Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu


Articolul 100. Redeschiderea procedurii de lichidare



Yüklə 9,86 Mb.
səhifə30/249
tarix28.10.2017
ölçüsü9,86 Mb.
#18412
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   249

Articolul 100. Redeschiderea procedurii de lichidare





  1. Daca, după radierea persoanei juridice, mai apare un creditor sau un îndreptăţit sa obţină soldul ori daca se atesta existenta unor active, instanţa de judecata poate, la cererea oricărei persoane interesate, sa redeschidă procedura lichidării si, daca este necesar, sa desemneze un lichidator. In acest caz, persoana juridica este considerata ca fiind existenta, dar in exclusivitate in scopul desfăşurării lichidării redeschise. Lichidatorul este împuternicit sa ceara persoanelor îndreptăţite restituirea a ceea ce au primit peste partea din active la care aveau dreptul.

  2. Pentru perioada in care persoana juridica nu a existat, se suspenda cursul prescripţiei extinctive a dreptului de acţiune a persoanei juridice sau fata de persoana juridica respectivă

Prin articolul comentat se instituie o procedură nouă, care nu a existat în legislaţia moldovenească de „reabilitare” sau „reînviere” a persoanei juridice radiate din Registru. Se stabilesc două temeiuri de redeschidere a procedurii de lichidare: 1) dacă apare un creditor sau o altă persoană îndreptăţită să pretindă activul repartizat între participanţi în temeiul art.96 sau transmis în scopurile stabilite de art.97; 2) dacă sunt descoperite active ale persoanei juridice lichidate care nu au fost valorificate de către lichidator;

În legătură cu aceste prevederi trebuie făcută următoarea precizare: redeschiderea procedurii de lichidare poate fi făcută la cererea persoanei interesate făcută în termenul general de prescripţie stabilit la art.267, adică nu mai târziu de 3 ani de la data când a fost adoptată decizia de radiere a persoanei juridice; solicitantul redeschiderii trebuie să demonstreze că are calitatea de creditor a persoanei juridice care a fost deja radiată, şi că activele persoanei juridice lichidate au fost repartizate conform art.96 sau 97, sau dacă acesta este un participant al persoanei juridice lichidate să demonstreze că există active ale persoanei juridice care nu au fost valorificate;

În calitate de pârât va figura Organul care a înregistrat radierea ???? vor fi persoanele care au preluat activele ??? Dar dacă acesta este debitor al persoanei juriidice lichidate ??

Cererea va fi înaintată după regulile stabilirii faptelor care au valoare juridică ??? adică recunoaşterea personalităţii juridice ca fiind existentă ????

Instanţa de judecată dacă găseşte cererea solicitantului justificată adoptă o hotărâre privind recunoaşterea persoanei juridice ca fiind existentă, însă lichidatorul poate săvârşi numai acţiunile legate de valorificarea drepturilor stabilite.

Cine va plăti remuneraţia lichidatorului până la încasarea şi valorificarea activelor ??

Lichidatorul va fi desemnat de instanţă din rândurile persoanelor indicate de solicitant ?? din rândurile persoanelor care au licenţa administratorului insolvabilităţii ??

Lichidatorul va efectua următoarele acţiuni:


  • va deschide contul bancar pe numele persoanei juiridice;

  • va solicita persoanelor care au primit activele persoanei juridice întoarcerea sumelor de bani sau a bunurilor primite cu titlu parte din active în limita celor necesare pentru stingerea datoriei iar în caz de necesitate va iniţia un proces judiciar de încasare forţată;

  • va cere debitorului persoanei juridice a cărei procedură de lichidare s-a redeschis să restituie datoria, iar dacă acesta nu va dori lichidatorul va intenta proces judecătoresc.

Cine va suporta cheltuielile de redeschidere a procesului ?

Trebuie să le suporte persoana care face cererea, dacă nimeni nu poartă vina pentru neinformare??

Dacă unii din cei care au primit banii sunt de acord voluntar să restituie sumele necesare iar unii nu ?

