comune

Creanta comuna poate fi vînduta pîna în momentul în care s-a cerut executarea. În cazul în care creanta poate fi valorificata, fiecare copartas are dreptul sa o valorifice în numele tuturor celorlalti copartasi.



I. Generalităţi, Terminologie

1. Scopul normei. a) Copărtaşii titulari ai unei creanţe comune pot avea interesul de a vinde această creanţă anterior scadenţei acesteia. Aceasta poate fi cauzată, de. ex., de interesul cpărtaşilor de a obţine mijloace financiare înaintea scadenţei creanţei sau de a vinde (cesiona) o creanţă comună litigioasă la un preţ mai redus decât valoarea ei reală unui terţ interesat.

b) Art. 1366 stabileşte un mod juridic special de desfiinţare a comunităţii asupra drepturilor de creanţă. Scopul acestui regim juridic este protecţia cumpărătorului (cesionarului) şi a copărtaşilor creditori în perioada posterioară scadenţei creanţei.

2. Caracterul dispozitiv. Art. 1366 are caracter dispozitv, copărtaşii putând înceia de comun acord un alt mod de desfiinţarea a comunităţii asupra unei creanţe. În acest caz convenţia dintre părţi va avea prioritate. În lipsa unor înţelegeri speciale între copărtaşi legea prevede, reieşind din structura art. 1364 – 1366, în privinţa creanţelor principiul priorităţii valorifcării faţă de vânzare, dacă împărţirea (1364) nu este posibilă.

2. Domeniul de aplicare. a) Art. 1366 se aplica, în principiu, asupra tuturor creanţelor, inclusiv asupra celor garantate printr-un drept de gaj. Asemenea creanţe vor fi, de regulă, creanţele dobândite în urma vânzării bunului comun sau cele rezultate din distrugerea sau deteriorarea bunului comun.

b) Asupra fructelor bunului comun se aplică art. 1357. Dacă, totuşi, fructul bunului comun îl constituie o creanţă comună, de ex. chiria sau arenda ce urmează a fi plătită pentru darea în folosinţă a bunului comun, iar părţile nu prevăd în cadrul art. 1357 un mod special de repartizare a acestor fructe (creanţe), art. 1366 se va aplica în mod corespunzător asupra acestor fructe în forma creanţelor comune. Repartizarea venitului rezultat din executarea sau vânzarea creanţei comune (fruct) conform art. 1366 se va realiza conform art. 1357.

c) Dispoziţiile art. 1366 nu se aplică asupra creanţelor excluse de către copărtaşi prin convenţie şi asupra creanţelor divizate în baza art. 1364 (în acest ultim caz aplicându-se art. 519 în mod corespunzător).

3. Terminologie. Art. 1366 prevede atât termenul de „executare” cât şi acela de „valorificare” a unei creanţe. Aceste două cuvinte sunt folosite ca sinonime. Prin valorificare se va înţelege dreptul copărtaşilor de a cere executarea de către debitor a creanţei şi nu dreptul de vânzare a acesteia, dreptul de vânzare fiind reglementat doar în art. 1366 prop. 1. O asemenea interpretare a terminologiei folosite de art. 1366 este corectă, întrucât o împuternicire legală a a fiecărui copărtaş de a cere executarea (valorificarea) creanţei este firească, cererea executării fiind în interesul tuturor copărtaşilor; realizarea creanţei este un ultim act asupra conţinutului căruia copărtaşul nu are, de regulă, nici o influenţă. Altfel ar fi cazul în care prin „valorificare” s-ar înţelege „vânzarea” creanţei. În acest caz nu există nici un temei plauzibil de a transfera prin lege dreptul de vânzare a creanţei comune unui singur copărtaş. Dimpotrivă, protecţia copărtaşilor impune dreptul acestora de a decide asupra modului şi detaliilor de vânzare a creanţei comune (art. 1358).

II. Vânzarea creanţei comune

1. Condiţiile vânzării. a) Creanţa comună poate fi vândută conform art. 1366 prop. 1 până la momentul în care s-a cerut executarea acesteia. Aceasta presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii.

b) Obligaţia debitorului căreia îi corespunde creanţa comună a copărtaşilor trebuie să fie scadentă, adică să fie realizate toate condiţiile de executare a acesteia. Condiţiile executării obligaţiilor se determină conform convenţiilor dintre copărtaşi şi debitor(i) şi dispoziţiilor generale (575 urm.) şi speciale ale dreptului obligaţiilor.