Poate unul să acopere datoria şi apoi să adreseze în regres faţă de asociatul care a primit suma de bani. Dar dacă cel care a primit patrimoniul societăţii lichidate este statul ?




Articolul 101. Insolvabilitatea persoanei juridice
Prin hotărâre judecătoreasca, persoana juridica poate fi declarata insolvabila daca ea nu-si poate onora obligaţiile de plata fata de creditori. Temeiurile si modul de declarare de către instanţa de judecata a persoanei juridice drept insolvabile se stabilesc prin lege.
Persoanele juridice de drept privat pot fi declarate insolvabile, dizolvate şi lichidate forţat dacă valoarea activelor acestora sunt mai mici decât valoarea pasivelor.

Procedura de insolvabilitate se intentează şi se desfăşoară potrivit dispoziţiilor Legii insolvabilităţii nr.632/2001, iar atunci când aceasta nu dispune potrivit Codului de procedură civilă. Procesul de insolvabilitate poate fi intentat împotriva tuturor persoanelor juridice de drept privat, inclusiv a celor cu scop lucrativ (numite întreprinderi) şi celor cu scop nelucrativ (societăţile necomerciale) care sunt insolvabile şi sunt înregistrate în Republica Moldova. Legiuitorul indică expres şi băncile, companiile de asigurare, fondurilor de investiţii şi companiilor fiduciare, care în esenţă sunt persoane juridice cu scop lucrativ însă până la punerea în vigoare a Legii nr.632/2002 aveau o procedură distinctă de lichidare forţată ori în general nu o aveau. Legea indică expres că nu pot fi supuse procedurii insolvabilităţii statul, unităţile administrativ teritoriale şi persoanele juridice de drept public.

Temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate sunt prevăzute în art.22 din Legea nr.632/2001. În sensul acestui articol instanţa de judecată va intenta procesul de insolvabilitate dacă persoana juridică se află în incapacitate de plată sau a survenit insolvabilitate.

Acţiunea de intentare a insolvabilităţii (numită cerere introductivă) o poate face debitorul (persoana juridică insolvabilă) şi creditorii persoanei juridice care nu-şi onorează obligaţia. Pentru persoana juridică insolvabilă, numită în textul Legii nr.632/2001 „debitor” sunt reglementate două situaţii distincte de intentare a procesului de insolvabilitate: prima este când debitorul are dreptul de a depune cererea în instanţa de judecată (art.25 din această lege) şi cea de-a doua atunci când debitorul este obligat să facă aceasta (art.26 ). Legea prevede procedura distinctă de depunere a cererii de către debitor şi de către creditor, stabilind care trebuie să fie conţinutul cererii şi care acte urmează să fie anexate.

Cererea introductivă se depune în instanţa de judecată competentă de a examina cazurile de insolvabilitate, care potrivit CPC sunt instanţele judecătoreşti economice. Instanţa, timp de trei zile de la depunere cererii este obligată să pronunţe o încheiere de admitere (punere pe rol) a cererii sau de returnare a acesteia. Dacă cererea este admisă instanţa poate lua măsurile adecvate de asigurare a integrităţii şi conservării patrimoniului persoanei juridice debitoare şi să desemneze un administrator provizoriu. După admiterea cererii instanţa de judecată trebuie să întreprindă măsurile preliminare prevăzute de CPC şi de Legea nr.632/2001 pentru examinarea cererii în fond. Legea insolvabilităţii nu stabileşte un termen anumit de examinare a acţiunii în fond, lăsând pe seama prevederilor art.278-22 din CPC, potrivit căreia litigiile trebuie să fie examinate într-un termen de cel mult 3 luni, dacă legea nu stabileşte un alt termen. Totuşi, luând în consideraţie scopul general al legii insolvabilităţii şi obligaţia administratorului de activa în scopul păstrării, majorării şi valorificării masei debitoare şi a executa „cât mai deplin creanţele creditorilor”, toate acţiunile trebuie să fie făcute în termen restrânşi, şi din acest considerent am vedea un termen special de examinare a cererii în fond de maxim 30 de zile, similar prevederilor din fosta Lege cu privire la faliment nr.786/1996.

După îndeplinirea acţiunilor preliminare şi pregătirii cauzei de examinare instanţa de judecată examinează cererea introductivă şi pronunţă o hotărâre prin care fie că decide intentarea procesului de insolvabilitate (art.44), fie că respinge cererea şi hotărăşte lichidarea debitorului dacă se constată că valoarea bunurilor debitorului este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate (vezi art.153 alin.(1) fie că respingă cererea de insolvabilitate ca fiind neîntemeiată (art.44). Dacă se intentează procesul de insolvabilitate instanţa va desemna administratorul insolvabilităţii, va publica dispozitivul hotărârii în Monitorul Oficial, va notifica toţi creditorii cunoscuţi despre hotărârea respectivă şi o va comunica tuturor organelor de stat indicate la art.45 alin.(3) din Legea nr.632/2001. Hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate devine executorie din momentul pronunţării, deşi părţile care se consideră lezate o pot ataca cu recurs. În condiţiile art.47.

Intentarea procesului de insolvabilitate produce un şir de efecte juridice: - creanţele neajunse la scadenţă se consideră scadente din momentul intentării procesului de insolvabilitate (art.56 alin.(1); - debitorul pierde dreptul de a administra şi de a dispune de bunurile ce-i aparţin, acest drept transferându-se la administratorul insolvabilităţi (art.83 alin.(1); - activitatea organelor de conducere a debitorului se suspendă; - plăţile care se fac către persoana juridică debitoare se transferă pe contul special gestionat de administrator; - calcularea penalităţilor aferente datoriilor se suspendă; - calcularea dobânzilor la obligaţiile băncii aflate în proces de insolvabilitate se întrerupe (art.84) şi altele;

Persoanei juridice faţă de care a fost intentată procedura de insolvabilitate poate să i se aplice şi procedura planului. Această procedură are ca scop evitarea declarării insolvabile a debitorului fie restabilirea solvabilităţii debitorului fie prin satisfacerea cerinţelor creditorilor după aplicarea unor măsuri de remediere financiară şi economică fie printr-o modalitate specifică de valorificare a masei debitoare. Procedura planului poate fi propusă de debitor sau de administrator şi în termen de cel mult 120 de zile de la data adoptării hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate şi se confirmă de instanţă numai dacă a fost votat la adunarea creditorilor de către majoritatea simplă a creditorilor care deţin cel puţin 50% din valoarea creanţelor. Dacă planul a fost confirmat, instanţa încetează procesul de insolvabilitate (art.191) şi purcede la realizarea acestuia. Pe parcursul realizării planului debitorul reîntră în drepturile sale de gestiune şi reprezentare, însă dacă planul prevede administratorul poate supraveghea activitatea debitorului pe perioada realizării. Dacă planul confirmat s-a realizat instanţa încetează supravegherea debitorului.

În cazul în care planul nu s-a realizat, la cererea oricăruia dintre creditori instanţa va decide aplicarea procedurii de insolvabilitate şi va ordona administratorului lichidarea patrimoniului în modul stabilit de art.124 – 126 şi distribuirea masei debitoare în modul stabilit de art.139-148.

Dacă aplicarea procedurii planului nu a fost solicitată sau cererea a fost respinsă, administratorul îşi realizează atribuţiile legale. Astfel administratorul i-a neîntârziat în primire şi administrare bunurile persoanei juridice insolvabile, întocmeşte inventarul bunurilor i-a toate măsurile necesare pentru paza, păstrarea, conservarea, evaluarea şi vânzarea acestora, după caz valorifică creanţele pe care le-a avut debitorul, inclusiv prin declarea nulităţii unor contracte încheiate de debitor, întocmeşte registrul creditorilor, tabelul de creanţe, reziliază contractele şi întreprinde alte formalităţi necesare şi raportează despre acestea instanţei de judecată şi comitetului sau adunării creditorilor.

O atenţie deosebită legiuitorul o atrage procedurii de vânzare (lichidare) a bunurilor incluse în masa debitoare (art.122- 126) şi distribuirea banilor realizaţi între creditori (art.139-148).