c) Conform art. 1366 prop. 1 vânzarea creanţei comune este posibilă până la momentul în care s-a cerut executarea creanţei. Condiţia negativă a aplicării art. 1366 prop. 1 este, deci, lipsa unei cereri de executare (somaţie conform art. 617 alin. 1) sau neîndeplinirea condiţiilor art. 617 alin. 2 – 4. Dacă debitorul a fost somat sau punerea lui în întârziere a intervenit în baza art. 617 alin. 2 – 4, condiţia vânzării creanţei conform art. 1366 prop. 1 nu est e îndeplinită [vezi infra 3]. Această condiţie este impusă de protecţia cumpărătorului (cesionarului) de bună credinţă, care, cumpărând o creanţă după ce s-a cerut executarea acesteia de către copărtaşi (cedent), trebuie protejat împotriva unei prestaţii a debitorului faţă de copărtaşi (cedent). Dispoziţiile referitoare la cesiunea de creanţă prevede în cadrul art. 556 urm. măsuri de protecţie pentru debitor, nu însă şi măsuri suficiente de protecţie pentru un asemenea cumpărător (cesionar), acesta trebuind să suporte riscul acţiunii în justiţie şi a insolvabilităţii copărtaşilor. Din această cauză legea interzice (cu caracter dispozitiv) vânzarea creanţei comune după ce s-a cerut executarea acesteia. În plus, o asemenea măsură asigratorie este necesară în vederea garantării stabilităţii circuitului civil prin evitarea unor litigii viitoare.

2. Efectuarea vânzării. Art. 1365 nu prevede dispoziţii speciale privind modul de efectuare a vânzării creanţei comune. Respectarea drepturilor copărtaşilor şi evitarea abuzurilor unor copărtaşi în defavoarea altora impune, în principiu, acordul tuturor copărtaşilor asupra vânzării creanţei comune. Vânzarea este un act de dispoziţie art. 1358 alin. 1 aplicându-se în mod corespunzător. Astfel, interesul unuia dintre copărtaşi de a vinde creanţa comună la un preţ mai redus înainte de scadenţa acesteia din motive personale (de ex. probleme financiare) nu este opozabil celorlalţi copărtaşi, întrucât în acest caz prin vânzarea creanţei la un preţ redus aceştia vor suferi un prejudiciu în mărimea diferenţei dintre preţ şi valoarea reală a creanţei (copărtaşul interesat poate, desigur, plăti copărtaşilor diferenţa de preţ în baza unei convenţii corespunzătoare cu aceştia, „forţând” astfel vânzarea creanţei). Viceversa, un copărtaş nu va putea refuza vânzarea creanţei la preţul valorii ei reale, dacă un copărtaş manifestă un interes în privinţa vânzării creanţei comune înainte de executarea acesteia.

3. Vânzarea după cererea executării (scadenţă). Art. 1366 sunt norme dispozitive, acesta fiind aplicat doar în lipsa unor convenţii dintre copărtaşi. Prin convenţie părţile (copărtaşii şi cumpărătorul (cesionarul)) pot prevedea vânzarea unei creanţe şi după ce s-a cerut executarea acesteia, ca de exemplu vânzarea unor creanţe comune litigioase la un preţ redus.

III. Valorificarea creanţei comune

1. Noţiune. Valorificarea creanţei comune înseamnă dreptul copărtaşului de a cere de la debitor executarea obligaţiei sale corespunzătoare creanţei comune. Pentru facilitarea exercitării acestui drept art. 1362 prevede posibilitatea reprezentării legale a copărtaşilor la valorificarea creanţei. La baza acestei împuternicirii stă interesul tuturor copărtaşilor de a realiza creanţa, valorifcarea de facto a acesteia de unul singur sau de toţi copărtaşii împreună fiind irelevantă.

2. Condiţii. Singura condiţie cerută de art. 1366 prop. 2 o constituie „posibilitatea valorificării”. Prin aceasta se înţelege naşterea dreptului de copărtaşilor de a cere de la debitor executarea obligaţiei sale. Momentul naşterii acestui drept se suprapune, de regulă, cu momentul scadenţei obligaţiei, dispoziţiile art. 572 urm. aplicându-se în mod corespunzător. Momentul în care se poate cere valorificarea creanţei variază în funcţie de natura creanţei şi de raporturile juridice reale între copărtaşi şi debitor. De ex., în cazul obligaţiilor afectate de o condiţie sau termen posibilitatea de a cere valorificarea creanţei depinde de realizarea condiţiei sau termenului respectiv.

3. Efectuarea valorificării. Dreptul de a cere executarea obligaţiei de către debitor (valorificarea creanţei) poate fi exercitat conform art. 1366 prop. 2 de către oricare dintre copărtaşi. Deşi dreptul de a valorifica creanţa ar putea fi privit ca un act de conservare a bunului comun (creanţei comunei) în sensul art. 1358 alin. 2, în unele cazuri ar putea exista dificultăţi în determinarea limitelor unor asemenea acte de conservare. De aceea legiuitorul a favorizat ideea reglementării exprese a dreptului fiecărui copărtaş de a reprezenta pe ceilalţi copărtaşi la valorificarea creanţei.