După realizarea acţiunilor menţionate, în special după distribuirea tuturor bunurilor între persoanele care au dreptul la acestea instanţa hotărăşte încetarea procesului de insolvabilitate, iar administratorul va prezenta organului de înregistrare toate actele necesare pentru radierea din Registru a persoanei juridice insolvabile. Fără a ne adânci în analiza textelor legale stabilite de art.154 şi 157 din Legea nr.632/2001 menţionăm că acestea trebuie să fie perfectate în sensul de a stabili reguli de radiere a persoanei insolvabile din Registru şi de a descalificării debitorului persoană fizică şi a persoanelor cu funcţii de răspundere vinovate în insolvabilitatea persoanei juridice. În caz contrar dispoziţiile legale nu-şi vor atinge scopul propus.




Articolul 102. Filialele persoanei juridice


  1. Persoana juridica poate institui filiale in Republica Moldova si in străinătate daca legea sau actul de constituire nu prevede altfel.

  2. Filiala nu este persoana juridica.

Persoana juridică constituită în una din formele stabilită de lege are un singur sediu, şi realizarea scopului propus prin actele constitutive este limitat de regulă la perimetru localităţii sau a zonei apropiate de această localitate. Dreptul de a constitui filiale vine să precizeze şi să suplimenteze capacitatea civilă a persoanei juridice. Dispoziţia alin.(1) stabileşte că oricare persoană juridică poate să constituie filiale, dacă legea sau actul prin care a fost constituită nu-i interzice. Dreptul de a fonda filiale este recunoscut unor categorii de persoane juridice şi prin dispoziţiile unor legi speciale. În acest sens este recunoscut societăţilor pe acţiuni (vezi art.8 din Legea nr.1134/1997), asociaţiilor obşteşti (vezi art.19 alin.(8) din Legea nr.837/1996), fundaţiilor (art.18 din Legea nr.581/1999), cooperativelor de producţie (v. Legea nr.1007/2002), cooperativelor de întreprinzători, art.9 (1) din Legea nr.73/2001; cooperativelor de consum (art.32 alin.(1) din Legea nr.1252/2000); patronatelor ( art.16 alin.(1) din Legea 976/2000) etc.

Pentru a-şi realiza capacitatea civilă şi pentru a-şi extinde propria activitate în alte localităţi şi zone ale Republicii Moldova, iar în legătură cu aceasta pentru a-şi asigura unitatea juridică şi patrimonială, persoana juridică poate să constituie structuri endogene (interne), subordonate sie total şi care nu au personalitate juridică. Aceste structuri endogene poartă denumirea de filiale şi pot să desfăşoare toate sau numai unele genuri de activitate ale persoanelor juridice care le constituie.

Reieşind din dispoziţiile articolului comentat şi din cele cu care au fost coroborate pentru a determina statutul filialei unei persoane juridice naţionale trebuie de precizat următoarele:



  1. Filiala este o structură instituţionalizată (înregistrată) a persoanei juridice amplasată în alt loc (fie în aceiaşi localitate, fie în altă localitate) decât sediul acesteia. Persoanele juridice înregistrate la Camera Înregistrării de stat sunt obligate să înregistreze filialele sale în modul stabilit de art.15 din Legea nr.1265/2000.

  2. Filiala nu este persoană juridică, şi este în dependenţă patrimonială şi juridică de persoana juridică care a constituit-o, iar conducătorul acesteia poate face acte în numele persoanei juridice numai în limitele stabilite de procura deţinută. Filiala nu are o structură organizatorică proprie, nu are o răspundere proprie şi nu are un patrimoniu propriu. Filiala nu are date proprii de identitate şi nu are voinţă proprie. Deşi poate să aibă o denumire deosebită de cea a persoanei juridice, denumirea acesteia trebuie să conţină în sine şi denumirea persoanei juridice.

  3. Filiala nu are propriul patrimoniu, iar bunurile pe care le utilizează aparţin persoanei juridice care a constituit-o Toate obligaţiile care le angajează lucrătorii filialei, precum şi suportarea tuturor cheltuielilor legate de întreţinerea bunurilor (impozite şi taxe obligatorii,) precum şi obligaţiile din delicte provocate de bunurile – surse de pericol sporit puse la dispoziţia filialei aparţin persoanei juridice;

  4. Filiala se constituie şi se lichidează de persoana juridică, fără respectarea formalităţilor stabilite pentru persoana juridică, deşi ele trebuie să fie indicate în actul de constituire a persoanei juridice şi să fie înregistrate în registrul de stat;

  5. Filiala desfăşoară unele sau toate activităţile persoanei juridice. Pentru activităţile supuse licenţierii persoana juridică trebuie să obţină copii autorizate de pe licenţă care demonstrează dreptul persoanei juridice de a desfăşura activitatea (vezi art.14 din Legea nr.451/2001);

Constituirea şi lichidarea filialei este prerogativa organului principal a persoanei juridice. Această concluzie rezultă din dispoziţiile art.108 şi 187 din codul civil, art.35 din Legea nr.1134/1997 etc. potrivit actele de constituire a persoanelor juridice trebuie să cuprindă dispoziţii cu privire la filiale. În Legea nr.1134/1997 cu privire la societăţile pe acţiuni deschiderea filialelor nu este atribuţia exclusivă a adunării generale a acţionarilor, deci poate fi transmisă şi consiliului directoriu al societăţii, însă art.35 alin.(1) lit.(9) din Legea nr.1134/1997 cere indicarea în statut a denumirii şi sediului filialei, însă modificarea statutului este atribuţia exclusivă a adunării generale. De aceia afirmăm că şi la societatea pe acţiuni constituirea filialei ţine de competenţa adunării generale a acţionarilor. Actul de constituire a filialei este regulamentul acesteia semnat de administratorul persoanei juridice, care serveşte temei pentru înregistrare. Regulamentul filialei trebuie să stabilească modul de funcţionare a filialei, patrimoniul care îi este transmis acesteia, organele filialei, atribuţiile acestora, genurile de activitate care pot fi desfăşurate de filiale, însă acesta nu poate să conţină competenţe mai largi decât există în statut. Regulamentul filialei este un act intern şi conţinutul lui nu poate fi opus terţilor. Toţi lucrătorii filialei sunt salariaţii persoanei juridice şi aceasta răspunde pentru acţiunile acestora făcute în legătură cu executarea funcţiilor ce le revin.

Organul executiv este în drept să majoreze şi să reducă volumul activităţii filialei, să suspende activitatea acesteia, iar după caz să-l reînceapă. Lichidarea şi excluderea din registru de stat a filialei se face de organul principal, însă fără respectarea formalităţilor stabilite de art.86-101.

Prin derogare de la regulile menţionate, dacă o întreprindere cu investiţii străine a decis să deschidă o filială în Republica Moldova, această filială potrivit dispoziţiilor art.8 alin.(3) din Legea nr.998/1992 cu privire la investiţiile străine este persoană juridică.

Filialele persoanei juridice naţionale deschise în străinătate au un dublu regim juridic. Modul de constituire, funcţionare şi lichidare a filialei din străinătate este guvernat de legislaţia statului pe teritoriul căruia filiala s-a constituit (vezi art.1597). Filiala din străinătate este dependentă de persoana juridică care a constituit-o, având o dependenţă patrimonială şi organizaţională similară celei dintre întreprinderea mamă şi întreprinderea fiică.

Persoanele juridice străine pot constitui în Republica Moldova filiale. Filiale societăţilor comerciale (întreprinderilor) din statele străine se constituie potrivit art.21 alin.(5) din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi sunt persoane juridice. De asemenea, sunt persoane juridice şi filialele fundaţiilor străine(art.18 alin.(8) din Legea nr.581/1999) filialele asociaţiilor obşteşti străine (art.13 şi 19 din Legea nr.837/1996) constituite în Moldova.



Yüklə 9,86 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   249




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin